Vita Catholica Banatus Nr.2 - 2021 by Episcopia Romano-Catolică Timișoara / Bistum Temeswar / Temesvári Egyházmegye

Nr. 2 (320-321) - 2021

Revista Diecezei Romano-Catolice de Timișoara A Temesvári Római Katolikus Egyházmegye folyóirata Zeitschrift der Römisch-Katholischen Diözese Temeswar

El este cu noi Ő velünk van Er ist mit uns

EGYHÁZMEGYEI RÁLÁTÁS

EDITORIAL

3 Gânduri de Sf. Paști †

személyeket tüntettek ki Magya18 Egyházi rország nemzeti ünnepe alkalmából

Iosif Csaba PÁL

20 Beszélgetés fiatalokkal

CHRISTUS VIVIT

Ft. KOCSIK Zoltán – József

6 Creștinii SRL-iști

CUVÂNTUL VIU

Pr. Daniel DUMITRU

22 Unde nu-i iubire, pune iubire... și vei găsi iubire (Sf. Ioan al Crucii)

SPIRITUALITATE

prof. Silvia TELESCU

9 Să fii în legătură cu Dumnezeul cel viu Pr. Csaba VÁNCSA

ANUL SF. IOSIF

Nazarethul Vostru - Sfinte Iosife, în Naz24 Din arethul nostru

MĂRTURIE Împărtășanie a devenit prioritară în 12 Sfânta viața noastră Melinda și Péter BAUM

prof. Elena ȘTEFĂNESCU

DIÖZESANAKZENTE

2021: Die Mauer des Todes ist 25 Ostern gefallen

ACCENTE DIECEZANE

Pfarrer Karl ZIRMER

16 Restaurarea Domului –

Catedrala Sf. Gheorghe din Timișoara Dr. Claudiu CĂLIN

CALEA SFINTEI CRUCI

27 Devoțiune, Tradiție și Spiritualitate Dr. CLaudiu CĂLIN

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVII Nr. 2 (320-321)

Adresa redacției: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 tel: 0040-729-076.990 E-mail: redactiavcb2@yahoo.com https://gerhardus.ro/ro/ https://issuu.com/gerhardus.ro Nr. de aprobare 510/a 1994 ISSN 1454 - 1025

Ilustrații: www.pixabay.com

VITA CATHOLICA BANATUS

Director responsabil: Pr. Csaba VÁNCSA

Colaboratori: Claudiu CĂLIN, Enikő SIPOS, Maria LÁZÁR, Astrid SCHRIFFERT, Adrian IONCSOV, Irina-Maria LĂPĂDAT, Lóránt BALLA. Design & layout: Silviu LAZĂR

Print: Tipografia DANTONY Timișoara

Nr. 2 - 2021

Pentru abonamente:

plata abonamentului se poate efectua prin mandat poștal pe adresa: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 sau prin virament bancar în contul: RO11RNCB0249049285810001 B.C.R. Timișoara C.I.F. RO4250689

• un exemplar - 8 RON • un abonament pentru anul 2021 - 50 RON • un abonament pentru străinătate - 40 euro • un abonament susținător - 100 RON

EDITORIAL † Iosif Csaba PÁL, episcop diecezan

Gânduri de

Paști

Iubiți Frați și Surori în Cristos! În cadrul fiecărei Sf. Liturghii mărturisim și ne rugăm astfel: „Moartea Ta o vestim, Doamne, și Învierea Ta o mărturisim, până când vei veni“. Aș dori să meditez la aceasta în trei puncte: Isus este cu noi; Îl sărbătorim în comunitate; Fiecare trebuie să împlinim partea noastră.

1. Nu există un mesaj mai mare decât acesta:

Isus Cristos ne-a iubit până la moarte, a acceptat moartea din dragoste pentru noi, a fost răstignit și a înviat în a treia zi. Aceasta este baza întregii vieți creștine: Isus trăiește. Dragostea Lui pentru noi nu a murit. Mai mult, el a promis – și își îndeplinește promisiunea – că va rămâne cu noi în toate zilele, până la sfârşitul lumii! Primul punct al reflecției noastre este acesta: El este cu noi.

Acesta este un dar de la Dumnezeu. Ce lucru mic pare, când promitem cuiva: voi fi cu tine – de exemplu la un examen sau în timpul unei intervenții chirurgicale la spital – și totuși cât de mult înseamnă! Cu toate că este doar o mică promisiune umană, ea presupune totuși că trăiesc pentru tine, voi face totul pentru tine. Cât este de mare și de puternic acest dar, atunci când Dumnezeu însuși promite acest lucru: sunt cu tine, sunt cu voi în fiecare zi până la sfârșitul lumii! De fapt, acesta este mesajul plin de bucurie al Paștelui: Isus a înviat și este cu noi în toate împrejurările. Și nu numai „credem“ acest lucru, ci este și experiența noastră de zi cu zi. Cine altcineva ar da speranță multora astăzi, în timpul pandemiei, ca să privească în viitor cu încredere? Și de la cine primesc puterea de a lucra pentru un viitor mai bun, în circumstanțe care par deseori disperate?! Prezența vie, iubitoare și încurajatoare a lui Isus înseamnă VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

pentru mulți creștini nu numai forța pentru a supraviețui, ci și darul de a trăi pentru alții.

2. Al doilea punct: Îl sărbătorim în comunitate.

Această prezență a lui Isus printre noi este cea la care privim în perioada pascală. Pe El Îl sărbătorim în fiecare duminică și în fiecare Sf. Liturghie. Prezența Lui o experimentăm în viața noastră de zi cu zi. Domnul a înviat, Domnul trăiește, Domnul este cu noi. Fiecare Sf. Liturghie, în special Liturghia de duminică, este o sărbătoare a comunității creștine. Cei care au fost atinși de prezența lui Isus se adună cu bucurie pentru a-L saluta pe Domnul cel Înviat, pe Isus Cel care trăiește printre noi, pentru a-I mulțumi, pentru a se împărtăși din viața Lui, din nou și din nou. Construiesc împreună Trupul lui Cristos, Biserica, și mica sa celulă, comunitatea parohială, iar Cel Înviat îi întărește, din nou și din nou, astfel încât credința și dragostea lor să nu se clatine, pentru ca bucuria prezenței lui Isus să ajungă la mulți, chiar și la cei care nu au încă o legătură de iubire cu Biserica sau nu au experimentat încă mângâierea prezenței lui Dumnezeu. Comunitatea lui Cristos care se adună pentru Sf. Liturghie – și care trăiește prin Sf. Liturghie – este de neînlocuit. Omul este creat pentru a trăi în comunitate. De aceea obișnuiește să sărbătorească – în comunitate. Tocmai de aceea nu este suficient ca Sf. Liturghie să fie „vizionată” la televizor sau urmărită pe internet. Am auzit, am văzut, mi-am însușit mesajul său – toate acestea pot fi bune astfel, pot ajuta foarte mult; dar nu merg cu adevărat

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

înainte, dacă eu nu am făcut ceva pentru a fi un membru constructiv al comunității lui Cristos, ca mai apoi această comunitate a lui Cristos să se îndrepte cu adevărat către oamenii suferinzi. Dacă doar atât s-a întâmplat că Dumnezeu mi-a dat și eu doar am consumat ceea ce El mi-a dat, dar din partea mea nu a existat un pas către El și către comunitatea Lui, atunci rămân pe dinafară. Deci, pentru ca harul să funcționeze în noi, nu putem privi comunitatea doar de la distanță. Trebuie să conlucrăm cu ea și în ea. Chiar și bolnavii care, nu din vina lor nu pot merge la Sf. Liturghie, se pot implica, așa cum pot, își unesc suferința lor cu suferința lui Isus, oferind-o pe aceasta pentru membrii comunității și astfel chiar își fac partea lor.

3. Al treilea punct: Fiecare trebuie să facem partea noastră.

Cristos a înviat, aceasta este marea realitate a creștinismului. Totodată sunt acolo aceste femei simple, care „dimineața devreme, când era încă întuneric“, se scoală și se duc la mormânt, citim în Evanghelie. Fac un pas concret. Ce înseamnă acest pas în comparație cu faptul că Isus a înviat? Dar dacă acest mic pas nu este făcut, viețile lor ar rămâne la fel de departe de Cel Înviat, precum sunt viețile atât de multora, și în acele timpuri. Apoi, femeile primesc vestea că Isus nu este în mormânt. Încă nu le este clar ce s-a întâmplat. Ele fug la Petru și la Ioan, și le spun: Cristos probabil a înviat, fiindcă nu este în mormânt. De asemenea, nici Petru și Ioan nu rămân acasă, pentru a „aștepta

