Vita Cattolica Banatus Nr.6-2020

Nr. 6 (316-317) - 2020

Revista Diecezei Romano-Catolice de Timișoara A Temesvári Római Katolikus Egyházmegye folyóirata Zeitschrift der Römisch-Katholischen Diözese Temeswar

Stare de spirit Hangulatjáték Stimmung

EDITORIAL

MUSIK

3 Stare de spirit / Hangulatjáték

14 AVE MARIA – Vertonungen Banater Komponisten

Pr. Csaba Váncsa

Notenbuch und CD-Einspielung. Musik für GÂNDURILE TINERILOR

die Seele

4 Să pornim și noi la drum

Dr. Franz METZ

Adrian IONCSOV

FOCUS DIECEZAN FOCUS DIECEZAN

5 150 de ani de nașterea episcopului de

16 La finalul unui An Jubiliar...

Dr. Claudiu CĂLIN

Timișoara dr. h.c. Augustin Pacha

18 Crăciun – visul lui Dumnezeu

Erwin Josef ȚIGLA

Pr. Daniel DUMITRU

6 Dr. h. c. Augustin Pacha Dr. Claudiu CĂLIN

20 Sună acasă ...

Pr. Csaba VÁNCSA

CUVÂNTUL VIU

9 „Doamne, învață-ne să ne rugăm ...” Lc 11,1 Prof. Silvia TELESCU

23 Am învățat să trăiesc unitatea în familie Interviu cu Pr. Attila PUSKÁS

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ

12 Az ember (helye) a karácsonyban

26 SPIRITUALITATE Scrisoare către Isus

Ft. VÁNCSA Csaba

10

Marybell KÖSZTNER

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVI Nr. 6 (316-317)

Adresa redacției: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 tel: 0040-729-076.990 E-mail: redactiavcb2@yahoo.com https://gerhardus.ro/ro/ https://issuu.com/gerhardus.ro Nr. de aprobare 510/a 1994 ISSN 1454 - 1025

2

Ilustrații: www.pixabay.com

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Director responsabil: Pr. Csaba VÁNCSA

Colaboratori: Claudiu CĂLIN, Enikő SIPOS, Maria LÁZÁR, Astrid SCHRIFFERT, Adrian IONCSOV, Irina-Maria LĂPĂDAT, Lóránt BALLA. Design & layout: Silviu LAZĂR

Print: Tipografia DANTONY Timișoara Nr. 6 - 2020

Pentru abonamente:

plata abonamentului se poate efectua prin mandat poștal pe adresa: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 sau prin virament bancar în contul: RO11RNCB0249049285810001 B.C.R. Timișoara C.I.F. RO4250689

• un exemplar - 5 RON • un abonament pentru anul 2020 - 30 RON • un abonament pentru străinătate - 30 euro • un abonament susținător - 100 RON

EDITORIAL Pr. Csaba VÁNCSA

Hangulatjáték Minden templomnak van hangulata, minden lakásnak, az egyes szobáknak külön-külön, a munkahelynek, a városnegyedeknek, a személyes találkozásainknak is különböző hangulatban telnek, és ezek a hangulatok befolyásolnak bennünket. Sokszor azt is szokták ránk mondani, hogy Hangulatemberek vagyunk. De viszont mi is hatással lehetünk a hangulatokra, alakítóik, formálóik, fűszerezőik lehetünk. Vannak helyek, ahová szívesen visszatérnünk éppen ellenkezőleg, arra vágyunk, hogy elengedjük a gondolatainkat, és egyféle meditatív megérkezettségben találjunk magunkra, egymásra, Istenre.

De mikor, ha nem most karácsony, előtt és karácsonykor, fedezünk, élünk át egy csomó hangulatot. Ebben az időszakban sok ilyen tényező vesz körül bennünket: gyertyák, fenyőfa s annak illata, villogó égők, forraltbor, a sült gesztenye illata és a karácsonyi énekek; persze ne felejtsük el a hideg napokat amikor jó bekuckózni.

Decemberben már jó hideg van és a nap nagyobb része sötét, ködös, homályos. Ilyenkor jógyertyát gyújtani, főleg esténként, nézni a pici lángot, a melegét is érezni lehet. Elindítani a kis égőket, amelyek a szoba sötétségét betöltik. Mind ezek hangulatot árasztanak, olyan hangulatot, amely a lélek világára érzékeny embert a hit bensőséges erejére emlékeztet. Decemberben, már ott van az adventi koszorú és égni fognak rajta a gyertyák, amelynek a fénye hétről-hétre fog növekedni. Olyan hangulat ez, amelynek emlékét a felnövekvő gyermekek lényük legmélyén őrzik majd.

Ebben a hangulatban összegyűlhet a család, ahol lehet imádkozni, énekelni, ahol együtt lehet a család. Ebben a hangulatban megélhetjük, hogy ilyenkor nemcsak mi vagyunk jelen, hanem Isten is ott van. Hol máshol lehetne Isten, mivel Ő a legnagyobb hangulatteremtő!

Stare de spirit Fiecare biserică are o atmosferă a ei, fiecare apartament, fiecare cameră, locul de muncă, cartierele, întâlnirile noastre personale sunt pline de stări diferite, iar aceste stări ne influențează. Ni se spune adesea că suntem oameni conduși de stările noastre. Dar, pe de altă parte, putem influența și stările de spirit, putem fi modelatorii, formatorii și condimentatorii stărilor. Dimpotrivă, sunt locuri în care ne bucurăm să ne reîntoarcem, dorim să ne lăsăm gândurile noastre și să ne găsim, unii pe alții, pe Dumnezeu într-un fel de sosire meditativă.

Dar când oare, dacă nu acum, în prag de Crăciun, și la Crăciun, experimentăm mai multe stări? În această perioadă suntem înconjurați de mulți astfel de factori: lumânări cu sau fără parfum, mirosul de brad, lumințe decorative, vin fiert, parfumul castanelor prăjite și colinde de Crăciun; bineînțeles să nu uităm de zilele reci când este bine să te ghemuiești într-o pătură în pat și doar să stai...

Este deja destul de frig în decembrie și cea mai mare parte a zilei este întunecată, încețoșată. În astfel de cazuri puteți aprinde o lumânare, mai ales seara, puteți urmări flacăra minusculă și puteți simți căldura ei. Porniți luminițele decorative care umplu întunericul camerei. Toate acestea emană o atmosferă, o atmosferă care amintește unei persoane sensibile puterea intimă a credinței. În decembrie vom avea deja coronița de Advent și lumânările vor da rând pe rând lumină mai puternică, care va crește săptămână de săptămână. Este o atmosferă a cărei amintire va fi păstrată de copiii în creștere, în adâncul sufletelor lor. În această atmosferă, familia se poate aduna acolo unde se poate ruga, cânta, respectiv acolo unde poate fi împreună. În această stare de spirit, putem experimenta nu numai că suntem prezenți, dar și că Dumnezeu este acolo. Unde altundeva ar putea fi Dumnezeu, deoarece El este cel mai mare creator de dispoziție /atmosferă / stări!

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

3

GÂNDURILE TINERILOR Adrian IONCSOV

Să pornim și noi la drum Îmi amintesc cu drag de un moment în care, trecând la o oră târzie prin fața unei biserici închise, am încercat să privesc prin gaura cheii de la ușă. Surprinzător sau nu, am văzut lampa veșnică de deasupra altarului principal, arzând. Mi se părea atât de departe, dar totuși o puteam vedea.

Acum mă gândesc că așa poate fi și parcursul nostru spiritual. Vedem, cu ajutorul Cuvântului, unde suntem chemați să ajungem, dar totodată vedem și slăbiciunile noastre, deci implicit vedem cât mai avem de parcurs din acest drum provocator.

Dar cum să avansez pe acest drum? De ce „bagaj“ am nevoie?

Eu am pornit la drum cu...

Cuvântul

Simt că grija față de Cuvânt mă ajută să devin mai ancorat în viața mea, mai conștient de prezența divină în viața de zi cu zi, dar și să îl cunosc pe Isus mai bine. Îmi amintesc de o dimineață în care am fost întrebat cum am reușit ieri să traiesc Cuvântul, iar eu mi-am dat seama nu doar că nu l-am trăit, ci și că am uitat să ma gândesc la el pe parcursul zilei. Acel moment stă la loc sigur în „bagajul“ meu și îmi amintește să meditez, dar și să trăiesc Cuvântul.

Natura

Uneori chiar cred că natura are toate răspunsurile întrebărilor noastre. Pentru mine natura este atât vârful unui munte, cât și parcul din centrul unui oraș agitat.

Este atât de bine să fii în natură! Cum ar fi să ieșim la plimbare cu Dumnezeu? Îmi amintesc că în urma unui impuls primit în cadrul unei reculegeri, am plecat la plimbare în natură. Am fost generos, am plecat fără telefon și fără alte preocupări. Am încercat doar să fiu, să exist și să mă las surprins de ceea cea Dumnezeu

4

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

va vrea să îmi prezinte.

Am fost atent la țelurile spre care mi s-a îndreptat privirea. Mi-am dat seama că văd multe lucruri, persoane, situații, dar fără să cunosc profunzimea acestora. Sunt zilnic invitat să nu judec în interiorul meu atunci când văd o situație pe care nu o înțeleg.

Am fost atent la auzul meu, la ce am perceput cu el. Puteam să aud mai multe sunete deodată, dar puteam și să mă concentrez doar pe ceea ce ma interesează. Conștientizez că și în viața mea de zi cu zi, eu sunt responsabil de ce aleg să aud.

La sfârșitul plimbării mele, mi-am luat ca amintire o frunză. Încă o mai păstrez. Îmi amintește de experiența pe care am avut-o cu Dumnezeu, în natură.

