3.3. Impactul tehnologiei asupra arhitecturii educației și a pedagogiei

insulei urbane, întărește ideea de siguranță și în același timp creează de jur împrejur legături spațiale și vizuale cu țesutul istoric. Intervenția devine în mod deliberat ușor de identificat prin contrastul cromatic față de clădirile din jur.

Fig. 31, 32 Grădiniță în Pécs, Ungaria, Koller Studio, 2019

3.3. Impactul tehnologiei asupra arhitecturii educației și a pedagogiei Digitalizarea educației nu reprezintă un fenomen extrem de recent, la peste treizeci de ani de la apariția Internetului. Situația creată de contextul global actual, însă, accelerează nevoia unui răspuns, atât din partea educatorilor, cât și a arhitecților. Conectarea digitală reprezintă unul dintre motivele principale pentru creșterea complexității conceptelor legate de spațiul educațional.67 Lumea virtuală poate fi privită drept încă un element inclus în sistemul de relații dintre spațiul fizic, contextul social-cultural și procesul educațional. Implicațiile create de integrarea sferei digitale în dinamica învățării ridică problema despre cum se reflectă ea în arhitectura spațiilor de învățământ. Cu privire la încărcătura simbolică a spațiului, poartă el mesaje ale virtualului? Se poate vorbi despre o cultură a digitalului, cu propriile semnificații? Diferența fundamentală dintre spațiul fizic și cel virtual constă în faptul că, deși ambele sunt delimitate de gândirea umană, limitările spațiului fizic sunt de natura distanței, pe când cele ale spațiului virtual țin de profunzimea relațiilor, asocierilor dintre utilizatori.68 În contextul școlii echipate digital, fiecare spațiu fizic trebuie privit ca având o continuare în mediul virtual. Relațiile dintre spații și dintre utilizatori au loc pe un plan adițional atunci când lucrurile sunt privite în acest fel. Implicațiile asupra funcționării spațiului educațional constau mai ales în reînțelegerea spațiilor destinate studiului individual, proiectelor de echipă și socializării.

67 Ellis, Robert A.; Goodyear, Peter (editori), Spaces of Teaching and Learning. Integrating Perspectives on Research and Practice, Singapore: Springer, 2018, p. 5 68 Ibidem, p. 110.

În acest sens, digitalizarea procesului educațional contestă dihotomia dintre educația obligatorie și cea complementară, sau dintre educația formală și cea informală. Odată ce activitățile din sălile de clasă trec în mediul virtual, deci devin libere față de spațiul sălilor de clasă, ele își pierd inevitabil din caracterul oficial, instituțional, asociat cu spațiul școlii. Educația obligatorie asistă, deci, la o democratizare a procesului cunoașterii și o migrare a activităților în spații complementare, care suferă la rândul lor schimbări în urma aceluiași fenomen.

Biblioteca școlii sau centru multimedia?

Între spațiile complementare spațiilor educaționale transformate de tehnologie, bibliotecile ocupă o poziție centrală. Bibliotecile reprezintă în mod fundamental locuri ale căutării cunoașterii și ale cercetării. Ele se înscriu în rândul spațiilor educaționale întrucât facilitează dezvoltarea abilităților de cercetare.69 Este evident, atunci, că transformarea procesului de căutare a cunoașterii, în sensul digitalizării lui, atrage după sine transformarea spațiului bibliotecii. Fără a-și pierde rolul, biblioteca înțeleasă în mod contemporan găzduiește surse ale cunoașterii în toate formele. Totodată, biblioteca reprezintă un loc al colaborării, între elevi, sau dintre elevi și îndrumători, utilizând noile tehnologii. În același timp, nu trebuie neglijat caracterul recreațional și introspectiv al aceluiași spațiu.70 Bibliotecile școlilor, în urma acestor transformări, sunt regândite sub formă de centre media, spații ale inovării și cercetării.71 Dotarea acestor centre cu tehnologiile potrivite permit întreprinderea de noi activități, imposibile înainte, specifice erei digitale. Ele pot include programarea, sau realizarea de filme și muzică. În fond, tehnologia devine o unealtă a creativității, iar biblioteca-centru media, un spațiu al creativității. Mai mult, transformarea spațiului bibliotecii în sensul deschiderii specifice mediului virtual creează oportunitatea de a implica toți membrii comunității în activitățile elevilor. Biblioteca Universității din Tampere exprimă exact acel spirit inovator asociat cu mediul virtual. Spațiul fluid, dar diferențiat, acomodează diferite tipuri de activități, de la lectură la vizionare de proiecții, colaborare la proiecte, sau jocuri de societate. Lumina naturală inundă spațiul print intermediul unui atriu. Nu lipsesc nici zone care permit introspecția. Astfel, biblioteca reprezintă un spațiu al cunoașterii prin creativitate și recreere.

