Povestea unui brand: Ethan Allen: Decor marcat de finețe și noblețe ARTĂ ȘI DESIGN PENTRU CASA TA
ANUL XVII, NR. 11, NOIEMBRIE 2013
UN SUPLIMENT
GRATUIT
CASE DIN
Stil industrial
LEMN
UPDATAT
PROFIL DE DESIGNER
Simona Rizzi PREȚ 10 LEI
ATELIER DE ARTIST
Kristina Dragomir
06
EDITORIAL
ELENA TURCU, REDACTOR-ȘEF
Până să mă apropii de finalizarea proiectului personal de amenajare interioară, aveam impresia că o să-mi fie imposibil să locuiesc mai mulți ani în același cămin, că o să mă plictisesc și o să caut tot timpul altceva. Acum, când totul pare să prindă contur, când fiecare element pare să-l completeze pe celălalt, cred că nu mă voi sătura prea curând de acest spațiu care-mi poartă amprenta și în care am investit emoții, timp și, să nu uităm, bani. Cu toate acestea, cred că a fost cea mai dificilă activitate în care am fost implicată, motiv pentru care vă recomand să nu vă aventurați singuri în acest demers. Pentru asta s-au născut designerii, pentru asta avem târgurile și, bineînțeles, revistele de specialitate. Surse de inspirație sunt pretutindeni, însă atenția acordată detaliilor, potrivirea stilurilor și texturilor reprezintă cunoștințe dobândite în urma studiului, sau nativ. elena.turcu@corporatemedia.ro www.facebook.com/RevistaCaminul
h ELEGANŢĂ CLASICĂ
ȘI FUNCŢIONALITATE Un minimalism cu accente glamour, o cromatică elegantă, predominant monocromă, vitalizată de tonuri proaspete, vegetale. Intervenţia designerului Ana Maxim aduce un plus de stil şi coerenţă unui spaţiu de locuit cu adevărat generos. Pag. 34/Căminul meu
08
SUMAR NOIEMBRIE 2013
REPERE 9 STOP2SHOP Tonuri care încălzesc 10 STOP2SHOP Depozitează ingenios 11 STOP2SHOP
20
Radiatoare – Încălzește decorul 12 ALEGEREA DESIGNERULUI Arta contemporană: între argumente estetice și financiare 14 TEMA LUNII Ambiente anunţă tendinţele de interior pentru 2014 20 DECOR DE SEZON Toamna se numără culorile 24 ÎN ORAȘ Helvetansa, eleganță și precizie elvețiană
40
58
26 DESIGN WAVE Ralph Adam Cram - Cum a cucerit goticul America? 32 PROFIL DE DESIGNER
52 ARTA ARANJĂRII MESEI
Simona Rizzi – mai aproape de perfecțiune
Decor cu patină
Povestea unui brand: Ethan Allen: Decor marcat de finețe și noblețe ARTĂ ȘI DESIGN PENTRU CASA TA
ANUL XVII, NR. 11, NOIEMBRIE 2013
UN SUPLIMENT
GRATUIT
ARTĂ ȘI DESIGN PENTRU CASA TA
CĂMINUL MEU
Ethan Allen: decor marcat de finețe și noblețe
ANUL XVII, NR. 11, NOIEMBRIE 2013
54 POVESTEA UNUI BRAND
Eleganţă clasică și funcţionalitate
PROFIL DE DESIGNER
Simona Rizzi PREȚ 10 LEI
40 CĂMINUL MEU
56 ATELIER DE ARTIST
Pasiune pentru muzică şi design
Kristina Dragomir - Eroi la superlativ
46 LECȚIA DE STIL
58 GALERIE DE ARTĂ
Stilul industrial, nonconformist şi mai puţin
Supreme Gallery. Sofisticat. Elegant. Unic!
48 DESIGN APLICAT Ambiente care te relaxează
LEMN
UPDATAT
ARTA DE A TRĂI
34 CĂMINUL MEU
popular
CASE DIN
Stil industrial
60 VOIAJ Tel Aviv – Orașul alb, între istorie, artă și arhitectură
PREȚ 10 LEI
ATELIER DE ARTIST
Kristina Dragomir
Copertă: Stil industrial updatat Foto: Robert David
20
ARTA DE A TRĂI / DECO DE SEZON
TOAMNA SE NUMĂRĂ CULORILE Chiar dacă acest sezon ne face puţin mai melancolici şi ne vitregeşte de energie, atmosfera ce ne înconjoară şi ambientul în care ne petrecem timpul liber compensează aceste minusuri, decorul având un cuvânt important de spus.
