4.2. Spațiul incubator - Reflecții asupra propunerii spațiului educațional complementar

mesajul autoritar în favoarea exprimării ideii de deschidere, incluziune. În acest sens, ele devin poli ai comunității și găzduiesc activități care invită nu doar elevii, ci și părinții și toți cei care caută cunoașterea.

Spațiile educaționale complementare

Spațiile complementare celor destinate educației obligatorii se definesc drept spații ale educației în și prin timpul liber. Totodată, ele se situează la limita dintre școală și comunitate. Din acest motiv, definirea lor, atât ca program, cât și ca arhitectură, rezultă din înțelegerea contextului în care se plasează. Ca program, spațiile educaționale complementare au sens atât timp cât activitățile desfășurate în interiorul (și exteriorul) lor se înscriu într-o continuitate a activității, deci identității locului. În ceea ce privește expresia arhitecturală, conformarea tipologică, ele urmează aceeași regulă. Totodată, spațiile educaționale complementare trebuie să își contureze propria identitate pentru a putea fi ușor recunoscute. Diversitatea formelor în care aceste spații există, în funcție de raportarea lor la context este evidențiată în studiile de caz prezentate. Acestea, însă, au ca element comun percepția lor ca locuri ale întâlnirii și colaborării, reflectată în diversitatea și deschiderea spațiilor, relația cu mediul natural. Totodată, lumina naturală și materialele calde se disting printre trăsăturile comune ale formelor extrem de diverse. Nu în ultimul rând, rolul spațiilor educaționale complementare constă în țeserea discontinuității dintre învățământul obligatoriu, uniformizat, și acele activități voluntare care dezvoltă latura creativă a tinerilor și le permit să devină conștienți de propriile abilități și interese.

4.2. Spațiul incubator - Reflecții asupra propunerii spațiului educațional complementar

Context

Vorbind despre vocația culturală a Municipiului Tecuci, profesorul Ștefan Andronache amintește de viața socială și culturală a orașului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, definită de reprezentații muzicale și literare, operetă și poezie, culminând cu înființarea Ateneului Cultural în 1894. Educația a ocupat la rândul său un loc important în definirea identității orașului. Prima școală românească ia ființă în 1830, urmată de trei licee înființate în perioada interbelică.72

72 ANDRONACHE, Ștefan, Tecuciul și împrejurimile sale. Ghid turistic, Ediția a 3‐a revizuită, Tecuci: Editura Grapho Press, 2018, pp. 29‐32.

Fig. 35 Vila Jean Șendrea, Tecuci, cca. 1920 – clădirea care găzduiește în prezent clubul copiilor Studiul proiectului de diplomă are ca obiect rețeaua spațiilor educaționale din Municipiul Tecuci. Dintre acestea, două prezintă un interes special datorită unor particularități care țin de poziția lor în țesutul istoric al orașului, relația de proximitate, între ele și cu nucleul cultural al orașului, și nu în ultimul rând, importanța lor în evoluția continuă a procesului educațional la nivel local și județean. Poziția la limita zonei centrale a orașului în contracție, într-o insulă urbană care își schimbă caracterul prin conversia fostelor locuințe aristocratice în spații publice ridică în special problema relaționării cu contextul. În același timp, ele reprezintă două ipostaze diferite ale spațiului destinat învățării. Fiecare și-a construit identitatea pe parcursul multor ani de funcționare și au devenit puncte de reper în cadrul comunității, fiindu-le asociate experiențe, evenimente și personalități ale orașului.

Fig. 36 Școala Secundară de Fete, Tecuci Clubul copiilor, înființat în 1953 sub denumirea de Casa Pionierilor își desfășoară activitatea în același loc din 1961. Casa care găzduiește clubul are o istorie interesantă, strâns legată de cea a orașului. În 1920, avocatul tecucean Ion Șendrea construiește o locuință în stil românesc, pictată cu „motive bisericești vechi”.73 Chiar ipostaza de locuință anticipează valența publică a locului.

73 ibidem, p. 61.

Proiectul locuinței descrie un parc, în fața intrării principale și la stradă, separat de curtea gospodăriei. La doar doi ani de la construire, însă, casa este cumpărată de municipalitate pentru a servi drept sediul Prefecturii Județului Tecuci. Mai târziu, după reorganizarea administrativteritorială a țării, clădirea devine spațiu destinat educației. Colegiul Național „Spiru Haret” Tecuci, despărțit de club de către o grădină, își începe istoria înainte de sfârșitul secolului trecut. Soții Elena și Tache Anastasiu74 înființează în 1898 o școală profesională de fete, devenită gimnaziu, apoi liceu. În perioada interbelică, instituția funcționează într-o casă care aparținea fondatorilor, prezentă și astăzi în centrul orașului. Din 1963, liceul primește un nou sediu, o construcție tip care servește profilului industrial de la acea vreme. După 1990, liceul industrial devine liceu teoretic, profil păstrat până în prezent.75

