“capilla Sixtina” del cristianismo ortodoxo

Escena inferior. La muerte de los pecadores

mica gira en torno a la imagen del equilibrio, sostenida por la Mano de Dios. Esta Mano aparece debajo del Trono de Etimasia.

El río de fuego, las figuras alegóricas del mar y la tierra, las fieras de cuyas bocas salen los muertos que se levantan de los ataúdes, los ángeles del Apocalipsis tocando trompetas, todas estas imágenes están pintadas en el lado derecho de la pared y en la superficie del contrafuerte sur. La imaginación y fantasía de los pintores diversificó significativamente los textos teológicos y la iconografía consagrada del Juicio Final. De particular interés es el Río de Fuego, que, como lava volcánica, fluye de los pies de Cristo sentado en el centro del icono de Déeisis (pintado en el segundo registro). Dentro de este río vemos los rostros torcidos de los pecadores. Los nombres de los principales herejes y perseguidores del cristianismo están escritos aquí con pintura blanca: Arrio, Herodes, Judas, Diocleciano, Maximiano Lichinius, Julian (Apóstata). Para un ejemplo aún más sugerente de las brasas del infierno, los pintores de Voroneţ también introdujeron una inscripción explicativa, en lengua eslava, tomada del Evangelio según Lucas (16, 24): “Padre Abraham... envía a Lázaro a mojar su punta poner mi dedo en el agua y refrescar mi lengua, porque estoy atormentado en esta llama”.

En el centro del registro inferior del Juicio -relacionado temáticamente con la imagen ya mencionada de la balanza en la Mano de Dios- están la escena de la muerte de los justos y la representación de la muerte de los pecadores empujados por los demonios a los que el Arcángel trata de vencer.

Aquí, sobre una filacteria desplegada, a la derecha del ángel que perfora con la lanza el cuerpo del condenado al tormento eterno, Paul Henry observa una pseudo-inscripción extremadamente curiosa, que ha permanecido incomprensible hasta ahora6. Cerca del mismo ángel, entre las representaciones de las dos parábolas,

6. Paul Henry, Monumentele din Moldova de nord..., fig. 80, p. 223. Sobre la importancia de las pseudoinscripciones en la pintura medieval de Moldavia, Constantin Ciobanu, “Tradiţia “pseudoinscripţiilor” din pictura murală moldavă în contextul artei bizantine şi postbizantine”. (Chişinău, Arta-2004, 2004),13-22.

podemos ver la figura del rey David cantando mientras toca la cobza7 .

La ciudad del cielo, a la que se dirigen las bandas de creyentes conducidas por el apóstol Pedro, está a la izquierda de la parábola de la muerte de los justos. Más a la izquierda, en la parte norte del muro y en el contrafuerte norte, se despliega la imagen simbólica del Seno de Abraham.

Entre las imágenes de Abraham y Jacob, el historiador Ion I. Solcanu descubrió la diminuta y enigmática inscripción eslava “Ionasko Kiril”, interpretada por él como la firma autógrafa del pintor8. Esta firma, junto con la firma de „Pristav Marcu”9 -reproducida por Eugen Kozak10 - generó

Escena inferior

7.La cobza es un instrumento de cuerdas múltiples de la familia de laúdes de origen popular en el folclore rumano y moldavo. En esta representación de Voroneţ sustituye al arpa tradicional propia de la iconografía bizantina de esta imagen inspirada en el Salterio. 8. Read Biserica Voroneţ, Mănăstirea Neamţ, 58. 9. Debajo del retrato del metropolitano Grigore Roşca en la fachada sur. 10. Eugen Kozak. Die Inschriften aus der Bukovina, (Viena: 1903) 210. El texto de la inscripción, traducido del eslavo, es el siguiente: “El siervo de Dios Marcos, el sacerdote que sirvió una acalorada discusión, destinada a establecer el nombre exacto del autor de los frescos. Desafortunadamente y a diferencia de la pintura de Bălinești, donde la firma del hieromonk Gavriil -descubierta por Sorin Ulea- está acompañada del verbo eslavo “pisal” (“pintado”)11, en Voroneţ falta esta importante aclaración. Esta semblanza del Juicio Final del Monasterio de Voronet, es solo un acercamiento somero a una iconografía poco tratada en Occidente que puede llevar a establecer un nuevo campo de estudio y reflexión ante la información aquí esbozada. Las imágenes de después de la muerte, el encuentro con el Juicio Divino, la paz ante la gloria eterna y el río de fuego que contiene los rostros torcidos de los pecadores están cargados

Escena inferior izquierda. Hacia la Ciudad del Cielo

en este lugar santo y este monasterio de San Jorge Mártir “. 11 Read “Gavriil ieromonahul autorul frescelor de la Bălineşti, în Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare”. 419.

de símbolos donde el lenguaje de los cuerpos, la composición y el especial color conseguido, el azul de Voronet, transmiten el mensaje con un fuerza diferente. Quedan muchos campos abiertos a la reflexión sobre esta forma de representar las imágenes del “después de la muerte” dentro de todo lo que se ha producido en el conjunto de la creación artística y cristiana, de la humanidad. En este caso, vestidos con el manto simbólico-alegórico del lenguaje de la pintura ortodoxa medieval.

Referencias bibliográficas

Anderson, Gary. The Genesis of Perfection, Adam and Eve in Jewish and Christian Imagination, Louisville, Kentucky (USA): Westminster John Knox Press, 2003. Ciobanu, Constantin. “Tradiţia “pseudoinscripţiilor” din pictura murală moldavă în contextul artei bizantine și postbizantine”. Arta-2004, (2004): 13-22. Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, by Drăguţ, Vasile. București: Editura Stintifica si Enciclopedica, 1976. Drăguţ, Vasile. Pictura murală din Moldova. Sec. XV-XVI, București, Meridiane, 1982. Grecu, Vasile. “Influenţe sârbești în vechea iconografie bisericească a Moldovei”. Codrul Cosminului IX, Cernăuţi: Institutul de Arte Grafice și ed. Glasul Bucovinei, 1935. Henry, Paul. Monumentele din Moldova de Nord. De la origini până la sfârșitul secolului al XVI-lea. Contribuţie la studiul civilizaţiei moldave, București: 1984. (Traducción del francés, ed. Ernest Leroux, París, 1930). Millet, Gabriel. David Talbot Rice, Byzantine Painting at Trebizond, London: Allen & Unwin, 1936. Simionovici, monahia Elena. Sfânta mănăstire Voroneţ. O vatră de istorie românească și de spiritualitate ortodoxă, Sibiu: Editura Thausib, 2001. Solcanu Ion I., Pr. Buzdugan Costache. Biserica Voroneţ, Mănăstirea Neamţ, Moldavia: Editura Mitropoliei Moldovei si Sucevei, 1984. Solcanu, Ion I. “Voroneţ. Tradiţie și adevăr istoric”. In Arta istoriei. Istoria artei. Academicianul Răzvan Theodorescu la 65 de ani. București: Enciclopedică, 2004. Ulea, Sorin. The Origin and Ideological Significance of Moldovan Exterior Painting I, București: SCIA, T. X, 1935. Ulea, Sorin. “Gavriil ieromonahul autorul frescelor de la Bălinești, în Cultura moldovenească în timpul lui Ștefan cel Mare”. In Cultura moldovenească în timpul lui Ștefan cel Mare, București: Editura Academiei Republicii Populare Romine, 1964. Millet, Gabriel. Talbot Rice, David. Byzantine Painting at Trebizond, London: George Allen and Unwin Ltd. 1935.

CARMEN FIRAN

Ceri puțin timp când orologiile răgușite bat disperate și clopotele bubuie în turn când gurile de canal bolborosesc desfundate sisifii pedalează pe loc cu bolovanii în spate

vrei puțin timp să-ți tragi sufletul să-ți închei nasturii până sus să ațipești cu o carte pe piept în fotoliu ca în vremurile bune când nimeni nu se grăbea niciunde pentru că nimeni nu avea unde să ajungă timpul câștigat era doar timp pierdut la ruletă bila se rostogolea năucă unii furau puțin timp și îl ascundeau sub haină pentru când vor putea să-l savureze în tihnă alții omorau timpul cu ochii pe cer de unde fugiseră toți norii și păsările călătoare cereau azil în colivii la soare

acum ai tot timpul din lume și nu ai cu el ce să faci ultimii treizeci de ani s-au scurs într-o lună orologiile sparte bat a furtună

Tot ce era atingere adiere de vânt sudoare dulce sărată Lumânarea arsă pe jumatate în briza serii la mare Săruturi furate miros de tei și puf de gutui E acum goliciune amară Ard pădurile și fumul se amestecă în aroma Pâinii prăjite din copilărie când o bunică Deschidea borcanul cu dulceață de trandafiri Pentru vreun vecin căzut pe nepusă masă Apa era limpede îți puteai potrivi pălăria în luciul ei Nostalgia nu vine cu vârsta ci cu amenințarea fitilului Aprins peste noapte de clovnul strecurat în palat Apa a rupt digurile mâlul ne-a ajuns în pat Plutesc sarcofage pe străzile orașului Peste ruine flutură corbii urlă un câine turbat O fi gol împăratul dar clovnul e nebun Căluș în gură bilet fără întoarcere celor ce-o spun Pe tabelul lui Mendeleev Copiii mileniului desenează păsări fără aripi În pătrățele cu inimi găurite de gloanțe.

Sunt aici, Și mâine voi fi tot aici Mai obosită decât ieri Nerăbdătoare să văd Cumva va arată lumea Pe ecranele celor și mai nerăbdători Să-i grăbească sfârșitul

Din ecran vocea comandorului Culcă iarba la pământ Înainte ca firul de iarbă să plesnească tânăr Și ne promite viață fără de moarte În timp ce nouă ne îmbătrânesc visele Pe caldarâm

Sunt aici Sfântă ironie a sorții Să retrăiesc toate cele de care odată am fugit Să acopăr în oglindă chipul diavolului primenit

Într-o bună dimineață balaurul ne-a furat timpul tot și l-a îndesat într-o cutie de iphone mai deștept decât toți înțelepții din antichitate mai sumbru decât toți filosofii la un loc

mi-e frică de viitor, scâncește un copil al erei digitalizate, așa cum ți-e frică de întuneric când ești mic, ce ne așteaptă? mai bine dormi, răspunde Siri, din visuri nu se alege nimic

Când se termină timpul ăsta vine alt timp și mai crud ascuțitorul de cuțite prinde aer în aripi roata și focul sunt reinventate pe loc distanțele se așază cuminți în limitele lor fetițele sar cercul pe marginea gravitației bătrânul anticar își mângâie barba mucalit își îndeasă biblioteca în buzunar ce nu a fost scris nu poate fi nicicând citit, totul e în zadar, zice un orb, au pierdut cheia ușile ferecate nu se mai deschid

când se termină timpul ăsta alte timpuri vin istoria își curăță capcanele și le așază la loc pentru căutătorii de aur rătăcitori în no man’s land până când din dreptul inimii va răsări un copac timpul își va intra în drepturi din nou cu fiecare viață mai scurt și mai sărac

Augusto Monterosso, cunoscut ca Tito Monterosso, scriitor din Honduras, este considerat unul din maeștrii de minipovestiri care abordează teme complexe și fascinante. Tradus în mai multe limbi, opera lui cuprinde titluri ca: El concierto y el eclipse (1947), Uno de cada tres y El centenario (1952), Obras completas y otros cuentos (1959), La oveja negra y demás fábulas (1969), Movimiento perpetuo (1969), Animales y hombres (1971), Antología personal (1975), Lo demás es silencio (1978), Las ilusiones perdidas (1985), Esa fauna (1992) o La vaca (1998). Recunoașterea internațională i-a fost răsplătită prin mai multe premii: premiul național de povestiri Saker-Ti (Guatemala, 1952),premiul de literatură Magda Donato (México, 1970), premiul Xavier Villaurrutia (México, 1975), Ordinul Águila Azteca (México, 1988), premiul literar al Institutului Ítalo-Latinoamericano (Roma, 1993), premiul Național de Literatură Miguel Ángel Asturias (Guatemala, 1997), premiul Príncipe de Asturias (España, 2000) y Juan Rulfo (México, 2000).