August 2023
Pop Culture Magazine
zilesinopti.ro
10 - 15 august 2023
ediția a XI-a
Piața Sf. Ioan
Piața Brassaï
Parcul Central
August 2023
Pop Culture Magazine
zilesinopti.ro
10 - 15 august 2023
ediția a XI-a
Piața Sf. Ioan
Piața Brassaï
Parcul Central
Căldură mare, monşer! Din cauza valurilor de caniculă din ultima vreme, replica lui Caragiale a devenit aproape un clişeu şi ne înfiorăm la gândul că mai avem în faţă o lună de vară, august, care ne poate aduce suprize la fel de ridicate. În termometre. În situaţia asta, e de înţeles că suntem în căutare de experienţe muzicale live ce se întâmplă unde beneficiem în mod natural de o oarecare protecţie de razele soarelui, departe de încinsele betoane din urbe.
Rockerii încep luna la Rockstadt Extreme Fest (2-6 august, Râşnov), însă îl recomandăm nu doar pentru că e cel mai mare festival de metal de la noi, cu 70 de trupe în lineup, dar şi pentru că e la munte, cu destule obiective de vizitat prin zonă (peşterile Valea Cetăţii şi Râşnoavei, sanctuarul urşilor de la Zărneşti, Cetatea Râşnov). Ca alternativă mai calmă avem Baricada Folk (4-6 august, Brezoi), cu mulţi dintre “greii” Folk-ului pe afiş (Baniciu, Alifantis, Vintilă, Bertzi, Olăraşu), un eveniment ce promite o agreabilă şi liniştită escapadă montană în condiţii moderne (inclusiv WiFi gratuit în camping). Frumuseţea Văii Latoriţei, cu cascadele, peşterile şi lacurile sale, e o valoare adăugată experienţei muzicale în sine, dar sunt mult mai multe chestii de descoperit.
Mai ales că, în ultimii ani, act-urile live, alături de experimente de artă contemporană, au început să-şi facă simtiţă prezenţa în programul acestora, atractivă pentru cei interesaţi de auto-exprimare şi dezvoltare personală poate fi ideea participării la (măcar) unul dintre festivalurile psy, precum Mumush (17-20 august, Adrianu Mare, jud. Mureş) sau Vadoo Chill Fest (18-20 august,
Vadu Oii, jud. Buzău), ce propun seturi inedite de activităţi colaterale muzicii, menite să ne ajute să ne deconectăm prin meditaţie, sport sau joc, de la workshop-uri de yoga şi percuţie până la rafting sau healing. Având ca inspiraţie Ozora, cel mai ofertant dintre aceste festivaluri rămâne Waha (10-14 august, Micfalău, jud. Covasna), mai ales că atelierele din Luminish au devenit la fel de importante ca partyurile sau concertele în definirea vibe-ului specific.
Oarecum la polul opus celor psy se află festivalurile de Jazz, întrucât publicul se agregă aproape exclusiv în baza apetitului pentru această formă de expresie şi performerii săi. Din perspectiva evadării în natură, sigur că The Jazz Cave (16-18 august, Peştera Ialomiţei din Bucegi) şi Jazz at Bran Castle (25-27 august, Castelul Bran) prezintă interes inclusiv prin localizarea în zone turistice, dar ca potenţial de deconectare, Smida Jazz Festival (18-20 august, Smida, jud. Cluj), e magnetul cel mai puternic, mai ales pentru tineri, deopotrivă prin programul dual Jazz contemporan - Electronică şi prin varietatea activităţilor conexe posibile în Munţii Apuseni. Pentru indecişi - atât în privinţa genului muzical de ascultat, cât şi a ruperii complete de mediul urban -, o alegere bună ar putea fi festivalul eco-friendly Codru (25-27 august), din Pădurea Bistra, pentru că e aproape de un oraş mare, Timişoara, dar şi pentru că a anunţat un lineup foarte eclectic, cu artişti precum Tarja Turunen, Ada Milea, Parov Stelar, Subcarpaţi sau Coma. Trăgând linie, un lucru e limpede: oricât de cald s-ar face în august, tot avem cale de scăpare (şi de relaxare) în unele oaze cu verdeaţă în care se aude muzică pe placul nostru.
pic de umbră, verdeaţă şi aer curat
www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti
ISSN 2559-172X
Apare gratuit, lunar.
Nr. 8 (562) - August 2023
Tiraj: 30.000 exemplare
București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara.
Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro
Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro
Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro
Publicitate agenții: Florentina Păuna, florentina.pauna@gmail.com
Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro
Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro
Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro
Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro
Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro
Adrian Brănescu, site@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE BUCUREȘTI:
Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro
Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro
Distribuție: Dan Budoi
EDIȚIA DE BRAȘOV: site@zilesinopti.ro
Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro
Distribuție: Pop Eugen Claudiu
EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE IAȘI:
Redactor: Laura Cozmîncă, iasi@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro
Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.
Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro
ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.
Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A
4
IOAN BIg PuBLIsHER
ALIN gĂLĂȚEsCu sENIOR EDItOR
gRuIA DRAgOMIR sENIOR EDItOR
HORIA gHIBuȚIu REDACtOR
ALEX MuȘAt REDACtOR
CLAuDIA ALDEA REDACtOR
DELIA MItRACHE REDACtOR
EusEBIu tuDOROIu REDACtOR
tEODORA BRAtu REDACtOR
MĂDĂLINA LEFtER REDACtOR
IuLIANA CIOCÎRLAN REDACtOR
Contributori
Ioana Aldea
Berti Barbera
Ștefan Chirițescu
Ana Consulea
Mădălina Corina Diaconu
Cosmin Dragomir
Ștefan Iancu
Liviu Romanescu
Andrada Dincă
Alexandra Bujeniță
Cezar Deli-Iorga
Maria Martac
Silvia Trașcă
Claudia Vasile
FILM/ pag. 41
EAT&DRINK/ pag. 57
LIFESTYLE/ pag. 75
MUZICĂ/ pag. SUMMER WELL 2023 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .13 INDIE STAR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .14 MUZICĂ NOUĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .15 ANIVERSARE. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .17 DIALOGURI FĂRĂ NOTE: JOHN NÉMETH . . . . . . . . . .18 FESTIVAL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .20 OMUL CU DISCURILE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .22 DIVA: o călătorie prin strălucirea legendelor din lumea spectacolului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .23 FESTIVAL: Interviucu CHEN REISS. . . . . . . . . . . . . . . . . . .24 MUZICĂ CLASICĂ: Interviucu ZUBIN MEHTA . . . . . . . .26 B.D. & B.D. FESTIVAL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .28/29 ART EXPO: PICASSO ĂN ROMÂNIA. . . . . . . . . . . . . . . . . .30 ARTE VIZUALE.: INTERVIU CU KASIA MOLGA. . . . . . .32 PERFORMING ARTS: Interviu VLAD UDRESCU . . . . . .36 ARTIȘTI URBANI: KSELEQOQYNQYSHY . . . . . . . . . . .38 Invitație la festival - August, un festin pentru cinefili . . . . 41 PREMIERELE LUNII: AUGUST . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42 „GRAN TURISMO”...44/„Teenage Mutant Ninja Turtles”...46/ „STRAYS’”...47/„Les enfants des autres”...49 „Spycies”...53/ „RETRIBUTION”...54 EXCLUSIVInterviu cu VIRGINIE EFIRA. . . . . . . . . . . . . . 50 POINT OF VIEW : „Mission Impossible: Dead Reckoning Part I vs. Indiana Jones and the Dial of Destiny” . . . . . . . . 56 OPINIE: Vinul dulce gust aduce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57 GURMAND . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59 PRIN LUME: Pizza . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60 TOP FOOD: Gelaterii artizanale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63 CEVA DULCE: Înghețată cu arome năstrușnice . . . . . . . . 66 PE GUSTUL NOSTRU. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68 DRINK . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69 TOP DRINK: Berării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71 NUTRIȚIE. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72 OPINIE: MODA ESTE ARTĂ!. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75 AWARDS August . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76/77 DESIGN . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79 EDITORIAL FASHION: „Couture în Alb & Negru la Veneţia” . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80 DESIGN / ARHITECTURĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83 FASHION EVENT: „Soirees de la Mode” - Ediția 32 . . . . . . . 91 BEAUTY & HEALTHCARE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96 TRAVEL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
POP-UP STORIEs/ pag. 9
De-a lungul istoriei, în universul Pop culture, piesele vestimentare au avut un rol crucial în crearea unor momente iconice, redefinind tendințe și convenții sociale. Chiar și în prezent, ele continuă să captiveze și să inspire publicul, schimbându-i percepția asupra conceptelor precum frumusețe, stil și individualitate. De la apariția haute couture-ului în saloanele din Paris ale secolului al XIX-lea, la rescrierea tiparului din perioada postbelică și apariția personalităților precum Marilyn Monroe, Lady Diana sau David Bowie, care au devenit sinonime cu stilul, aceste episoade, regăsite în lumea designerilor, cinematografiei, muzicii și celebrităților, demonstrează puterea transformatoare a modei și capacitatea sa de a transcende spațiul și timpul.
La începutul secolului XX, creatorul francez Paul Poiret, considerat unul dintre pionierii stilului contemporan (și descris de Metropolitan Museum of Art ca fiind cel care a transformat moda într-o formă de artă), a revoluționat normele vestimentației feminine, renunțând la corsetul strâmt și la silueta restricționată prin introducerea rochiilor fluide și pantalonilor harem, influențați de estetica orientală. Printre cele mai cunoscute cliente ale sale se numără Sarah Bernhardt, Peggy Guggenheim, Marchesa Luisa Casati și Cora Laparcerie.
În octombrie 1926, American Vogue a prezentat pentru prima dată faimoasa Little Black Dress, creată de Coco Chanel, cu scopul de a respinge ideea conform căreia hainele negre sunt potrivite doar pentru uniforme sau înmormântări (într-o perioadă în care ținutele extravagante, bogate în detalii și culori, erau extrem de populare). Piesa a rămas relevantă în moda contemporană, fiind reinventată de Casa Chanel (unde designeri precum Karl Lagerfeld i-au adăugat, în colecții, detalii moderne), și este prezentă în multiple momente legendare din spațiul Pop culture. Ne putem aminti, astfel, de iconica Revenge Dress, semnată de Christina Stambolian și purtată de Prințesa Diana în 1994, alături de celebrul choker format din lanțuri de perle decorate cu un safir primit în dar, sub forma unei broșe, de la Regina Elisabeta a II-a, de Jane Birkin într-o rochie mini și un colier compus din mai multe straturi de monede sau, mai târziu, încercând bijuterii de la brandul Boucheron împreună cu Serge Gainsbourg, la expoziția The Most Beautiful Jewelry in the World, de Audrey Hepburn, în Breakfast at Tiffany’s, purtând ceea ce a devenit unul dintre cele mai recunoscute și faimoase obiecte vestimentare din istoria cinematografiei, datorită lui Hubert de Givenchy, de Brigitte Bardot, purtând LBD fără accesorii, cu părul ei iconic, blond, cu bucle, și un machiaj smokey, sau de Elizabeth Hurley, în Versace Safety Pin Dress, la premiera filmului Four Weddings and a Funeral, din 1994.
După Al Doilea Război Mondial, în cadrul colecției Spring 1947, Christian Dior a introdus în lumea modei ideea de New Look, construind o siluetă complet nouă, caracterizată prin statura înaltă, corsetarea strânsă și fustele ample, care subliniază linia subțire a taliei și conturează o structură cu umeri rotunzi și șolduri accentuate. Acest model a fost vizibil, în anii următori, în stilurile celebrităților precum Marilyn Monroe, fotografiată de Bert Stern la Hotelul Bel-Air din Los Angeles în 1962, într-o rochie cu spatele gol, din colecția Haute Couture Christian Dior, Grace Kelly, care a rămas fidelă Casei Dior pe întreg parcursul vieții sale, un moment iconic având loc în anul 1954, la premiera filmului Rear Window, unde a fost fotografiată alături de Alfred Hitchcock și James Stewart în cunoscuta rochie Caracas, și Prințesa Margaret, care și-a sărbătorit aniversarea de 21 de ani într-o creație CD, pe care a descris-o ani mai târziu ca fiind preferata ei din toate timpurile.
Tot aici, nu putem uita de Elsa Schiaparelli, care a rescris normele vremii prin colaborarea sa cu artiștii suprarealiști, ca Salvador Dalí (alături de care a realizat faimoasa Lobster Dress), și prin inovațiile aduse, precum culoarea Shocking Pink, de Yves Saint Laurent, care s-a jucat cu stereotipurile de gen prin Le Smoking (1966), primul costum special proiectat pentru femei, și de vibrantul roșu Valentino, purtat, la un moment dat, și de Jacqueline Kennedy.
Odată cu perioada Old Hollywood, când vedetele de cinema au început să fie considerate modele de frumusețe și stil pentru milioane de oameni din întreaga lume, costumele din filme au devenit surse de inspirație pentru moda cotidiană.
Printre ținutele legendare din acea epocă se numără: rochia albă William Travilla, purtată de Marilyn Monroe în filmul The Seven Year
Itch, în scena în care personajul său stă pe grila de aerisire a metroului, iar piesa subțire din mătase este ridicată de rafalele de aer, creația designerului american Adrian, îmbrăcată de Greta Garbo în Camille, rochia din muselină albă, din filmul Cat on a Hot Tin Roof, proiectată de Helen Rose pentru Elizabeth Taylor (pe care o amintim și pentru costumele din Cleopatra și A Place in the Sun, unde a lucrat alături de Edith Head), Hedy Lamarr în rochia cu imprimeu de stele din Ziegfeld Girl,Ingrid Bergman
purtând un costum alb și o broșă cu diamante în
Casablanca, look-ul cu denimal lui James Dean din Rebel Without a Cause și jacheta de piele, bocancii negri și blugii rulați cu care Marlon
Brando și-a surprins fanii în The Wild One.
Dacă ne îndreptăm atenția asupra cinematografiei contemporane, putem numi piese precum rochia galbenă purtată de Kate
Hudson în How To Lose A Guy In 10 Days
costumul de baie alb al Ursulei Andress, din James Bond: Dr. No, uniforma Aliciei
, ,
Silverstone, în carouri, din Clueless rochia verde smarald, făcută de Jacqueline Durran și purtată de Keira
Knightley în Atonement, ținutele lui
Michelle Pfeiffer din Scarface, hainele de balet create de Amy Westcott
pentru Black Swan, rochia roșie
Marilyn Vance, a Juliei Roberts, din Pretty Woman, și paltoanele lungi, din piele, din Matrix, gândite de Kym Barrett.
www.zilesinopti.ro
Mai departe, în lumea muzicală există numeroase look-uri care au rămas în istorie datorită influenței lor asupra universului Pop culture. De exemplu, putem menționa sutienul în formă de con semnat de Jean Paul Gaultier și purtat de Madonna în anii ‚90, jacheta roșie din piele a lui Michael Jackson, din videoclipul piesei Thriller (vândută, în 2011, pentru 1,8 milioane de dolari), cele trei rochii argintii, din paiete, purtate de Supremes în ’67, costumele colorate și evazate din satin și catifea, în care ABBA au câștigat Eurovisionul în ’74, părul roșu-oranj și ținutele strălucitoare, cu culori vibrante, abordate de David Bowie în perioada Ziggy Stardust, completate prin cizmele cu platformă și machiajul dramatic, alături de aparițiile ce amintesc de estetica japoneză kabuki și de designerul Kansai Yamamoto, uniformele de inspirație militară specifice erei Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band (The Beatles), piesele mov, reprezentative pentru Prince, jacheta militară galbenă, costumul de rege (cu a sa coroană), pantalonii albi cu dungi roșii și salopetele lui Freddie Mercury, rochia Roberto Cavalli purtată de Beyonce în videoclipul melodiei Hold Up sau ținutele extravagante prezentate de Elton John pe întreg parcursul carierei sale.
pe întreg parcursul carierei sale.
Astăzi, moda continuă să evolueze, iar cultura populară creează în permanență noi momente memorabile. Totuși, parcurgând aceste episoade din istoria sa, putem observa cum personalitățile care le-au făcut posibile nu au redefinit doar conceptul de frumusețe și stil, ci au influențat și societatea în ansamblu, încurajând creativitatea și îmbrățișarea diversității printr-un limbaj universal cu ajutorul căruia artiștii și-au exprimat viziunea și personalitatea timp de generații.
posibile conceptul au încurajând creativitatea
exprimat viziunea și personalitatea timp de generații.
ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII DIALOGURI FĂRĂ NOTE/ MUZICĂ NOUĂ/ OMUL CU DISCURILE/ FESTIVALURI
WWW.ZILESINOPTI.RO/MUZICA/
Ediția Summer Well din acest an va avea loc între 11 și 13 august, pe cunoscutul Domeniu Știrbey din Buftea, sărbătorind 12 ani de existență. Festivalul crește de la an la an, iar anul ăsta n-a fost ușor ca evenimentul să se ridice la așteptările create de ediția precedentă, care a fost sold-out cu două luni înainte. Totuși, lineup-ul de acum e probabil cel mai complex anunțat de SW în istoria sa, incluzând unele dintre cele mai populare nume din industria actuală a muzicii.
Din zecile de nume, printre care se numără Tom Grennan, 070 Shake, Lime Cordiale, Kid Francescoli, Temples, sau Röyksopp, highlight-urile multașteptate sunt Florence + The Machine, pentru a doua oară în țara noastră, și Yungblud, tânărul controversat și rebel din UK. O combinație care aduce în seara de sâmbătă eleganța unei artiste multi-premiată, iar duminicănonconformismul cântărețului british, căruia nu-i e teamă să se exprime liber și fluid.
Florence Welch e una dintre cele mai apreciate artiste britanice. Alături de trupa pe care a format-o în 2007, la Londra, a uimit prin calitățile sale vocale, estetica și aparițiile ei elegante, cu un aer aproape angelic. Sunetul trupei e o combinație de mai multe genuri, printre care indie-rock și soul. Ea și trupa au câștigat multe dintre cele mai prestigioase premii muzicale din lume, inclusiv un Grammy, unde au fost nominalizați de șase ori. În 2015, Florence a fost cap de afiș la Glastonbury, devenind astfel prima femeie britanică headliner din secolul XXI.
Yungblud e un tânăr care, deși abia a împlinit luna asta 26 de ani și e pe piața muzicală doar din 2018, a devenit foarte de popular, mai ales în rândul tinerilor, pentru extravaganțele și rebeliunea sa. Englezul se joacă cu genurile muzicale și alternează între pop, rock, alternativ, punk sau hip-hop, cum alternează și între diferite stiluri de make-up, între fuste și pantaloni, diferite culori ale părului, ieșiri și declarații controversate. În școală a fost diagnosticat cu ADHD și a decis să-și focuseze toată energia în artă. A ajuns în poziții de vârf ale multor topuri muzicale importante din lume la scurt timp după debut.
astfel prima femeie britanică
Festivalul de la marginea Capitalei e celebru pentru zonele sale de relaxare, în mijlocul naturii, cu instalații de artă, activități outdoor, băutură și mâncare. De 12 ani, evenimentul creează balansul ideal între muzică faină, distracție și relaxare. Pentru mulți iubitori de muzică, Summer Well e an de an un loc de evadare din cotidian în care își văd o parte dintre artiștii preferați și îi descoperă pe alții noi. Ediția de anul ăsta promite, pe lângă scena principală cu lineup-ul ei răsunător, o scenă de hip-hop & trap, una de after-party care va aduce nume din muzica electronică și o scenă dedicată artiștilor emergenți.
de artiștii dedicată artiștilor emergenți.
Sabrina Teitelbaum, cantautoarea Indie stabilită încă din adolescenţă în Los Angeles şi devenită populară în 2017 pe SoundCloud, sub pseudonimul BAUM, a debutat discografic în această primăvară ca Blondshell, cu unul dintre cele mai impresionante albume ale anului 2023, surprinzător prin schimbarea ei semnificativă de direcţie, de la tratamentul Pop al unor teme precum propria bisexualitate, feminismul sau pozitivismul corpuluigândiţi-vă la Carly Rae Jepsen sau la Tei Shi - cu care îşi obişnuise fanii, spre un AltRock furios, catalogabil drept “revenge fantasy”, inspirat de sonorităţile anilor ‘90 de tip grunge, care pune în discuţie subiecte direct inspirate din experienţele emoționale ce definesc viaţa de zi cu zi a unui tânăr contemporan.
LP-ul, intitulat simplu Blondshell, a propulsat-o pe Sabrina în foarte scurt timp în postura de figură de prim-plan în circuitul festivalier (SXSW, Primavera Sound, Austin City Limits), turnee (alături, de exemplu, de Suki Waterhouse, Oslo Twins sau Horsegirl) şi de invitată în show-uri TV de largă audienţă, precum cel al lui Jimmy Fallon. Obsedată de Rolling Stones în copilăria petrecută în New York, actuala Blondshell şi-a redefinit subiectele de interes odată ce a ajuns să studieze muzica
Pop la University of Southern California şi astfel s-a născut proiectul BAUM, pe care artista îl cataloghează acum
ca o “arhivă de sentimente şi de gânduri”. A fost o ucenicie extrem de utilă din perspectiva cunoaşterii modului în care se produce muzica, dar aparent nesatisfăcătoare pentru o tânără femeie din ce în ce mai încrezătoare în capacitatea ei de compozitoare.
Alter ego-ul Blondshell s-a născut în perioada de izolare pandemică, iar debutul său public s-a consumat în iunie 2022, cu single-ul Olympus. După doar câteva săptămâni, al doilea single, Kiss City, avea să înregistreze peste 900.000 de stream-uri pe Spotify şi să atragă atenţia unor publicaţii prestigioase precum Rolling Stone sau The New York Times Albumul final, cu cele nouă compoziţii originale semnate de Teitelbaum şi o interpretare plină de carismă, ce trimite deopotrivă la Courtney Love, PJ Harvey și Lana Del Rey, avea să depăşească însă toate aşteptările, ajungând la un scor de 88 din 100 pe Metacritic.
Blondshell este un album plin de autenticitate despre relaţiile interumane generatoare de amărăciune şi frustrări, pe care autoarea - a cărei viaţă interioară a fost schimbată fundamental de metropola de pe Coasta de Vest pe când avea doar 18 ani - nu le judecă, dar le nuanţează într-un mod captivant din perspectiva propriilor trăiri. Un debut strălucitor, ce anunţă apariţia unei stele a Rock-ului alternativ din acest început de mileniu, cu o existenţă mai lungă decât a unei comete.
Luna aceasta ascultăm pop și folk, gata de consumat acasă sau în mașină, autocar sau avion, în drum spre destinațiile de vacanță. Fie că vorbim despre cantautori pe care istoria rockului i-a cam uitat, fie că aducem în discuție revival-ul folk-ului din ultimii ani, LP-urile lunii august sunt pline de surprize muzicale, așa că n-ar fi rău să le ascultăm în întregime.
