Zile și Nopți Sibiu, 15-28 februarie 2023

Pop Culture Magazine

COVERSTORY

În sfârșit, avem zăpadă!

Ce sporturi putem practica?

zilesinopti.ro

facebook.com/zilesinoptiSibiu

Votează cele mai de succes

FEMEI din România: topfemeidesucces.ro

POP-UP STOR iEs: CUPLURI CELEBRE ÎN POP CULTURE | ARTĂ: COSMIN PERȚA

MUZICĂ: GRAMMY-URILE | TEATRU: INTERVIU DUMITRU ACRIȘ

BALET: INTERVIU VALENTIN BARTEȘ |

GURMAND: POFTIȚI LA DULCE SĂRAT

ACCOMMODATIONGASTRONOMY SPA EVENTS

www.hermannshotel.ro

Salut, Sibiu

Zi mersi!

Pentru acest început de an vă propun să exersăm recunoștința.

Să ne uităm în jur și să vedem lucrurile frumoase, oamenii care încearcă să aducă întâmplări pozitive în societate, cei care înfrumusețează bula din jurul lor, să ne uităm la aspectele pozitive ale orașului și facilitățile lui, să ne umplem sufletul cu mulțumire și cu gratitudine.

Mi-a venit ideea asta când mă aflam zilele trecute într-un spațiu despre care puteam jura că este îngrozitor, din auzite, însă odată ajunsă acolo am constatat că sufăr de o prejudecată inconștientă și că ar trebui să privesc lucrurile din jurul meu cu mai multă îngăduință și apreciere.

Așadar mi-am zis, nu e prea târziu pentru o nouă rezoluție de an nou: să privim lumea cu mai multă deschidere. Ceea ce vă propun și vouă. Iar dacă ne întâlnim pe stradă și zâmbim amândoi, pentru că suntem recunoscători universului pentru această zi minunată, cu siguranță că o să ne facem reciproc ziua mai frumoasă.

Ediţia de Sibiu

Apare bilunar - gratuit

nr. 02 (403) | 15 - 28 februarie

 Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu

 /zilesinoptiSibiu

 zilesinopti.ro

Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)

Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro.

Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60

Așadar, Sibiu, sunt recunoscătoare că vom avea un nou parc în oraș și abia aștept să-l vizitez.

Sunt recunoscătoare pentru oamenii care aduc bunătatea în acest oraș ajutându-și aproapele: Fundația Comunitară, Animal Life, ALEG, Sus Inima, Baby Care, Centrul Cultural Arab și Centrul Ucrainean. Pentru Spitalul de Pediatrie care arată foarte bine și e curat și civilizat. Pentru Biblioteca Astra care de când are un nou director este mult mai dinamică și pare desprinsă din vremurile prezentului. Sunt recunoscătoare celor de la Jujube Atelier, un mic butic pe str. Faurului pentru că ne obligă să fim mai chic decât ne vrea acest oraș. Mă bucur de spațiul artă.nonstop de pe strada Tribunei care are lunar o expoziție nouă de artă contemporană în vitrina sa și oferă o alternativă culturală unei sâmbete friguroase. Îmi fac cumpărăturile de la Piața Tansilvania și sunt recunoscătoare să am prilejul de a mă bucura de simplitatea gusturilor autentice.

ș.a.m.d

Tu pentru ce ești recunoscător?

Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10

Director vânzări: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60

Administrativ -Vânzări: Mariana Trif | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39

Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro

Redactor colaborator: Monika Tompos

Layout & DTP: Gabriela Hogea

Viața orașului...

În timp ce bifăm în calendar ultimele zile calendaristice de iarnă și ne pregătim de sosirea primăverii suntem cu ochii pe cele mai faine evenimente care dau viață orașului: spectacole de teatru și balet, ateliere creative, concerte simfonice și proiecții de neratat la ESTE Filmul de Miercuri. Nu pierdem din vedere nici sărbătorile ce ne așteaptă: Dragobetele, 1 și 8 Martie, prilejul perfect pentru o aventură în oraș alături de cei dragi.

Directorul Filarmonicii de Stat Sibiu va urca pe scenă în calitate de dirijor pentru a conduce concertul simfonic programat joi, 23 februarie, de la ora 19. Orchestra filarmonicii sibiene va fi acompaniată de patru invitați speciali: pianista Adriana Toacsen, chitaristul Costin Soare, violonista Raluca Stratulat și violoncelista Andreea Țimiraș. Împreună vor oferi publicului meloman sibian lucrări aparținând unor cunoscuți compozitori români: ”Concert pentru pian și orchestră nr. 2” de Pascal Bentoiu, ”Concert pentru chitară și orchestră” de Dumitru Capoianu și ”Vitrines & Vitraux pentru vioară, violoncel și orchestră” de Dan Dediu. Concertul va avea loc la Sala Thalia, iar prețul unui bilet e de 40 lei - bilet întreg și 20 lei - bilet redus pentru elevi, studenți și pensionari.

Un spectacol despre cum generații de-a rândul își transmit aceleași scheme de gândire, și mai ales, despre cum generația de azi are curajul și forța de a se uita în urmă și a face curat. ”Perfect compus” se joacă în 19 februarie, ora 19, la Sala Studio a TNRS.

Teatrul de Balet Sibiu prezintă pe 24 februarie și 10 martie, ora 19, la Centrul Cultural ”Ion Besoiu”, un spectacol coupé cu ”În numele bucuriei”, dans spaniol, coregrafia Angel Martinez Sanchez și ”Noaptea Valpurgiei”, balet clasic, coregrafia Valentin Barteș.

Trupa Luna Amară se întoarce la Sibiu vineri, 24 februarie, de Dragobete, pentru lansarea celui mai nou single ”Ne iubim mai mult când dormim”. Concertul va avea loc la Oldies Pub, începând cu ora 19. Despre noua piesă, artiștii spun că ”sapă în ridurile unor nopți nedormite ale căror dimineți aduc doar leșia stoarsă din singurătăți zgomotoase și speranța firavă că ne iubim mai mult când dormim”. Preț bilet: 40 lei. Bilete disponibile pe iabilet.ro.

m-am trezit că o pare din actorii cu care lucram pentru spectacol fusese luată pe front. Din fericire, am reușit să plec înainte de a fi încorporat și eu, la rândul meu, având cetățenie rusă. Așa că am ajuns în România, lăsând în urmă o țară în care conflictele escaladaseră. Teatrul din Sibiu mi-a devenit, astfel, un refugiu. Iar, după ce am ajuns să-i cunosc și pe actorii de aici, am știut exact care va fi textul pe îl vom monta: ”Livada de vișini” de Cehov.

DUMITRU ACRIȘ

Despre ”Livada de vișini”, cea mai recentă premieră a Teatrului Național ”Radu Stanca”, dar și despre cum teatrul din Sibiu i-a devenit, la propriu, un refugiu, am stat de vorbă cu regizorul Dumitru Acriș.

Anul trecut, spectacolul ”Casa” a fost prezentat în cadrul FITS. La nici un an distanță te pregătești de prima premieră pe scena Naționalului sibian. Cum a început colaborarea cu echipa TNRS? Mă aflam în Rusia când am fost sunat de domnul Constantin Chiriac, care mi-a propus să vin să montez în Sibiu. Asta se întâmpla la un an după ce participasem la FITS cu spectacolul ”Casa”, după M. Gorki. Am fost extrem de încântat de propunere, însă nu am putut să dau un răspuns pe loc. În acel moment eram în plin proces de punere pe picioare a spectacolului ”Micii burghezi” după Gorki și ne confruntam cu o problemă serioasă: în Rusia începuse mobilizarea. Astfel, peste noapte,

De ce ai optat pentru ”Livada de vișini”? Cât de relevant e în zilele noastre textul lui Cehov, scris acum mai bine de 100 de ani? ”Livada de vișini” e ultima piesă scrisă de Cehov, pe patul de moarte. E, așadar, piesa în care Cehov a investit poate cea mai multă iubire, adunând la un loc elemente, detalii, aspecte care l-au preocupat toată viața. ”Livada de vișini” e, din punctul meu de vedere, chintesența creației cehoviene, cu un mesaj care e mai actual ca niciodată. În ea se vorbește despre legătura cu propria noastră memorie, despre conexiunile emoționale cu proprii părinți și copii, cu ceea ce iubim și cu ceea ce ne rănește. Bineînțeles, un astfel de text atât de sensibil are nevoie de o trupă de actori extrem de talentați. Genul de actori pe care aveam să-i întâlnesc în Sibiu și cu care aveam să construiesc spectacolul, pornind chiar de la experiența de viață a fiecăruia. Am lucrat mult folosind metoda de acțiune prin studiu, încercând să clădim personajele cehoviene pornind chiar de la istoria lor afectivă. Acest principiu m-a ghidat încă de când am făcut castingul.

”Oriunde mă duc port cu mine rădăcinile, lucrurile pe care le iubesc și care mă încarcă emoțional”

Foto © TNRS_Andrei Văleanu

Care e cheia de joc pe care ai propus-o pentru montarea piesei ”Livada de vișini”? Am optat pentru formula spațiului gol, pentru că e cea mai riscantă formă de teatru. Această estetică funcționează doar atunci când ai actori foarte buni. Însă având alături actori ca Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Diana Fufezan, Adrian Matioc, Pali Vecsei, Mariana Mihu-Plier sau Diana VăcaruLazăr, nu am avut nicio temere. De fapt, echipa de actori a ocupat atât de armonios și organic spațiul scenic, încât nici nu am putea spune că există personaje principale și secundare. Astfel de detalii se diluează și, de altfel, nici nu au relevanță în cazul textului cehovian. Ceea ce contează, cu adevărat, și cred că am reușit să aducem pe scenă, e modul în care actorii funcționează împreună ca o orchestră.

Spectacolul vorbește și despre dezrădăcinare. E un sentiment cu care te-ai confruntat, ținând cont de faptul că te-ai născut în Moldova, dar ai montat ani buni în Rusia, Anglia, România?

