M arieta TUDORACHE, Părinţii din uliţa copilăriei m e l e

PĂRINŢII DIN ULIŢA COPILĂRIEI MELE

9 9

Prof. M arieta TU D O R A CH E

Tatăl meu credea în destin. La ziua lui sau la sărbători, când mama pregătea mese festive, tata le spunea prietenilor poveşti despre destin... Poate fiindcă fusese orfan şi îşi făcuse singur, onest şi modest, un loc în viaţă, fără să se prindă nimic rău de el. Ştia sau inventa multe poveşti, unele hazlii... Ca aceea în care unui om i s-a prezis că va muri într-o anume zi, ucis de un cal bălan. În ziua cu pricina, a stat în restaurant tot timpul. Noaptea târziu, la ieşire, i-a căzut firma în cap. Pe ea era desenat un cal şi scria „La calul bălan” ! Până şi căsătoria lui fusese sub semnul destinului. Prin anul 1938, mama venise în vizită la sora şi cumnatul ei care locuiau în Focşani, pe strada Longinescu. A ieşit în oraş, a fost alarmă aeriană, s-a stins lumina, nu aveai voie pe stradă... A intrat în casa arhitectului Nineaca, fiindcă se cunoşteau cu sora şi cumnatul ei. Acolo era şi tata fiindcă, fiind proiectant la primărie, lucra cu domnul Nineaca... Când s-a reaprins lumina, s-au cunoscut şi tata a condus-o acasă. Apoi a venit zi de zi să o invite la plimbare... După o săptămână sau logodit, deşi mama era logodită cu un ofiţer înalt, blond, cu faţa prelungă şi un nas mare... Îl ştiu din poze! Tata era un om bun, blajin, harnic şi corect. Dar toată viaţa mea a fost marcată de mama! Nu pentru că ea, fiind casnică, era permanent lângă mine. Nu pentru că ne răsfăţa cu mare devotament: făcea mâncăruri şi prăjituri gustoase, spăla, apreta şi călca, făcea curat lună... Ci pentru că era extrem de voluntară! Trebuia să facem tot ce credea dânsa că este bine pentru noi! La nevoie, ne explica zi de zi, ca picătura chinezească... Era micuţă (1,55 m), firavă, dar avea o forţă uimitoare! Datorită ei am căpătat patima cititului. Mi-a citit cărţile copilăriei până le ştiam pe de rost. Apoi, m-a învăţat să citesc expresiv. Mi-a rămas în minte cum a citit fragmentul cunoscut din „Scrisoarea III” . Voiam să întreb ce înseamnă „grindină oţelită” şi nu puteam să deschid gura... Aşa eram de impresionată. Nu mai spun că în mintea mamei, fata ei nu putea fi decât profesoară! Nimic altceva, că banii, nu erau importanţi!... Şi lucrurile au continuat aşa! La facultate aveam un prieten care nu intra în vederile mamei fiindcă era din Bucureşti. Când l-a cunoscut pe Nicu, a fost impresionată, i-a dat adresa

să mă caute la cămin. Niciodată nu mi-a permis să mă plâng de Nicu al meu sau să îl compar cu altcineva „Nicu nu e de comparat cu nimeni!” . Cât au trăit, treceam zilnic pe la ai mei... M ă servea cu ceva bun şi mă trimitea repede acasă, să nu stea fetele singure... Trebuia să fiu umbra copiilor mei, aşa cum fusese şi dânsa. Părinţii mei nu aveau conştienţa valorii banilor. Trebuia să avem un trai decent şi atât. Bunicul le-a dat fetelor bani să-şi ia câte o căsuţă modestă. Sora mamei şi-a luat pe str. Longinescu. M ama i-a lăsat în bancă fiindcă, fiind inflaţie, erau dobânzi mari. „Să aibă de cheltuială” . La stabilizare, i-a pierdut. Nu a fost nicio tragedie... M ama a spus că alţii au pierdut moşii, fabrici şi nu au murit! Vorba asta a rămas în familie. Peste ani, când fiicei mele mari i s-au furat nişte haine, fiica cea mică a consolat-o cu vorbele astea! Mi s-a încălzit sufletul, fiindcă mi-am amintit de mama care nu mai era. Desigur, am amintiri frumoase cu vecinii apropiaţi, cu prietenii apropiaţi... Fiecare destin este o poveste care s-a întipărit, într-o anumită măsură, în felul meu dea fi. Din perspectiva timpului, uliţa copilăriei mele îmi apare ca un fundal pe care se derulează întâmplări hazlii sau duioase, cu oameni dragi, a căror amintire îmi încălzeşte sufletul. Dar în prim-plan, pe acest fundal, se proiectează, luminoase şi statornice, figurile părinţilor mei...

Prof. M arieta TU D O R A CH E a absolvit Liceul „Unirea” Focşani, în anul 1959, ca şefă de promoţie, apoi, în anul 1964 a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al. Ioan Cuza” din Iaşi, unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ovid Crohmălniceanu, Iorgu Iordan. Este un împătimit cititor, un atent observator al vieţii comunitare şi un participant constructiv la activităţile culturale organizate de bibliotecă şi nu numai. Sensibilitatea, talentul literar şi un profund simţ al valorii, o califică, de la sine, ca pe un veritabil om al cetăţii literelor, al oraşului Focşani şi al Judeţului Vrancea.