În 1969, Tim Staffell, solistul trupei londoneze Smile, lua decizia de a părăsi proiectul. Rămași fără vocalist, ceilalți membri decid să continue proiectul, cooptându-l pe colegul de facultate al lui Tim, tânărul Farrokh Bulsara. Acesta acceptă, cu două condiții: să-și schimbe numele în Freddie Mercury și să transforme numele trupei în Queen. Astăzi, în vârstă de 75 de ani, Tim Staffell, renăscut din cenușa Queen, își lansează un nou album discografic, alcătuit din piese pline de influențe pop, blues sau country. Înregistrat în Barcelona și produs cât se poate de modern, fără însă a neglija aspectul oldschool al pieselor, LP-ul reprezintă o călătorie muzicală de neratat, mai ales dacă luăm în considerare și povestea de viață absolut fabuloasă a lui Tim.
După ce s-a convertit la islam și și-a schimbat numele de scenă, cantautorul britanic ce a revoluționat mișcarea folk a anilor ’70 revine cu primul său material discografic în care cele două nume de scenă sunt prezentate laolaltă. Yusuf nu se abate de la temele cu tente politice și sociale și nici nu renunță la utopia ce îi caracterizează versurile. Militând pentru echilibru, egalitate, bunătate și pace, Yusuf / Cat Stevens oferă încă o porție de folk blând, adesea condimentat simfonic, însă numai bun de ascultat în tihnă. Într-o eră a muzicii brutale, calmul lui Stevens pare extraterestru, iar cântecele sale oferă confort chiar și în mijlocul haosului cotidian.
Graham Nash – Now
Graham Nash și-a petrecut tinerețea în mijlocul exploziei folk-ului de pe coasta de vest a Statelor Unite, revoluționând felul în care genul muzical este perceput de către publicul larg, iar acum revine cu cel de-al șaptelea album de studio al carierei sale solo. Deși materialul discografic nu ne surprinde în mod deosebit, remarcăm livrarea vocală matură a lui Nash, versurile cu tentă autobiografică, dar și orchestrațiile moderne. Ușor de digerat, Now reprezintă o creație a unui cantautor ce nu renunță la stilul său muzical, continuând moștenirea folk-rock pe care a construit-o fie singur, fie alături de trupa britanică The Hollies, fie împreună cu fantasticii mesageri ai folkului, Crosby, Stills & Nash.
De ceva timp, boomerii încearcă să ironizeze milenialii și generația Z printr-o întrebare-experiment: care este legătura dintre o casetă audio și un creion? Desigur, mulți se așteaptă ca tinerii să nu fie în stare să răspundă la întrebare, însă probabil că cei născuți prin anii ’50 ar fi surprinși la auzul veștii că Adele, Taylor Swift sau Billie Eilish își lansează astăzi albumele și pe… casete audio.
Casete audio? Acel format de stocare care își pierde din claritate cu cât asculți mai mult albumul respectiv? De ce am vrea să ne întoarcem la derulatul benzii cu creionul, când am putea asculta nelimitat materialele discografice pe platformele de streaming?
Ei bine, se pare că accesibilitatea crescută a trecutului, ușor de descoperit astăzi cu ajutorul Internetului, i-a făcut pe adolescenți să devină fascinați de vinyl-uri
și casete audio. În plus, chiar dacă nu au pe ce să le asculte, noile generații colecționează casete drept suveniruri de pus în bibliotecă, experimentând, parcă, o bucată dintr-o viață pe care nu au trăit-o niciodată: o așa-zisă fake nostalgia. Tânjim după platforme și pantaloni evazați, deși nu am trăit în anii ’70, folosim filtre VHS pe videoclipuri filmate cu telefonul, deși nu am prins deceniul optzecist, și retrăim magia Friends, chiar dacă nu eram acolo când Jennifer Aniston revoluționa coafura femeilor de pe întreg mapamondul.
În august 1963, atunci când Philips prezenta caseta audio în cadrul expoziției Funkausstellung, la Berlin, probabil că inginerii ce au lucrat la crearea acesteia nu se așteptau ca formatul să rămână popular chiar și 60 de ani mai târziu. Desigur, caseta a avut și ea momentele ei mai puțin bune: nu a reușit să prindă teren decât prin anii ’80, a dominat deceniul cu ajutorul Walkman-ului și aproape că a dispărut complet odată cu intrarea în noul mileniu. Ce-i drept, nu e ca și cum CD-ul ar fi fost cu mult mai bun. Ne amintim cu toții zgârieturile enervante și momentele în care acesta sărea din CD player dacă mașina în care ne aflam trecea peste o groapă. Cu toate acestea, măcar caseta și CD-ul erau ușor de transportat, căci cam greu te deplasezi cu colecția de vinyl-uri.
player dacă mașina în care o groapă. Cu toate greu
Una peste alta, în era platformelor de streaming, casetele, mici și ușor de purtat în stânga și-n dreapta, revin ușor în preferințele publicului. Fenomenul este complex, dar fascinant, mai ales că mulți ținem minte ușurința cu care acestea se demagnetizau. Bine, probabil că nimeni nu le mai ascultă propriu-zis, dar măcar putem spune că arată cool pe-un raft.
ușurința cu care acestea se
Headliner al celei de-a X-a ediţii a Braşov Jazz & Blues Festival din 2022, în cadrul căreia şi-a aniversat 20 de ani de la debutul discografic printr-un concert absolut memorabil, John Németh rămâne în continuare unul dintre cei mai în vogă entertaineri de pe scena internaţională de Blues electric şi Soul Blues, fiind premiat inclusiv anul acesta cu două Blues Awards (instrumentist: muzicuţă & album de Blues tradiţional: May Be the Last Time) şi nominalizat la Blues Blast Awards, care se vor decerna în luna septembrie, la nu mai puţin de 7 categorii, inclusiv cele de cel mai bun vocalist şi artistul anului 2023. Despre cum a apărut pasiunea pentru Blues a unui american cu ascendenţă maghiară născut în Idaho, departe deci de Deep South, şi cum a ajuns să fie luat constant în considerare pentru ‘B.B. King Entertainer of the Year’, distincţie râvnită de întreaga breaslă a bluesmanilor de peste Ocean, am stat de vorbă cu JOHN NÉMETH, actualmente stabilit în Memphis, unde îşi lucrează în tihnă mixurile între arome retro şi moderne ale Blues-ului cu sonorităţile Soul, prezente apoi cu regularitate în Top 10 Billboard Blues Chart.
John, în ultimii ani ai primit constant numeroase premii şi alte dovezi de recunoaştere. Cât mai sunt acestea de relevante după două decenii de succes la public?
Cred că orice premiu pentru care sunt nominalizat sau pe care îl câştig îşi are importanţa sa. E important faptul că oamenii îmi ascultă muzica şi că ea este considerată demnă de preţuire, inclusiv de cei care nu sunt neapărat fanii mei. Vezi tu, fanii îmi iubesc muzica, mă iubesc pe mine, ei sunt cei care îmi vor cumpăra albumele oricum, dar faptul că un grup de oameni care văd întreg ansamblul muzicii - cea care se lansează peste tot în lume, în fiecare anmă apreciază într-atât încât să mă aşeze într-un grup select al celor mai valoroşi muzicieni ai tuturor timpurilor... aceasta e o realizare grozavă. De asta, de fiecare dată când sunt nominalizat la un premiu, eu sunt fericit, îmi dă un sentiment de împlinire. www.zilesinopti.ro
„Eram
O mulţime de oameni au încă prejudecata că Blues-ul autentic vine din comunităţile de culoare din Sud. Tu ai copilărit în Boise, în nordvestul SUA. Spune-mi cum s-a declanşat la tine pasiunea pentru Blues?
Am ascultat Blues pentru prima dată în şcoală, aveam un bun prieten, coleg cu mine, ascultam muzică împreună şi făceam schimb de discuri. Eu ascultam Rock’n’Roll şi Country, asta aveam acasă, ambele stiluri fiind puternic influenţate de Blues, mai ales că era vorba de Country din anii ’70... de fapt, erau discurile fratelui meu, care e cu 14 ani mai mare decât mine şi mi-a lăsat colecţia lui atunci când a plecat de-acasă. La un moment dat, eram la şcoală şi, la o oră de curs, profesorul ne-a aşezat în ordine alfabetică, iar înaintea mea s-a nimerit un puşti, Tom Moore îl chema, alături de care stăteam şi desenam pe marginea foilor din caiete... schiţam portretele artiştilor noştri favoriţi. Aşa am intrat în vorbă, când am văzut fiecare ce desenase celălalt. Am început să ne împrumutăm unul altuia discuri, iar într-o zi, Tom mi-a adus o casetă pe care pusese mai multe cântece de Blues, iar ăsta a fost, probabil, cel mai bun mod de a face cunoştinţă cu Blues-ul, întrucât aveam acolo Robert Johnson, Blind Blake, Blind Lemon Jefferson, Blind Willie McTell, toţi bluesmanii orbi… erau în principal piese în care chitara era instrumentul principal, pentru că el cânta la chitară, ăsta era visul lui, să fie chitarist. Mai erau acolo, din câte îmi amintesc, Freddie King, Albert King, B.B. King, dar şi Muddy Waters şi Charlie Patton... Blues-ul m-a impresionat profund, l-am înţeles, muzical, din prima. [...]
www.zilesinopti.ro
De ce ai ales muzicuţa ca instrument
complementar vocii?
Pentru că eram un copil sărac şi n-am avut atunci bani decât de-o muzicuţă, deoarece noi am început să cântăm prin diferite locuri... neaşteptat de repede. Participasem la un moment dat la un concurs televizat şi am avut succes aproape instantaneu, pentru că fata care ne-a filmat i-a arătat înregistrarea unui patron de club, iar el ne-a oferit imediat un job. Când au început să se aglomereze concertele, chitaristul nostru a zis că ar fi nevoie de încă un instrument în trupă. Eu cântam la pian, aşa că m-am dus la magazinul de instrumente muzicale să încerc să-mi cumpăr o clapă, dar costa 3.000 de dolari... pe care nu-i aveam. Am ochit însă o muzicuţă pe un raft, iar gândul mi-a fugit la o casetă cu Junior Wells pe care mi-o dăduse prietenul meu, era tot albumul Hoodoo Man Blues pe caseta aceea [albumul de debut al lui Junior Wells din 1965, înregistrat în colaborare cu Buddy Guy - n.r.] şi mi-am amintit cât de mult îmi plăcuse sunetul muzicuţei, aproape mai mult decât pianul... aşa că mi-am cumpărat muzicuţa. Habar n-aveam să cânt la ea, dar m-am dus acasă şi-am început s-o descifrez cumva, folosindu-mă de ce ştiam de la pian. Una peste alta, am ajuns la muzicuţă din rațiuni economice. [...]
Citiţi interviul complet cu JOHN NÉMETH pe www.zilesinopti.ro
PAGINA 19
din ceva cu adevărat special. Calitatea producțiilor e incredibilă
Imagine Dragons vin din SUA și din 2008 au scos o grămadă de hit-uri pop-rock care au cucerit ascultătorii și topurile muzicale din toată lumea. În 2012, piesa Radioactive a fost numită cel mai mare hit rock al anului de către Rolling Stone. Luna asta, vor cânta la UNTOLD 2023, în a doua seară. În cariera lor au cântat în aproape orice colț al lumii, de la cluburi micuțe la arene imense. Ce unește toate show-urile lor, indiferent de amploare, e experiența unică pe care o oferă publicului. Concertele lor sunt speciale pentru pasiunea de care muzicienii dau dovadă în timp ce sunt pe scenă, munca imensă și atenția la detaliile de producție, precum și momentele lor speciale.
Iată trei motive pentru care merită să nu ratezi concertul Imagine Dragons de la Cluj.
Energia și pasiunea pe care trupa le investește în fiecare performance
Imagine Dragons e renumită pentru energia și pasiunea pe care le investește în orice apariție live. Fără să conteze de câte ori au mai cântat un set de piese înainte, formația condusă de solistul Dan Reynolds reușește să își păstreze același entuziasm de parcă ar fi prima oară pe o scenă. Reynolds e genul de artist cu rezerve inimaginabile de energie. Pe cât înaintează într-un concert, pe atât își încarcă mai tare bateriile. Pe lângă faptul că e considerat un sex-simbol de fanele
un sex-simbol de fanele din întreaga lume, e renumit pentru carisma sa. Concertele lor sunt autentice
și e ușor să
te pierzi în vibe-ul lor, simțind că faci parte
Una din cele mai bune părți ale unui concert Imagine Dragons e cantitatea de muncă pe care aceștia și echipa lor o depun pentru a face experiența live alături de ei să se simtă completă. De la vizualurile care se potrivesc mănușă cu fiecare piesă, la luminile mereu bine gândite, set-up-ul scenei minimalist și bine pus la punct, la efectele speciale și pirotehnice. În sine, la ei fiecare element care face parte din show funcționează împreună pentru a întregi atmosfera.
Momentele unice de care ai parte la Imagine Dragons În general, una dintre cele mai frumoase caracteristici ale muzicii e că reușește să unească oamenii, în ciuda oricăror diferențe și să-i aducă împreună în același loc pentru a se bucura de ceva ce au în comun. Doar imaginează-ți cât de frumos va fi stadionul arhiplin din Cluj la o trupă cu atât de multe hit-uri internaționale, când zeci de mii de oameni vor cânta la unison piese precum Believer, Thunder, Radioactive Demons. Asta într-o mare de confetti, flăcări și
Natural, sau artificii. ei
În plus, alături de ei sunt mulți alți artiști faini pe care-i poți vedea în baza aceluiași abonament!
Have Fun, Untolders!
Have Fun, Untolders
În premieră în România, triplul nominalizat la Blues Blast Music Awards - distincţii care se vor decerna în septembrie -, la categoriile Male Blues Artist, Blues Video of the Year (Fat Shame) şi, nu în ultimul rând, Soul Blues Album (Stuff I’ve Been Through), muzicianul american Alabama Mike va concerta luna aceasta în cadrul Braşov Jazz & Blues Festival.
Născut în Talladega, Alabama, dar stabilit de peste 20 de ani în California (unde a fost desemnat în 2010 Best New Blues Artist, de către Bay Area Blues Society), Michael A. Benjamin, a.k.a. Alabama Mike a fost influenţat încă de la o vârstă foarte fragedă de către tatăl său, interpret de Gospel, încurajat fiind să cânte în biserică alături de ceilalţi cinci fraţi ai lui. Chiar şi acum, în faza de maturitate artistică, pe noul album, Stuff I’ve Been Through, produs împreună cu Kid Andersen şi lansat în mai 2023, se simte discret (dar distinct) influenţa Gospel, iar asta nu face decât să mărească intensitatea mesajelor legate de societatea contemporană pe care faimosul muzician le transmite prin cele 11 compoziţii ale
sale, toate profund ancorate în Blues. “My reality might be different, but that doesn’t make it wrong, it just reflects me. As an artist, you have to know what you are, and more importantly, what you are not.”
Revenind la reperele biografice, “ucenicia” paternală a fost urmată de ani buni de
cântat serile prin diverse locuri (ziua lucra ca şofer de camion), în care junele Alabama Mike (n. 1964) s-a îmbibat cu Blues ascultând muzica făcută de veterani ai genului, pe discuri sau live, înainte de a decide să îl adopte ca mod de viaţă şi ca profesie, începând din 1999. De atunci, mai ales după ce şi-a (co)fondat propriul label, Jukehouse, a împărţit scena cu mari bluesmani, precum John Primer, Lurrie Bell, Kim Wilson, Bobby Rush, The Fabulous Thunderbirds, Johnny Rawls, Willie
“Big Eyes Smith”, Anson Funderburgh sau Steve Freund, iar recunoaşterea sa la nivel global drept unul dintre cei mai entertaining, originali şi prolifici cantautori şi performeri de Blues a fost certificată în mod regulat, inclusiv de industria muzicală, fiind nominalizat la prestigioasele Blues Awards încă din 2011 (Best Male Traditional Blues Artist) şi, respectiv, 2014 (Best Acoustic Blues Album pentru Unleashed).
Nu rataţi deci concertul lui Mike din cadrul Braşov Jazz & Blues Festival
(10-15 august), întrucât va întregi un triptic entertaining de show-uri de Blues, memorabile prin particularitățile fiecăruia dintre frontlineri:
TOMMY CASTRO
– JOHNNY RAWLS –
ALABAMA MIKE
La peste 80 de ani, Carla Bley produce muzică nouă cu aceeași inspirație, păstrând aceeași forță cu care a înregistrat primele piese în anii ‘60. Intensitatea constantă, imprimată pe atâtea proiecte devenite esențiale în lumea jazz-ului, nu i-a alterat deloc incredibila
capacitate de a surprinde, de a ne oferi compoziții și medii interpretative emoționante. În 2020 a înregistrat „Life Goes On” în formula de trio nechimbată de 25 de ani, alături de saxofonistul
Andy Sheppard și de basistul Steve Swallow, un album de o aleasă frumusețe venită din
relația muzicală dintre cele trei instrumente, precum și din piesele grupate în trei suite. Pianul ne trimite la Monk și Satie, în timp ce spațiile generoase sunt marcate de basul elegant și de contramelodiile și improvizațiile temperate ale saxofonului. Numai la un asemenea nivel de artă muzicală putem asculta așa o unitate de sunet, un grup atât de bine dozat, o interpretare atât de subtilă și de profundă. Avem parte de multe bucurii muzicale, apar multe albume excepționale, pentru că încă există muzicieni foarte buni, însă o asemenea sursă de delectare rămâne o raritate.
foarte rămâne o raritate.
În secolul al XIX-lea, criticul francez Théophile Gautier folosea termenul de „divă” pentru a o descrie pe cântăreața de operă italiană
Giulia Grisi prin cuvintele „cântec, pasiune și frumusețe, ea le are pe toate”.
Un secol mai târziu, ziarele începeau să publice relatări despre starurile de cinema de la Hollywood, pe care le numeau „dificile”, „arogante”
și „mult prea exigente”, fiind momentul în care „divă” a devenit o expresie folosită
pentru a limita femeile de succes la stereotipurile negative ale vremii (practică regăsită și în presa din prezent).
Pornind de la acest fenomen, Muzeul Victoria & Albert din Londra găzduiește, până pe 7 aprilie 2024, expoziția DIVA, prin care se propune atât prezentarea evoluției termenului, cât și o redefinire a sa conform spiritului lumii contemporane, printr-o serie de fotografii, piese vestimentare, obiecte și tablouri, împărțite pe două etaje.
Călătoria pornește, simbolic, cu rochia roșie de catifea purtată de soprana Maria Callas (care spunea că va fi întotdeauna „atât de dificilă pe cât este necesar pentru a obține cele mai bune rezultate” la Covent Garden, în 1964, pentru a aminti de începuturile utilizării cuvântului. Apoi, privitorii vor avea în fața lor unul dintre costumele prezentate de Elizabeth Taylor în Cleopatra (1963), ținutele lui Joan Crawford din pelicula Mildred Pierce (1945), rochia împodobită cu modele de frunze din aur, realizată de Travis Banton pentru Mae West, în filmul I’m No Angel (1933), creația lui Christian Dior pentru piesa Duel of Angels, văzută și pe Vivien Leigh în 1958, și una dintre legendarele rochii purtate de Billie Holiday pe scena Albert Hall.
Cel de-al doilea segment al expoziției este dedicat unor staruri precum Cher, Elton John și Diana Ross, care apar împreună într-o imagine
realizată de fotograful Mark Sullivan în 1975, Whitney Houston, amintită pe scena Wembley Arena în ’88, Tina Turner, cu faimoasa sa Flame Dress, și Rihanna, alături de ținutele propuse la Met Gala. Tot aici, vizitatorii vor putea vedea 250 de obiecte împărțite în 12 scene cu teme diferite, precum secțiunea I Want To Break Free, în care se descrie cum divele au devenit, prin activismul lor, simboluri ale comunităților oprimate, reușind să inspire reale schimbări în societate.
Așa cum spune Kate Bailey, o divă poate fi orice: „cântăreață de operă, style icon, o femeie cu convingeri puternice, o ființă divină sau chiar și un coșmar highmaintenance.”
DIVA: o călătorie prin strălucirea legendelor din lumea spectacolului
Festivalul George Enescu (27 august-24 septembrie) o are în 2023 printre invitaţii săi de marcă pe posesoarea uneia dintre cele mai strălucitoare voci din spaţiul contemporan al muzicii culte, soprana israeliană Chen Reiss, apreciată în egală măsură pentru rolurile din operă - indiferent că avem în vedere Covent Garden, Teatro alla Scala sau Opera Company of Philadelphia - şi pentru concertele, în special de lieduri şi oratorii, susţinute în întreaga lume, din Wrocław până la Cardiff, dacă luăm ca repere doar cele trecute în agenda ei pentru toamna acestui an. CHEN REISS a mai urcat pe scena Festivalului Enescu în 2017, când a lăsat o impresie memorabilă în compania Royal Concertgebouw Orchestra, dirijată de Daniele Gatti, prin interpretarea ultimei părți a Simfoniei nr. 4 de Mahler, dar a putut fi admirată mult mai recent, în iulie, de către melomanii bănăţeni în The Infernal Comedy, spectacolul crossover avându-l ca protagonist pe celebrul actor John Malkovich, la Opera Naţională din Timişoara. Prin versatilitatea performativă şi varietatea proiectelor muzicale în care se implică, Chen Reiss dovedeşte un remarcabil spirit transfrontalier, care, din dragoste pentru muzică, o face să migreze cu o seducătoare lejeritate între diferite arii stilistice şi, drept urmare, deschiderea ei pentru un dialog mai amplu a fost un real privilegiu, mai ales că va prezenta în festival un program inedit, ce merită unele detalieri, alcătuit din lucrări semnate de Felix Mendelssohn, dar şi de sora acestuia, mai puţin cunoscuta Fanny Hensel, compozitoare talentată care a plătit un greu tribut misoginiei societăţii de început de secol XIX.
Vei susţine concertul de pe 15 septembrie împreună cu Jewish Chamber Orchestra din München, dirijată de cofondatorul său, Daniel Grossmann. Orchestra a fost înfiinţată în 2005, în perioada când erai acolo, deja o stea a Bayerische Staatsoper. Aveţi o istorie împreună?
Este adevărat, e uimitor ce rol important a jucat oraşul München în cariera mea... întotdeauna m-am aflat acolo la nişte răscruci în viaţă. Interesant este că am cântat la München, în Bavarian State Opera, din 2003 până în 2007, dar niciodată nu m-am intersectat cu Daniel sau cu orchestra lui în acea perioadă. Practic, prima
„Timpul este un cadou... ca să ne bucurăm de viaţă”
noastră colaborare a constituit-o tocmai proiectul legat de Fanny Hensel şi Felix Mendelssohn, care a fost un “Corona baby”, pentru că, evident, în timpul pandemiei, nu am putut performa pe scenă pe cât mi-am dorit şi, într-o zi, când eram în Berlin pentru nişte înregistrări, Daniel Grossmann m-a sunat ca să mă întrebe dacă n-aş fi interesată să cânt cu ei într-un concert festiv, de celebrare a 1700 de ani de existenţă a evreilor în Germania, ce urma să se organizeze în vara următoare în München, cu sprijinul a câtorva fundaţii. Majoritatea concertelor mele fiind anulate i-am răspuns imediat că da, voi veni la München, dar am fost curioasă ce anume voi cânta. Iar el mi-a vorbit de o lucrare a lui Fanny Hensel, despre care eu nu ştiam mare lucru... în fapt, nu interpretasem niciodată vreo compoziţie de-a ei.