69 Teravainen, Anne; Clark, Christina, School Libraries. A Literature Review of Current Provision and Evidence of Impact, The National Literacy Trust, 2017, p. 6. 70 Hughes, Hillary; Franz, Jill; Willis, Jill (editori), School Spaces for Student Wellbeing and Learning. Insights from Research and Practice, Singapore: Springer, 2019, p. 97. 71 Hughes, Hillary; Franz, Jill; Willis, Jill (editori), School Spaces for Student Wellbeing and Learning. Insights from Research and Practice, Singapore: Springer, 2019, p. 123.

Fig. 33, 34 Biblioteca Universității din Tampere, Finlanda, ArrkitehditLSV, 2015

Concluzii

Spațiile educaționale complementare se definesc în același timp ca spații ale timpului liber, deci recreaționale, și spații situate la limita (fizică sau programatică) dintre școală și comunitate. Răsfrângerea acestei condiții asupra elementelor de limbaj arhitectural și conformare a spațiului constă, pe de o parte, în prilejuirea întâlnirilor spontane, a colaborării și a jocului. Asta sugerează un tip de spațiu flexibil, în sensul diversității sale, în permanență conectat cu locuri de adunare și locuri de introspecție. Percepția spațiului trebuie să fie aceea a unui loc al cunoașterii prin descoperire, oarecum în opoziție cu percepția asupra spațiului tradițional al școlii. Pe de altă parte, în conformitate cu apropierea de programele dedicate comunității, spațiile educaționale complementare trebuie să se afle în strânsă legătură cu contextul social și cultural în care se plasează. Adecvarea activităților desfășurate la tradiția locală, sau a instituției care le găzduiește le asigură stabilitatea. În ideea lui John Dewey, educația reflectă contextul social în care se dezvoltă elevii. Relația cu contextul se traduce și în conformarea spațială, prin dialogul cu elementele de cadru natural și construit care formează identitatea locului. Fiind în esență spații publice, această relație va trebui să permită un anume grad de permeabilitate, fără a compromite siguranța utilizatorilor. O trăsătură importantă pentru înțelegerea naturii spațiilor complementare este aceea că, spre deosebire de activitățile obligatorii, cele complementare nu sunt legate de un anume program de funcționare sau metodă de învățare. În schimb, sunt libere să activeze în funcție de interesele celor care le utilizează. Același lucru este valabil și vorbind despre tipologiile spațiale care, în cazul școlilor, sunt de obicei într-o relație strânsă cu o tradiție pedagogică. Diversitatea formelor funcțiunilor complementare, ilustrată în studiile de caz, se naște din această libertate. Ideea jocului ca mod de cunoaștere a lumii se materializează într-o arhitectură care, odată ce împlinește simțul siguranței, face loc percepției unui spațiu ludic, surprinzător. Astfel, construcția

realității are loc prin interacțiunea cu mediul. În același timp, jocul reprezintă modul în care tinerii socializează și leagă prietenii, se cunosc unii pe alții, învață unii de la alții. În fond, acesta este motorul educației complementare și ceea ce educatorii și arhitecții vizionari au încercat să încorporeze în spațiul școlii. Transformările prin care trec atât pedagogia, cât și arhitectura, drept consecință a digitalizării educației, sunt vizibile și în spațiile complementare. În mod particular, biblioteca școlii trece printr-o redefinire, atât la nivel tipologic, cât și de program. Fără a-și pierde statutul de spațiu al cercetării și cunoașterii, biblioteca adaptată mediului virtual constituie în același timp un spațiu al creativității și socializării. Odată cu diversificarea formelor de stocare și redare a informației, spațiile se adaptează pentru a le acomoda. Astfel, noile biblioteci găzduiesc laboratoare media, spații pentru proiecții, sau realitate virtuală.