Vita Cattolica Banatus Nr.4 - 2020

Nr. 4 (312-313) - 2020

Revista Diecezei Romano-Catolice de Timișoara A Temesvári Római Katolikus Egyházmegye folyóirata Zeitschrift der Römisch-Katholischen Diözese Temeswar

Perspectivă Kitekintés Ausblick

3

EDITORIAL Ce am învățat din pandemie? / Mit tanultunk a világjárvány ideje alatt?

14

Pr. Csaba VÁNCSA

4

6

Interviu de Dr. Claudiu CĂLIN și Pr Csaba VÁNCSA

GÂNDURILE TINERILOR A trăi în dialog cu Dumnezeu sau cum să ne încredințăm viața în mâinile Creatorului

18

SPIRITUALITATE Sub semnul Milostivirii Divine, sub semnul Legământului!

Ștefan CHISĂLIȚĂ

Prof. Elena ȘTEFĂNESCU

FOCUS DIECEZAN Un ecou personal despre cursul pentru formarea laicilor

FOCUS DIECEZAN Inimi în formare și transformare continuă

19

Prof. Aneta GABOR

8

FOCUS DIECEZAN Cu credinţă puternică şi cu încredere în Dumnezeu, am reuşit în viaţă!

Prof. Elena ȘTEFĂNESCU

CUVÂNTUL VIU Rugăciunea izvorâtă din Cuvântul Divin – Binecuvântata clipă!

Cules de prof. Silvia TELESCU

21

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ Megtisztelő találkozó Ruppert József piarista atyával Interjú SIPOS Enikő

a 20 de ani de existență a 11 Aniversarea Parohiei „Preasfânta Treime“ Reșița Govândari

Redemptoristen, der Stadtpatron 24 Die Wiens und Sanktandres im Banat

Erwin Josef ȚIGLA

12

Walter TONȚA

FOCUS DIECEZAN În prag de sfințire - Piry Radulov și Ionuc Hojda

vitraliilor Domului 26 Restaurarea Romano-Catolic din Timișoara

Interviu de Pr. Csaba VÁNCSA

10

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVI Nr. 4 (312-313 )

Adresa redacției: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 tel: 0040-729-076.990 E-mail: redactiavcb2@yahoo.com https://gerhardus.ro/ro/ https://issuu.com/gerhardus.ro Nr. de aprobare 510/a 1994 ISSN 1454 - 1025

Director responsabil: Pr. Csaba VÁNCSA

Colaboratori: Claudiu CĂLIN, Enikő SIPOS, Astrid SCHRIFFERT, Adrian IONCSOV, Irina-Maria LĂPĂDAT, Lóránt BALLA. Design & layout: Silviu LAZĂR

Print: Tipografia DANTONY Timișoara

2

Angela HORVATH

Ilustrații: www.pixabay.com

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

Pentru abonamente:

plata abonamentului se poate efectua prin mandat poștal pe adresa: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 sau prin virament bancar în contul: RO11RNCB0249049285810001 B.C.R. Timișoara C.I.F. RO4250689

• un exemplar - 5 RON • un abonament pentru anul 2020 - 30 RON • un abonament pentru străinătate - 30 euro • un abonament susținător - 100 RON

EDITORIAL Pr. Csaba VÁNCSA

Ce am învățat din pandemie?

Parcă se risipește norul pandemiei, sau oare încă nu? Ne întoarcem la normalitate? Ne întrebăm cu toții cu privire la acest lucru, dar nu avem încă un răspuns concret la întrebare. Vorbim de reîntoarcerea la normalitate, dar oare care e normalitatea, căci am cam uitat-o. Este normalitate pen­ tru noi viața pe care am dus-o până acum?

Cu toții am luat hotărâri, ne-am luat angajamente în timpul pandemiei: că ne vom ruga mai mult, că vom fi mai buni, că nu vom alerga după avere sau altele de acest gen. Ce am realizat din toate promisiunile acestea? Atunci când am fost închiși în case­ le noastre, când nu am știut în ce fel vom ieși din dificultăți, atunci am făcut astfel de promisiuni, pe care însă le uităm repede... dar Dumnezeu nu le uită! El ne rămâne fidel nouă, din îndurarea sa, El ne iubește la fel și deși noi uităm de multe ori de El, totuși El dorește să ne conducă la „pășuni verzi și ape liniștite“ (cf. Ps 23,2).

Este deci rândul meu, de a fi fidel promisiunilor mele, deoarece cred că a ven­ it oarecum bine această perioadă de izolare și retragere în casele noastre, pentru a ne învăța că avem nevoie de schimbare, atât în viața noastră cât și în societate, în relația mea personală cu Dumnezeu. Acum este momentul de a ACȚIONA, de a face acele schimbări care ne-au „blocat“ până acum. Trebuie să revizuim „inventarul“ a ceea ce avem nevoie și ceea ce nu, să lăsăm la o parte tot ce ne oprește în creșterea noastră spirituală, profesională și să pornim cu în­ credere spre Dumnezeu.

Mit tanultunk a világjárvány ideje alatt?

Úgy tűnik, hogy a pandémiás felhő szétszóródik, vagy mégsem? Visszatérünk a normalitáshoz? Mind­ annyian feltesszük ezeket a kérdéseket, de még nincs konkrét válaszunk. A normalitáshoz való visszatérés­ ről beszélünk, de mi az a normalitás, amit elveszítettünk. Az, ahogyan eddig éltünk?

A világjárvány idején mindannyian hoztunk különböző döntéseket vagy elhatározásokat, fogadal­ makat tettünk: többet imádkozzunk, jobbak leszünk, nem hajszoljuk mindenáron a pénzt, a vagyont vagy a látszólag értékes semmiségeket. Mit valósítottunk meg mindebből? Amikor a kijárási korlátozások miatt a legtöbb időt az otthonunkban töltöttük, és amikor még nem láttuk, hogyan tudjuk leküzdeni a ne­ hézségeket, tettünk olyan ígéreteket, amelyeket azután gyorsan elfelejtettünk ... csakhogy Isten nem felejti el. Hűséges marad hozzánk, ugyanúgy szeret minket, „zöldellő réteken legeltet, a nyugalom vizéhez terel és felüdíti lelkemet“ (23 Zsolt 2) ilyen helyre akar vezetni minket.

Most az én sorom, hogy betartsam az ígéreteimet. Úgy gondolom, ez a világjárvány arra jó volt, hogy ráébresszen: változtatásokra van szükség az életünkben, a társadalomban, valamint az Istennel való sze­ mélyes kapcsolatomban is. Itt az ideje, hogy végrehajtsuk azokat a változásokat, amelyek eddig “blokkoltak“ minket. Felül kell vizsgálnunk, mi az, amire szükségünk van, és mi az, amire nincs. Meg kell szabadulni mindentől, ami akadályoz szellemi, szakmai fejlődésünkben és abban, hogy elinduljunk Isten felé.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

3

GÂNDURILE TINERILOR Ștefan CHISĂLIȚĂ

A trăi în dialog cu Dumnezeu sau cum să ne încredințăm viața în mâinile Creatorului Dacă Dumnezeul universului, creatorul și stăpânul a toate, vrea să aibă o relație intimă și desăvârșită cu tine, care este răspunsul tău?

Aceasta, cred eu că trebuie să fie o întrebare crucială în viața oricărei persoane, în special pentru un creștin.

Am ajuns să cred că Isus ne cheamă pe fie­ care în parte la intimitatea cu El. Mi-a demon­ strat adesea că El mă cheamă și nu este o iniți­ ativă a mea. Deseori am crezut că eu am făcut primul pas, că eu am vrut asta - „Ce? - Nu eu am plănuit să merg acolo sau să fac asta?“ Dar cu timpul, analizând momentele mai impor­

4

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

tante din viața mea de credință, am observat că de fiecare dată a fost chemarea Sa, nu planul meu. Chiar dacă într-adevăr eu am acceptat sau plănuit unele lucruri, am realizat că în acele momente chiar am luat și decizii pe care nu le-aș fi luat niciodată. S-au „aliniat“ prea multe lucruri, prea multe „coincidențe“ ca să poată fi doar planul meu, trebuie să fi fost mai mult decât atât.

Cred eu că o relație bună cu Dumnezeu trebuie să ia în stăpânire întreaga viață a unui creștin. Aspecte precum: relațiile cu alte per­ soane, modul în care îți petreci timpul, planuri­ le tale, cum îți folosești resursele și talentele, ce te face fericit și ce te întristează, toate și tot tre­ buie supus Lui. Nu mai poate exista nici o arie a vieții pe care să nu o oferim lui Dumnezeu. În experiența mea, acest lucru este atât ceva ce îmi ușurează viața cât și este extrem de dificil. Am descoperit că atunci când îți su­ pui viața cu totul lui Dumnezeu, ea devine mai plină de valoare și găsești în sfârșit adevărata libertate. Viața începe să capete un sens, acel lucru după care tânjește orice ființă umană.

Suferința nu mai este doar un chin fără sens, ci devine un mijloc de purificare, ba chiar sfinții ajung să o și dorească doar pentru a putea să ajungă la desăvârșire. Îmi aduc aminte de foarte multe momente incredibile din viața mea, momente posibile doar din cauza relației cu Dumnezeu. Întâlniri creștine, exerciții spirituale sau pur și simplu relații formate în cadrul Bisericii sau în cercuri

GÂNDURILE TINERILOR

religioase, sunt exemple de surse autentice de împlinire. Îmi aduc aminte că au fost momente în care pur și simplu mă întrebam oare cum am ajuns eu în acel moment acolo, câte și ce decizii au trebuit luate ca să pot fi acolo, momente de o bucurie și fericire autentică, de nedescris, de nepătruns. Dar evident că acestea sunt cazuri izolate, ce contează cu adevărat este faptul că am reușit să găsesc mult mai multă împlini­ re din viața de zi cu zi. Am reușit să îmi asum mai multă responsabilitate, să caut să fiu un om mai bun, să îmi doresc să fiu o schimbare.

Toate acestea, cred eu, posibile doar din relația cu Dumnezeu...

