VATICAN
@PONTIFEX
DIN CUVINTELE PAPEI
Mângâierea Domnului ne deschide porțile speranței
Twitter: @Pontifex
Twitter: @Pontifex
Twitter: @Pontifex
Calea perfectă de a-l urma pe Isus nu e rigiditatea, care aduce agitație, ci spiritul de libertate evanghelic, care aduce mereu bucurie.
Persoana umană crește mai mult, se maturizează și e sfințită mai mult în măsura în care intră în relație, ieșind din ea pentru a trăi în comuniune cu Dumnezeu.
Duhul Sfânt, când îl invităm în rănile noastre, ne unge amintirile dureroase cu balsamul speranței, deoarece Duhul reface speranța.
Rugăciunea deschide poarta speranței. Speranța există, dar prin rugăciune îi deschid poarta. Oamenii de rugăciune păzesc adevărurile de bază; sunt cei care repetă că această viață, în ciuda necazurilor și a încercărilor, în ciuda zilelor grele, este copleșită de un har pentru care poți să te uimești. Speranța este mai tare decât descurajarea. Oamenii de rugăciune poartă oglindite pe chipul lor licăriri de lumină, pentru că nici în zilele cele mai întunecoase, soarele nu încetează să-i lumineze. Rugăciunea îți luminează sufletul, îți luminează inima și îți luminează fața. Chiar și în timpurile cele mai întunecoase, chiar și în timpurile de mai mare suferință. Toți suntem purtători de bucurie. Această viață este darul pe care Dumnezeu ni l-a făcut, și este prea scurtă ca să o consumăm în tristețe. (Audiența generală de miercuri, 20 mai 2020)
Principiul nostru de unitate este Duhul Sfânt. El ne amintește că suntem fii iubiți de Dumnezeu. Duhul vine la noi, cu toate diversitățile și mizeriile noastre, ca să ne spună că avem un singur Domn, pe Isus, și un singur Tată, și că de aceea suntem frați și surori. Duhul deschide, relansează, împinge dincolo de gardurile unei credințe timide și temătoare [...] Apostolii merg: nepregătiți, se pun în joc, ies. O singură dorință îi mână: să dăruiască ceea ce au primit. De felul în care îl înțelegem pe Dumnezeu depinde modul nostru de a fi credincioși. Dacă avem în minte un Dumnezeu care ia și care se impune, am vrea la rândul nostru să luăm și să ne impunem. Dar dacă ne dăm seama că ceea ce suntem este darul său, un dar gratuit, atunci și noi vom vrea să facem din viață un dar. (Omilia Papei la solemnitatea Rusaliilor, 31 mai 2020)
Domnul ne cheamă pe nume pentru că ne iubește. Dar există alte glasuri, care nu trebuie urmate. Aceste diferite glasuri răsună în interiorul nostru. Este vocea lui Dumnezeu, care cu delicatețe vorbește conștiinței, și este vocea ispititoare care duce la rău. Vocea lui Dumnezeu nu obligă niciodată: Dumnezeu se propune, nu se impune. Glasul cel rău seduce, atacă, constrânge: trezește iluzii orbitoare, emoții atrăgătoare, dar efemere. Glasul lui Dumnezeu ne corectează, ne încurajează, ne consolează, alimentează speranța. Glasul dușmanului îndepărtează atenția de la prezent și vrea să ne concentrăm asupra temerilor cu privire la viitor sau asupra tristeții trecutului. Vocea lui Dumnezeu vorbește la prezent: acum poți să faci binele, acum poți să practici creativitatea iubirii, acum poți să renunți la regrete și la remușcări. (Regina Coeli, 3 mai 2020)
MAI 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ
5