Să înţeleg că multe dintre lucrările ei sunt rămase încă inedite nu doar la noi?
Ascultasem câteva lieduri scrise de ea, dar nu şi muzică orchestrală sau alte feluri de lucrări pentru voce şi, drept urmare, habar nu aveam că este autoarea şi a unor compoziţii mult mai complexe decât cele doar pentru pian şi, eventual, voce. Daniel este cel care mi-a atras atenţia asupra scenei dramatice Hero und Leander compuse de ea, care se bazează pe celebra poveste de dragoste cu final tragic din antichitate, despre care am aflat că nu fusese niciodată înregistrată pe un disc, aşa că am răsfoit lucrarea şi m-am îndrăgostit de muzică şi de text deopotrivă. Mi-am spus atunci că această compozitoare, Fanny Hensel, merită descoperită şi am început să ascult ce a compus pentru cor şi orchestră, cantate şi oratorii, după care i-am telefonat lui Daniel şi i-am propus să îi aducem un omagiu, pentru că e minunată şi trebuie scoasă la lumină, după ce, în timpul vieţii, a fost oprimată atât de tatăl ei, cât şi de frate. [...]
Să ne întoarcem la Hero und Leander, poem ce se împarte în două recitative şi două arii. Dincolo de ataşamentul tău pentru lucrare, în ce măsură interpretarea ei se constituie într-o provocare?
Este o provocare cel puţin la fel de mare ca interpretarea oricărei scene dramatice compuse de Beethoven sau de Mendelssohn, însă Hero und Leander are o poveste foarte frumoasă, în care trebuie să transmiţi cumva trei emoţii diferite, spre deosebire de Ah! Perfido sau Infelice, să spunem. [...] Infelice este, fără îndoială, o capodoperă şi, ascultând-o în
www.zilesinopti.ro
concert alături de Hero, îţi poţi da seama că Felix avea mult mai multă experienţă în a compune asemenea scene pentru orchestre decât Fanny, doar că mie mi se pare că limbajul armonic al lui Fanny este în fapt mai avansat decât cel al lui Felix. Dintotdeauna, Felix a avut un picior în spaţiul clasic şi unul în cel romantic, pe când Fanny este o compozitoare pur romantică, iar mie, anumite pasaje din Hero und Leander îmi sună aproape de Der fliegende Holländer, este un semnal de început a ce va veni, transformarea operei datorată lui Wagner. În sensul ăsta, cred că Fanny a fost mult mai îndrăzneaţă decât Felix. [...]
Anul acesta veţi dirija în festival preludiul din opera Œdipe. Continuaţi să fiţi un promotor fervent al lui George Enescu... Nu am ajuns să îl cunosc vreodată personal, ca om, dar îi ştiam sonatele, muzica de cameră şi, bineînţeles, opera Œdipe, iar Enescu mi s-a părut dintotdeauna unul dintre cei mai flexibili şi mai, cum să spun, dibaci compozitori pe care i-am ascultat vreodată, el însuşi fiind un performer minunat... asta e o calitate extrem de rară! De la Mozart încoace, n-a mai existat o altă persoană care să interpreteze şi să compună în felul acesta!
Zubin Mehta revine în vara aceasta în România pentru a dirija două concerte în cadrul Festivalului George Enescu, al cărui preşedinte de onoare este din 2017. O legendă vie în spaţiul artelor performative, ZUBIN
MEHTA (n. 1936) continuă să manifeste o vitalitate excepţională, programul său fiind jalonat de concerte şi spectacole de operă susţinute pe întreg mapamondul, de la Bayerische Staatsoper, LA Phil sau Berliner Philharmoniker până la Teatro alla Scala, National Centre for Performing Arts din Beijing, Opéra Royal de Wallonie şi, nu în ultimul rând, Teatro del Maggio Musicale Fiorentino. Asta dacă ne raportăm doar la anul în curs, pentru că o tentativă de a rezuma în câteva fraze o carieră artistică de o densitate uimitoare, ce acoperă mai mult de şase decenii, ar fi o simplificare nedreaptă. Drept urmare, ni s-a părut mai adecvat un succint dialog cu maestrul Mehta pe marginea reîntâlnirii cu publicul festivalului şi al programului pe care intenţionează să îl ofere acestuia, cu orchestra şi corul Maggio Musicale Fiorentino, în serile de 28 şi 29 august, pe scena Sălii Palatului, mai ales că este, încă din 1985, prim-dirijor al respectatului şi iubitului ansamblu italian.
Vorbiţi-mi despre motivele pentru care aţi selectat celelalte două lucrări din program, Otello, opera lui Verdi, şi Simfonia Nr. 2 a lui Mahler.
La Florenţa [la Teatro del Maggio Fiorentino], funcţionăm şi ca operă, nu suntem dedicaţi doar lucrărilor simfonice. Otello face parte din repertoriul nostru de anul acesta, alături de alte opere, şi dintre propunerile mele către festival, printre care se numărau şi Don Giovanni şi Carmen, s-a ales Otello, deci este o operă care a avut premiera recent, în primăvara asta. În privinţa lui Mahler, a fost alegerea lor.
M-au întrebat dacă aş vrea să interpretez una dintre simfoniile lui Mahler, iar eu am fost de acord şi am ales-o pe a doua, pentru că aveam posibilitatea să utilizez corul, ce trebuie să fie oricum prezent pentru Otello... fiindcă venim cu propriul nostru ansamblu coral. Deci a fost inclusiv o chestiune de fezabilitate să facem în tandem Otello şi Simfonia a 2-a de Mahler.
Otello a reprezentat debutul dumneavoastră
în operă la Covent Garden, în 1977, cu Jon Vickers în rolul principal. Nu cu mulţi ani în urmă v-aţi plâns însă că nu reuşiţi să găsiţi printre tineri un interpret potrivit. Înţeleg că, totuşi, l-aţi descoperit...
Da, absolut! Avem un foarte bun Otello, un băiat din Armenia, cu care am lucrat rolul la Florenţa [Arsen Soghomonyan], la care se adaugă o excelentă soprană rusoaică, Zarina [Zarina Abaeva, în rolul Desdemonei – n.r.], şi Luca Salsi [interpretul lui Iago - n.r.], care este, la ora actuală, cel mai bun bariton din Italia, deci aducem la festival o distribuţie realmente valoroasă. Otello este unul dintre cele mai dificile roluri pentru un tenor, are nişte cerinţe aproape de opera wagneriană de la un tenor şi nu e deloc simplu să găseşti pe cineva care să îl facă aşa cum trebuie. Tânărul acesta care cântă acum cu noi l-a mai interpretat cu Filarmonica din Berlin, cu trei ani în urmă, la Baden-Baden şi Berlin. Atunci l-a cântat pe scenă pentru întâia oară, după ce l-a învăţat cu mine, pentru că m-am ocupat personal să îl pregătesc. De atunci a interpretat Otello în întreaga lume, deci când a venit anul acesta la Florenţa, adecvarea lui în rol era aproape desăvârşită şi, drept urmare, ne-am distrat împreună foarte
bine pe parcursul repetiţiilor. Ca Otello, trebuie să ai forţa dintr-o operă wagneriană plus tehnica bel canto-ului italian, este o mixtură de două calităţi foarte dificil de găsit, iar domnul acesta e ideal pentru rol, din punctul meu de vedere. [...]
În programul pregătit pentru festival aveţi şi Simfonia a 2-a de Mahler. Aţi început anul dirijându-i Simfonia nr. 3 la Los Angeles şi îl veţi încheia tot acolo, cu nr. 1. Traversaţi un an ‘Mahler’?
Ei bine, de când a devenit de notorietate că eu mă simt foarte apropiat de muzica lui Mahler, toate orchestrele mă roagă să dirijez o simfonie sau alta de-a lui şi, dacă aş putea repeta în fiecare oraş ceea ce-şi doresc, aş ajunge să interpretez numai Mahler, dar reuşesc cumva să mă ţin la distanţă de o bună parte din ele. Am făcut-o doar pe a 3-a în Los Angeles şi apoi pe a 2-a la Florenţa, care, precum Otello, a intrat în repertoriu în aprilie anul acesta, deci e proaspătă şi pot să o repet cu entuziasm la Bucureşti. După aceea, mai dirijez doar [Simfonia] nr. 5 în toamnă, la Berlin, până la cea pe care ai menţionat-o din decembrie, deci, dacă stai să le aduni, nu sunt în fond chiar multe pentru atâtea luni. [...]
Citiţi interviul complet cu ZUBIN MEHTA pe www.zilesinopti.ro
Anul acesta marchează 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873) și 70 de ani de la moartea sa, în temnița Sighetului (5 februarie 1953), o aniversare și o comemorare propuse spre studiu prin intermediul unui alt tip de manual de istorie, un proiect educațional ce va fi lansat în luna august, la Festivalul de Film și Istorii Râșnov și apoi, în luna septembrie, la Bruxelles, Charleroi și Luxemburg, în cadrul proiectului Libertate
și modele – istoria recentă a României prin benzi desenate și interviuri. Este vorba despre romanul grafic interactiv „Momente din Istorie. Vol. III. Iuliu Maniu”, care propune un tur virtual al Casei Memoriale
Iuliu Maniu de la Bădăcin prin intermediul benzilor desenate istorice, precum și o cronologie desenată
în cadre succesive a celor mai importante momente din viața lui Iuliu Maniu. Lucrarea este realizată de
autorul și profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu.
„Adaptarea romanelor istorice sub formă de benzi desenate a devenit, în ultimii ani, foarte populară pe piața internațională”, spune autorul volumului. „Acest tip de roman grafic interactiv este un concept nou în România şi cred că elevii sunt interesaţi să descopere istoria altfel decât prin intermediul orelor de la şcoală sau din cărţile clasice de istorie. Filmul, la fel ca banda desenată, reprezintă un intermediar pentru a transmite idei, mesaje care să rămână în mintea privitorului sau cititorului. Prin acest nou roman grafic, un fel de educație muzeală prin benzi desenate, îi încurajez pe elevi să contribuie la poveste, să-şi exprime propria opinie. Astfel, bariera de comunicare dintre elev – profesor sau elev – muzeograf cred că dispare şi se poate porni o discuţie constructivă la ora de istorie sau într-un muzeu. Şi totul pe baza unui roman grafic de acest gen.”
„Romanul grafic semnat de Mihai I. Grăjdeanu nuși propune să înlocuiască
manualele de istorie din școlile din România. Nici nu ar putea să o facă. Dar poate fi un material didactic auxiliar de mare ajutor în încercarea de a-i apropia mai mult pe elevi de o materie stufoasă precum istoria.” - Cosmin Budeancă, Editura Fundației Culturale Memoria.
Alexandru Groza, manager interimar la Muzeul Ororilor Comunismului în România: „Cum construim o lume mai bună? Cum facem ca valorile democratice să devină punctul central al preocupării societăţii civile? Răspunsul la ambele întrebări este: prin educaţie. Banda desenată construieşte o comunicare bidimensională în care istoria prinde viaţă şi atinge, prin discurs, tinerele generaţii. Frumuseţea benzii desenate este că permite dezvoltarea unei gândiri critice în spaţiul alb dintre scene, în pauza dintre dialoguri. Acolo este creuzetul ce dă naştere întrebărilor esenţiale care îi vor pregăti pe tineri pentru a deveni activi social în combaterea fenomenului totalitar”.
După cinci ediții autumnale, Festivalul
Internațional de Benzi Desenate Istorice
Brașov, unul dintre cele mai importante festivaluri BD tematice din Europa, vă așteaptă anul acesta în mijlocul verii, între 11 și 13 august.
Tematica ediției a VI-a, „Istoria contrafactuală”, a fost valorificată prin concursul internațional a cărui expoziție o veți vedea în Piața Sfatului, cu 41 de lucrări originale ale unor artiști din România, Serbia, Polonia, Croația, Macedonia de Nord, Bulgaria, Belgia.
Prima ediție de vară marchează, prin expoziții, dezbateri și prezentări de albume, trei aniversări artistice superbe: Centenarul GOPO, 75 de ani de Pif și 15 ani de Vekovnici.
Astfel, în Casa Sfatului va fi organizată prima expoziție muzeală dedicată maestrului Ion Popescu Gopo, cu piese primite de la Fundația Gopo, Arhiva Națională de Filme, Studioul Cinematografic ANIMAFILM și colecția privată Lucian Oancea.
Artistul român Mircea Arapu, autorul timbrului aniversar Pif, emis de Poșta Franceză în 2023, va prezenta ultimul album cu peripețiile lui Pif și Hercule, „HapPif Birthday Strips”.
Aniversarea celui mai mare proiect editorial de benzi desenate istorice din Balcani va fi sărbătorită prin expoziția „15 Years of VEKOVNICI”, deschisă de autorul Marko Stojanovic.
Festivalul benzii desenate istorice va fi animat și de prezența altor invitați speciali din țară și străinătate: Adrian Cioroianu, Didier Pasamonik, Valentin Tănase, Nicolas Piccato, Vintilă Mihăescu, Radu Oltean.
Pe lângă Piața Sfatului și Casa Sfatului, unde se vor desfășura sesiuni de live drawing și întâlniri cu artiștii BD, în Parcul Eroilor veți descoperi expoziția „Istoria benzii desenate istorice din România” (documentare Dodo Niță).
Copiii cei mai talentați și pasionați de banda desenată istorică au expoziția lor în Casa Sfatului, unde vor fi organizate și ateliere BD. Despre ce înseamnă debutul ca autor de bandă desenată vor povesti trei dintre elevii câștigători ai concursurilor Pif și Minitehnicus, organizate de revista „Cutezătorii” în anul 1970: Radu Marian, Cristian Ciomu și Walter Riess.
Informații actualizate despre programul festivalului
găsiți pe site-ul Muzeului
Județean de Istorie Brașov, organizatorul evenimentului, www.brasovistorie.ro.
Picasso este singurul nume de artist pomenit de Maxy în manifestul său Cronometrajul pictural. El nu este numit Pablo Picasso, ci doar Picasso: în 1924, numele său era deja brandul artei moderne la nivel mondial. Timp de 20 de ani sub reflectoarele lumii artistice internaționale, Picasso fusese nu doar creatorul cubismului, reperul artistic pozitiv al lui Maxy, ci și un exponent al sentimentalismului, al expresionismului, reperul negativ major al lui Maxy și al avangardei românești și nu numai (expresionismul fiind atacat
ca vetust și delegitimat sistematic în publicațiile avangardei). Acesta este motivul pentru care, la întrebarea despre viitor (problema obsesivă a avangardei, care a trăit mereu în proiect, în utopie și vizionarism), cel care nu trebuia invocat sau ascultat de cei ce scrutau vremurile ce urmau să vină era tocmai numelecheie al modernității - Picasso, cel care definise platforma artistică de pe care chiar întrebarea despre viitor putea fi pusă. Afectul e defectul lui Picasso, din perspectiva lui Maxy – sentimentalitatea exacerbată, impunerea apăsătoare a empatiei. Defectul picassian stă în nevoia impudică de afișare a tulburărilor intime, ajunse materia explicită a actului artistic, receptat ca perpetuu exhibiționism al senzualității și nervilor proprii, proiectați asupra privitorului, pe care îl dezechilibrează, îl impinge spre viața fără de măsură.
(...)
Florin
Lafinalul lui 1973, Florin Mitroi trece printr-o convertire la originalitate și autenticitate fără rest, la o libertate artistică (interioară, căci majoritatea lucrărilor de acest fel nu au fost văzute sau expuse vreodată în timpul vieții sale) fără limite. 1973 este anul în care Mitroi a împlinit 35 de ani. E și anul în care Picasso a murit, la 92 de ani. Mitroi e singurul artist român al acelei vremi care a fost marcat nu de acel Picasso al începuturilor expresioniste, din primii ani ai secolului XX, nici de cubismul picassian, dinainte de Primul Război Mondial, dar nici de neoclasicismul și realismul anilor 20. Asupra lui Florin Mitroi impactul maxim l-a avut acel Picasso final, al graficii anilor 60 (cea care fusese și subiectul expoziției din octombrie 1968), cum este seria celor 347 de gravuri (1968) sau, ulterior, Suita celor 156 (1969-1972). Dincolo de aspectele tehnice prodigioase ale operei grafice a lui Picasso, amprenta majoră pe care o pune aceasta asupra lui Mitroi ține de subiectele alese, de linia acestora și de atitudinea față de viață pe care o manifestau.
(...)
„Viitorul, viitorul, viitorul. Nu-l întrebați pe Picasso. Nu ne întrebați pe noi. Nu întrebați pe nimeni. Picasso, din cînd în cînd jonglează (destindere senzuală, nervoasă).”
Nueste nicio surpriză că pentru muraliștii momentului actual, figurile picassiene, chiar Guernica (la Pandele Pandele) sau tipul de figurație cu alură cubistă desprins tot din aceasta (la Kero sau Pisica Pătrată) constituie elemente ale limbajului plastic curent la nivel universal. Arta care iese în stradă are nevoie să vorbească limba celor care merg pe stradă. Iar în jargonul vizual inteligibil și pietonilor și conducătorilor de mașini de lux, figurile de tip picassian apar ca figuri de stil din fondul general al imaginarului colectiv. Intrat în idiomul zilei și al străzii, Picasso și-a atins efectul maxim posibil – el se confundă cu zgomotul de fond (white noise) cultural, inteligibil la nivel global. Poate fi imaginat un mai profund efect în afara acestei (con)topiri a vocii unui singur creator în limbajul și în pulsația vieții de zi cu zi a vremurilor noastre?
Erwin Kessler, curatorul expoziției EFECTUL PICASSO şi directorul MARe
din eseul care va deschide catalogul expoziției de la MARe/ Muzeul de Artă Recentă București (27 septembrie 2023 – 8 ianuarie 2024), alcătuită din 46 de lucrări (picturi, desene, gravuri) semnate Picasso și 60 de lucrări (picturi, sculpturi, ceramică, graffiti) semnate de 33 de artiști români contemporani influențați de opera celei mai importante figuri a artei moderne.
„Expoziţia de la MARe va da prilejul reliefării influenţei lui Picasso asupra artei româneşti, prin punerea faţă în faţă a lucrărilor lui Picasso de la muzeul nostru şi a celor semnate de artiştii români selectaţi. Ea va da posibilitatea de a vedea parcursul tehnic al operei lui Picasso, graţie lucrărilor aparţinând patrimoniului Muzeului Picasso.” (Cécile Debray, președintele Muzeului Picasso din Paris)
Printre artiștii români expuși împreună cu Pablo Picasso se numără: Ion Grigorescu, Mircea Cantor, Victor Man, Dumitru Gorzo, Florin Mitroi, Marin Gherasim, Ștefan Bertalan, Alexandru Țipoia, Alexandru Rădvan, Neculai Păduraru, Alma Redlinger, Pisica Pătrată.
Intersecting Realities, remarcabila expoziție ARTech de la Palatul Ștefania din Timișoara, organizată de Asociația Marginal la începutul acestei veri, a prezentat publicului în premieră, într-un discurs estetic special creat pentru România, pilotul proiectului artistic Chronicles from In-Between 495 to 570 nm al artistei britanice Kasia Molga, o ferventă promotoare a democrației multi-naturale, calată pe reflectarea de o manieră originală și inclasificabilă a interdependențelor dintre “uman” și “mai mult decât uman” (în sensul entităților care definesc mediul natural) și al impactului evoluției tehnologice explozive asupra percepției noastre curente ale acestora. Prin prototipurile expuse sub un titlu ce trimite la marginile “luminii vizibile” de verde din spectrupentru că verdigris-ul este laitmotivul care le unește -, KASIA MOLGA oferă un prim sketch al unui mediu de reflecție asupra problemelor de mediu, plecând de la picturile unor plante dispărute sau pe cale de dispariție, realizate cu vopsea făcută cu un pigment verdigris extras prin oxidarea componentelor de cupru ale computerelor pe care le folosim zilnic. Acesta e doar începutul, pentru că proiectul va fi prezentat în formă completă în toamna lui 2024, printr-o experiență VR imersivă, care va explora conceptul de landscape amnesia.
De la Cronici am plecat în dialog cu apreciata artistă vizuală și designer de interacțiuni, ce a expus, printre altele, la MoMA, Tate Modern, Centre Pompidou și V&A, însă refuză etichetările sau încadrările stilistice, întrucât estetica interconectării de care continuă să fie atrasă Kasia Molga îi face practica deschisă spre o arie vastă de tehnologii, de la cele de vizualizare a datelor și geo-locare la VR sau AR, pentru ca spectatorul însuși să devină co-creator și participant în procesul artistic.
Kasia, mai întâi spune-mi cum ai ajuns la verdigris ca leitmotiv al noului tău proiect, Chronicles from In-Between 495 to 570 nm? Inspirația vine din obsesia mea pentru culorile verde și albastru, în general. Iubesc aceste culori și le utilizez cât de mult pot, chiar și atunci când îmi aleg articolele de îmbrăcăminte. Pentru mine înseamnă prospețime și viață, apă și natură. E o poveste mai veche, din copilărie, fiindcă am crescut călătorind pe ocean alături de tatăl meu, care lucra în marina comercială, deci nuanțele de verde-albastru au
reprezentat întotdeauna o componentă esențială a ambientului personal, a întregii mele existențe, și sunt atrasă de orice formă de imagistică ce încorporează aceste culori. Într-atât de mult încât, la un moment dat, chiar am început să mă gândesc la cum aș putea gestiona această obsesie, ca să scap de ea sau măcar să o țin sub control. Lucrând însă mult cu tehnologii digitale și creând imagini CGI pe acest tărâm al Media Tech Art, am început să fiu tot mai frustrată, pentru că o mare parte dintre tehnologiile folosite actualmente pentru a crea aceste imagini, dintre
care destule au legătură cu natura, în loc să ne re-conecteze cu biologicul și cu organicul, cu acest minunat verde suculent pe care îl asociem oxigenului care se produce, pentru că e culoarea clorofilei, dimpotrivă, ne deconectează într-o măsură tot mai accelerată, prin intermediul căștilor și ochelarilor VR, a realității augmentate sau a Mixed Media. Mai mult, în același interval de timp în care eu mă apropii de împlininirea visului de a crea în high-resolution imaginile cele mai verzi și albastre din natură, biodiversitatea adevărată, mediul natural real, primește un tratament low-resolution, prin faptul că devine din ce în
ce mai puțin biodivers. Acesta e începutul poveștii proiectului, în care obsesia pentru verde și albastru e ca un fir comun, ce se regăsește în toate formele de expresie ale acestei lucrări și sper că va călăuzi și publicul prin componentele narativului. [...]