ce se va întâmpla“, ci fug și ei la mormânt. Așa se construiește comunitatea care îl primește pe Isus cel Înviat. Conform celeilalte descrieri, atunci când pornesc, femeile se întreabă, oare cine va rostogoli acea piatră mare de la mormânt. Partea lor umană este să pornească, partea lui Dumnezeu este să rostogolească piatra, ca apoi ele să poată intra. Iar așa cumva se repetă aceasta și în viețile noastre. Dacă avem așteptări doar din partea Bunului Dumnezeu și noi nu facem partea noastră, atunci s-ar putea întâmpla să rămânem pe dinafară. Partea noastră poate fi foarte mică, dar am dat ceea ce am putut, și aceasta este suficient, fiindcă Bunul Dumnezeu își pune partea Sa. Și în timpul pandemiei de coronavirus putem face atât de puțin, dar să facem ceea ce putem face. Bunul Dumnezeu își face și El partea. Ce lucru mic este, de exemplu, faptul că mă duc să mă spovedesc. „Pot dispărea toate păcatele mele în cinci minute?“ Da, eu nu pot ispăși atât de multe păcate în cinci minute, dar îmi fac partea mea, atât este partea mea. Acest gest atât de mic, că mă ridic, mă duc acolo, îmi mărturisesc păcatele cu căință, având hotărârea, că voi îndrepta ceea ce este posibil, și cer harul lui Dumnezeu, pentru ca să nu mai păcătuiesc, reprezintă o mică parte. Pe de altă parte, Dumnezeu face partea Lui imens de mare: după aceasta, din scaunul de spovadă

iese un om cu sufletul purificat. Ce mare har este acesta! Admirăm faptele lui Dumnezeu, dar trebuie să facem și noi partea noastră, pentru că Dumnezeu dorește reciprocitate. De aceea a creat omul. Cele trei zile sfinte ale Paștelui vorbesc despre moartea și învierea lui Cristos. Dacă trăim bine faptul că murim împreună cu El pentru egoismul nostru, pentru modul de a ne gândi doar la noi înșine și pentru păcatele care rezultă din acestea, atunci încet-încet, viața lui Cristos va deveni o realitate în noi, în viața noastră de zi cu zi, chiar în mijlocul pandemiei. Este de luat în considerare ceea ce scrie Franz Werfel în cartea sa despre profetul Ieremia: Regele se supără pe Ieremia și îl aruncă în cisterna de gunoi, apoi se căiește și îl scoate de acolo. Cei din jur îl întreabă pe Ieremia dacă nu a fost îngrozitor să suporte duhoarea din cisternă, la care el răspunde: „Am fost mai întâi înconjurat de Domnul și de mireasma Lui și abia apoi a venit murdăria“. Iubiți frați și surori, această apropiere a Celui Înviat este forța noastră. Să ducem apropierea Lui tuturor oamenilor! Cu aceste gânduri, le doresc tuturor dragilor mei frați și surori un Paște fericit și un timp pascal binecuvântat! Timișoara, Paști, 2021

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

CHRISTUS VIVIT Pr. Daniel DUMITRU

Creștinii SRL-iști 6

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

Presupun că s-a întâmplat și cu voi să aveți o așchie în deget. Și cu toții cunoaștem acest sentiment neplăcut. Se spune că așchia care intră sub piele produce febră și nu te lasă în pace, te preocupă, te chinuie. Cam așa ceva s-a întâmplat și cu omenirea când Dumnezeu a decis să ni-L trimită pe Mesia în persoana lui Isus din Nazaret, iar lumea nu mai poate scăpa de el, deși mulți vor să scape de El cu orice preț. De-a lungul timpurilor au fost istorici și filosofi care afirmau că Isus din Nazaret nici nu a existat, că este o legendă, că a trăit numai în imaginația primilor creștini și că această fantezie a fost turnată într-o carte, numită Evanghelia. Mulți irozi vechi sau moderni au încercat să scoată această așchie de sub piele, dar febra asta a continuat să „chinuie“ lumea și mai departe. Hârtiile suportă orice, numai bani să iasă... și au ieșit mulți. Trăim timpuri grele în care credința noastră este pusă la grea încercare. Marele pericol care vine „la pachet“ cu epidemia de coronavirus este lâncezeala spirituală. Probabil mulți ați auzit ce este o implozie stelară: o stea care suferă o implozie este ca un fel de gaură neagră care își absoarbe brusc propria sa energie. Mai mult decât oricând, acum e momentul să ne apropiem de Dumnezeu, să ne alimentăm sufletul din cuvintele Sale și să primim energia prin care plini de speranță putem merge alături de Isus pe drumul suferinței și al victoriei! Nu avem voie să lâncezim în credință sau să facem implozie spirituală! Câteodată am senzația că Biserica lui Cristos și-a pierdut puterea de a săra și parcă a uitat că nu poți aprinde un foc, dacă nu arzi tu sau dacă nu mocnește în tine jarul credinței și al speranței. Parcă trăim într-o anchilozare spirituală în care nici măcar creștinii nu sunt siguri că sunt creștini. A fi sau a nu fi creștin?! - o dilemă formulată după model hamletian. Dar ce înseamnă să fii creștin? Să mergi de Paști la Biserică? Înseamnă a fi creștin, dar e echivalentul lui „sunt mai creștin decât cel ce stă acasă“; să îți faci cruce când auzi grozăviile știrilor de la ora 5? E tot creștinește, dar e un gest reflex, cu o nuanță ușor peiorativă. Să împreunezi mâinile înainte de culcare și să

reciți mecanic o poezie cu iz de divinitate? E o formă de a fi creștin, deși mergând pe acest considerent faptul că cineva mănâncă morcov nu îl transformă automat în iepure. Creștinismul nu a constat niciodată doar din ritualuri. Din păcate există creștini care pun ritualurile pe primul plan. Pe ei îi numesc creștini Srl-iști. „Creștinii Srl-iști“ se duc în bisericile lor, doar pentru ritualuri. Asta-i tot ce-i mai ține acolo. Asta-i tot ce a mai rămas din acest creștinism de tarabă și de turmă. Ei nu au înțeles nimic esențial din Vestea cea Bună al lui Isus, merg la biserică doar pentru botezuri, nunți, înmormântări sau să îndeplinească niște datini și obiceiuri. Ei practică shoppingul sfânt: plătesc sf. Liturghii pentru răposații familiei, iar dacă această slujbă nu se poate ține la data cutare (40 de zile, 6 luni sau 1 an), devin indignați. E recomandat să ne rugăm pentru cei răposați, dar nu există norme privitoare la numărul sau deadline-ul acestora. În Liturghier nu vei găsi nici un deadline și nici o Liturghie cu ITP expirat. Lor doresc să le amintesc: Biserica nu este SRL, nici Societate pe Acțiuni! Dacă unii dintre noi susțin, benevol, consolidarea sau ctitorirea unui lăcaș de cult, nu înseamnă că devin acționari ai acelei biserici parohiale. Implicarea în susținerea materială a unui lăcaș de cult nu ne dă niciun drept asupra acestuia, pentru că o biserică parohială nu este o firmă în care credincioșii sunt acționari. Clădirea numită biserică nu este o construcție privată, proprietatea unei persoane sau a unui grup de persoane, care pot dispune arbitrar de aceasta. VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

Biserica este lăcaș de rugăciune, care aparține unei comunități de credință - parohia, iar această comunitate face parte dintr-o comunitate mai mare numită Episcopie. Singurele construcții religioase private din istoria României sunt monumentele funerare din cimitire, unde familiile aristocrate aveau în vechime cavouri și chiar mici capele. Dar acestea nu erau biserici, ci monumente funerare! Biserica înseamnă o comunitate de credință! Societatea noastră modernă și postmodernă pendulează frenetic între principii și valori deopotrivă contradictorii, pe care de cele mai multe ori le promovează fără cunoștință de caz: ființa umană este redusă la un numeral perfid, un CNP; libertatea este îngrădită, păcatul este legiferat, credința batjocorită, iar Biserica este considerată o instituție antică și depășită care este predestinată falimentului. Doar că am convingerea și speranța că ea se poate reînnoi și poate devenii din nou tânără. Biserica este tânără atunci când este ea însăși, când primește forța mereu nouă a Cuvântului lui Dumnezeu, a Euharistiei, a prezenței lui Cristos și a forței Duhului său în fiecare zi. Este tânără când este capabilă să se întoarcă continuu la izvorul său… Dacă pentru mulți tineri Dumnezeu, religia și Biserica par cuvinte goale, ei sunt sensibili la figura lui Isus, când este prezentată în mod atrăgător și eficace – spunea papa Francisc (CV 35, 39). Fiindcă așchia care intră sub piele produce febră și nu te lasă în pace, te preocupă, te chinuie. Pentru a reînnoi și întineri Biserica, ea trebuie să devină o BISERICĂ VIE. O biserică vie este o biserică unde Duhul Sfânt schimbă oameni, nu unde nu se întâmplă nimic. Biserica nu este un azil unde oamenii devin mai buni, ci școala lui Isus, unde oamenii se schimbă radical, prin Cristos. Radical schimbat înseamnă să treci de la rău la bine, de la ură la dragoste, de la necredință la credință, de la păcat la sfințenie. O biserică vie este o biserică unde cei ce intră trăiesc prezența lui Dumnezeu, cred în El, în mântuirea Lui și se comportă ca atare. O biserică vie este biserica în care oamenii se vindecă, se bucură, se roagă, se sprijină reciproc și trăiesc. O biserică vie,

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

este o biserică dependentă de Cristos. Dar o Biserică vie înseamnă și o comunitate vie care trăiește în prezența lui Isus. A alege în viaţă orice altceva în afară de Isus, este ca şi cum am alege cutia de carton a unui cadou, fără a te bucura de cadou. Întâlnirea personală cu Isus este de neînlocuit, nu în manieră solitară, ci în comunitate. Cu siguranţă, fiecare dintre noi poate să facă lucruri mari, da; dar împreună putem visa şi ne putem angaja pentru lucruri inimaginabile! Nu am fost creați să fim „așa și așa“, normali, bunicei, undeva între Hitler și Maica Tereza. Am fost creați să fim sfinți! Nimeni nu este exclus de la misiunea Bisericii. Domnul te cheamă și pe tine. Te cheamă pe tine, tată și mamă de familie; pe tine, tânăr care visezi lucruri mari; pe tine, care lucrezi într-o fabrică, într-un magazin, într-o bancă; pe tine, care ești fără loc de muncă; pe tine, care ești într-un pat de spital… Domnul îți cere să te faci DAR acolo unde ești, așa cum ești, cu acela care este lângă tine; să nu înduri viața, ci să o dăruiești; să nu te plângi, ci să te lași săpat de lacrimile celui care suferă. Curaj, Domnul așteaptă atâtea de la tine!

