42 Actualitate adevăruri şi realităţi expuse în mod direct, transparent, pe un ton deloc vindicativ, dar care în mod sigur vor avea darul să deranjeze. Pentru că lucrarea de faţă reprezintă o adevărată oglindă a societăţii româneşti în perioada 2015-2019, în care se reflectă atât dezinteresul unor decidenţi politici, cât şi solidaritatea care s-a creat în jurul acestui proiect care ar fi trebuit să fie unul prioritar, cu atât mai mult cu cât se aniversa Centenarul Marii Uniri. Chiar dacă adesea dintre rândurile ei transpare amărăciunea celui care consemnează, în ansamblul său lucrarea nu e o litanie, ci are mai degrabă darul de a insufla optimism. Pentru că indiscutabil părintele Cristian Borz a fost şi este un optimist. Iar Jurnal de şantier poate reprezenta un adevărat „manual” de bune practici pentru cei care au sau vor avea curajul de a se implica în proiecte similare şi care vor putea să înveţe să evite anumite greşeli şi să aleagă, poate, căi care să îi ducă mai degrabă spre un final fericit. De altfel, gândindu-mă la alte iniţiative, cum ar fi casele lui I.D. Sârbu (proiect finalizat) şi a Elisabetei Rizea (în lucru), care au fost „adoptate” de asociaţii nonguvernamentale, pare tot mai evident că aceasta ar putea fi cea mai bună soluţie pentru ca unele monumente să aibă o soartă mai bună. Nu se cuvine să închei fără a aminti că în demersul său „donquijotesc” părintele Borz a avut numeroşi susţinători foarte importanţi. Numele multora dintre ei sunt menţionate în paginile cărţii, alţii au preferat să rămână în umbra anonimatului, decizie respectată de autor. Pentru că există destui astfel de oameni care
înţeleg să facă lucruri remarcabile împinşi de resorturi interioare, fără a aştepta recunoştinţă sau beneficii. Ei sunt adevăratele modele şi elementele care pot oferi garanţia unei schimbări în bine a societăţii româneşti. Îmi exprim şi eu aici gratitudinea faţă de toţi cei care au contribuit la acest proiect. Nu în ultimul rând doresc să subliniez în mod special rolul aparte pe care familia părintelui Borz l-a avut în aceşti ani, şi mai ales soţia sa, Maria. La fiecare întâlnire, doamna Maria era alături de părintele Borz, cu delicateţe şi discreţie, şi sunt convins, fără rezerve, că suportul ei a contat enorm în ceea ce s-a realizat la Bădăcin. Între 20 martie 2016 (ziua în care am ajuns prima dată la Bădăcin) şi 12 octombrie 2019 (ziua când a fost deschisă oficial Casa Memorială) au trecut trei ani şi jumătate, timp în care am văzut cum o ruină se poate transforma într-un loc remarcabil. Timp în care mi-am dat seama că expresia „omul sfinţeşte locul” îşi găseşte o confirmare fără virgulă în acest proiect. Casa lui Iuliu Maniu de la Bădăcin arată acum din nou ca în urmă cu 80 de ani. Iar în timp ce finalizam aceste rânduri am aflat că arheologul Gheorghe Petrov continuă pe o nouă pistă demersurile de căutare a osemintelor lui Iuliu Maniu la Sighetu Marmaţiei. Rămâne, aşadar, să ne păstrăm speranţa şi optimismul că, poate, cândva Sfinxul de la Bădăcin se va putea întoarce, în sfârşit, în Dealul Ţarinei, Acasă. * Prefață la volumul Pr. Cristian Borz, Jurnal de şantier. Reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” de la Bădăcin, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2020.
Încă cinci ani de colaborare pentru revista „Caiete Silvane” De la 1 octombrie 2020 este în vigoare, pentru următorii cinci ani, un nou protocol de colaborare pentru editarea revistei „Caiete Silvane” semnat între Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Consiliul Județean Sălaj, Instituția Prefectului Județului Sălaj, Primăria municipiului Zalău, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Direcţia Județeană pentru Cultură Sălaj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Universitatea „Vasile Goldiş” Arad – Filiala Zalău, Biblioteca Judeţeană „I.S. Bădescu” Sălaj, Arhivele Naţionale – Filiala Sălaj și Cenaclul literar „Silvania”. Obiectul protocolului de colaborare îl constituie implicarea instituţiilor semnatare în vederea susţinerii editării, tipăririi, difuzării şi promovării de către Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, în calitate de editor, a revistei „Caiete Silvane”, revistă de cultură reprezentativă a Judeţului Sălaj, cu
apariţie lunară, precum şi promovarea şi susţinerea autorilor sălăjeni cu aptitudini literare şi culturale deosebite în domeniile acoperite de conţinutul revistei. Părţile semnatare se vor implica prin formele legale specifice fiecăreia în parte pentru buna apariţie a revistei, asigurând, după caz, realizarea şi distribuirea de abonamente, apariţia de materiale publicistice în paginile ei, realizarea de suplimente sau organizarea unor diverse întâlniri culturale având ca obiect editarea, tipărirea, difuzarea sau promovarea publicației „Caiete Silvane”. „Caiete Silvane” apare din februarie 2005, iar din februarie 2012 sub egida Uniunii Scriitorilor din România. „Caiete Silvane”, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj. 190