Viziunea pentru noile spații educaționale complementare

Celor două noduri din rețeaua de spații destinate învățării a orașului le sunt atașate noțiunile de creație și experiment. Mărturii ale lor sunt presărate în curți, în interiorul clădirilor de învățământ și vizibile din stradă. Acestea anunță prezența unui interes al comunității celor tineri pentru a depăși simpla acumulare a cunoștințelor asociate cu învățământul obligatoriu. În schimb, elevii sunt dornici de a explora, de a colabora și de a-i implica pe ceilalți membri ai comunității în activitățile lor. Noile spații complementare trebuie să vină în sprijinul acestor interese deja prezente. Ele corespund activităților care se desfășoară în prezent în spații improprii și deschid calea spre noi explorări legate de disciplinele creative așa cum sunt înțelese în contemporan. Arta și tehnologia conlucrează sub semnul creativității, raportate la contextul local.

Fig. 37 Curtea clubului copiilor și troița realizată de elevi

74 Tache Anastasiu (1836‐1900), politician, a servit drept Prefect al Județului Tecuci între anii 1877‐1878 și 1881‐1891 75 ANDRONACHE, Ștefan, Tecuciul și împrejurimile sale. Ghid turistic, Ediția a 3‐a revizuită, Tecuci: Editura Grapho Press, 2018, p. 123.

Clubul copiilor reprezintă un spațiu eminamente destinat membrilor tineri ai comunității. Locul însuși în care se găsește urmează să împlinească un secol de activitate ca spațiu public. Provocarea constă în negocierea dintre nevoia de siguranță a celor tineri – condiție pentru ca ei să își poată elibera întreg potențialul creativ – și deschiderea spațiului spre comunitatea mai largă. Totodată, clubul trebuie să devină locul care facilitează construirea de relații între elevi, descoperirea de interese comune și petrecerea împreună a timpului liber, dezvoltând în același timp aptitudini creative.

Fig. 38 Curtea liceului și colecția etnografică „Altița” realizată prin contribuțiile elevilor și aflată în custodia lor De cealaltă parte a grădinii, noile spații ale liceului trebuie să dea prilej dezbaterii și experimentului. Poziția lor în interiorul insulei urbane asigură protecția și le conferă mai degrabă caracterul unui posibil incubator de idei. Elevii liceului teoretic exprimă în egală măsură preocupări atât pentru teatru și poezie, cât și pentru tehnologia informației și noile mijloace media. Acest lucru sugerează un spațiu polivalent. Spațiul este capabil să se adapteze multiplelor scenarii de utilizare și să le anticipeze pe cele emergente. Totodată, noua intervenție relaționează cu dotările existente și spațiile exterioare, întregind un ansamblu care facilitează dezvoltarea unui simț al explorării și cercetării.

Fig. 39 Manifestările creative ale elevilor liceului

Spațiile nou-concepute trebuie să devină locuri ale întâlnirii și să dea prilej interacțiunii dintre tinerii de toate vârstele. Totodată, ele trebuie să aibă capacitatea de a se adapta intereselor elevilor, în continuă schimbare, și să le pună la dispoziție un cadru care să îi ajute în devenirea lor ca membri activi ai societății. Cu alte cuvinte, spațiul studiat împrumută din caracteristicile spațiului educațional așa cum a fost imaginat de arhitecții și educatorii progresiști, dar care și-au pierdut ponderea în evoluția fenomenului educațional. Noua intervenție are de asemenea datoria de a se racorda la viața comunității locale. Spațiul incubator se deschide publicului atunci când elevii organizează activități și evenimente prin care își expun rezultatele explorărilor și eforturilor creative și invită publicul la dialog, dezbatere. În acest mod, noile spații pulsează din spatele instituțiilor cu istorie care le găzduiesc și protejează. Împreună cele două noduri adiacente relaționează prin proximitate și au forța de a căpăta statutul unui element polarizator, care adună energiile creative din jur, le valorifică și le transmite comunității. Nu în ultimul rând, intervenția are șansa de a porni un fenomen cu reverberații la nivelul întregii comunități. Prezența noilor spații complementare, care întregesc procesul educațional al tinerilor și care totodată invită publicul la dialog, poate fi privit ca un prim pas în procesul unei transformări a modului în care actul învățării ia formă la nivel local. O astfel de intervenție pornește firesc din zona centrală a orașului, susținută de prezența instituțiilor consacrate. Simpla parcurgere a centrului de către public, în drum spre evenimentele găzduite de noile spații consolidează relația dintre acestea și comunitate. În același timp, pot fi imaginate intervenții similare în dialog cu alte puncte-cheie din oraș, transformând astfel rețeaua de spații educaționale, într-una de spații întregite.