Călătorie în labirintul memoriei

ELA IAKAB

Călătorie în labirintul memoriei

Minunata viaţă a personajelor

(editura Neuma, Cluj-Napoca, 2020, ediţia a III-a, revăzută și completată) este o carte a cărei singularitate nu izvorăște numai din scrutarea lucidă a celor peste două sute de opere plăsmuite de autori clasici și contemporani, într-un demers menit să redea legătura de gemenitate a personajelor din literatura română cu oameni vii.

Dincolo de ordonarea lucidă a materiei după criteriul unor teme și aspecte insolite, frapantă în sine, prevalentă este impresia de călătorie într-un labirint al memoriei omenești. O memorie fabuloasă, cum aveau în mitica vârstă de aur aleșii primei generaţii de zei veniţi pe pământ. O memorie animată de o forţă străină condiţiei umane, cum era, de pildă, în mitologia antichităţii grecești, transfigurarea pământenilor ocrotiţi de muza Mnemosyne, fiica lui Zeus. Solaritatea cărţii la care ne referim aici se constituie dintr-o viziune coerentă,

ingenioasă care mizează pe o ambiguitate a firului ideatic director: fie printr-un exerciţiu al studiului pasional, înţeles ca modalitate de a transcende limitele inerente vieţii de muritor, fie prin atingere divină, memoria umană și-a învins fragilitatea și evanescenţa. În acest sens, elocvente sunt absolut toate capitolele din care se constituie Minunata viaţă a personajelor, fie că urmărim, cu detalii halucinante, preferinţa personajelor pentru anumite jocuri de noroc, mijloace de transport arhaice și moderne, patrupede, băuturi sau articole de vestimentaţie, porecle și apelative, fie că citim pagini despre vocaţii, profesii, meșteșuguri, pasiuni și patimi, violenţe, ucideri și sinucideri.

Scris într-un limbaj de mare limpiditate, irizat de o fină ironie, lipsit complet de obositoare divagaţii, eseul recreează dominantele unor lumi, temperamente, caractere, gradul lor de cultură și civilitate. De pildă, băuturile trădează tristeţea sau exuberanţa, măreţia sau decăderea, spiritul gregar sau elevaţia: „Să nu se creadă că personajele literaturii române consumă doar alcool. E drept, acesta e preponderent. Dar Ioanide bea ceai, văzând în el transparenţe.”

O parte substanţială a cărţii reconstruiește formele erosului și ale erotismului în raportul lor indisolubil cu suferinţa, violenţa și moartea personajelor emblematice din literatura română veche, clasică, modernă și contemporană. Personajele lui Rebreanu, fie ei ţărani, ca în romanele Ionși Răscoala, ori intelectuali, ca în Pădurea spânzuraţilor posedă, ucid și se sinucid. Intelectualii Ștefan Gheorghidiu, Ladima, Fred Vasilescu transformă luciditatea într-un elixir erotic, Gelu Ruscanu e atras magnetic de trupul actriţei care a provocat sinuciderea tatălui său, Alta Gralla redescoperă voluptăţi uitate devenind amanta unui Don Juan de profesie. Personajele lui Creangă par asexuate, pudoarea și castitatea protagoniștilor din romanele lui George Călinescu reprezintă antipodul erotismului juvenil precoce, imaginat de Ionel Teodoreanu. Marii nefericiţi sunt îndrăgostiţi de femei intangibile, în proza unor autori ca Anton Holban, Mihail Sebastian, Garabet Ibrăileanu, Alexandru Ivasiuc.

În contrapunct, e evidenţiată partea tenebroasă a pasiunilor umane, de la forma blândă a senzualităţii excesive a exoticei Maitreyi, la grotescul seducţiei unei femei aflate în cea mai târzie vârstă a sarcinii ei, cum se întâmplă în Craii de curte veche, până la patologicul incesturilor, întruchipat de personajele lui Caragiale sau Titus Popovici, al bisexualităţii și pederastiei, suprinse atât de viu în romanele lui Gabriel Chifu. Se desprind chipuri de bărbaţi demni și inumani, excentrici și demenţi, comici și tragici, predestinaţi solitudinii și pribegiilor absurde, fericirii în cuplu și patimilor, depravării întunecate ori sfârșitului prematur. Ipostazele feminine trec din formă în formă, de la inocenţa primelor vâr-

ste, până la inocenţa ultragiată, de la magnetismul erotic, până la pulsiunile subterane, aducătoare de rău și pierzanie.