Am plecat din Republica Moldova în 2012, cu un sentiment amar în ceea ce privește teatrul în care lucrasem până atunci. Am plecat la Moscova, unde am urmat studiile Universității GITIS, cea mai prestigioasă școală de regie din Rusia, printre ai cărei absolvenți se numără nume precum Eimuntas Nekrošius, Rimas Tuminas sau Andriy Zholdak.

Am avut oportunitatea de a face parte din clasa profesorului Leonid Heyfets, fost absolvent al Mariei O. Knebel, ea fiind studenta directă a lui Stanislavski. În această școală am petrecut 5 ani. Am ajuns apoi în România, stabilindu-mă la București. Dar, chiar dacă domiciliul meu e în București, casa mea e exact teatrul în care lucrez, pe o perioadă de o lună sau două, în funcție de nevoile proiectului. Căminul meu de acum e Sibiul, tot așa cum alte orașe mi-au fost până în prezent cămine temporare. Viața mea e, prin urmare, destul de nomadă, însă, oriunde mă duc, port cu mine rădăcinile, lucrurile pe care le iubesc și care mă încarcă emoțional.

Ce ți-ai dori să fie în mintea spectatorilor după ce vizionează ”Livada de vișini”? Nu neapărat în mintea lor ar trebui să se petreacă ceva, ci în sufletul lor. Instrumentele cu care noi, regizorii, lucrăm e sufletul uman, în timp ce munca actorilor pe scenă trebuie să se răsfrângă direct tot asupra sufletelor spectatorilor. Mi-aș dori ca publicul să plece de la spectacol cu un nou nivel de înțelegere a relațiilor care îi leagă de ceea ce iubesc și de ceea ce îi înconjoară. Nu ne alegem țara, rudele, părinții și, poate, nici măcar destinul, însă ne definim prin conexiunile emoționale cu ceilalți. Mi-aș dori ca publicul să plece de la spectacol cu dorința de a valorifica și mai mult ceea ce iubește, ceea ce e trecător, ceea ce ne face umani.

Fiind prima colaborare cu teatrul sibian putem spune că e începutul unui proces de descoperire reciprocă. Ce descoperiri ai făcut odată cu acest spectacol despre actorii sibieni, despre oraș? Actorii m-au făcut să vreau să vin în fiecare dimineață la repetiții și să nu vreau să plec imediat după ce acestea se termină. Asta e poate cea mai mare împlinire pe care un regizor o poate simți în momentul în care lucrează pentru un spectacol. Mă bucur mult că am ajuns să-i cunosc, să le știu rănile, durerile, iubirile și să folosesc toate aceste experiențe personale în ”Livada de vișini”. Cât privește Sibiul, dacă e cu adevărat un lucru pe care îl apreciez nespus la el, e nu doar faptul că e unul dintre cele mai vii, mai dinamice orașe din România, ci și că spectatorii săi sunt cultivați și au capacitatea de a rezona cu frumosul.

POP-u P STOr i es

Cupluri celebre în poveştile pop(ulare) moderne

Pentru că luna februarie a ajuns să fie cunoscută ca Luna Iubirii, alături de sărbătorile dedicate sentimentului, această perioadă poate reprezenta și un prilej perfect pentru a reflecta asupra modului în care dragostea este ilustrată în universul Pop culture, prin intermediul cinematografiei (fiind spațiul în care apar nenumărate mituri moderne, pe care le asociem, uneori involuntar, cu realitatea noastră).

Astfel, fie că vorbim despre producții idealizate, care, prin poveștile lor grandioase, ne oferă speranță, ne inspiră, ne emoționează sau ne întristează, ori despre cele apropiate de viața de cuplu de zi cu zi, care ne reamintesc că viața nu trebuie întotdeauna să fie perfectă, în spațiul Pop culture putem găsi câte ceva pentru fiecare perspectivă asupra iubirii.

Începând cu una dintre cele mai faimoase povești din istoria cinematografică, atunci când ne gândim la dragostea dintre două personaje (care, în acest context, nu poate fi separată de virtute și sacrificiu), nu putem să nu ne amintim de Rick Blaine (Humphrey Bogart) și Ilsa Lund (Ingrid Bergman), a căror istorisire contrazice profund ideea de happily ever after, arătând cum, deși nu vom putea întotdeauna

să petrecem atât de mult timp pe cât ne-am dori cu oamenii pe care îi iubim, sentimentul

rămâne la fel de puternic și real: „We’ll always have Paris” (Casablanca, 1942).

Continuând cu perioada

Old Hollywood, Audrey Hepburn a adus la viață, alături de actori precum

Gregory Peck, Humphrey Bogart, William Holden, Gary Cooper, Fred Astaire

și George Peppard, o serie de povești de dragoste ce au rămas cu noi până în prezent. Ne amintim, astfel, de Roman Holiday, unde îi privim pe jurnalistul

american Joe Bradley și pe

Prințesa Anna explorând Roma și fugind de monotonia vieții de zi cu zi, de Sabrina

și My Fair Lady, două povești fermecătoare, în care sunt integrate și probleme contemporane prezente în relații, precum diferențele sociale, Funny Face, care îi are în prim-plan pe Jo Stockton (un librar care acceptă un contract de modeling)

și Dick Avery (editor și fotograf de reviste de modă)

și de faimosul Breakfast at Tiffany’s, care spune povestea dintre Holly Golightly și scriitorul Paul Varjak.

Dacă ne apropiem de lumea contemporană, în memorie ne vor apărea noi perechi legendare, folosite ca referințe atât în viețile personale, cât și în alte produse culturale. Pentru

început, Jack Dawson și Rose DeWitt (pe care îi vom revedea în cinematografe

începând cu data de 10 februarie) reprezintă unul dintre cele mai cunoscute cupluri din toate timpurile, povestea lor, inspirată de scufundarea Titanicului din

1912, ilustrând perfect ideea de suflete pereche. Apoi, nu putem uita nici de Will Turner și Elizabeth Swann, din filmele Pirates of the Caribbean, care, după ce sunt separați, se regăsesc unul pe celălalt la finalul seriei, de Patrick și Kat (10 Things I Hate About You), o reinterpretare în stilul anilor ’90 a piesei lui William Shakespeare, The Taming of the Shrew, de Edward și Vivian (Pretty Woman), care ne-au cucerit prin umor (și prin faimosul colier cu 23 de rubine, purtat de Julia Roberts), de Cher și Josh (Clueless), o rescriere a cuplului format din Emma Woodhouse și George Knightley, de Carrie Bradshaw și John Preston (Mr. Big), pentru cel de-al doilea film, care se încheie cu momentul oferirii diamantului negru semnat de designerul italian Itay Malkin, de Baby, Johnny și dansul lor legendar, pe piesa Time Of My Life, din Dirty Dancing, de Bella Swan și

Edward Cullen („Let’s start with forever”), de Elizabeth Bennet și Darcy, din ecranizarea romanului lui Jane Austen, din 2005, și de Prințesa Leia și Han Solo (Star Wars), alături de cunoscutele „I love you” și „I know”.

Mai departe, nu putem uita nici de Daisy Buchanan și Jay Gatsby, care ne poartă prin lumea anilor ’20, de trista poveste dintre Mia și Sebastian (La La Land), ce amintește de Casablanca, de Mark și Bridget Jones (o reinterpretare a romanului „Mândrie și Prejudecată”), de Ennis și Jack (Brokeback Mountain, o adaptare a nuvelei lui Annie Proulx), de Katniss Everdeen și Peeta Mellark (Hunger Games), de Oliver și Elio, alături de faimoasa replică „Call me by your name and I’ll call you by mine”, de Gus și Hazel Lancaster (The Fault in Our Stars), care ne arată cum, uneori, iubirea are puterea de a vindeca pe cineva (ducându-ne cu gândul și la A

Walk to Remember), de Joe și Kathleen (You’ve Got Mail), o reprezentare din anii ’90 a ceea ce astăzi numim online dating, de Joel și Clementine (Eternal Sunshine of the Spotless Mind), care prezintă cât de important este să ne amintim chiar și lucrurile dureroase din viață, de Molly și Sam (Ghost), Chiron și Kevin (Moonlight) și, în final, Héloïse și Marianne (Portrait of a Lady on Fire).

Alături de cele enumerate mai sus, ne putem îndrepta atenția și asupra filmelor cu caracter biografic, ce amintesc de cupluri din lumea reală, completate în universul cinematografic prin replici memorabile și momente emoționante. De exemplu, în The Notebook, povestea de dragoste dintre Allie Hamilton (Rachel McAdams) și Noah (Ryan Gosling), spusă prima dată în volumul scris de Nicholas Sparks, în 1996, are la bază viața bunicilor soției scriitorului, care, după o relație de 60 de ani, demonstrau în fiecare zi cum iubirea reală poate supraviețui trecerii timpului. Un alt film biografic, care de data aceasta spune frumoasa poveste dintre Johnny și June Carter Cash, este Walk the Line, una dintre cele mai cunoscute secvențe din peliculă fiind momentul în care cântăreața a fost cerută în căsătorie pe scenă, în fața a 7.000 de oameni, în timpul unui concert din Ontario.

Mergând pe aceeași idee, Frida spune istoria cuplului format din Frida Kahlo și soțul ei, Diego Rivera, documentată

datorită jurnalelor artistei mexicane, Cleopatra (1963) ne amintește de relația tragică a Reginei cu generalul roman Marcus Antonius, avându-i pe Elizabeth Taylor

și Richard Burton (care formează un alt cuplu legendar și în Who’s Afraid of Virginia Woolf) în roluri principale, Dickinson prezintă relația dintre poeta americană Emily Dickinson și Susan Gilbert, iar în final, una dintre cele mai faimoase povești din istorie, ilustrată în filmul cu același nume, este cea dintre bandiții Bonnie și Clyde, cunoscuți atât pentru furturile săvârșite, cât și pentru finalul lor sumbru.

Un alt spațiu în care putem urmări povești de dragoste legendare este și universul lui Walt Disney, majoritatea miturilor moderne despre iubire avându-și originea în celebrele animații.

