Claude Cahun Profet homosexual suprarealist

ADRIAN GRAUENFELS

Claude Cahun Profet homosexual suprarealist

self-portrait, c.1921,MOMA

Claude Cahun, iată o zicala a sa: „Masculin? Feminin? Depinde de situație. Neutru este singurul gen care mi se potrivește întotdeauna.”

Fotograf, scriitoare și activistă politic, Claude Cahun s-a născut în 1894 la Nantes, Franța, într-o familie de intelectuali evrei. Inițial, Lucy Renee Mathilde Schwob, a adoptat ulterior numele unisex Claude Cahun. Mama lor a fost internată într-un centru psihiatric când aveau doar 4 ani, iar ei au fost crescuți de bunica lor.

La vârsta de 15 ani l-a întâlnit pe Marcel Moore (cunoscut anterior sub numele de Suzanne Alberte Malherbe) și au devenit tovarășe de viață. Colaborarea romantică și creativă a durat o viață întreagă. De fapt, mama văduvă a lui Moore s-a căsătorit cu tatăl divorțat al lui Cahun în 1917, așa că au fost surori vitrege, dar și iubite.

Întâlnirea cu un tovarăș și colaborator artistic de-o viață.

Fotograf necunoscut, Claude Cahun și Marcel Moore la lansarea cărții lui Cahun Aveux non Avenus, Franța, sursa: Jersey Heritage Collection.

Andre Breton și Man Ray

După ce a urmat cursurile Universității franceze Sorbona, Cahun s-a stabilit la Paris împreună cu Moore. Cahun a început să realizeze autoportrete (puse în scenă) la doar 18 ani, iar acest lucru a continuat timp de mulți ani. Portretele înfățișează pe artistă privind direct la privitor, purtând costume și machiaj, schimbând și amestecând genurile. Cuplul a organizat „saloane” literare și artistice în casa lor pariziană, iar printre vizitatori s-au numărat Andre Breton și Sylvia Beach. Man Ray a fost unul dintre cei mai cunoscuți colaboratori ai celor doi. Breton l-a numit pe Cahun „unul dintre cele mai curioase spirite ale timpului nostru”.

Opera lui Cahun este în mod clar un predecesor foarte timpuriu al autoportretelor lui Cindy Sherman. Înainte de a deveni laureată a premiului Turner, Gillian Wearing a descoperit fotografia lui Cahun. Folosirea măștilor, a personalităților și a identităților fluide a fascinat-o pe Wearing, iar în 2017 a organizat o expoziție la National Portrait Gallery folosind propriile lucrări alături de cele ale lui Cahun.

Claude Cahun, Sunt în formare, nu mă săruta Claude Cahun, I am in training, don’t kiss me, 1927, Jersey Heritage Collection, Jersey.

Scriitor și jurnalist

Deși fotografia a fost în mod clar o activitate artistică foarte iubită, Claude Cahun a fost, de asemenea, scriitoare, jurnalistă, eseistă, poet și sculptor. A lucrat în teatru și a participat la mai multe expoziții suprarealiste la Londra și Paris. Poate că cea mai faimoasă lucrare literară a lor a fost Disavowels, publicată în 1930. Cu toate acestea, Heroines, publicată mai devreme, în 1925, are un cadru unic de personaje feminine, scoase dintr-un basm, amestecate cu femei din zilele noastre.

Atât Cahun, cât și Moore au fost activiste din punct de vedere politic. Ca parte a Rezistenței, au scris și distribuit literatură antinazistă. În 1937, în urma căderii Franței și a creșterii antisemitismului, s-au mutat pe insula Jersey, situată în largul coastei franceze. Revenind la numele lor originale, Lucy Schwob și Suzanne Malherbe, s-au declarat surori și și-au continuat eforturile politice din Jersey.

Scriitor și jurnalist

Claude Cahun, Fără titlu, 1936, Tate, Londra, Marea Britanie.