În titlu foloseşti pluralul - cronici şi nu cronică -, sugerând că, în final, vor fi mai multe “peisaje”. Vorbeşte-mi un pic despre conceptul de landscape amnesia pe care îl explorezi.
M-am oprit asupra cuvântului cronică pentru că, inclusiv ce am arătat în expoziție ca work in progress, imaginile cu specii pe cale de dispariţie sunt parte a unei cronici, a unui jurnal pe care îl țin referitor la ceva care odinioară, exista din abundență și acum a devenit tot mai rar, până aproape de extincție. Avem ideea de landscape amnesia, susținută de
aceste cronici vizuale, create ca peripluri de imagini CGI prin ambienturi și peisaje care nu mai există, în colaborare cu oameni în vârstă din 7 regiuni din Europa, oameni pe care îi invit să descrie cât mai detaliat aceste peisaje, ce au însemnat pentru ei, cum arătau, unde erau localizate și ce semnificație aveau pentru ei individual sau pe palier emoțional la nivel de comunitate. În esență, în fiecare caz, e vorba de încercarea de a face o cronică a ceva ce nu mai există. [...]
vizitatorii vor putea admira pictura Dragon In Clouds - Indigo Blue, creată de artist în 2010, ca răspuns la lucrarea pictorului japonez Soga Shōhaku, intitulată Dragon and Clouds (din 1763), în care a continuat tema dragonului gigantic care se înalță, în nuanțe de indigo și albastru, în mijlocul norilor, oferindu-i un aspect specific esteticii Superflat.
În anii ’90, artistul japonez Takashi Murakami, cunoscut astăzi în întreaga lume pentru creațiile sale pline de culoare, pentru florile infinite cu fețe zâmbitoare (numite Flower Balls, simboluri ale inocenței și bucuriei) și pentru figurile inspirate din anime-uri și manga (precum Mr. DOB, creatura rotundă cu ochi mari și dinți ascuțiți, sau Kaikai și Kiki, două spirite care caută frumusețea din univers), definitiva termenul de Superflat, care sugerează, la prima vedere, lipsa de profunzime spațială din lucrările sale, unde obiectele și personajele sunt reprezentate într-un plan bidimensional, fără perspectivă sau adâncime tradițională. Cu ajutorul acestui concept, graficianul și-a conturat un stil personal care combină arta tradițională niponă, fenomenele culturii populare contemporane și estetica kawaii, dând naștere unui nou curent, menit să critice societatea de consum și modul în care arta este comercializată și percepută în prezent.
Până pe data de22 decembrie, Galeria Gagosian din Paris găzduiește expoziția Understanding the New Cognitive Domain, în cadrul căreia sunt prezentate cinci lucrări monumentale ale lui Takashi Murakami, alături de o colecție de sculpturi și picturi în miniatură. Conform curatorilor, întregul
peisaj reprezintă o adevărată revelație, cu precădere datorită unui tablou imens, cu o lungime de 23 de metri și o înălțime de 5 metri, inspirat de iwai-maku (cortina tradițională de scenă utilizată în teatrul kabuki în timpul celebrărilor), pe care Murakami l-a creat pentru teatrul Kabuki-za din Tokyo.
Alături de atracția principală,
Pe parcursul expoziției, fanii stilului lui Murakami vor avea ocazia să descopere și câteva dintre pisicile sale norocoase (prezente atât în tablouri, cât și în sculpturi), care se remarcă prin culorile vibrante, fiind inspirate din legenda pisicii Maneki Neko.
De-a lungul carierei,
De-a lungul carierei, artistul a colaborat cu branduri precum Supreme, Comme des Garçons, Crocs, Off-White, Vans și Louis Vuitton, realizând, în 2019, alături de Billie Eilish, și un MV pentru piesa You Should See Me In A Crown.
Vorbind despre ceea ce îl inspiră, Takashi Murakami afirmă: „Există întotdeauna o frumusețe în lucrurile ciudate. Arta este o cale de a explora și aduce la lumină părți ascunse din sufletul nostru.”
Odată cu lansarea la nivel național a mișcării Ideo Ideis, am învățat cât de important este dialogul echilibrat deopotrivă cu tinerii, cât și cu adulții care fac parte din mediul adolescențilorpărinți, profesori. #experienţaIdeoIdeis a ajuns în opt orașe din România anul acesta și a avut aproape 240 de participanți în cadrul programului. Dintre aceștia, 20 au fost selectați pentru a deveni creatori de produse culturale, pornind de la nevoile comunităților din care fac parte. Pentru ca acest lucru să fie posibil, aceste nevoi au fost identificate prin ochii și implicarea lor. Așa s-a născut un real dialog: peste 200 de interviuri făcute de tineri cu oameni aparținând comunității lor, centrate pe tema consumului de cultură din oraș. Informațiile din interviuri au fost apoi transformate în scenarii de teatru și film și apoi lucrate de cei 20 de adolescenți, sub îndrumarea unor specialiști.
Anul acesta, Alexandria își deschide porțile pentru a primi tineri din 15 comunități –adolescenții selectați în cadrul programului #experiențaIdeoIdeis, care vor avea șansa în cadrul
Ediția cu numărul 18 a Ideo Ideis Festivalul vorbește despre responsabilitate și libertate într-un balans echilibrat în formarea viitorului adult. Prin spectacole de teatru profesionist ce au în prim plan tinerii creatori aducem povești din lumea tinerilor și adulților ce gravitează în jurul acestora. Vom discuta prin evenimentul de tip masterclass despre echilibrul precar, dar atât de necesar, dintre libertate-informareresponsabilitate în lumea încă în formare a vastului internet. Povestim cu pionierii fenomenului Ideo Ideis despre cum poți să formezi o mișcare de impact la nivelul comunităților mici și mijlocii.
festivalului să-și prezinte produsele culturale în fața publicului și să primească feedback direct, precum și adolescenții celor 7 trupe de teatru tânăr selectate în urma înscrierilor care ne onorează an de an. Este o premieră creșterea numărului de orașe din care se adună tinerii participanți și este perfect că se întâmplă acum, în momentul acestui milestone simbolic de majorat Ideo Ideis.
„Faci lumea să semene cu tine” înseamnă să îți asumi, să propui, să descoperi, să coagulezi. Este un îndemn la adresa tinerilor - și nu numai - să aibă curajul să construiască pornind din autentic, să își pună întrebări și să își asume acțiuni de construcție. Este un proces pe care inclusiv Ideo Ideis l-a deschis de câțiva ani cu propria identitate și la care îi invităm pe toți cei cu spirit tânăr să ia parte. Iar dacă ai între 18 și 118 ani, dar ai vrea să alergi ca la 14 ani sau să cânți ca la 8, atunci hai să povestim la Alexandria, între 11 - 18 august, căci mișcarea Ideo Ideis este și despre tine!
Nominalizarea în această vară la un premiu UNITER, pentru a doua oară consecutiv, de această dată pentru rolul din Oedip Rege, spectacolul pus în scenă de către Declan Donellan la Teatrul Naţional ‘Marin Sorescu’ din Craiova, după cel din câine cu om. câine fără om, al lui Radu Afrim, din 2022, reconfirmă fără echivoc talentul şi versatilitatea lui VLAD UDRESCU, tânăr actor care şi-a rafinat instrumentarul performativ în ani buni şi aventuroşi (artistic) petrecuţi experimentând pe scenele Indie bucureşteneGreen Hours, La Scena, În Culise, Godot Café Teatru -, de care nu vrea să se îndepărteze nici după ce a devenit, în 2015, parte a redutabilei echipe a Naţionalului din Bănie. Vlad Udrescu şi-a încheiat nu demult sezonul stagional cu spectacolul din camere de hotel imaginat de Iris Spiridon, Hôtel des poèmes, o producţie Teatrelli work in progress, şi va urca din nou pe scenă în curând, acceptând la Teatrul Apropo o provocare extrem de interesantă, adaptarea
lui Daniel Simion a cărţii Novecento, ce a stat la baza celebrului film realizat de Giuseppe Tornatore, Legenda pianistului de pe ocean.
Vlad, a doua nominalizare la premiile UNITER ar putea induce ideea că sunt șanse mai mari ca recunoașterea să vină din teatrul de repertoriu decât din cel independent sau de proiect. Cum funcționează, în cazul tău, scara de valori? Scara de valori, din păcate, e destul de nedreaptă, pentru că, dacă eu aș fi făcut exact același rol, dar exact la fel, într-un teatru independent, n-aș fi avut vizibilitatea pe care o am acum. Faptul că am lucrat cu doi regizori titrați a făcut ca publicul - sau cel puțin criticii ori cei care au făcut aceste nominalizări - să se concentreze pe acele spectacole și, respectiv, să mă facă pe mine vizibil. Deci toată treaba asta cu atenția care ți se oferă atunci când ești nominalizat e o chestie atât de conjuncturală, încât aproape mi se pare nedreaptă. Nu pot decât să mă bucur pentru ea și să zic: ‘Ah, ce bine că, în sfârșit, după 15 ani de teatru, după Green Hours, după Godot, după toate barurile în care am șters pe acolo cu costumele, cu 50 de lei biletul, cu un onorariu din teatru independent care nu-mi permitea nici măcar să fac naveta Craiova-București, totuși, cumva, toate abilitățile pe care le am au ajuns să fie văzute de o anumită categorie de public.’
„Întotdeauna reușesc să îmi văd personajele din afară”
După 15 ani de când ai terminat UNATC-ul și jucai la Teatrul de Comedie în Romanțioșii, ai ajuns în faza de a lucra pe parcursul a doar câteva luni cu regizori precum Radu Afrim, Leta Popescu, Declan Donnellan, Iris Spiridon sau Bocsárdi László. Ce așteptări ai ajuns acum să ai de la relația actor-regizor?
Nu pot să zic că am anumite așteptări, pentru că, de regulă, întâlnirea are ceva nou, inedit... nu-i cunoști pe regizori. Pe Iris n-o cunoșteam, de exemplu, iar pe Leta, deşi ne știam, eram doar prieteni, nu o cunoșteam ca regizoare. Lucrând însă cu regizori așa-zis titrați, cu care îmi doream să mă întâlnesc, ce pot să zic este că am acum o anumită rezervă să repet experiențele pe care le-am avut. Mi s-a părut că am rezonat cel mai bine tot cu regizorii care au terminat în generația mea sau sunt apropiați de vârstă cu mine, mai puțin poate Afrim și Declan, dar în rest, toată această imagine a regizorului care a luat o groază de premii UNITER, de care auzisem în facultate, care era foarte apreciat de actori și de critică, imaginea lui și contactul propriu-zis cu el, pe mine nu m-au mulțumit artistic și atunci, deși îmi doream această experiență, cu Dabija, cu Bocsárdi, am ajuns... nu să nu mi-o doresc din nou, dar să nu mai fiu chiar atât de entuziast.
Vorbind de experiențe cu regizori, nominalizarea de anul acesta a venit pentru un rol dintr-un spectacol excepțional, Oedip Rege. Ce urme a lăsat în tine experiența colaborării cu Declan Donnellan?
Nu știu cum să zic, dar eu am ajuns să mă îndrăgostesc de Declan Donnellan, adică am ajuns să-l iubesc fără vreo rezervă... pentru mine, a ajuns ca el să fie un exemplu. Mă
interesează mai puțin rezultatele pe care le avem împreună, spectacolul în sine, dat fiind că el este cel care susține că procesul este mult mai important. Sigur, asta e o chestie pe care o tot auzim, că procesul e mai important, dar la el se şi aplică, iar experiența mea cu Declan e una mai profundă decât aș fi crezut vreodată și se apropie foarte tare de cea pe care am avut-o în facultate cu profesorii. Adică, pentru mine, a ajuns să fie o experiență intimă, aproape să consider pe undeva că e un prieten și, cumva, aș putea zice că şi un fel de mentor, deși nu îl văd așa, pentru că îl văd ca egalul meu. Ceea ce îmi doresc, pentru că eu cred că am înțeles metoda lui, ar fi să-i duc metoda mai departe... aș face o lucrare de doctorat în viitorul apropiat, în care să descriu procesul lui de lucru. Revenind la întrebare, atât de tare m-am îndrăgostit de el, încât îmi doresc să dau mai departe ce am învățat de la el. [...] www.zilesinopti.ro
KSELEQOQYNQYSHY sau KSELE este pseudonimul lui Lucian Niță, de origine din Târgoviște. Are 37 de ani, iar în trecut a fost grafic designer prin agenții de publicitate. Stilul său este unul inconfundabil, iar în prezent este artist freelancer, ilustrator, muralist etc.
Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscut și apreciat în România?
Stilul a trecut printr-un proces lung, desenez de mic, iar fiecare etapă a contribuit la ceea ce este acum, am experimentat cu tot felul de medii și tehnici, stilul reprezintă rezultatul unor răspunsuri la întrebări vizuale pe care mi le-am tot pus de-a lungul timpului. Stil care este într-o continuă căutare de „perfecționare” și evoluție. Ca să ajung în punctul carierei de artist în care sunt acum, am încercat să fiu activ și să aplic pentru proiecte, diferite open call-uri, festivaluri de street art etc., ca mai apoi, aceste lucruri să se materializeze în murale și alte proiecte, unele mai mici, altele mai
mari. Astfel, ușor-ușor, miam construit un portofoliu și vizibilitate, atât în spațiul public, cât și în mediul online.
Cum decurge procesul tău creativ?
Depinde de context, sunt proiecte în care am libertate deplină și totul curge organic, iar alte proiecte au o anumită temă și asta implică în unele cazuri o documentare amănunțită, căutat răspunsuri, până mă lovește aceea idee. Sunt momente când ideea se conturează mai bine pe măsură ce evoluez cu lucrarea.
Cel mai bun început este s-o faci pur și simplu.
Cum ți-a schimbat street artul felul în care percepi arta și lumea, în general?
Am fost fascinat de forma de exprimare pe pereți încă din copilărie, pornind de la HipHop/Graffiti și mai apoi am fost preocupat de partea de personaje/Street art. Street artul/Muralismul este o formă de artă ce se adresează publicului larg, este o galerie permanentă în spațiul public, cu ea se conectează toate păturile
„Muralele au abilitatea de a construi o comunitate în spațiul în care se desfășoară”
sociale, indiferent că au sau nu un interes real pentru artă, prin faptul că este expusă în văzul lumii, ea pătrunde în subconștientul oamenilor.
Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?
Social media m-a ajutat în drumul meu ca și artist, este un mediu unde ești prezent, vizibil, îți expui portofoliul. Tot de aici, unele proiecte și oportunități au luat naștere, iar când aplici pentru anumite proiecte, oamenii te găsesc mai ușor și își pot face o idee mai bună despre ceea ce faci. Este un mediu foarte accesibil și rapid, unde poți da o scanare la ceea ce se întâmplă cu arta la nivel național, cât și internațional. Consider că social media este utilă pe bucățica ei, ca și artist, este un tool foarte util, mai departe, ca și muralist, e important să fiu conectat la viața offline și să mă mânjesc pe mâini de vopsea, iar la fel, pentru consumatorii de artă, experiența reală a unui mural semnat KSELE este cu totul și cu totul altă experiență, este o experiență mult mai profundă, atunci când este palpabilă.
Povestește-mi un pic care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România.
La ora actuală, muralul preferat este „Moș Ploaie”, pictat anul trecut la festivalul Artown din Ploiești, dar pot spune că în trecut aveam simpatie pentru ultimul mural finalizat, așteptând apoi următorul proiect. Acum, dând o scanare la muralele realizate de-a lungul timpului, toate au ceva particular al lor și au un rol important pentru mine, în evoluția mea ca artist.
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele
mai mari provocări?
Muralele, în general, vin cu o doză de provocări: spațiul, lucrul la înălțime, volum, mărime, timp, textură, mediu, factori externi etc. Indiferent de experiență, la fiecare proiect nou este mereu un nou început de învățare, care are anumite cerințe logistice/tehnice de rezolvat și de adaptat la problema locală, pe măsură ce mă „aclimatizez” cu noul spațiu, lucrurile încep să curgă natural.
Din punctul tău de vedere, cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj social / politic?
Nu țin neapărat la acest aspect, dar dacă este, este binevenit. Am făcut în trecut și murale cu mesaj social, politic, de conștientizare etc.
Aș zice că arta pe care o fac, vorbește mai mult despre conștient, subconștient, spiritualitate, mistic, simbolism.
Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?
Arta pe care o las pe stradă o fac pentru mine, dar mai departe o fac pentru oameni, ca mai apoi, ei să se bucure de ea, să le lumineze ziua când trec pe acolo și să le lase ceva în subconștient. Street art-ul, muralele au această abilitate de a construi o comunitate în spațiul în care se desfășoară, am trăit-o și este un sentiment minunat, se creează o legătură între artist și oamenii care trăiesc în vecinătatea muralului sau a celor care trec pe acolo în general, legătură care dacă nu este directă, se face ulterior indirect.
Ce urmează pentru KSELEQOQYNQYSHY?
Urmează să fac în continuare ceea ce știu să fac mai bine, adică arta pe care o fac.
ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI
PROGRAM FILME / VIDEODOME/ PREMIERE CINEMA/ POINT OF VIEW/STREAMING/ TV/ CINE COMBO
WWW.ZILESINOPTI.RO/FILME/
August este o lună în care pasionații de arta cinematografică își găsesc refugiul în evenimentele care celebrează lumea filmului. Trei dintre cele mai așteptate festivaluri de film ale acestei veri vin cu un program cel puțin interesant pentru cineaști și promit să ne scoată din jungla urbană, dar și din monotonie.
În perioada 9-13 august, la Iași, avem parte de Serile Filmului Românesc, unicul festival de film dedicat exclusiv filmului românesc. Acest proiect, devenit deja o tradiție în cei 13 ani de activitate, oferă o paletă largă de genuri de filme românești, fie că vorbim despre producții consacrate sau ale unor regizori debutanți, aducând în prim-plan autenticitatea și creativitatea producătorilor români. Originalitatea programului SFR constă și în implicarea tinerilor în activități culturale, prin cunoașterea marilor personalități din lumea cinematografiei. Cu o selecție diversă, programul festivalului cuprinde proiecții în aer liber și în săli de cinema, avanpremiere, evenimente speciale și competiții locale.
Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov se va desfășura anul acesta în perioada
13-27 august. Acest festival este un adevărat regal pentru cinefilii pasionați de istorie, punându-le la dispoziție un panel de discuții și dezbateri, unde regizorii, actorii și experții
îsi dau întâlnire cu publicul pentru a explora impactul cinematografiei asupra înțelegerii noastre despre trecut. #FFIR15 va fi despre Radicalizare. Trăim vremuri în care fiecare dintre noi e tentat să își afirme răspicat propria viziune asupra lucrurilor, propriul adevăr, și în care suntem din ce în ce mai puțin dispuși să ascultăm părerile celorlalți. La #FFIR15 vom pune întrebări, vom formula răspunsuri și ne vom verifica certitudinile.
În același cadru pitoresc, așa cum ne-a obișnuit deja, la Sfântu Gheorghe vine, în perioda 14-20 august, publicul dornic de experiențe neconvenționale. Festivalul de Film Anonimul, ajuns la ediția cu numărul 20, își păstrează identitatea distinctă prin prezentarea exclusivă a scurtmetrajelor românești, devenind o platformă ideală pentru cineaştii emergenți de a-și prezenta producțiile într-un mediu competitiv și experimental. Și anul acesta, programul festivalului cuprinde deopotrivă competiții de scurtmetraje și proiecții de lungmetraje, însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. Regizoarea Naomi Kawase, una dintre cele mai importante voci ale cinema-ului mondial din ultimii 20 de ani, va primi Trofeul ANONIMUL.
Gen: ANIMAȚIE
Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem”
(„Țestoasele Ninja: Haosul mutanților”), ce va avea premiera pe 11 august, este o animaţie plină de acțiune, care revitalizează cu succes îndrăgita franciză. Cu o poveste incitantă, personaje dinamice și efecte speciale impresionante, acest film este un răsfăț atât pentru fani, cât și pentru cei nefamiliarizaţi cu super-eroii purtători de carapace. Cvartetul de țestoase titulare, Leonardo, Michelangelo, Donatello și Raphael, revine cu noi aventuri...
Gen: ACȚIUNE
În afară de faptul că se bazează pe seria de jocuri video cu același nume, „Gran Turismo” e totodată inspirat de povestea adevărată a lui Jann Mardenborough, un jucător de GT care aspiră să devină pilot de curse în viața reală. Filmul este regizat de Neill Blomkamp și îl are în rolul lui Mardenborough pe Archie Madekwe, alături de David Harbour, Orlando Bloom, Darren Barnet, Geri Halliwell Horner și Djimon Hounsou.
Filmele cu protagonişti căței care vorbesc au fost de un real succes în ultimii ani, indiferent că am avea în vedere Super Buddies sau Show Dogs, şi totuși, dacă până acum aceştia erau fie super-eroi, fie polițiști, în cea mai nouă creație marca Josh Greenbaum, Strays (Scăpaţi din lesă), patrupedele sunt cele care își fac singure dreptatea. Curioși să aflați despre ce e vorba? Nu vă mai ținem în suspans și vă spunem că povestea se învârte în jurul lui Reggie, un Border Terrier naiv, care este abandonat...
11 AUGUST
11 AUGUST
Gen: COMEDIE
Rachel (Virginie Efira) are 40 de ani, este profesoară și nu are copii. Își iubește viața: elevii ei de liceu, prietenii, fostul iubit, lecțiile ei de chitară. Când se îndrăgostește de Ali (Roschdy Zem), Rachel se atașează de Leila, fiica lui de 4 ani. O îngrijește, îi pasă de ea, o iubește ca și când ar fi a ei. Dar a iubi copiii altora este riscant.
PREMIERA: 25 AUGUST
Gen: HORROR PREMIERA: 25 AUGUST
„Mâț și Chiț: Spioni blană” („Spycies”), filmul de animație regizat de Guillaume Ivernel şi Zhiyi Zhang, îi duce pe spectatori într-o plimbare captivantă prin lumea spionajului, îmbinând acțiunea, comedia și aventurile a două personaje drăgălașe. Cu o tehnică uimitoare, povestire inteligentă și o doză sănătoasă de umor, producția este o experiență încântătoare și distractivă pentru publicul de toate vârstele în luna august 2023, la cinema.
Gen: ACȚIUNE
Ne era dor de veteranul filmelor de acțiune, pentru că nu l-am mai văzut pe Liam Neeson exersându-și al său „special set of skills” pe marile ecrane de vreo doi ani, de la The Marksman: În bătaia puștii și Drumul terorii. Ajuns la 71 de ani, actorul nord-irlandez revine, însă fără a da semne de oboseală, în Retribution, un ActionThriller ce reprezintă un remake al multipremiatului film spaniol din 2015, El Desconocido.