Astfel, ne gândim la Aladin și Prințesa Jasmine și la iubirea lor care învinge prejudecățile celor din jur, la Tiana și Naveen (The Princess and the Frog), care rup blestemul vrăjitorului Facilier, la Anna și Kristoff (Frozen), care ne vorbesc despre importanța prieteniei într-un cuplu, la Hercule și Megara, unde apare din nou tema sacrificiului de sine, Rapunzel și Eugene (Tangled), Mulan și generalul Shang, Nala și Simba (The Lion King), Thomas O’Malley și Ducesa (Pisicile Aristocrate) și, una dintre cele mai triste istorisiri Disney, Carl și Ellie, din producția Up. Indiferent dacă percepem luna februarie ca fiind Luna Iubirii sau nu, putem privi, prin intermediul universul Pop culture, nenumărate perspective asupra sentimentului, împreună cu miturile, legendele și basmele sale, amintindu-ne, poate, cum iubirea va rămâne o emoție universală, pe care, indiferent de circumstanțe, ar trebui să o sărbătorim și apreciem în fiecare zi.

„Într-o zi mă plimbam prin pădure și am găsit o bucată de lemn care m-a inspirat foarte mult, așa că am luat-o acasă și am creat o sculptură din ea. I-am arătat-o tatălui meu, căruia i-a plăcut tare mult, așa că am început să facem asta împreună. Rapid, asta s-a transformat într-un joc, o combinație a creativității noastre.

Tatăl meu a fost profesor la Academia de Agricultură din Kiev și obișnuia să citească tot felul de lucruri. Era foarte interesat de povești populare, mituri și legende, și mi-a transmis și mie pasiunea aceasta. De-a lungul anilor, ne-am notat mai multe citate care ne-au impresionat, iar în

cele din urmă am ajuns să ne aventurăm în pădure pentru a căuta obiecte care aduceau cu acele citate.

Așa am ajuns să dezvoltăm un joc în care noi cream cuvinte fantastice, iar apoi ne foloseam de ele ca să găsim obiecte în pădure, pe care le transformam în sculpturi. Era bazat pe Glokaya kuzdra, care vine din limba rusă și se referă la un joc de cuvinte intraductibil, care nu înseamnă nimic, dar care te face să simți lucruri și creează o mulțime de asocieri în mintea ta. Unele cuvinte sună dur, aspru sau pur și simplu rău. Altele par mai degrabă plăcute, rotunde și delicate. Ceea ce rezultă este o combinație de cuvinte

care nu înseamnă nimic, dar sună a ceva. Cuvintele sunt compuse într-un mod corect gramatical, la fel și fraza, dar ele nu înseamnă ceva anume. Glokaya kuzdra. Tatăl meu a avut în cele din urmă o expoziție în Tallinn, Estonia, când avea optzeci și opt de ani. Am creat circa douăzeci și cinci de sculpturi în douăzeci de ani.

Întotdeauna mi-a plăcut să inventez lucruri și să realizez proiecte. Am fost inginerul șef al unuia dintre departamentele metroului din Kiev. Acum aproximativ treizeci de ani am făcut un proiect care a optimizat vagoanele de metrou astfel încât mai mulți oameni să încapă într-un mod mai eficient și confortabil. Am fost foarte pasionat de meseria mea. Am lucrat și într-un institut de știință, Paton, unul dintre cele mai mari din Ucraina. Am realizat proiecte pentru o fabrică de excavatoare și chiar și pentru o fabrică de bere. După căderea URSSului, Obolon, o fabrică de bere foarte cunoscută, a fost privatizată, iar noii proprietari aveau nevoie să modernizeze liniile de producție. Cumva au dat de mine și m-au întrebat dacămi doresc proiectul. Firește că mi l-am dorit!”

Proiect dospit de Fundația Comunitară Sibiu, alături de wenglor Romania (

nu renunță niciodată

Foto © Gabriela Cuzepan

cofetar, cu Ioana Georgescu

și Emma Paraschiva-Constantin Lucruri pe care le știi doar dacă ești

există desertul perfect și în ce constă secretul, ne lămurește

Ioana e pasionată de cofetărie din copilărie, dar și-a reactivat pasiunea la maturitate după mai mulți ani în care a lucrat în alte domenii. Pe Emma, organizarea și atenția la detalii sunt aspectele care o definesc cel mai bine. Iubește ciocolata, cafeaua și întâlnirile cu oamenii. Împreună au creat Lirio Artisan Bakery, cofetărie artizanală în care pun accentul pe gust și calitatea ingredientelor folosite. La întrebarea ”Cât de greu se învață această meserie?”

ne-a răspuns Ioana: ”Ca orice altă meserie. Se învață mai ușor dacă ești pasionat de ceea ce faci. Se și spune că ideal e să-ți alegi o profesie pe care o iubești și astfel nu vei simți că muncești. Contează să ai și un anumit talent, însă efortul depus cântărește mult mai mult și e important să vrei mereu să te dezvolți, să înveți lucruri noi, să evoluezi în această meserie”. Nerăbdători să aflăm dacă

Ioana: ”Secretul e reprezentat de ingredientele folosite și de cantitate. Faptul că un produs nu conține zahăr rafinat, nu-l face automat să fie sănătos. El poate conține miere sau curmale, pe care organismul nostru nu le percepe diferit, pentru el sunt tot zahăr, deși pot avea un indice glicemic mai mic. E important echilibrul dintre macronutrienți, cantitatea de grăsimi pe care o conține produsul, de proteine, de fibre”.

Când vorbim despre deserturi nu doar gustul contează, așa că suntem curioși cât de important e aspectul vizual în domeniul cofetăriei. Ioana spune că aspectul vizual cântărește greu: ”O prăjitură sau un tort care arată foarte bine îți fură privirea. Însă eu consider că gustul trebuie să primeze, el fiind cel care fidelizează clienții. Dacă prăjiturile doar arată bine, dar gustul dezamăgește, clientul nu va reveni”. Emma crede că aspectul produselor e ales de multe ori în detrimentul gustului: ”Noi la Lirio educăm clienții pentru a face alegeri echilibrate. Și un tort delicios poate avea un decor deosebit, există alternativă la pasta de zahăr”.

Povestea transformării pasiunii pentru deserturi într-o afacere am aflat-o de la Ioana: ”Am reușit să transform

pasiunea în afacere găsind partenera potrivită cu care să plec pe acest drum, pe Emma, care mă completează foarte bine și aduce business-ului niște calități esențiale, cum ar fi organizarea, abilitatea de relaționare cu clienții, capacitatea de gestionare a cifrelor afacerii și-mi permite mie să-mi pot exprima creativitatea prin produse, să mă pot dedica părții de producție, pe care o iubesc”.

Pe final de discuție am fost curioși ce preferă sibienii în materie de dulciuri. Răspunsul îl aflăm de la Emma: ”Cele mai iubite sunt brownie, tarta Figaro și tortul Medovik. Noi ne bucurăm când sibienii ne descoperă produsele, mai ales că sunt diferite de cele cu care s-au obișnuit ei în ultimii ani”.

VALENTIN BARTEȘ

Coregraful Valentin Barteș a revenit la Sibiu unde montează baletul clasic ”Noaptea Valpurgiei”, un spectacol pe care l-a mai pus în scenă pentru Teatrul de Balet Sibiu în urmă cu 14 ani. Ce l-a făcut să reia acest tablou coregrafic, cum e să lucreze din nou cu trupa de balet de la Sibiu și de ce are Sibiul un loc special în suflet său, am aflat chiar de la Valentin Barteș înaintea premierei care va avea loc în ziua de Dragobete, pe 24 februarie, de la ora 19:00, la Centrul Cultural ”Ion Besoiu”.

Ai avut colaborări constante cu Teatrul de Balet Sibiu încă din 2009. Cum este experiența de lucru cu artiștii corpului de balet al TBS?

Sibiul și trupa de balet de aici au avut mereu un loc special în inima mea, de aceea îi mulțumesc lui Ovidiu Dragoman pentru invitația de a pune în scenă un spectacol la Sibiu, după 14 ani. Este o nouă aventură, care îmi aduce multă bucurie, pentru că lucrul cu trupa de aici e o experiență unică, nu doar prin prisma multiculturalității companiei, ci și a entuziasmului tuturor dansatorilor de a lucra, de a dansa, a deschiderii lor pentru noi provocări artistice.

Spectacolul aduce pe scenă cel deal 6-lea tablou al operei ”Faust” de Charles Gounod - ”Noaptea Valpurgiei”. De ce această alegere? Am ales acest divertisment coregrafic din mai multe motive. În primul rând, pentru că a fost prima mea montare pentru Teatrul de Balet Sibiu, acum 14 ani, în anul 2009, pentru Concertul de Anul Nou. Atunci, ca și acum, trupa era una internațională, fără a avea un ansamblu omogen, dar cu balerini foarte dedicați și plini de pasiune. Iar acest tablou are nevoie în primul rând de dedicare și pasiune. Acest tablou coregrafic stimulează artiștii la maxim și totodată incită publicul, ceea ce ne dorim cu toții de fapt!

Pentru că ai menționat de multiculturalitatea companiei de la Sibiu și știu că și parcursul tău artistic e unul internațional care te-a purtat din New York până la Tokyo, ce înseamnă ca experiență pentru un balerin aceste întâlniri cu artiști și companii din diferite colțuri ale lumii?

Aceste întâlniri cu artiști și companii din toată lumea sunt, cred, visul fiecărui artist, indiferent de domeniul în care activează. Eu am avut norocul și în același timp curajul de a-mi îndeplini

acest vis de foarte tânăr. Am plecat din România când aveam 18 ani. Am revenit în țară pentru prima oară când aveam 33 de ani, datorită Capitalei Culturale din 2007. Încă un motiv pentru care Sibiul are un loc special în sufletul meu. A fost ocazia de a reveni la locul din care am plecat.

Lucrând atât în țară cât și în străinătate, care simți că sunt cele mai mari diferențe pe scenă între România și alte țări?

În momentul de față, nu mai sunt mari diferențe între România și alte țări în ce privește dansul, baletul clasic. Datorită accesului facil la informație, pe care îl avem astăzi și a felului în care s-a dezvoltat arta dansului în ultimii 20 de ani, diferențele dintre noi și restul lumii au cam dispărut. Poate mișcarea de dans contemporan e încă puțin în urmă. Dar asta este o moștenire mai veche a regimului comunist, care ne-a ținut departe de ceea ce se întâmpla în vest.