Cu toate acestea, Jersey a fost invadat de Germania în 1940, iar cele două au fost în pericol iminent. Distribuția de materiale antinaziste a fost cu siguranță politică, iar cuplul era vehement antifascist. Dar, într-un fel, protestul lor a devenit și o aventură artistică.

Aruncau pliante mototolite în vehiculele care treceau, le ascundeau în cutii de țigări și chiar le strecurau în buzunarele soldaților! Dar eforturile lor au fost pedepsite brutal când, patru ani mai târziu, în 1944, atât Moore, cât și Cahun au fost arestate și condamnate la moarte. Au fost închise, casa lor a fost confiscată, iar o mare parte din operele lor de artă au fost distruse.

Marcel Moore și Claude Cahun, Autoportrete Marcel Moore (stânga) și Claude Cahun (dreapta), autoportrete fără titlu, 1928, Jersey Heritage Collection, St Helier, Jersey.

Eliberare și moarte Politica de gen

Jersey a fost eliberată de Aliați în 1945, iar cele doua femei au fost salvate, însă sănătatea lui Cahun s-a deteriorat grav în închisoare, ambele au murit la scurt timp după aceea. Un Moore devastat s-a mutat într-o casă mică din Jersey, trăind singura până la sinucidere, în 1972.

Sunt îngropate împreună în biserica St Brelade din Jersey. Dar acesta nu este sfârșitul poveștii.

În anii 1990 a existat o creștere bruscă a interesului pentru Cahun și Moore. Acele autoportrete uimitoare și atent puse în scenă, în care artistele își asumau diferite personalități, au dobândit un statut de cult. Artiștii care confundau stereotipurile binare bărbat/femeie au prins în totalitate zeitgeispoliticii de gen.

Claude Cahun, Que me veux-tu? [What do you want from me?],1928

În 1994, Institutul de Arte Contemporane din Londra a organizat o expoziție de autoportrete ale lui Cahun. În 2007, David Bowie a realizat o expoziție multimedia cu lucrările lui Cahun la Festivalul Highline din New York. O imagine în special, „I am in training, don’t kiss me” , a devenit una dintre cele mai îndrăgite și copiate imagini din iconografia homosexuală a secolului XX. În 2018, Dior a lansat o colecție de modă inspirată de Cahun.

Cahun a spus: „Rolul meu a fost să-mi întruchipez propria revoltă și să-mi accept, la momentul potrivit, destinul, oricare ar fi el.” Cahun a îmbrățișat fluiditatea sexului cu zeci de ani înainte ca acest termen să fie folosit în mod curent. Dar nici Cahun, nici Moore nu și-au dorit celebritatea în sensul în care o promovăm acum. Munca lor a fost personală și politică, subminând conceptele tradiționale de gen, sexualitate și frumusețe.

Este posibil ca ele să nu fi fost deloc îngrijorate de modul în care sunt acum adorațe de istoricii de artă și de membrii comunităților de homosexuali, lesbiene, trans-sexuali, bisexuali, și persoane care pun întrebări legate de gen. Arta lor a fost arma lor, nu calea lor spre celebritate. În acest sens, ele sunt la fel de revoluționare azi ca și acum 100 de ani.

Via Cerasela Tofan traducere de Adrian Grauenfels

ATTILA F.BALÁZS

Rugăciune

au fost zile când n-am putut comunica cu nimeni

nu era o întoarcere spre interior mai mult m-au deranjat toate afirmatiile umane

depresie – ai spune dar eram bine dispus m-am distrat cu pisicile mele am tăiat trandafiri m-am simțit ușor ca un acrobat care nu cunoaște gravitația

codroșul de munte cu coada ruginita privea fiecare miscare în timp ce zbura ici-colo

graurii s-au ridicat și m-au spionat dintre crengi

Clip

S-a terminat si vara asta rândunelele au dus căldura sub aripile lor

sub picioarele tale sângele frunzelor căzute

tineri rătăcitori fără scop tot mai puțini pe străzi

trandafirii nu s-au ofilit încă sunt în linie dreaptă: gardă decorativă

umbra îmbrățișează pentru ultima oară lumina soarelui descurajată

dar ziua s-a predat ursuzului nopți

tu dragă în sălașul ascuns al conștiinţei mele ai asteptat cu răbdare până când îmi termin rugăciunea comună cu creaturi

