Angela SILION, Bulevardul Unirii din F o c ş a n i

BULEVARDUL UNIRII DIN FOCŞANI

9

A ngela SILIO N

Când te aşezi cu traiul înt-un loc, acel loc se contopeşte cu fiinţa ta şi pot spune, cu mâna pe inimă, că sunt vrânceancă cu adevărat, chiar dacă sunt născută în acelaşi sat cu George Enescu, din judeţul Botoşani. Cutremurul din 1977 a fost punctul de reper pentru aşezarea cu traiul la Focşani. Tineri constructori, am ales repartiţia în aceste locuri pentru actul cunoaşterii meleagurilor unde s-a născut Mioriţa, pentru vinul bun şi pentru a construi un oraş nou. Multe amintiri îmi vin în minte acum, dar răspund provocării de a vorbi de parfumul şi poezia străzii pe care locuiesc de ani şi ani. Strada de care vorbesc era o stradă oarecare ce trecea prin centrul urbei noastre. Încet, încet parcă ştiind că vor veni vremuri „mari”, s-a transformat, a îmbrăcat haină nouă şi s-a botezat cu numele de BULEVARDUL UNIRII. Când am început să cunosc oraşul, oamenii vorbeau cu durere în suflet ca despre o iubire pierdută, de anumite clădiri dispărute în urma demolărilor. Supăraţi pe „mai marii vremii” că uneori demolau din nepăsare aceste clădiri la care ţineau mult, se linişteau la gândul că „omul e supus greşelii” . Oricât ţi-ai fi dorit, nu vedeai pe nimeni cu şublerul la ureche să măsoare durerea şi mai ales intensitatea fiecărei trăiri. Oraşul în care locuieşti, şi mai ales strada pe care mergi zi de zi, e o anume stare a cordului. Fie ploaie, fie vânt sau vreme bună, o plimbare pe strada mea îmi aduce echilibrul de care am nevoie ca să trăiesc. Primăvara, strada se îmbracă în straie de sărbătoare. Cu ani în urmă, plopii erau stăpâni de-a lungul bulevardului. Ne supăra puful lor, dar era ca un rău necesar. Cu timpul, o minte înţeleaptă ne-a scăpat de alergia pufului şi locul l-au luat castanii. E mai mare dragul să te plimbi seara pe sub castanii înfloriţi. Sunt ca nişte mirese în alb care îşi aşteaptă peţitorii. Fără cuvinte, participăm la o comuniune cu natura. Cum să nu-ţi aminteşti de Eminescu, care iubea atât de mult codrul şi natura? Coloritul frumos al primăverii este întregit de alb-roşul trecerilor de pietoni, ca nişte mărţişoare care te atenţionează, mai ales la orele dimineţii, că traficul e sufocant şi oamenii mai lucrează. Strada, ca şi poezia, o înţelegi pe deplin atunci când o parcurgi pe jos, când te vezi cu omul faţă în faţă, nu din viteza maşinii. Aşa descoperi