Oamenii

Avem nevoie și de persoane, de oameni cu care să interacționăm. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acei câțiva preoți la care merg și care mă ascultă, îmi dau sfaturi și pe care îi simt că sunt alături de mine. Îi mulțumesc pentru acele câteva persoane care îmi oferă exemple foarte bune de urmat. Îi mulțumesc pentru acel prieten care e sincer și vorbește deschis cu mine. Îi mulțumesc pentru pentru acea persoană care mă enervează, pentru că și ea/ el mă ajută să cresc în iubire și în răbdare.

Cu acestea câteva am plecat la drum. Probabil că pe parcurs voi mai avea multe altele de adăugat în „bagajul“ meu.

Este important să mergem, să nu ne mulțu­ mim să stăm pe loc. „Tinerilor, nu renunţaţi la ceea ce este mai bun din tinereţea voastră, nu priviţi viaţa de la balcon! Nu confundaţi fericirea cu o canapea şi nu petreceţi toată viaţa voastră în faţa unui ecran“ - sunt cuvinte pe care Papa Francisc le-a pronunţat la Ziua Mondială a Tineretului de la Rio de Janeiro şi de la Cracovia, pentru ca noi să conștientizăm că avem o mare misiune în Biserică şi în lume.

FOCUS DIECEZAN Erwin Josef ȚIGLA

150 de ani de nașterea episcopulului de Timișoara dr. h.c. Augustin Pacha – comemorare în biserica romano-catolică din Măureni „Născut la 26 noiembrie 1870 la Măureni/ Moritzfeld, în actualul județ Caraș-Severin, în sânul unei familii șvăbești din Banat, micul Augustin Pacha s-a bucurat încă din fragedă copilărie de cea mai bună educație pe care i-o puteau da atunci părinții. Astfel, după absolvirea claselor primare în satul natal, el a fost trimit la cele mai bune școli medii ale vremii, ale călugărilor piariști, din Kecskemét, Tmișoara și Segedin. El era al doisprezecelea din treisprezece copii ai familiei Marian și Elisabeth Pacha, născută Halsdorfer. Din partea tatălui, familiea era originară din České Petrovice/ Petersdorf în Boemia (azi Cehia), de unde au sosit în Banat în veacul al XIX-lea; strămoșii pe linie maternă își aveau rădăcinile în zona vechiului oraș Trier, sosind în Banat încă din veacul al XVIII-lea.

Dintre cei tresprezece copii ai familiei Pacha, nouă au murit încă la vârsta copilăriei, doar doi băieți și două fete supraviețuind și atingând maturitatea.

Fiul cel mai mare, Ștefan Pacha (1859-1924) a devenit preot, fiind, printre altele, abate titular și paroh de Timișoara II Fabric între 1904 și 1924.

Augustin Pacha a fost numit, la 12 martie 1923, administrator apostolic al Administraturii Apostolice de Timișoara, fiind consacrat episcop la 27 mai 1927, purtând titlul de „episcop (titular) de Lebedo“ – cu păstrarea rangului și îndatoririlor de administrator apostolic. La 16 octombrie 1930 a fost numit în scaunul episcopal al orașului de pe Bega, fiind primul cleric bănățean care a purtat vreodată titlul de episcop de Timișoara. Foarte apropiat de poporul său și iubit de credincioși, episcopul a călătorit mult, a vizitat comunitățile catolice din întreaga dieceză, căutând apropierea de oameni, mai ales cea a tinerilor și copiilor. El a organizat adevărate serii de misiuni populare, a conferit Sf. Mir atât în parohii, cât și în filiale, a consacrat numeroase biserici, a luat parte la hramuri și la alte sărbători ale parohiilor, a organizat munca și viața grupurilor de tineret catolic, de fete și femei, cu ajutorul Călugărițelor Benedictine ale Sf. Lioba din Prioratul din Timișoara și a contribuit la consevarea și dezvoltarea rețelei de învățământ confesional romano-catolic din dieceză. În anii grei ai celui de-al doilea Război Mondial și ai Deportării forțate în URSS a credincioșilor de limbă germană, la „munca de reconstrucție“, episcopul a depus eforturi nenumărate să obțină alinarea greutăților și necazurilor credincioșilor, suferințe și răni provocare de război, deportare și nedreptăți, împlicându-se consecvent, atât înainte, cât și în timpul celui de-al doilea Război Mondial, dar și după acesta, în stăvilirea efectelor ideologiilor care au luptat vehement împotriva credinței creștine și valorilor morale perene în societate.“

Astfel a descris dr. Claudiu Sergiu Călin, arhivist diecezan al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, în câteva detalii, viața episcopului diecezan comemorat, Augustin Pacha, prezentele cuvinte fiind redate în predica sa și de actualul episcop diecezan, E.S. Iosif Csaba Pál în ziua de miercuri, 4 noiembrie în cadrul Sf. Liturghii celebrate în biserica romano-catolică „Sf. Martin de Tours” din Măureni.

La inițiativa Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan (FDGBM/DFBB) și a Asociației Germane de Cultură a Adulților „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“/ Reșița, cu sprijinul Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, a avut loc la Măureni, miercuri, 4 noiembrie 2020 un Requiem pentru sufletul răposatului episcop dr. h.c. Augustin Pacha, celebrat în aniversarea plecării sale la Ceruri, ziua de 4 noiembrie (1954).

Au concelebrat E.S. Iosif Csaba Pál, Pr. László Bakó, secretar episcopal, Pr. Lóránd Máthé, paroh de Gătaia – care păstorește și filiala Măureni – precum și cei doi preoți de la Reșița, din Parohia „Maria Zăpezii“, Pr. Veniamin Pălie, decan de Caraș și P. Gheorghe Iordache SVD, capelan. În biserică au fost prezenți o parte din rudele episcopului Pacha (din Timișoara), alături de credincioși catolici, care azi mai trăiesc în localitatea Măureni, împreună cu primarul comunei, dl. Brian Filimon și președintele Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan. Tot la inițiativa Forumului și a amintitei asociații culturale germane, au fost emise cu colaborarea Poștei Române și a Asociației Filatelice Caraș-Severin, două plicuri filatelice și două ștampile de prima zi, pentru 4 și 26 noiembrie.

Domnul primar Brian Filimon a adresat la finalul sf.

Liturghii câteva cuvinte celor prezenți, mulțumind pentru inițiativă, pentru prezența episcopului actual, E.S. Iosif Csaba Pál, asigurându-i pe cei prezenți de sprijinul său pentru biserica și comunitatea din Măureni, respectiv pentru cimitirul catolic al localității.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

5

FOCUS DIECEZAN Dr. Claudiu CĂLIN

Dr. h.c. Augustin Pacha (26 noiembrie 1870 – 4 noiembrie 1954) Cel care a rămas în memoria catolicilor bănățeni drept „Părintele Episcop“ („Bischöflicher Vater“) s-a născut la Măureni la 26 noiembrie 1870 din părinții Marian Pacha și Elisabeth, născută Halsdorfer. Familia a avut treisprezece copii, Augustin fiind penultimul. Însă doar două fete și doi băieți au atins vârsta maturității, iar ambii băieți au devenit preoți: Ștefan Pacha (1859-1924), paroh de Timișoara II Fabric și Augustin, episcopul de mai târziu.

Augustin a urmat școala primară în satul natal, continuând apoi la gimnaziile piariștilor din Kecskemét și Szeged.

Aceasta a fost o jertfă pentru familie, deoarece starea lor materială era una modestă, tatăl, de profesiune cizmar, decedând când Augustin avea doar 12 ani. Teologia a urmat-o la Timișoara între 1889-1893, fiind sfințit preot la 12 august 1893 în Dom. A ajuns, pe rând capelan, secretar,

6

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

spiritual pentru maghiarii din Vechiul Regat (Brăila și București), șamberlan papal, canonic, director de cancelarie, iar din 1923 Administrator Apostolic al părții Diecezei de Cenad rămasă pe teritoriul României. În 1927 a fost consacrat episcop titular de Lebedo, iar din 16 octombrie 1930 – o dată cu întemeierea noii dieceze de Timișoara – primul păstor al acesteia.

Ca episcop s-a îngrijit de viața sprituală și de educația credincioșilor, pe cele mai diferite categorii de vârstă: a organizat în mod consecvent misiuni populare în toate parohiile

FOCUS DIECEZAN și filialele diecezei, a încurajat creearea asociațiilor de tineret, de tinere fete, de femei sub coordonarea Surorilor Benedictine conduse de Sr. Dr. Hildegardis Wulff, respectiv sub colaborarea Surorilor Sociale și ale Surorilor de Notre Dame. Asociațiile de pelerinaj la Radna din diferitele parohii, asociațiile Sf. Rozariu sau alte reuniuni au înflorit în timpul său. Pentru pastorația maghiarilor catolici din comunități mixte, unde catolicii erau minoritari, a creat Asociația Sf. Elisabeta, iar similar, pentru germani - Asociația Sf. Bonifaciu.

Ele se bucurau de sprijinul seminariștilor, călugărițelor de Notre Dame, al învățătorilor catolici, cu toții făcând muncă de voluntariat, vara, în comunități mici. A dispus și sprijinit tipărirea de publicații periodice (Vasárnap la Arad, Sonntagsblatt la Timișoara), manuale de religie, cărți diecezane de cântece și rugăciuni, devoționalii în limbile germană, maghiară, bulgară, croată, cehă etc. A cerut și primit dispensă de la Sf. Părinte Papa pentru a sfinți tinerii preoți în localitățile lor de origine sau în locuri de pelerinaj, pentru a implica cât mai mulți credincioși, pentru a înlesni contactul dintre preoți și oameni și pentru a da astfel exemple de urmat, pentru tineri, în satele bănățene.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

7

FOCUS DIECEZAN

Episcopul Pacha s-a opus, în predicile și în circularele sale, sistemului de „un singur copil“ din familii, emigrărilor, respectiv s-a opus pătrunderii diferitelor ideologii (național-socialism, comunism) în Banat, la germani, maghiari, bulgari, precum și la ceilalți credincioși. A dat dovadă de multă finețe diplomatică și pastorală în aceste chestiuni, deși s-a lovit foarte des de dușmănii naționaliste, ideologice și politice, atât din partea celor de un neam și o credință cu el, cât și din a celorlalți. Tocmai această opoziție față de ideologiile neo-păgâne și ateiste criminale i-a produs suferințe, campanii de presă cu scop de defăimare, încercându-se îndepărtarea poporului de Biserică și de Păstorul ei.

