EVENIMENTELE S|PT|M+NII
Propunerile APPR de APPR a transmis în scris Ministerului Agriculturii câteva propuneri concrete, punctuale, de îmbunåtå¡ire a PNS. Cristina Cionga, directorul pentru politici europene al organiza¡iei, spune cå reprezentan¡ii ministerului au fost foarte deschi¿i la solu¡iile concrete pe care APPR le-a gândit.
Rota¡ia culturilor (GAEC 7) Pentru condi¡ia de rota¡ie a culturilor (GAEC 7), APPR propune o schemå în beneficiul cultivatorilor de porumb care practicå monocultura. Mecanismul a fost gândit de Fran¡a, care a gåsit o porti¡å în Regulamentul 2115/2021 privind elaborarea PNS, pornind de la premisa cå porumbul este una dintre culturile cele mai eficiente în stocarea carbonului, contribuind la obiectivul de neutralitate climaticå. Schema presupune: - asigurarea condi¡iei de diversificare, prin înfiin¡area a mai multor culturi, în func¡ie de suprafa¡å (între 5 ha ¿i 30 ha trebuie så se foloseascå cel pu¡in douå culturi diferite). ¥n cazul suprafe¡elor de peste 30 ha sunt necesare cel pu¡in trei culturi diferite; în ambele cazuri, cultura principalå poate så acopere maximum 75% din teren. ¥n cazul fermelor de peste 30 ha, suplimentar, douå culturi preponderente pot så acopere împreunå maxim 95% din terenul arabil. - asigurarea acoperirii pe timpul iernii a suprafe¡ei de pe care s-a recoltat porumbul; covorul vegetal poate fi semånat cu specii fixatoare de azot în 8
acelea¿i condi¡ii cerute de angajamentul de agro-mediu “Culturi verzi”, dar nu vor fi eligibile pentru acest angajament, pentru a evita dubla compensare.
Procentul minim alocat elementelor neproductive (GAEC 8) APPR solicitå MADR så precizeze defini¡ia pârloagei, perioada în care suprafa¡a respectivå nu poate fi cultivatå ¿i bunele practici care trebuie aplicate. Ecoschema “Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil” APPR propune reformularea condi¡iilor generale ¿i specifice. Condi¡ii generale: fermierul trebuie så de¡inå o exploata¡ie de minim 5 ha teren arabil, cu parcele de minim 0,3 ha ¿i så cultive pe minim 5% din totalul terenului arabil declarat, culturi anuale bogate în proteinå vegetalå/leguminoase, fixatoare de azot, care se pot recolta, precum: soia, mazåre de consum/furajerå, måzåriche, sparcetå, trifoi, facelia, fasole, fasoli¡å, ghizdei, nåut, lupin, linte, bob, lucernå, arahide, amestecuri de leguminoase ¿i graminee perene. Condi¡ii specifice: în cadrul tehnologiilor agricole în teren arabil benefice pentru mediu, fermierul trebuie så aplice la alegere una dintre practicile benefice pentru mediu, din cele cinci de mai jos, dupå caz, în func¡ie de dotarea tehnologicå de care dispune: (a) Trebuie så aloce peste 4% din terenul arabil pentru elementele neproductive (inclusiv teren låsat pârloagå). Pentru calcularea propor¡iilor diferitelor culturi, suprafa¡a acoperitå de o culturå poate include elemente de peisaj care fac parte din suprafa¡a eligibilå: arbori izola¡i, arbori în aliniament în cazul în care lå¡imea ¿irului de arbori måsuratå
la nivelul solului nu depå¿e¿te 2 m, pe care nu se poate desfå¿ura activitate agricolå; în cazul perdelelor forestiere lå¡imea acestora poate fi de maxim 30 de metri. (b) Så practice diversificarea culturilor prin înfiin¡area mai multor culturi pe terenul arabil, în func¡ie de suprafa¡å, dupå cum am precizat mai sus (la GAEC 7), cu urmåtoarele condi¡ii suplimentare: indiferent de mårimea exploata¡iei pentru care solicitå sprijinul prin aceastå ecoschemå, în cazul în care suprafa¡a de teren arabil este cultivatå în propor¡ie de peste 75% cu iarbå/plante erbacee/leguminoase, sau acoperitå cu culturi aflate sub apå o mare parte a ciclului de produc¡ie, pe suprafa¡a råmaså, cultura principalå trebuie så ocupe maximum 80% din terenul arabil; suprafe¡ele pe care se seamånå un amestec de semin¡e, indiferent de speciile incluse în amestec, sunt considerate acoperite cu o singurå culturå. (c) Så practice o tehnologie de agriculturå de tip conservativ - “No tillage sau minimum tillage” pe cel pu¡in 50% din suprafa¡a exploata¡iei, caz în care este eligibil pe întreaga suprafa¡å exploatatå. Lucrårile solului pentru agricultura conservativå exclud aratul (întoarcerea brazdei). (d) Så aplice practica de (i) fertirigare ra¡ionalå - care presupune administrarea apei în func¡ie de stadiul de cre¿tere ¿i dezvoltare a plantelor ¿i de gradul de umiditate din sol, optimizarea programului de udåri în func¡ie de stadiul de cre¿tere ¿i dezvoltare a plantelor sau (ii) fertilizare fazialå frac¡ionatå a azotului (foliar sau la sol, efectul nutritiv al îngrå¿åmintelor chimice sporind cu peste 30% la azot, cu 20 - 25% la fosfor ¿i cu 15 - 20% la potasiu), pe toatå suprafa¡a exploata¡iei sau pe o parte a exploata¡iei, caz în care este eligibil doar pe suprafa¡a exploatatå sub aceastå formå agrotehnicå. Profitul Agricol 8/2022