Evident că o relație cu Domnul nu este un bilet către o viață de utopie, sunt adevărate toate împlinirile și bucuriile enumerate mai sus, ba chiar sunt mult mai multe, dar intimita­ tea cu El nu este doar o sursă de bucurie oarbă.

Multe renunțări sunt necesare, uneori atât de grele încât mă făceau să mă întreb dacă merită.

Viața mea nu mai poate fi la fel, nu are voie să mai fie la fel. Nu mai pot avea viața infantilă, lipsită de responsabilitate și ghidată de inte­ resele proprii. Porunca cea mai mare este aceea de a iubi, iar oricine a încercat să o împlinească a realizat că este extrem de grea și presupune multă suferință interioară, atunci când renunți la tine de dragul celuilalt, cu atât mai mult cu cât nici măcar nu îți este dragă cealaltă per­ soană.

Am ajuns să fac lucruri pe care altfel le-aș fi considerat o nebunie, au fost momente în care mă întrebam cum de am ajuns să fac așa ceva sau cum am ajuns să văd lucrurile astfel.

Recunosc că este și amuzant, oferă și un sen­ timent aparte acest lucru, dar cu siguranță te face să te întrebi de sănătatea mentală pe care o ai.

Mereu apare o luptă interioară, mereu ajung să mă tot gândesc ce este bine și ce nu, iar asta poate fi foarte obositor, ba chiar chinuitor une­ori.

Dar atunci de ce să fac toate acestea? De ce să accept toată această suferință?

Pentru că merită, indiferent de cât de mare este suferința și indiferent de cât de multe renunțări sunt necesare. Ce poate fi mai bun decât o relație de intimitate cu Dumnezeul uni­ versului care te iubește? Găsești sensul vieții tale și reușești să îți trăiești demnitatea de om.

Trăiești în adevăr, dreptate și iubire.

Așadar, Isus te întreabă și pe tine, vrei să faci parte din această relație?

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

5

FOCUS DIECEZAN Prof. Aneta GABOR

Un ecou personal despre cursul pentru formarea laicilor Centrul Pastoral pentru Pastorația Adulților a organizat în acest an un curs pentru formarea laicilor. Prima întâlnire a avut loc în parohia Timișoara III - Elisabetin, însă din cauza pandemiei următoarele a fost nevoie să se transfere în spațiul virtual. În cele ce urmează, vă prezentăm impresiile legate de acest curs, ale doamnei prof. Aneta Gabor, una dintre participante: „Prelegerile, în ansamblu, au fost dense și cuprinzătoare, bazate pe citate biblice evocatoare, care ne-au determinat la meditații despre propria convertire și pocăință, ucenicie și rugăciune. Faptele istorice, corelate cu paragrafe explicative, biblice, ne-au însuflețit să aprofundăm importanța relației cu Divinitatea, chiar mai mult, să recunoaștem că avem o misiune, pe cât de serioasă, pe atât de frumoasă. Tema de reflectat a d-nei Dr. Imogen Tietze a fost interesantă și bogată în informații, iar tema despre ucenicie, una foarte vastă, despre cum să fim mai aproape de Dumnezeu! (cu citate concrete și multe de reflectat). Dezbătând

6

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

tema uceniciei, s-a conchis că un ucenic e cel care învață, mereu deschis la nou, că: „ucenicul este acel Om, care, pe calea desăvârșirii lui, primește adevărul, speranța și bunătatea unora, pentru a le dărui altora.“ Am avut ocazia să reflectăm la drumul propriu de convertire, care începe de la prima întâlnire profundă cu Isus, apoi de când începe să ne ceară câte un mic pas, până la dorința noastră de a ne oferi în slujirea semenilor, după exemplul Său. Și materialul prezentat de Pr. Titi Dumitresc, foarte bogat în informații, ne-a ilustrat metode diferite, chiar inedite, de a ne ruga, încât putem aprecia: ,,Cât timp rugăciunea este prezentă în viața noastră, Dumnezeu nu va deveni surd!“ Rugăciunea a fost percepută și ca trăire permanentă în prezența lui Dumnezeu, în toate situațiile vieții, din care să învățăm să ne abandonăm Lui, să nu ne cramponăm în mândria de a deține controlul asupra vieții noastre, ci să ascultăm călăuzirea lui Dumnezeu.

FOCUS DIECEZAN Mărturiile au fost interesante pentru fiecare dintre noi, pentru că știm că atunci când ne deschidem sufletul, devenim vulnerabili. Și totuși, nu se naște o comunitate adevărată, profundă între noi, câtă vreme nu ne asumăm această slăbiciune.

Mărturiile prezentate cu atâta sinceritate, intimitate chiar, au costituit adevărate acte de curaj, exemple de implicare pentru noi toți, modele de urmat în viață; doi tineri: Thabitta și Sergiu au reușit prin propriile puteri să răzbată peste greutăți și să se apropie foarte mult de Dumnezeu! Fiecare știm că Domnul are un plan pentru noi, pe care ni-l revelează la un moment dat, spre slava Sa. ,,Am fost chemat să fac ceva sau să fiu cineva, pentru care nu a mai fost chemat nimeni“, spunea - Fer. John Henry Newman (1801-1890), cardinal și filozof englez. - „Am un loc în planul lui Dumnezeu, pe pământul lui Dumnezeu, pe care nu-l are nimeni. Că sunt bogat sau sărac, disprețuit sau onorat de oameni, Dumnezeu mă cunoaște și mă cheamă pe numele meu.“ Atelierele de rugăciune, prin diversitatea lor, ne-au prezentat un alt fel de implicare în relația cu Dumnezeu, neau învățat despre metode necunoscute de rugăciune. Mulțumim că ne-ați împărtășit aceste forme de rugăciune! Întâlnirile din grupul mic au constituit prilejul descoperirilor interesante: oameni din diverse domenii de activitate (bancar, medical, asistență socială, învățământ, comerț etc.), cu profesii sau meserii atât de diferite, am fost uniți în

credință, prin credință, în manifestarea sau mărturia ei. Am observat minunata deschidere în dezbateri fără limită, uneori am alocat trei sesiuni de zoom.

Am depășit timiditatea mărturisirilor și ne-am completat în observații pe marginea temelor date spre reflecție.

Am avut ocazia să împărtășim cu ce slujim fiecare în comunitatea sa, cum ne visăm comunitatea peste zece ani, și ce descoperim că putem face chiar noi pentru aceasta.

Trăirea cotidiană a credinței a fost provocată oarecum de temele primite după fiecare întâlnire. Acestea au fost direct țintite spre ceea ce vrem să urmăm la acest curs: să învățăm, să ne dezvoltăm, să cugetăm/ reflectăm... din iubire și prin iubire, așa cum bine spune și Fer. Ieremia Valahul (1556-1625): „Dragostea față de aproapele este mai presus decât extazul; aceia față de care Dumnezeu se milostivește și le dăruiește acest har al extazului, rămân obligați față de Dumnezeu; însă dacă cineva care se ostenește în iubirea față de frații săi, din dragoste de Dumnezeu, este însuși Dumnezeu care rămâne dator față de el.“ Concluziile pot fi simplificate în: nevoia de implicare, angajare personală și comunitară, căci nu poate fi nimeni creștin doar la nivel privat. Așa cum spune și Papa Francisc: „A fi discipol înseamnă a avea dispoziția permanentă de a duce altora iubirea lui Isus, iar asta se întâmplă în mod spontan oriunde, pe stradă, în piață, la locul de muncă, în călătorie.“ VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

7

CUVÂNTUL VIU Prof. Silvia TELESCU

Rugăciunea izvorâtă din Cuvântul Divin – Binecuvântata clipă!

8

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

CUVÂNTUL VIU Din Postul Mare, din acest an, grupul de rugăciune Lectio Divina nu se mai întâlnea în Biserică. Bucuria întâlnirilor s-a spart precum coaja ouălor care se ciocnesc de Sf. Paști.

Părintele paroh, timp de zece ani, văzândune adunați în sanctuar își spunea bucuros „Sunt acolo... se roagă... e bine... Oare ce caută acești tineri printre atâtea persoane vârstnice? E lucrarea lui Dumnezeu. El alege și cheamă pe cine vrea.“ – conchidea în sine părintele paroh. Și acum totul s-a sfârșit?! Consensul era să continuăm rugăciunile joia, de acasă, pe cât posibil la ora obișnuită. Acum e mai mare nevoie de rugăciune, de protecție divină în fața invaziei acestui dușman. Ca într-o familie frumoasă ne telefonam unii altora să vedem cum ne simțim, dacă avem nevoie de ajutor. Ne împărtășeam gândurile privitoare la sensul spiritual a pandemiei... dacă Lectio Divina ne poate ajuta să traversăm cu bine această perioadă grea, și cum? Ne este frică de Covid-19? Trebuie să ne fie teamă de ceva mai de temut decât de coronavirus?

Astfel, am intrat în posesia unor mărturii foarte frumoase. „Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da și eu pentru el înaintea Tatălui...“ (Mt 10,32) Un lucru cert reiese din toate: creștinul adevărat nu trebuie să intre în panică sub nicio formă.

Singura frică să fie cea de moartea veșnică, să nu pierdem dragostea lui Dumnezeu care ne susține în toate situațiile vieții. „Intrarea în grupul de rugăciune a fost pentru mine clipa binecuvântată în care am auzit glasul lui Isus din sufletul meu. Din acea clipă, prin meditațiile noastre am simțit cum se topesc rând pe rând iluziile lumii acesteia, sub focul adevărului Cuvântului lui Dumnezeu.

Auzind cuvintele „Luați asupra voastră jugul

meu și învățați că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi alinare pentru sufletele voastre.“ (Mt 11,29) Înțeleg cuvântul iubirii care transformă, ceva de învățat și de schimbat în viața mea.“ Floarea (72 ani) „Isus m-a chemat – sună foarte fascinant, ceva rezervat doar pentru adevărații sfinți, nu poate fi vorba despre mine; dar cu timpul am observat câte lucruri s-au aliniat pentru ca eu să pot participa la aceste rugăciuni. Ce se schimbă când îl lași pe Dumnezeu să-ți vorbească?