Regimul comunist a dispus pensionarea sa forțată în 1948, când a fost desființată forțat, unilateral și Dieceza de Timișoara. Episcopul a fost arestat în vara lui 1950, după care a fost judecat între 10-17 septembrie 1951 în cadrul unui proces regizat la Moscova de regim. Deși avea 80 de ani, cu vederea slăbită, a primit o

8

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

condamnare de 18 de ani de temniță grea, degradarea din drepturile civile, plata unei amenzi foarte mari. A fost închis în temnița de la Sighet, trecând și prin pivnițele Securității din Timișoara, București și pe la Jilava. A fost „coleg“ de temniță cu episcopii romano- și greco-catolici din țară, Márton Áron fiind cel care l-a ajutat mereu pe bătrânul Augustin Pacha, l-a îngrijit și însoțit în temnițe. În vara lui 1954, octogenarul păstor a fost „grațiat“ și eliberat din închisoare pentru că era grav bolnav, iar guvernul comunist știind aceasta, nu a vrut să îl transforme în martir, iar poporul din Banat să nu se opună și mai mult comunismului. I-a fost fixat domiciliul în vechea casă parohială din Timișoara IV Iosefin (deoarece Ordinariatul Episcopal fusese confiscat), fiindu-i limitate drepturile și funcțiunile episcopale – deși oricum era bolnav. Episcopul Pacha a adormit în Domnul în 4 noiembrie 1954 în casa parohială din Iosefin, fiind înmormântat în cripta Domului la 8 noiembrie. La înmormântarea sa au participat numeroși credincioși, străzile din jurul Domului fiind pline de oameni. Au participat reprezentanții tuturor cultelor din oraș: ortodocși români și sârbi, reformați, evanghelici-luterani și doi rabini ai comunității mozaice, dând astfel mărturie despre spiritul fratern, bănățean și timișorean, de armonie, promovat și trăit de episcopul Pacha mereu.

Atunci, reprezentantul satului său natal, Măureni/ Moritzfeld, a adus și așezat în mormânt, ca rămas-bun, un săculeț cu țărână, din glia natală, din care Dumnezeu l-a ridicat pe slujitorul său, episcopul Augustin Pacha.

CUVÂNTUL VIU Prof. Silvia TELESCU

„Doamne, învață-ne să ne rugăm ...” Lc 11,1 Mărturiile grupului de rugăciune Lectio Divina inserate în paginile revistei diecezane au stârnit interes și întrebări cu privire la practicarea acestei forme de rugăciune.

Mulțumim tuturor celor care ne-au abordat, străduindu-ne acum să răspundem întrebărilor dumneavoastră: Ce este Lectio Divina? Cine poate practica această rugăciune? Se cer niște condiții speciale celui ce dorește să se roage Lectio Divina? Unde, cine ne va învăța această rugăciune? Care sunt foloasele, roadele rugăciunii Lectio Divina?

Evident, nu dispunem în revistă de spațiu pentru a face o adevărată cateheză despre Lectio Divina. De aceea, vom trata subiectul luminând elementele definitorii.

„...vorbim lui Dumnezeu când ne rugăm și îl ascultăm pe Dumnezeu când îi citim cuvintele.

Credincioșii să citească asiduu Sf. Scriptură; să-și hrănească în mod adecvat credința cu bogăția Cuvântului lui Dumnezeu găsită în textele revelate... Fiecare botezat să facă un efort să citească, să mediteze Biblia, pentru că a ignora Scriptura înseamnă a-l ignora pe Cristos, Unicul Cuvânt Viu al lui Dumnezeu, Singurul deținător al cuvintelor vieții veșnice.“ (Dei Verbum) „Tu ai cuvintele vieții veșnice...“ Lectio nu vrea să ne trimită cu gândul la lecție, ci la lecturare, citire. Lectio Divina este lectură a unui text biblic, dumnezeiesc.

Dar nu este o simplă lecturare, deoarece ea se face în spirit de rugăciune. Lectio Divina VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

9

CUVÂNTUL VIU

este o rugăciune mentală, izvorâtă din Cuvântul Divin. Este o întâlnire a sufletului cu Dumnezeu, un dialog între om și Dumnezeu.

El ne caută, ne invită la întâlnire, adresândune nouă cu cuvinte cuprinse în Biblie, la care omul îi răspunde.

Lectio Divina diferă de alte forme de rugăciune, de exegeză (interpretarea, analiza critică a unui text biblic), de studiul biblic.

Fiind o lectură în rugăciune a Sf. Scripturi.

Oricine poate practica această rugăciune, nimeni nu este exclus, respins. Adevărat, trebuie să te învețe cineva să vorbești cu Dumnezeu pe anumite subiecte propuse de el în Scriptură. În acest sens vedem necesară și urgentă existență unui institut secular cu acest profil, de rugăciune, la care să aibă acces toți creștinii dornici să aprofundeze relația lor cu.

Dumnezeu.

Prezentăm mai jos o scurtă metodă pentru rugăciunea Lectio Divina, redând etapele ei (lectio, meditatio, oratio, contemplatio).

Nu putem intra în relație cu Dumnezeu trecând brusc de la neatenție la dialog. E nevoie de pregătire, de o predispunere a sufletului,

10

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

așteptând în tăcere, cu atenție să înceapă vorbirea cu El. Îl invocăm pe Duhul Sfânt, Sfințitorul sufletelor noastre, să ne dea darul înțelegerii, care să ne deschidă mintea spre a pricepe Cuvântul dumnezeiesc așa cum ni-l vestește Biserica, pentru a nu ne lăsa însetați niciodată de învățături greșite.

Lectio - citirea textului biblic, trebuie făcută lent, calm, conștientizând cine se află în fața noastră, cine ne vorbește: Dumnezeu, căutând să înțelegem sensul literar, despre cine și ce se vorbește în text. Aprofundăm cunoașterea Lui, iubirea și înțelepciunea Sa. Meditatio - a reflecta, a dialoga cu cele relatate; a introduce texul în orizontul vieții personale. Ne aflăm interpelați, obligați să folosim rațiunea, nu e nevoie, imaginația pentru a înțelege sensul spiritual, pentru a răspunde provocării...

Ce schimbare de comportament îmi sugerează Isus? Care sunt gândurile, cuvintele, faptele mele care nu corespund Cuvântului lui Dumnezeu?

Oratio - rugăciunea propriu-zisă. Până aici Dumnezeu a vorbit (prin cuvântul biblic)

CUVÂNTUL VIU și noi am tăcut, am ascultat. A sosit momentul răspunsului nostru la cele auzite din gura lui Dumnezeu (adică rugăciunea propriu-zisă). În funcție de conținutul textului, rugăciunile pot fi de laudă și preamărire, de mulțumire, de cerere. De câte ori nu ne-am simțit rușinați de faptele noastre urâte săvârșite în prezența Lui, ignorându-i bunătatea, și ne-am cerut iertare și puterea de a nu le mai face.

Contemplatio - ultimul pas al Lectio Divina. Este atitudinea celor care se afundă în evenimentele vieții pentru a descoperi și savura în ele prezența iubitoare a Preasfintei Treimi. Înseamnă a privi viața personală, cu toate cele plăcute și neplăcute, a privi oamenii, situațiile, problemele cu ochii lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu fiind viu, puternic, lucrător, în măsura în care-l primim, îl asumăm, va pătrunde tot mai profund în suflet, producând efectul conținut. Invadând mintea, voința, simțirea, transformă interiorul, ființa întreagă, întreaga viață. Este uleiul necesar candelei sufletului pentru a rămâne flacăra credinței aprinsă până la sfârșitul zilelor pământești. Este puterea de a împlini voința Tatălui ceresc de a fi desăvârșiți precum El este.

Numerele precedente ale revistei au relatat despre foloasele, roadele rugăciunii Lectio Divina. Ele sunt mult mai multe decât cele mărturisite, relatate de cei din grup. Știm că un dialog de iubire între oameni tinde către dăruire. Dăruirea de sine este punctul culminant al rugăciunii. În încheiere vreau să vă spun că din fotografia grupului nostru lipsește o persoană (Ariana) care auzind glasul lui Dumnezeu, s-a hotărât să se ofere cu totul slujirii Lui, intrând într-o mănăstire de clauzură din Roman.

Iată ce face Cuvântul lui Dumnezeu!

E puțin lucru să stai de vorbă cu stăpânul cerului și a pământului? Să ai o relație intimă, de prietenie cu El? Îți cere atât de puțin...

Să oferi timp cuvintelor rostite de Cuvântul Divin... Să le păstrezi în inima ta... și vei dobândi viața veșnică! „Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale. Credeți-mă! ... Dacă veți cere ceva în numele meu, eu voi face.” (In 14, 10-11,14) Doamne, dă-ne darul rugăciunii interioare.

