16 Cronica literară / Film profesorilor), care au întărit nu numai ceea ce în posibile multe cazuri se șubrezise: timpul de calitate în familie, ci și încrederea părinților în puterea lor de a răspunde provocărilor unor vremuri stranii. Cartea Singuri #acasă nu este o lucrare care să-și revendice rolul de a fi propus o cale de analiză, cu mijloace ale sociologiei, antropologiei urbane și imagologiei, a unor tendințe, a unei așezări sau a unei posibile interpretări contextuale a normelor constrângătoare. Nu are nici rolul de a oferi o cale interpretativă a fenomenului – nu propune, mai precis, nicio instituire metodologică –, așa cum observa și Simona Preda în prefață: „Firește, cartea nu ne va ajuta să înțelegem
natura fenomenului cu care ne-am confruntat și nimeni nu și-a propus asta, dar ne îndreaptă privirea către – fără să folosesc cuvinte mari – ceea ce contează. Către viață, către suflet, către iubirea față de (cel mai) aproapele tău” (p. 6). Cartea e mai degrabă o mărturie – și trebuie luată în considerare drept mărturie literară despre vremuri tulburi, drept jurnal în care se înscriu fapte cu interpretări interioare, în palimpsest, suprapunându-se mâinile sigure și inimile temătoare ale părinților, mâinile mai tremurânde și vocile sigure ale copiilor – care să devoaleze, peste ani, fragmentele de intimitate într-un tablou al generațiilor coabitând. Probabil că unii dintre copiii care au scris în această carte
vor continua să scrie, iar alții nu. Probabil că, indiferent de ce vor face, o parte dintre ei se vor rușina cândva de intimitatea devoalată, dar vor resimți în paginile scrise, la primele lor astfel de încercări, faptul că mai presus de temeri și constrângeri se găsește izvorul nesecat al iubirii salvatoare. Izvorul acela pe care-l putem zări doar cu ochii pregătiți să întrevadă zarea acelui orizont al umanității lui Mîșkin, copilăria adâncă și tulburătoare a fiecăruia, indiferent de vârstele scrierii sau ale lecturii textului. Singuri #acasă merită primită pe rafturi ca mărturie a acestei iubiri curate. 1 Singuri #acasă. Părinți și copii în pandemie, ediție îngrijită de Simona Preda, Editura Vremea, București, 2020.
Newness și lelea Susană Alexandru Jurcan
Cum se petreceau întâlnirile amoroase pe vremuri…nu foarte îndepărtate… hai să zicem prin anii ’60…? Suntem la țară… Natură darnică, păduri, holde, dealuri. Nu tu telefon, nici televizor. Doar privirea și scrisorile. Numai că lelea Susană n-are nevoie de cuvinte. Să fii direct? Aluziv? Arogant? Propui un tufiș în loc de bar? Stai! Nu vorbim despre iubire? Nu… Dar? Despre o aventură. Filmul Newness (2017) de Drake Doremus prezintă relațiile amoroase în epoca rețelelor sociale. Activezi un cont și îl dezactivezi când vrei. Așa se cunosc Martin (Nicholas Hoult) și Gabi (Laia Costa). Doresc o aventură simplă, doar că amână patul în favoarea unui bar… apoi discută, se descoperă și hotărăsc să meargă mai departe, să cultive o relație, destul cu sexul pasager! Filmul nu e tezist și aduce pe ecran o alchimie palpabilă a iubirii. Cei doi actori emană o senzualitate dezinvoltă, contagioasă. Regizorul sondează inteligent tema libertății sexuale, proliferarea rețelelor sociale, moravurile libere, triolismul, eșangismul… De ce nu m-aș gândi la Legăturile primejdioase (Laclos) sau chiar la Luni de fiere (Bruckner)? Trăiască asociațiile livrești sau…
nimic nou sub soare? Oricum, ei își dezactivează contul și continuă povestea. Doar că… rutina e implacabilă și atunci cum să păstrezi relația? Simplu: activezi contul și… fiecare înșală pe față, cu perversitate amicală, cu acordul celuilalt. Forțarea limitelor ca la Bruckner. Ce este rutina? se întreabă ei. Răspunsul amar vine: prețul plătit pentru a fi adult. Nu e gata, nu e bine, că intervine gelozia, mai ales că el vrea detalii de la aventurile ei. Apoi: a încerca să ai ceva al tău, să nu împarți. Gelozia apare subit. Regizorul punctează cu grație și finețe studiul moravurilor, explorând toate fațetele. Ce este iubirea? „Două persoane care nu se lasă să cadă”. Deci cei doi hotărăsc să continue, cu cârpiturile de rigoare. Mi-am amintit de versurile lui Wordsworth: „să căutăm puteri în ce-a rămas”. Lelea Susană nu are habar de atâtea complicații. De ce să fie ceva sofisticat? Sexul e necesar ca strănutul, durează puțin, dar importantă e recolta, ba chiar sarmalele și o casă curată. Suferința din iubire? Are doi drăguți în sat, „când e unul supărat, mă-ntâlnesc cu celălalt”. Tulai! Nu e triolism, e… 190