STYLING | TEXT: Alexandra Irimescu FOTO: Toni Cioarek DOCUMENTARE: Oana Voicu
MULŢUMIM SHOWROOMULUI MOIR PENTRU ASIGURAREA LOCAŢIEI.
21
ALEXANDRA IRIMESCU m designer Moir m alexandra. irimescu@moir.ro, tel.: 0747.053.468, www.moir.ro
CÄ‚MINUL
noiembrie 2013
34
CĂMINUL MEU / SPAŢIU RECONFIGURAT
T EXT: Oana Voicu | FOTO: Robert David
Eleganţa clasică Eleganţă clasică combină și funcţionalitate funcţionalitatea
35
Un minimalism cu accente glamour, o cromatică elegantă, predominant monocromă, vitalizată de tonuri proaspete, vegetale. Intervenţia designerului Ana Maxim aduce un plus de stil şi coerenţă unui spaţiu de locuit cu adevărat generos.
CĂMINUL
noiembrie 2013
58
ARTA DE A TRĂI / GALERIA DE ARTĂ
SUPREME GALLERY.
SOFISTICAT. ELEGANT. UNIC!
m
Design de la o simplă plăcere până la ultima frontieră a luxului, cam aşa se poate descrie Supreme Gallery, deschisă în 2012, în Bucureşti, pe strada Tudor Ştefan, la numărul 7. Galeria oferă servicii complete de amenajare cu piese exclusiviste ce aparţin stilurilor Art-Deco şi Mid-Century, dar şi artă românească pentru colecţionarii cu ştaif. TEXT: Mariela Vanu | FOTO: arhivă galerie
56
ARTA DE A TRĂI / ATELIER DE ARTIST
Artist complet, cu o mare capacitate a surprinde personalitatea umană în multiplele sale faţete, Kristina Dragomir transcende, prin creaţiile sale, barierele modei. Colecţia “Superheroes A/ W13”, inspirată din lumea filmelor şi a benzilor desenate cu eroi înzestraţi cu puteri neobişnuite, aduce în prim plan o nouă viziune şi o nouă ipostază feminină. TEXT: Mariela Vanu | FOTO: Robert David, arhivă artist
KRISTINA DRAGOMIR
Eroi la superlativ
E
roinele secolului XXI sunt femei puternice, originale, strălucitoare, animate de idealuri nobile, pentru care frumuseţea înseamnă cultură, nobleţe, eleganţă şi prospeţime.
1. De ce Superheroes? Câteva cuvinte despre această nouă viziune.
Superheroes A/W13 este o colecţie nouă de pălării, inedită şi sofisticată. Fiecare piesă, spectaculoasă în esenţă, creionează un personaj într-o formă artistică, în cel mai pur realism. Expresia vizuală a colecţiei este puternic conturată prin forme sculpturale. Lucrătura migăloasă a fiecărui detaliu este realizată manual în atelier, rezultând adevărate construcţii complexe, lucrate cu o grijă excesivă pentru detaliu şi terminând cu finisări de cea mai înaltă clasă. Modelate din velur, fiecare reprezintă o extensie a unei personalităţi feminine şi al alter-egoului supereroic al acesteia, care îi va defini şi colora atât exclusivismul, cât şi individualismul. Aceste piese sunt cu atât mai valoroase cu cât sunt limitate ca număr. Ele se regăsesc atât în portofoliul concepstore-ului Marc by Marc Jacobs din Bruxelles, cât şi în portofoliul Swinger International/Milan, piese disponibile şi online prin eboutique www.thequeenstore.it. Colecţia a fost inclusă şi în editorialele de fashion WEAre şi Vogue UK/Fashion editor: Kate Phelan; Photographer:Tim Walker.
2. Este pălăria un lux sau un must pentru femeia secolului XXI ? În România, femeia secolului XXI îşi doreşte să fie o apariţie şi nu să se ascundă în mulţime. Avem în generaţia noastră femei care au ţinuta, graţia şi îndrăzneala de a purta pălării speciale ca pe un must
chiar şi în ocazii dintre cele mai obişnuite. Pe aceste tinere doamne le provoc permanent prin designul pălăriilor mele.
3.Tehnici de realizare a pălăriilor.
Pălăriile mă ajută cel mai bine să îmi exprim ideile şi să adaug noi faţete noţiunii de sculptură, prin tratarea şi folosirea unor tehnici şi materiale inedite. Modelarea unei piese este similară sculpturii, este o adevărată artă a volumelor care se descriu în spaţiu
Superheroes A/W13, colecția care a făcut înconjurul lumii, se remarcă prin detalii sculpturale realizate manual în atelierul de creație.