Amin

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

11

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ Ft. VÁNCSA Csaba

Az ember (helye) a karácsonyban -

-

-

-

12

Számos jelenség tükrözi az ember értékvesztését. A határok lezárása a vírusjárvány miatt egy olyan korban, amikor egyre nagyobb igény lenne a nyitottságra és a befogadásra. Egyes államok politikája az üres retorikát helyezi a figyelem középpontjába a valódi kultúra és tudás helyett. Az államok nagyrészt arra koncentrálnak, hogy hogyan szervezzék meg a szavazást, és hogyan tudják mindazt hatályba léptetni, amit kigondoltak, elterveztek, ahelyett, hogy a jövő tervezésén fáradoznának. Egyáltalán nem gondolnak az emberi értékekre, nem veszik figyelembe az emberek igényeit.

Nyugtalanító, hogy semmiféle stratégia nincs a jövőre nézve arra vonatkozóan, hogy nekünk sokkal jobb legyen Itt állunk a karácsony, Urunk születése ünnepének küszöbén, és sajnálattal látom, hogy minden csak a társadalmi életről, a vásárlásról, a politikáról, a vírusról, a járványról, a halálról szól. Nincs hír Szent Miklósról, nincs szó Jézus születéséről, mintha mindezek az új „dolgok” elhomályosították volna ezt a nagy eseményt, mintha a csillag, amely vezette a mágusokat, lepottyant volna az égről. Nem érzékelem a szeretet ünnepének hangulatát, annak melegségét.

Tudatában vagyunk annak, hogy valami közeleg, de nem tudjuk, pontosan mi. Ugyanígy vagyunk egymás megajándékozásával is.

Mert megajándékozzuk ugyan egymást, de ebben a rohanó, szívtelen világból kiveszett az ünnep lényege, a szeretet. Elfelejtettük, hogy az ünnep a csend és nyugalom ideje, amely megálljt parancsol az embernek, amely nem csupán felkészít, „feltankol” a következő időszakra az új munkához, hanem a csúcsra repít. A karácsony az az ünnep, amely azt üzeni az embernek, hogy ő egy érték és Isten szereti őt. De nem olyan könnyű megpihenni, hiszen az információrobbanás korában mindig készenlétben kell állnunk: állandóan elérhetőnek kell lennünk, és mielőbb válaszolni kell az internetes üzenetre, e-mail-re; mert minden fontos, amit a média, a társadalom „lenyom a torkunkon”, más viszont semmi. Csak a csillogás, a fogyasztás a fontos. Ajándékozunk, mert mások is ezt teszik, de nem tudjuk igazából miért ajándékozunk – mert szokás, mert jó ajándékot kapni – és ezzel le van tudva minden.

Elfelejtettük, hogy a napkeleti bölcsek vittek aranyat, tömjént mirhával a kisded Jézusnak.

Karácsony előtt majdnem négy hétig tart az Advent, de vajon mivel töltöttem? Ugyanazt csináltam, amit a társadalom, a média diktál? Vagy tudatosítottam magamban, hogy keresztény vagyok és hasznosan készültem fel Urunk születésére? Kitakarítottam a házam, minden csillog-villog, heteken keresztül vikszoltunk minden egyes tárgyat a lakásban, de vajon ugyanilyen figyelmes voltam lelkemmel is? Arra kevésbé gondolunk, hogy azt is meg kell tisztítani. Tiszta szívvel kell fogadni az Urat, tiszta helyre szülessen meg, nem, mint anno 2000 évvel ezelőtt egy istállóba.

Most ajánljam fel neki szívemet, hogy ott szülessen meg. Tegye VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ teljessé életemet, tanítson meg szeretni, tanítson meg az irgalomra. Csak ahhoz tiszta szívet és lelket kell készítsek neki. „Drága vagy a szememben, mert becses vagy nekem és szeretlek” – Izajás próféta könyvében hangzik el ez a mondat. Az Úr beszél így az ő népéhez. Ha elolvassuk az egész szakaszt, azt látjuk, hogy a megváltás ígéretével fonódik össze ez a szívbe markoló vallomás: „Ne félj, mert megváltalak; neveden szólítalak; az enyém vagy” (Iz 43,1) Hogy még jobban kiemelje ennek az isteni szeretetnek a súlyát, az Úr ezt mondja: mindent feláldozok érted. „Váltságodul odaadom Egyiptomot, Kust és Szebát cserébe érted” (43,3). Mi az alapja ennek a rendkívüli szeretetnek? [Mert ők azok,] „akik az - én én nevemet viselik, akiket dicsőségemre teremtettem, akiket formáltam és alkottam” (43,7). Ebből következik a prófétai üzenet alfája és ómegája: „Ne félj hát, mert veled vagyok!” (43,5). Ez az Isten szeretete irántunk. És én hogyan viszonzom mindezt? Ezek a válaszok ma is pont ugyanolyan időszerűek, mint a próféta idejében. Isten szeretete nem változott meg, csupán a mi szeretetünk változott meg. Meddig alszunk még? Meddig még...? Isten ma is várja, hogy eljöhessen és megszülethessen a szívedben. Várja, hogy IGEN-t mondj végre, ... ne tétovázz!!! De te mit teszel? Kifogásokat találsz, és igen, érvényes- az emberre a babitsi igazság, amely A lírikus epilógjában fogalmazódik meg: „Én maradok: magam számára börtön, / mert én vagyok az alany és a tárgy, / jaj én vagyok az ómega és az alfa.” Félünk a létezésünktől, félünk attól, hogy igazán boldogok legyünk, hogy igazán éljünk, hogy Igen-t mondjunk Istennek teljes szívünkből. De ne feledd, hogy akkor ér valamit az ember igenje, ha nemet is tud mondani. Innentől vagyunk emberek, keresztények, papok, családapák, családanyák. Ha nem tud valaki jó ember lenni, nem tud jó keresztény sem lenni, ha pedig nem tud jó keresztény lenni, kevésbé fog tudni a hivatásában - is helytállni.

Egyéni életünk szintjén egy újfajta látásmódra juthatunk el: nem a tetteim, a teljesítményeim, a megszerzett sikereim tesznek értékessé, hanem önnön mivoltom. Ezért hát egyrészt ki kell iktatnom minden kényszerességet, mert ezek csak elrabolják tőlem értékességem tudatát; másrészt nem- kell félnem a kudarcoktól, a hajótörésektől, mert ezek soha nem lesznek képesek értéktelenné tenni engem – legfeljebb újabb utakra, másfajta döntésekre, életre indítanak.

Közösségi életünk szintjén is alkalmazhatjuk a fenti meglátásokat.

Benedek emeritusz pápa a Caritas in veritate kezdetű enciklikáját idézzük: „A szeretet felülmúlja az igazságosságot és teljessé teszi azt az ajándékozás és a megbocsátás logikájában. „Az ember városát” nem csupán a jogok és a kötelességek alkotta viszonyok mozdítják elő, hanem sokkal inkább, és még ezt megelőzően, az ingyenesség, azaz az irgalom és a közösség alkotta viszonyok. A szeretet az emberi kapcsolatokban is mindig Isten szeretetét jeleníti meg, ez ad teológiai és üdvösségre segítő értéket az igazságosság minden művének a világban.”

Nem az a kérdés, hogy kérdés vagy-e? Ezt a kérdést Isten már megválaszolta nem csak helyetted, de már előtted is. Ő mindig szeretett téged. Itt az a kérdés, hogy te szereted-e Őt? Az a kérdés, hogy elfogadod-e Isten ajánlatát. Ha igen, hirtelen minden megváltozik. Hisz „drága vagy az Ő szemében, mert becses vagy neki és Ő szeret téged!” Merd már ma szeretni Őt!!!

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

13

MUSIK Dr. Franz Metz

AVE MARIA – Vertonungen Banater Komponisten Notenbuch und CD-Einspielung. Musik für die Seele – gewidmet den Banater Kantoren – Am 2. August 2020, erschien in München, im „Edition Musik Südost“-Verlag das Band „AVE MARIA – Vertonungen Banater Komponisten“, herausgegeben von Dr. Franz Metz, berühmter banater Musiker, Organist und Musikwissenschaftler.

Begleitet wird das Buch – das 34 vertonte Ave-Maria-Stücke der unterschiedlichsten banater Organisten und zugleich Komponisten enthält – auch von einer CD (im Auftrag des Gerhardsforums Banater Schwaben e.V., München) mit der Einspielung von 21 Stücke, die im Band enthalten sind.

Seine Exzellenz Bischof Josef Csaba Pál begrüßte die Initiative – das Buch und die CD – die Dank des Herausgebers auch unter den Zeichen unserer doppelten Jubiläen steht: 990 Jahre seit der Gründung der alten Diözese Tschand und 500 Jahre seit der Errichtung der ersten Kirche in Radna, am heutigen Wallfahrtsort.

14

„Einzig das Schöne begeistert die Menschen”, schrieb Hans Urs von Balthasar. (Herrlichkeit.

Eine theologische Ästhetik). Und be-Geisterte Menschen sind ja bekanntlich die, welche tatsächlich den Glauben authentisch und wirksam bezeugen und weitergeben können.

Dass dabei Musik – als Form des Schönen – eine besondere Rolle spielen und die Herzen der Menschen tief berühren kann, ist nur allzu bekannt.

Dies bezeugt wohl auch die vorliegende Sammlung von musikalischen Werken, 34 vertonte Ave Maria, in denen Kantoren aus dem Banat ihren Glauben in musikalischer Form zum Ausdruck bringen, und zwar, in den vorliegenden Werken, besonders ihre Verehrung der Mutter Gottes.

Dr. Franz Metz hat es VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

nicht gescheut, die Mühe auf sich zu nehmen, diese Werke aus der Vergessenheit herauszunehmen, sie zu sammeln, zu erforschen und uns nun daran teilhaben zu lassen. Für dieses Unterfangen, wodurch er ein Stück Banater Glaubenszeugnis erneut ans Licht gebracht hat, sei ihm Dank gesagt, sowie auch allen Musikern, welche diese vertonten Gebete neu beseelt, zu neuem Leben gebracht haben, und allen, die es, anhand vorliegender Notensammlung, noch tun werden können, in Gottesdiensten, Andachten oder zu verschiedenen Anlässen.“ DAS „AVE MARIA“ IN DER MUSIK AVE MARIA, gratia plena, Dominus tecum…

Gegrüßet seist du, Maria, voll der Gnade...

