FOCUS Semnificații teologice
S
Ce este Adventul? Pentru autorii creştini ai secolelor III-IV, termenul adventus indică venirea Fiului Omului în mijlocul oamenilor. În Evul Mediu, Adventul era celebrat ca timp penitenţial şi expiator. După Conciliul Vatican II, Adventul nu a mai rămas ca un timp penitenţial de pregătire pentru venirea Domnului, ci ca o celebrare a Întrupării şi ca o aşteptare a Parusiei.
L
a numărul 39 din Normele generale ale Calendarului Roman, aprobat de Papa Paul al VI-lea pe data de 14 februarie 1969 prin Scrisoarea apostolică Mysterii Paschalis, citim următoarele: „Timpul Adventului are o dublă caracteristică: este un timp de pregătire pentru solemnitatea Crăciunului, care comemorează prima venire a Fiului Omului între oameni, şi în acelaşi timp, prin intermediul acestei comemorări, spiritul este orientat înspre aşteptarea celei de-a doua veniri a lui Cristos la sfârşitul timpurilor.” 8
ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2020
Numărul 40 ne dă indicaţii liturgice suplimentare: timpul Adventului începe de la Primele Vespere (seara precedentă) ale duminicii celei mai apropiate de 30 noiembrie (considerată duminica I a Adventului) şi se termină înainte de Primele Vespere ale Crăciunului, după ce s-au parcurs 4 duminici. Textele liturgice, lecturile, rugăciunile şi cele 2 prefeţe clar distincte (formularele de rugăciune care încep de la „Domnul să fie cu voi… Sus inimile” până la „Sfânt”) împart Adventul în două părţi: • Prima perioadă: de la prima duminică până la 16 decembrie
fânta Maică Biserică socotește de datoria ei să celebreze printr-o comemorare sacră, în anumite zile din cursul anului, opera mântuitoare a Mirelui său divin. În fiecare săptămână, în ziua pe care a numit-o duminică, ea sărbătorește Învierea Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează împreună cu fericita lui pătimire, prin marea solemnitate a Paștelui. Pe lângă aceasta, ea desfășoară în ciclul anual întregul mister al lui Cristos, de la întrupare și naștere până la Înălțare, la ziua Rusaliilor și până la așteptarea fericitei speranțe și a venirii Domnului. (Sacrosanctum Concilium, 102)
inclusiv, unde întâlnim o atmosferă eshatologică, adică privirea creştinului este îndreptată înspre cea de-a doua venire a lui Cristos, cea în glorie, de la sfârşitul timpurilor. Textele eucologice (rugăciunile şi antifonele de la Sfânta Liturghie) nu par a arăta o grijă predilectă pentru această perioadă, având în vedere că se repetă foarte des formularele Rugăciunii asupra darurilor şi Rugăciunii de după Împărtăşanie, situaţie care se schimbă radical în cea de-a doua perioadă. • A doua perioadă: de la 17 decembrie până pe 24 decembrie inclusiv, care ne orientează privirea înspre prima venire a lui Cristos, ca prunc ceresc, născut din Fecioara Maria la Betleem. Liturgia accentuează această a doua perioadă de pregătire proximă, care a primit după Conciliul Vatican II texte eucologice proprii pentru fiecare zi în parte, înlocuibile doar dacă într-una