SPIRITUALITATE Pr. Csaba VÁNCSA

Rugăciunea în viața mea... Să fii în legătură cu Dumnezeul cel viu Iată că am ajuns la acea parte în care trebuie să clarificăm câteva concepte de bază – pe multe dintre ele le-am preluat din gândirea fundamentală și din terminologia iezuită – adică vorbim despre concepte de rugăciune ale Iezuiților. Primul lucru, pe care cu siguranță mi-ar plăce să îl aduc în discuție, este însăși cuvântul rugăciune. Mulți oameni spun că rugăciunea este un dialog. Cred că rugăciunea este mult, mult mai mult decât atât. Când vorbim despre rugăciune nu vorbim doar despre un dialog lin, ci vorbim despre o întâlnire. Cu atât mai mult cu cât rugăciunea nu este o simplă convorbire. De asemenea, pot fi în dialog cu vânzătorul din magazin, cu un trecător de pe stradă, dar după doar un simplu dialog, eu nu l-am cunoscut cu adevărat pe acel om și, în mare parte, relația noastră nu a fost una intimă. Asta se întâmplă,

după părerea mea, în cel puțin în 99% din cazuri. Deci, rugăciunea, este o întâlnire cu Dumnezeul cel viu, o atașare la inima Sa; de fapt este o conviețuire intimă, care nici nu trebuie neapărat să fie realizată prin cuvinte. Vreau să ne concentrăm mai mult pe acest lucru, în rugăciune, că vrem să întâlnim pe CINEVA în rugăciune. Al doilea concept pe care aș dori să îl clarificăm sunt frământările interioare, întrebările, orientările mele personale. Poți simți multe într-o rugăciune, așa-i? Din păcate, adesea punem prea mult accent pe aceste trăiri interioare, multe persoane încep să se roage pentru că vor să simtă ceva anume în rugăciune. Eu nu o văd ca fiind un lucru foarte pozitiv. Ne rugăm în primul rând pentru că vrem să fim în legătură cu Dumnezeul cel viu și, VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

dacă altfel nu obținem un fel de bunăstare, de consolare sau un fel de experiență în rugăciune, este foarte bine, să ne bucurăm de aceasta. Dar să nu ne rugăm pentru că rugăciunea noastră ne va mișca puternic sufletul. Poate nu vom simți nimic. Cu toate acestea, este important să putem avea o mare varietate de frământări, de trăiri interioare în timpul rugăciunii și sugerez că atunci când ne rugăm, la sfârșitul rugăciunii, să privim înapoi la aceasta și să încercăm să conștientizăm ce s-a întâmplat în noi, ce am simțit în timpul rugăciunii și să ne clarificăm ce s-a petrecut în noi. Sunt convins de faptul că imediat ne întrebăm dacă ne-am rugat bine sau nu, dacă ne-am rugat corect sau prost; asta nu este recomandat, deoarece și aici tot despre noi e vorba. Levităm doar în jurul nostru... Mai degrabă să înregistrăm și să reflectăm la ceea ce s-a întâmplat în interiorul nostru, să privim înapoi la rugăciune, să vedem, dacă am simțit pace interioară, am simțit mângâiere, sau neam simțit ușurați, sau am simțit doar secetă spirituală, sau am simțit furie. Toate acestea înseamnă ceva și toate mă învață ceva și toate sunt importante pe calea mea către Dumnezeu. El este prezent și atunci când simt ceva și când nu simt nimic. Al treilea lucru, este verbul a degusta. Îmi place foarte mult să folosesc cuvântul „a degusta“ când vorbesc despre rugăciunea meditativă. Când meditez la cuvintele Sfintei Scripturi. Ne alegem un pasaj biblic care ne-a atins sau care ne place; îl citesc, îl recitesc, iau acele patru sau cinci rânduri din pasaj și observ ce, într-adevăr m-a atins: poate un cuvânt sau

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

două, sau chiar și o jumătate de propoziție își găsește loc acum în inima mea, sau îmi atrage atenția dintr-un anumit motiv. Este foarte recomandat să ne „lipim“ de acel cuvânt, de acea propoziție. Să o repetăm din nou și din nou, sau să o pronunțăm cu voce tare și să o degustăm. De asemenea și aceasta este o formă de contemplare: lăsăm să ne atingă inima un cuvânt, o propoziție. Pe lângă aceasta mai putem „gusta“ în același mod numele lui Dumnezeu sau o propoziție de rugăciune. „Degustăm” rugăciunea lui Isus, rugăciunea confraților ortodocși când repetă aceeași propoziție, același cuvânt de multe ori, și astfel pot vedea în interiorul cuvântului sau a propoziției respective. La fel este și rugăciunea Sf. Rozariu. Următorul nostru element de analiză este seceta spirituală. Este o experiență sufletească foarte interesantă, o numim uscăciune, deșert spiritual. Ea se întâmplă atunci când poți persevera în rugăciune doar cu un efort foarte mare și nu îți găsești cu adevărat bucuria în ea, chiar și pentru multă vreme. Acesta este un fenomen care se poate întâmpla, la fel ca în viața sfintei Tereza de Calcuta. Este foarte important ca în această secetă spirituală să nu renunțăm la momentele de rugăciune. Pot exista multe cauze ale secetei spirituale, de cele mai multe ori este un proces de creștere a rugăciunii și, prin urmare, este însoțit de această uscăciune... spirituală. Seceta spirituală este foarte utilă pentru a dovedi iubirea noastră față de Dumnezeu, că ne rugăm chiar și atunci când suntem în secetă, deci ne rugăm pentru că îl iubim pe Dumnezeu. În această secetă spirituală, putem crește și noi în rezistența și profunzimea spirituală - de fapt - vă recomand cu mare încredere că, dacă simțiți astfel de perioade în rugăciunea voastră, să mergeți mai departe, NU VĂ OPRIȚI! Și ultimul nostru cuvânt este distracție. Cred că este o experiență foarte comună să te distrezi acum, în secolul XXI. Trăind într-o lume accelerată, deseori obișnuim să spunem că suntem obișnuiți cu viteza, deoarece primim prea multe informații. De aceea este foarte dificil să ne rugăm, să medităm, să participăm la o Adorație Euharistică, să stăm în liniște,

pentru că suntem obișnuiți să tot vorbim, indiferent că se întâmplă ceva, că văd ceva... tot timpul vorbesc. Dacă vizionați doar filme, clipuri video sau orice altceva, este atât de rapidă mișcarea camerei, decupajele, iar noi neam obișnuit cu viteza respectivă. De asemenea, suntem obișnuiți să facem o mie de lucruri deodată: în timp ce fac ceva pe computer, vorbesc și la telefon cu mâna stângă, dar încă îi mai și răspund celui care mă întreabă ceva. În rugăciune, trebuie însă să înveți să te calmezi și să te concentrezi într-un singur loc. Este un proces de învățare. Este foarte ușor să te „distrezi“ dacă viața ta este atât de agitată. Este foarte important să practicați „încetinirea“, concentrarea asupra unui singur lucru, în fiecare zi. Deci, decidem dinainte că mă voi ruga zece minute, îi voi dedica acele zece minute lui Dumnezeu, chiar dacă nu am chef de rugăciune, dacă nu mă regăsesc în rugăciune și totuși exersez rugăciunea: acest lucru mă

va ajuta să ÎNVĂȚ CĂ TREBUIE SĂ ÎI DEDIC TIMP LUI DUMNEZEU, iar asta mă va dezvolta sufletește. Să încercăm să ne pregătim rugăciunea, să ne captăm atenția, să dezactivăm orice ne-ar putea deranja, să ne retragem într-un loc unde vom fi singuri, unde putem petrece zece-cincisprezece minute cu Domnul, deoarece este frumos, puteți încet să vă obișnuiți cu sufletul și corpul vostru, astfel încât să putem sta liniștiți, să fim atenți la un singur lucru, să ne concentrăm asupra unui singur element. Aceasta este foarte dificil pentru noi. În cultura noastră contemporană este o treabă grea, dar se poate învăța. Vă îndemn la aceasta, deoarece una dintre condițiile rugăciunii adevărate, intime, este să ști să intri, să sosești în rugăciune, să-ți pregătești sufletul, să fi prezent, ceea ce, cu sigurnță (ne) este un pic dificil. Iată conceptele de bază ale rugăciunii. În numărul viitor vom trece de la ele la un alt subiect interesant: rugăciunea însăși.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