Totul! Întâlnirile frecvente cu Isus nu te pot lăsa indiferent sub nicio formă. Poți să accepți învățătura sau să o refuzi, dar nu poți rămâne indiferent. Iar dacă îi accepți învățătura, viața ta nu mai poate fi la fel ca înainte. Astfel, atât bucuriile cât și necazurile capătă cu totul altă semnificație. Situațiile dificile în care ne aruncă viața (precum pandemia), nu mai sunt doar niște suferințe fără sens ci, ele devin mijloace de purificare și reînnoire spirituală. Aceasta nu face viața mai ușoară dar îi oferă cu totul alt sens și valoare.“ Ștefan (25 ani) „Urmând zilnic programul religios transmis de la Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină, de la Iași, am simțit dorul după comuniunea frățească a grupului, după Adorația Euharistică din Biserica Millennium, din Timișoara.

Rugăciunea Lectio Divina și adorația au fost cele două izvoare care mi-au astâmpărat setea de Dumnezeu pe lângă împărtășirea zilnică.

Toate acestea mă ajută și acum, fiind foarte recunoscătoare Domnului că m-a primit și pe mine la Școala iubirii sale.“ Dorina N. (61 ani) „Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a făcut să cunosc o asemenea bucurie de a înțelege Cuvântul Divin, meditat de atâția oameni minunați, fără de care aș fi foarte săracă. Nu VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

9

CUVÂNTUL VIU putem uita întâlnirile de joi cu Isus, la primele dăți când veneam la Lectio Divina nu puteam rosti niciun cuvânt, doar lacrimile curgeau pe obrajii mei.

Cuvântul evanghelic, care era de nepătruns pentru mine, cu timpul a început să prindă contur. După aceea, abia așteptam să îmi aleg un cuvânt care m-a prins, care m-a atins în mod special și să-l „rumeg“, să prezint și eu ca o rugăciune sentimentele trezite în suflet. Îmi aduc aminte cu uimire și dragoste de ziua când Biserica Millennium din Timișoara era desemnată să țină porțile deschise pentru o zi întreagă de Adorație Euharistică. Totodată era și ziua rugăciunii Lectio Divina. Toate meditațiile noastre s-au transformat într-o „spovadă generală“. Am simțit efectiv un puternic har al prezenței lui Dumnezeu.“ Simona (57 ani) „La grupul de rugăciune Lectio Divina am descoperit cât de profundă poate fi această rugăciune. Ea poate continua și acasă (și de fapt continuă). Chiar dacă stăm închiși în casă, prin Lectio Divina putem „evada“ alături de Isus și de apostoli, să ne oprim asupra unui cuvânt care ne-a mișcat în mod deosebit, precum: „Să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul“ (In 13,34). Probabil este momentul să nu mă mai grăbesc, acum nu alerg, acum nu plănuiesc, acum nu fac nimic, acum las ca Dumnezeu să mă iubească. Este timpul în care ne putem împrieteni cu Isus, putem să-i adresăm întrebările noastre: Tu cum trăiești? Cum percepi această pandemie?

De ce a permis-o Tatăl? Îți este dor să ne revezi în Biserică?“ Adrian (23 ani) Impresionantă este mărturia plină de candoare și iubire față de Dumnezeu și față de sfinții săi a unei fetițe de șapte ani care venea în vacanțe la rugăciune împreună cu bunica ei:

10

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

„Când buni citește din revista „De la Răsărit la Apus“, în fiecare zi, și se roagă și eu stau cu ea. Într-o zi, la baie, pe când mă spălam mi-a venit o inspirație. Vreau ca vorbele mele să ajungă la cer: îl iubesc pe Isus și pe Dumnezeu, pe Sfânta Maria și Duhul Sfânt, dar și pe Sf. Anton. Vreau să fiu un îngeraș al lui Dumnezeu, să mă trimită la oameni. Din cartea de rugăciune a bunicii am aflat cât de mare este inima lui Isus, cât de mult ne iubește Dumnezeu.“ Antonia (7 ani) „Omenirea nu a mai trăit un astfel de timp pandemic. Dar este și timpul vieții mele. Vreau să-l trăiesc cât mai frumos, deoarece timpul este un dar foarte prețios. Trecând peste aspectele dureroase, înțeleg această perioadă ca un semn al milostivirii divine. Ne-a oprit din cursa nebunească în care ne-am angajat cei mai mulți, uitând de scopul vieții: mântuirea, viața veșnică.

Chiar am conștientizat că și eu mă număr printre „autorii“ acestei pandemii. Boala și moartea sunt consecințele păcatelor noastre; uităm prea ușor că orice cuvânt, faptă are consecințele ei. Postul Mare al acestui an l-am petrecut în pocăință profundă, cerând iertare pentru păcatele săvârșite, dar cerând iertare și pentru cei care nu-și cer iertare. Acest timp a fost un timp de purificare spirituală, de încercare a credinței, dar știm „Cine rămâne statornic până la sfârșit, acela va fi mântuit“ (Mt 10,22)“ Doina (67 ani) Acum împreună cu acești credincioși ne îndreptăm gândul către Basilica Maria Radna, care adăpostește icoana miraculoasă cu chipul Sf. Fecioare Maria de pe Muntele Carmel, îndrăgit loc de rugăciune și de regăsire a puterii de a merge mai departe în vremuri de restriște.

FOCUS DIECEZAN Erwin Josef ȚIGLA

Aniversarea a 20 de ani de existență a Parohiei „Preasfânta Treime“ Reșița-Govândari

Sâmbătă, 25 iulie 2020, în prezența Excelenței Sale Msgr. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, a fost marcată aniversarea a 20 de ani de existență, respectiv de la fondarea Parohiei Reșița II Govândari „Preasfânta Treime“, de către episcopul de atunci, Excelența Sa Martin Roos, ce-a de-a doua parohie romano-catolică de pe teritoriul urbei de pe Bârzava, respectiv în cartierul „Lunca Bârzavei“, numit popular și „Govândari“.

Episcopul Msgr. Iosif Csaba Pál a amintit în predica sa aspecte din vremea fondării acestei comunități, respectiv a casei comunitare în acest cartier al Reșiței, prima comunitate creștină fondată în acest cartier de locuințe după anii dictaturii comuniste. Atunci, episcopul diecezan actual era paroh de Reșița, fiind păstorul spiritual și al acestui cartier. Părintele episcop a amintit faptul că parohia cea nouă, fondată la 1 septembrie 2000, dispunând de capela „Sf. Francisc și Clara“

și deschisă în mod festiv, a fost ce-a de-a doua parohie din Dieceză (după Dumbrăvița, în 1992), respectiv prima parohie din Banatul Montan, înființată după Revoluția din 1989, dar totodată și prima biserică din Dieceză ridicată după căderea comunismului.

La începutul Sf. Liturghii Pontificale, episcopul die­ cezan a fost salutat în trei limbi (germană, maghiară și română) de către parohul locului Pr. Attila Puskás, cuvinte de salut fiindu-i adresate păstorului diecezei și de reprezentanți ai co­ munității parohiale.

Au fost prezenți Pr. Mihai Titi Dumitresc, arhidecan al Banatului Montan, paroh de Lugoj, Pr. Veniamin Pălie, decan de Caraș și paroh de Reșița I „Maria Zăpezii“, precum și Pr. Martin Jäger, paroh de Anina (cu filiala Steierdorf), Pr. Marin Matieș, paroh de Caransebeș, Pr. Alin Emil Irimiciuc, paroh de Bocșa și Pr. Zoltán Toman, de la Timișoara. A concelebrat și parohul greco-catolic de

Reșița, Părintele Ovidiu Pop. La sfârșitul sf. Liturghii a fost prezentat comunității și viitorul student la Teologie, Mario Karnel, din Anina, sosit la sărbătoare împreună cu parohul său.

Un fapt impresionant a fost numărul frumos de familii tinere cu copii, care au luat parte la Sf. Liturghie pontificală, fapt care vorbește despre vitalitatea acestei parohii noi, întemeiate abia în anul 2000.

La finalul Celebrării Eu­ ha­ristice, membrii parohiei serbate au dedicat episcopului diecezan o compoziție muzicală semnată de muzicianul Mihai Cristea (cantor-organist al bisericii Preasfânta Treime) și de Cristian Roșoagă (organist și profesor de muzică la liceul de specialitate din Reșița). În centrul compoziției a stat motto-ul episcopului dicezan „Păstrează-i în numele tău“ (In 17, 11).

Liturghia pontificală a fost înfrumusețată din punct de vedere muzical de corul lărgit al parohiei, căruia i s-au alăturat oaspeți din Cluj, Bistrița și Reșița, mai precis profesori din cadrul Liceului de Artă „Sabin Păuța“, sub conducerea muzicală a d-lui Mihai Cristea.

Traducere și adaptare: Dr. Claudiu CĂLIN

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

11

FOCUS DIECEZAN Interviu de Pr. Csaba VÁNCSA

În prag de sfințire - Piry Radulov și Ionuc Hojda

Cei mai tineri viitori preoți ai Diecezei de Timișoara Interviu în pragul sfințirii preoțești, ce va avea loc la Maria Radna, pe 22 august 2020 Deoarece ați încheiat o etapă importantă, formatoare, a vieții voastre, ați parcurs un drum anevoios, câteodată mai frumos, alteori mai puțin frumos, vă adresăm câteva întrebări, acum înaintea momentului mult așteptat.

Bănuim că ați trăit destule clipe frumoase alături de persoane de suflet, din parohii sau cu colegii. Acum în acest punct al vieții voastre dorim să ne împărtășiți gândurile voastre despre acest eveniment, pentru care vă pregătiți și care va avea loc pe 22 august, la Radna: sfințirea voastră sacerdotală.

- Acum că sunteți în prag de sfințire, cu ce gânduri vă îndreptați spre acest pas? Cum vă îndreptați către preoție, căci în acești ani de pregătire ați avut posibilitatea de a vedea și viața Diecezei, dar și cum funcționează o parohie.

Piry Radulov: „Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru

12

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

mulţi.“ (Mc 10, 45). Prin acest citat biblic putem să vedem că printre cele mai importante lucruri, în viața unui preot, este Slujirea.