Poveste

Cândva din lut se făcea cărămidă el a făcut cărămizi din singurătate și a clădit zid din cărămizi în jurul lui noaptea își acoperi coliba cu cerul înstelat ziua cu nori și țesătura albastră a cerului

între timp femeia făcea fire din singurătate și a tricotat vise cântând

bărbatul ascultând cântarea a meditat: norii deși prind multe forme și culoare totuși mișcarea lor este previzibilă cerul nopții este infinit de adânc cu nenumărate stele dar secretul lui nu-l poți descifra

și atunci brusc se uită la pereți și-a imaginat o fereastră și ușă prin care intră femeia a cărei voce asculta de o vreme în mâini cu vise tricotate cu care se vor acoperi în noptile răcoroase...

Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil Schinteie Art

GÁBOR ISTVÁN ÖRDÖG

REZOLUȚIE PICTURALĂ

A muri încet, cu răbdare, așteptînd ultima mișcare ușoară, după ce neantul te eliberează din păcatele tale, Și cu o anumită precizie treci mai departe. Inexorabil. Neajutorare, ca Greutate excesiva. Gaură neagră, unde Se pierde totul. Simplu și Definitiv.

EMIGRARE

Trebuie să pleci să știi De ce să te întorci. Dacă te întorci Inexistența va fi mai severă Decât prezentul.

DEPRESIE

ANONIMUL

Țara lui se întinde De la scaun pân’ la pat, De la pat pân’ la scaun. Acei doi sau trei pași. Beznă, o mișcare De la pahar la gură, De la gură la pahar Și cei doi-trei pași Până la moarte.

CINA UNUI BEATNIK

Mă uit la tine, oraș al meu, Cluj. Spatiul iubirilor mele. Vis suburban a somnului pe o viață. Zâmbet de plumb. Peisaj urban care preschimbă creierul și narcoza pierdută și regăsită a persoanelor care transformă orașul. Realizarea a tot ceea ce înseamnă prezent descântecul orașului și grimasa desfrânată, a trecutului.

Mă uit la tine, oraș al meu, Cluj. Scena iubirilor mele. Nume ascunse între nervii mei, vibrațiile mele, aparițiile mele îmblânzite în noapte, secretele dezvelite care s-au dovedit în cele din urmă, neînsemnate, și începuturile la șapte dimineață.

Mă uit la tine, orașul meu, Cluj. Scena iubirilor mele. De la piața centrală pîn la gară, urmărind lumea, să descoperi cunoscuții, și locurile cunoscute, strada unde stătea iubita de odinioară și casele unde am stat eu în gazdă, acolo și acolo, și fumul cârciumilor și stația unde ajungi și de unde pleci.

Mă uit la tine, orașul meu, Cluj. Scena iubirilor mele. Tabăra celor fără glas, așteptând o formă a rezultatului final, în cele din urmă, pleacă într-o cârciumă din centru și se îmbată prostește,

dă cu piciorul în fund durerii cuiva, și hai mai departe.

Mă uit la tine, orașul meu, Cluj. Scena iubirilor mele. Parcul central, unde te ai culcat cu câteva fete, și ai rămas acolo până în zori ca apoi să pleci să dai examenul până la plictiseală și să spui din nou că nu-ți pasă deloc, să asculti poveștile prietenilor și în cele din urmă spre casă îmblânzind gândul că a pierit drumul.

Mă uit la tine, orașul meu, Cluj. Scena iubirilor mele. Ucigașul de alături. Ucigașul de alături, străin. Anonimul. Case anonime, orașul anonim, anonimul din noi, etc. Cunoscutul, cel ce apare mereu, perfectul jenant mă sufocă cu plictiseala, ca orice ființă umană creatoare, parte a vieții unei camere dintr-un bloc. Povestind despre tot.