MĂRTURIE Melinda și Péter BAUM

Sfânta Împărtășanie a devenit prioritară în viața noastră

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

Într-o zi, în timp ce mergeam spre casă, în mașină era fiul nostru Philip, în vârsta de 3 anișori și fiica noastră Brigitta, de 6 ani. Atunci, soția a întrebat-o pe fiica noastră dacă știe ce însemnătate are lampa de veghe de deasupra tabernacolului? Răspunsul ei a fost: „nu, nu știu“. Apoi m-au întrebat pe mine. Mă gândeam cum pot să le explic copiilor aceasta... și mi-a venit o idee: - Dragilor, când noi suntem acasă, arde lumina. Așa e și cu lampa de veghe, când Isus e acasă, lampa luminează. Este casa lui Isus, iar noi suntem invitații Săi! Încercăm să le explicăm copiilor noștri, că e un mare dar să fii invitat la cineva în casă. Dacă ne punem întrebarea, noi, în casele noastre, pe cine lăsăm să intre, ce răspunsuri am da? Pe prietenii noștri, pe cei cu cine ne simțim bine, pe cei de încredere. Și acum, dacă ne gândim invers, vă dați seama de ce onoare avem parte, când Isus ne invită la El? Duminică, atunci când mergem la Sf. Liturghie, pentru noi aceasta nu e pur și simplu un ritual, ci este o întâlnire. Este o întâlnire cu Isus, pentru că El este prezent în Euharistie. Deoarece dorim ca această întâlnire să fie bună, încercăm să ne pregătim pentru ea. Iar accentul nu îl punem doar pe aspectul exterior, pe hainele cu care ne îmbrăcăm, ci

încercăm ca și sufletul nostru să îl pregătim pentru această întâlnire cu Isus. În drum spre biserică discutăm pentru ce anume ne vom ruga în acea Sf. Liturghie, pentru problemele din viața noastră, pentru bucuriile noastre... Îi încurajăm pe copii, ca și ei să spună pentru ce ar dori să se roage. Ați încercat vreodată să intrați în biserică cu aceste gânduri în inimă? Din păcate, după cum știți, anul trecut și acum e dificil să participăm la Sf. Liturghie. Într-adevăr, pe calea internetului am putut să urmărim celebrările, dar nu a fost același lucru ca și atunci când ești prezent în casa Domnului. Faptul că am putut să ne împărtășim doar spiritual în acea perioadă de Post și de Paști, a fost o situație grea. Acum însă putem aprecia mult mai mult faptul că putem participa la Liturghie, și avem posibilitatea să ne împărtășim real. Participarea la Sf. Liturghie a fost importantă pentru noi chiar și înainte de a ne cunoaște și de a ne căsători. Cea mai grea întrebare ar fi: de ce e importantă? Nici nu știu dacă se poate da un răspuns concret... Câteodată e greu să iubim și aici mă refer la toate lucrurile care ne blochează să mergem la biserică. De exemplu: suntem obosiți după o săptămână de munca, mai bine dormim mai mult, lenevim în fața televizorului, mergem VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

la cumpărături sau vara la ștrand... Dacă ne dezobișnuim să participăm la Sf. Liturghie riscăm ca relația noastră cu Dumnezeu să se răcească și nici nu mai simțim nevoia să participam la Liturghie. Exact cum e și legătura dintre soț și soție: dacă cei doi nu petrec timp împreună, relația lor riscă să se răcească. Pentru noi este importantă participarea la Liturghia de duminică, deoarece în cele șase zile din săptămână se întâmplă atâtea lucruri bune, pentru care dorim să îi mulțumim lui Dumnezeu, iar greutățile pe care le întâmpinăm și le cărăm cu noi, tot duminica putem să le punem la picioarele lui Isus. „Veniți la mine toți care ați obosit cărând poveri grele și eu vă voi oferi odihna de care aveți nevoie.“ (Mt 11, 28) Acest citat ne-a încurajat mereu. Sfânta Liturghie duminicală ne dă putere pentru tot ceea ce ne așteaptă, greutăți și probleme, în noua săptămână. Atunci când avem probleme în familie, noi tot lui Isus i le povestim și chiar încredințăm, nu vecinilor sau prietenilor.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

În Euharistie Isus este viu, este același Isus care acum 2021 de ani în urmă a venit și a trăit printre noi, iar la Cina cea de Taină a înființat Euharistia. A trăi împreună cu Isus înseamnă a te împărtăși cu Preasfântul Trup așa cum au făcut apostolii și facem și noi la Sfintele Liturghii. Este foarte important să nu fim doar asemenea unor curioși care îl urmăresc pe Isus, ci să fim cei care trăim împreună cu El. Sf. Împărtășanie este prioritară în viața noastră - și să nu credeți că suntem sfinți, căci și noi avem greșelile noastre, păcătuim. Euharistia ne dă putere, curaj, că suntem împreună cu Isus, pentru că doar împreună cu El putem să ne trăim zilele. Dacă nu reușim să ne spovedim și nu putem merge la Sf. Împărtășanie parcă Liturghia nu a fost completă. Dar haideți să vă spunem ce se întâmplă când nu mergem la Sf. Împărtășanie... Copii noștri care deja s-au obișnuit să vină cu noi atunci când mergem la Împărtășanie, iar ei primesc binecuvântare, stau și nu înțeleg de ce noi nu mergem la Împărtășanie și ne cer să mergem cu ei la binecuvântare. Iar nouă ne este rușine să mergem cu ei și să nu ne împărtășim. Dar poate să fie vocea lui Isus care ne cheamă prin copii noștri. Să nu lenevim, ci să mergem mereu la Spovadă. Dar cu Isus ne întâlnim nu numai în Sfânta Liturghie, ci și la Adorația Euharistică. Înainte să avem copii participam la adorații mai des, dar după aceea, cu copii, nu am mai reușit. Împreună cu grupul de familii din Arad, cu care ne întâlnim, care este condus de Sora Böbe, am luat recent inițiativa să ne organizăm și să aibe loc lunar o Adorație Euharistică pentru familii, dar împreună cu copiii noștri, deoarece nu dorim să îi excludem, ci să le dăm și lor câte un mic instrument, să poată să se implice mai mult când cântăm. Asta, pentru că dorim să le facem cât mai plăcut timpul petrecut în casa Domnului și să vină cu drag, cu noi, ori de câte ori mergem la Isus. Participarea la Adorația Euharistică este refugiul nostru din agitația de zi cu zi. Liniștea din biserică ne ajută să ne (re)dobândim liniștea noastră sufletească și este foarte importantă pentru noi, deoarece putem petrece un timp

calitativ cu Isus, putem să vorbim cu el, putem să îi spunem tot ce ne frământă și cea ce îi mulțumim. Este un bun moment când putem să fim mai atenți la El, la ce dorește El să ne spună, să ascultăm și... să nu vorbim doar noi! Și este minunat doar să Îl privești, să contemplezi, iar astfel să îți încarci bateriile sufletești. Am dori să încheiem cu un gând de la Nick Vujicic, care spune astfel: Inima noastră e casa noastră. Dacă noi suntem stăpânii casei noastre, atunci noi trebuie să deschidem ușa atunci când vine satana și bate la ușa inimii noastre ca să ne ispătească. Eu cred că în acel moment am și pierdut lupta cu el. Dar dacă vrem să trăim împreună cu Isus, ne împărtășim, și îl primim pe Isus ca stăpân în inima noastră, atunci Lui îi vom da cheile de la uşa inimii noastre. Isus fiind stăpânul, El va deschide ușa atunci când satana o să vină să ne ispătească. Iar în fața lui Isus, satana nu are nici o șansă să căștige. Noi, acest lucru vi-l dorim tuturor, să îi permiteți lui Isus să fie stăpânul inimii voastre, iar ispitele să le învingeți cu ajutorul Lui.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

ACCENTE DIECEZANE Dr. Claudiu CĂLIN

Restaurarea Domului – Catedrala Sf. Gheorghe din Timișoara În data de 12 februarie 2021 reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara și Agenției de Dezvoltare Regională V. Vest au prezentat jurnaliștilor interesați stadiul lucrărilor de restaurare și reabilitare a Catedralei Sf. Gheorghe – Domul RomanoCatolic din Timișoara. La acest eveniment, din partea Episcopiei, beneficiar al proiectului intitulat: „Lucrări interioare şi exterioare de renovare, conservare, reabilitare a clădirii Catedralei Romano-Catolice din Timişoara şi a împrejmuirii, în vederea integrării în circuitul turistic naţional şi internaţional“ a fost prezent Pr. Nikola Lauš, director al Cancelariei Episcopale. Despre lucrările executate până în prezent, respectiv cele care urmează a fi terminate au relatat Karina Cistelecan, manager de proiect, dr. Ioan Darida, expert conservare-restaurare pictură murală și dr. Luminița-Dana Postolache, expert restaurare pictură pe lemn. În cuvântul său de salut, adresat celor prezenți, Pr. Nikola Lauš, a declarat: Față de ultima noastră întâlnire, care a avut loc anul trecut, putem observa că lucrările au avansat. Este vorba despre un proiect cu două mari direcții, anume: restaurarea componentelor artistice și partea de arhitectură. Lucrările de restaurare în mare parte se vor finaliza pe parcursul acestui an. Ceea ce ne dorim ca beneficiari, este ca lucrările interioare să fie finalizate până la sfârșitul lunii august, astfel încât în septembrie să putem binecuvânta interiorul și să fie din nou celebrate Sf. Liturghii. Încâlzirea în pardoseală s-a realizat

