Omonime. Cuvinte polisemantice

Explorează!

1. Scrie în caiet cuvintele redate de imaginile de mai jos. Indică sensurile lor. Ce observi în ceea ce privește forma cuvintelor? Dar în legătură cu sensul lor?

2. Alcătuiește enunțuri în care cuvântul dor să fie substantiv, respectiv verb.

3. Scrie în caiet enunțurile date și completează-le cu forma corectă a cuvintelor indicate sau sugerate de imagine: a. A mers în vizită la … . cartea de care ai nevoie! ea/ia b. A așezat … în dulap. Andreea este … .

◗ Ce precizări poți face în legătură cu scrierea, respectiv pronunția cuvintelor?

4. Menționează sensurile cuvântului a ridica din enunțurile următoare: a. Elicopterul s-a ridicat deasupra pădurii. b. Ei au ridicat o casă nouă. c. Bunicul a ridicat sacul în căruță. d. De când nu l-a mai văzut, copilul se ridicase mult.

◗ Ce observi?

Reține!

Omonimele sunt cuvintele cu aceeași formă, dar cu sensuri complet diferite.

Exemplu: leu – unitate monetară; leu – animal sălbatic.

Omonimele pot fi: a. lexicale (aparțin aceleiași părți de vorbire). Ele sunt:

• totale, când au forme identice pe tot parcursul flexiunii;

Exemple: ban, bani = monedă; ban, bani = dregător în Evul Mediu.

• parțiale, când au forme flexionare diferite;

Exemple: corn, coarne (Cerbul are coarnele mari.); corn, cornuri (Îmi plac cornurile cu gem.); b. lexico-gramaticale (sunt părți de vorbire diferite);

Exemple: Eu port o ie nouă. În port sunt multe vapoare.

Observă!

La exercițiul 4, verbul a ridica are, în funcție de context, mai multe sensuri: a înălța, a construi, a sălta, a crește. Între acestea există o legătură semantică.

Omofonele sunt cuvintele care se pronunță la fel, dar se scriu diferit.

Exemplu: pronumele personal ea, verbul ia.

Omografele sunt cuvintele care au grafie identică (se scriu la fel), dar se pronunță diferit.

Exemplu: substantivul haină/adjectivul haină

Știați că...?

◗ Cuvinte precum gură, cap, mână, face, a fi, a lua au fiecare din ele peste zece sensuri principale, cărora li se adaugă alte sensuri secundare.

◗ Cuvântul pânză cu înțelesul „țesătură făcută din fire de bumbac, de in, de cânepă” a primit după modelul împrumutat din limba franceză (toile) sensul de „bucată de țesătură deasă fixată pe un cadru, pe care se pictează; tablou”.

Observă!

Găsește cuvintele reprezentate prin imagini. Alcătuiește enunțuri în care să folosești corect respectivele omonime.

Reține!

Cuvântul polisemantic este cuvântul care, în funcție de context, are două sau mai multe sensuri între care există o legătură. Polisemantismul este o dovadă a bogăției unei limbi.

Aplică!

1. Alcătuiește enunțuri cu omonimele: boboc, ceară, vie, lac, elan.

2. Transcrie propozițiile pe caiet și completează spațiile libere cu omonimele potrivite: a. Bunica țese la … . Bunicul a luptat în … . b. Am pus merele în … . Soba are un … nou. c. A pus în castron cu . Iarna se dă cu .

3. Scrie enunțuri cu omografele următoare: acele/acele, haină/haină, mobil/mobil.

4. Notează în caiet formele de plural ale omonimelor parțiale: bandă, ghid, roman, cot, cristal. Alcătuiește câte un enunț cu fiecare formă găsită.

5. Găsește câte un sinonim pentru fiecare sens al verbului a simți din enunțurile următoare: a. Căzând din pom, a simțit o durere puternică la picior. b. Căprioara a simțit pericolul. c. A simțit că sora lui are nevoie de el. d. Câinele și pisica și- au simțit stăpânul intrând în casă. a. Sentiment sau unitate de măsură: m_ _ _ . b. Animal sau unitate monetară românească: l_ _. c. Loc special amenajat unde se treieră cerealele sau compoziție muzicală vocală care face parte dintr-o operă, operetă: a _ _ _ d. Clădire mare, cu multe etaje sau grămadă de obiecte de același fel, alcătuind o unitate: b_ _ _.

6. Alcătuiește câte trei enunțuri cu fiecare dintre cuvintele polisemantice: ochi, a lua, gură, balon.

7. Descoperă omonimul! Scrie în caiet cuvântul găsit.

8. Gândește-te la un cuvânt care are omonime. Spune-i sensurile și provoacă-ți colegii să ghicească la ce cuvânt te-ai gândit.