PREMIERA: 25 AUGUST
În primul rând, pentru cei care nu sunt familiarizați cu jocurile video, trebuie spus că Gran Turismo (GT) este un simulator de curse auto, dezvoltat de Polyphony Digital pentru sistemele PlayStation. Acest tip de joc video e menit să emuleze aspectul și performanțele unei mari selecții de mașini cu mulți cai putere, majoritatea fiind reproduceri licențiate și în detaliu ale unor automobile din lumea reală. De la debutul francizei, în 1997, peste 90 de milioane de unități au fost vândute în întreaga lume, ceea ce face ca Gran Turismo să fie cel mai bine vândută franciză de jocuri video sub marca PlayStation. Nu e deloc puțin lucru! Iar povestea din ecranizarea Gran Turismo ilustrează exact impactul imens pe care acest joc video l-a avut și îl va avea în continuare asupra noilor generații.
Filmul „Gran Turismo” este o dramă sportivă regizată de Neill Blomkamp după un scenariu scris împreună cu Jason Hall și Zach Baylin. În afară de faptul că se bazează pe seria de jocuri video, e totodată inspirat de povestea adevărată a lui Jann Mardenborough, un jucător de Gran Turismo care aspiră să devină pilot de curse în viața reală. Filmul îl are în rolul lui Mardenborough pe Archie Madekwe, alături de David Harbour, Orlando Bloom, Darren Barnet, Geri Halliwell Horner și Djimon Hounsou.
Dezvoltarea unui film bazat pe acest joc video a început încă din 2013, dar din diverse motive, proiectul a fost pus la sertar până când a fost reînviat ca parte a PlayStation Productions. Filmările au început în Ungaria, în noiembrie 2022 și s-au încheiat în decembrie.
Dacă nu cunoști povestea lui Mardenborough, vei fi tentat să spui că evenimentele din film sunt trase de păr, însă povestea lui e pe cât de spectaculoasă, pe atât de reală. Ascensiunea sa este neobișnuită, deoarece până în 2011, la vârsta de 19 ani, el nu participase niciodată în mod serios la o competiție de motorsport în viața reală. În 2011, Mardenborough a participat la GT Academy - o competiție în care jucătorii de GT pot câștiga ocazia de a concura în mod real la cursele auto din joc. Acolo el a învins alți 90.000 de jucători și a câștigat competiția, iar premiul pentru victoria sa a fost un drive cu Nissan la Dubai 24 Hour. Acolo a obținut al treilea loc în clasa sa. În 2012, Mardenborough a participat la Campionatul britanic GT. Împreună cu Alex Buncombe a câștigat o cursă și a încheiat sezonul pe locul 6 în campionatul GT3. În plus, a participat la patru etape din Blancpain Endurance Series.
În 2013, Mardenborough a trecut la cursele de formula, iar la începutul anului, a luat startul în sezonul 2013 al Toyota Racing Series, din Noua Zeelandă. A fost cel mai bine clasat debutant și a terminat sezonul pe locul 10 în campionat. După aceea s-a întors în Europa
și și-a asigurat un loc la Carlin Motorsport, în campania 2013 a Campionatului
European de Formula 3 al FIA, precum și în Campionatul
Britanic de Formula 3. După un sezon în F3, Mardenborough s-a alăturat echipei Arden
International pentru a concura
în sezonul 2014 al GP3 Series și a intrat, de asemenea, în programul de dezvoltare a piloților Red Bull Junior Team. El a câștigat prima sa cursă de GP3 în Germania, după ce a obținut un pole position pe grila inversă în cursa de sprint
și a stabilit cel mai rapid tur. La
Festivalul Vitezei de la Goodwood, din 2014, Mardenborough a stabilit cel mai rapid timp al unui Supercar pe faimoasa
„Goodwood Hill”, în timp ce pilota Nissan GT-R Nismo. Mardenborough a continuat, de asemenea, să concureze în GP3, trecând la Carlin pentru sezonul 2015. Pe 28 martie 2015, Nissan GT-R Nismo din clasa GT3 a prins aer în secțiunea Flugplatz a circuitului Nürburgring Nordschleife, s-a rostogolit peste gard și a intrat în spectatori. O persoană a fost ucisă, în timp ce Mardenborough nu a fost grav rănit. Realizările lui Mardenborough și popularitatea sa în plină ascensiune au făcut ca Sports Pro Media să-l numească pe lista celor mai comercializabili 50 de sportivi din lume. Din 2017, Mardenborough a concurat în Super Formula Series din Japonia cu Toyota. Din 2017 până în 2018, Mardenborough a concurat pentru Team Impul în Super GT. În 2019, a concurat pentru Kondō Racing. Cam așa sună CV-ul lui Jann Mardenborough, iar totul a început și a fost posibil datorită unui joc video, pe care l-a tratat cu multă seriozitate și cu o pasiune soră cu obsesia. Despre această poveste de viață care bate filmul va fi „Gran Turismo”, ce urcă pe marile ecrane pe 11 august.
Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem” („Țestoasele Ninja: Haosul mutanților”) este un film plin de acțiune care revitalizează cu succes îndrăgita franciză, prin povestea incitantă, personajele dinamice și efectele speciale impresionante. Cele patru țestoase titulare, Leonardo, Michelangelo, Donatello și Raphael, revin cu noi aventuri și o reprezentare originală ce surprinde perfect personalitățile lor distincte. Este o poveste despre cei patru frați care sunt foarte diferiți, se ceartă și nu sunt de acord, dar sunt o familie, mereu acolo unul pentru celălalt, și fac tot ce pot pentru a face lumea un loc mai bun, mai ales că îşi propun acum să iasă din subterane în tentativa de a se face acceptaţi ca adolescenţi obişnuiţi ai New York-ului. Doar că, pentru asta, trebuie să înfrângă mai întâi o armată de mutanţi.
Când Seth Rogen, Jeff Rowe și Evan Goldberg au început să lucreze la scenariul pentru „Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem”, au știut că vor să actualizeze personajele pentru o nouă generație, spunând și o poveste relevantă. Ei au fost, de asemenea, interesați să folosească un stil de animație CGI care să reamintească publicului de varianta originală a personajelor. Filmul introduce o narațiune convingătoare, care combină fără efort acțiunea, comedia și un strop de nostalgie, oferind un echilibru excelent între camaraderia ţestoaselor şi bătăliile cu mize mari cu care se confruntă. Din punct de vedere vizual, „Teenage Mutant Ninja Turtles” este un festin animat. Desenele țestoaselor sunt
fidele materialului-sursă, îmbinând aspectul umanoid cu caracteristicile țestoaselor. Fiecare cadru surprinde esența francizei încorporând elemente familiare, cum ar fi dragostea țestoaselor pentru pizza și angajamentul lor neclintit față de justiție. Acest stil de animație autentic din punct de vedere emoțional s-a conformat cu povestea pe care au vrut să o spună cu TMNT – o poveste la origine despre maturizarea adolescenților, care experimentează sentimente de izolare, singurătate și stângăcie, în timp ce încearcă să se regăsească pe ei înșiși. În plus, sunt mutanți și țestoase.
„Teenage Mutant Ninja Turtles” este în egală măsură un must-see pentru fanii țestoaselor și o introducere excelentă în lumea lor pentru nefamiliarizaţii cu franciza, deci pregătiţi-vă pentru o aventură delicioasă cu Leonardo, Michelangelo, Donatello și Raphael, din 11 august în cinematografe!
„Țestoasele Ninja: Haosul mutanților”
De la Super Buddies, din 2013, până la Show Dogs, din 2018, filmele cu protagonişti căței care vorbesc au fost mereu de succes. Totuși, dacă până acum, aceştia erau fie supereroi, fie polițiști, în cea mai nouă creație marca Josh Greenbaum, Strays (Scăpaţi din lesă), patrupedele sunt cele care își fac singure dreptatea. Curioși să aflați despre ce e vorba?
Nu vă mai ținem în suspans și vă spunem că povestea se învârte în jurul lui Reggie, un Border Terrier naiv, care este abandonat pe străzile din oraș de către proprietarul său, Doug. Reggie refuză să creadă că propriul stăpân e în stare să renunţe la el, până ce nu îl întâlnește pe Bug, un Boston Terrier care iubește libertatea pe care i-o oferă statutul de câine vagabond și care consideră că proprietarii sunt doar pentru câinii slabi, realizând că Doug, de fapt, nu se juca niciodată cu el, ci doar încerca să scape de el. Determinat să se răzbune pe acest om, Reggie, Bug și prietenii acestuia, Maggie și Hunter, pun la cale un plan prin care să îl ajute pe Reggie să găsească drumul spre casă și să-și ia revanșa.
Din distribuție fac parte două nume celebre ale filmelor de comedie: Will Ferrell și Jamie Foxx. Ferrell este cunoscut pentru rolurile sale din Elf (2003), Anchorman (2004) sau Step Brothers (2008) și, printre multe alte nominalizări, acesta a obținut în 2013 The British Comedy Academy International Lifetime Achievement Award, dar și premiul MTV pentru geniu al comediei. Foxx, pe de altă parte, este cunoscut pentru interpretările sale din Ray sau Collateral, pentru care a câștigat premiile Oscar și BAFTA pentru cel mai bun actor în rol principal și, respectiv, în rol secundar. În afară de aceştia, îi revedem
(sau ascultăm) pe: Isla Fisher, cunoscută pentru rolurile din filme precum Wedding Crashers sau Now You See Me, Will Forte, popular pentru pelicula That’s My Boy, sau Josh Gad, faimos în lumea filmelor Disney pentru creații precum Beauty and the Beast sau Frozen.
Josh Greenbaum este omul din spatele cortinei, nominalizat la Emmy Sports Awards pentru Playbook, în 2021, și pentru Behind the Mask, în 2014, dar și câștigător al premiului din partea spectatorilor la SXSW Film Festival, în 2017, pentru pelicula Becoming Bond. Lui Greenbaum i se alătură Dan Perrault drept scenarist, cunoscut pentru serialele documentare American Vandal sau Players. Phil Lord și Chris Miller sunt producători, duo-ul fiind faimos pentru Jump Street sau Spider-Man: Into the Spider-Verse.
Să nu uităm că Strays are premiera pe 18 august și că este una dintre puținele ocazii în care putem vedea cum un câine vorbitor se răzbună pe stăpânul său dezinteresat... într-un mare stil!
„STRAYS”, Când răzbunarea e la un „ham” distanță
Ce fel de viață trăiește o femeie care nu este mamă? O viață fără copii sau o viață lipsită de copii? Indiferent de răspuns, adevărul este că nu datorează explicații nimănui. Dar într-o societate care îți reamintește constant de ticăitul ceasului biologic și care îți judecă fiecare alegere, întrebarea „De ce nu vrei să ai copii?” este inevitabilă. Pornind de la această condamnare, regizoarea Rebecca Zlotowski conturează cu empatie și sensibilitate povestea unei femei de 40 de ani și drumul pe care îl parcurge prin maternitate și parteneriat în drama romantică franceză Copiii celorlalţi (Les enfants des autres), ce va avea premiera pe 25 august.
Deși nu are copii, Rachel își iubește viața. Cariera de profesoară și elevii pe care îi educă, familia, prietenii, fostul ei iubit și lecțiile de chitară. Însă, atunci când se îndrăgostește de Ali, nu devine atașată doar de bărbat, dar și de fiica acestuia, pe care o tratează ca pe propriul ei copil. Dar să iubești copiii altora este riscant.
„Am început prin a adapta romanul lui Romain Gary, Your ticket is no longer valid, un roman care se
confruntă direct cu impotența unui bărbat. [...] Treptat, mi-am recunoscut propria impotență, cea a unei femei de 40 de ani fără copii, care își dorește unul și care îi crește în parte pe cei ai unei alte femei. O mamă vitregă, fără a fi ea însăși mamă. La fel de dureros de banală ca și impotența masculină, această situație a fost totuși punctul de plecare al unei povești demne de a fi spusă, după ce abia fusese menționată până atunci. [...] Unde era femeia care a cultivat o legătură intimă și prețioasă cu copilul sau copiii pe care îi creștea ani de zile, fără să aibă ea însăși, acceptând riscul de a
fi ștearsă din ecuație odată ce relația cu tatăl se încheia?” -
Rebecca Zlotowski.
Relația cu Ali, oricât de fericită și împlinită ar părea, este întotdeauna condiționată de bărbatul care ar putea oricând să-și dorească mai mulți copii, pe care femeia nu îi poate avea, sau de Leila, care duce constant dorul mamei biologice. Însă întreaga viață a lui Rachel este acaparată de copiii altora, fie că vorbim de elevul-problemă și frustrarea pe care o simte față de colegii de la jobcare sunt pregătiți să renunțe la salvarea acestuia, sau de sentimentul dulceamar la aflarea veștii că sora ei este însărcinată.
Distribuție: Virginie
Efira (Benedetta / 2021), Roschdy Zem (Chocolat / 2016), Chiara Mastroianni (Chambre 212 / 2019) și Yamée Couture (Thin Lines / 2017).
sau ce înseamnă să i mamă
„Copiii celorlalți”Rebecca Zlotowski
Nominalizată în ultimii cinci ani de tot atâtea ori la prestigioasele premii César și câștigătoare în 2023 a trofeului pentru cea mai bună actriță în rol principal, VIRGINIE EFIRA este cunoscută cinefililor de la noi în egală măsură pentru rolurile din comedii simpatice, precum Un bărbat la înălțime sau Adio, proștilor!, și din filme cu puternică încărcătură dramatică, precum cele ale lui Paul Verhoeven, Elle și, mai ales, Benedetta. Apreciata actriță de origine belgiană revine luna aceasta pe marile noastre ecrane în Les enfants des autres (Copiii celorlalți), dramedie romantică scrisă și regizată de Rebecca Zlotowski (Grand Central), despre o profesoară ajunsă la vârsta a doua care se atașează de fetița de 4 ani a noului ei iubit, interpretat de popularul actor francez Roschdy Zem (Inocentul, Ancheta unui scandal de stat). Mai multe despre rolul ei din Les enfants des autres aflăm chiar de la Virginie Efira, dintr-un interviu obținut prin amabilitatea Independența Film, distribuitorul filmului în România. [I.B.]
Ce ți-a evocat titlul, Copiii celorlalți, atunci când ai lecturat scenariul?
Ideea unui personaj rareori văzut în cinema. Mama vitregă, cea care îngrijește copiii altora, este de obicei un personaj secundar, cu un rol mai degrabă utilitar, însă Rebecca [Zlotowski] s-a hotărât să o aducă aici în prim plan, prin focalizarea interesului pe legătura creată între un astfel de personaj periferic și o familie „adoptată”. Astfel, ea pune în lumină, într-un fel nemaivăzut, o tipologie clasică de personaj și, în același timp, aduce în discuție feminitatea. O plasează pe Rachel
în centrul acestei povești foarte contemporane, reușind să realizeze ceea ce spunea [scriitorul francez Gustave] Flaubert: „Pentru ca un lucru să devină interesant, tot ceea ce trebuie să faci e să îl privești îndeajuns de mult”. La fel este și cu personajul meu, care nu e nici vreo nebunatică și nici o nonconformistă excentrică, ci o femeie normală și foarte la locul ei. Iar Rebecca o dezvăluie din toate punctele de vedere: libidoul ei, raporturile ei de familie, prieteniile și, nu în ultimul rând, relațiile pe care le are cu copiii celorlalți, întrucât, atunci când îi evoc rezerva foarte emoționantă, e vorba nu doar despre maternitate, ci și despre feminitatea ei.
Ai simțit asta de la bun început, de când ai citit scenariul?
M-a mișcat, încă de când l-am citit, ceea ce era implicit, firescul ei în a fi rezervată, fiindcă personajul are naturalețea de a susține pe cineva de undeva din spate, are capacitatea să cedeze și să îi lase spațiu omului pe care îl iubește. Rachel este interesantă tocmai prin faptul că nu-și dorește să fie ea în centrul atenției sau să fie mamă cu orice preț, ba dimpotrivă, caută să nu se detașeze foarte mult de fundal, inclusiv în raport cu ea însăși, dar și în relațiile romantice în care este implicată. [...]
Dincolo de scenariu, te-ai uitat și la alte filme?
Da, Rebecca mi-a arătat filmele lui Diane Keaton, care, la rândul lor, m-au inspirat destul de mult pentru definirea limbajului corporal al lui Rachel. Keaton are o anume mobilitate facială, o politețe aparte pe care o exprimă surâsul ei, pe care o regăsim și la personajul meu. Am fost impresionată în mod special de Shoot the Moon, al lui Alan Parker, o mostră de cinematografie americană accesibilă, care se dovedește însă meditativă și profundă, țintind mai sus de simplele aparențe. Filmele au reprezentat niște instrumente adiacente, prin care Rebecca și cu mine ne-am pus de acord
www.zilesinopti.ro
asupra unei viziuni pe care am ajuns să o împărtășim. Ea mi-a dat libertatea să preiau, să folosesc sau nu, orice mi s-ar fi părut de interes din filmele pe care le-am vizionat, precum cele cu Diane Keaton, dar au mai fost, de asemenea, și filmele pe care eu deja le aveam în minte, mă refer la Claude Sautet și Romy Schneider, mai ales la Une histoire simple, în care Romy Schneider manifestă în privința bărbaților o înțelegere distantă și amuzată. Nu cea de tip „Toți bărbații sunt niște ticăloși, dar le iertăm până la urmă orice”, nu, pentru că în filmele lui Sautet, ca și în Copiii celorlalți, avem de-a face cu perspectiva unei femei care nu caută sau cere ceva de la bărbați, ci doar îi observă, fără să judece.
Deci una feministă?
Într-un fel, da. Ce este un film feminist? Unul care reflectă femeia sub toate aspectele ei și garantează expunerea poziției sale complexe. Iar filmul nostru este exact despre asta, și o face, deopotrivă, într-un mod extrem de contemporan și de inteligibil pentru toată lumea. Este un film mainstream, cu un subiect rareori atât de accesibil, maternitatea, despre posibilitatea femeilor de a aparține acestei zone larg împărtășite - aceea de a fi mamă. De asemenea, mai punem în discuție și perioada, deoarece, dacă m-aș decide să devin mamă, n-aș putea să fac asta la 68 de ani. Este o realitate din care nu poate evada nicio femeie, o situație pe care trebuie să o gestioneze, deci cum facem asta? [...]
Citiți interviul complet cu VIRGINIE EFIRA pe www.zilesinopti.ro
Vladimir și Hector, doi agenți secreți diferiți din toate punctele de vedere, încearcă să recupereze un material strict secret furat de intruși necunoscuți. Toate bune şi frumoase, doar că unul e o pisică, iar celălalt un şobolan.
„Mâț și Chiț: Spioni blană” („Spycies”), filmul de animație regizat de Guillaume Ivernel şi Zhiyi Zhang, îi duce pe spectatori într-o plimbare captivantă prin lumea spionajului, îmbinând acțiunea, comedia și aventurile a două personaje drăgălașe. Cu o tehnică uimitoare, povestire inteligentă și o doză sănătoasă de umor, producția este o experiență încântătoare și distractivă pentru publicul de toate vârstele în luna august, la cinema.
Filmul se învârte în jurul a doi parteneri neobișnuiți: Vladimir Willis, o pisică agent secret versat, dar insubordonat, și Hector, un june șobolan loial, dar nu atât de strălucitor, care face echipă cu cel dinâi pentru a preveni un dezastru global. Misiunea duo-ului îi duce prin locații uluitoare, de la orașe pline de viață până la jungle perfide, toate redate magic, în culori vibrante și cu atenție la detalii. Animația complexă, care a adus filmului o nominalizare la festivalul de la Shanghai, cufundă publicul într-o lume uimitoare, din punct de vedere vizual.
În timp ce intriga poate părea familiară în domeniul
filmelor cu spioni, „Spycies” infuzează propriul farmec unui gen comun prin plasarea unei poveşti pentru copii în contextul schimbărilor climatice. Umorul este țesut inteligent de-a lungul narațiunii, cu dialoguri care provoacă râsete pe săturate. Stângăcia lui Vladimir și reacțiile naive ale lui Hector oferă multe momente comice, care îi vor distra atât pe copii, cât și pe adulți. Cu o distribuție vocală solidă care dă viață personajelor, „Spycies” îi are în rolurile/vocile principale pe actorii talentați Kirk Thornton (Vladimir)
și Monsieur Poulpe (Hector), care adaugă profunzime și personalitate personajelor. Chimia dintre ele este palpabilă, contribuind la bucuria generală a filmului.
Un alt aspect remarcabil îl reprezintă secvențele sale de acțiune rapidă. De la urmăriri palpitante până la cascadorii îndrăznețe, filmul menține ridicat nivelul de adrenalină pe tot parcursul său. Fie că ești un fan al filmelor cu spioni, al aventurilor animate sau pur și simplu cauți o evadare distractivă, „Spycies” este un film care cu siguranță îți va aduce zâmbetul pe buze și te va umple de bucurie, începând din 25 august, pe marile ecrane de la noi.
O poveste animată cu spioni neobișnuiți... unul cu altul
„Spycies”,
Au trecut 15 ani de la premiera Taken, filmul produs și scris de Luc Besson care l-a repoziționat în conștiința publică, îndeobște a tinerelor generații, pe Liam Neeson ca protagonist de povești împănate cu acțiune violentă și deosebit de intensă, într-o vreme când destui alți actori se gândesc serios la existența liniștită de pensionar și nu să mai alerge kilometri întregi, să se arunce din mașini în mers ori să se lupte cu duzini de borfași, care au cel mult jumătate din vârsta lor.
Deopotrivă respectat de criticii de către specialitate de teatru și film (Schindler’s List, The Mission, Michael Collins) și iubit de publicul larg pentru rolurile din Star Wars, Batman Begins sau Chronicles of Narnia, actorul nord-irlandez trecuse deja - la vremea cand s-a filmat Takende 55 de ani și, de atunci, a mai jucat în peste alte 15 thrillere de acțiune, în medie unul pe an(!), de la The A-Team și Unknown la Run All Night sau A Walk Amongst the Tombstones.
Ne era dor de acest veteran al producțiilor cinematografice generatoare de adrenalină, pentru că nu l-am mai văzut pe Liam Neeson exersându-și al său „special set of skills” pe marile ecrane din 2021, de la The Marksman: În bătaia puștii și Drumul terorii. Ajuns acum la 71 de ani, actorul revine, însă fără a da vreun semn aparent de oboseală, în Retribution, un Action-Thriller ce reprezintă un remake al multipremiatului film spaniol din 2015, El Desconocido, refăcut și de germani în 2018, sub titlul Steig. Nicht. Aus! (Don’t. Get. Out!).
Povestea filmului îl readuce pe Neeson pe un teren familiar, cel al părintelui care trebuie să își protejeze copiii cu orice preț într-un context ultraviolent, pe care a pășit odată cu primul film din (acum) ultrapopulara franciză Taken. De această dată, joacă rolul unui bancher, Matt Turner, care împreună cu fiul și fiica, ambii în pragul adolescenței, se vede prizonier în propriul autoturism, din cauza unui sistem exploziv plasat sub scaune, la cheremul comenzilor telefonice ale unui individ misterios, motivat aparent de răzbunarea pentru pierderea unei
importante sume de bani cauzate de Turner, care-l implică pe acesta în tot soiul de incidente sângeroase, din care tot victima e cea suspectă în ochii polițiștilor.