Fiind un colaborator al TBS încă de la începuturile sale, cum vezi evoluția companiei în cei 15 ani de existență?

Este una impresionantă! Chiar dacă la început nu au fost mulți aceia care credeau în acest proiect de durată, iată că având pe cineva la ”pupitru”, care a avut viziunea și curajul necesar, s-a putut face ce alții la teatre mai mari poate că nu au reușit. Un repertoriu vast, o dinamică de lucru rar întâlnită și o dorință de noi provocări la fiecare stagiune!

Acestă companie merită să aibă o locație proprie pentru a-și prezenta spectacolele și sper că până la urmă să se realizeze și acest lucru.

Premiera spectacolului va avea loc pe 24 februarie, când

sărbătorim Dragobetele. De ce ar trebui să vadă sibienii acest spectacol?

Dacă tradiția, la mine la Cluj, unde m-am născut, spune că femeile care obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, erau drăgăstoase întreg anul, eu aș spune că întâlnirea cu acest spectacol, cu acest tablou de divertisment coregrafic, le va aduce tuturor multă fericire. Iar starea de bine și fericirea cu care se vor încărca la spectacol și pe care o vor duce fiecare cu ei acasă, vor atrage după sine energii asemenea.

”Sibiul și trupa de balet de aici au avut mereu un loc special în inima mea”

Grammy-urile și mult râvnitul titlu de Best Album

Luna aceasta, cea de-a 65-a ediție a Premiilor Grammy își desemnează câștigătorii mult râvnitului titlu de Best Album, chiar dacă sumedenia de artiști care nu au fost onorați vreodată cu Holy Grail-ul industriei muzicale ar face ca încrederea în faimoasele premii să ne scadă vertiginos. ABBA, Queen, Jimi Hendrix, The Beach Boys, sau Bob Marley sunt doar câteva dintre numele care nu au luat acasă nici măcar un trofeu, așa că ghidajul fără îndoieli după standardele Grammy-urilor ar putea să fie asemuit încrederii oarbe în calitatea deciziilor Academiei Americane în ceea ce privește nivelul producțiilor cinematografice, însă nu trebuie să trecem cu vederea importanța ștampilei „câștigător al Premiului Grammy” și nici magnitudinea evenimentului în ceea ce privește traseul culturii pop autohtone.

Anul acesta, pentru titlul de Best Album se bat nume precum Beyonce, cu al său Renaissance, rapper-ul Kendrick Lamar, cu LP-ul Mr. Morale & The Big Steppers, sau Lizzo, al cărei album cu puternice tente feministe, Special, a fost cât se poate de bine primit de către criticii de specialitate. Interesant este că printre numele de marcă ale mainstream-ului autohton se strecoară și Benny, Björn, Agnetha și Anni-Frid, cu albumul Voyage, membrii ABBA având șanse destul de mari să ducă la Stockholm primul Grammy din carieră, la peste jumătate de secol de la debut și peste patru decenii de pauză discografică.

Revenind la zona pop-ului mainstream, surpriza plăcută a ultimilor ani este și fostul membru al boy band-ului One Direction, Harry Styles. Al său Harry’s House, cu hit-uri precum Love Of My Life

sau Music For A Sushi Restaurant, îi oferă lui Styles un râvnit statut de star pop autohton, extravagant și cu un puternic fan base, asemănător obsesiei

șaptezeciste a publicului față de artiști britanici precum David Bowie sau Elton John. O gură de aer proaspăt este și prezența pe lista de nominalizări a cantautoarei folk Brandi Carlile, care și-a petrecut ultimii ani ajutând-o pe legenda folk Joni Mitchell să revină ușor, ușor în lumina reflectoarelor. LP-ul său, In These Silent Days, reprezintă o interesantă călătorie în zona baladelor folk-pop, în timp ce veteranii Coldplay sunt nominalizați cu Music Of The Spheres, unde colaborează cu nume precum BTS sau Selena Gomez.

Una peste alta, lista candidaților pentru trofeul Best Album este cât se poate de eclectică, dar așa cum ne-au obișnuit Grammy-urile, nu prea surprinzătoare. Evenimentul muzical al anului rămâne, însă, un punct de referință al culturii pop, iar titlul de „câștigător al Grammy-ului” pare că nu și-a pierdut din abilitatea de a influența mase întregi de ascultători, critici și fani.

ABBA

Ce ascultăm în luna februarie

În februarie primim lansări ale cantautorilor din zona experimentală, a pop-ului și a rockului. Într-o lună în care cea de-a 65-a ediție a Premiilor Grammy decide cele mai bune lansări ale anului trecut, ne delectăm cu pop, alternativ și muzici electro-ambientale, compuse și interpretate de instrumentiști renumiți, vedete pop și trupe… virtuale.

Gorillaz

Cracker Island

John

Frusciante I and II

Anul 2022 a fost plin de evenimente pentru actualul (și fostul) chitarist Red Hot Chili Peppers, revenit în trupă pentru a doua oară la sfârșitul lui 2019. Deși albumele lansate anul trecut alături de Peppers, Unlimited Love și Return of the Dream Canteen, se plasează la granița dintre balade rock și experimente funk, cele două lansări solo așteptate luna aceasta se desprind de estetica făcută faimoși de cei patru. ,,După un an și jumătate de scris muzică rock, am vrut să-mi limpezesc mintea”, declara de curând Frusciante, un adept al creațiilor electroambientale. Așteptăm ca și cele două lansări să se încadreze în aceeași zonă a experimentelor sonore care l-a făcut faimos pe chitaristul-cameleon al rock-ului californian.

Cel de-al optulea album al trupei virtuale Gorillaz, fondată de membrul Blur, Damon Albarn, în 1998, prezintă colaborări alături de nume cunoscute ale rock-ului clasic, dar și ale mainstreamului actual, printre care se strecoară Stevie Nicks, Thundercat, Tame Impala, Bad Bunny sau Beck. Produs de multipremiatul Greg Kurstin și înregistrat pe parcursul a doi ani, LP-ul a scos la iveală patru single-uri bine primite, Cracker Island, New Gold, Skinny Ape și Baby Queen, aflat și pe coloana sonoră a jocului FIFA 23. După o pauză de doi ani, așteptăm noul album al iconicelor personaje, căci acesta se anunță plin de aventuri eclectice, nesurprinzătoare pentru următorii fideli ai trupei.

Pink

Trustfall

,,Foarte honest”. Așa a descris cantautoarea americană noul său album, produs de suedezii Shellback și Max Martin, probabil cel mai de succes (și obscur) compozitor al pop-ului mainstream, întrecut numai de Paul McCartney și John Lennon în topul celor mai multe compoziții aflate pe locul 1 în topul Billboard Hot 100. Cu un prim single influențat de anularea deciziei Roe v. Wade în Statele Unite și urmat de dansabilul Never Gonna Not Dance Again, albumul promite un mix de voie bună și subiecte cât se poate de serioase, oferindu-ne o porție de pop tipică lui Pink, la aproape patru ani de la ultima sa lansare discografică, chiar dacă prezența mainstream a artistei pare că părăsește cotele imense ale începutului de mileniu.

Donnerstagden23.02.2023|18:00

(spectacolînlimbagermanăcusupratitrareînlimbaromâna)

TIKETS:

nu re i nM ärc hen

DrehbuchundRegie:EvaLabadi-Megyes

Bileteonlinepewww.teatrulgong.ro

COSMIN PERȚA

Până la sfârșitul lunii ianuarie, la Muzeul Național Brukenthal, publicul sibian a putut interacționa cu instalația video biografică a scriitorului și poetului Cosmin Perța - ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Despre cum s-au împletit memoria și ficțiunea în această expoziție, dar și despre întâlnirea cu iubitorii de artă sibieni, am stat de vorbă cu Cosmin Perța.

Care e contextul în care a apărut expoziția ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, pornind de la preocupările tale, punctul de intersecție cu Ana Negoiță - curatoarea expoziției și punctul culminant - materializarea expoziției la Muzeul Național Brukenthal?

E un proiect pe care îl rumegam de mult timp. Stătea liniștit undeva într-un colț al minții. Nu făcea scandal, nu voia să iasă afară. Aștepta un moment prielnic. Când acel moment a venit primul lucru la care m-am gândit a fost că, eu venind din lumea

literaturii și nu din aceea a artelor vizuale, fără curatorul potrivit era un demers sortit eșecului, oricât de interesant ar fi fost. Așa am ajuns la Ana Negoiță. Cu oarecare sfioșenie, trebuie să recunosc. Îmi era frică să nu spună că e o prostie. Noi avem o prietenie veche, dar dincolo de prietenie e profesionalismul, așa că am gândit conceptul, am lucrat cu Veronica Ștefăneț și Artur Cojocaru, cărora le mulțumesc și pe această cale, am predat materialul și am așteptat verdictul Anei cu înfrigurare. Din fericire i-a plăcut și cu ajutorul ei, expoziția ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” a început să se plimbe prin galerii și muzee. Mă bucur enorm că a ajuns și la Brukenthal și a fost bine receptată. E o experiență care mi-a dat curaj. Deja am finalizat o nouă instalație audio care sper să ajungă la cât mai multă lume.

Cât de mult contează pentru tine povestea din spatele imaginilor pe care le-ai adunat și selectat din arhiva personală?

Povestea e totul, fără povestea din imaginile respective nu ar fi existat textul, am scris fiecare pasaj pornind de la imagine, iar derularea lor este, până la urmă cea care susține vocea, cuvintele, sensul, pentru că imaginile sunt cele

”Am fost atras de zona în care memoria exactă se disipă și dispare, lăsând loc memoriei afective”

care spun istoria familiei și care punctează momentele esențiale din frântura aceasta de evoluție umană.

Te interesează în mod particular tema memoriei. Ne poți împărtăși de unde vine această fascinație pentru trecut?