Dintotdeauna am dorit să slujesc oamenilor, iar vocația înseamnă a-i sluji pe alții. Dumnezeu vrea ca noi să-i iubim pe ceilalți oameni ca pe noi înșine și să trăim fără egoism. Aceasta este secretul fericirii. Aceasta este sfințenia. Când cineva învață cum să-i slujească pe alții și face din asta preocuparea constantă a vieții lui, este fericit. „Cariera este ceva ce alegi, chemarea este ceva ce primești. Cariera este ceva ce faci pentru tine, chemarea este ceva ce faci pentru Dumnezeu. Cariera îți promite un statut, bani sau putere, iar chemarea promite dificultăți, suferințe și oportunitatea de a fi folosit de Dumnezeu. Cariera se poate încheia cu o pensie frumoasă și o mulțime de favoruri. Chemarea nu se încheie decât în ziua în care mori.“ Ionuc Vasile Hojda: Gândul meu este unul simplu, și anume să-L slujesc pe Dumnezeu

FOCUS DIECEZAN și pe aproapele meu și mai ales să fiu deschis la tot ceea ce Dumnezeu vrea să facă în viața mea.

Aspectul pe care îl consider cel mai important acum este tocmai slujirea. Da, am avut ocazia în acești ani de pregătire, să cunosc mai bine Dieceza noastră, mai ales atunci când am fost în anul pastoral la Reșița, prin urmare, mă îndrept, cu încredere în ajutorul lui Dumnezeu, spre preoție, dar mai ales cu bucuria de a-l sluji pe aproapele meu.

- Care este mottoul pe care vi l-ați ales pentru sfințirea de preot? Ce vă spune vouă acest motto? De ce l-ați ales?

Piry Radulov: Motto-ul biblic pe care l-am ales este din Faptele Apostolilor. Prin acest verset doresc să transmit oamenilor că viața mea va fi o continuă încercare de a ajuta pe toată lumea și nu doar pe latura spirituală.

Iar prin acest verset din Biblie doresc să-i încurajez să-mi ceară ajutorul, ori de căte ori este nevoie. Cu ce voi putea, îi voi ajuta cu cel mai mare drag - „Argint şi aur nu am, însă ceea ce am, aceea îţi dau“ - (Fap 3, 6).

Ionuc Vasile Hojda: Ca motto am ales un îndemn al Sfântului Papă Ioan Paul al IIlea, care spune: „Să fii lumină și alinare pentru fiecare persoană pe care o întâlnești.“ Aceasta este dorința sufletului meu și este îndemnul care m-a motivat de multă vreme în tot ceea ce fac. Mă străduiesc să trăiesc intens fiecare clipă, să caut să fiu cât mai prezent în slujire pentru Dumnezeu și pentru semenii mei.

Ionuc Vasile Hojda: Alte planuri nu mi-am făcut decât să împlinesc întru totul voința lui Dumnezeu și să caut să vin în întâmpinarea nevoilor credincioșilor, acolo unde voi fi trimis ca preot.

- În pastorația Diecezei noastre unde credeți că v-ar plăcea să activați pe viitor? În care aspect al vieții pastorale?

Piry Radulov: Nu am un loc preferat să păstoresc, sau o ramură unde doresc neapărat să activez. Unde este nevoie de mine, acolo voi merge, cu cel mai mare drag, și mă voi strădui cu ajutorul lui Dumnezeu să dau randament maxim. O să încerc să nu caut ceea ce este mai ușor, sau ceea ce-mi place mie cel mai mult, ci o să mă străduiesc să fac să fie bine pentru sufletele și inimile credincioșilor. Vreau să fac totul spre mai marea slavă a lui Dumnezeu.

Ionuc Vasile Hojda: În ceea ce privește locul în care să activez în pastorația Diecezei, nu am preferințe, ci sunt dispus să răspund cu bucurie la nevoile existente și să activez cu mare bucurie și devotament oriunde voi fi trimis ca preot. Pentru mine este importantă dăruirea de sine pentru aproapele și mai ales pentru slava lui Dumnezeu.

Vă mulțumim pentru gândurile voastre, pe care ni le împărtășiți în pragul acestui fericit și frumos moment al vieții voastre!

- Care sunt planurile voastre pentru viitor, după sfințire?

Piry Radulov: După sfințire, cel mai important lucru este: rugăciunea și relația personală cu Dumnezeu, iar apoi, mă voi strădui să rămân om. A venit momentul când trebuie să fim oameni în mijlocul oamenilor. De multe ori, preotul, atât de mult se străduiește să devină preot că uită să fie om... Așa îmi voi trăi viața, încât să evit să fiu întrebat, așa cum l-a întrebat un duhovnic pe un preot: „Preot teai făcut, om când te faci?“ VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

13

FOCUS DIECEZAN Interviu de Dr. Claudiu CĂLIN și Pr. Csaba VÁNCSA

Cu credinţă puternică şi cu încredere în Dumnezeu, am reuşit în viaţă!

Anul acesta dorim să prezentăm oameni, care activează de ani de zile în cadrul Bisericii, persoane care îşi desfăşoară activitatea zilnică cu mult entuziasm, îşi trăiesc credinţa încercând să rămână statornici în această lume grăbită.

1. Pentru început Vă rugăm să începem cu o scurtă prezentare a Dvs. pentru cititorii noștri, pentru ca ei să vă cunoască mai bine.

Mă numesc Marianne Hellstern, m-am născut în 1976 şi locuiesc în Sântana, jud. Arad, unde din anul 1992 lucrez ca secretar parohial şi cantor la biserica „Sfânta Ana“ din Sântana.

2. Cum ați ajuns să lucrați la Biserică? Care este atribuția dvs. în cadrul parohiei?

Am început munca la vârsta de 16 ani. În 1992, cantorul de atunci - care era şi prietena mea - a emigrat în Germania, astfel încât postul ei a rămas vacant.

14

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

3. Unde ați învățat să cântați la orgă?

Este o pasiune din copilărie?

Am învăţat să cânt la orgă de la cantorul din Comlăuş (Sântana Veche), astfel, atunci când m-am prezentat la parohie pentru postul vacant, am cunoscut deja câteva cântece. L-am întrebat pe părintele Peter Heim, dacă mă primeşte, ca nou cantor. Răspunsul lui a fost: „Da, dacă ştii să cânţi...“ Răspunsul meu a fost, că ceea ce nu ştiu, voi învăţa. Nu a fost uşor: au urmat multe ore de repetiţii acasă, la armoniu trebuia să învăţ cântece pentru tot anul liturgic.

Am participat la cursuri de cantori la Radna şi Timişoara. Pe vremea aceea, mai aveam câţiva corişti, care ştiau exact ce cântece trebuiau cântate la fiecare sărbătoare. Am vizitat şi o doamnă la azilul de bătrâni, care m-a învăţat să cânt melodia în cinstea sfinților Fabian şi Sebastian, iar apoi mi-am scris notele muzicale ale acestei melodii. Pentru mine a fost un vis din copilărie să devin cantor.

4. Ați spus că sunteți cam de toate în parohie: secretară, sacristană, organizator, supraveghetor de lucrări și cantoriță. Nu este mult câte odată?

Copii fiind, ne-am jucat adesea de-a preotul, cantorul și ministrantul. Eu am fost întotdeauna cantor, aveam şi un mic pian pe care „băteam“ notele şi cântam. Nu am crezut niciodată că asta va fi vocaţia mea. La angajarea mea pe postul de cantor, în 1992, îndatorirea mea era cea de cantor şi secretară. Azi sunt să zic aşa -„fată pentru toate“... Nu este uşor să

FOCUS DIECEZAN

faci întotdeauna totul bine, pe placul tuturor.

Ca peste tot şi aici există sentimente mai puțin frumoase, dar şi oameni invidioşi. De ani de zile mă ocup de întreaga parohie Sântana biserica, casa parohială, cimitirul din Comlăuş.

Există tot timpul ceva de făcut. Au fost şi sunt zile şi săptămâni când au fost şantiere mari, am lucrat în fiecare zi de dimineaţa până seara.

Niciodată nu am considerat că este prea multă muncă pentru mine... m-am bucurat că se poate repara sau reînnoi ceva la biserica noastră sau la casa parohială. Pe lângă acestea mă ocup de ani de zile de un fel de „Historia Domus“ (cronica parohiei), unde sunt salvate, pe o placă de memorie externă, toate lucrările efectuate şi documentate cu fotografii. În acest fel, pot „călători în timp“, pot admira schimbările care s-au făcut de-a lungul anilor.

5. Cum v-ați descurcat cu amplele renovări ale acoperișului bisericii? Ce alte acțiuni coordonați pe parcursul anului?

Administrarea cimitirului, păstrarea în ordine a bisericii filiale din Comlăuș, a casei parohiale etc.?

Visul meu a fost, ca la aniversarea a 150 de ani de existență, biserica noastră să primească un acoperiş nou.

Nici nu am avut curajul să povestesc nimănui despre acest lucru... Biserica „Sfânta Ana“ este, ca mărime, una dintre cele mai mari biserici ale Diecezei de Timişoara, costurile unei astfel de investiţii ar fi fost pe măsură... Însă bunul Dumnezeu a vrut ca în anul 2015 să-l întâlnesc pe consilierul ministerial german Herbert Hellstern, atunci membru al delegaţiei ministeriale a ministrului Gall, aflat în curtea parohiei Sântana, la sărbătoarea Hramului bisericii. Pentru că avem nume de familie identice, am făcut cercetări genealogice cu privire la originile noastre. Aşa s-a dovedit că strămoşii mei au emigrat pe meleagurile noastre din aceiaşi localitate în care s-a născut şi a crescut domnul Herbert Hellstern. Am rămas de atunci în contact.