Retribution promite să ne ofere o poveste cu acțiune foarte antrenantă, cu schimbări de situație spectaculoase, datorită faptului că e produs de responsabilii pentru seriile John Wick, The Hunger Games și The Expandables și că e regizat de cineastul de origine maghiară Nimród Antal, autor al apreciatelor actionere Predators și Armored. Distribuția reprezintă, la rândul său,
un atu, Neeson fiind secondat de tinere talente precum Jack Champion (Avatar: The Way of Water) și Lilly Aspell (Wonder Woman), în rolurile copiilor, alături de versatii Matthew Modine (The Dark Knight Rises), Embeth Davidtz (Army of Darkness) și Arian Moayed (serialul Succession). Producător al filmului este cineastul spaniol Jaume Collet-Serra (Black Adam, Orphan), care a regizat nu mai puțin de patru filme cu Liam Neeson pe parcursul unui deceniu (Unknown, Non-Stop, Run All Night, The Commuter), deci îi cunoaște foarte bine abilitățile de a întruchipa un erou de acțiune trecut de vârsta a doua.
Prins într-un joc pe viață și pe moarte într-o închisoare pe patru roți, Turner, un om ce are destule să-și reproșeze profesional, amintește prin acțiunile sale, în egală măsură,
de tatăl răzbunător din Taken și de polițistul captiv în autobuzul în mișcare din clasicul film al lui Jan de Bont, Speed, din 1994, dar gândul ne va duce, inevitabil, și la obstinatul antierou McClane, din Die Hard with a Vengeance. Care va fi deznodământul în Retribution?
Rămâne să îl aflați, începând din 23 august, în cinematografe.
Iar după Retribution, nu vă așteptați ca Liam Neeson să ia o pauză „geriatrică” de refacere, întrucât, în toamna asta, se vor lansa (sperăm că și în cinematografele noastre) Action
Thriller-ele In the Land of Saints and Sinners, în care joacă rolul unui asasin retras din activitate, care intră cu un trio de teroriști irlandezi într-un joc de-a șoarecele și pisica, și,
respectiv, Thug, al regizorului norvegian cu care a lucrat la Cold Pursuit, unde e un gangster ce încearcă săși repare greșelile trecute reapropiindu-se de copiii lui, doar că mediul interlop în care a evoluat nu îi permite să se detașeze de el chiar atât de simplu. Dincolo însă de orice Actioner, cu certitudine, cel mai așteptat film cu Liam Neeson rămâne... The Naked Gun, o resuscitare a celebrei serii de comedii din anii ’80-’90, în care va juca rolul fiului detectivului Derbin, făcut memorabil de către Leslie Nielsen.
Până atunci, să vedem cum dezamorsează luna asta bomba din Retribution!
Până la Barbie și Oppenheimer, alte două blockbustere au îmbogățit peisajul cinematografic de pretutindeni. Două sequel-uri aparținând unor francize care au trecut deja de borna de douăzeci de ani, concentrate pe acțiune, pe spectaculozitate și pe cascadorii periculoase. Este vorba, bineînțeles, de Mission Impossible: Dead Reckoning Part I și Indiana Jones and the Dial of Destiny. Și dacă primul reușește să îi facă dreptate personajului principal, Ethan Hunt (interpretat de Tom Cruise), cel de-al doilea este departe de a fi un film demn de apariția (poate pentru ultima dată) pe marele ecran a lui Indy (Harrison Ford). Pe scurt, Dead Reckoning este filmul care The Dial of Destiny
și-a dorit să fie. Mai ales la box-office, acolo unde diferența e una clară.
Privind în amănunt, la nivel narativ, cele două filme au chiar destul de multe elemente în comun: un protagonist masculin care nu este la prima tinerețe trebuie să lucreze împreună cu o femeie mai tânără, curajoasă și de neîncredere, într-o aventură plină de acțiune, care îi pune pe drumuri în toată lumea, într-o cursă contratimp, pentru a pune mâna pe cele două părți ale aceluiași obiect prețios care poate schimba viitorul umanității, dacă pică pe mâinile cui nu trebuie.
Execuția, însă, face ca Dead Reckoning
să fie un film fun, convingător și bine echilibrat, în timp ce The Dial of Destiny este doar o umbră a ceea ce
a reprezentat la un moment dat franciza Indiana Jones, pe vremea lui Steven Spielberg.
Cea mai mare problemă este aceea a protagonistului. Indy este acum doar un bătrân morocănos, care nu mai are niciun chef de viață sau de aventură, omorât probabil de aceiași scenariști cu care ne-au obișnuit studiourile LucasFilm, care tratează toți protagoniștii din francizele vechi la fel, aruncându-i în umbra unor personaje feminine noi, superficial construite, mult mai inteligente, care ajung să preia frâiele poveștii. Practic, Indiana Jones ajunge să fie personajul secundar în propriul său film, lăsând loc Helenei Shaw (Phoebe WallerBridge).
În cealaltă parte, Ethan Hunt este același personaj curajos, luptător, pregătit oricând să își sacrifice viața pentru cei din jurul lui și, în ciuda faptului că Tom Cruise are 61 de ani, nu a scăzut deloc nivelul, din niciun punct de vedere. Ba chiar l-a crescut. Iar Grace (Hayley Atwell) este genul de personaj feminin conturat cu grijă, care poate greși, dar este suficient de puternică și de fragilă în același timp pentru a putea empatiza cu ea.
Mă bucur să văd că rezultatele în box-office reflectă într-o oarecare măsură și calitatea celor două filme. M-aș bucura să fie un semnal de alarmă pentru toate studiourile care au impresia că pot pur și simplu să ia niște personaje cu care oamenii au crescut și pe care le îndrăgesc așa cum au fost ele prezentate până acum și să le schimbe după ceea ce cred ei că e corect acum.
Și, pentru final… long live Tom Cruise!
ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII CULINARIA, GURMAND, PE GUSTUL NOSTRU, HORECA, DRINK, CĂLĂTORIE CU GUST
WWW.ZILESINOPTI.RO/EAT-DRINK/
Nu, încă nu m-am apucat de rime, în ciuda titlului de mai sus, deși totuși poezia nu ar putea și nu ar trebui lăsată deoparte când vorbim despre vinurile dulci.
Cu o consistență istorie de consum în perioada comunistă (evident și înainte, dar această perioadă a influențat puternic modul în care se producea și se consuma vin în România, să-i zicem modernă), vinul dulce și-a păstrat o bază importantă de consumatori și după Revoluție.
În același timp, vinurile dulci și-au câștigat și o sumă importantă de detractori în lumea așa zis elevată a vinului.
Argumentul principal al criticii este legat de faptul că vinurile dulci sunt vinuri fără prea multă valoare, în măsura în care conținutul lor ridicat de zahăr “păcălește” gustul. Altfel spus, dacă e zahăr (mai) mult, gustul e rotund și atunci cucerești hoarde de consumatori ne-educați.
Dacă privești în logica macrotrendului care promovează sănătatea în societatea contemporană, detractorii vinului dulce au punct solid de discuție: prea mult rest de zahăr în vin nu e chiar sănătos (să nu ne gândim totuși că restul de zahăr din vin nu se poate compara cu linguoaiele de zahăr care se găsesc în băuturile carbogazoase).
Acolo unde nu ține
argumentul criticii este cel legat de calitatea vinurilor dulci.
Am să o spun răspicat, vinurile dulci pot fi cel puțin la fel de valoaroase/premium/ calitattive ca și vinurile seci.
Vinificarea în sec sau în dulce este alegerea oenologului, dar procesul de obținere a produsului este relativ similar în măsura în care acesta decide la ce temperatură și când oprește fermementația.
Deci nu este vreo magie în spate, este o alegere a cramei ce este influențată de: calitatea strugurilor din anul respectiv (de exemplu, poți să te bucuri de mucegai nobil într-un an, ceea ce favorizeaza vinurile dulci de calitate), forma cea mai buna de expresie a unui soi anume (de exmplu, Tămâioasa Românească care este un soi aromat, se manifestă mai bine într-o vinificare în demidulce sau dulce) și da, obiceiurile de consum ale pieței.
Vinurile dulci pot fi spectaculoase și pot fi companionul perfect al unui desert de calitate. Poate în această zonă avem de lucrat, să vorbim mai mult și mai apăsat despre pairingul dintre desert și vin dulce. E o formă de educație. Elevată.
Până atunci vă aștept pe toți la Hrubele Cotnariului ca să vedem ce înseamnă un vin dulce de calitate. Din 1956 sau din 1970 sau din 2005. Curioși?
O anecdotă și un scurt istoric al unui ingredient omniprezent în America, ketchup-ul cel de toate zilele.
Eram cu prietenul meu, un universitar stabilit în America de peste două decenii, la Caru’ cu bere și comandaserăm câte o porție de mititei cu cartofi prăjiți. Știu că pare o opțiune săracă în creativitate și leneșă în gândire, chit că acolo micii au rămas la fel de buni, dar e o etapă dintr-o tradiție peste care nu trecem: la fiecare dintre revenirile în patrie ale prietenului meu, dimineață mergem la terasa de la Obor, seara, în celebra berărie. Amfitrionul nostru, mereu jovialul Niculae Mircea, ne-a atras atenția că ni se va alătura la masă, pentru scurt timp, o persoană care avea să plece tot în America, a doua zi. Persoana, așa cum aveam să constatăm, era și o personalitate de anvergură mondială (profesor universitar doctor, tocmai primise titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București), iar conversația a fost foarte plăcută, cordială, amicală. Ultimul venit la masă s-a inspirat de la noi și a comandat tot o porție de mici cu cartofi prăjiți. Comit o indiscreție – cred că nu se cuvine să te uiți în farfuria altuia nici măcar în epoca food-porn, când toți ne arătăm ce am mâncat tuturor – însă a solicitat și ketchup. Era chemarea Americii!
Am zâmbit discret la constatarea acestei anecdote. Și cu subînțeles, la vederea acestui condiment care, peste Ocean, e de neconceput să nu fie turnat în cantități industriale în burger, pe cartofi, pe orice se mănâncă în parcurile în care se joacă baseball, de 4 iulie și în alte 364 de zile ale unui an care nu e bisect – e o chestie culturală în America de Nord, canadienii au importat mai mult de jumătate din ketchup-ul produs, de pildă, în 2016, de SUA pentru export.
Ketchup-ul e emblematic pentru societatea americană. E ieftin, se poate consuma
instant, e adaptabil la aproape orice context gastronomic, de la chiftele la omletă, nu lipsește de pe masă indiferent de momentul zilei și e un pic adictiv. Partea cea mai amuzantă, destul de tipică pentru o țară cu o istorie relativ recentă, e că acest sos-minune, prezent în 97% dintre gospodăriile Statelor Unite, nici măcar nu e american.
Istoria ketchupului seamănă ca două picături de sos cu cea a globalizării. La origine, a fost creat în partea de sud-est a Asiei, de acolo a migrat în China, în Europa a ajuns grație navigatorilor olandezi și englezi, în Oxford English Dictionary a intrat la 1699, în bucătăriile englezești, „sosul picant” era deja la ordinea zilei pe la 1740, așa cum deveniseră și mirodeniile precum scorțișoara, boabele de muștar și de piper, cam ce intră și azi într-un ketchup clasic (mă rog, nu peste tot, în Filipine face furori ketchup-ul de banane).
Iute sau nepicant, dulce sau umami, poftă bună la ketchup și nu uitați că inițial, nici măcar nu conținea roșii, ci ciuperci!
Lăsându-l pe Dean Martin în fundal, vorbim în cele ce urmează de (poate) cea mai iubită mâncare de pe întreaga planetă: pizza. Și cum altfel să celebrăm acest preparat dacă nu cu câteva dintre cele mai interesante feluri de pizza de pe mapamond?
feluri de pizza de pe mapamond?
Să începem deci cu începutul: Pizza Napoletană din Italia.
Pentru acest tip de pizza, simplitatea este cheia, dar nu înseamnă neapărat că este și simplu de făcut. Asociația Pizzei Napoletane, AVPN (da, chiar există), a stabilit reguli stricte pentru
prepararea acesteia. Astfel, pentru a oferi autenticitate preparatului, blatul trebuie să fie subțire, crocant, dar totuși aerat; trebuie să utilizăm parmezan drept brânză și sos de tomate făcut în casă. Frunzele de busuioc proaspete și uleiul de măsline extra virgin sunt indispensabile pentru a avea o pizza Napoletană autentică. La polul opus în materie de blaturi de pizza, avem Deep-Dish Pizza, din SUA
indispensabile pentru a avea
Deep-Dish Pizza excelente stă în blatul care trebuie să fie asemănător unui croissant, motiv pentru care se folosesc fulgii de porumb și untul în prepararea sa. În timp ce aluatul de pizza crește în cuptor într-o tavă de plăcintă, sosul de tomate trebuie să conțină usturoi, fulgi de ardei iute, ceapă și zahăr granulat. Adăugăm și cât mai multă mozzarella la combinație, mai dăm la cuptor până se rumenește și avem cea mai gustoasă Deep-Dish Pizza. Acum că ne-am făcut „încălzirea” cu două pizza clasice, facem o întoarcere la 180 de grade și ne ducem direct în Japonia, unde pizza se numește okonomiyaki și tradus înseamnă „cum vă place”. Cu alte cuvinte, pe aluatul de okonomiyaki, care este făcut din făină, nagaimo ras (un tip de yam), apă și ouă, pot fi puse absolut orice ingrediente ne plac. Printre cele mai
populare
în Japonia se numără: varza roșie, caracatița și ceapa verde. Rămânem în
„When the moon hits your eye like a big pizza pie, that’s amore...”
în Turcia și Armenia, unde pizza se numește Lachmacun și constă într-un aluat din griș peste care se adaugă un mix de carne tocată (preferabil miel sau vită) și legume tăiate mărunt. Printre cele mai populare legume se numără: ceapa, roșiile, usturoiul și pătrunjelul.
Revenim în Europa, în Franța mai precis, unde putem
încerca Tarte Flambée sau flammekueche, cum îi spun germanii. Aluatul pentru acest tip de pizza este foarte simplu, doar făină și apă, iar sosul de tomate este înlocuit de smântână ca topinguri: ceapă călită, bacon și brânză gruyere, toate băgate la cuptor
ceapă călită, bacon și brânză gruyere, toate băgate la cuptor
și avem Tarte Flambée gata. Pizza maghiară nu ne este străină, întrucât de sărbători, alături de kürtős, langoșul este în topul preferințelor noastre. Pe lângă sosul de smântână și usturoi, pe langoș se mai pot pune: șuncă, mozzarella, ceapă și pătrunjel. Puțin diferit de combinața clasică de usturoi și smântână cu care ne-am obișnuit, însă la fel de gustos.
și avem Tarte Flambée gata. Pizza maghiară străină, întrucât de sărbători, usturoi, șuncă, mozzarella, ceapă și pătrunjel. Puțin diferit de
O altă pizza interesantă găsim în Georgia și se numește Adjaruli Khachapuri. Sosul de tomate lipsește și este înlocuit de brânza de capră rasă, brânza feta și mozzarella. Pentru acest preparat, un ou este pus în mijloc. Adjaruli Khachapuri este considerat o alegere perfectă pentru brunch și a fost adesea asemănat cu un calzone.
Ultima oprire o facem în Argentina, unde vom mânca
și smântână cu care ne-am variații
aerat. De cele mai multe ori, pe post de pâine
Fugazza, care este de fapt cuvântul argentinian pentru focaccia. Ceea ce face Fugazza specială este chiar drojdia, întrucât spre deosebire de corespondentul ei italian, acest preparat trebuie să fie cât mai aerat. De cele mai multe ori, se pune pe deasupra ceapă caramelizată, oregano, mozzarella și parmezan. Cei mai mulți turiști folosesc fugazza și pe post de pâine pentru sandviciuri, pentru un gust mai aromat. Oferim o mențiune onorabilă unei pizza pe care o vom numi pizza on a budget. Ce e special la acest tip de pizza? Faptul că o putem prepara cu ce avem prin frigider: pâine în loc de blat, ketchup în loc de sos de tomate și cașcaval Rucăr în loc de mozzarella. La toate acestea adăugăm și o felie de kaizer și avem o pizza delicios de improvizată.
Cel mai apreciat preparat din lume vine și cu multe variații și dacă am sta să le înșiruim pe toate cele care ni se par interesante, probabil că nici peste un an nu am termina, așa că vă lăsăm pe voi fie să le descoperiți, fie să încercați una dintre opțiunile propuse mai sus la plajă sau la birou, căci pizza este la fel de bună oriunde
plajă este la fel de bună oriunde am fi!
Vara nu-i vară fără un gelato bun, acel gelato făcut ca la mama lui acasă, în minunata Italie. Așa că am căutat în țară șase locuri care vin la înaintare cu conuri pline de „gusturi” sănătoase și colorate:
Constantin D. Aricescu 65
Tel: 021.310.7005
Un caz mai special de gelato este la Delicii, deoarece aici se experimentează constant cu noi arome, unele care te fac să ridici din sprânceană, pentru că nu te-ai fi gândit vreodată că gelato poate avea gust de colivă, de exemplu. Dar mai găsești aici și gelato matcha, cu parmezan, spanac, muștar, violete, dovleac și cătină, tei, roșii și busuioc, wasabi, mușețel etc.
Republicii 2
Tel: 0723.556.153
Velocità a devenit rapid o gelaterie de mare succes și a început să se extindă la nivel național. Așa se face că și Brașovul are de ceva vreme propria Velocità unde e mai tot timpul coadă, iar lumea are numai cuvinte de laudă la adresa înghețatei de aici.
B-dul Eroilor 34
Tel: 0734.809.060
Dacă cunoști pe cineva care s-a săturat de gelato, cei de la Finesse gelato & prosecco te îndeamnă să-l trimiți la ei, ca să-l lecuiască și să-l convingă că fiecare zi e mai bună cu înghețată. Și aici se pune multă pasiune în prepararea de gelato și se experimentează cu arome noi și interesante, cum ar fi cea de oțet balsamic și miere.
GELATO
Alba Iulia 2
Telefon: 0729.759.118
Iar dacă ești în Timișoara, la Grazia Gelato poți încerca un gelato artizanal, făcut 100% cu ingrediente naturale și după rețete tradiționale italienești. De asemenea, toate deserturile de aici au un conținut scăzut de zahăr. În plus, cofetarului de aici îi place să se întindă la povești, mai ales în jurul felului în care pregătește zilnic gelato.
CREMERIA
Calea Chișinăului 29 Tel: 0723.561.717
Iașiul are de anul trecut o nouă gelaterie Gioelia Cremeria la Palas, în locul în care era înainte un Subway. Ieșenii spun deja despre aceasta că ar fi cea mai apropiată de înghețata pe care o fac italienii.
TEMPO GELATO ITALIANO
B-dul Tomis 2 Tel: 0723.602.540
La Tempo Gelato Italiano găsești gelato făcut cu ingrediente bio și 100% naturale. De asemenea, gelateria din Constanța a anunțat deja care e aroma vedetă pentru vara 2023: pavlova. Deci, merită să treci să o încerci și să vezi dacă au dreptate!
Știți deja că sunt îndrăgostită de înghețata artizanală, motiv pentru care am dezvoltat-o destul de mult în laboratorul nostru și chiar am construit o afacere în jurul ei. Eu și echipa mea avem o viziune jucăușă despre ce înseamnă acest produs, lucru care sperăm să se vadă foarte clar la Zelato. Caracterul ludic (care nu știu de ce, dar lipsește multor branduri de înghețată) este laitmotivul nostru. Am ales să ne zbenguim la nivel vizual (identitate vizuală și design), dar mai ales în conceperea aromelor din galantar. Monotonia nu are ce căuta în vitrinele noastre!
Așa au apărut în vitrina noastră sortimentele care ne-au consacrat: înghețata de pâine prăjită cu magiun, colivă, ananas cu piper, eugenie, must, orez cu lapte, smântână fermentată, cătină și multe alte sortimente care mai de care mai nonconformiste, dar atent studiate și îndelung testate. Inspirate din amintirile copilăriei, din dragostea noastră pentru joacă, din bogăția ingredientelor sau, pur și simplu, din curiozitate. Vă recunosc,
aproape cu mândrie, că izvorul ideilor noastre în materie de înghețată are un debit extraordinar.
Este simplu să faci înghețată cu orice îți trece prin cap, dar este incredibil de greu să faci acest lucru corect, cu adevărat artizanal.
Există mai multe tipuri de înghețată, printre care două se evidențiază în gelateriile românești: cea clasică (cea cuminte, echilibrată) și gelato (cu mult mai multă aromă, mai puțin aerată, mai grasă, cu o textură mai
elastică). Nouă ne place câte ceva din ambele: cantitatea mai mare de aer din înghețata clasică și grăsimea din gelato, plus o cantitate mică de zahăr, desigur. De aceea, am schimbat puțin regulile de concepere a rețetelor inventate de italieni și de francezi, astfel încât să creăm o înghețată perfect adaptată gustului nostru românesc: aromată, aerată, grasă și mai puțin dulce. Asta presupune ani de muncă și teste, pentru ca mai apoi să aplicăm toate aceste cunoștințe în mod corect, când inventăm noi arome.
Scriam mai sus despre „adevărat artizanal”. Sunt tot felul de confuzii legate de acest termen. Este firesc, deoarece metodele de producție au evoluat foarte mult în ultimii ani. Un lucru este cert, nu este nimic artizanal în a combina două mix-uri prefabricate, fie ele și cu arome „inedite” de bubble gum, conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Definiția artizanatului într-o gelaterie din 2023 este, cred eu, legată de două lucruri:
Înghețată
Înghețata cu magiun și pâine prăjită
Desertul clasic al copiilor din generația mea pe care ne-am dorit să nu îl rateze nici copiii din ziua de astăzi. Da, prăjim pe flacără pâinea.
Înghețata de colivă
Nu doar cu esență de rom și puțină nucă, ci chiar o înghețată cu bază din colivă fiartă. Surprinzător de fină, ne dă o altă perspectivă a consacratului desert.
Înghețata de eugenie
I-am spus biscotto autohton, de frica unui proces. Cu bază de cacao și rom, este singura căreia am considerat necesar să îi adăugăm și bucăți crocante de biscuit.
1. însușirea meseriei și stăpânirea ei, knowhow, crearea rețetelor proprii, personalizarea rețetelor din manuale și adaptarea lor la mediul în care vinzi;
2. materia primă folosită. Din moment ce 100% din produsul tău provine din premix, faptul că îl amesteci de mână nu înseamnă nici pe departe că este artizanal. Chiar dacă aromele sunt mai puțin clasice. Credeți-mă, există și premixuri cu arome de cozonac! Fiecare sortiment de înghețată pe care îl avem noi are o bază separată făcută din lapte, smântână, zahăr sub diverse forme, multă aromă naturală provenită din fructe (piureri alese extrem de bine) sau paste naturale din nuci și alune.