AVE MARIA – Gegrüßet seist du, Maria – fast alle Komponisten aller Zeiten, unabhängig von ihrer religiösen Einstellung, haben uns Vertonungen dieses Gebetes hinterlassen, das neben dem Vater unser zu den bekanntesten Gebeten der Christenheit zählt. Einen besonderen Stellenwert haben dabei die Vertonungen von Palestrina, Arcadelt, Cherubini, Bruckner, Saint-Saëns, Verdi, Liszt und Mascagni. Zu den beliebtesten Werken der Musikgeschichte gehören aber die beiden Ave Maria von Bach-Gounod und Franz Schubert, obwohl deren Entstehung mit dem marianischen Gebet kaum etwas zu tun hat.

Neben diesen bekannten geistlichen Musikwerken gibt es aber unzählige weitere kleinere und größere Vertonungen dieses Gebets, die aus verschiedenen Gründen keine Verbreitung finden konnten, aber sich trotzdem einer großen Beliebtheit erfreuten. Deren Schöpfer waren meist Kantoren oder Kirchenmusiker die weitab von großen Musikzentren und Verlagsorten wirkten, die sich aber mit einer großen Hingabe ihrem Beruf zuwandten.

Zu diesen Komponisten zählen viele Kantoren des Banats, ein südosteuropäischer Kulturraum, der eine abwechslungsreiche Geschichte aufzuweisen hat und besonders im 20. Jahrhundert kriegsbedingt zahlreiche Grenzziehungen erleben musste.

MUSIK Zu den vielen Ethnien dieses „von Gott gesegneten Landes“, wie Wilhelm Kienzl das Banat während seines Aufenthalts 1881 bezeichnet hat, zählen die Rumänen, Deutschen, Ungarn, Serben, Kroaten, Tschechen, Bulgaren und Slowaken, von denen viele der römisch-katholischen Konfession angehören.

Ihre Kantoren und Lehrer (Kantorlehrer) genossen eine gediegene Bildung, viele konnten sich in Budapest, Wien oder Prag weiterbilden und gaben ihre Kenntnisse an ihre Schüler weiter. Durch die Folgen de Zweiten Weltkriegs (Deportation, Vertreibung, Unterdrückung des kirchlichen Lebens, Kommunismus, Auswanderung eines großen Teils der katholischen Christen) gelangten ihre meist handschriftlich erhaltenen kirchlichen Kompositionen in Vergessenheit. Erst nach der Wende von 1989 konnten viele kleinere und größere kirchenmusikalische Werke gerettet, gesichert, erforscht und veröffentlicht werden.

Zu diesen zählen auch die 21 Ave-Maria-Vertonungen dieser CD-Produktion. Jedes einzelne Werk könnte seine eigene Entstehungs- und Entdeckungsgeschichte erzählen. Und das geschieht in vielen Fällen durch die Musik selbst. Viele dieser Vertonungen sind nach 1854 entstanden. Die „Unbefleckte Empfängnis Mariens“ (Immaculata) wurde am 8. Dezember 1854 durch Papst Pius IX als Dogma definiert. Dieser Vorgang hat eine Erneuerung der Marienfrömmigkeit in der gesamten katholischen Welt ausgelöst – so z.B. in der bildenden Kunst und in der Musik. Es sind in der Folgezeit unzählige Immaculata-Darstellungen entstanden.

Wenn der Text des Ave-Maria-Gebets unverändert in jedem Werk dieser CD vorzufinden ist, so unterscheidet sich der musikalische Stil doch wesentlich voneinander. In den meisten Fällen handelt es sich aber um ein flehendes Gebet an die Mutter des Herrn, an die Mutter unseres Erlösers, das ihren Höhepunkt im Wort „Jesus“ findet und im „ora pro nobis“ ausklingt. Die einzelnen Werke entstanden zwischen der ersten Hälfte des 19. Jahrhunderts und den 60er Jahren des 20. Jahrhunderts.

Sie entstanden in Friedenszeiten und in Zeiten der Not und Hoffnungslosigkeit. Aber immer strahlten diese kleinen Kirchenmusikwerke Hoffnung und Zuversicht aus. Man kann in dieser Musik spüren, dass die Komponisten an das glaubten, was sie vertonten. Ihre Namen sollen dem Vergessen entrissen werden: Limmer, Maschek, Irsay, Pogatschnigg,

Hillier, Schönweitz, Horner, Waschek, Ochaba, Scharf, Weikert, Schwach, Cuteanu, Linster. Daneben erklingen noch einige auch im Banat verbreitete marianische Vertonungen von Marchesi, R. P. Raph. Illovszky, Hazslinszky und Bordese.

Die Interpreten: Nina Laubenthal (Sopran), Wilfried Michl (Bariton), Hermina Szabó (Violine), Eva Maria Wagner (Violine), Franz Metz (Orgel).

Die Orgel von St. Pius, München (IV / 49), wurde zwischen 1972-1979 von der Münchner Firma WRK erbaut. Heute hat sie einen digitalen Spieltisch mit Setzerkombinationen, erbaut 2014 vom Orgelbauer Markus Harder-Völkmann.

Titelbild: Maria Immaculata (19. Jahrhundert), römisch-katholische Kirche Guttenbrunn/ Zăbrani (Banat, Rumänien), nach dem Bild des spanischen Malers Bartolomé Esteban Murillo.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

15

FOCUS DIECEZAN Dr. Claudiu CĂLIN

La finalul unui An Jubiliar...

Evreii și mai târziu creștinii, mai precis Biserica, au sărbătorit jubilee, din cele mai vechi timpuri, practica avându-și originea în Sfânta Scriptură, înainte de a se fi preluat și în viața laică, civilă, în diverse domenii.

Dar ce este acela un jubileu și de unde vine el?

Prin jubileu se înțelege aniversarea, comemorarea, aducerea-aminte, cu prilejul revenirii datei unui eveniment, unei persoane, unei întâmplări. În Vechiul Testament întâlnim expresia: „un an de milostivire al Domnului“ (schenat hajobel), un an de bucurie, de iertare, de iertarea datoriilor, an numit „Yovel“, preluat apoi în latină drept: annus jubilaeus. O carte ebraică din veacul al II-lea î. Chr., considerată canonică doar de Biserica Etiopiană, este însăși „Cartea Jubileelor“, ea prevăzând ani de milostivire o dată la 49 de ani, în timp ce cartea Leviticului prevede jubilee o dată la 50 de ani. În anul 1300 Biserica a introdus practica „Anului Sfânt“, marcând astfel aniversări

16

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

legate de Mântuitorul Cristos, dar și de Sf. Fecioară. Ani Sfinți sau Jubilee s-au celebrat până în ziua de azi, atât în Biserica Universală (precum anii 1933, 1950, 1975, 2000, etc), cât și local, în provinciii eclesiastice sau dieceze. Ei sunt prevăzuți cu indulgențe, pelerinaje, fapte de caritate, cu celebrări liturgice sau chiar și culturale. Pentru Dieceza noastră, anul 1980 – deși ne aflam în comunism – a fost un An Jubiliar, când s-au aniversat 1000 de ani de la nașterea Sf. Gerhard, primul nostru episcop. În 2004 s-au aniversat 250 de ani de la celebrarea primei Sf. Liturghii în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala noastră din Timișoara, iar în 2005 s-au celebrat 975 de ani de la fondarea vechii Dieceze de Cenad.

Dar și anul 2020 a fost un an jubiliar, chiar dacă unul sărac în manifestări de sărbătoare și bucurie, dar viu în credință. La nivel diecezan se aniversează 990 de ani de la fondarea Episcopiei de Cenad, iar în ce privește Maria Radna - 500 de ani de la ridicarea primei capele în dealul

FOCUS DIECEZAN Radnei, acolo unde azi stă bazilica papală, dar și 200 de ani de la consacrarea actualei bazilici de către arhiepiscopul Alexander Rudnay. Nu trebuie uitată nici aniversarea a 150 de ani de la nașterea episcopului dr. h.c. Augustin Pacha, mărturisitor al credinței creștine-catolice în închisorile comuniste. Aniversăm și 100 de ani de la nașterea eruditului preot dr. Franz Kräuter, fratele episcopului Sebastian Kräuter și tot 100 de ani de la nașterea părintelui Josef Gerstenengst, organist de talie mondială, canonic onorific de Timișoara și capelmaestru al catedralei Sf. Iosif din București.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și al unor colaboratori inimoși, Biroul de Presă al Diecezei de Timișoara a realizat două logo-uri pentru primele două jubilee. De asemenea, legat de jubileul de 990 de ani de la fondarea diecezei, părintele episcop emerit, dr. h.c.

Martin Roos schițase conceptul unei expoziții interdiecezane, împreună cu episcopiile surori, de Szeged-Cenad și Zrenjanin. Concerte de muzică sacră și laică, publicări de cărți au fost, de asemenea preconizate. Însă epidemia de Coronavirus a zădărnicit multe dintre acestea.

Bunul Dumnezeu și sf. Gerhard au ajutat dieceza și comunitatea romano-catolică din Cenad, astfel că în 24 septembrie, Sf. Gerhard a fost celebrat acolo, iar noua casă parohială a fost binecuvântată într-un cadru festiv, dar redus numeric.