Dânsul a fost primul căruia i-am povestit despre visul meu. Mi-a promis că mă va ajuta. În Germania a fondat o Asociaţie de Sprijinire a Bisericii Sfânta Ana şi cu ajutorul donaţiilor primite de la mulți oameni binevoitori, s-a adunat jumătate din suma necesară, în valoare de 120.000 Euro. Restul sumei l-am adunat local, am trimis multe scrisori firmelor, cereri către Primăria Sântana, către Consiliul Județean VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

15

FOCUS DIECEZAN

16

Arad, către Secretariatul de Stat pentru Culte, din Bucureşti şi către Episcopie. Munca aceasta a necesitat mult timp, efort şi nervi. Cu ajutorul lui Dumnezeu am putut sărbători, în 19 iunie 2016, Liturghia de mulţumire pentru renovarea acoperişului. În timpul lucrărilor, am fost managerul proiectului pe întregul şantier. Am obţinut materialul necesar, am rezolvat munca de contabilitate, uneori până seara târziu, la ora 23, fiindcă a doua zi mă aşteptau noi sarcini. A fost o muncă grea, dar nu o simt ca atare. Sunt fericită şi recunoscătoare lui Dumnezeu că am îndrăznit să am un vis atât de măreţ şi să-l îndeplinesc. Cei care se apropie de Sântana, sunt întâmpinaţi de o biserică cu acoperiş roşu şi strălucitor.

Atât bisericile, cât şi cimitirele sunt „un etern şantier“, după fiecare furtună îmi fac griji, unde şi ce s-ar fi putut întâmpla, ce copaci au fost dezrădăcinaţi şi au căzut, care acoperiş a fost din nou dezvelit...

Creşte credinţa prin munca pe care o faceți? În aceşti ani, doar cu credinţă puternică şi cu încredere în Dumnezeu, am reuşit să ţin totul în viaţă. Au fost perioade de timp, când clopotele nu au mai bătut, iar instalaţia electrică de acționare a clopotelor bisericii s-a stricat.

Ceasul din turn nu a mai funcţionat de aproape 30 de ani. Astăzi totul funcţionează, ceasul arată ora exactă, clopotele au fost electrificate.

De fiecare dată, când o lucrare mare se duce la bun sfârşit, îi mulţumesc lui Dumnezeu şi îi sunt recunoscătoare, că mi-a permis să organizez şi să finalizez cele începute.

De-a lungul anilor, au apărut întotdeauna oameni pe care i-am putut mobiliza și câștiga pentru planurile şi visele mele, dar şi mulţi voluntari inimoşi, care ne-au ajutat atunci când era nevoie. Pe această cale doresc să le mulţumesc tuturor: Bunul Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot ceea ce aţi făcut!

6. Cum reușiți să vă trăiți credința pe lângă atâta treabă pe care o faceți?

7. Ați putut insufla această iubire pentru Biserică și copiilor din jur, din

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

FOCUS DIECEZAN parohie, oamenilor? Ați reușit să reuniți la cor copii și adulți pasionaţi de muzică?

De-a lungul anilor, corul bisericii s-a micşorat, mai sunt câţiva cântăreţi fideli, dar şi puţini noi veniţi, care ni se alătură din când în când. Cea mai mare problemă o reprezintă numărul foarte mic al copiilor. Cei care vin la biserică nu pot în acelaşi timp să și ministreze şi să și cânte în cor. Astfel, lor le rămâne alegerea, de a face ceea ce le stă mai aproape inimii...

8. Fiind cantor participați zilnic la diferite devoţiuni, sf. Liturghii. Ba chiar, în timpul pandemiei ați transmis on-line devoțiunea de luna Mai, în cinstea sf. Fecioare Maria, devoțiune pe care ați condus-o cu alți credincioși, prin cântece și rugăciuni, în germană și română. Cum reușiți ca acestea să nu devină plictisitoare sau chiar o rutină?

Din cauza Coronavirusului, anul acesta, cea mai mare tristețe a fost, că nu voi putea rosti Devoţiunea Mariană din luna mai. Împreună cu mama mea am decis să ne rugăm zilnic în biserică şi să transmit live rugăciunea și cântecele, pe Facebook, cu ajutorul internetului. Spre surprinderea mea, aceste rugăciuni au avut un ecou imens, am primit feedback din SUA, Germania, Austria, Ungaria și România. Mi-a umplut inima de bucurie gândul, că am reuşit să aduc o mică parte din plaiurile natale în inimile şi locuinţele acestor cinstitori ai Fecioarei Maria. Ne-am rugat şi am cântat numeroase şi binecunoscute cântece în cinstea Fecioarei Maria, fiind, prin intermediul lor, oaspete în casele celor care se rugau cu noi.

10. Ce doriți să transmiteți tinerilor din ziua de azi sau chiar viitorilor cantori?

Tineretul din ziua de azi ar trebui să primească de acasă mai multă educaţie religioasă, ar trebui să ţină legătura cu biserica.

Este trist, atunci când vin copii la orele de religie, înainte de Prima sf. Împărtăşanie şi trebuie să constat cu tristeţe, că ei nu cunosc nici rugăciunea „Tatăl nostru“ sau nu ştiu să își facă semnul Sf. Cruci... Aş dori ca oamenii să conştientizeze mai mult, că credința trebuie să revină din nou pe primul plan în viaţa lor, iar copii şi tinerii să crească şi să trăiască cu dorinţa, ca moştenirea primită de la strămoşi – credința, bisericile, cimitirele, toate cântecele religioase și rugăciunile – nu au voie să fie abandonate în brațele uitării...

Vă mulțumim foarte frumos pentru interviul acordat! Fie ca Bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Preasf.

Fecioare Maria de la Radna și a sf.

Ana și Ioachim, să vă conducă pe toate drumurile Dumneavoastră și să vă binecuvânteze în toată munca depusă!

9. Ce planuri de viitor aveți legat de munca pe care o faceți în cadrul Bisericii?

Dorinţa mea este să-mi continui munca în cadrul parohiei Sântana, bineînţeles cu ajutorul lui Dumnezeu. Următorul mare plan este renovarea faţadei bisericii.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

17

SPIRITUALITATE Prof. Elena ȘTEFĂNESCU

Sub semnul Milostivirii Divine, sub semnul Legământului! ...și pentru că îl iubesc pe Dumnezeul nostru întreit, pentru că El m-a iubit mai întâi și a avut grijă să mă determine să simt aceasta, este o bucurie pentru mine să meditez la faptele Sale minunate. E ușor când plec urechea inimii și îi ascult șoaptele. Am observat cu câtă bucurie frații mei au făcut fotografii surprinzând câte un curcubeu, semnul împăcării lui Dumnezeu cu oamenii, simbolul milostivirii Sale, pentru a-l împărtăși. Cu toții știm despre curcubeul apărut după Potop. Mesajul a adus bucurie și speranță = Gaudium et Spes! El a dezvăluit Pronia Divină, născută din iubirea eternă a lui Dumnezeu care, „nu face altceva decât să iubească“, după cum spunea Papa Francisc. El este Iubire, natura Lui este Iubirea... ...și gândind așa, mi-a arătat în fața ochilor Sfânta Scriptură deschisă între cele două Testamente, iar din partea Vechiului Testament s-a ridicat un curcubeu, întinzându-se spre Noul Testament. Am înțeles că Învățătorul este lângă mine și m-am așezat să scriu, cum El îmi deschidea ochii și mintea să văd și să înțeleg, dar mai ales inima, pentru că era clar: în Preasfânta sa Inimă se află izvorul curcubeului, iată ce am văzut noi doi împreună!

Am înțeles că un Curcubeu este unul din semnele Lui de iubire din Vechiul Testament; un mesaj universal care unește familia umană întrun zâmbet curat; un alt înainte-mergător care nu poate fi decapitat sau întemnițat-furat din înălțime; o prefigurare a celui care este inițiatorul noului Legământ, „căci prin El toate s-au făcut“. Întotdeauna „prefigurarea“ este imperfectă, vorbește despre Cel care, în ritmul și la timpul Tatălui, cu adevărat va veni în numele lui.

Este minunat curcubeul, este opera voinței sale și eu, omul creat după chipul și asemănarea sa, suntem dovezi clare ale existenței lui Dumnezeu!

Eu sunt cununa creației sale, de aceea sunt cu mult mai datoare ca viața și cuvintele mele să vorbească despre existența sa. Toate semnele sale de iubire sunt dovada că El există și este iubire!

Da, și după pandemie, Dumnezeu își va instala Curcubeul Reînnoirii, între cer și pământ și ne va reda din nou bucuria de care El are grijă să fie deplină! Să nu te temi că este efemer, curcubeul. Și noi suntem! Nu avem de ce să ne

18

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

temem, pentru că la început ne duce în inima Lui, ne transformă în iubire prin atingerea de inima Sa sângerândă pentru noi. Ce spuneți, pe voi nu vă tentează, dacă El dorește, să aveți rolul unui curcubeu al Său, unul care îl prefigurează pe ucenic? „Unde doi sau trei se adună în Numele Meu, și Eu voi fi în mijlocul lor.“ Este puterea cu care ne-a investit El, Domnul, Învățătorul și Mântuitorul nostru, cu puterea de a-L aduce între noi. Ascultarea de El este mântuitoare!

Să ne întoarcem la trăirea Bisericii primare, la turma cea mică iubită de păstor, recunoscută prin iubire și unitate: „Prin aceasta va recunoaște lumea că sunteți ucenicii Mei, de veți avea iubire între voi!“ Să ne lăsăm iubiți de Isus și să răspundem iubirii Lui. Să observăm cum în istoria mântuirii, El a reînnoit legământul cu noul popor ales, trimițând la răscruci de veacuri, oameni care au răspuns iubirii Lui și punând în practică voința divină, au devenit pentru noi, faruri cu viață sfântă. Aceștia sunt sfinții pe cerul credinței noastre.

Chiara Lubich, care la 100 de ani de la nașterea sa, vine cu roade concrete ale iubirii reciproce, născând, și după trecerea sa în veșnicie, creștini cu vieți transformate după Voința lui Isus! Sfântul Părinte, Papa Francisc, după cei 7 ani de Pontificat, nu renunță la Imitatio Christi.

Cu mersul clătinat, ne poartă pe noi toți în rugăciuni și se bazează și pe rugăciunile noastre pentru Sanctitatea Sa. Ascultarea de Duhul Sfânt ne va ajuta să rămânem fideli legământului! Să fim și noi „un mic soare, lângă Soare“, purtători ai curcubeului speranței!