Mă uit la tine, orașul meu, Cluj. Scena iubirilor mele. Cu teatre, cu zâmbete de scenă, Romeo fluturându-se ici și colo, ținându-se de mână cu iubita, umblând prin ani, așteptând aplauze, sau altceva, ce nu îneacă rolul de vis într-o plăcere extremă, ieșind în lumea modei si de acolo mai departe… să povestest sentimentul acela din trecut care te a împins din pat în pat, nu de puține ori tercând de zori,

și pălăvrăgeala generației următoare care începe totul din nou cu aceleași dorințe.

Mă uit la tine, orașul meu, Cluj. Scena iubirilor mele. Scena viselor care se ascund în spatele ecranelor cinematografice, Titanic, cu aspect colorat schimbător, astept la mai bine, și după scenariu aprinzi o țigară și agăti femeia ta, ori altă femeie, cumperi un vin, iar orașul plictisit privește totul, de bună voie sau numai prin constrângerea instinctului, neagă tot ce este evident iar mai târziu, își dă seama de greșelile sale, se căiește de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Mă uit la tine, orașul meu, Cluj. Scena iubirilor mele. Unul ca eu, care a trăit aici, si care va merge mai departe, pe care l-ai primit și l-ai transformat într-un fel prin plimbări de la Mănăstur la Mărăsti, fiind un rezultat parțial, remarcat ici colo, ori nu, mă numesc István Gábor Ördög, mă trezesc, incerc să aflu unde-s, oraș al meu, scena iubirilor mele, Cluj.

Traducere de F. Attila Balázs

Gábor István Ördög, 1977, Sfântu Gheorghe, studii universitare la Cluj-Napoca și Brașov. A publicat două volume de poezie.

Olga Stehlíková (* 1977) este poetă, redactor de revistă și de carte, editor și critic literar. S-a născut în Příbram și a studiat boemistica și lingvistica la Facultatea de Științe Umaniste (Litere) a Universității Caroline din Praga și jurnalistica la Școala de Publicistică din cadrul aceleiași instituții de învățământ superior. Se concentrează în principal asupra poeziei și prozei cehe contemporane. A participat la alcătuirea Antologiei Poeziei Cehe, partea I, 1986-2006 (apărute în 2007), a anuarului Cele mai frumoase poeme cehești ale anului 2014 (alături de coordonatorul juriului, poetul Petr Hruška, lucrare apărută în același an) și la pregătirea multor altor volume de poezie și de proză. Volumul de debut, intitulat Săptămâni, a fost răsplătit cu Premiul Magnesia Litera Pentru Poezie1. Trei ani mai târziu, a scris împreună cu muzicianul Tomáš Braun volumul experimental ouă / eggs, alcătuit din 101 distihuri și îmbinând poezia, arta traducerii și muzica. În 2018 i-au apărut volumele Din perspectiva subiectului liric și Un semn al exclamării ca un catarg, primul dintre ele fiind scris împreună cu poetul Milan Ohnisko sub pseudonimul Jaroslava Oválská iar cel de-al doilea având-o drept autoare exclusivă. După un an, Olina Stehlíková a venit cu o compoziție poetică provocatoare, intitulată Despre ce vorbește Maica atunci când tace și care reprezintă o contribuție extrem de personală a autoarei la discuțiile despre criza globală a mediului, prăbușirea biodiversității și schimbările climatice. Personajul principal al cărții, care, printre altele, vorbește la persoana întâi, este însăși ”Maica Primordială”, planeta Pământ. Anul 2019 a fost neobișnuit de bogat pentru Olga Stehlíková: pe lângă Maica, a publicat și nuvela Băieții nu dansează!, poveste dintr-un mediu coregrafic care li se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, ne învață cum să luptăm împotriva prejudecăților de gender, să învățăm să ne cunoaștem și să ne acceptăm alteritatea – pe a noastră și pe a altora, precum și narațiunea absurdă fără sens Kařut și Řabach, o poveste pentru copii și tineri, al cărei personaj principal - în afară de cei doi gemeni deja menționați în titlu – este litera cehească Ř2 : ea pare a avea o mare însemnătate nu numai în Republica Cehă, ci și pe misterioasa planetă Praminda.

