
2 minute read
Viața pe bancheta din spate
Muzică
WHAT DRIVES US Viața pe bancheta din spate
Advertisement
“Am luat un feribot până pe autostradă / După care am condus până la aeroport / Am coborât din avion, m-am suit într-un taxi / Iar din taxi am ajuns într-un tren”, cânta Joni Mitchell în piesa Black Crow, descriind astfel haosul vieții în turneu. Dacă ”avioane, trenuri și automobile” fac parte din rutina oricărui muzician de succes, iată că dublul rockstar Dave Grohl (fost toboșar în Nirvana, actualmente solist și lider al proiectului Foo Fighters) își îndreaptă atenția către autovehiculul de care nicio trupă aflată la început de drum nu are cum să scape… duba de turneu. Mici sau mari, pline de instrumente și amplificatoare, surogate pentru dormitoare, băi și bucătarii, dubele reprezintă a doua casă pentru toți muzicienii aflați la început de drum, cu mult înainte ca aceștia să experimenteze călătoritul la business class.
Rolul de regizor îl prinde bine pe Grohl, noua sa producție cinematografică, What Drives Us, oferind o privire autentică asupra traiului pe autostrăzi și de prin benzinării. Intervievații St. Vincent, Steven Tyler sau Lars Ulrich se destăinuie ușor, dezbrăcând costumele invincibile ale rockstarurilor ajunse în prezent la luxul de a călători prin turnee doar cu avionul, oferind totodată detalii despre viața lor “pierdută” pe șoselele Statelor Unite. Astfel, dărâmând mitul artistului inaccesibil, filmul umanizează experiența turneului, un real maraton care atacă “alergătorii” atât fizic, cât și psihic.
Crud și personal, What Drives Us apare într-un moment de maximă nostalgie pentru vremurile anilor ’70 - ’80, rătăcind totodată printr-un peisaj deșertic în care trupele apar ca adevărate oaze de inspirație și entuziasm artistic. De altfel, în mijlocul unei ere care aduce în prim plan concertele online, înconjurate de YouTube și platforme de streaming, se pare că turneele “de modă veche” ajung să nu mai fie atât de profitabile, mitul desăvârșit al vieții pe bancheta din spate prăbușindu-se pe zi ce trece. Până la urma urmei, ce sens ar avea să călătorești până în colțurile uitate ale Americii când poți “ataca” topurile naționale cu un simplu upload pe platformele de streaming, din confortul dormitorului?
Până însă ca viitorul să decidă ce se va întâmpla cu industria concertelor live, multe din trupele care încă au curajul de a-și cânta cu sinceritate muzica vor face ceea ce au făcut și “strămoșii lor”… dormind printre chitari și amplificatoare, vor străbate Pământul în lung și în lat, aducând la urechile oamenilor muzica în care cred atât de nebunește.