FOCUS DIECEZAN

Inimi în formare și transformare continuă Pornind de la formarea noastră inițială, cu 30 de ani în urmă, și chiar din copilărie, observând chemarea unicului nostru Învățător la ucenicie permanentă, dăm la rândul nostru răspunsul la chemarea sa iubitoare, la formarea continuă la care ne cheamă și astăzi. În perioada 29 iunie – 4 iulie a.c. am încheiat un curs prin platforma on line zoom, unde am fost uniți cu mai multe persoane din lume, din țară și din dieceza noastră. Cursul a fost ținut de teologi, profesori, episcopi, Giuseppe Cardinal Petrocchi, profesori la Universitatea Sophia-Lopiano, înființată de Chiara Lubich, prin care Duhul Sfânt a acționat, a dat startul procesului de reînnoire și pentru noi, cursanțiiucenicii de astăzi. Tema discutată la curs a fost luată din exortația apostolică Evangelii gaudium a Sfântului Părinte Papa Francisc adresată episcopilor, preoților și diaconilor, precum credincioșilor laici, despre vestirea Evangheliei în lumea actuală. Ca „fir roșu“ a fost urmată afirmația: „Provocările există pentru a fi depășite“ (EG 109). Prin acest curs am primit o orientare spre valori veșnice! Am înțeles importanța formării permanente. Îmi place să spun că îmi doresc să fiu un „ucenic fără de termen la școala iubirii lui Isus“ - cum spunea Amos Comenius.

Am tresărit de bucurie, auzind despre reînnoita imagine a Bisericii, redată în acest curs. Papa Francisc relansează viziunea frumoasă a Conciliului Vatican II. În Constituția despre Biserică, Lumen Gentium se vorbește despre acest Popor care umblă în istorie, mărturisind. Poporul lui Dumnezeu se manifestă comunitar, popor pelegrin, nu se identifică cu un loc, ci este o drojdie, pentru toate popoarele lumii. Conciliul Vatican II spune să depășim clericalismul și să înțelegem că noi toți formăm Biserica: familiile, tinerii, copiii, cu toții facem unitate în slujire. „Suntem

Prof. Elena ȘTEFĂNESCU

poporul Lui, pelegrin, în Istorie. Biserica nu este o stâncă împrejmuită de ziduri, ea este un Cort agil și ospitalier care primește...“ ca un „Spital de campanie“... este așejat acolo unde este nevoie. În acest curs am avut parte de multe momente în care chiar am fost surprinsă, atinsă în inima mea de mai multe adevăruri. Împreună cu Papa Francisc, „să răsturnăm piramida“, să trecem la „formulări precise: Ce trebuie să învățăm împreună. Să învățăm să-L ascultăm pe Dumnezeu, până la a auzi îmtreună cu El strigarea Poporului....“ a ne face una cu Dumnezeu și cu frații.

Participanții și-au propus câte ceva pentru viețile lor, pentru a-și pune în practică tot ceea ce au învățat și cu ce bagaj de cunoștințe pornesc mai departe. „Îmi propun să dăm mărturie despre credința noastră. După pandemie spre ce mergem? M-am gândit că ar fi necesară o cateheză inspirată din Faptele Apostolilor.

O cateheză pe care s-o desfășor împreună cu dumneavoastră. Comuniunea Bunurilor, constituie un punct forte și presupune VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

19

FOCUS DIECEZAN fraternitate. Mai târziu „fraților în reorientare“, să reevaluăm agape-ul, ajutorul reciproc. Să dăm mărturie despre adevărurile lui Cristos și să arătăm cum se trăiesc adevărurile Lui, stilul de viață.“ (Pr. Veniamin Pălie) „Să iubim persoanele așa cum sunt“ (Ana Maria) „Să trimit o invitație la fiecare din prietenii de pe Facebook să vină la biserică la Liturghia duminicală!“ (Ghiță) „Întregul e mai important decât partea... să privim global... și să acționăm local.“ (Dl. Sorca) „Ideea egocentrismului... să renunțăm în favoarea celorlalți... asta am reușit de când am venit în Comunitate, să renunț la egocentrismul meu!“ (Lidia) „Să-L facem prezent pe Isus în mijlocul nostru. Dacă nu sunt în conformitate, eu doresc să fiu în conformitate cu așteptările Lui... dacă știu că El este prezent în mijlocul nostru și eu nu sunt în ordine, este un sacrilegiu...“ (Adeline) „Mie mi-a atins inima, construirea casei comune. Este nevoie de foarte multe materiale și fiecare poate să contribuie cu ceva.“ (Lucian) „Pe mine m-a impresionat ideea de a fi atenți la cuvântul și la vocea lui Dumnezeu, adică cititul din Biblie și să dobândim atitudinea pe care bunul Dumnezeu o cere de la noi. Apoi m-a impresionat și ideea de a avea o scală de

20

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

valori creștine, cu care nu putem da greș în această viață, deoarece sunt valorile adevărate ale acestei vieți; de asemenea m-a marcat și faptul că s-a specificat că suntem pelegrini pe acest pământ, că țelul nostru nu constă în bucuriile acestei lumi trecătoare, ci în viața de apoi.“ (Anca) „În mod special mi-a atras atenția termenul de „clericalism“. În cadrul cursului am înțeles că trebuie să se renunțe la clericalism, să ne fie clar că noi toți formăm Biserica: preoții și laicii laolaltă, fiecare cu atribuțiile sale. Unitatea se face între diferitele slujiri: clerici, persoane înaintate în vârstă, familii, tineri și copii.“ (Iosif Taligaș) „După o săptămână de la curs, mi-au rămas câteva gânduri: Cardinalul Petrocchi, vorbind despre operatorii pastorali, spunea că este important să cunoaștem semnele timpurilor și să acționăm împreună - când căutam metode pentru pastorație... să ieșim din noi, să-l înțelegem pe celălalt, să facem ca lucrurile să vorbească, să nu fie închise într-o categorie. Să punem în valoare resursele pozitive. Oamenii caută modele dictate de lume. De aceea apare dezorientarea, teama, tinerii se plâng de singurătate...“ (Cecilia)

I-am ascultat cu atenție pe acești mari educatori creștini și formatori de la Universitatea Sophia și am înțeles ancorarea lor, prin gândirea Papei Francisc, prin gândirea și charisma Chiarei și Mișcarea Focolară, în reînnoirea marcată de Duhul Sfânt, prezent în lucrările conciliare.

Acest adevăr este valabil și astăzi. Formatorii noștri, pentru a întări ceea ce ne spuneau, aduceau exemple concrete din viața lor personală. Experiențele noastre mărturisite, îi pot încuraja și pe ceilalți să trăiască Voința lui Dumnezeu.

Să ne încredințăm spre formare, Mamei noastre, Sf. Fecioară Maria, prezentată în Sfânta Scriptură și colaboratoarea Duhului Sfânt. Cum am putea să uităm că iubirea noastră izvorăște din acea privire a lui Isus Părăsit?! Să-L îmbrățișăm pe El răstignit și părăsit și să ne lăsăm transformați în IUBIRE!

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ Interjú SIPOS Enikő

Megtisztelő találkozó Ruppert József piarista atyával

A temesvári Püspökség sajtóirodája a napokban kapta a hírt, hogy július 10-én, pénteken délelőtt Pál József Csaba megyéspüspök találkozik Ruppert József piarista szerzetestanárral, a kegyes tanítórend romániai megbízottjával, aki búcsúlátogatásra érkezik Temesvárra. – Nem végleges búcsú ez a várostól, az itteni barátoktól, ismerősöktől, csupán annyit jelent, hogy delegátusi minőségemben ez az utolsó, úgymond hivatalos látogatásom – válaszolta internetes megkeresésünkre Ruppert József atya, aki ez alkalomból több kérdésünkre is válaszolt.

– Ruppert tanár úr mikor járt először Temesváron?

– Először 1973-ban. Mint fiatal tanár a nyári vakációban kis motorral végig jártam Romániában azokat a helyeket, ahol valamikor piaristák éltek és dolgoztak. Így jutottam el Temesvárra is. Megcsodáltam a várost, de ugyanakkor mélyen elszomorított egykori csodás iskolaépületünk és a város akkori állapota.

– Ismerte-e Való atyát, milyen kapcsolatban volt vele?

– Négy rendtársammal 1974-ben átmerészkedtünk Romániába megkeresni és segíteni a még itt élő piaristákat. Ez alkalommal találkoztam először Való Feri bácsival Aradon, akkor ott volt segédlelkész.

Megindított kultúrája, bölcsessége és hivatásszeretete. Később aztán évenként meglátogattam őt Temesváron, és minden szempontból próbáltam segíteni nehéz helyzetén. Egyszer a piarista rend legfőbb elöljáróját, a katalán P. Josep Balcellst is

-

-

elvittem hozzá. Mindkettőjüket mélyen meghatotta a látogatás. Búcsúzáskor Balcells atya, értékelve Feri bácsi hősies helytállását, bíztatásul félig olaszul, félig latinul ezt mondta neki: „Francesco, usque ad mortem!“ Számára óriási erőt adtak ezek a szavak és később is sokszor mondogatta: „A főatya azt mondta nekem, hogy ki kell tartanom halálig!“ -

– A változásokat követően hogyan történt a viszontlátás Temesvárral, az itteni lelkipásztorokkal, Püspök úrral? Pontosan mit jelent, milyen feladatokat, milyen elvárásokat foglalt magában Ruppert atya megbízatása?

– Ez hosszú történet, egy ilyen interjú keretében nem is lehet mindent elmondani.

A rendszerváltásig nem tudtunk sokat tenni. 1991-ben kerültem Rómába, mint a legfőbb piarista elöljáró helyettese, és ettől kezdve saját buzgóságomon túl most már hivatali kötelességem is volt fölmérni és törődni az itteni piarista helyzettel. Hála Istennek sok segítő akadt.

Alapelvünk az volt, hogy mentsünk meg VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

21

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ

-

-

-

-

22

múltunkból mindent, ami csak lehetséges.