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

anul trecut, iar cripta este în proportie de 90 % finalizată. Dr. Ioan Darida, expert conservarerestaurare pictură murală a vorbit despre complexitatea componentelor artistice care necesitau intervenție: pictura murală, picturile în ulei pe pânză ale altarelor, stuco-marmura, lemnul policrom, cele în jur de 22 de statui în mărime naturală, dar și nenumărate piese mărunte de lemn sculptate, aurite, vitraliile, sticla manuală, feroneria etc. În cazul tuturor acestora, înainte de restaurare s-au realizat minuțioase cercetări preliminare. Dl. Ioan Darida a prezentat totodată și câteva date istorice din trecutul renovărilor clădirii Domului Sf. Gheorghe, respectiv intervențiile și reparațiile efectuate în decursul anilor. Doamna dr. Dana Postolache a oferit celor prezenți informații despre lucrările de restaurare a statuilor din lemn, a sallum-urilor canonicilor și ușilor sculptate, precizând, că echipa de restauratori lucrează efectiv de doi ani la consolidarea acestora. Restaurarea obiectelor din lemn și a picturilor se efectuează în cele două ateliere de pe strada Augustin Pacha nr. 2 și strada Ioan Slavici, din cartierul Freidorf. Doamna Angela Horvath și domnul Răzvan Gavrilă se ocupă, la rândul lor, de restaurarea vitraliilor, sticlăriei manuale și a feroneriei artistice existente. Și ceasul Domului se află la rândul lui într-un amplu proces de restaurare, de acest aspect ocupându-se un specialistmecanic-restaurator din Cluj-Napoca.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

EGYHÁZMEGYEI RÁLÁTÁS Forrás: Magyar Kurir / Magyar Közlöny

Egyházi személyeket tüntettek ki Magyarország nemzeti ünnepe alkalmából

Áder János köztársasági elnök március 15-e alkalmából a következő állami díjakat adományozta egyházi személyeknek. Magyar érdemrend középkeresztje polgári tagozata kitüntetésben részesült mások mellett a bánsági és partiumi történelmi régiókban élő magyarság körében végzett lelkipásztori szolgálata, valamint identitásuk, illetve

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

kulturális örökségük megőrzésében vállalt szerepe elismeréseként Böcskei László, a Nagyváradi Római Katolikus Egyházmegye püspöke; több évtizedes lelkipásztori szolgálata, valamint a papnövendékek szellemi és lelki felkészítését szolgáló nevelői tevékenysége elismeréseként Palánki Ferenc, a DebrecenNyíregyházi Egyházmegye püspöke; a katolikus egyház társadalmi tanítását valóra váltó, a roma kisebbséget önzetlenül felkaroló lelkipásztori szolgálata, valamint a magyarországi vallási felekezetek közötti párbeszéd elmélyítésében vállalt szerepe elismeréseként dr. Székely János, a Szombathelyi Egyházmegye püspöke;több évtizedes, odaadó lelkipásztori szolgálata, kiemelkedő egyházdiplomáciai szerepe, valamint a katolikus nevelés érdekében végzett munkája elismeréseként dr. Ternyák Csaba metropolita, az Egri Főegyházmegye érseke. Magyar érdemrend lovagkeresztje polgári tagozata kitüntetésben részesült mások mellett keresztény elvei melletti példaértékű kiállása, valamint a rendszerváltoztatást követően a magyar jezsuita rendtartomány tagjaként végzett lelkipásztori szolgálata elismeréseként Illés Albert jezsuita szerzetes; az erdélyi magyarság megmaradása, valamint kulturális és hitbeli értékeinek megóvása iránt elhivatott, több mint három évtizedes lelkipásztori szolgálata és közösségépítő tevékenysége elismeréseként Király Árpád, a Temesvári Egyházmegye főesperese, az arad-ségai Liseux-i Kis Szent Teréz Plébánia plébánosa;a Gyulafehérvári Érseki Levéltár korszerű nyilvántartó rendszerének kidolgozásában, valamint a szamosújvári katolikus templom felújításában vállalt szerepe elismeréseként Küsmődi Attila, a szamosújvári Alkantarai Szent Péter Plébánia plébánosa; a magyar

görögkatolikus közösségeket évtizedek óta szolgáló lelkipásztori tevékenysége, valamint szépirodalmi témájú ismeretterjesztő írásai elismeréseként dr. Legeza József, a BudapestÚjpesti Görögkatolikus Parókia parókusa, a Görögkatolikus Szemle havilap egyik alapítója részére; közel öt évtizedes lelkipásztori szolgálata, kiemelkedő egyházközség-szervezői tevékenysége, a miskolci egyetemi hitoktatói képzés elindítása, valamint közösségépítő, életés családvédő tevékenysége elismeréseként dr. Papp Miklós, a Hajdúdorogi Főegyházmegye parókusa, a Sapientia Szerzetesi Hittudományi Főiskola Morálteológiai Tanszékének tanszékvezető főiskolai docense; az újonnan alapított egyházmegye intézményi rendszerének kialakításában és bővítésében vállalt szerepe, a temesvári magyar katolikus közösség körében végzett példaértékű szolgálata elismeréseként Szilvágyi Zsolt püspöki helynök, a Temesvár-Józsefváros Római Katolikus Plébánia plébánosa; a Budaörsön élő német kisebbség hagyományainak ápolása, illetve a település katolikus templomának és szakrális emlékeinek megóvása érdekében végzett, valamint az Országos Ökumenikus Diákfilmszemle megalapításában vállalt szerepe elismeréseként Wettstein József piarista szerzetes, a Váci Piarista Rendház házfőnöke, a váci és a budapesti Piarista Gimnázium tanára; a környezetjog. Magyar arany érdemkereszt polgári tagozata kitüntetésben részesült mások mellett a gyermekek hitbeli nevelése és szabadidejük tartalmas eltöltésének biztosítása érdekében végzett szerzetesi szolgálata elismeréseként Ewa Gamon, a pesthidegkúti Segítő Szűz Mária Leányai Don Bosco Nővérek közösségének tagja; az erdélyi magyar fiatalok nevelése, illetve identitásának megőrzése érdekében végzett odaadó munkája elismeréseként Simó Gáspár, a csíkszeredai Segítő Mária Római Katolikus Teológiai Líceum lelki igazgatója, a Romániai Magyar Cserkészszövetség római katolikus lelkivezetője; a keresztény értékrenden, illetve az érzelmi intelligencia fejlesztésén alapuló organikus pedagógiai módszer képviselőjeként végzett kiemelkedő tudományos és oktatói munkája elismeréseként Uzsalyné Pécsi Rita neveléskutató, az Apor Vilmos Katolikus Főiskola főiskolai docense, a Keresztény Neveléstudományi Kutatóműhely vezetője. VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

EGYHÁZMEGYEI RÁLÁTÁS Ft. KOCSIK Zoltán-József

Beszélgetés fiatalokkal

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

A fiataloknak szükségük van beszélgetésre és jótanácsra. Jól esik nekik szóba állni valakivel, elmondani azt, ami a szívükön van. Egyszerűen megszabadulni egy tehertől. Vágynak olyasvalakire, akiben megbízhatnak. Éppen ezért a felnőtteknek ne legyen a gyermekekkel, a fiatalokkal szemben kioktató, felülről letekintő, szemrehányó és felületes magatartásuk. Ezt nagyon nem szeretik. Nem kell mindig a szemükre vetni, hogy miben hibáztak. Azt ők is tudják nagyon jól. Az erkölcsrendőrt se játszuk el, mivel az visszataszítja őket és képmutatókká tesz minket. Az „ugye, hogy ezerszer megmondtam, de...” kezdetű bekezdésnél megszakad a film. Nem óhajtják tovább a beszélgetést. Kulcsszavak lehetnek: tabuk nélkül, őszintén, tárgyilagosan és felnőttek példájából kiindulva. Tabuk nélkül beszélni. Mi is a tabu? Olyan téma, amiről nem szeretnénk vagy nem illik beszélni, mert akkor kényelmetlen helyzetbe kerülünk mi vagy mások. A tabu témák között van a személyes életünk, a szexualitás és sorolhatnánk tovább. Miért ne beszélhetnénk tabu témákról? Ha a fiatal ebből tanul és letisztázódik benne valami, akkor evvel sokat segítünk neki a lelki fejlődésben. Nagyon sok alkalommal vettem észre, hogy sok felnőtt ember tabu témaként kezeli az Istennel való kapcsolatát is. Nem beszél szívesen róla. Pedig a legnagyobb életbölcsesség ez lenne. Elmondani, hogyan élem meg Istennel a nehéz időket és a krízishelyzeteket. Fontos lenne azt is megemlíteni, hogy egy embert megpróbáló időszakban, hogyan kapaszkodok meg Istenben, ölelem át a „nyakát” és szorosan magamhoz szorítom. Ilyen helyzetekben nem csak tanácsot adok, hanem a személyes élettapasztalatomat mesélem el, az intim kapcsolatomat Istennel. Őszinteség. Milyen fontos! A fiatalokkal őszintén kell beszélni. Sok nevelő, pap és szülő abba a hibába esik, hogy csak azt mondja a fiatalnak, amit az hallani akar. Fél, hogy ha megmondja a fiatalnak a hibáit is, akkor elveszíti a szeretetét és a barátságát. Pedig a fiatal nem fog kevésbé tisztelni és szeretni, ha őszintén, nem csak a jó tulajdonságairól beszélek vele. Még ha ellenkezik is velünk, tudja, hogy igazunk van. Tulajdonképpen a nevelés, az egy örökös konfliktus a gyermekkel és a fiatallal. Ez a konfliktus fogja őt gazdagitani