Înghețata de ananas cu piper
Dovada clară că totul e permis în înghețată, atât timp cât ingredientele se scot în evidență unul pe celălalt. Periculos de răcoritor!
timp cât ingredientele se scot în evidență unul
Înghețata de cătină
Capcană pentru cei mici. Niciodată portocaliul nu a fost mai sănătos!
Pentru că vitrina devine din ce în ce mai neîncăpătoare, vara aceasta am adoptat un sistem nou. Introducem aromele în vitrină prin rotație. În fiecare săptămână, găsiți în vitrina de la Zexe Braserie și Zelato #SpecialaSaptamanii - o nouă aromă gândită și creată de gelatierii noștri întru răsfățul vostru. În ediție limitată, de vineri până joi. Modul nostru de a vă alinta și papilele. Pentru că aromele noastre nu sunt doar rebele, ci și foarte gustoase. Vă invit să vă convingeți singuri!
Ana Consulea este chef cofetar & owner Zexe Braserie şi Zelato. A studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard.
În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019 a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului Gault&Millau.
favr. este un concept 100% gândit și realizat în România de către Alexandru Cristinoi. El a pornit acest business din convingerea că poate face snackuri mai bune pentru noi toți și, în același timp, mai bune pentru planeta noastră. Astfel, el a dezvoltat rețete și tehnici proprii pentru a da naștere unor produse delicioase, nutritive și sustenabile, din ingrediente ce în mod obișnuit ar fi fost aruncate. Pentru asta, Alexandru a început să colaboreze cu producători locali de băuturi artizanale, de la care obține pulpă de fructe și legume, malț și cereale, dar și nuci, cărora le dă o nouă viață în snakcsurile pe care le face.
Cum a apărut favr.?
Ideea de a folosi pulpa de la sucurile de fructe și malțul de la bere pentru a face snacksuri a apărut prin 2017, dintr-o întâmplare. În perioada aceea vizitam des un laborator de sucuri prin presare la rece și, văzând câtă pulpă de fructe este aruncată, m-am gândit că ar fi interesant să o pot transforma în ceva. Mai
nutritivă și fără ingrediente care
adăugăm nevoia personală de a avea o gustare ok, adică nutritivă și fără ingrediente care ar putea degresa motoare, dar și dorința de a nu face risipă, ce mi-a fost inoculată din copilărie (born in the 80s) și ajungem la favr. favr. a fost înființat în 2019, după sute de teste de produs și ore de cercetare și înseamnă Fruits And Veggies
Reborn. Este un brand de snacksuri dulci și sărate care au ingrediente fructele și cerealele ce rămân după producerea băuturilor artizanale (sucuri, bere și lapte vegetal).
Momentan, în spatele favr. sunt doar eu, Alexandru Cristinoi, pentru că este un concept inovativ și am dorit o creștere alimentată de rezultate. Însă, din prima zi vorbesc la plural despre acest business, fiindcă pentru a realiza potențialul pe care îl are acest concept este nevoie de o echipă.
Spune-ne un lucru mai puțin știut despre favr. Se pronunță /’fei.v/ , prescurtarea de la favourite.
Povestește-ne un pic despre produsele tale și prin ce se deosebesc de celelalte din aceeași categorie de pe piață. Facem doar produse care pot conține resurse upcycled. O definiție personală pentru upcycling înseamnă utilizarea de resurse ce ar fi fost aruncate, pentru a crea un nou produs mai valoros. Dacă n-are sens, google it yourself. Avem 12 produse împărțite în patru tipologii de consum, imaginate de noi. Beer Chips au condimente mai puternice, care merg foarte bine solo sau împreună cu o bere. Juice Pulp Crackers au condimente mai puțin aromate, care merg și solo, dar pot acompania și unturi tartinabile, salate sau supe. Granola 2 GO sunt cereale și nuci peste care pui ce lactate preferi și ai o gustare instantanee - there IS a spoon inside. Fruit Gums vor fi lansate vara aceasta și
sunt jeleuri din fructe, cu doar două sau trei ingrediente. Căutăm simplitatea în rețete și produsele acestea excelează în acest capitol.
nu este ceva recurent în activitatea noastră. Ne dorim mai mult, dar resursele fiind limitate, nu am făcut ceva în acest sens.
www.zilesinopti.ro
care promovează produsele
Cât de greu a fost să ajungi în magazine sau la consumatori? În majoritatea magazinelor care promovează produsele artizanale nu a fost greu. În lanțurile mari de magazine nu am reușit până acum, dar nici nu ne dăm bătuți.
La consumatori, prin magazinul online favr.ro avem clienți fideli, dar încă mai căutăm rețeta pentru a crește vânzările.
Care a fost cea mai mare provocare de care te-ai lovit în perioada de activitate? Multitasking-ul, pe care trebuie să-l duci la rang artă. Echipă mică, treabă multă.
Ai și comenzi din afara țării, vrei să intri și pe piețele de afară?
Am livrat în afara țării, dar
Care este impactul pe care-ți dorești să-l aibă afacerea ta? Sunt sigur că în viitorul apropiat, produsele upcycled vor avea un raft propriu în marile magazine, așa cum îl au cele bio, eco ș.a.m.d. Ne-am dori foarte mult ca favr. să ajute prin ceea ce facem la acest rezultat.
vor avea un raft
Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o din perioada în care ai dezvoltat acest brand?
Nu amâna! Perfect nu va fi niciodată.
Ce planuri ai pentru favr. pentru restul anului? Căutăm resursele pentru o dezvoltare accelerată a brandului.
Probabil nu ați auzit de ei, deși sunteți dintre cei care urmăriți mulți chefi și sunteți la curent cu tot ce mișcă în domeniul culinar, dar cei doi specialiști menționați în titlu sunt cei care au teoretizat cel mai frecvent trend gastronomic din social media: „NU SE FACE AȘA”. În 1999, David Dunning şi Justin Kruger, de la Departamentul de Psihologie al Universităţii Cornell, au publicat rezultatele unui studiu care mai târziu avea să fie cunoscut drept „Efectul DunningKruger”. În esenţă, efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competenţa lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. Acest comportament se datorează incapacităţii persoanelor respective de a-şi recunoaşte nivelul, tocmai din cauza lipsei lor de cunoştinţe în domeniu. Dunning şi Kruger afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetenţi vor avea patru tipuri de reacţii:
1 – vor tinde să-şi supraestimeze propriul nivel de competenţă;
2 – nu vor recunoaşte înalta competenţă a celor competenţi în realitate;
3 – nu-şi vor da seama de propria incompetenţă;
4 – vor recunoaşte propria incompetenţă anterioară după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul repectiv.
E posibil ca mulți dintre voi să se întrebe: totuși, cu ce se mănâncă treaba asta, că doar suntem la o rubrică de gastronomie? Ei bine, gândiți-vă la toți bucătarii și bucătărașii de pe internet degrab’ vărsători de comentarii răutăcioase și radicale care apar inevitabil în subsolul vreunei rețete și care ne învață că... NU SE FACE AȘA. Spectrul interdicțiilor clamate este infinit chiar și dacă ne raportăm
doar la autoîngrădirea impusă de tematica rubricii. Poate că unica excepție a luptei îndârjite de corijare a potențialele greșeli de cratiță este fiertul apei. În rest, orice SE FACE poate să devină ținta lui NU SE FACE
AȘA. De la preîncâlzitul cuptorului la călitul legumelor pentru ciorbă. De la poșarea unui ou la dezosarea completă a unei rațe fierbinți. De la tehnica de înfășurare a sarmalelor la folosirea surogatelor. De la ținutul paharului la fermentarea castraveților covăsiți, nimic nu scapă de ochiul vigilent al comentacului care le știe pe toate. Ei, comentacii, fac parte din acea categorie de oameni perfect identificați într-o caricatură veche: într-o peșteră, copilul se chinuie cu un fel de amnar să aprindă focul, dar bunicul îl sfătuiește să nu se chinuie degeaba că oricum e bine așa cum e în prezent. Așa și cu cei despre care facem vorbire: se opun leușteanului din ciorbă, florilor comestibile, pălincii de țelină, ciocolatei cu jumări, maturării cărnii ș.a.m.d. Și nu, nu e vorba de gustul fiecăruia, ci de crezul nezdruncinabil că nu se poate și altfel. Fix ca bucătărașul care la o fotografie făcută în Napoli cu șase feluri care conțineau burtă de vită m-a trimis să învăț să fac ciorbă și să nu mai „reinventez” burta.
boba”, biluțe de gel cu sirop de fructe, în cană sau sticlă.
Drew Barrymore a susținut că era obsedată de cuburi de gheață. Și a repetat: obsedată. Voi pretinde că nu-mi dau seama ce putea provoca atâta sete și voi observa doar că tendința cuburilor de gheață aromate i-ar fi prelungit obsesia.
Obișnuiam să fac jogging, dar îmi cădeau cuburile de gheață din pahar – a spus cândva, cu umor, David Lee Roth, cunoscut mai cu seamă ca fost solist vocal al trupei americane de hard rock Van Halen.
Noua tendință, generată de utilizatorii TikTok, ar face și mai păgubos obiceiul lui Roth: dacă alergi cu paharul în mână, nu rămâi doar fără cuburile care îți răcesc conținutul, ci și fără niște cuburi al căror conținut e și altceva decât apă chioară congelată. Personal, cred că acest trend al verii lui 2023 e, dincolo de un fenomen într-o rețea de socializare, o invenție care ar fi vrut să reprezinte o replică la găselnița anului trecut, despre care v-am scris la timpul potrivit: ceaiul cu bule, încărcătura de sorginte asiatică, aducătoare de „popping
Cum a apărut acest trend? Megan Schaltegger, de la Better Homes&Gardens, remarcă faptul că nimănui nu-i place gustul de gheață topită din pahar, fie că e vorba despre un cocteil Margarita sau de o cafea servită rece. Și astfel, niște creatori de conținut de pe TikTok (dacă și ăla-i conținut, poate știți poanta cu Ion, care îi răspunde ungurului Pista, după ce acesta auzise că românul mâncase bătaie în gară la Blaj: „apăi, dacă și aia-i gară...”) au început să pună la înghețat diverse chestii care aveau să confere arome viitoarelor cuburi de gheață. De pildă, un TikToker a depășit singur 2,4 milioane de vizualizări cu fructe congelate în diverse forme, recipiente, tăvi de făcut gheață: când se topește gheața, rămâne intactă aroma fructului original. Practic, pui ce vrei. Vrei cafea? Congelezi cafea! Vrei arome de flori comestibile? Îngheață-le! Vrei ca Aperol Spritzul tău să nu eșueze la final într-o băltoacă pe fundul paharului? Pune-i cuburi de Aperol congelat. Tot așa, pune cubulețe de vin dacă rosé-ul tău se încălzește, cuburi de sirop de arțar pentru un Manhattan strașnic până la sfârșit (există și o rețetă, două măsuri de sirop și una de apă la un cub).
Toate aceste minuni se petrec sub ochii noștri și sub hashtag-ul #flavoredicecubes, care a atras spre un milion de vizualizări. Mai că-mi vine să fac un filmuleț cu un truc pe care-l știu din gimnaziu: dacă voiam ca guma de mestecat să-și recapete gustul, puneam pe ea câteva cristale de zahăr și, pac!, erau aromele de la început. Filmez prostia asta, fac o mimică ipocrit încântată și botez guma re-aromată cu hashtag-ul #ZileȘiNopțiCuHoria. E ok așa sau mă opresc la un milion de vizualizări?
Nu știu dacă trebuie neapărat motive speciale ca să bei bere bună, dar dacă tot suntem în luna august, o să dăm vina pe căldura de afară și o să zicem că lista asta e ca să ne tratăm de arșiță și ca să ne hidratăm corespunzător. Așadar, iată 6 berării din țară unde să tot ridici halba goală ca să mai ceri una:
CRAFT BREWERY & RESTAURANT BUCHAREST
Covaci 6
0741.777.711
Berea Csíki Sör și-a deschis restaurant/berărie în București, chiar în Centrul Vechi. Vei găsi aici toate sortimentele de bere din portofoliul lor, dar și un meniu de mâncare cu preparate ungurești. Toate ingredientele sunt din Ardeal, iar chipsurile oferite la bere sunt și ele făcute în fabrica proprie din Harghita.
BRAȘOV
POFTĂ SAU FOAME
Politehnicii 1 0758.682.917
Poftă sau Foame e unul dintre locurile preferate ale brașovenilor atunci când vine vorba de ciocnit halbe deasupra unui platou cu mici. De altfel, locul te invită înăuntru cu următoarea prezentare: „Ce poate fi mai bun ca un MIC gigant? Doi mici giganți și o bere rece.”
Andrei Șaguna 34-36 0746.657.089
Beer Wall Cafe se laudă că are cea mai mare varietate de beri artizanale din oraș. Meniul este într-adevăr impresionant, așa că este neapărat de mers la fața locului și de verificat prin cât mai multe degustări.
TIMIȘOARA CURTEA BERARILOR LA FABRICĂ
Ștefan cel Mare 28
0723.273.182
Dacă ești în Timișoara și ți se face poftă de bere, e păcat să nu treci și pe la celebra fabrică Timișoreana, mai ales că au aici și berărie / restaurant / terasă. În meniu găsești tot ce se fermentează aici, plus tot felul de alte beri speciale, dar și multe feluri de mâncare care să meargă cu ce-ai în halbă.
FOOM BY NEMȚEANA
Alexandru Lăpușneanu 3
0773.776.225
Foom este un loc nou deschis în Iași, este berăria celor de la Nemțeana, iar în afară de berea pe care o produc, mai au multe lucruri bune în meniu, cum ar fi tot felul de specialități la grătar. În plus, aici au loc foarte multe evenimente de toate felurile, de la concerte, la teatru de păpuși și proiecții de meciuri de fotbal.
LONDON PUB
Decebal 17
0771.380.545
Constanța nu prea excelează la capitolul berării, dar ține minte că London Pub, așa cum îi spune numele, este un pub londonez veritabil care promovează cultura barurilor britanice, cultura berii și bucătăria specifică Marii Britanii.
Dieta este un concept în continuă dezvoltare, iar definirea acesteia poate varia în funcție de nevoile și preferințele individuale. Oamenii au început să ia în considerare faptul că un stil de viață sănătos înseamnă atât exerciții fizice regulate, cât și la o alimentație sănătoasă și echilibrată. În prezent, există o mulțime de diete populare, fiecare promițând să ofere beneficii semnificative pentru sănătate și pierdere în greutate. Iată cele mai în vogă diete ale anului 2023:
Dieta mediteraneană este denumită astfel, deoarece se bazează pe consumul de alimente care sunt cultivate în zona Mării Mediterane. Această dietă este eficientă pentru pierderea în greutate, deoarece se concentrează pe alimente cu un conținut scăzut de calorii și pe limitarea consumului de alimente procesate. Poate fi benefică pentru sănătatea inimii, deoarece ajută la reducerea inflamației și la menținerea unui nivel sănătos de colesterol. Se consumă fructe și legume proaspete, nuci, măsline, cereale integrale, pește gras, fructe de mare, uleiul de măsline și avocado. Un plus al acestei diete este că nu trebuie să renunți la pâine, produse de patiserie, spaghete sau orez. Poți consuma produse din făină integrală și orez brun, în loc
de cel alb. Este permisă consumarea unui pahar de vin de calitate de câteva ori pe săptămână, dar se evită berea și băuturile tari. Pentru o eficiență crescută a dietei mediteraneene, trebuie respectate câteva reguli: să nu sari peste micul dejun; să bei cel puțin doi litri de apă pe zi; să faci exerciții fizice în mod regulat și să savurezi în tihnă mesele.
Dieta keto (sau dieta ketogenică) este una bogată în grăsimi, moderată în proteine și foarte scăzută în carbohidrați. Scopul ei este de a ajuta corpul să intre într-o stare metabolică numită cetoză, în care corpul folosește grăsimile ca sursă principală de energie, în locul carbohidraților. Aceasta promite o scădere rapidă în greutate. De asemenea, ajută la controlul nivelului de zahăr din sânge, îmbunătățește sănătatea creierului, reduce inflamația și crește nivelul de energie. Alimentele permise includ: carne, ouă, pește, unt, ulei de măsline, avocado, nuci și semințe, legume cu conținut scăzut de carbohidrați (cum ar fi broccoli și spanac) și brânză. Alimentele care trebuie evitate sunt: zahărul și produsele dulci, pâinea, pastele, orezul, cartofii, fructele bogate în carbohidrați și unele legume, precum morcovii și mazărea.
ar fi broccoli și spanac) și brânză. Alimentele care verdețuri; cereale integrale: orez, ovăz, porumb, gust.
Dieta flexitariană este practic o dietă vegetariană flexibilă, care pune accent pe consumul de alimente vegetale, dar care include în cantitate moderată și carne. Aceasta îți oferă o mare libertate de alegere a alimentelor și nu vine cu restricții exagerate. Are o serie de beneficii pentru sănătate, cum ar fi reducerea riscului de boli cronice, creșterea longevității, îmbunătățirea nivelului de energie și a stării de spirit. Flexitarienii consumă proteine vegetale: fasole, năut, linte, soia, tofu; fructe și legume cât mai diverse și verdețuri; cereale integrale: orez, ovăz, porumb, mei, quinoa etc; lactate: iaurt, lapte, brânzeturi, kefir; grăsimi sănătoase: avocado, nuci, uleiuri, măsline, unt de arahide; condimente și ierburi aromatice pentru gust. Ocazional, se consumă carne, ouă, fructe de mare și pește. Există și câteva limitări de alimente precum: mezeluri, produse de fast food și de patiserie, alimente cu mult zahăr adăugat și alcool. Pentru rezultate cât mai bune în menținerea sănătății și, implicit, a slăbirii, nu uita de mișcare, odihnă, hidratare și o bună gestionare a stresului!
o bună gestionare a stresului!
sănătății
Este bine de știut că rezultatele nu sunt aceleași pentru toate persoanele care țin aceste diete. Există mai mulți factori care pot influența succesul dietei și modul în care corpul unei persoane răspunde la modificările alimentare, precum: metabolismul, istoricul medical, vârsta, activitatea fizică și tipul de dietă. În același timp, unele diete pot fi prea restrictive, ceea ce poate face dificilă menținerea acestora pe termen lung (cum ar fi cea keto); pot avea un conținut scăzut de anumiți nutrienți, ceea ce poate duce la deficiențe nutriționale și la probleme de sănătate pe termen lung; pot duce la probleme digestive din cauza unor schimbări bruște în dieta zilnică; pot fi costisitoare, în special cele care necesită alimente organice sau suplimente alimentare. În general, este important să consulți un medic sau un nutriționist înainte de a începe o dietă și să urmărești progresul în mod regulat pentru a vedea cum răspunde corpul tău. Pentru ca dieta să funcționeze, trebuie să fie echilibrată, variată și adaptată nevoilor individuale.
Zilele trecute, în cea mai fierbinte zi a verii, o febră răcoroasă totuși mi-a impus un miraculos fashion show creat, regizat - da, mă mândresc cu colegul meu regizor și producător Alin Gălăţescudedicat celor șapte decenii de viață creativă ai unui monstru sacru al modei planetare, Jean Paul Gaultier. Spectacolele lui Alin nu sunt defilări de manechine, umerașe umane ce poartă veșminte exclusiviste. Sunt sărbători ale unui vrăjitor ce omagiază esența, discreția, farmecul feminin, care se exprimă printr-o atitudine actoricească a fetelorfemei, trupuri lujere, trupuri florale ce ne vorbesc, seduc prin această dublă expresie: omul femeie, haina-i piele, esențe care se potențează reciproc. Femeile ce au năvălit peste respirația noastră nădușită de un poetic deochi, într-un zbor planat, atent dirijat prin muzică, lumină și culoare au compus un caleidoscop de nuanțe, forme alcătuite de 13 designeri autohtoni - păcat că nu-i pot enumera pe toți, poate nici n-ar trebui, căci ei au fost un unic creator anonim, travestit în pură frumusețe și bucurie a vieții. Am fost fermecat de diversitatea creativă, crescută luxuriant din frunza de viță de vie a protopărinților noștri - Adam și Eva, da, Eva mai ales - o explozie barocă de țesături, modele, tendințe, scene, ce planau liber, amintind tot mai discret, dar inventiv geniul lui Gaultier, explicând practic de ce
moda, zic eu, mai ales feminină, este o artă ce frizează abstracțiunea întrupată, un adevărat concept filozofic pe care Alin Gălăţescu îl revarsă peste noi prin aleșii lui designeri, pe care-i pune într-o magie demnă de bagheta unui adevărat și unic la noi Prospero, celebrul personaj al Furtunii shakespeariene. AlinProspero ne prezintă, pare că în mii de feluri, un caleidoscop de întrupări ale Mirandei (fiica unică a magului) transportându-ne pe toți în Insula misterioasă, loc de visare mistic, de creatorii inspirați, aleși de Alin - deveniți și ei parte din duhul lui Ariel. Iarăși i-a reușit lui Alin Gălăţescu un spectacol care depășește limita unei exuberanțe comerciale, doar o simplă „soiree de la mode”, cum își intitulează el modest imageria picturală, un eveniment ce prin detenta înaltă depășește o lume mondenă plină de „evenimente” clișeu. Am rămas îndrăgostiți și fascinați de viziunea lui Alin Gălăţescu și a Arielilor săi, întârziați pe Insula magică a lui Prospero, mai puțin singuri și mai bogați, cu încă un vis fragil împlinit. Și la final mi-au răsunat în tâmple ultimele vorbe ale lui Prospero, chiar în aceea interpretare a senzaționalului George Constantin sub bagheta unui alt mare mag, model al nostru, regizorilor, maestrul Liviu Ciulei, omagiat și el, comemorat aici indirect la o sută de ani de la naștere!
[despre „Soirees de la Mode 32 – Jean Paul Gaultier Forever!”]foto Răzvan Sandu
Este aroma filmului specific marelui designer, clasic, dar intens, în care el este un boxer campion, iar ea o fermecătoare, dar puternică divă absolută. Chimia formidabilă dintre ei creează premizele acestei explozii de combinaţii olfactive care alcătuiesc „SCANDAL”. Este simbolul unui sex appeal infinit, ca un tsunami de stări şi trăiri intense, strânse magistral într-o aromă unică. Parfumul e ca un joc al seducţiei continue, un „joc GAULTIER”, dintotdeauna.
Note de top: portocală sângerie, mandarină
Note de mijloc: miere, gardenie, floare de portocal, iasomie, piersică
Note de bază: ceară de albine, caramel, paciuli, lemn dulce.
Ginul lunii august, GOLD 999.9, este unul dintre cele mai rare băuturi create în Franţa, unic în lume ca istorie şi combinaţie de ingrediente, multiplu distilat şi multi-premiat în întreaga lume.