că există, la Capela Militară, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” . În 1977, când am participat la construirea blocurilor de pe bulevard, am aflat de la localnici că această biserică a fost salvată de la demolare de părintele Bălănuţă, nimeni altul decât tatăl regretatei actriţe Leopoldina Bălănuţă. A fost omul care a depus suflet şi stăruinţă la conducerea acelor vremuri ca acest lăcaş de cult să rămână în picioare. Se spunea că pe aceste locuri ar fi existat cea mai mare ciuşmea de apă construită de Constantin Brâncoveanu. Chiar dacă biserica a trecut prin foc şi cutremur, ne bucurăm ca astăzi să vedem plăcuţa de la intrare „biv vel serdar”, marele serdar care făcea parte dintre boierii din divan. Sigur că biserica veghează asupra noastră şi astăzi, iar oamenii n-au putut fi rupţi de credinţă. Sunetul melodios, care se aude la slujbă, se spune că vine de la clopotul făcut dintr-un tun german, capturat de soldaţii români. Probabil că pe atunci nu exista acel REMAT () care să-ţi dea câţiva lei pe el cu care să-ţi astâmperi setea. Trecem pe lângă locuri care fac istorie şi care, oricând, din neatenţie, pot deveni doar istorie, aşa cum s-a întâmplat cu alte monumente ale urbei noastre. Strada este un loc fascinant şi fiecare are povestea sa. Parcurgând bulevardul, ajungi la un simbol al Focşaniului şi anume Ansamblul arhitectural din PIAŢA UNIRII. De la constructorii vremii aflăm că aici au existat nişte hrube, brutării şi magazine şi totul s-a înălţat pe fosta albie a râului Milcov. La sărbătorile noastre naţionale, când au loc parade militare, bulevardul îşi pune haina solemnă pentru onoruri militare. La început de iunie, desenele pe asfalt ale copiilor ne duc în altă lume. Inspiraţia adusă în stradă te face să admiri jocul lor copilăresc şi să- ţi aminteşti de copilul din tine. Dacă te nimereşti la „Zilele oraşului Focşani”, şi faci o plimbare pe „Bulevardul Unirii”, dai de tarabele comercianţilor cu tot felul de produse. Te trag de mânecă să ţii minte că „al nostru-i mai frumos” şi notezi în agendă de la preţul negociat până la reţete de gogoşari muraţi. Câtiva paşi dacă mai faci, găseşti Palatul Administrativ al Municipiului Focşani şi al Judeţului Vrancea. Cum, astăzi, majoritatea actelor de care ai nevoie se rezolvă online, poţi merge mai departe pe bulevard. Treci, apoi, pe la fostul Cinema „Balada”, astăzi sediul Ansamblului „Ţara Vrancei”, unde, cu siguranţă, îţi linişteşti sufletul cu nestematele folclorului românesc sau cu vizionarea unui film. În caz că ţi-ai dat întâlnire cu cineva, singurul loc, şi cel mai sigur, este la capătul bulevardului, unde stă, neclintit, „Ceasul Rău” . Nu vă speriaţi că nu sunt cele trei ceasuri rele, ci doar unul singur care între timp s-a hotărât să ne arate ora exactă. Strada este locul care ne arată cât suntem de gospodari, aşa că după fiecare eveniment, sau fiecare

trecere a noastră, este important să o lăsăm curată. De la un timp, şi de la o anumită oră, străzile sunt pustii şi simt lipsa paşilor noştri. Câte un câine latră de unul singur. Să nu disperăm, să iubim strada, să ne iubim între noi şi viaţa se va construi frumos. Aştept perioada colindelor, a miresmelor de brad, a palmelor încălzite pe o ceaşcă fierbinte cu vin fiert... Şi totul va fi inundat în lumină...

A ngela SILIO N - nume la care răspund cu acte în regulă. 30.10.1953: cifre acceptate ca dată naştere. De fapt, m-am născut cu două zile mai devreme dar, conform obiceiului, m-au lăsat un timp pentru acomodarea cu lumea. Comuna „George Enescu”, Judeţul Botoşani: locul naşterii mele şi a lui George Enescu. Ar fi fost prea mult să fie adăugat şi numele meu la cel al comunei. Şcoala Generală: în comuna natală, cu profesori datorită cărora aveam trei cărţi în trăistuţă ca hrană, când mergeam cu animalele la păşune. Liceul Teoretic Dorohoi mi-a consolidat cunoştinţele cu patru ani de studiu. Şcoala Postliceală Iaşi, care m-a pregătit pentru meseria de viitor constructor. Un oraş universitar, în care eu eram ca un pui de găină într-o curte prea mare. CUTREMUR 1977. Cu repartiţia în mână, am ajuns la Focşani, zona seismică, unde au fost multe de dărâmat şi construit. Am cochetat şi cu actul de cultură aşa că, la Ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei” din Focşani, am aflat că aici e Ţara Mioriţei şi a Chipăruşului. M-am implicat în multe proiecte prin care am încercat să aduc partea mea de contribuţie la imaginea Focşaniului, trecut definitiv în buletin. Atunci când vrei, „Nu există nu se poate”, conform campaniei în care am câştigat un loc de ambasador pentru Focşani.