Sunt o persoană cu probleme de memorie. Am o excelentă memorie de lucru, pe termen scurt, o memorie decentă pe termen mediu, însă una absolut oribilă pe termen lung. De asemenea, am avut o perioadă în copilărie, aproape un deceniu, din care nu am putut recupera decât frânturi de imagini și senzații. Faptul că am încercat să îmi reconstitui cumva memoria infantilă prin poveștile părinților, prietenilor de familie, prietenilor din copilărie a dus chiar la conceptul acestei instalații, o zonă în care memoria exactă se disipă și dispare, lăsând loc doar memoriei afective care reconstruiește trecutul pornind de la senzații și emoții, încărcătura afectivă fiind, în fond, ceea ce se transmite de la o generație la alta și ceea ce, într-o anumită măsură ne influențează destinul.

Cum a apărut ideea folosirii filmului ca mediu de exprimare? Cât de mare e provocarea pentru un scriitor să opereze cu instrumentele unui mediu nou?

De câțiva ani sunt foarte interesat de mediile vizuale și sonore cu care poezia poate interacționa. Am observat că în anumite combinații mesajul poetic poate fi amplificat, poate

produce mai multă emoție și poate beneficia chiar de un tip de receptare mai directă. Imaginea și sunetul sunt medii mai puțin codificate decât limbajul, prin urmare creierul le receptează mai repede și mai ușor, iar în combinație cu textul poetic funcționează ca un canal care permite o asimilare accelerată și augmentată senzorial. Dacă vreți, e diferența dintre a înghiți o pastilă și a lua aceeași doză intravenos. De-a lungul timpului m-am jucat cu diferite formule și de aici până la instalația aceasta nu a mai fost decât un pas.

Expoziția a fost completată și de un artist-talk. Având reacțiile publicului la cald, cum crezi că au primit sibienii

acest experiment artistic?

A fost o reală bucurie să văd pe viu reacțiile publicului sibian. Au fost oameni care au venit la mine și au ținut să îmi vorbească despre stările pe care instalația le-a declanșat în ei. Și aici, ca și la București, au fost oameni care mi-au spus că au plâns. De parcă din proiecția aceea și din boxe se propaga o atmosferă de empatie, o vibrație profund umană care ne învăluia pe toți și pentru care sunt recunoscător.

Poți spune că te-ai împăcat cu propria copilărie, cu acei ani despre care povesteai la întâlnirea ta cu publicul sibian că au rămas neacoperiți de amintiri?

De împăcat m-am împăcat pentru că am reconstituit acei ani prin artă. În poezie, în roman, în performanceuri și în instalații am revenit mereu la zona aceasta pe care am descoperit-o deosebit de fertilă, tocmai pentru că puteam suplini memoria cu ficțiunea.

RECOLTĂ DELOC LA ÎNTÂMPLARE

În1942 primea o nominalizare la cel mai bun film Random Harvest și câștiga protagonista Greer

Garson, dar nu pentru interpretarea din această producție, ci pentru Mrs. Miniver! Ce vremuri

și ce scenarii de neuitat și de reprogramat la Cinematecă! Ar fi interesant de văzut în viitor de ce titluri ne vom mai aminti (firește, nu noi, ci generațiile următoare) peste 80 de ani, din lista de nominalizări la Oscar din 2023!

Lacea mai râvnită statutetă, față de Globurile deja decernate, și-au pierdut locurile de propuneri sinistrul Babylon și prea ușurelul Glass Onion și și-au făcut loc All Quiet on the Western Front și Women Talking, că prea era bătător la ochi să nu fie nicio regizoare, conform obositoarei idei de corectitutine politică și, uite așa, a apărut Sarah Polley, chiar dacă nu s-a calificat și la realizatori, de unde au dispărut James Cameron (pentru Avatar) și Baz Luhrmann (pentru Elvis), dar s-au strecurat, pe bună dreptate, Todd Field, pentru extrem de complexul și sămânță de scandal Tár, și Ruben Östlund, pentru deja votatul de juriul de la Cannes Triangle of Sadness! Balanța va înclina însă spre Spielberg și de astă dată!

Și la internaționale, că acolo ne doare cel mai tare și ne roade invidia, au dispărut asiaticele, genialul Decision to Leave al sudcoreanului și RRR venit din India, și au apărut extraordinarul irlandez The Quiet Girl EO, povestea măgărușilor octogenarului polonez Skolimovski, dar cu cele mai mari șanse rămâne Argentina 1985 ar trebui să fie o vizionare obligatorie pentru studenții la Drept și Istorie, și pentru profesorii lor și, de ce nu, și pentru cineaștii noștri, căci un subiect atât de intens, de a nu rămâne nimeni nepedepsit sau măcar nejudecat pentru faptele

abominabile din comunismul local, ar stârni cu siguranță interesul, mai ales acum, când la Răsărit, istoria pare că se repetă și ororile tot de la Moscova vin.

Și la actori? Colin Farrell pentru Banshees of Inisherin și Bill Nighy pentru Domnul Williams, din Living, sunt cu mult mai subtili decât Austin Butler și imitația, chiar dacă suprinzătoare, a lui Elvis (dacă o ignorăm pe cea mult mai cu har a lui Rami Malek pentru Freddie Mercury), dar cu emoția stârnită de dispariția fiicei Regelui la câteva zile după apariția, în sală, la Globuri…

Iar la actrițe, Cate Blanchett, cu toate nemulțumirile breslei muzicii clasice, pentru personaj, și nu pentru interpretare, să sperăm că nu va fi boicotată, pentru că face un rol memorabil și cu enorm de multe fațete!

Rămâne de văzut și câți simpatizanți are Michelle Yeoh, pentru cel mai nominalizat: bizarul și halucinogenul Everything Everywhere All at Once!.

Uluitor (deși s-a mai întâmplat), coșmaresca animaţie Guillermo del Toro’s Pinocchio apare la Oscar și ar merita la Zmeurici! Sper să

și-o ia! Măcar din respect pentru impecabila variantă a lui Disney, din 1940!

PAVEL BARTOŞ

În oglindă cu RAMON

Printre cele mai aşteptate filme din luna februarie se numără comedia romantică Ramon, primul lungmetraj produs de îndrăgitul actor Pavel Bartoş, care incită în egală măsură prin lansarea unui personaj ce se anunţă a fi extrem de simpatic, erou chiar de posibilă franciză - viticultorul bonom şi idealist care-şi caută dragostea într-o metropolă nu foarte prietenoasă cu visătorii -, şi prin distribuţia cu o largă arie de acoperire în ceea ce priveşte popularitatea, indiferent de mediul din care provin performerii (cinema, teatru, TV sau online), din povestea lui Ramon/Bartoş făcând parte, printre alţii, posesori de nume rezonante pentru varii tipuri de public, precum Smiley, Andreea Vasile, Andreea Esca, Iulian Postelnicu, Elvira Deatcu, Selly, Rodica Mandache sau Alexandru Ion. Întrucât Ramon intră în cinematografe începând din 3 februarie, l-am rugat pe PAVEL BARTOŞ să ne ofere unele lămuriri legate de cât se regăseşte în personajul pe care l-a creat şi cum a decurs gestaţia filmului, odată definitivat scenariul dezvoltat în baza ideii sale de către Lia Bugnar, Jesús del Cerro şi Anghel Damian.

Foto ©

Ana Maria Moldovan (Micafotografa)

Pavel, cum s-a născut în mintea ta acest supererou şi cine crezi că îl va simpatiza mai mult?

În fond, el este un om simplu, aşa că, până la urmă, cei din jurul lui decid dacă este sau nu supererou... de fapt, contextul îl face să oscileze între aceste două, hai să le zicem, aptitudini sau calități ale lui. Îl am în cap pe Ramon de vreo 10 ani de zile, dar cumva a prins sămânță mai concret acum cinci ani, când am zis că poate fi un personaj pe care să îl joc şi atunci mi-a venit și ideea lungmetrajului. Pot spune însă că abia de vreo trei ani lucrăm concret la el, eu și Jesús del Cerro, şi iată că am ajuns acum la rezultatul final. Să ne bucurăm, din 3 februarie, de acest personaj și de filmul în sine, pentru că e unul pentru toată lumea, de la copilul de 8 ani până la copilul de 118 ani. Fiecare se regăsește, pentru că este un alt tip de comedie, în care avem și acțiune, avem și emoții, avem şi... romantism, dacă poți să îi zici așa. Chiar am făcut o previzionare cu diferite categorii de vârstă și, culmea!, dacă de la cei de peste 25 de ani ne așteptam oarecum la reacții foarte bune, am primit una la fel de bună şi de la categoria între 16 și 25 de ani... adică s-a lăsat cu aplauze la final, ceea ce ne-a bucurat, pentru că înseamnă că se regăsesc. Ne-am dat seama că, dacă povestea este bună, lumea o acceptă, indiferent de vârstă, intră în poveste, se duce cu ea și se bucură.

Foloseşti constant pluralul. Mi-l explici?

Ideea este că am avut cu ceva ani în urmă șansa unui rol într-un film în regia lui Jesús del Cerro, în prima comedie de Crăciun făcută după Revoluție, Ho Ho Ho [din 2009]. Acolo l-am cunoscut pe Jesús și ne-am promis că, atunci când eu voi fi și producător, el va fi regizorul cu care voi lucra... iar el a crezut atât de mult în visul meu ca a devenit și co-producător.

Revenind la personaj, spune-mi câteva trăsături care îl definesc pe Ramon.

Așa cum ziceam, inclusiv în sinopsis, el este un om simplu, un viticultor care, într-o zi, este luat cumva din zona lui de confort datorită unei conjuncturi: întâlnește cea mai frumoasă femeie din lume...

pentru el, de care se îndrăgostește și pornește în căutarea acesteia în Bucureștiul pe care unii prieteni de-ai lui îl consideră “sălbatic” și “periculos”. El crede însă în visul lui și crede în iubire, dar bineînțeles că este pus în diferite situații în care, om simplu fiind, reacționează complet diferit de cum ar reacționa oricine altcineva, iar asta îl face ilar... îl face poate de neînțeles pentru unii. Și de aici pornește tot umorul situației.

Dat fiind faptul că trăiești cu acest personaj de un deceniu, cât din Pavel Bartoș e Ramon și cât din Ramon și-ar dori să fie Pavel Bartoș?