9. Integrează, în câte un enunț, fiecare dintre omonimele: vie, mobil, vis, urmând exemplul de mai jos.

Exemplu: În fiecare lună el se uită la lună.

10. Alcătuiește câte o strofă din patru versuri în care să integrezi cuvintele polisemantice nod și a trece.

Sunetele limbii române (actualizare)

Structura fonologică a cuvintelor: diftong, triftong, hiat

Explorează!

Mihai este elev în clasa a VI-a. I s-a cerut să precizeze sunetele din cuvintele date și să le numească. Din nefericire, el nu-și mai aduce aminte tot ce a studiat în clasa a V-a. Îl poți ajuta tu?

Miruna găleată

Sunetul este ceea ce pronunțăm. Reprezentarea grafică a sunetului este litera. În general, în limba română, o literă transcrie un sunet.

Excepții

◗ O literă poate transcrie mai multe sunete. Exemplu: x se citește ks în excursie, respectiv [gz] în examen.

◗ Un sunet poate fi transcris prin mai multe litere. Exemplu: Consoana k poate fi redată prin literele c, q, k.

◗ Grupurile de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi redau:

 un sunet, în situația în care, în silaba din care fac parte, există o vocală. Exemplu: gea-nă [ğană];

 două sunete, când, în silaba din care fac parte, urmează o consoană sau formează singure o silabă. Exemple: cer [č e r], chenar [ĸ’ e n a r].

De obicei, grupurile de litere transcriu un sunet atunci când se află înaintea unei vocale, în aceeași silabă.

Descoperă!

1. Desparte în silabe cuvintele: câine, aripioară, idee.

2. Ce sunete sunt cele colorate?

3. Câte sunete sunt în cuvântul ei? Care sunt acestea?

4. Scrie în caiet varianta în care toate cuvintele sunt corect despărțite în silabe: a. car-te; pă-re-a; ve-cin; ex-er-ci-țiu; b. ma-să; ast-ma-tic; po-e-zie; sand-vici. c. punc-ți-e; le-oa-i-că; arc-tic; o-blon; d. zi-cea; e-xa-me-ne; a-pă; u-ti-li-za-re.

5. Precizează corespondența între numărul de litere și numărul de sunete din cuvintele: ceață, chei, gheață, ceas, dulceață. Desparte cuvintele în silabe.

Amintește-ți!

Sunetele limbii române sunt:

◗ Vocalele – sunete care se rostesc fără ajutorul altor sunete și care pot forma singure silabe (a, ă, î, e, i, o, u). Sunt mereu vocale a, ă și î.

◗ Semivocalele – sunete asemănătoare vocalelor, dar pronunțate mai puțin intens și care nu pot forma singure silabă: ĕ, ĭ, ŏ, ŭ

◗ Consoanele – sunete care se pronunță cu ajutorul unei vocale și care nu pot forma singure silabă: b, c, d, f, g, h, j, k, l, m, n, p, r, s, ș, t, ț, v, x, w, z.

Observă!

Pentru a stabili corect diftongul, triftongul sau hiatul este obligatorie despărțirea în silabe a cuvintelor.

În cuvintele scrise cu cratimă, aceasta marchează rostirea rapidă, într-o silabă, care poate conține diftong sau triftong.

Exemple:

Mi-a oferit un frumos cadou de ziua mea. [mia] ĭa – diftong

I-ai spus adevărul.

[iai] ĭaĭ – triftong

Reține!

Diftongul este grupul de sunete format dintr-o vocală și o semivocală, pronunțate în aceeași silabă. Exemplu: câi-ne.

Diftongul este:

◗ urcător sau ascendent, când este alcătuit din semivocală + vocală. Exemplu: ĭar-bă;

◗ coborâtor sau descendent, când este alcătuit din vocală + semivocală. Exemplu: pâĭ-ne.

Triftongul este grupul de sunete format dintr-o vocală și două semivocale, pronunțate în aceeași silabă. Exemplu: ari-pioa-ră.

Hiatul presupune întâlnirea a două vocale alăturate, aflate în silabe diferite. Exemplu: ce-re- a-le.

Aplică!

1. Menționează numărul de litere și de sunete din cuvintele: ghețar, chenar, eu, exercițiu, trunchi, machiaj, girafă, ceartă, rochie, trece.

2. Transcrie cuvintele în caiet și încercuiește diftongii și triftongii, marcând semivocala: foială, pleoapă, cureaua, mergeau, cereau, soare, surioară, tablou.

