mecanismelor acomodării și asimilării. Totodată, elevii sunt recunoscuți ca fiind autonomi în gândire. Aceștia își descoperă aptitudinile prin practică, și nu în urma unei predări pasive.17 Cea de a doua abordare pedagogică are la bază ideea că elevii își construiesc realitatea prin interacțiuni interpersonale în context social. Mediul educațional este privit drept un eșafod, un cadru care plasează în context învățarea și facilitează conexiuni între informații, prin cunoștințe teoretice și interacțiuni, cu scopul învățării. Studiile ambilor psihologi recunosc importanța situării celui care învață în centrul actului educațional. Mai mult, ambele au stat la baza teoriilor progresiste ale educației. 1.2. Spațiul obiectiv și spațiul relațional Două concepții ale spațiului decurg din încadrarea diferită a mediului construit în sistemul de relații socio-cultural concret . În esență, concepția obiectivă presupune o dihotomie între material și socio-cultural. Spațiul nu părăsește domeniul material (al materiei), el există doar sub forma unui recipient al activităților umane. Privit în concepția relațională, pe de altă parte, proprietățile materiale ale spațiului nu sunt separate de cele socio-culturale. Mai mult, materia, spațiul construit în cazul de față, deține abilitatea de a genera interacțiuni între ocupanți și este la rândul ei generată de aceleași acțiuni și relații.18 Spațiul obiectiv Obiectivitatea spațiului desemnează poziția sa neutră în raport cu activitatea umană. Astfel conceptualizat, mediul construit se prezintă drept un cadru care găzduiește interacțiunile umane și rămâne de cealaltă parte a discursului socio-cultural. Evident, fără a-și periclita, statusul, spațiul își păstrează capacitatea de a organiza și ierarhiza relațiile dintre cei care îl ocupă. Mai mult decât atât, influența asupra activităților și capacitatea de a le modela, afectând într-un mod sau altul rezultatele lor, rămâne în domeniul spațiului astfel conceput. Totodată, neutralitatea presupune o relație într-un singur sens între spațiu și viața pe care o găzduiește. Altfel spus, primul operează asupra celui de-al doilea, și nu invers. De fapt, obiectivitatea, sau neutralitatea, se referă la atributul generic al spațiului construit - privit abstract - și lipsit de efecte asupra experienței, asupra simțurilor consumatorilor de spațiu, a utilizatorilor. Aici merită subliniat faptul că gestul arhitecturii imaginate și apoi întrupate în proiect 17
McLeod, Saul. A., Jean Piaget's Theory of Cognitive Development [online], 6 iunie 2018, p. 10. Disponibil pe Internet la adresa: https://www.simplypsychology.org/piaget.html 18 Ellis, Robert A.; Goodyear, Peter (editori), Spaces of Teaching and Learning. Integrating Perspectives on Research and Practice, Singapore: Springer, 2018, pp. 15‐17.
13