Ca să nu fim ipocriți... destul de mult! Nu neapărat elemente autobiografice, dar are multe trăsături din Pavel Bartoș. În primul rând, are acea dorință de a face bine, care, cred eu, mă caracterizează și pe mine. De a face bine în jurul tău, că acum nu mai este bine înțeleasă această atitudine, a devenit altceva. Şi cred că mai avem o asemănare extraordinară: atunci când credem în ceva, credem într-un vis, ne luptăm până la capăt pentru a-l îndeplini. Aici e trăsătura principală, punctul comun al meu și al lui Ramon. Că și el este un om care, dacă și-a pus ceva în cap și crede într-un vis, merge până la capăt. Cum se va termina? Vedem, dar mergem până la capăt, ceea ce este foarte important.

Dar pentru ce crezi că Ramon ar putea să-l invidieze pe Pavel Bartoș?

Pentru familia care o are Pavel Bartoș. Punct. Și pentru profesia care o are, și pentru că face ceea ce îi place. Poate pentru asta, dar, în rest, pentru simplitatea lui și pentru zona în care noi l-am pus să locuiască îl invidez eu. Adică îl invidiez în toată simplitatea și liniștea pe care el le are. Mi-aș dori de multe ori, în toată nebunia asta în care trăim câteodată, să am parte de simplitatea vieții lui Ramon. [...]

Spiritele din Inisherin...

Pe drumul spre Oscar(uri)

Mare favorită la Oscar cu 9 nominalizări, tragicomedia

The Banshees of Inisherin (Spiritele din Insiherin), cu premiera în 3 februarie, scrisă, regizată şi co-produsă de cineastul londonez Martin McDonagh (Şapte psihopaţi şi un câine, Trei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri), merită cu certitudine a fi vizionată, fie şi din simplă curiozitate, pentru cele aproape 300 de nominalizări şi peste 100 de premii deja câştigate, dintre care trei Globuri de Aur, dar, dincolo de acest argument, câteva detalii ar putea fi utile cinefililor aflaţi la primul contact cu imaginaţia lui McDonagh şi umorul său ultraîntunecat.

Povestea prieteniei dintre Colm (Brendan Gleeson) şi Pádraic (Colin Farrell) se consumă violent cu 100 de ani în urmă, la sfârşitul Războiului Civil din Irlanda, dar fără a avea conotaţii istorice, întrun cătun de pe insuliţa fictivă Inisherin, iar titlul The Banshees of Inisherin e dat de cântecul compus de Colm, cel care provoacă dezintegrarea în mod brutal a relaţiei - care părea a fi una “de-o viaţă” - din dorinţa de a merge mai departe, în încercarea lui de a se dedica unor lucruri cu adevărat memorabile... fără a ţine seama de consecinţe. Debusolat de

respingerea totală din partea prietenului său, Pádraic, un om simplu, inclusiv la minte, intră practic într-o criză existenţială, întrucât se definea pe sine eminamente prin raportarea la Colm şi devine răzbunător, ajungând să-şi distorsioneze inclusiv conexiunea cu propria soră, Siobhán (Kerry Condon fată bătrână visătoare,

ori cu Dominic (Barry Keoghan), junele tarat de abuzurile părintelui, poliţist în acest microunivers tradiţionalist ferit până atunci de turbulenţe născute din alienarea socială.

Un alt motiv serios pentru a viziona The Banshees of Inisherin este chimia dintre Colin Farrell şi Brendan Gleeson, care funcţionează realmente impresionant, o reiterare a magiei tandemului făcut de cei doi super-actori în 2008, în debutul ca regizor în lungmetraj al lui Martin McDonagh, In Bruges. De altfel, fiecare a mai lucrat şi ulterior cu cineastul, la Seven Psychopaths (Farrell) şi, respectiv, The Guard (Gleeson). Revenind la ficţiunea cinematografică, The Banshees of Inisherin este un film de o frumuseţe şi o sensibilitate aproape neverosimile, dacă am judeca strict separat unele ingrediente - simplitatea la limita cu clişeicul a poveştii, tratamentul în cheie melancolic-ilară a temei singurătăţii/izolării şi puseele acute de violenţă fizică şi psihologică -, dar tocmai absurdul cu ajutorul căruia Martin McDonagh forează, impasibil la susceptibilităţi, în zăcământul de frici, frustrări şi anxietăţi universale, este cel care ranforsează legătura emoţională a spectatorului cu personajele de pe marele ecran.

Bleach: Thousand-Year Blood War

Termenul de Big Three este unul relativ nou, dar s-a întipărit deja destul de bine în conștiința colectivă, fie că e vorba de sport, filme sau muzică. Este folosit din ce în ce mai des, cu scopul de a marca trei nume importante ale unui anumit domeniu care se separă de restul, fiind considerate cele mai bune trei, iar titlul de cel mai bun poate merge la oricare, în funcție de persoana pe care o întrebi. Așa cum sunt Nadal, Federer și Djokovic pentru tenisul masculin sau The Dollars Trilogy pentru genul western, așa și lumea anime-urilor de tip shōnen (adică benzi desenate japoneze destinate băieților de 15-16 ani) are propriul ei Big Three: One Piece, Naruto și, nu în ultimul rând, Bleach.

Manga cu același nume, creată de Tite Kubo, s-a bucurat de un succes enorm atât în Japonia, cât și la nivel internațional și, cum se întâmplă adesea cu titlurile care au succes, un serial animat a fost inevitabil. Și uite așa, în 2004, în casele fanilor din toată lumea a răsunat prima oară piesa Orange a japonezilor de la *Asterisk, deja asociată cu intro-ul serialului, care avea să devină una dintre cele mai iconice cântece ale anilor 2000.

După opt ani plini de suișuri și coborâșuri, sezoane întregi care nu erau bazate pe manga și o comunitate uriașă de fani, care era foarte

în toamna anului 2022 vor lansa ultima parte a serialului, denumită the Thousand-Year Blood War arc.

Și uite așa, în noiembrie anul trecut, copilul din mine, care venea mai repede de la școală acum 12 ca să prindă serialul pe Animax, s-a trântit în fața laptop-ului și s-a bucurat până la lacrimi de reîntâlnirea cu Ichigo

Kurosaki și gașca lui de prieteni, care i-au făcut copilăria atât de frumoasă. Cu o animație nouă, absolut superbă, voice acting răvășitor, atât în engleză, cât și în japoneză și un ritm alert, am putut să zic cu încredere că Bleach s-a întors. Și în ce stil! Atenția la detalii a celor de la Studio Pierrot se vede cu ochiul liber. Este tot ceea ce fanii serialului cu care au crescut ar fi meritat să vadă, și încă pe atât!

Îmi place să cred că există mulți oameni care sunt acum în situația mea. Niște tineri adulți care încearcă să își găsească un rol în viață și probabil sunt cu capul într-o mie de direcții. Dar care au dat totul la o parte și, măcar pentru câteva ore, au uitat de tot și toate și au putut să își umple sufletul de bucurie când au început să se uite la un nou sezon al unui desen animat care le-a marcat copilăria.

Povestea

deosebit

Mărțișorul este simbolul începerii primăverii și o mică podoabă care se dăruiește în ziua de 1 martie. De altfel, denumirea populară a lunii martie este Mărțișor. Semnificația acestui ornament a rămas aceeași chiar dacă forma și valoarea lui s-au schimbat de-a lungul timpului. Mărțișorul e un talisman menit să poarte noroc simbolizând împletirea iernii cu primăvara, a binelui cu răul, a întunericului cu lumina, aducător de sănătate şi energie. Pentru a purta noroc el trebuie purtat la mână sau la piept până când se arată semnele că primăvara a reușit să ia locul iernii: cântecul cucului, înflorirea cireșilor sau venirea berzelor, rândunelelor. Atunci, acesta se dezleagă de la mână sau de la piept și se leagă de

un pom înflorit, obicei păstrat în Sibiu, la Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului.

Mărţişorul autentic este șnurul împletit, iar la începuturile sale nu avea ataşate podoabe. Ulterior, la acest șnur s-au adăugat simboluri ale noroculuitrifoi cu patru foi, potcoavă, coșar, carte de joc; ale prosperității - monede de argint sau ale fertilității - inima. În zilele noastre acest simbol al primăverii a fost reinterpretat și obiectele care atârnă de șnur s-au diversificat, de la modele realizate hand-made de artiști și meșteșugari până la adevărate bijuterii de lux. În anul 2017, mărțișorul a fost înscris în patrimoniul cultural imaterial al umanității UNESCO.

Care sunt cele mai potrivite cadouri pentru ziua de 1 martie? În primul rând, mărțișorul. Pentru că 1 martie e despre venirea primăverii, un cadou perfect pentru această sărbătoare poate fi un buchet de flori sau o plantă. Primăvara vine la pachet și cu pofta de a ieși mai mult din casă, așa că o cutie de praline poate da un boost de energie și gust. Pe lista celor mai populare cadouri de 1 martie se regăsesc lumânările parfumate, cărțile, iile, parfumurile, băuturile, seturile de produse de îngrijire. Dar 1 martie nu e doar o sărbătoare când se oferă daruri, ci și o stare de spirit.

Mărțișorului: de la simbol al primăverii la un cadou

eat&Drink

Cel mai bun vin

Da, lumea vinurilor e complexă și taman asta o face atât de frumoasă. Vinurile sunt contexte de viață, nu clasamente sportive. Cel mai simplu de înțeles ce vreau să spun este senzația pe care mi-a formulat-o un amic (şi sigur am simțit-o mai mulți):

„Băi, Ștefane, mi-am luat vinul ăla de l-am băut la cramă împreună și nu a mai fost la fel”.

Așa e, nu a mai fost la fel, căci la cramă te-ai lăsat dus într-o poveste și ai băut nu doar vinul, dar și contextul. Apoi, acasă ai băut același vin, dar într-un alt context.

Nu vinul s-a schimbat, nu a fost mai prost, dar tot contextul a fost altul.

„Ștefan, un bun prieten, pasionat de vinuri”. Această setare inițială a mea în universul unor oameni noi naște rapid două reacții: „a, ce tare, eu beau bere!” sau, cea de care vom vorbi mai îndelung, „zi-mi și mie cele mai bune trei vinuri roșii“.