Gindele Tibor máramarosszigeti főes­pe­ res konfráterünkkel évenként többször végiglátogattuk a még élő piaristákat, tárgyaltunk a püspök atyákkal, visszaszereztük a piarista rend jogi személyiségét, felkutattuk az öregdiákokat, rendbe hozattuk a piarista sírokat… Amikor azután lehetőség nyílt az államosított ingatlanok visszakérésére, mindent visszaigényeltünk. Több peres ügyünk még most is folyik. Gindele Tibor halála után 2002-ben Schönberger Jenő szatmári püspök úr állt mellénk, nagyon sok segítséget kaptunk tőle. Ma is ő képviseli a piarista rendet a román hatóságok előtt.

Két magyarországi piarista egy évtizede tanulmányi házat nyitott Csíkszeredában…

2009-ben, amikor befejeztem római küldetésemet, a magyar provincia nevezett ki delegátusnak. Most már Budapestről sokkal több lehetőségem volt átjönni, sok minden rendezvényen részt venni.

Temesváron legnagyobb kincsünk ez a csodálatos iskolaépület és templom volt. Böcskei László püspök úr, akkori temesvári püspöki helynök fáradtságot VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

nem ismerve, sok munkával küzdött az épület visszaszerzéséért, amely végül is hosszú csaták után 2010-ben visszakerült az Egyházhoz. Az volt a kérésünk, hogy benne katolikus szellemű egyházi iskola működjön. Így költözött falai közé a Gerhardinum. A Püspökség – hála Roos Márton püspök úr jóindulatának – megkezdte az épület tatarozását és napjainkig minden látogatásomkor valami örömteli újdonság várt: diákotthon nyílt, beindult az óvoda, az előkészítő osztály, megújult a tető, visszakerült a torony, újra működik gyönyörűen felújítva az ebédlő…

Az egyik legutolsó riportban olvastam ezt a szép kifejezést: „A Gerhardinum az egyházmegye iskolája.“ Bizony meglátszik, hogy van gazdája az iskolának. Nekünk, piaristáknak csodálatos érzés tudni azt, hogy régi iskolánk falai között – más formában ugyan – de újraindult a piarista élet.

– Hogyan látja a Gerhardinum Líceumban zajló oktatói-nevelői munkát?

– Nagy bátorság – majdnem azt mondtam, hogy vakmerőség – kell ahhoz, hogy egy külső ember véleményt mondjon egy iskola oktató-nevelő munkájáról.

De amikor belépek az intézetbe tanítási időben, a diákok hangos „Laudetur…“ral, a piarista iskolákban megszokott köszöntéssel fogadnak.

Köszönnek, ma már ez is jele annak, hogy nevelést kapnak. Piarista módon köszönnek, jele annak, hogy itt valamilyen hagyományt őriznek. Jól neveltek: az ünnepélyeken csöndben és türelemmel hallgatják végig a kétnyelvű beszédeket, mert általában minden elhangzik románul és magyarul is.

Szentmisén vesznek részt, tudnak közösen imádkozni, énekelni, lelkigyakorlataik

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ

vannak, mindez azt mutatja, hogy keresztény, vallásos légkörben élnek. A versenyeken elért eredmények, diplomák, díjak pedig arról tesznek tanúságot, hogy aki komolyan veszi itt a munkát, az szép eredményeket érhet el. Ezt látja és tapasztalja egy külső látogató. Nekem ezen kívül sokszor volt lehetőségem arra is, hogy az igazgató asszonnyal vagy a spirituális atyával beszélgetve nevelési szándékaikról, gondjaikról tájékozódjam, és bár sokszor aggódtam magamban, hogy meg tudják-e majd valósítani azt az elképzelésük szerinti, de csak megfeszített munkával elérhető célt, mégis mindig azzal a jó érzéssel távoztam, hogy az iskola jó kezekben van, nagyszerű tanáraik vannak, és a nevelésoktatás keresztény és piarista szellemű.

– Milyen gondolatokkal és érzésekkel zárja le ezt az időszakot?

Lesz-e utóda?

– Közel harminc éve jöttem el ide, Temesvárra, Kräuter püspök úrhoz, hogy megkérjem, legyen segítségünkre felfedezni és megmenteni mindazt, ami a temesvári piarista múltból ránk maradt. Az elmúlt évtizedekben hatalmas szellemi, kulturális és tárgyi piarista örökséget gyűjtöttünk össze. A Gerhardinum őrzi ezt a piarista örökséget. Úgy gondolom, hogy az igazgatói irodában lévő szép barokk festményről, amelyet a firenzei piaristák adományoztak a Gerhardinumnak megbecsülésük jeléül, Kalazanci Szent József megelégedve nézhet erre az iskolára, mert olyan szellemben folyik itt a munka, mint ahogy azt a piaristák tették évtizedekkel ezelőtt, és mint ahogy ő, a szent rendalapító azt annak idején az első piarista iskolában elképzelte. Boldogsággal tölt el, hogy részese lehettem ennek a munkának.

A jövőt azonban már nem egy öregedő

embernek kell terveznie, hanem fiatalnak.

A tartományfőnök úr kinevez majd mást a helyembe, és a munka megy tovább.

De természetesen azok a szeretetszálak, amelyek idefűznek, nem szakadhatnak el, és ezért nagyon remélem, hogy nem utoljára vagyok itt, Temesváron.

-

– Mi volt a legkedvesebb temesvári élménye?

– Hagyomány a Gerhardinumban, hogy halottak napja táján a tanárok és diákok kimennek a temetőbe a piarista tanárok sírjához. Pár éve egy alkalommal részt vettem én is ezen a megemlékezésen. Szinte az egész iskola és a tanári kar kinn volt a temetőben. Szép szertartás volt: a diákok énekeltek, imádkoztak. Aztán mindenki megindult hazafelé. A sor végére maradva pár lépés után még egyszer visszanéztem a piarista sírokra. Megindultan láttam, hogy még ott állt vagy tíz diák, és imádkoztak.

Ott maradtak még egy kicsit, és imádkoztak azokért a piarista tanárokért, akiket nem ismertek, akikről csak annyit tudtak, hogy az életüket a nevelésért, a diákokért áldozták. Ezek az önként ott maradt imádkozó kamasz gyerekek valamit megéreztek abból a piarista nevelésből, amely a „pietás“ szóval pontosan azt tanítja, hogy tisztelni kell mindazt, ami szent, ami szép, ami jó, és hogy egymást megbecsülve, a múltat tisztelve kell élni.

Amíg ilyen vezetők és tanárok lesznek ebben az iskolában, akik erre akarják és tudják nevelni növendékeiket, élni fog a piarista szellem.

– Ruppert atya, köszönjük az irántunk tanúsított szeretetét, figyelmességét és a tájékoztatást.

(A teljes interjú a gerhardus.ro honlapon olvasható).

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

23

DEUTSCHE SEITE Walter TONȚA

Die Redemptoristen, der Stadtpatron Wiens und Sanktandres im Banat

Am 15. März 2020 jährte sich der Todestag des heiligen Klemens Maria Hofbauer zum 200. Mal. Hofbauer gehörte der 1732 gegründeten Ordensgemeinschaft der Redemptoristen (Kongregation des Heiligsten Erlösers, lateinisch: Congregatio Sanctissimi Redemptoris, Ordenskürzel: C.Ss.R) an, die im Rahmen ihres missionarischen Auftrags auch in der alten Diözese Tschanad bzw. im Bistum Temeswar von 1905 bis 1939 zahlreiche Volksmissionen abhielten. Außerdem ist ein weiterer Bezug zum Banat gegeben: Karl Hofbauer, einer der Brüder des heiligen Klemens, kam als Kolonist ins Banat und siedelte sich in Sanktandres an. Diesem Thema widmet sich eine in der Ordenszeitschrift „Spicilegium Historicum“, Jahrgang 68/2020, erschienene Studie von Martin Macko.

Der 1979 im slowakischen Trentschin (Trenčín) geborene Ordenspriester und promovierte Kirchenhistoriker beschäftigt sich schon seit langem mit der Tätigkeit der Redemptoristen auf dem heutigen Gebiet Rumäniens, insbesondere im Banat, und hat dazu mehrere Arbeiten veröffentlicht.

Klemens Maria Hofbauer, 1751 im südmährischen Taßwitz (heute Tasovice, Tschechien) geboren, musste ein halbes Leben lang um die Verwirklichung seiner Berufung zum Priestertum ringen. 1785, als 33-Jähriger, erreichte er dieses Ziel. Ein Jahr davor war er in die Kongregation der Redemptoristen eingetreten. Mit dem Auftrag, nördlich der Alpen Ordensniederlassungen zu gründen, ging er nach Warschau. Dort

24

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

entfaltete die Ordensgemeinschaft eine lebendige Seelsorge und kümmerte sich besonders um die Bedürftigen. Nach der Vertreibung der Redemptoristen auf Befehl Napoleons aus Warschau 1808 ging Hofbauer nach Wien, wo er segensreich wirkte. Mit seiner natürlichen, bäuerlichen Art, die dem aufgeklärt-rationalistischen Zeitgeist des Josephinismus widersprach, zog Hofbauer die Menschenmassen an – die Gebildeten und die Adeligen ebenso wie das einfache Volk. Außerdem kümmerte er sich auch hier um die Armen und Kranken. Das brachte ihm den Beinamen Apostel von Wien ein. Klemens Maria Hofbauer starb 1820. 1888 wurde er selig-, 1909 heiliggesprochen. 1914 wurde er zum Stadtpatron Wiens erhoben.

Dass Karl Hofbauer (geb. 1738 in Taßwitz), ein Bruder des späteren Heiligen, im Rahmen der Josephinischen Kolonisation 1784 - ins Banat kam und sich in Sanktandres niederließ, war seit langem bekannt, auch den Autoren des Sanktandreser Heimatbuches (1981). Sie zitieren aus einer 1956 erschienenen Arbeit von Eduard Hosp über die Abstammung des hl. Klemens Maria Hofbauer und ergänzen die Informationen aufgrund der Kirchenbücher von Sanktandres. Die nun von P. Dr. Martin Macko vorgelegte Untersuchung „Karl Hofbauer, Bruder des Hl. Klemens, Kolonist im Temeswarer Banat“ beleuchtet das Thema systematisch und aus unterschiedlichen Blickwinkeln unter Hinzuziehung von archivalischen Quellen sowie der einschlägigen Sekundärliteratur, einschließlich jener zu Sanktandres. Über Karl Hofbauer weiß man nur wenig, vermerkt Martin Macko. Er hat das Metzgerhandwerk erlernt und wohnte vor seiner Auswanderung ins Banat in der belgischen Eifel, wo er „möglicherweise als Berufssoldat in den österreichischen Erblanden diente“.