és a helyes irányba terelni. A szíve mélyén hálás ezért. Őszintén mondva, papként és tanárként mindig azokkal a diákokkal volt a legközelebbi és a legmélyebb kapcsolatom, akikkel bizonyos erkölcsi és jellembeli kérdések miatt konfliktusba kerültem. Ők azok, akik a legtöbbször ünnepekkor rám írnak. A fiatal elkívánja azt, hogy a felnőtt érett és megfontolt módon viselkedjen. Tudja azt, hogy mi a helyes és el is modnda, ha szükséges. Olyan pillanatban, amikor a felnőtt ember elnéző, akkor éppen a fiatalok vetik a szemére, hogy miért nem tesz szóvá helytelen dolgokat. A felnövekvő nemzedék szereti a tárgyilagos beszélgetéseket. A fiatalok nem szeretik a sablonos dolgokat. Nem szabad olyat tanácsot adni, amit a felnőtt már tíz fiatalnak elmondott. A fiatal nem szereti azt a helyzetet, hogy ő csak egy a sok közül. Szeretnek eredetiek lenni. Ez így is van! Minden ember Isten megismételhetetlen alkotása. Egyedi tehetséggel, gondolkodásmóddal és gondokkal rendelkezik. Ezért nem szereti a fiatal sem, ha sablonos megoldásokat és tanácsokat adunk neki. A fiatalok egy hiteles felnőtt személy életpéldájára vágynak. Olyan felnőtt életén keresztül szeretnének tanulni, gazdagodni és tapasztalatot szerezni, aki nem csak a tökéletes oldalát mutatja meg nekik, hanem betekintést tekint a hibáiba is. Nem csak a paraván előtti teret mutatja meg, hanem betekintést enged a függöny mögé is. Akkor a felnövekvő nemzedék számára jónak és becsületesnek lenni nem lesz egy elérhetetlen ideális állapot, hanem egy realitás, egy örökös belső harc, egy olyan érték, amit önneveléssel és a jellem csiszolásával ténylegesen el lehet érni. Legtöbbször a gyermek és a fiatal a szülők hibáján keresztül tanul meg valamit. A szülő el meri mondani, hogy valamikor ő is hibázott. A lelkipásztor, a szerzetes és tanár is elmondja életének kevésbé fényes oldalait. Így lesz egy beszélgetés a fiatal számára minőségi idő, lelki gazdagodás. Ilyenkor az az érzésünk, hogy a fiatal nem akar elmenni. Telnek a percek és beszélgetés egyre intenzívebb lesz. Valljuk be őszintén, hogy nekünk felnőtteknek is jól esik fiatalokkal beszélgetni. Képesek minket meglepni. Ébren tartják igazságérzetünket és a hitet a jó / a jó Isten győzelmében. VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

CUVÂNTUL VIU Prof. Silvia TELESCU

Unde nu-i iubire, pune iubire... și vei găsi iubire (Sf. Ioan al Crucii) Suntem chemați la o întâlnire cu o Persoană, cu Isus Cristos. Ne așezăm în fața Lui, făcându-ne loc printre noi, ca împreună să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, trăind momentele semnificative ale rugăciunii Lectio Divina. Pregătirea: Reculeși în fața Preasfântului Sacrament, ne rugăm Litania Duhului Sfânt, rugăciunea din ziua a șaptea a novenei în cinstea Lui, prin care cerem „să ne deschidă mintea spre a pricepe cuvântul dumnezeiesc al Sfintei Scripturi așa cum ni-l vestește Biserica.“ Aștept cu inima deschisă, plină de bucurie ca Domnul să-mi vorbească.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

Lectio: Citesc, recitesc, rar, cu atenție, cu evlavie pericopa zilei din Evanghelia după Marcu 12,28b-34. Mă transpun în mijlocul acțiunii relatate, urmărind ce face, ce vorbește, cui i se adresează Isus. Lăsându-mă atinsă de cuvânt „În acel timp unul dintre cărturari, auzind că discută cu ei şi văzând că le-a răspuns bine, s-a apropiat de el şi l-a întrebat: „Care este prima dintre toate poruncile?“. Isus i-a răspuns: „Prima este: «Ascultă, Israéle: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta!». A doua este aceasta: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca

pe tine însuţi!». Nu este nicio altă poruncă mai mare decât acestea“.Cărturarul i-a zis: „Bine, învăţătorule, adevărat ai spus că el este unul singur şi că nu este altul în afară de el şi a-l iubi pe el din toată inima, din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele“.Isus, văzând că a răspuns inteligent, i-a spus: „Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu“. Şi nimeni nu îndrăznea să-l mai întrebe.“ Tăcere: Cuvântul lui Dumnezeu, viu, puternic, lucrează în suflet; las timp să acționeze asupra rațiunii, memoriei, voinței, imaginației, sensibilității mele. Ceva mi-a atras atenția în mod deosebit, mi-a vorbit aparte. Cuvântul hrănește sufletul, constituind imboldul pentru o decizie conform voinței divine, prinzând viață. Meditatio: Despre ce vorbește Isus în Evanghelia aceasta? Reflectez și la prezentul textului, căutând răspuns la întrebările: Ce importanță are el pentru mine? Ce trebuie să învăț, să schimb în viața mea? Ce hotărâri sunt îndemnat să fac? În această pericopă se relatează dialogul dintre un cărturar și Isus cu privire la identificarea primeia dintre toate poruncile cuprinse în Lege. Ele provoacă multora dintre noi repulsie, asemenea sufletelor „care se îngrozesc de faptele poruncite numai pentru că sunt poruncite“ (Sf. Francisc de Sales). Mulți și-l imaginează pe Dumnezeu ca pe un stăpân autoritar, tiran, ce pedepsește aspru dacă se calcă vre-o poruncă. Această imagine a lui Dumnezeu este una falsă. El nu e asemenea stăpânitorilor lumii. Dumnezeu este iubire! Împărăția Sa este cea a iubirii, în ea trăiește iubirea, suntem chemați să trăim în ea o veșnicie, iar cheia care deschide ușa Împărăției este iubirea însăși. Creați după chipul lui Dumnezeu-Iubire, suntem înzestrați cu puteri spirituale ca să împlinim porunca: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot

cugetul tău.“ - adică cu toată mintea, voința, memoria, cu toată ființa ta. „...și pe aproapele ca pe tine însuți“. O singură poruncă: Să iubești! E mult? E puțin? S-ar zice că e puțin, dar e greu. De ce este foarte greu? Dacă punctul terminus al vieții este groapa, atunci nu suntem creștini adevărați. Dacă Viața veșnică, Împărăția Cerurilor este țelul vieții, atunci vei privi poruncile lui Dumnezeu ca pe niște trepte pe care le vei urca cu dragoste, ajutat de harul Lui. Dragostea naturală te are în centru pe tine, plăcerile tale și faptele plăcute ție, interesele tale egoiste. Însă cu această iubire nu poți intra în Împărăție. Iubirea îndreptată spre Dumnezeu și spre aproapele este capabilă să îi iubească pe toți oamenii, chiar și pe dușmani, e capabilă să ierte mereu, râvnind Cerul. Iubirea supranaturală este un dar al lui Dumnezeu, rod al Duhului Sfânt. Sf. Tereza a Pruncului Isus nu lăsa să-i scape nicio mică jertfă, niciun cuvânt, niciun lucru, oricât de mărunt – ci le făcea cu iubire pentru Dumnezeu. „La sfârșitul vieții vei fi judecat după iubire“, spunea Sf. Ioan al Crucii. Oratio: După ce, cu evlavie ai citit Evanghelia, te-ai străduit să înțelegi sensul ei profund, ești invitat să dai un răspuns. Adresându-te Domnului prin cuvintele tale. Iată cum ai ajuns să vorbești cu El. Acest dialog este rugăciunea, Cuvântul auzit doar duminica este insuficient pentru a-l cunoaște, a-l iubi pe Dumnezeu. Oferă zilnic timp pentru El, să-l lauzi, să-i mulțumești, să-i ceri cele necesare trupului și sufletului. Contemplatio: Înseamnă a privi viața personală cu toate cele plăcute și neplăcute, ca venind din mâna Lui. Înseamnă a privi oamenii, problemele, cu ochii lui Dumnezeu, a-l vedea pe El prezent în tot și în toate. De ce amânări mai este nevoie, de vreme ce chiar de pe acum îl poți iubi pe Dumnezeu? VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