Ca să intru în joaca lor, îmi place să-i confuzez rapid, completând întrebarea cu adăugiri de tipul: „la ce palier de preț te referi?”, „vinuri tinere sau vinuri care au stat ceva timp la învechit?”, „cum să fie vinificat?”, „vinuri premiate?”, „de la crame mari sau de la crame mici?”, „pentru o seară cu prietenii sau o masă fancy?”, „cu iubita/iubitul sau un companion pentru o carte bună?”, „ce vinuri ai mai încercat și ți-au plăcut?”.

De aici și răspunsul pe care mulți producători, dar mai ales critici de vin detestă să-l audă: nu există cel mai bun vin.

Există, în schimb, un vin bun pentru fiecare context, căci o să insist cu această afirmație: vinul înseamnă senzația unei amintiri plăcute. Am băut vinuri decente, dar care mi s-au părut extraordinare pentru că eram cu oameni dragi, am băut vinuri scumpe care nu mi s-au părut grozave, căci nu eram în dispoziția cea mai bună, am încercat vinuri care nu-mi plăceau, dar pe care le-am reconsiderat, căci se legau foarte bine cu ce mâncam, am descoperit vinuri extraordinare pentru că am călătorit în țări care nu au tradiție în vin, dar care au pasiune.

Nu te mai încurca într-un clasament de vinuri, pentru că o să pierzi bucuria unei amintiri frumoase. Vinul este un facilitator, un instrument emoțional care leagă oamenii și asta e cea mai mare calitate a lui!

image © Clker from Pixabay foto © Karolina Grabowska from Pixabay

Mic dejun de sâmbătă

Sâmbăta e ziua în care îmi permit să pregătesc un mic dejun ce solicită ceva mai mult timp și care implică, de cele mai multe ori, ceva copt. Preferatele mele sunt brioșele pentru mic dejun, care niciodată nu rezistă mai mult de o zi, pentru că dispar rapid (de multe ori, cât sunt încă fierbinți). Nu sunt un desert, fiindcă nici nu aș putea mânca ceva dulce la micul dejun. Sunt o combinație de fructe, ovăz și făină cu un ușor gust dulceag și un conținut mare de fibre. De-a lungul timpului, am tot căutat fel de fel de rețete și combinații de ingrediente și am ajuns, astfel, la concluzia că brioșele pentru mic dejun îmi ies cel mai bine atunci când folosesc banane. Deci, aș putea spune că sunt un fel de pâinici cu banane, combinate cu tot felul de alte ingrediente.

Baza, ca pentru orice brioșe, o constituie cele două categorii de ingrediente, care se combină în recipiente separate: ingrediente umede și ingrediente uscate.

Ingredientele umede sunt

bananele pasate (două banane pentru șase brioșe), un ou și o treime de cană de unt topit (sau ulei), plus vanilie (sub formă de păstaie de vanilie, zahăr vanilat sau esență de vanilie).

Ingredientele uscate sunt făina (o cană), combinată cu puțin praf de copt, o jumătate de cană de fulgi de ovăz (alături de ou, sunt unul dintre cei mai buni lianți pentru preparatele la cuptor) și eventualele

arome (scorțișoară). Frumusețea acestei rețete este adaptabilitatea. Gustul poate fi completat cu alte condimente (nucșoară, cardamom, ghimbir, etc.), coajă de lămâie sau portocală, fulgi de migdale sau bucăți de nucă, după preferințe. În funcție de condimente, brioșele pentru micul dejun pot ajunge să semene la gust chiar și cu turta dulce.

Personal, am trei preferințe de completare a aromei. Brioșele pot deveni o desfătare plină de ciocolată, dacă adaugi două linguri de cacao la lista de ingrediente uscate și niște bucățele

de ciocolată la final, atunci când amesteci ingredientele umede cu cele uscate. Sau se pot transforma într-o amintire a verii, dacă, la final, completezi aluatul cu zmeură sau cu afine congelate. În cazul folosirii fructelor de pădure, îmi place să presar deasupra fiecărei brioșe un praf de zahăr brun, care se va carameliza la coacere. Brioșele sunt gata în 20-25 de minute, atunci când o scobitoare înfiptă în ele iese curată, fără urme de aluat.

Ce mănâncă alții de Valentine’s Day?

Meniul clasic de Valentine’s Day sau Dragobete include cu siguranță ciocolată și tot felul de preparate în formă de inimă, dar, dincolo de aceste opțiuni „sigure”... care nu sunt greșite, pentru amatorii de mâncare mai interesantă, aflăm în cele ce urmează ce se mai mănâncă prin alte părți în luna iubirii.

Pentru amatorii de fructe de mare, în Marea Britanie, stridiile reprezintă una dintre alegerile populare de Ziua Îndrăgostiților, în special cele aduse de pe insula Long Island. Cea mai comună metodă de servire a stridiilor este alături de un sos din smântână lichidă, usturoi, pătrunjel, pesmet și unt. Pentru un gust mai intens, stridiile sunt puse la cuptorul încins împreună cu sosul timp de două minute.

uscate, curmale, stafide, fulgi de migdale, șofran, miere, coriandru și pătrunjel. Și, dacă nu era suficientă lista lungă de ingrediente, pulpa de miel trebuie să fie marinată timp de 24 de ore până să poată fi gătită.

preferă să se trezească dimineața cu o băutură caldă, în Africa este o tradiție specifică îndrăgostiților de a-și oferi Red Love Latte. Contrar denumirii, băutura nu are nici un strop de cafea, din contră, este un ceai de rooibos preparat într-o cantitate concentrată, peste care se adaugă spumă din lapte și scorțișoară. Frunzele de rooibos combinate cu laptele dau băuturii o culoare roșu-arămie, de unde și asocierea cu iubirea.

Stridii

Dacă partenerului îi place mielul, în Maroc, cuplurile servesc adesea Tagine cu carne de miel. Pentru preparare este nevoie de piper roşu, piper negru, paprica, ghimbir ras, turmeric și scorțișoară, pentru marinarea pulpei de miel. În continuare se adaugă ceapă, ulei de măsline, ulei de argan, usturoi, bulion, roșii, caise

Clasicul pui nu lipsește din meniul romantic, în Mexic, Pibil Pollo fiind o alegere sigură de Valentine’s Day. În acest preparat, vedeta este pulpa de pui, care este marinată cu usturoi, pastă achiote, suc de citrice (portocală și grapefruit), oregano și cumin. Puiul marinat se gătește în frunze de bananier, alături de roșii tocate, ceapă și frunze de tămâiță. Adesea, Pibil Pollo este servit cu orez.

Tagine

Pibil Pollo

Red Love Latte

În China există un întreg festival dedicat iubirii, iar unul dintre preparatele populare este Qiaoyuo. Preparatul este unul de patiserie, destul de simplu de realizat. Avem nevoie doar de făină, ouă, zahăr, drojdie și untură, pentru aluat. Umplutura poate fi din fructe uscate sau din pastă de susan cu zahăr.

După atâta mâncare, cu siguranță avem nevoie și de ceva de băut, iar Rose Petal White Coffee este alegerea cea mai potrivită pentru îndrăgostiții din Egipt. Deși numele ar sugera acest lucru, nici această băutură nu are cafea, ci este realizată cu apă concentrată de trandafiri, apă fierbinte și un cub de zahăr brun. În ceaiul rezultat se adaugă câteva petale de trandafir, din motive pur estetice.

Continuăm cu un preparat destinat iubitorilor de pește: somon în crustă de cheddar și sirop de arțar. Ceea ce face atât de special acest preparat este sosul în care este marinat somonul, realizat cu zahăr brun, pudră de chili, cumin, pudră de ardei chipotle, pudră de cheddar și sirop de arțar. Adesea este gătit în Argentina în luna iulie, când localnicii celebrează săptămâna iubirii. După atâtea preparate sărate, cred că merge și ceva dulce, motiv pentru care închei seria ideilor de Valentine’s Day cu Beghrir, celebrele clătite marocane. Aspectul lor a fost asemănat cu cel al unui fagure de miere, datorită texturii aerate, dar și a faptului că acestea se servesc alături de miere. Diferit la aluatul de Beghrir este faptul că, pe lângă ingredientele clasice, se adaugă și griș.

Bonus, pentru că o seară romantică nu este completă fără puțin alcool, în Lituania, cuplurile fac adesea de Valentine’s Day Krupnikas.

Ingredientele principale sunt: cardamon, nucșoară, chimen, ienibahar, șofran, ghimbir, turmeric, coajă de portocală și de lămâie, miere, esență de vanilie și alcool de 190 de grade. Până să fie gata de consumat, băutura trebuie să stea la fermentat cel puțin 15 zile, însă cei care au încercat au spus că merită și că shoturile de Krupnikas sunt cele mai bune consumate înainte de masă, ca digestive.

În continuare, o seară romantică poate însemna flori, ciocolată și vin, dar sunt convinsă că mult mai tare ne-am impresiona partenerul dacă, în loc de clasicele fursecuri în formă de inimă, am încerca să-i oferim un preparat inedit, de peste hotare, aşa cum este şi tradiţia Valentine’s Day.

Qiaoyuo

Somon în crustă de cheddar și sirop de arțar

Rose Petal White Coffee

Beghrir

Krupnikas

Poftiți la dulce sărat!

Duetul „swalty (sweet & salty)”, dulce și sărat, sună un pic ciudat, dar face furori.

Dulce și sărat în aceeași farfurie poate încă părea un pic provocator. Deși, cinstit vorbind, sunt decenii bune de când ne-am obișnuit să consumăm la cinema floricele sărate cu topping de caramel.

Unii dintre noi - tocmai am clipit complice - chiar au crescut cu acest aparent antagonism al gusturilor. De fapt, se completează foarte bine, sunt ca și cum Soarele și Luna, care se văd, dar nu se întâlnesc, s-ar putea găsi pe aceeași tipsie. Când eram mic, mama punea o lingură de zahăr în zeama ardeilor umpluți, în triplu scop: să confere un plus de savoare mîncării, să atenueze nota ușor amăruie a ardeilor și, asta nu mai ține de gastronomie, ci de abecedarul muzical, să înțeleg rolul bemolului!