Capitolele așezate sub zodia violenţei și a morţii revelează uimitorul arsenal de care dispun personajele atunci când sunt stăpânite de instincte primare, sunt nevoite să ucidă ori ucid cu voluptate: ciomagul, șicul de la baston, biciul, paloșul, hangerele, securea, baltagul, pumnalul, spada, pușca cu sare, pistolul, spada. Într-o sinteză ingenioasă, sunt redate ameninţări teatrale cu sinucideri (Zoe Trahanache, Lefter Popescu, Stănică Raţiu), sinucideri eșuate (Weissmann din Enigma Otiliei, Andrei Pietraru din Suflete tari, Pomponescu din Bietul Ioanide) sinucideri (intelectualii camilpetrescieni Ladima, Gelu Ruscanu, Fred Vasilescu, Silivestru din Cartea nunţii, Olguţa din La Medeleni, eroina din Jar, femeile lui Kiriţescu, împătimiţii jocului ruleta rusească din proza lui Mircea Cărtărescu), lupte corp la corp, asasinate și dueluri, cu motivaţiile lor mărturisite ori tăcute, aparente ori ascunse, luminând abisalul și fragilitatea graniţelor dintre inocenţi și vinovaţi, victime și călăi, lucizi și nebuni: „Deciziile, cum ne asigură încă demult un cronicar, se luau la ospeţe unde voievodul se enerva și tăia fără judeţ. Pedepsele sunt fanteziste și depind doar de imaginaţia celui care deţine puterea și dreptul de a judeca. Ele merg de la trasul în ţeapă la simpla pălmuire a vinovatului. La Sadoveanu, boierul își vâră argatul cu picioarele în lăptocul îngheţat al morii ca să simtă zimţii gheţii. La Caragiale, un Ion este justiţiat ad-hoc printr-o bătaie zdravănă pentru că are opinii estetice diferite de ale surorii sale, ajunsă boieroaică, și nu îi place interpretarea muzicală a unui măgar învăţat. În alte povești, cu haiduci și nu numai, aceștia sunt puși în butuci, ţinuţi cu faţa în fum de ardei, bătuţi cu harapnicul, etc .”

Există în cartea lui Horia Gârbea și o acureteţea contextului istoric, menită să contureze întreaga stratificare și dinamică a claselor sociale, mentalităţi, obiceiuri și tipologii umane specifice unor epoci, de la eroii baladești, la voievozi, fanarioţi, miniștri: „Fanarioţii judecau după coduri proprii, pornind de la prezumţia de vinovăţie. Princepele lui E . Barbu, prinzând un hoţ de codru, îl graţiază și îl face spion. Inspirată decizie pentru că acesta își toarnă socrul care uneltea mazilirea

Princepelui. Vodă convoacă divanul în ziua de Crăciun și îl judecă pe ticălos pe bază de probatoriu scris. Sentinţa: va fi scos din dregătorie și în locul lui va fi numit calul bătrân de paradă al domnitorului.”

Un asemenea demers, atât de necesar exegezelor dedicate literaturii române, nu ar fi atât de bine articulat cum este, dacă nu ar fi fost creat de

conștiinţa unui rafinat cunoscător al teatrului shakespearian, în întregimea și complexitatea lui, în dimensiunile criptice și fanice ale fiecărei piese, fie ea comedie, tragedie ori dramă. Ori, știm cu toţii că Horia Gârbea este unul dintre traducătorii integralei Shakespeare. Numai cine știe cu precizie cât de importante sunt, de pildă, personaje ca spectrul bătrânului rege Hamlet ori actorii veniţi din depărtare la castelul Elsinor, Horaţiu, Polonius, Ofelia și Laertes în Hamlet, prinţul Danemarcei, Gloucester, fraţii vitregi Edmund și Edgar în Regele Lear, Cassius în Iulius Cezar, Iago în Othello, Tybalt și Friar în Romeo şi Julieta, nebunii și clovnii în Cum vă

place, Visul unei nopţi de vară, Mult

zgomot pentru nimic, putea scrie un eseu care fascinează prin similitudinea lui cu un spectacol grandios, hărăzit să aducă în același spaţiu scenic un număr deconcertant de personaje românești, provenite din genuri și specii literare cuprinse între creaţiile anonime străvechi și cele mai recente metamorfoze ale prozei postmoderniste de secol XXI.

Sub ochiul uimit al cititorului, se perindă, ca în dramaturgia bătrânului Will, o galerie întreagă de personaje, cu vestimentaţia, gestica, mimica, vocea și chiar apelativele lor, în locuinţe, în pădure, în trăsură, automobil, tren sau avion, în sate fără nume, orașe provinciale sau în capitală: haiduci, păstori, meșteșugari, ţărani, hoţi, pribegi, spioni, lăutari, argaţi, vânători, soldaţi, războinici, osândiţi, boieri, burghezi, aristocraţi, lăutari, profesori, avocaţi, medici, arhitecţi, constructori; servitoare, prostituate, hangiţe, actriţe, mame, soţii, amante, fiice, surori. Oameni placizi și oameni spirituali. Fecioare și femei angelice ori demonice, fecioare și femei înzestrate cu intelect superior, spirit justiţiar sau har.

Covată cu flori / acuarelă Constanța Abălașei Donosă