CULTURĂ CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE
Statuia Sf. Benedict, Abbazia delle Tre Fontane
Sfântul Benedict de Nursia
Floare aleasă a monahismului occidental Text: Pr. Eugen Răchiteanu
A
vorbi despre întemeietorul Ordinului Benedictin și totodată părintele monahismului occidental, înseamnă să ne sprijinim pe umerii giganților care au contribuit la dezvoltarea vieții sociale și religioase din Europa. Sfântul Benedict era numit și omul lui Dumnezeu, pentru că și-a dedicat viața slujirii aproapelui și a Bisericii. După o angajantă căutare a împărăției veșnice, înțelege că numai slujind Domnului poate trăi fericit în Dumnezeu. În acest articol nu vom trata despre viața acestui sfânt, ci despre un loc deosebit din Roma, unde vom găsi una dintre operele dedicate Sfântului Benedict, o statuie care se află în complexul abațial benedictin de lângă Tre Fontane. În una dintre călătoriile mele făcute la Roma, mi-a atras atenția un complex abațial benedictin din apropierea stației de metrou Laurentina, 32
ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020
loc în care orice turist preferă să stea în liniște redescoperind frumusețea creată de Dumnezeu. Îmi aduc aminte că în acest complex îmi spuneam: cum ar putea într-un loc atât de aglomerat să fie un loc de liniște și de pace? Lăsându-mă condus de inspirația divină, am mers într-acolo, și intrând mi se părea că sunt într-o altă lume. De fapt, abațiile, mănăstirile, conventurile au menirea de a primi și de a oferi pelerinului momente deosebite de trăire spirituală. Arhitectura, arta, muzica și rugăciunea formau toate acel climat în care să simți că ești cu adevărat în casa lui Dumnezeu. Ce bine ar fi ca atunci când intri într-o biserică să spui: ce frumos este aici, și pentru aceasta îți mulțumesc, Doamne! Trecând dincolo de poarta Acque Salvie, am văzut de departe statuia Sfântului Benedict. Mai rar mi-a fost dat să văd o astfel de statuie, de o rară
frumusețe și totodată cerească expresivitate. Ajungând în fața statuii am putut citi pe soclul ei aceste cuvinte: „Ascultă, fiule, ascultă fără a întârzia. Roagă-te și lucrează. Aici se grăbește cine dorește să vadă cerurile deschise, iar oboseala de pe cale nu ne distrage de la faptele bune. Întotdeauna lucrurile dificile se obțin cu mare oboseală. Viața fericită trece pe un drum strâmt.” Deasupra lăcașului unde se află statuia se poate vedea sigiliul Sfântului Benedict, care mai este numit și stema exorcismului. În centrul acestuia este scris Pax (pace), care de fapt este motoul benedictinilor. Ceea ce m-a surprins la această statuie este gestul cu care este reprezentat Sfântul Benedict, și anume are degetul arătător în dreptul gurii, ceea ce invită pelerinul să stea în tăcere. Prin acest gest, Sfântul ne îndeamnă să avem respect față de acel loc sacru, dar și de celelalte lăcașuri sfinte. Aș îndrăzni să spun că acest gest este o lecție de viață, ne întreabă dacă noi știm să ținem secretul atunci când cineva ne încredințează o anumită experiență. Am propus această operă tocmai pentru a ne învăța că sfinții ne pot fi și în aceste timpuri tulburi modele de viață, iar arta rămâne acel vehicul concret de transmitere a valorilor creștine. Aș prefera ca în spațiile noastre creștine să se vorbească mai mult despre frumusețea artei sacre și despre mesajele transmise prin intermediul lor. Artiștii sunt acei mesageri care s-au lăsat insuflați de lumina Duhului Sfânt și ne pun la îndemână operele lor pentru a putea ajunge mai ușor la contemplarea frumuseții lui Dumnezeu. Și dacă veți decide să ajungeți în această abație, să nu uitați că trecând dincolo de statuie veți intra într-un lăcaș de cult stropit cu sângele martirilor, ce va rămâne peste veacuri expresia iubirii dumnezeiești.
