Zile și Nopți Cluj-Napoca, Septembrie 2020

Page 47

TOP

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

5 terase din țară unde te poți delecta cu un vin bun Bem vin la toate ocaziile importante, dar și atunci când vrem să transformăm un moment banal într-unul memorabil. Sau, pur și simplu, atunci când ni se face poftă. Așa că, atunci când vrei să bei un pahar de vin bun, într-o atmosferă plăcută, nu uita de această listă cu 5 locuri din țară cu oferte impresionante de vinuri din lumea întreagă:

BUCUREȘTI PÂINE ȘI VIN   Actor Ion Brezoianu nr. 4 La Pâine și Vin vei găsi așa: flatbreads (pizza), platouri cu brânzeturi și mezeluri ce provin de la mici producători locali, feluri deosebite de pâine, un design superb și foarte multe vinuri românești ce provin doar de la crame recunoscute, din toate regiunile viticole cu tradiție din România: Dobrogea, Muntenia, Transilvania, Oltenia, Crișana – Maramureș, Banat și Moldova. Așa că, dacă vrei să ajungi să cunoști cât mai multe vinuri deosebite din România, aici e locul. BRAȘOV LE SOMMELIER   Diaconu Coresi 6  0744.566.326 Le Sommelier este unul dintre locurile din Brașov cu o selecție impresionantă de vinuri. Aici vei găsi etichete de pe 4 continente, plus o selecţie de brânzeturi fine şi gustări în combinaţii perfect echilibrate pentru că trebuie să-ți mai și clătești gura cu ceva între două pahare de vin. Unde mai pui că terasa de aici e deschisă până în octombrie. CLUJ BUJOLE   Piața Unirii 15  0739.932.247 Cei de la Bujole și-au modificat www.zilesinopti.ro

recent meniul de vinuri. Au peste 70 de etichete locale și internaționale, iar în funcție de vinul ales, ți se va recomanda și feluri de mâncare din meniul lor care să se potrivească și să-i amplifice gustul. Neapărat de încercat este vinul Karakter de la Aurelia Vișinescu, delicat și bogat în arome intense de zmeură, căpșuni și fragi. TIMIȘOARA VINTO, GASTRO WINE BAR   Florimund Mercy 4  0770.670.409 Vinto este un wine bar în care care-ți propune și o experiență culinară deosebită. Conceptul de aici se bazează pe gastro socializare sau „sharing”, adică îți este sugerat ca atunci când ieși cu prietenii aici să comandați diferit, dar să parcurgeți împreună gustativ. Au listate peste 200 de etichete, iar 36 dintre ele sunt disponibile la pahar. IAȘI CORRIDO   Lascăr Catargi 16  0232.707.747 Corrido e un restaurant mediteranean cu influență spaniolă și care s-a dezvoltat în jurul unui meniu generos de vinuri din mai multe colțuri ale lumii. Localul are o terasă la înălțime, cu o priveliște plăcută, așa că e locul ideal pentru a încerca niște noi sortimente de vin, alături de câteva tapas. PAGINA

47


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.