Hingegen seien die bei manchen Autoren anzutreffenden Behauptungen, er habe während der Türkenkriege als Soldat gedient

DEUTSCHE SEITE und sich dann nach vollendeter Dienstzeit in Sanktandres beziehungsweise als „Grenzer“ in der Banater Militärgrenze niedergelassen, allesamt falsch, weist der Autor nach.

Feststeht, dass Karl zusammen mit seiner Frau Anna Maria, der fünfjährigen Tochter Josefa und dem ganz kleinen Sohn Johann Gregor Ende 1784 in Sanktandres angekommen ist. Der Sohn starb 1786, die Tochter ehelichte im Jahr 1800 Josef Kollmann. Der Ehe entstammten fünf Kinder. Karl Hofbauer starb 1814, seine Frau segnete 1820 das Zeitliche.

Ihre Tochter Josefa Kollmann starb 1841, fünf Jahre nach ihrem Ehemann Josef.

Im Zuge des Informationsprozesses zur Seligsprechung des Klemens Hofbauer wurde 1864 auch dessen familiärer Hintergrund untersucht. Dem Bürgermeister von Taßwitz Vinzenz Schnattinger war es gelungen, die Nachkommen von Karl Hofbauer im Banat aufzuspüren. Bei seiner Anhörung zitierte er aus dem Schreiben von Karl Hofbauers Enkel Johann Kollmann (geb. 1809 in Sanktandres): „Mein Großvater Karl Hofbauer sagte mir öfters, dass sein Bruder Clemens schon in seiner Jugend sehr gottesfürchtig gewesen und ein Einsiedlerleben geführt habe; dass, weil seine Eltern unbemittelt und nicht im Stande waren, ihn studieren zu lassen, eine hohe Frau sich seiner annahm und ihn studieren ließ, so dass er Geistlicher werden konnte. Da aber der Orden, dem er angehörte, aufgehoben wurde, kam er nach Wien und starb daselbst als Beichtvater.“ Kollmanns Zeugnis bestätige, so Martin Macko, „dass Karl einige Informationen über seinen Bruder in Wien hatte“, man müsse jedoch anzweifeln, dass Johann Kollmann diese direkt vom Großvater hatte, zumal er bei dessen Tod noch keine sechs Jahre alt war.

Die Informationen seien ihm eher von seiner Großmutter oder seiner Mutter überliefert worden.

Nach dem Tod aller Enkel von Karl Hofbauer seien die Erinnerungen an ihn und an seinen seligen Bruder in Sanktandres verblasst.

Erst vor der Heiligsprechung von Klemens Hofbauer sei seine familiäre Verknüpfung mit der Gemeinde Sanktandres wieder ins Bewusstsein gerückt, stellt Martin Macko fest.

Damals habe man eine Haussammlung für die Restaurierung der Kirche Maria am Gestade in Wien – im Volksmund auch Maria Stiegen genannt – durchgeführt.

Der Autor geht auch auf die von zwei Patres aus dem Wiener Provinzhaus im Januar

1927 in Sanktandres abgehaltenen Missionen ein und stellt sich die Frage, ob die Patres und der Ortspfarrer Anton Hügel sich der Tatsache bewusst waren, dass in dieser Gemeinde der Bruder des hl. Klemens gelebt hat und gestorben ist. Das bleibe fraglich, zumal ein Hinweis darauf sich weder in der Beschreibung der Mission in der Pfarrchronik noch in der Chronik des Wiener Provinzhauses finde.

Dass das Wissen über die familiären Beziehungen des hl. Klemens nach Sanktandres zumindest vereinzelt vorhanden war, belegten sowohl die Ortsmonografie von Sanktandres als auch ein Brief des damaligen Jahrmarkter Pfarrers Monsignore Dr. Franz Kräuter an den Archivar der Wiener Redemptoristen-Provinz Alfred Schedl von 1985, aus dem Martin Macko zitiert: „Übrigens der Bruder des hl. Clemens Karl Hofbauer hat sich in der Gemeinde Sanktandres – in der Nähe von Temeswar – niedergelassen und es leben heute noch Nachkommen des Genannten dort.“ Pater Mackos Studie schließt mit folgendem Fazit: „Wie man sehen kann, blieb, wenn auch mit unterschiedlicher Intensität, die Erinnerung an Karl Hofbauer, den leiblichen Bruder des großen südmährischen Heiligen, während zwei Jahrhunderten lebendig.“ (Erschienen in ungekürzter Form in: “Banater Post“, Zeitung der Landsmannschaft der Banater Schwaben, Jahrgang 64, Nummer 11-12, München, 15 Juni 2020, S. 19-20 Den vollständigen Artikel kann man auch auf der Homepage der Diözese Temeswar lesen.)

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

25

DOM Angela HORVATH

Restaurarea vitraliilor Domului Romano-Catolic din Timișoara Vitraliile din Catedrala Romano-Catolică, Domul Sf. Gheorghe din Timișoara se încadrează stilistic în perioada historistă și au fost executate la atelierul lui Ligeti Sándor din Budapesta în anul 1908. Ele sunt de două tipuri: figurative (reprezentări ale Sf. Gerhard, Sf. Ștefan și Sf. Cecilia) și decorative.

Panourile vitrate au fost demontate deja în cursul anului 2019, au fost ambalate și transportate în atelierul de specialitate. Aceste operațiuni s-au executat luându-se măsurile specifice pentru păstrarea integrității panourilor vitrate. Golurile ferestrelor au fost obturate provizoriu. S-a analizat starea generală de conservare a panourilor, degradările de suprafață și structurale ale sticlei: depuneri neaderente și aderente, cruste, grad și tip de coroziune, pelicule de vopsea datorate unor intervenții necorespunzătoare la feroneria exterioară, prezența de mortare pe suprafața sticlei, crăpături, spărturi (lacune), obturări provizorii de lacune etc.

S-au îndepărtat depunerile neaderente după care panourile au fost amprentate la scara 1:1 pe hârtie de calc cu evidenţierea cotelor, degradărilor şi a intervențiilor anterioare. Panourile vitrate s-au dezasamblat în vederea curățării fizico-chimice a fiecărei piese din sticlă pe ambele fețe.

S-au reconstituit piesele degradate (respectiv piesele crăpate au fost lipite), iar piesele cu lacune au fost completate și integrate cromatic.

Aceste operațiuni s-au executat avându-se în vedere recuperarea integrală a materialului original. S-au replicat piesele din sticlă lipsă utilizând sticlă de textură și culoare identică cu cea originală. De asemenea s-a reconstituit rețeaua din plumb conform celei originale, iar modalitatea de sudură a profilelor din plumb înlocuite s-a efectuat respectând tehnologia originală (sudură în puncte).

Lucrările vor continua conform proiectului de conservare/restaurare avizat de Ministerul Culturii, urmând a se realiza un sistem izoterm ca măsură de conservare preventivă. După restaurare panourile se vor monta într-o nouă structură de susţinere poziționată către interior având ventilaţii asigurate la baza vitraliilor şi respectiv în partea superioară a acestora.

26

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

ANUNȚ

VITA CATHOLICA BANATUS, Revista Diecezei Romano-Catolice de Timișoara se susține din cumpărarea/ comandarea revistei sau din donații.

Prețul unui abonament pe anul 2020 este de 30 lei. Vă rugăm frumos, ca toți aceia care nu ați reușit încă să achitați abonamentul/ abonamentele pe acest an, să efectuați plata cât mai curând. Achitarea abonamentelor se face prin transfer bancar pe contul: RO11RNCB0249049285810001 CUI: RO4250689 BCR TIMIȘOARA, cu specificația ABONAMENT/DONAȚIE VITA CATHOLICA BANATUS Un exemplar al revistei se poate cumpăra la prețul de 5 lei.

De asemenea Vă rugăm frumos să ne anunțați în timp util intenția de a comanda revista și pentru anul viitor.

Vă mulțumim!

A VITA CATHOLICA BANATUS, a temesvári római katolikus egyházmegye folyóirata az Önök megrendeléséből, valamint a szabad árusításban eladott példányok után befolyt összegből tartja fenn magát. Kérjük azokat a kedves Olvasókat, akik elfelejtették az idei évre az előfizetést átutalni, tegyék meg ezt mihamarabb.

Az előfizetés az idei évre 30 lej, amelyet az alábbi bankszámlaszámra szíveskedjenek átutalni: RO11RNCB0249049285810001 CUI: RO4250689 BCR TIMIȘOARA, A KÖVETKEZŐ MEGJEGYZÉSSEL: ABONAMENT/ DONAȚIE VITA CATHOLICA BANATUS. Egy példány ára 5 lej.

Továbbá kérjük, jelezzék a további előfizetési igényüket.

Előre is köszönjük!

VITA CATHOLICA BANATUS, die Zeitschrift der Römisch-Katholischen Diözese Temeswar unterhält sich vom Verkauf/ von der Bestellung der Exemplare oder aus Spenden.

Der Preis eines Abonements für das Jahr 2020 beträgt 30 Lei. Wir bitten alle unsere Abonenten höflichst, die bisher den Preis ihres Jahresabonements noch nicht begleichen konnten, dies baldmöglichst zu tun. Die Begleichung der Abonements wird/ kann per Überweisung im folgenden Bankkonto gemacht werden: RO11RNCB0249049285810001 CUI: RO4250689 BCR TIMIȘOARA, mit dem Vermerk: ABONEMENT/SPENDE VITA CATHOLICA BANATUS Ein Exemplar unserer Zeitschrift kostet 5 Lei. Zugleich bitten wir Sie höflichst uns rechtzeitig über Ihre Absicht zur Erneuerung Ihres Jahresabonements fürs nächste Jahr, zu informieren.

Herzlichen Dank!

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 4 - 2020

27

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVI Nr. 4 (312-313)

ISSN 1454-1025

Sponsor:

Partener: