SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI
„Pâinea noastră cea de toate zilele” Pâinea s-a aflat în centrul unei cateheze a Papei Francisc despre rugăciunea „Tatăl nostru”. „Pâinea noastră” de la începutul celei de-a doua părți a rugăciunii ne învață să nu fim egoiști, ci să o împărțim și cu ceilalți. Text: Iulia Cojocariu
Î
ncepând cu cateheza din 27 martie 2019, Papa Francisc a trecut la analizarea celei de-a doua părți din rugăciunea „Tatăl nostru”, cea în care îi prezentăm lui Dumnezeu nevoile noastre. Rugăciunea lui Isus pornește de la o cerere presantă, care seamănă cu implorarea unui cerșetor: „Dă-ne nouă pâinea noastră cea de toate zilele!” Adesea uităm că nu suntem creaturi autosuficiente și că avem nevoie să ne hrănim în fiecare zi. Sfânta Scriptură ne arată că pentru multe persoane, întâlnirea cu Isus s-a realizat pornind de la o cerere. Fiecare existență umană, cu problemele ei cele mai concrete și cotidiene, poate deveni rugăciune. În Evanghelii, găsim o mulțime de cerșetori care cer să
obțină eliberarea și mântuirea. Unii cer pâine; alții, vindecare; unii, curățirea, alții, vederea; sau chiar ca o persoană dragă să poată să trăiască din nou... Isus nu trece niciodată cu indiferență pe lângă aceste cereri și aceste dureri. Isus ne învață să cerem de la Tatăl pâinea noastră cea de toate zilele. Și ne învață să facem aceasta în unire cu atâția bărbați și femei pentru care această rugăciune este un strigăt – adesea păstrat în interior – care însoțește anxietatea fiecărei zile. Nici cei mai mari mistici creștini nu pot face abstracție de simplitatea acestei cereri. „Tată, fă ca pentru noi și pentru toți să existe astăzi pâinea necesară.” Iar „pâine” înseamnă și apă, medicamente, casă, muncă... A cere necesarul pentru a trăi.
Dacă Dumnezeu este Tatăl nostru, cum am putea să ne prezentăm înaintea Lui fără a ne lua de mână?
Pâinea pe care creștinul o cere în rugăciune nu este „a mea”, ci este pâinea „noastră”. Isus ne învață să o cerem nu doar pentru noi, ci pentru toți frații din lume. Dacă nu ne rugăm astfel, „Tatăl nostru” încetează să fie o rugăciune creștină. Această rugăciune conține o atitudine de empatie, de solidaritate. Isus educă astfel comunitatea Sa, Biserica Sa, ca să-i prezinte lui Dumnezeu nevoile tuturor. Să ne gândim la copiii care sunt flămânzi. Să ne gândim la copiii care sunt în țările care se află în război: copiii înfometați din Yemen, copiii înfometați din Siria și din atâtea țări, unde nu există pâine. Pâinea pe care o cerem Domnului în rugăciune este aceeași cu cea care, într-o zi, ne va acuza. Ne va reproșa de a nu a fi avut obiceiul de a o frânge cu cel care este aproape de noi, de a nu fi avut obiceiul de a o împărtăși. Pâinea este oferită pentru întreaga omenire. Hrana nu este o proprietate privată, ci o providență de împărtășit, cu harul lui Dumnezeu. Adevărata minune săvârșită de Isus atunci când a înmulțit pâinile este împărtășirea. El însuși, înmulțind pâinea oferită, a anticipat oferirea de Sine însuși în pâinea euharistică. Numai Euharistia este în măsură să sature foamea de infinit și dorința de Dumnezeu care îl iubește pe fiecare om, și în căutarea pâinii celei de toate zilele. IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ
23