GOLD 999.9 are o poveste fascinantă: la începutul secolului al XX-lea, în timpul unor săpături din Alsacia au fost găsite alambicuri din aur. Șeful grupului care se ocupa de excavări le-a cerut muncitorilor să îngroape la loc alambicurile și, câțiva ani mai târziu, rămânând cu gândul la această întâmplare, a creat propriul gin. De aici și denumirea, și aspectul sticlei acestuia.
Ginul GOLD 999.9 este ultra premium și este elaborat într-o mică distilerie aflată între granițele Franței, Germaniei și Elveției, în Alsacia. Acest gin este creat cu ajutorul unei baze de alcool produse chiar în distilerie, iar mai apoi este triplu distilat... o metodă unică.
Printre substanțele botanice utilizate ca bază în ginul GOLD 999.9, în cea mai mare parte exotice, se numără: rădăcină de gențiană, ienupăr, maci, violete și angelica. Băutura prezintă şi arome de vanilie, migdale, ghimbir, coriandru, note de mandarine și de semințe de mac.
Principalul element gustativ al acestui gin este reprezentat de aromele de citrice, fiind echilibrat de notele de ienupăr, notele florale și aromele balsamice.
Rezultatul este unul inedit, surprinzator si plin de personalitate, creând un adevărat campion al concursurilor de calitate în lumea ginurilor speciale.
GOLD 999.9 este un gin rafinat, elevat şi iubit de cunoscători.
Clodagh Molloy a deschis un dialog în jurul bolilor mintale prin intermediul unui proiect de bijuterie contemporană
- „Shared Stories”. Ea colecționează povești anonime și transpune lupta stărilor emoționale în colecții de autor. Povestea depresiei ei postnatale a fost reprezentată prin colecția
„Grangegorman”, în care a investigat trecutul emoțional transgenerațional din familia ei. Molloy va prezenta colecția „Black Dog Tags”, punând accent pe sindromul post-traumatic din serviciul militar, la Romanian Jewelry Week-Chișinău (17-31 august), o ediție specială organizată în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, care va reuni aproximativ 50 designeri și colective invitate din întreaga lume.
Clodagh, spune-ne câteva cuvinte despre tine.
Locuiesc în Dublin, Irlanda, și lucrez dintr-un mic studio acasă. Predau bijuterie cu jumătate de normă, mai ales seara și în weekend. Cu toate acestea, principala mea practică de design este un proiect în desfășurare, intitulat „Shared Stories”, în care creez un corp de lucrări ce examinează și inițiază un dialog în jurul subiectului bolilor mintale, abordarea stigmatelor
și evidențierea puterii necesare pentru a trece sau a trăi cu o boală mintală. Vreau să ajut la eliminarea etichetelor date bolnavilor. Colecționez continuu
povești și conversații care au ca rezultat o evoluție continuă a practicii mele artistice.
„Poveștile împărtășite” sunt oferite voluntar, cu dezvăluirea completă ale intențiilor proiectului meu. El aduce la iveală un element fizic despre
propria lor poveste personală, despre lupta lor pentru a fi cunoscute. Dau exemple altora pentru a le arăta că nu sunt singuri și că pot trece prin momente grele. Lucrările pe care le-am făcut până acum se referă la evitarea intergenerațională a emoțiilor, care a condus la ceea ce poate fi descris drept rădăcina stării de sănătate emoțională. Aceste povești sunt gravate cu acid în metal, astfel încât narațiunile sunt încorporate în bijuterii.
Ce te-a făcut să devii designer de bijuterii?
La bijuterii am ajuns la 18 ani, printr-un curs de meșteșuguri și design, eu dorindu-mi să intru la Colegiul Național de
Artă și Design din Dublin. Vin dintr-o familie în care a fi creativ în alegerea carierei tale nu a fost descurajat. La NCAD, am descoperit o abordare diferită a fabricării de bijuterii. În loc să se concentreze doar pe aspectele estetice ale bijuteriilor, cursul a subliniat ideea de a crea bijuterii cu un scop și de a avea un scop în a transmite ceva. Această schimbare de perspectivă mi-a extins înțelegerea despre bijuterii ca mijloc de exprimare, dincolo de simpla frumusețe.
Cum ai ales sănătatea mintală ca sursă de inspirație?
Am ales sănătatea mintală ca sursă de inspirație deoarece prietenii apropiați și familia suferă sau au suferit din cauza acesteia. Inclusiv eu. Pentru mine este important să fiu și eu o poveste. Povestea mea se numește „Grangegorman”. Cu toate acestea, cred că este important să împărtășim, deoarece a fost prima din „Poveștile împărtășite” și a fost catalizatorul pentru a împinge
ideea de a aduna relatări extrem de importante despre sănătatea mintală și cum și-au revenit oamenii sau trăiesc încă cu ea. [...]
De ce crezi că este nevoie de conștientizarea depresiei?
Pentru că am experimentat și am fost martoră la depresie, conștientizarea este crucială. Depresia este o afecțiune mintală gravă și răspândită, care afectează milioane de oameni din întreaga lume.
Potrivit OMS, peste 264 de milioane de oameni, de toate vârstele, suferă de depresie la nivel global. În ciuda progresului semnificativ în promovarea sănătății mintale, există încă un stigmat imens în jurul depresiei și bolilor mintale. Stigmatul poate împiedica persoanele să caute ajutor. În ciuda campaniilor de prevenire a sinuciderii, a educației și a intervențiilor timpurii, există încă bărbați și femei care își iau viața, deoarece nu văd opțiuni disponibile pentru ei. [...]
Ale cui povești sunt în bijuteriile tale?
La Romanian Jewelry Week
- Chișinău este prezentată povestea „Black Dog Tags”. Ne aduce printr-o călătorie a modului în care ne pot afecta evitarea intergenerațională și ignorarea problemelor de sănătate mintală. Această poveste mi-a fost împărtășită de o persoană care a răspuns la apelul meu de pe rețelele sociale pentru a aduna povești. Am
cunoscut-o doar printr-un proiect în urmă cu mulți ani. Am avut o mare șansă să aibă încredere în mine cu povestea ei. Iată câteva dintre cuvintele sale: „Am început să-mi observ pentru prima dată <<câinele negru>> în vara lui 2010. Eram la un festival de muzică cu un prieten, într-o locație uimitoare, și am observat că mă simțeam diferit și nu eu însumi... roțile chiar au început să cadă. În loc să mă simt doar dezamăgită și plată, am început să am atacuri de panică noaptea și să mă trezesc stresată de muncă. M-a durut și nu mai puteam ignora durerea”. Am ales primul ei rând, menționând „Câinele negru” și informații despre PTSD-ul ei mai îndepărtat de serviciul militar pentru a produce etichete cu cuvinte importante gravate în față. Povestea ei este, de asemenea, gravată pe spatele și pe părțile laterale ale etichetelor. Deci, toată povestea ei poate fi trăită. Alte povești din serie sunt despre luptele FIV. Dependență și auto-abuz. Bullying, alcoolism și multe altele. [...]
Împreună cu premiantele renumitului concurs „Miss JR” 2023, având cel mai numeros şi prestigios juriu din istoria concursurilor de adolescenţi şi copii din România, am conceput un shooting arty în Veneţia.
Editorialul a fost creat cu o echipă de elită: Mirela Vescan - Make-up/ Geta Voinea - Hair/ Raluca Andrei - Coordonatoarea şi generatoarea proiectului/ Foto: Ciprian Strugariu şi Rolf Vescan/ Creaţii: Antonia Nae/ Mary Sten by Mariana Stan/ Essa Lian/ Anca Manea/ Andreea Dogaru.
Am reconstruit Veneţia atemporală prin viziunea designerilor români autentici de couture. A fost un tur de forţă. Rezultatele sunt aici!
Apărute relativ recent în peisajul programelor de arhitectură, spațiile de coworking sau spațiile pentru lucrul în comun sunt în continuă creștere și diversificare. Istoria relativ recentă a acestora începe cu 2005 când a fost creat San Francisco Coworking Space, primul spațiu dedicat birourilor partajate, la inițiativa lui Brad Neuberg. Cu toate că începutul a fost anevoios, în mai puțin de trei ani, numărul spațiilor de coworking la nivel mondial depășea 160, pentru a ajunge în 2020 să numărăm peste 20.000 de astfel de facilități. Conceptul în care profesioniști în diferite domenii creative, antreprenoriat, IT sau chiar și angajați corporate împart un spațiu flexibil i-a atras pe toți acei oameni care au nevoie de independență și relaxare pentru a fi eficienți.
„Arhitectura este o călătorie - o călătorie zică și intelectuală.”
Arh. Antoine Predock
În România, primele hub-uri au apărut în urmă cu peste zece ani și s-au dezvoltat în marile orașe, unde ponderea de liber profesioniști și lucrători la distanță este cea mai mare. Cu toate că multe sunt concepute pentru oricine are nevoie doar de laptop, conexiune la internet și o cafea bună, există și spații specializate pe anumite domenii. În funcție de profilul utilizatorilor, dotările folosite în comun pot fi foarte diferite. Atelierele industriei de design, makerspaceurile sunt dotate cu spații de mică producție și toate uneltele necesare experimentării cu diferite materiale; hub-uri dedicate pasionaților de gătit, a bucătarilor sau în care se pot organiza cursuri și degustări; proiecte sociale care pun la dispoziție gratuit sau cu costuri modice spații de lucru pentru comunitățile defavorizate.
În prima etapă a apariției spațiilor de coworking, acestea au fost amenajate în clădiri existente, extinse treptat cu dotări minimale. Zonele administrative comune și, în unele situații, o sală de conferință și echipamente folosite în comun completează un open space amenajat cu zone de birouri de diferite tipuri, în funcție de nevoile utilizatorilor. Pe măsură ce fenomenul a luat amploare au apărut construcții configurate pentru acest tip de utilizare.
În Brașov, proiectul coworking Varsity vine cu un răspuns la nevoile comunității, după cum prezintă chiar echipa – „un mod de lucru lipsit de constrângerile unui birou convențional. Dacă rutina unui 9-5 este cea care te stoarce de energie, înseamnă că ai ajuns unde trebuie.” Cu două spații diferite, dar care au același standard de calitate și dotări, oferă o rețetă perfectă a unui spațiu colaborativ creativ.
Imobilul din strada Colonel Ion Buzoianu 45, o bijuterie de arhitectură situată în centrul istoric al Brașovului, este primul care după o restaurare impecabilă, a adăpostit un spațiu de lucru colaborativ, devenind în scurt timp un catalizator al dezvoltării pentru freelanceri sau echipe puțin mai mari din industriile creative.
Venind în completarea ofertei de spații de coworking, cea de-a doua clădire a proiectului are un stil arhitectural contemporan. Situat de această dată în zona centrului civic al orașului, Basarabia 12 este o clădire proiectată pentru a îndeplini nevoile funcționale specifice acestui program de arhitectură. Aceeași atenție la detalii și la dotări o regăsim încă din faza de concept. Clădirea este structurată pe cinci niveluri, parter și trei niveluri alocate funcțiunii de birouri, plus subsolul, care adăpostește spațiile tehnice și depozitări. Fiecare dintre niveluri are autonomie funcțională, cu acces din spațiul comun al casei scării. Două grupuri sanitare și un spațiu de chicinetă deservesc pe fiecare dintre aceste niveluri sala open space.
Detaliile constructive și ale amenajării interioare dau personalitate spațiului interior. Betonul aparent reprezintă una dintre texturile speciale întâlnite în în toate spațiile primelor trei niveluri. Gama cromatică neutră și placările din ceramică și lemn lasă posibilitatea personalizării flexibile a spațiului, în funcție de specificul utilizatorilor. Spațiul comun al casei scării este îmbogățit cu detalii industriale; o balustradă metalică cu un accent de culoare și lumină parcurge traseul de la demisol către ultimul nivel. Amenajările spațiului exterior completează nevoile unui hub amplasat într-una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului. Fiecare nivel are alocat câte două locuri de parcare. Un spațiu al conexiunii și creativității se dorește a fi un produs contemporan ce vine că răspuns la o nevoie a comunității.
Credite:
Arhitecți: Vlad Slavic & Andreea Curteanu
Arhitecți interior: Ioana
Mitrică & Sebastian Cucu
FOTO: Dan Mălureanu
Branding: GRIN DESIGN
SOIREES DE LA MODE, eveniment dedicat marelui designer francez JEAN PAUL GAULTIER, la împlinirea a 70 de ani de viaţă şi a 50 de ani de creaţie, a beneficiat în mod excepţional de două ediţii. Prima, a XXXI-a din istoria SDLM, a fost transformată într-un party, un moment special de lifestyle, în care oaspeţii, blocaţi în interior de o furtună rebelă, apărută de nicăieri, au reacţionat extraordinar, parcă încheind definitiv prin aceasta, împreună, perioada pandemică de izolare.
„JEAN PAUL GAULTIER FOREVER!”
ediţie, concepută ca omagiu adus iconicului Jean Paul Gaultier, „FOREVER”, cea cu numărul 32 din seria Soirees de la Mode, a fost - o săptămână mai târziu - un regal de modă creativă românească, una dintre cele mai complexe şi imaginative de până acum. Totul pe o muzică unică, live, exclusiv drums, creată special pentru eveniment de doi muzicieni uber-talentaţi: Corina Sucarov, a.k.a. +SHE+ & Vlad Bolborea, a.k.a. DMJ, aşa cum am simţit că se potriveşte cu designerul omagiat. Rezultatul a fost unic, receptat excelent în ineditul său de cei 400 de oaspeţi, pe un podium imens de 30 de metri, în ceea ce se doreşte a fi un nou hub de fashion: Hotel CARO. A fost o experienţă de excepţie pentru toţi. Mai ales că, în acest sezon, au fost create nu o ediţie a Soirees de la Mode, ci trei, fapt unic în cei 15 ani ai evenimentului!
În cadrul Soirees de la Mode 32 „JEAN PAUL GAULTIER FOREVER” şi-au prezentat creaţiile designerii / brandurile:
lansat în premieră naţională şi parfumul „JPG –Soirees de la Mode”, creat de ultra-talentatul brand românesc de parfumerie de nişă TOSKOVAT. Jean Paul Gaultier Parfumery a participat, de asemenea, la eveniment, prin ultimele creaţii ale casei de parfumuri: „SCANDAL” de JPG.
Printre
persoanele publice prezente s-au aflat: Simona Pătruleasa/ Crina Abrudan/ Corina Sucarov/ Oana Niţă/ Misty/ Monica Odagiu/ Mihaela Tatu/ Alina Sorescu/ Catinca Roman/ Alexandra Velniciuc/ Ana Moz (Miss România 2022)/ Oana Ioniţă/ Carmina Cotfas (Miss România 2021)/ Miky (Capital)/ Laura Stone (Miss România 1988)/ Lorena Luchian... majoritatea intrând şi în show-uri!
Make-up: echipele MANUELA HOLBAN (ediţia #32) şi LAURA PERIAN (ediţia #31)/ Hair: echipa ERIKA GONCZI/ Foto: Silviu Covaci şi Laurenţiu Dumitru.
Parteneri: Hotel CARO/ SERVE Cramă-Podgorie/ Nazzuro Aqua/ Opalescence/ Duo Life/ Jean Paul Gaultier Parfumery/ MRA Agency/ Artesana.
SOIREES DE LA MODE este un eveniment AVANPREMIERE/ Alin Gălăţescu.
Scenarii ideale pentru vacanță există destule, indiferent de perioada din an, agențiile de turism ne pot confirma, dar scenariul ideal pentru pielea ta care ar fi? Fie că folosești deja o protecție solară în rutina ta, fie că nu ai auzit niciodată de acest pas sau că nu i-ai dat importanță, ar trebui să știi că, înainte de toate cremele cu efecte miraculoase peste noapte, există una care chiar poate face minuni - în timp, firește - și anume SPF-ul.
Ce este acest SPF și ce face mai exact? Termenul SPF vine de la sun protector factor, în traducere: factor de
protecție solară. Mai simplu, el funcționează ca un indicator pentru perioada de timp în care ne expunem în siguranță la soare. Spre exemplu, dacă petreci 10 minute în lumina soarelui fără să te arzi, o loțiune cu SPF10 va înmulți acest timp de protecție cu 10, rezultând, deci, 100 de minute în care te poți expune la soare. Calculul se aplică pentru orice nivel de protecție, fie că vorbim de SPF10, SPF30, SPF50 și altele, dar scopul protecției solare nu este de a te supune la calcule matemtice, ci de a-ți proteja pielea cu ajutorul filtrelor, fie prin reflectarea, fie prin absorbția razelor solare, prevenind daunele cauzate de acestea.
Protecție solară scăzută
Acest tip de protecție, cu SPF5 sau SPF10, nu este recomandat în cazul expunerii intensive la soare. De regulă, această cantitate de protecție se regăsește în produsele de machiaj, precum fond de ten, ruj sau balsam de buze. Aplicarea acestui tip de protecție este, în mare parte, ineficientă.
Protecție solară medie
În cazul acesteia, vorbim de SPF15 sau de SPF20. Cremele și loțiunile cu SPF15 ne protejează împotriva a 93% din razele UVB, dar, la fel ca în cazul celor anterior menționate, nu sunt eficiente pentru o expunere îndelungată la soare.
Protecție solară ridicată SPF30 ajută în cazul unei expuneri prelungite la soare, blocând aproximativ 97% din razele UVB, oferind suficientă protecție împotriva arsurilor.
Protecție solară foarte ridicată În cazul acestui tip de produse, minim SPF50, protecția împotriva razelor UVB este în procent de 98%. Ele sunt recomandate în cazul unui timp lung de expunere la soare (pentru o zi la plajă poate fi ideală), pentru persoanele cu piele sensibilă (și nu numai), dar și pentru copii.
Cum adică cum aplici corect o cremă? O întinzi și aștepți să intre în piele. Acest pas se aplică în majoritatea cazurilor, dar protecția solară este excepția de la regulă. Ea se aplică cu minim 20 de minute înainte de expunerea la soare și poate fi și o excelentă bază de machiaj. Firește, SPF-ul nu poate fi aplicat o singură dată și that’s it; este nevoie să fie reaplicat o dată la două ore. Special pentru acest pas există diverse produse de tip pudră sau SPF spray, care se pot reaplica în mod constant pe parcursul zilei și încap perfect în orice geantă (sau buzunar, după caz, în funcție de preferințe).
Pentru ten uscat și normal
SPF-ul din gama Anthelios de la La Roche Posay, fără parfum, oferă o protecție de spectru larg împotriva razelor UVA și, de asemenea, nu lasă urme albe, având o textură lejeră și rezistentă la apă.
Crema SVR Sensifine AR anti-roșeață, SPF50+ este testată sub control dermatologic pe piele sensibilă, roșeață recidivantă. De asemenea, nu lasă urme albe, fiind hipoalergenică, non comedogenă și fără parfum.
Pentru ten gras și mixt
Crema SVR Sun Secure Blur SPF50 are o textură de tip spumă, ce acoperă instantaneu, ascunde imperfecțiunile și uniformizează vizibil pielea, lăsând un efect de piele naturală și un aspect catifelat. Atenție, însă, este un produs ce conține parfum!
Crema SPF 50 Uriage Hyseac fluid protejează tenul împotriva radiațiilor UV, matifiază și hidratează tenul, reducând, totodată, excesul de sebum. Are o textură nonlipicioasă și lejeră, lăsând pielea mată și proaspătă. Indiferent de anotimp, razele soarelui sunt mereu prezente, diferența constând doar în intensitate. Prin urmare, acordă-i protecției solare o șansă de a avea grijă de pielea ta!
„Călătoriile te fac mai modest, atunci când realizezi ce loc micuț ocupi în lume.”
„Le Sud de la France” continuă să fie o regiune foarte populară, atât pentru francezi, cât și pentru orice turist în căutare de relaxare, dornic să urce pe munte sau pe placa de surf, mai ales că predomină climatul mediteraneean, agreat de cei care doresc să viziteze Franța, indiferent că e vară sau iarnă. Iată câteva zone îndrăgite pentru toți oamenii care vor să aibă parte de o vacanță de neuitat în sudul continentului nostru:
Nisa este al 5-lea oraș ca mărime din Franța, considerat ca fiind capitala întregii Coaste de Azur. Apa mării este de un „azur” care nu poate fi ușor de uitat. Plimbările pe celebra faleză Promenade des Anglais şi experiențele culinare și culturale la fel de plăcute fac din Nisa un oraș fermecător. Pentru iubitorii de muzică jazz, în fiecare an se organizează Festivalul de Jazz și Swing, iar pentru cei ce vor să fie purtați de muzica și peisajele Americii Latine, vă puteți bucura de o paradă asemănătoare celei din Rio de Janeiro.
Saint-Tropez este o destinație faimoasă din sud, care a fost făcută celebră în anii ’60 de către actrița Brigitte Bardot, un vechi oraș pescăresc, care și-a păstrat încă farmecul, în ciuda modernizării și apariției cluburilor de noapte, ce fac să răsune până în zori acordurile muzicii pop. De asemenea, este cunoscut și vizitat de milioane de oameni din întreaga lume și datorită sediului jandarmeriei din centrul orașului, unde s-au turnat celebrele scene din filmul Jandarmul din Saint-Tropez, din 1964, lângă acesta fiind găzduit un muzeu care te poartă în lumea filmului.
Cannes este un oraș de o mare notorietate din sudul Franței, fiind iubit atât de cinefili, cât și de doamnele în pas cu moda, care străbat celebrul Boulevard de la Croisette, cu faimoasele sale bouticuri. În vechiul port Le Suquet, străduțele înguste și frumos pietruite, împreună cu biserica din vârful dealului, ne trimit în timpurile vechi din era medievală franceză. Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, care are loc în Palais des Congrès, sau minunatul Festival de Artificii îi face pe turiștii să se întoarcă în acest loc plin de culori, glamour și viață „cinematografică”.
- Gustave FlaubertNISA
Tommy Castro & The Painkillers (USA)
Sharrie Williams (USA)
Rita Marcotulli & Luciano Biondini (IT)
Antonio Lizana & Oriente (ES)
The Bluesbones (BE) • Johnny Rawls (USA)
Lucy Woodward & Soundsville (USA/DE/IT) • Alabama Mike (USA)
Black Water (RO) � Move78 (DE)
Florin Giuglea Trio (RO) � Luna Maar (RO) � JazzyBIT (RO)
Nicu Patoi & Lars Kutschke Band feat. Berti Barbera (RO/DE)
Dalma & The Fliptones (RO)
Watzzy & The Watzaky Doodle Pigeons (RO)
Fusion Core (RO) � Fernet Blues Company (RO)
The Teachers (RO) � The Citybreakers (RO) � Nod în papură (RO)
Vertigo (RO) � Overblack (RO) � Maya & Band (RO)
Aleka & Chris Guilfoyle Duo (RO-IRL)
Soul Serenade
10 - 15 august 2023
ediția a XI-a
Anamaria Galea Trio (RO) PIAȚA SF. IOAN PIAȚA BRASSAÏ PARCUL CENTRAL (trupe din Brașov) JUNO WINE GARDEN