1Premiile Magnesia Litera sunt în Cehia echivalentele unor premii naționale pentru literatură. 2Literă specific cehească, sunet care se pronubță ca o combinație stranie între ”r” și ”j”, ř este în același timp o inepuizabilă sursă de (auto)ironii la adresa ”specificului național ceh”, zice-se anodin, imitativ și lipsit de originalitate: ”nu avem nimic cu adevărat al nostru în afară de ř ”.

Prezentare și traducere din cehă în română de Dan Mircea Duță

OLGA STEHLÍKOVÁ

Blocaj de trafic

Îmi petrec timpul în blocaje de trafic. Mereu merg pe undeva cu mașina. Îmi petrec timpul printre blocajele de circulație: el își va încetini trecerea, petru o vreme totul se va opri din obișnuita agitație cotidiană. Atunci timpul se odihnește, încremenește, își sfâșie stomacul și își dezvăluie intestinele, din care încă iese fum. Acestea sunt momentele când îmi realizez finitudinea, când, în sfârșit, știu unde să-mi plasez mâinile - pielea din care este făcut volanul seamănă cu pielea umană - când mă regăsesc în oglinda retrovizoare, deși privesc înainte.

Te sun, îți cer să mă suni, în automobilul gol pronunț cu voce tare numele tău, sunet după sunet, dar nici nu mă suni, nici nu ridici, pentru că ești la volan, nu ești blocată în trafic

pe strada ta, traficul este fluid, ai trecut demult în viteza a cincea și nu ai niciun motiv să o reduci.

Acestea sunt clipele când văd ce se întâmplă în vehiculele din jur se află atât de aproape, o mică mașină mare înăuntru o mică fetiță mare, steluțe ca niște semnalizatoare Preadelicate amânări furioase. Cehii nu se pricep să strângă cureaua, și în fond este atât de simplu. Acestea sunt clipe ale contemplării, când timpul se relativizează, când pe neașteptate și în ocoluri necunoscute se ivesc din adâncuri amintirile, precum focile din copcile scobite-n gheață, când îmi amintesc că ar trebui să merg la mormântul tău, că drumul tău e lin, ca am apucat să fac atât de putin, că nu am reușit nici măcar să iau cina.

Îmi petrec timpul în blocaje de trafic. Pe bancheta in spate, copiii luau viața la rost, la vârsta asta, viața încă ascultă când o iei la rost. Pe mine mă ascultă numai Google pe baza cuvântului-cheie. Asigurați ireproșabil, ei se simt cel mai bine acolo, printre firimituri, în scaunele anatomice, într-o zi își vor ieși urlând din sine, sau poate chiar acum stau îmbibați în propria urină. Pielea din care este făcut volanul seamănă cu pielea umană -mă regăsesc în oglinda retrovizoare: o bătrână sălbatică de șaptesprezece ani, cu centura de siguranță legată ireproșabil, cu documentele la purtător,

cu o cană preferată în mână și cu rezervorul plin.

Nu, astăzi nu vom apuca s-o facem. Dar timpul meu e unul singur, e așadar o raritate pe care n-o poți prevedea. Îmi dedic timpul, îl dăruiesc, ambalat în pachete drăgălașe, este vorba despre o activitate caritabilă invizibilă, pe care o voi bifa cu succes. Fotografia mea se află pe toate legitimațiile mele.