Sfânta Fecioară de la Radna nu a fost uitată nici ea. Acolo, în cursul verii, pelerinajele și Sf. Liturghii pontificale s-au desfășurat relativ după programul normal, dar totuși reduse substanțial, atât ca acces al credincioșilor, cât și ca manifestări. Un plic filatelic cu ștampilă specială, de prima zi, aprobată de Regia Autonomă Poșta Română, cu care a fost ștampilată întreaga corespondență plecată din Poșta Radna în data de 14 august 2020, au fost concepute de Asociația Filatelică din Jud. Timiș, împreună cu Arhiva Diecezană și puse în circulație. Mai mult, din inițiativa și în realizarea Biroului de Presă al Diecezei de Timișoara, a fost realizată o serie amplă de interviuri cu

episcopi și preoți, laici, tineri, persoane în etate, muzicieni sau studenți, persoane de diferite meserii, etnii, limbi materne și diverse origini, din interiorul sau exteriorul diecezei.

Aceste interviuri sunt menite a arăta legătura poporului creștin cu sanctuarul marian de la Radna, cinstirea profundă a oamenilor față de Maica lui Dumnezeu, dar și ajutorul puternic al acesteia acordat celor care o cinstesc. Din aceste mărturii, experiențe de credință vie, dorim să învățăm și noi, dând mai departe celor din jur, dar și viitorimii, pioșenia, cinstirea și credința în puterea de intercesiune a Sf. Fecioare pe lângă Fiul ei și pe lângă Tronul Tatălui Ceresc.

Nici păstorii sufletești, trecuți la Casa Tatălui Ceresc, amintiți mai devreme, nu au fost uitați, episcopul Augustin Pacha fiind comemorat la 4 noiembrie – ziua adormirii sale – în localitatea natală, Măureni, printr-o sf. Liturghie pontificată de episcopul diecezan E.S. Iosif Csaba Pál, în prezența câtorva preoți, a unor rude ale păstorului comemorat, dar și al autorităților locale și al conducerii Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan. Împreună cu Forumul German, cu Asociația Germană de Cultură și Educaţie a Adulţilor, respectiv cu colaborarea Arhivei Diecezane au fost emise și în memoria episcopului Augustin Pacha, două plicuri filatelice prevăzute cu ștampilă specială, cu care a fost ștampilată întreaga corespondență plecată din Poșta Măureni în 4 și 26 noiembrie 2020.

Să ne bucurăm pentru acestea și să nu ne lăsăm credința și mintea să adoarmă, iar inimile să nu se întristeze în aceste vremuri de restriște. Ne-am bucurat atât cât ne-a lăsat bunul Dumnezeu de acest an, dar poate neam întristat și pentru că am fi vrut să facem mai mult. Poate că nici nu am știut mai bine să facem „Rai din ce ai“, dar trebuie să privim încrezători la Dumnezeu că în viitor vor mai fi momente, pe care Creatorul ni le va pune în față, pentru ca noi să le transformăm în ocazii de îmbărbătare, de bucurie, de întărire și creștere în credință, de recunoștină și amintire, pe care să le împărtășim cu semenii noștri.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

17

FOCUS DIECEZAN Pr. Daniel DUMITRU

Crăciun – visul lui Dumnezeu

Un brad în sufragerie, ciocolata caldă, mirosul de portocale și mai ales Moșul care vine prin horn: toate acestea sunt parte din ceea ce azi numim Crăciunul, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Cu toate acestea, rareori ne întrebăm cum s-a ajuns aici.

Polemicile despre originea acestei sărbători ajung deseori la întrebări de genul: „Este totul inventat în epoca victoriană? Germanii l-au inventat? Sau Coca-Cola?”.

Crăciunul este mai mult decât un sentiment, mai mult decât o amintire din copilărie sau un suvenir dintr-un trecut îndepărtat. Crăciunul nu este nici ceea ce se poate vedea săptămâni în șir prin centrele comerciale sau mall-urile supraaglomerate: mii de lumini, pomi de Crăciun și vitrine strălucitoare. Totul ne îndeamnă să cumpărăm... și să tot cumpărăm! Adevărata semnificație a Nașterii lui Isus riscă să fie complet uitată, fiind sufocată de greutatea munților de cadouri și a multor invenții fanteziste ale reclamelor. Această adevărată mașinărie a sărbătorii o îndepărtează din ce în ce mai mult de esența ei: venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu. Am putea avea impresia că cineva parcă dorește să îl răpească pe Isus din iesle, lăsând în locul Său doar o mare confuzie, e drept, prezentată într-o formă atrăgătoare, colorată și

18

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

veselă, dar lipsită de semnificația ei profundă.

V-aș provoca să ne imaginăm pentru o clipă ce s-ar întâmpla dacă la un moment dat: ieslea împreună cu toate statuile păstorilor și ale îngerilor ar dispărea din biserică; dacă boul și măgarul s-ar ascunde într-o fermă; dacă nu ar mai exista Sfântul Iosif, Maria, Irod… dacă magazinele s-ar închide toate. Într-o astfel de situație, neam da seama că nu am câștigat nimic uitând să sărbătorim cu adevărat Crăciunul și prin urmare, am simți nevoia să-l redescoperim, având ca punct de plecare doar pagina din Evanghelia lui Luca: poate așa am rămâne surprinși în fața unui eveniment cosmic atât de important – Nașterea Fiului lui Dumnezeu. Cristos s-a mulțumit cu o simplă iesle, dar noi pare că l-am alungat de acolo, împodobind ieslea cu fire aurite și alte asemenea vanități. În acest context, s-ar putea repeta la nesfârșit propoziția din Evanghelie: nu era loc pentru ei. Despre toate acestea aș dori să va atrag atenția în următoarea povestioară.

Sacristanul unei biserici se pregătea să facă curat înainte de sărbătoarea Crăciunului.

Tocmai ștergea candelabrele de praf, când privirea i se opri asupra ieslei din sacristie, deja pregătită să fie pusă lângă altar, în Noaptea Sfântă. Imediat își dădu seama de lipsa copilașului. Bietul sacristan era consternat. Era deja 24 decembrie, iar în acea noapte, copilașul

FOCUS DIECEZAN ce îl reprezenta pe Isus Cristos (cel mai frumos din întreaga dieceză) a dispărut. Chiar în acel moment, în biserică se auziră niște pași. Erau doi tineri care au venit pentru a ajuta la curățenie.

Ei s-au uitat spre iesle și imediat au înțeles care era problema. Cei doi erau telespectatori fideli ai serialului Sherlock Holmes, prin urmare au decis să ajute începând investigațiile lor în Biroul pentru Obiecte Pierdute al Poliției. În acel birou erau tot felul de lucruri: un ursuleț mare de pluș, un violoncel cu corzile rupte, 24.000 de umbrele, 13.500 de perechi de mănuși, 3 perechi de pantofi, un 10.000 de manuale școlare, un crocodil împăiat, dar nici urmă de copilașul din iesle. Prin urmare, a devenit clar celor doi tineri investigatori că nu există nici un dubiu: copilașul a fost furat! Împreună au decis că vor continua investigația lor prin centrele comerciale, spunând: Acolo sunt mulți hoți în această perioadă. În fața unui centru comercial, poliția tocmai a arestat un hoț, dar acesta furase doar un portofel și nu pe pruncul Isus. Cei doi au decis să se întoarcă la locul faptei, deoarece problema trebuia rezolvată cumva. Întorcându-se au fost întâmpinați de sacristan cu următorul indiciu: Azi dimineață am găsit în sacristie urme de creion colorat și câteva bucăți de hârtie colorată, parcă decupată dintr-o revistă. Erau reclame. Deci cei doi au pornit din nou pe străzi, îndreptânduse spre marele studio de publicitate aflat undeva la capătul orașului. Erau atât de scunzi încât portarul nici măcar nu îi observă. Așa că s-au furișat înăuntru. În interior, în jurul unei mese, discutau câțiva oameni, iar pe masă erau tot felul de schițe și desene.

- În locul lui vom pune acest cozonac de aur, explică un bărbat cu cravată galbenă și ochelari închiși la culoare.

- În nici un caz! - urlă altul cu barba neagră. Vom pune această păpușă care știe să plângă. Vom vinde un miliard de păpuși!

- Nici să nu visați la așa ceva, interveni altul. Ceea ce trebuie pus în locul său este o sticlă de Coca-Cola. Va fi o afacere colosală: Crăciunul - sărbătoarea Coca-Cola! Iar în locul bulelor din suc putem pune steluțe.

Acești delicvenți vor să-l înlocuiască pe copilașul Isus, se gândiră tinerii. Trebuie să facem ceva. Trebuie să le distragem atenția. „Du-te și sparge balonul de lângă geam. Când se vor uita în partea aceea, eu fug și îl iau pe copilaș.“ Zis și făcut. Totul a decurs cum a fost planificat. Au recuperat copilașul și au fugit

înapoi la biserică. Au ajuns chiar la timp.

Clopotele băteau deja, chemând lumea la biserică. Luminile și stelele străluceau. Noaptea de Crăciun tocmai începea. Cei doi tineri mândri au intrat în biserică ducând în brațe pe copilașul Isus. Ajungând în fața ieslei cu delicatețe l-au pus în iesle. În acea clipă parcă lumina din biserică își dublă intensitatea. Copilașul Isus strălucea, ca o mie de ochi de copil, ca milioane de lumânări, ca miliarde de stele…

Povestea de mai sus pleacă de la ideea că în ajunul Crăciunului a fost sustras chiar personajul principal al acestei sărbători: Isus Cristos. Cei care l-au sustras sunt oameni implicați în campanii publicitare, doritori să îl înlocuiască cu bunuri de consum. Ei consideră că Isus nu mai face raiting și de aceea este nevoie de ceva nou, care să prindă la consumatori și care să se vândă mai bine.

Eu cred că aici greșim cu toții, când lăsăm ca pruncul Isus să fie sustras din ieslea sufletului nostru sau când îl punem deoparte, într-un colțișor pe cel sărbătorit.

Papa Francisc spune: Sărbătoarea care îi place lui Dumnezeu, nu este cea vehiculată de publicitate, care „invită să ne facem unii altora cadouri mereu noi ca să ne surprindem.“ Pe placul lui Dumnezeu este sărbătoarea de la primul Crăciun: plin de surprize, mai întâi de toate pentru Fecioara Maria, logodnica lui Iosif, la care vine îngerul și îi schimbă viața.

Fecioara va fi mamă.“ Apoi, pentru Sfântul Iosif, chemat să fie tatăl unui fiu, fără să-l conceapă.

Crăciunul este o sărbătoare a surprizelor, un Crăciun care aduce schimbări neașteptate în viața Sfintei Familii, dar și în viața noastră dacă ne deschidem inima și suntem dispuși la o schimbare neașteptată din partea lui Dumnezeu.

Crăciunul este ziua de naștere a lui Dumnezeu pe pământ, ziua de naștere a incredibilei iubiri a lui Dumnezeu, care nu stă pe gânduri, nu își face calcule și nu cunoaște măsură. Crăciunul este aventura unui Dumnezeu care vrea să fie aproape de noi și astfel planeta noastră rece se încălzește, iar în marele deșert al lumii cresc mici oaze.

Crăciunul înseamnă a primi în ieslea inimii tale surprizele Cerului și a te lăsa copleșit și transformat de ele. Doar așa vei reuși și tu să te îndrepți de Crăciun către ieslea din Betleem, cu evlavie și mulțumire. Te îndemn: Ia-ți un pic de timp, mergi în fața Ieslei și rămâi în tăcere. Vei simți, vei auzi surpriza!

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

19

FOCUS DIECEZAN Pr. Csaba VÁNCSA

Sună acasă...

20

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

FOCUS DIECEZAN În loc de revelație gravată în piatră, credința omului modern este asumarea constantă, zilnică a riscurilor, inclusiv acceptarea lui Dumnezeu. În astea toate știința joacă un rol cheie: în păstrarea și facilitarea - sau chiar distrugerea - vieții umane, în cele mai intime experiențe, ba chiar și în speranțe și temeri comune cu cele ale strămoșilor noștri. Într-o Europă din ce în ce mai laică, expresia omniprezentă „religia este o chestiune privată“ este corelată cu o întrebare comună în rândul tinerilor religioși: care este relația mea cu Dumnezeu? Pe de altă parte, un tânăr care nu a primit nici un fel de educație religioasă este probabil complet confuz într-o astfel de problemă. La început, poate mulți își imaginează că Dumnezeu este asemenea unui bunic cu o barbă albă și lungă, care stă pe noi, care se uită afară din Rai ca în marea parodie a Sfântului Graal a lui Monty Python.

Dar aș încerca să fac lumină asupra a ceea ce înseamnă „relația cu Dumnezeu“. Și aici îmi vine în minte filmul copilăriei noastre: E.T. sună acasă... - cam așa este relația noastră cu Dumnezeu: sun doar când am nevoie, când m-am pierdut pe drum. În acel film avem în prim plan o figură oarecum „cu handicap“, un marțian care simte că, în ciuda celor mai bune intenții ale celor din jur, el se mișcă întotdeauna într-o lume necunoscută pentru el. Dorința sa cea mai secretă și totodată cea mai arzătoare este de a se face cumva înțeles, de a intra în contact cu noul său mediu, dar și de a se întoarce în adevărata sa patrie.

La fel ne comportăm și noi cu Dumnezeu, căci doar atunci apelăm la el, când avem mare nevoie. Dar el așteaptă întotdeauna să ne întoarcem, să ne reîntoarcem la El. El ni l-a trimis pe unicul său fiu pentru a fi și mai aproape de noi, dar nici aceasta nu a fost îndeajuns pentru noi; noi nu l-am recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu. Omul de azi, omul

modern, chiar și acum crede că religia este o chestiune îngustă, că ne putem descurca cu greu cu o religie limitată, una similară supercomputerului dintr-o parodie SCI-FI numită Ghidul de călătorie Galaxy pentru autostopiști, computer care a dat, la un moment dat, răspunsul: 42. Mulți savanți, ca de exemplu Stephen Hawking, caută serios răspunsuri pur matematice la această întrebare. Dar dacă nu 42, ce este?

Ei bine, tocmai în acest moment intră în imagine conceptul de Relație cu Dumnezeu, a cărui trăsătură particulară este una profund subiectivă, dar și legată de o tradiție culturală care a fost „escaladată” de sute de generații pe baza propriei relații personale. În prag de Crăciun întotdeauna stau și meditez la: cât de aproape sunt eu de Isus? Cum e relația mea cu Dumnezeu?

Karl Jaspers, filosof și psiholog al secolului al XX-lea, în cartea sa Introducere în filosofie, explică relația cu Dumnezeu în limbajul omului modern, ca idee sau sentiment de bază al unui om istoric. „Pentru omul care vede prin întunericul vieții, Dumnezeu reprezintă toate posibilitățile, inclusiv anihilarea fără speranță.

Apoi, fiecare situație devine o sarcină pentru libertatea omului de a rezista sau de a nu rezolva aceste sarcini. Sarcina, desigur, nu este VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

21

FOCUS DIECEZAN în niciun caz căutarea fericirii pe pământ.“ În loc de o revelație gravată în piatră, credința omului modern este o asumare constantă de riscuri, o trădare a lui Dumnezeu, în care știința, pentru a proteja și facilita viața și religia umană despre cele mai intime experiențe – speranțe și temeri – ale strămoșilor noștri (și poate chiar ale noastre) joacă un rol important. Riscul, miza acestui joc specific uman este în cele din urmă, ca niște copaci de pe malul unui lac „unde cresc plante verzi care produc fructe și copaci care produc fructe, care ascund semințe în pământ.“ Cam așa suntem și noi: producem fructe pe care le ascundem în pământ, sau le fel ca și servitorul din pilda lui Isus, care și-a ascuns talantul în pământ, ca nu cumva să pățească ceva acel talant. Tot așa suntem și noi cu credința noastră și apartenența noastră față de Dumnezeu. O avem bine ascunsă-n pământ... În cuvintele lui Karl Jaspers: „Porunca necondiționată vine la mine ca porunca adevăratei mele existențe adresată chiar existenței mele zilnice. Mă trezesc la conștiința mea, la conștiința despre cine sunt sau cine ar trebui să fiu. Această recunoaștere este vagă la început: va deveni clară doar după acțiunea mea necondiționată. Când recunoaștem porunca, nu mai avem nicio problemă, deoarece suntem siguri de existența noastră, deși în timp întrebările încep din nou, iar în situații noi trebuie întotdeauna să recâștigăm certitudinea.“ O astfel de decizie, deși „concepută la timp“, în momentul dezvoltării sale pare a fi „copleșitoare“ – adică trebuie să acționăm atunci când simțim; dacă vrei să-ți valorifici talantul primit atunci trebuie să o faci.

Sensul de bază al relației cu Dumnezeu este protecția, slujirea și creșterea vieții.

Creștinismul a învățat probabil cel mai mult din exemplul cavalerilor „care luptă în numele

22

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

lui Dumnezeu“ cât de îndoielnică este o orientare spre viață, care servește unei cauze bune (sacre) în principiu, dar care de multe ori rămâne în van, căci noi nu prea acționăm în acest fel. Credinciosul ar trebui să aibă aceeași apartenență la Dumnezeu ca și Isus; și noi să-l numim Abba, Tată în adevăratul sens al cuvântului, să-l simțim aproape de noi.

Mai ales acum în pragul Sfintelor Sărbători și al Timpului Crăciunului să lăsăm pe Isus să se nască în sufletele noastre și el să fie cel care ne îndeamnă la acționare. Să am încredere și să îndrăznesc să-l „sun“ pe Tatăl în fiecare zi, să îmi doresc să am o legătură cât mai strânsă cu el și să devin și eu un cavaler al lui, care să lupte în numele lui Dumnezeu în fiecare zi a vieții sale.

FOCUS DIECEZAN Interviu cu Pr. Attila Puskás

Am învățat să trăiesc unitatea în familie Attila Puskás (născut la Gălăuţaş, jud.

Harghita, 6 februarie 1982) și-a finalizat studiile teologice la Institutul Teologic din Alba Iulia şi a fost hirotonit preot de Arhiepiscopul György Jakubinyi la 29 iunie 2012 la Alba Iulia pentru Arhidieceza de Alba Iulia. Locurile de slujire anterioare sunt: Bistrița din 2012 până în 2013; Sibiu I. din 2013 până în 2017; Stânceni, (jud. Mureş) din 2017 până în 2018; Șilea Nirajului din 2018 până în 2019. În 2019 a prezentat episcopului diecezan de Timişoara, Iosif Csaba Pál cererea, conform căreia ar dori să își continue activitatea pastorală în Dieceza de Timişoara. Părintele episcop a aprobat această cerere şi l-a numit paroh de Reşiţa-Govândari. Acolo slujeşte pr. Puskás de mai bine de un an şi cu această ocazie i-am adresat câteva întrebări: Ce v-a determinat să luaţi decizia de a vă continua activitatea pastorală în Dieceza de Timişoara? De ce aţi ales chiar această dieceză? Aţi mai fost pe meleagurile bănăţene? În al șaptelea an al preoției mele am observat în mine, în jurul meu, că Dumnezeu

dorea ceva. Era greu de înțeles, de văzut clar...

Ce vrea această Voință Superioară?

Am înțeles că toate acestea necesită har și te îndeamnă la aventură. Papa Francisc, în exortaţia sa apostolică, Evangelii gaudium (Bucuria Evangheliei) ne spune, că oricine își asumă riscuri nu este înșelat de Domnul.