ANUL SF. IOSIF Prof. Elena ȘTEFĂNESCU

Din Nazarethul Vostru - Sfinte Iosife, în Nazarethul nostru În Anul Sfântului Iosif, din planul de iubire al Tatălui, de la visul Sf. Iosif, prin visul Sf. Părinte Papa Francisc, la visul Chiarei și visul nostru… toate visele noastre izvorâte din Visul lui Isus: CA TOȚI SĂ FIE UNA! Să fim păstrați de către Tatăl în Unitate! Ascultarea ne unește! Părăsirea Nazarethului, la sfatul Tatălui, fuga în Egipt, nu era ușor lucru, însă: „Toate conlucrează spre binele celor care-L iubesc e Dumnezeu!“ El îi anunță ulterior: fuga nu este veșnică… „au murit cei care căutau viața Pruncului“ Dar „ascultarea reciprocă“ a fost salvatoare! Și-n viața mea am experimentat și am cules roadele iubirii și ascultării reciproce. „Marius, dorești să fii și tu un Iosif? Mă gândesc adesea la Sf. Iosif, la alegerea lui de către Bunul Dumnezeu să fie tatăl adoptiv al lui Isus Cristos!“ Acestea au fost cuvintele pe care i le-am adresat lui Marius, tânăr credincios ortodox, care se împrietenise cu fiica noastră, Grațiana-Maria, la aproximativ patru ani de la trecerea în veșnicie a soțului ei, László, la doar 25 de ani. David-Gabriel, nepoțelul nostru, avea atunci 10 luni. Marius se întreba: „oare reușesc eu să-l cresc așa cum ar fi dorit tatăl lui?!“ „Nu te teme, dorești să fii și tu un Iosif?“ Acum David are 19 ani, iar Marius este un tată adevărat, un soț minunat, iar mie și Evei - mamei lui László, ni se adresează cu apelativul, MAMA! Așadar, dorești să fii și tu un Iosif? Să te aleagă și pe tine colaborator în planul său de mântuire? Să îți vorbească Dumnezeu în visele tale, să înțelegi mesajul Său, să fii ascultător ca și Maria, să trăiești în Prezența lui Isus, să ai onoarea ca El să-ți fie ucenic?! Astăzi, la cursul pentru ucenici, ne-am rugat Sf. Iosif să rămânem mereu ucenici. Se cuvine ca și noi, dascălii, să ne comportăm cu elevii, studenții, cu copiii, nepoții, părinții ori bătrânii noștri văzându-L pe pruncul Isus în ei! Și pentru că eu Îl văd pe Isus în copiii mei, cei de la școală și cei de acasă, acum când pot să vorbesc despre o retragere la pensie, încep să plâng. Cum să nu mai simt îmbrățișarea lor, până la a ne

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

răsturna, cum să nu mai învăț de la ei atâtea lucruri minunate?! Cu inima lui de tată, cum ne spune Papa Francisc, Sf. Iosif devine model pentru fiecare! Îți dorești și tu să fii un Iosif, să ți se încredințeze un fiu de Dumnezeu spre ocrotire, creștere și formare? Da, și mie ca dascăl, Tatăl Ceresc mi-a încredințat copiii Săi. Pentru inima de copil îmbrățișarea cu inima de tată și de mamă, aduce echilibrul care va dăinui o viață! Părintele Ceresc l-a ales și pregătit deja pentru a corespunde misiunii ce i-a încredințat-o! Iosif devine întâi și întâi, păzitorul comorii Lui! Sunt eu păzitorul Cuvântului Său? Îl iubesc și-L prețuiesc astfel încât să-L nasc în inimile celor din jur?! Propunere concretă: Urmărind permanenta mea convertire, să îmi însoțesc mereu fratele până ce Cristos se va forma în el, până ce Cristos va Învia în el (Gal 4,16) - cf. Papa Francisc, Scrisoarea Patris Corde - Inimă de Tată. Rugăciune personală și comunitară cu intenția ca fiecare tată să aibă parte de Întâlnirea personală cu Isus cel Înviat, astfel ca întreaga Familie să strige: „Cristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte, viață dăruindu-le!“

DIÖZESANAKZENTE Pfarrer Karl ZIRMER, Dekan des Dekanats Rüsselsheim

Ostern 2021: Die Mauer des Todes ist gefallen „Wir alle sind hier, um zu erinnern. An die Nacht der Nächte, nach der nichts mehr war wie zuvor... “ Diese Worte stammen nicht aus einer Osterpredigt in der „Nacht aller Nächte“, wie die Osternacht in der Liturgie auch genannt wird. Sie stammen aus einer ganz profanen Rede. Der deutsche Bundespräsident Frank-Walter Steinmeier hat sie gehalten am 9. November 2019 anlässlich des 30.-ten Jahrestages des Falls der Berliner Mauer. Er erinnerte darin an die vielen Menschen, die regelmäßig montags friedlich gegen die politischen Verhältnisse in der DDR demonstriert haben, aber auch an Einzelpersönlichkeiten wie Michael Gorbatschow, der durch seine mutige Politik eine Politik der Entspannung und Annäherung eingeleitet hat oder Ronald Regan mit seiner Mahnung vor dem Brandenburger Tor am 12. Juni 1987: „Mr. Gorbatschow, tear down this wall“ „Reißen Sie diese Mauer nieder!“ Diese Mauer hatte 28 Jahre lang die beiden deutschen Staaten, die zwei Hälften Europas getrennt. Beide Länder waren ursprünglich durch eine scharf bewachte Grenze getrennt; nur in Berlin konnte man frei von Ost nach West gelangen und umgekehrt. In den 1950er Jahren aber zogen immer mehr Bürger der DDR über Berlin in den Westen. Um dem ein Ende zu setzen, baute die Führung der DDR 1961 mitten durch Berlin eine Mauer. Die Stadt war damit zweigeteilt. Viele Menschen verloren im Laufe der Jahre ihr Leben bei dem Versuch, diese Mauer zu überwinden. „Die Mauer fiel nicht einfach. Sie war brüchig geworden“, sagte der Bundespräsident. „Brüchig geworden“ weil die Menschen sich mit der Teilung durch diese Mauer nicht abgefunden haben. „Die Menschen in Osteuropa haben sie ins Wanken gebracht… Ihr Mut hat den Menschen in Ostdeutschland Mut gemacht. Ihr Mut hat die Teilung Europas beendet“. Auch wenn die Berliner Mauer, Gott sei Dank,

verschwunden ist, - eine andere Todesmauer besteht weiterhin. Sie scheint tod-sicher zu sein. Wir alle werden selber einmal vor dieser Mauer stehen – am Ende unseres Lebens. Denn wir sind nicht unsterblich, auch wenn wir das in Zeiten der Hochstimmung manchmal vergessen. Das Alte Testament sagt über den Menschen ganz realistisch: „Alles Sterbliche ist wie das Gras und all seine Schönheit ist wie die Blume auf dem Feld. Das Gras verdorrt, die Blume verwelkt“ (Jes 40,6f.). Dem Tod begegnen wir aber nicht erst am Ende unseres Lebens, sondern schon Tag für Tag, in den Nachrichten von Funk und Fernsehen, in den Schlagzeilen der Zeitungen oder im weltweiten Netz. Tag für Tag werden auch die Zahlen der Menschen genannt, die mit oder an Covid-19 gestorben sind. Der Tod aber bleibt anonym. Er reißt Menschen aus dem Leben, die uns unbekannt sind. Er steht zwar auf der Tagesordnung. Wir aber gehen meistens zur Tagesordnung über, als wäre nichts geschehen. Wir haben uns an solche Schreckensnachrichten gewöhnt. Doch plötzlich sind wir zutiefst erschüttert. Ein Mensch, den wir geliebt haben; ein Freund, mit dem wir uns verbunden gefühlt haben; eine VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

Kollegin, die wir schätzen gelernt haben; ein Kind aus der Nachbarschaft, dass wir von der Straße her kannten – ist gestorben. Der Tod hat einen Namen angenommen. Und wo der Tod für uns persönlich wird, gleichsam ein persönliches Gesicht annimmt, versagen alle Mechanismen der Verdrängung und Abwehr. Fragen nach dem Tod sind immer auch Fragen an das Leben. Jeder Tote erinnert uns an den eigenen Tod. Jeder stellt unser eigenes Leben in Frage: Wer ist der Nächste aus meines Freundes - und Bekanntenkreis? Bin ich es vielleicht? Wir feiern Ostern. Wir feiern es mit all unseren Ängsten vor dem Sterben und dem Tod, mit all unseren Mechanismen, diese „unangenehmen“ Fragen zu verdrängen oder abzuwehren, mit all unseren Fragen und Skepsis in Bezug auf das, was wir „die Auferstehung der Toten“ nennen. Wir feiern Ostern aber auch mit all unserer Hoffnung und Sehnsucht nach unzerstörbaren Leben. In unserem Herzen lebt eine tiefe Sehnsucht nach Leben, eine Sehnsucht nach Liebe und Geliebt werden, obwohl wir sterben. Der französische Philosoph Gabriel Marcel verbindet die Sehnsucht nach Liebe mit Unsterblichkeit, wenn er schreibt: „Einen Menschen lieben heißt ihm sagen: Du, du wirst nicht sterben.“ Unsere Sehnsucht streckt sich trotz des Sterbens nach dem Leben aus. Warum darf ich nicht hoffen, dass Gott diese Sehnsucht erfüllen wird? Warum darf ich nicht hoffen, dass die Liebe Gottes stärker ist als der Tod? Warum sollte der Herr, der unser Bruder geworden ist, nicht in der letzten Einsamkeit unseres Lebens, im Tod, da sein und uns auffangen? Uns ist mehr verheißen, als unser irdisches Leben uns versprechen kann. Ostern knüpft an diese Sehnsucht an. An Ostern feiern wir den „Fall der Mauer des Todes“ in der „Nacht aller Nächte“. Einer ist durchgekommen, Christus, „der Erste der Entschlafenen“. Die Mauer des Todes hat sozusagen ein Loch bekommen, durch das alle, die an Christus glauben, ins Leben gelangen können. Dieses Loch ist der kleine, unscheinbare Anfang einer großen, universalen Bewegung, die schließlich die ganze Welt verändern wird. Nichts ist mehr wie es zuvor war! „Alles wird gut!“ Mit diesen Worten beendete die Fernsehmoderatorin Nina Ruge ihre Sendung „Leute heute“. „Alles wird gut!“ Solche Worte tun gerade in Krisenzeiten, wie wir sie auch jetzt erleben gut. „Alles wird gut!“, so könnte man auch die Osterbotschaft auf den Punkt bringen.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

Wir Christen sind aber nicht nur Menschen, die daran glauben, dass es schon irgendwie gut gehen wird. Nach dem Motto: „Immer, wenn du denkst, es geht nicht mehr, kommt von irgendwo ein Lichtlein her“. Unsere Hoffnung hat einen Namen: Jesus Christus, der Auferstandene. Weil wir an ihn glauben, sind wir überzeugt: Die Wirklichkeit ist größer als das, was wir uns vorstellen können. Das Leben ist mehr als die Summe unserer Möglichkeiten. Weil wir an Christus, den Auferstandenen glauben, rechnen wir nicht nur mit dem Menschenmöglichen, sondern nehmen auch die Möglichkeiten Gottes in den Blick. Mit solcher Kraft ausgestattet, können wir das Leben annehmen trotz allen Brüchen, trotz allem Scheitern, trotz aller unerfüllten Hoffnungen und das Beste daraus machen. In den Ostkirchen – bei den Griechen, Russen, Rumänen, Bulgaren, Serben usw. – grüßt man sich an Ostern mit folgendem Gruß: „Christus ist auferstanden!“ Und der so Begrüßte antwortet: „Er ist wahrhaft auferstanden!“ Dazu folgende Anekdote... Josef Stalin kommt am Ostersonntagmorgen ins Büro. Ein Offizier im Vorzimmer springt auf, um Meldung zu machen und ruft: „Genosse Stalin, Christus ist auferstanden!“ Stalin geht stillschweigend vorbei in sein Arbeitszimmer, setzt sich in seinen Sessel und stopft die Tabakpfeife. In dem Moment tritt die Sekretärin mit einem Stapel Papier unterm Arm herein. Auch sie grüßt mit den Worten: „Genosse Stalin, Christus ist auferstanden!“ - Stalin schweigt. Dann brummt er: „Ich weiß. Das wurde mir bereits gemeldet. Aber schweigen Sie darüber!“ Der Kommunismus wurde zu Recht auf den Mühlhaufen der Geschichte geworfen. Er hat genug Unheil angerichtet. Die Osterbotschaft wird aber immer noch – auch in Russland, Rumänien, Bulgarien, usw – verkündet und gefeiert! Alles wird gut, weil die Mauer des Todes gefallen ist. Alles wird gut, weil mit Gottes Hilfe auch die Corona-Krise überwunden wird. Alles wird gut, weil am Ende das Leben über den Tod, die Wahrheit über die Lüge, die Gerechtigkeit über das Unrecht und die Liebe über den Hass siegen wird. Alles wird gut, nicht weil ich mir das wünsche, sondern weil Gott es so will. Mit diesen Gedanken wünsche ich allen Landsleuten ein gesegnetes Osterfest!

CALEA SFINTEI CRUCI Dr. Claudiu CĂLIN

Devoțiune, Tradiție și Spiritualitate Via Dolorosa sau Via Crucis se află la Ierusalim. Este drumul pe care l-a parcurs Cristos de la Casa lui Pilat până pe Golgota. Sunt momentele cele mai importante ale căii mântuirii noastre, ale patimilor Mântuitorului, suferite aici, pe pământ, pentru noi. Ele ne sunt descrise de evangheliști, dar și-au găsit exprimarea și în piatră, în stațiile dăltuite cu numere romane, în locurile prin care a trecut Isus cu crucea cea grea în spate. Cu precădere în Postul Mare - dar nu numai - ne rugăm „Calea Sf. Cruci“ în biserici, acasă, pe colinele sau dealurile pe care sunt amenajate drumuri ale Crucii, iar la Maria-Radna sau la Maria-Ciclova - de fiecare dată când mergem acolo, în pelerinaj. Căci, desigur, rugându-ne Calea Crucii, rememorăm mereu Vinerea Mare și facem un pelerinaj în minte și în suflet, atât alături Cristos cel suferind și părăsit, dar și în Țara Sfântă. În unele sate din câmpia Banatului există coline făcute de mâna omului, foarte vechi sau mai noi, pe care au fost așezate stațiile Drumului Crucii. Devoțiunea aceasta s-a născut în Palestina, în sec. al XIII-lea. Călugării franciscani din Ierusalim se rugau cu pelerinii sosiți pe Via Dolorosa, aceștia luând cu ei, la întoarcere, rugăciunea învățată de la fii sf. Francisc. Astfel, Calea Crucii a ajuns să fie practicată și în celelalte părți ale lumii. La fiecare stație, creștinii se roagă, meditează un mic pasaj evanghelic sau un text potrivit și cântă. Se îngenunchează la fiecare oprire, fapt remarcat în spațiul germanofon, unde stațiile se mai numesc uneori și Fußfallstationen (stațiile căderii [în genunchi]). Azi ne rugăm Calea Sf. Cruci având paisprezece opriri, dar în trecut au existat variante fie doar cu cinci, șapte sau chiar cu cinsprezece stații. Pe la 1600 s-au fixat paisprezece, pentru ca în epoca barocă, în Dieceza de Augsburg, să găsim și o a cinsprezecea: Regăsirea Sf. Cruci de către Sf. împărăteasă Elena, ori Învierea lui Isus sau Întâlnirea cu ucenicii, spre Emmaus. Papii veacului al XVIIIlea au conferit tuturor bisericilor dreptul de a avea o Cale a Crucii proprie, iar Sf. Papă Paul al VI-lea a reintrodus rugăciunea Căii Sf. Cruci, în

Vinerea Mare, în Colosseum. Și în bisericile și satele noastre întâlnim icoanele Căii Sf. Cruci. Picturi, sculpturi, tipărituri sau valoroase piese din ceramică pictată... Una dintre cele mai frumoase serii ale Drumului Crucii este cu siguranță cea păstrată în biserica parohială din Vinga. Ea nu este expusă, este păstrată într-un oratoriu (13 din 14 tablouri – unul fiind expus în Muzeul Diecezei de Timișoara). Seria imaginilor, picturi cu un colorit deosebit, datează din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, fiind atribuită unui pictor fără școală, rămas anonim, dar cu un real talent. El a folosit culori plăcute, a surprins realist dramatismul scenelor și al patimilor Mântuitorului, ba chiar și dinamica mișcării, specifică artei baroce, robustețea personajelor redate în nuanțe mai luminoase sau mai închise, deși, pe alocuri se poate constata o oarecare rigiditate și stângăcie. Este posibil ca autorul să fi fost fie un laic localnic, fie un frate franciscan, deoarece parohia Vinga a fost păstorită între 1741-1882 de franciscanii observanți...

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2 - 2021

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVII Nr. 2 (320-321)

ISSN 1454-1025

Sponsor:

Partener:

Vita Catholica Banatus Nr.2 - 2021

Articles inside

EGYHÁZMEGYEI RÁLÁTÁS Egyházi személyeket tüntettek ki Magya rország nemzeti ünnepe alkalmából

ACCENTE DIECEZANE Restaurarea Domului –Catedrala Sf. Gheorghe din Timișoara

DIÖZESANAKZENTE Ostern 2021: Die Mauer des Todes ist gefallen

Beszélgetés fiatalokkal

MĂRTURIE Sfânta Împărtășanie a devenit prioritară în viața noastră

CHRISTUS VIVIT Creștinii SRL-iști

SPIRITUALITATE Să fii în legătură cu Dumnezeul cel viu

EDITORIAL Gânduri de Sf. Paști