PERFORMING ARTS
MIRCEA TIBERIAN „Trebuie să ai o dramaturgie a propriului recital”
C
u toate că Jazz-ul este copilul neastâmpărat din familia artelor, cel mai spontan în expresie şi cel mai lipsit de rigoare, el găseşte întotdeauna căi de a se juca frumos cu ceilalţi membri ai familiei, cu Teatrul, Desenul, Dansul ori Poezia, chiar dacă aceştia au fost crescuţi după alte reguli. Improvizate pe baza gramaticii jazz-ului, se nasc din când în când în beneficiul iubitorilor de artă proiecte de fuziune memorabile, fie prin produsul cultural în sine, fie prin experienţa unică pe care o oferă. Despre asemenea proiecte şi poveştile lor m-am aşternut la vorbă cu Mircea Tiberian, reputatul muzician de jazz, scriitor şi dascăl, un spirit transfrontalier notoriu prin incursiunile sale pe terenul poeziei şi artei dramatice, de la musical-ul interactiv Tarot Tales şi performance-urile alături de Maia Morgenstern sau Mihai Mălaimare, până la Dark, conceptul său bibliofil ce adună laolaltă cuvântul, grafica şi muzica, şi la serile de poezie şi jazz susţinute de muzician împreună cu poeţi români de-a lungul anilor în toată ţara. N-am vorbit doar despre trecut dar şi despre viitor, dat fiind că Mircea Tiberian, fondator în 1991 al catedrei de jazz la Conservator, îşi continuă obstinat activitatea didactică chiar şi într-un prezent descurajator pentru că... şi jazz-ul se învaţă, nu-i aşa?
PAGINA
20
Înregistrarea spectacolului Actorul pe care Mihai Mălaimare l-a reluat cu tine, cu ani în urmă, la Teatrul Masca, a putut fi revăzută recent în cadrul FNT, online. Să ne amintim câte ceva despre cum ai intrat atunci în jocul... actorului. A fost aventuroasă premiera aia pentru că, în general, o piesă se joacă la sediul teatrului, deci tu repeți acolo și ajungi să îi știi toate colțișoarele, dar nu știu cum s-a urgentat toată chestia, că a primit Mihai o invitație să intre cu spectacolul în Festivalul Naţional de Teatru, şi noi nici nu apucasem să repetăm prea mult. Plus că asta însemna că ne mutam din sălița aia mică de la Masca pe scena mare a Teatrului Național iar pregătirea noastră era să venim cumva din public, era discutată deja o anume regie. Mihai știa locul foarte bine, că a jucat la Național de un milion de ori, dar eu m-am pierdut când m-am văzut în sala aia de 1000 și ceva de locuri, sus, chiar sus de www.zilesinopti.ro