Privește cât de adânc este plasată cutia de viteze sub bord. Parcă ar fi prăpastia Macocha3 . Ce-arunci în ea, este pierdut pentru vecie. Cândva mi-am depus acolo încrederea într-o hârtie cu antet. Blocaj în trafic precum o constipație în mațele de certuri înfundate Nu voi scăpa nicicând de-această-asemuire. Acționează schimbătorul de viteze!!

Din coloana de pe banda paralelă, mă privește insistent un bărbat care conduce un jeep de oraș: poate că nu-mi funcționează farurile sau am probleme când pornesc din loc mașina sau nu știu să lucrez cu ambreiajul - individul este în permanență lângă mine. Profiluri ireproșabile din stânga și din dreapta. Luxul privirilor în ochii celuilalt ni-l permitem doar înaintea coliziunii frontale.

Privește toate aceste lumini de control, sunt tot atâtea lucruri de care trebuie să le am grija, - copiii să-mi crească, nimeni să nu-i bârfească - dar luminile tot se mai aprind o dată, ca spre-a mă avertiza.

Nu, dragilor, azi nu vom apuca mergând doar înainte ca motorul. Limitatoarele de viteză tenteză mai mult decât tortulețul Oreo, Sunt mai negre decât asfaltul. Nu departe, dincolo de ele,

orașul străin în care trăim din care încercăm să evadăm zgâriind pereții în mici, periculoase căsuțe rulante ce au parte de un service ireproșabil. Nu departe, în spatele lor, se află tufele sălbatice, acolo se-ascund puii acelor păsări ce vor zbura curând, de la bun început, peste șase benzi de autostradă dintr-o dată.

mi-e drag

mi-e drag ca de la geamul meu să observ cum dispar speciile de animale încălzirea globală și topirea ghețarilor să văd cum treci prin spațiul porții cu o felie de pâine unsă cu ceva și părul ciufulit

mi-ești drag de parc-ai fi mort iar tu ești

3Macocha (”Maștera”) - Prăpastie de natură carstică din apropierea orașului Brno, loc în care, conform unei legende locale, o mamă vitregă ar fi încercat să își ucidă fiica, gest zădărnicit de intervenția sătenilor, alarmați de țipetele disperate ale copilei.

pădure

Te duci pe gât, fierbinte lună plină, tu, pâine ce n-ai prins nici a te naște și-alergi prin noaptea ce cinstește un legământ de taină rară. Te năpustești asupra pulpei, ca de Crăciun un bici de Paște, în coșul rariștei preapline de alb de ochi de căprioară.

Nu-i codrul tău. Silueta șade, turn vechi și rău al amintirii, puțind a rom și a velință bătută în proțap de-a rândul. Va fi. Tainice gâze-n cioareci te vor ciupi precum vampirii.

Lucesc grămezi de iepuri. Aripi de buhă oare-ți cere gândul? Să nu le-auzi precum frunzișul ce poartă râul, fremătându-l? În urmă-i, noaptea-ncremenește în zori promisa arătare, în care credem toți; încă zaci pe spate-n mușchiul umed cât mai poți până ferigile cu frunza-n jos deasupra frunții au să-ți zboare făr´ de-a descrie-n aer negri spori străvechi în veșnică mișcare.

gorgona diftină

deasupra mesei cocoașa bunicii din haná părul ei negru acum mai rigid primul, al doilea, al treilea război, acum păi fătucă dragă asupra vieții pe care o duci chiar în spatele ușii bobițe de naftalină împotriva moliilor pe scări un preparat din caise în saramură cu o etichetă din 1981 scrisă de mâna ta când aveai patru ani încăpățânată incapacitate de a distinge oare unde o fi iar ei se gândesc deja la zestre din mașina de cusut curge o gorgonă: mătase, satin, țesături de damasc și lână flaușată batist, șifon, flanelă și brocart rips, serj, tafta, tricoturi, crep și olandă poplin, muselină, organdi și diftină coloanele masive ale coapselor îmcristate în adâncul unui scaun supică ești cadavrul a ceea ce ar fi trebuit să fii

Martiriul Sfinților uciși de perși SchinteieArt