Aceste cuvinte mi-au dat curaj în sensul că ar trebui să-l privesc în faţă pe Domnul și să accept această întâlnire. Între timp, a devenit tot mai puternică în mine dorinţa de a cunoaşte mai bine comorile și diversitatea Bisericii universale. Cu ocazia vizitei la Şumuleu Ciuc, Papa Francisc a repetat: „Domnul nu îi dezamăgește pe cei care își asumă riscuri!“ Am simţit, că aceste cuvinte îmi erau adresate mie! Vocea Domnului a devenit tot mai clară în mine. Da, voi risca! Dar cum se va întâmpla și ce va însemna totul, cum s-ar raporta la dorința înnăscută menționată mai sus, a fost vag. După o săptămână m-am dus din nou la Fecioara Ajutătoare din Şumuleu Ciuc pentru a clarifica toate acestea. A fost chiar hramul din sâmbăta Rusaliilor. Am cerut un semn de la Dumnezeu. Mi-am spus că, dacă episcopul în predica sa va repeta declarația Sfântului Părinte făcută cu o săptămână înainte - deci cel care își asumă riscuri nu este dezamăgit de Domnul - atunci voi ști de unde va începe această aventură în voia Domnului. Și iată, episcopul Pál a repetat aceste cuvinte... Semnul primit m-a obligat!

M-am prezentat în faţa episcopului Iosif Csaba Pál cu dorința de a cunoaște mai bine realitatea Bisericii Universale. După o conversație aprofundată și constructivă, Arhiepiscopul Jakubinyi a fost de acord să-mi continui activitatea pastorală pentru câţiva VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

23

FOCUS DIECEZAN ani în Dieceza de Timişoara. Am cerut ajutorul Sfintei Tereza de Lisieux, să mijlocească pentru mine în această călătorie misionară!

Cum a decurs prima întâlnire cu episcopul Pál şi cum aţi primit numirea ca paroh la parohia Reşiţa-Govândari?

Călătorind din Ținutul Secuiesc până în Dieceza de Timișoara, am avut parte de un frumos itinerariu interior. Nu am avut temeri, în ciuda faptului că am ajuns într-o dieceză complet necunoscută mie. Știam că Sfânta Tereza cea Mică îi zâmbea Domnului pentru mine! Și permiteți-mi să spun că acest zâmbet am revăzut pe fața episcopului Pál atunci când m-a salutat cu drag într-un dialog scurt și plin de iubire în timp ce primeam numirea mea. Am primit o mare încredere de la domnul episcop, l-am primit pe Domnul Isus! Am riscat! Domnul Episcop a riscat și el!

Familia, prietenii, cunoscuţii cum au primit decizia Dumneavoastră?

Provin dintr-o familie numeroasă, suntem opt frați și am trăit pentru o perioadă de timp cu zece persoane în familie. Acolo am învățat să trăiesc în sisteme mai mari, să gândesc și să exprim armonia prin ingeniozitate. Am învățat să trăiesc unitatea în familie. Și una dintre forțele motrice din spatele acestui lucru

24

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

a fost darul libertății unul față de celălalt.

De aceea, părinții și frații mei au respectat decizia mea. Între prietenii și cunoscuții mei s-au exprimat diverse interpretări.

Cum aţi fost primit de comunitatea Parohiei Preasfânta Treime din Reşiţa?

Privesc înapoi cu plăcere la Liturghia la care am fost prezentat de către Pr. Pălie Veniamin, decan de Caraş. Prin salutări călduroase, credincioşii mi-au dăruit o sărbătoare. Este adevărat, unii au afirmat că au avut temeri în privinţa cunoştinţelor mele de limba română... Realitatea este că membrii parohiei noastre fac parte din șase naționalităţi, iar majoritatea lor sunt vorbitori nativi de limba română.

Slujiţi aici de aproape un an, probabil că ați reuşit să cunoaşteţi o parte din dieceză. În comparație cu locurile de slujire anterioare, vedeți similitudini și diferențe? Ați avut aici vreo experiență care a venit ca o surpriză, pe care nu ați mai întâlnit-o până acum?

Acest loc de slujire îmi amintește oarecum de experiența din perioada când eram capelan la Sibiu, timp de patru ani şi îmi serveste ca un bun exemplu. Sunt recunoscător pentru anii de experiență pe care i-am petrecut acolo, mai ales că Pr. Oskar Raicea, arhidiacon, a avut încredere în mine pentru a-mi exprima abilitățile spirituale în comunitatea multilingvă. Trebuie să spun că am părăsit Sibiul cu anumite valori, pentru că, în calitate de capelan, când mi-am prezentat ideile pastorale Părintelui-arhidiacon, el m-a acceptat întotdeauna cu mare încredere, spunând: „Nu vreau să stric nimic din ceea ce este bun.“ Aceste cuvinte mi-au dat impuls!

Desigur Parohia Preasfânta Treime din Reşiţa are o gamă mai largă de multilingvism.

Românii, maghiarii, germanii, croații, cehii și bulgarii colorează realitatea. Acest lucru îl face mai dificil, dar aduce mai multă bucurie pastorală.

FOCUS DIECEZAN dar sărbătoarea aniversară i-a atras pe toți înapoi în comunitate. Pentru acest har sunt deosebit de recunoscător.

În prezent caut: care este voia Domnului aici, în această realitate? În ce și cum vrea Duhul Sfânt, Domnul Dumnezeu, să coloreze sau să recoloreze relațiile, întâlnirile, dialogurile dintre enoriași?

Ce vă oferă bucurie sau vă dă un nou impuls la Parohia Reşiţa?

Am preluat o parohie frumoasă de la părintele Simon Ciubotaru. Experimentez puteri spirituale proaspete în rândul enoriaşilor. Această prospețime modelează și ne face să experimentăm Frumosul Isus din mine, din noi. Sunt fratele unei comunităţi generoase. Sunt entuziasmat atunci când persoana Domnului Frumos strălucește în bucuria, durerea și creativitatea fraților. Acest lucru vindecă şi încântă. Noul fruct inspiră, ne bucură și ne dă speranță. Apropo, mă bucur, de asemenea, că-mi pot fructifica cunoştinţele în îngrijirea pastorală a credincioșilor vorbitori de limba română.

La cea de-a 20-a aniversare a existenței parohiei, l-aţi surprins pe Părintele Episcop cu un cadou frumos.

De unde a venit ideea și cum ați implementat-o?

Am transcris pe note muzicale motto-ul Episcopului Pál: Serva eos in nomine Tuo. Am cerut o melodie de la Duhul Sfânt, stăpânul armoniei, care să exprime simplitatea, modestia, ca semn al rafinamentului suprem.

Am încredințat această dorință muzicienilor parohiei noastre. Cu acest pasaj muzical al Scripturii, ca motto al episcopului, dorim să ne rugăm împreună cu episcopul nostru pentru dieceza care i-a fost încredințată: serva eos in nomine Tuo! Merită văzut: https://www.youtube.com/ watch?v=6Ik3YNO_evM&feature=youtu.be Care sunt sursele din care Dvs, ca preot, primiţi forță nouă și un nou impuls?

Sursa principală este întâlnirea și dialogul constructiv cu preoții. Consider că unitatea preoțească este cea mai necesară forță. Acel dar, când îl mărturisim, când vorbim despre acela, care este Maestrul nostru!

Parohia Preasfânta Treime a sărbătorit recent 20 de ani de existenţă.

Cum a decurs această sărbătoare?

A fost un dar de la Dumnezeu, că am putut sărbători. O sărbătoare înălţătoare, unde neam exprimat recunoştinţa pentru tot ceea ce am primit de la Domnul în decursul anilor.

Pandemia i-a izolat oarecum pe credincioși, VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

25

SPIRITUALITATE Marybell KÖSZTNER

Scrisoare către Isus

În următoarele rânduri dorim să vă prezentăm o scrisoare a unei eleve către Isus, rândurile ei exprimând foarte bine ceea ce este în sufletul acestei copile, rânduri și gânduri pe care dorim să le împărtășim cu cititorii noștri. Scrisoarea a sosit la redacția noastră prin intermediul unei colaboratoare.

Eu mă întâlnesc cu Isus în fiecare zi prin rugăciunile mele; dacă ar fi o întâlnire fizică cu El, reacția mea ar fi: „Isuse al meu preaiubit, Învățătorule, sunt atât de fericită să te întâlnesc! Cred în tine, în patimile tale, în moartea și învierea ta! Cred că ești alături de mine și de familia mea întotdeauna!

Te rog să ai grijă de sufletul bunicului meu, pe care l-ai chemat la tine din această lume în Sărbătoarea Sfintelor Paști, iartă-i toate greșelile și păcatele... Primește-l în Împărăția ta cerească și oferă-i pacea, liniștea, fericirea și odihna veșnică; iar pe mine și familia mea, ocrotește-ne mereu și dăruiește-ne sănătate, putere, liniște sufletească și să nu ne despărțim niciodată!

Te mai rog să ai grijă de toți oamenii de pe pământ, ajutându-i în nevoile lor, iar pe cei necredincioși, fă-i să se întoarcă la tine!

Mulțumim lui Dumnezeu pentru tot!“ „Isuse, te recunosc ca rege al universului. Toate făpturile pentru tine au fost create. Foloseștete de toate drepturile tale asupra mea. Reînnoiesc jurământul meu de la botez și îți făgăduiesc că voi trăi cu adevărat creștinește.

Mă oblig să fac, după puterile mele, ca drepturile lui Dumnezeu și ale Bisericii tale să triumfe.

Isuse, ție îți ofer toate faptele mele, pentru a dobândi ca inimile tuturor să recunoască regalitatea ta sfântă și astfel Împărăția ta purtătoare de pace să se statornicească în lumea întreagă.” Amin!

26

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

ANUNÈš

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2020

27

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVI Nr. 6 (316-317)

ISSN 1454-1025

Sponsor:

Partener: