Apusuri și irisuri

„Poeziile publicate în cartea Apusuri și irisuri semnată de domnul Loucas Aristodemou sunt grupate în trei secțiuni: poezie socială, poezie de dragoste și poezie de criză. Deși este în limba greacă, volumul conține și câteva poezii traduse în limba română, care sunt însă relevante pentru cititor. Ori de câte ori am avut ocazia să stăm de vorbă, prin viu grai sau prin telefon/internet, n-au lipsit niciodată din conversațiile noastre subiectele cu tentă socială, Loucas fiind un împătimit cavaler al dreptății, pe care, însă, nu întotdeauna o găsim în societatea în care trăim. Fapt pentru care, eu cred că poezia socială prezentă în cartea lui este rodul zbaterii interioare a poetului protestând prin cuvinte potrivit alese împotriva anomaliilor de care ne lovim într-o societate departe de a fi corectă, curată și dreaptă. Și curățenia la care fac referire este, de fapt, respectul față de lege, față de Om, față de natură și față de comunitatea în care trăim. Loucas Aristodemou a fost timp de mai mulți ani reprezentant al consumatorului într-o organizație non-guvernamentală, care are în centrul atenție sănătatea cetățeanului, a omului în general. De aceea, multitudinea de probleme și cazuistica cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, iată că i-a folosit pe tărâm literar, inspirându-se din ceea ce a trăit, a simțit și a văzut. Și, oarecum similar, intuiesc că același lucru s-a întâmplat și în cazul poeziei de criză, o altă tematică regăsită în poezia lui Loucas. Și el scrie o poezie puternică, cu mesaj îmbrăcat subtil în strai de metafore, atingând și sufletul și conștiința cititorului. Dacă fac referire la poezia de dragoste, cuprinsă în a treia secțiune din volumul de față, din perspectiva mea, ea conține, indubitabil, acel miez puternic aromatizat cu trăirile poetului, din care guști și nu te mai saturi. Citești și mai vrei o felie, deslușind trăirea pătimașă a autorului și transpunându-te lecturând în „pielea” lui, descoperind acea latură a personalității sale pe care nu reușești s-o vezi la o simplă cunoaștere. Poezia de dragoste a lui Loucas este una de profunzime, afluxul de metafore și stări purtând cititorul pe aripile viselor poetului. Poezie onirică sau pură trăire redată cu sensibilitate și măiestrie de către autor?! Răspunsul se află în acel miez de care vorbeam anterior, degustat vers cu vers, cuvânt cu cuvânt și pătrunzându-i mesajul...”

(Fragment din recenzia Georgetei Minodora Resteman despre cartea „Apusuri și irisuri” de Loucas Aristodemou, România, iunie 2019)

GEORGETA RESTEMAN

Singurătatea vinde bilete peste tot

Ninsoare blândă, fluturi reci de ceață Se rătăcesc în ochi sticloși de ciuturi Când hăul dintre toamne se răsfață În luntri de tăcere, printre țurțuri.

Cutează-n taină un fior s-adie, Cu gingașe miresme-n geam să-ți bată, Iar din fântâni de crini, o poezie Îți crește-n tâmpla caldă-nrourată.

Și-o rugă-ți umblă-n liniștea de gheață –Să nu mai simți durerile strânsurii Când, prizonier în propria ta viață, Primești botezul pietrei și arsurii.

Doar umbrele din scrinul vechi, de ceară, (ciulini cu chip de maci și trandafiri) În țipăt de-nflorire prind să doară Îngenunchind pe cioburi de-amintiri.

Dar nu le-auzi, nu vezi, mergi înainte Nu mai dai pe durere nici un zlot Căci inima ta știe, nu te minte: Singurătatea vinde bilete peste tot.

Dealul înflorit

Mă rătăceam adesea în pruncie Pe dealuri înflorite așteptând Să-mi gângurească câte-o păpădie Sau mierlele să-mi murmure vreun rând...

Și-așa stăteam cu dealul la taclale (dar nimeni n-a putut să ne-nțeleagă!) Îi împleteam miresmele la poale Parfumele-i umplând o lumea-ntreagă.

O lume ce de mult mi-a fost furată De-un timp neiertător și de hiene Cu colți parșivi. Și-au decimat-o toată Iar dealului i-au descântat blesteme...

De-atunci, tiptil, în seri de primăvară Ne revedem făcându-i lumii-n ciudă Ca să-ncrustăm cu înflorirea-i rară Viori de vânt pe umbra nopții udă.

Câte-nfloriri putea-vom încă duce Și câți cireși sălbatici vor fi fost Să-și numere parfumul de pe cruce? Nu știm, dar din miresme ne-om face adăpost.

Freamăt de veghe

O lună ciobită-mi zâmbește vicleană Din nimbu-i de gheață împarte mirări Se-ntrec dumnezeii tăcerii din strană S-aprindă pe sânii-i de lut lumânări

Să-i fure mantia de frig ce-o răsfață Să-i cânte luceferii vii în priviri

Să-i tremure mâna pe sceptrul de gheață Să-i sângere-n palme aprinși trandafiri.

Să-i blésteme zeii la care se-nchină Să-i murmure seva de muguri prin trup Să-i plângă pe creștet ninsori de lumină Să-i rupă tăcerea cu un urlet de lup.

Nebunei nu-i pasă, în freamăt de veghe Adună-ale nopții albastre stihii –Mătăsuri de gând îmbrăcate în zeghe Ce murmură-ntruna: Ai murit sau învii?...

Se furișează gându-mi printre petale albe... Mușcate înfocate în jur de-abia respiră, Se-nghesuie miresme să zornăie în salbe Dar înserarea calmă cu degete de liră

Le mângâie frământul șoptindu-le cuminte: Izvoarele nu seacă, nu-i vreme de arsură, E vreme de schimbare, destinul nu te minte, Urmează-ți zilnic visul, iar de vreun dor te fură

Primește-l! Adăpostul din tine margini n-are, Păstrează-l în lumină și-n taină-l ocrotește, Ți-e sufletul de rouă, de floare – și nu doare –Purifică, ascultă, străluce și iubește!

Zâmbesc privind cum luna încet se întregește –Se pregătește, diva, de-o nouă împlinire Când dumnezeii nopții înfulecă regește Din inimi reci ca gheața, secate de iubire.

Gând de petale albe

Dar gându-mi se răsfață în albul din petale –Le simt mireasma dulce răsfrântă peste pleoape Și tot ce-a fost durere, la semnul mâinii Tale Se spulberă și-atunci eu știu că-mi ești aproape.

Duminicii-i curg râuri de miresme Din ochi, din mâini, din sâni de jună dalbă, Din zori de zi-nălțând catapetesme –Mireasă parfumată-n haină albă.

Duminicii-i scriu ierburile cânturi –Octave-ascunse-n flori de păpădie, Duminicii de-i umbli-ncet prin gânduri, Psalmodică, cu liniște te-adie.

Duminicii-i cresc degete de floare Din pietre, din cenuși și-aride luturi, Duminica mi-alină dor ce doare Și-aruncă peste zări cu pumni de fluturi.

Duminicii-i aștern în plete pace, Îi sărut mâna-n semn de mulțumire Și-apoi continui calea ce mă tace Prin lanuri de tăceri și de iubire.