Textul narativ literar în proză

Prelectură

1. Henri Coandă a fost fascinat de avioane, Calistrat Hogaș de Munții Neamțului, George Enescu de hora satului. Pe tine ce te-a fascinat de-a lungul timpului?

2. Descrie imaginile de mai jos. Numește un element care te fascinează privindu-le. Ce emoție/stare îți generează?

3. Care este cartea care ți-a trezit interesul pentru lectură? Ce anume te-a atras la ea?

4. Imaginile de mai sus aparțin unor biblioteci, instituții destinate păstrării cărților și, implicit, lecturii. Tu unde preferi să citești?

TEXT DE BAZĂ

Lectură

Fascinații

Valeriu Bogdan l-a rugat pe amfitrion 1 să aprindă, așa cum găsiseră, doar lampa de birou.

În atmosfera aceea de tihnă 2 și de blândă lumină, vecină cu întunericul, a trăit câteva clipe de rememorare a unor scene de demult, al căror chip îl socotea șters și uitat. Nici nu știa exact dacă glasul lor s-a rostit doar pentru sine sau și pentru colegul de-alături…

George Șovu (1931–2016) a fost un romancier, autor de proză scurtă, scenarist, inspector școlar și autor de manuale de limba și literatura română. A fost autorul scenariilor pentru cunoscuta serie de filme Liceenii.

Era ca băieții aceia pe care-i găsise în cabinet, elev în penultima clasă de liceu. Nu se hotărâse încă definitiv în legătură cu ce va face în viață, ce facultate va urma. […] Într-o vreme, chiar la începutul acelei penultime clase, cu învoirea specială a profesorului de fizică și de chimie, își mutase patul într-o cămăruță-anexă a laboratorului, unde lucra până noaptea târziu, făcea experiențe, dar de la un timp, mai ales citea, citea pe nerăsuflate. Literatură… Cărți: zeci, sute de cărți, pe care le împrumuta atât de la biblioteca liceului, cât și din copleșitoarea zestre de literatură română și străină descoperită în casa profesorului său de specialitate din perioada respectivă. Treptat, acest din urmă dascăl l-a convins și pe ce drum trebuia să apuce.

Îi mulțumesc, cel puțin în gând, ori de câte ori îmi apare în minte și în suflet și, din când în când, în realitate în fața ochilor, spune Bogdan Valeriu, ca pe o șoaptă din inimă, către colegul său.

Deocamdată însă, adică atunci, în anii aceia de demult – continuă el – citeam. Lângă mine se afla, de multe ori, cuprins de aceeași patimă a lecturii, un alt coleg, un băiat mic de statură, cu un chip rotund și cu ochi albaștri, inteligenți, care a devenit, după terminarea liceului, ofițer. Ne-am întâlnit după mulți ani într-un oraș din apropierea celui ce a fost gazda studiilor noastre din etapa de mijloc a formării fiecăruia și ne-am bucurat, aducându-ne aminte, între altele, de nopțile acelea din laboratorul de chimie și de fizică, loc în care noi ne confruntam cu lumile plăsmuite de mintea și de talentul unor scriitori.

Victor, așa se numea colegul meu, mă inițiase în secretele unui sistem de citire rapidă, așa că înghițeam, în câteva clipe, pagină după pagină, dând gata, în fiecare noapte, una-două cărți…

Ce perioadă formidabilă a fost aceea! Fericirea mea și a lui Victor nu cunoștea margini, în primul rând datorită faptului că aveam ce citi.

În ceea ce mă privește, dusesem dorul cărților ani de zile. La țară, înaintea mea, nu adusese nimeni vreo carte în casă, ori mai drept ar fi să spun că atunci când m-am trezit citind cursiv cuvintele, cu ajutorul strădaniilor învățătorului, n-am găsit nicio carte, a vreunui înaintaș direct de-al meu, pe care să-mi opresc ochii. Fuseseră, cu siguranță unele cărți de școală pe care învățaseră tata și surorile mele mai mari, dar dispăruseră. La biblioteca școlii din sat nu găseam, de asemenea, aproape nimic.

Dicționar

1 amfitrion, amfitrioni (s. m.) –stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă.

2 tihnă, tihne (s. f.) – liniște deplină; viață liniștită, lipsită de griji.

Norocul meu în această direcție, l-a întruchipat un bătrân înțelept, Moș Ioniță, de care și în alte împrejurări mi-am adus aminte, evocându-l cu căldură. El avea vreo douăzeci de volume, pe o policioară din odaia în care locuia, nu prea departe de casa noastră. Printre ele erau câteva de basme – „Basmele românilor”, adunate și publicate de Petre Ispirescu –, pe care bătrânul ni le-a povestit, de zeci de ori pe fiecare, în timp ce pășteam împreună oile și vitele pe zăvoi, așa cum le-a povestit și altor generații dinaintea noastră și de după noi. Se aflau, de asemenea, printre cărțile moșului volumul „Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă, ca și un volum de poezii, de Mihai Eminescu, altul de George Coșbuc și altul de Octavian Goga. Mi le-a împrumutat și mie să le citesc și să învăț poezii din acele cărți, poezii pe care îmi cerea mai apoi să le recit, pe zăvoi, în fața cârdului de copii…

Îmi doream așa mult cărțile mele! Când am ajuns mai târziu, la liceu, odată cu fiecare ieșire în oraș, când ne dădeau învoire să plecăm de la internat la sfârșit de săptămână – sâmbăta după-amiaza ori duminica –, primul drum pe care-l făceam era la singura librărie existentă în târgușorul nostru. Era o librărie particulară, a cuiva, nu-mi mai amintesc numele. Intram și nu mai plecam din fața meselor cu cărți decât după aproximativ două ore. Cercetam, mai întâi, să văd ce-a mai apărut nou. Apoi mă opream, luam un volum și încercam să-l răsfoiesc. După câteva minute mă apucam și citeam, de la început, pagini întregi, zeci de pagini…

Dacă la primele intrări în librărie nu prea fusesem observat, după aceea, adică după câteva săptămâni, stăpânul mă cunoștea, era un om bătrân cu o bărbuță albă și cu o figură de om inteligent și bun; mă lăsa să citesc, dar îmi atrăsese atenția să nu stric vreo pagină ori coperta, să nu se îndoaie ceva, să citesc – mi-a spus el înțelegând bine de ce nu cumpăr acele cărți ce-mi plăceau atât de mult –, dar „să nu se observe că am pus mâna pe ele, căci altfel nu se mai vând”.

Atâta mi-a trebuit, să aud acele vorbe binecuvântate de la stăpânul cărților. După acea dezlegare, luam o carte, mă așezam undeva, într-un loc mai ferit și într-o oră și jumătate-două, „o înghițeam”! Chiar așa mă întreba negustorul la sfârșit, când plecam, neștiind cum să-i mulțumesc mai călduros pentru binele ce mi-l făcea: „Ai mai înghițit una?”. Și se interesa apoi ce-am mai citit. Era un om instruit, și lui îi plăceau cărțile, nu era doar un negustor pur și simplu. Cât stătea uneori acolo, sus, la „casă” […] deschidea el însuși câte o carte și se afunda în lectură. […]

Postlectură

1. Te regăsești în vreunul dintre personaje sau în subiectul textului?

2. Numește tema principală a textului și un cuvânt-cheie asociat ei.

3. Precizează, într-un enunț, o idee din text care ți-a reținut atenția și justifică alegerea.

4. Indică sinonime contextuale pentru cuvintele: patimă, strădanie, nu se hotărâse, formidabilă, cursiv.