Geografia m e m o rie i

GEOGRAFIA MEMORIEI

S-au împlinit în iunie douăzeci de ani de când am trecut prima oară pragul Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” din Focşani si de atunci am revenit mereu. Sunt un om de bibliotecă, 5 5 7 am văzut multe, de la Lisabona si La Valetta, la Bruxelles si 7 5 7 5 Shenzen, dar m ă întorc la Focşani cu sentimentul că sunt acasă, printre oameni, nu într-un depozit de cărţi, că e o complicitate fericită între cei care le au în grijă şi cititori. Mulţi cântă prohodul cărţii tipărite, vin cu scenarii negre, a la Fahrenheit 4510; eu nu cred în asta, mizez pe viitorul ei. Speranţa mi-e întărită, iată, de biblioteca vrânceană, care se reinventează mereu, lansează provocări, captează simpatii, prietenii, solidarităţi peste vârste. P ovestea străzii mele, 7 noua invitaţie la meditaţie si 5 5 5 acţiune lansată din aula ei, e o dovadă în plus. E o geografie istorică în paginile acestei cărţi, un studiu de istorie urbană, dar mai presus de toate un argument că memoria e vie, nu adormită, că identitatea naţională (care trăieşte prin cultură, nu prin raliere slugarnică la modele provizorii) e greu de răpus. Cine mărturiseşte, se si mărturiseşte, confirmă un adevăr. 5 7 5 5 7 Ba chiar mai multe! Un adevăr e că Focşanii vin de demult, din secolul XIII, când episcopia Milcoviei trebuie să fi avut o bibliotecă. Alt adevăr e că Focşanii au fost un spaţiu al concordiei interetnice, iar burghezia urbană, făuritoare şi păstrătoare de cultură, i-a adunat pe toţi în jurul unui ideal. Urmăriţi istoria caselor şi veţi vedea că numele proprietarilor: Iordache Pruncu, Sultana Milos, Ernest Vârnav, Alexandru Plagino, Marin Luis, Gheorghe Rarincescu, B. I. Margulis, Cristof Garabet, Nicolae Săveanu s.a. indică o confrerie, nu o 7 5 7 dihonie. Clădit lângă Milcov, „Iordanul pământului românesc”, oraşul Focşani a avut primari pricepuţi şi buni gospodari,

oameni ataşaţi locului natal, nu fugari „luaţi de valul migraţiei” . Ne spun asta, cu un reproş indirect, ingineri, istorici, cartografi, profesori, scriitori născuţi aici ori naturalizaţi aici. Scoase din „sertarele speciale ale inimii”, neromanţate ori uşor literaturizate, epice, poetice, tehnice, austere, amintirile lor sunt pline de parfumul remanent al vremilor de odinioară. Iniţiatorii acestui recurs la memorie - şi când scriu asta mă gândesc la doamnele Oana-Raluca Boian, directoarea bibliotecii şi Teodora Fîntînaru, fosta directoare - , au avut fericita idee de a racorda la spaţiul mărturisirii şi amintirile altor vrânceni din Panciu, Mărăşeşti, Odobeşti, Broşteni, ca semn că memoria e tare, că Vrancea n-a fost degeaba spaţiul de naştere al Mioriţei. Cei vechi ne-au spus: H abent sua f a t a libelli. Fie ca această carte să aibă o soartă fericită!

Ioan ADAM