3. Desparte în silabe cuvintele următoare, apoi subliniază vocalele în hiat: făină, fiecare, grație, carieră, apropiere.

4. Găsește intrusul din fiecare serie: a. aer, seară, cooperare, melodie; b. dormeau, greșeală, grațioasă, târziu; c. picioare, lăcrămioară, creioane, lupoaică.

5. Desenează în caiet două baloane, unul galben și celălalt roșu. Pe balonul galben notează cuvintele în care litera x se pronunță gz, iar pe cel roșu cuvintele în care litera x se pronunță ks din seria următoare: exemplu, exagerare, executa, exmatricula, exact, excludere, examen, excursie.

Lucrați în echipă!

Formați echipe de câte patru și găsiți, în cinci minute, cât mai multe cuvinte care să conțină: a. diftongul oĭ; b. triftongul ĕaŭ; c. hiatul a-u; d. cuvinte cu hiatul i-e; e. cuvinte cu dublu diftong.

Câștigă echipa care a găsit cele mai multe cuvinte în timpul alocat.

Despărțirea cuvintelor în silabe (principiul fonetic)

Descoperă!

1. a. Numește obiectele reprezentate în imaginile de mai jos.

Amintește-ți!

Silaba este formată dintr-o vocală sau un grup de sunete ce conține, obligatoriu, o vocală și care se rostește printr-un singur efort expirator.

b. Desparte în silabe cuvintele care denumesc obiectele. Câte silabe conține fiecare?

2. Menționează sunetele din fiecare silabă și precizează, acolo unde este cazul, între care dintre ele s-a făcut despărțirea.

Reține!

Reguli de despărțire în silabe

1. O consoană între două vocale trece la silaba următoare: po - diș, ra-ză, ma-și-nă.

2. Două consoane între vocale se despart astfel: prima rămâne în silaba dinainte, iar a doua va trece la silaba următoare: ac-tiv, sim-bol, ar-tă

Excepție! În cazul grupului de două consoane alăturate, aflate între vocale, care au ca al doilea element consoana l sau r, iar ca prim element una dintre consoanele b, c, d, f, g, h, p, t, v, despărțirea se face înaintea grupului de consoane (-bl, -br, -cl, -cr, -dl, -dr etc.): ca-blu, co - dru, cu-pru, ti-tlu, li-tru.

3. Trei consoane, aflate între două vocale, se despart, de regulă, după prima consoană: as-pru, cin-ste, de-lin-cvent. Excepție! În cazul grupurilor lpt, mpt, nct, ncș, ncț, rct, rtf, stm, ndv, despărțirea se face după a doua consoană: sculp -tu-ră, somp -tu-os, send-viș/sand-vici, punc-te, jert-fă.

4. Două vocale alăturate se despart astfel: prima rămâne în silaba dinainte, a doua trece în silaba următoare.

Aplică!

1. Desparte în silabe cuvintele următoare și precizează regula pe care ai aplicat-o: candelabru, creastă, aspru, suplu, dovleac, frecvent, mapă, jertfă, handbal, fiindcă, fiică, tavă, punctuație.

2. Transcrie în caiet seria în care toate cuvintele sunt corect despărțite în silabe: a. pi-a-tră, po-e-zi-e, con-di-ție; b. ca-si-e-ri-e, su-bi-ect, fe-bru-a-ri-e; c. arc-tic, func-ți-e, or-to-gra-fi-e; d. sculp-tor, pus-tnic, fiin-ță.

În funcție de numărul de silabe pe care le conțin, cuvintele pot fi:

◗ monosilabice – au o singură silabă: pom, cer, cap, lemn;

◗ plurisilabice – când sunt alcătuite din două sau mai multe silabe: aer (a-er), cameră (ca-me-ră), familie (fa-mi-li-e).

Reține!

Dacă o vocală este urmată de un diftong sau de un triftong, despărțirea se face după vocală.

Linia de despărțire în silabe se scrie doar la sfârșitul rândului și nu se reia la începutul rândului următor.

Nu se recomandă despărțirea unui cuvânt la sfârșit de rând prin trecerea pe rândul următor a unei singure litere (o vocală)! În schimb, când este absolut necesar, prima vocală a unui cuvânt se poate lăsa la sfârșitul unui rând.

Dicționar

1 chelbașe (s. f.) – care are chelbe; calviție, chelie, pleșuvie.

2 țâțână, țâțâni (s. f.) – balama.

3 caier, caiere (s. n.) – mănunchi de lână, de in, de cânepă sau de borangic, care se pune pe furcă pentru a fi tors manual.

4 laviță, lavițe (s. f.) – scândură lată fixată pe țăruși de-a lungul unui perete în casele țărănești, pe care se stă.

5 sarică, sarici (s. f.) – manta țărănească lungă, țesută din fire groase de lână.