La mâncăruri grele, dulcele apărea, în stilul maghiar de pregătit masa, complementar și salutar: într-o salată de primăvară-vară, castraveții proaspeți, tăiați foarte subțire, pluteau, alături de feliuțe de ceapă peste care se presărase boia dulce, într-o zeamă în care se pusese zahăr, ca să dea o replică edulcorată fripturii de porc scăzută la cuptor, cu garnitură de cartofi fierți și apoi fripți în ceapă roșie. Era un fel de prefață a ceea ce aveam să descopăr în bucătăria braziliană, care împerechează friptura de porc cu portocale, sau în cea austriacă, unde șnițelul vienez, musai din vițeluș, se servește cu un mic bol cu gem din fructe de pădure (îndeobște, din merișoare de munte). Iar dulceața de „ribizli” - revin la copilăria mea - își făcea frecvent simțită prezența, alături de cotlete sau pârjoale, pe post de fel principal, după supe de agrișe, mere sau vișine, servite reci vara, pentru un efect răcoritor.

Și azi îmi place să înnobilez carnea cu dulceață de ardei iuți, să mușc voluptuos din

să înlocuiesc murăturile cu boabe de struguri când mănânc carne – acest ultim truc l-am deprins de la venerabilul domn Nuco Mircea, proprietarul Carului cu bere.

Dar acest gust „swalty”, combinația dintre „sweet” și „salty”, nu e deloc inedit – Nicolai Tand e renumit și pentru Foie Gras de rață cu dulceață de ceapă, în aceeași măsură în care Joseph Hadad și-a câștigat prestigiul și datorită paté-ului de Foie Gras cu dulceață de dovleac. Merge și cu smochine confiate! Ați uitat cumva de micul șoc provocat, la vremea sa, de sosul dulce-acrișor, servit cu copane de pui la fast-food?

Ce voiam să vă spun este că duetul dulcesărat e la mare preț în aceste zile pe mesele de aiurea. Sigur, TikTok-ul nu putea rămâne departe de trenduri, așa că a impus înghețata cu ulei de ardei iute, după cum pizza cu salam italian și miere face furori și-n virtual, și-n real. Poftă mare, nu vă speriați că lângă felul principal a fost avansată chiseaua cu dulceață, care odinioară stătea lângă un pahar cu apă rece, pentru vizite scurte. Are și noimă, și gust!

Din dragoste pentru cofetăria de odinioară

Vă mai amintiți de prima vizită la cofetărie, de mână cu mama, bunica sau alt membru al familiei responsabil de răsfățul dulce al copilului? De scaunele din plastic alb, de lingurițele din inox, de aroma siropoasă din aer pe care o sorbeam cu nesaț? Ahhh, prima prăjitură mâncată la cofetăria copilăriei nu se uită niciodată! Profit că suntem în luna dragostei, pentru (încă) o declarație de iubire față de cofetăria de altădată, care mă extaziază și astăzi.

Mi s-a spus că ne simțim împliniți și la locul potrivit, dacă pe parcursul vieții ajungem să profesăm în domenii care au legătură cu ceea ce ne provoca cea mai mare satisfacție în jocurile din copilărie. Pentru că atunci alegi întotdeauna cu inima și în concordanță cu aptitudinile tale. O combinație minunată în drumul spre reușita profesională – să îți placă și să ai talent pentru ceea ce îți place.

Așa că...

Am început cu un cearșaf așezat grijuliu pe trotuarul din fața casei, pe care înșiram legume, fructe, conserve și diverse obiecte aduse din bucătărie. Ideea de afacere era să le vindem trecătorilor. Demersul a încetat rapid, dintr-un motiv bine întemeiat – nu calculasem corect costul real al mărfurilor și nici adaosul comercial, lucru reclamat de către clienții nemulțumiți direct la autoritatea competentă – Mama. Neglijența s-a soldat cu închiderea definitivă a punctului de lucru și, mai târziu, cu falimentul.

Foto © Holiak - Freepik (www.freepik.com)

Carpați

Am continuat cu o tarabă construită în subsol, mai ferit de ochii vigilenți ai autorităților, tarabă pe care vindeam pui de câini vagabonzi și pisici din vecini, detectând o cerere din partea copiilor de la căminul pentru orfani din colțul străzii. Lucrurile nu au mers foarte bine nici aici, pentru că era cam neserioasă cererea, limitată numeric și financiar, iar oferta fugea, la propriu, de pe-o zi pe alta. A intervenit, din nou, autoritatea competentă, dublată de alte organe de control trimise din vecini. Lacăt pe ușă iar. A treia afacere a fost ceva mai organizată.

M-am decis să deschid un magazin în cămară. Mi-am angajat și doi oameni – fratele vânzător, sora clientă. Marfa era produsă, de data aceasta, de autoritatea competentă, așa că scăpasem de controale. Totul mergea ca pe roate, nimeni nu lua ceva din cămară fără să plătească.

Eram foarte mulțumită de prețul pe care îl obțineam pe produsele vândute. Însă am observat că exista ceva mai presus de asta, ceva ce mă răscolea și mă făcea să merg înainte, zi de zi, cu munca grea. Satisfacția și bucuria „clienților” atunci când cumpărau prăjiturile făcute, cu grijă, de autoritatea competentă.

Niciun prieten de familie și nicio rudă aflată în vizită nu pleca de la Magazinul din Cămară fără să ia „și ceva dulce”. Ce m-a schimbat a fost bucuria sinceră întipărită pe fața lor atunci când le întindeam ambalajele improvizate, pline cu bunătăți dulci, făcute de mama. Ana meets production. Și puterea produsului făcut cu iubire, sinceritate și grijă.

A urmat prima vizită acolo unde toate visurile (mi) se puteau împlini: Cofetăria din Bușteni.

Mirosul, vitrina, atenția pe care mi-au acordat-o doamnele vânzătoare cu bonetă, sucul din paharul rozaliu, scaunul din plastic alb,

încântarea bunicii care mă îmbrăcase cu pelerina de ploaie cea nouă, deși nu ploua, dar mai ales Savarina.

Savarina care a tremurat ușor atunci când a fost pusă pe farfurioară, care îmi părea imeeeensă, cu a sa frișcă vanilată, și toată acea punere în scenă a momentului mi-au intrat adânc în suflet și minte, rămânând acolo mult timp, așteptând liniștite să mă întorc.

Da, sunt fascinată de puterea pe care o are memoria gustului asupra noastră, cum o simplă prăjitură ne poate întoarce în timp și ne poate aduce atât de multă fericire. Mi-am dorit și propus să fac produse care să scormonească prin amintirile unora și să le creeze pe ale altora.

Dragostea pentru gust este laitmotivul practicii mele, cea care a dus la un proiect amplu de reconstituire și revitalizare a cofetăriei românești. Împreună cu o întreagă echipă de specialiști, am început o cercetare profundă a domeniului, am mers în biblioteci, am căutat cărți vechi de rețete, am filtrat și apoi am adus în contemporan o parte din patrimoniul gastro-cultural. Pe lângă revizitarea deserturilor istorice, în același spirit am creat o gamă nostalgică de prăjituri. Tot o „revizitare” a prăjiturilor pe care le mâncați odată în cofetărie, pentru că le-am redat într-o versiune (sperăm noi) mai bună decât atunci, exact așa cum (credem) că vi le-ați dori astăzi.

Savarina, amandina, pricomigdalele și Carpați sunt primele prăjituri create de echipa mea în acest spirit și pe care suntem încântați să vi le prezentăm în vitrinele noastre. Prăjituri cu puteri supranaturale, care radiază iubirea pe care ne-o purtăm unii altora. Căci de câte ori mi-e dor de bunica mea, iau o Savarină, o pun pe cea mai dichisită farfurie, îmi fac o cafea, aleg cea mai frumoasă linguriță și mă așez la masă. Iar în momentul în care iau prima gură de frișcă aromată, ușoară ca aerul, sunt din nou cu ea, la cofetăria din Bușteni.

Ana Consulea este chef cofetar & owner Zexe Braserie şi Zelato. A studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard. În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019 a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului Gault&Millau.

Amandină

Cum fiecărei sărbători îi cade bine să fie marcată cu o băutură aleasă, iar de Dragobete ne mai despart doar câteva zile, ne-am întrebat ce băuturi s-ar potrivi cel mai bine cu sărbătoarea iubirii la români. Fiind vorba totuși despre dragoste, nu ne-a fost foarte greu să ne gândim la câteva băuturi perfecte pentru o seară în doi.

Niciun eveniment important nu poate trece fără a fi sărbătorit cu un pahar de șampanie. De sute de ani şampania e considerată o băutură fină, selectă ce poate

potrivite

înnobila cele mai importante momente din viaţă. Şampania e un vin spumant produs în regiunea franceză Champagne şi conform normelor europene, orice alt vin spumant produs în altă parte a lumii, nu se poate numi şampanie. Vă puteți bucura de gustul inconfundabil, acidulat şi fructat al şampaniei, sub alte denumiri: prosecco, cava sau vinul frizzante.

și cu un platou de brânzeturi sau preparate din carne de pui, porc sau miel. Există o gamă largă de sortimente de vinuri românești și nu numai în localurile din Sibiu. Iar dacă vinul roșu nu vi se potrivește, puteți alege rosé sau alb.

Nu putem închide lista fără câteva sugestii de cocktail-uri: Hopeless Romantic - lichior combinat cu Prosecco sau șampanie și suc de lămăie, portocală și ananas în cantități egale; Passion - cu whiskey, sirop de zmeură, rubarbă și frunze de mentă proaspete; P.S. Ti Amo - ceai din prune și scorțișoară, coniac și sirop din zahăr brun; Cupid Kiss - pe bază de votcă, lichior de portocale roșii, suc de lămâie și Sprite, fructe de pădure și sirop de ciocolată albă.

Roșul nu e doar culoarea dragostei, ci și a vinului, numai bun de servit în ziua de Dragobete. Un pahar de vin roșu poate fi startul unei întâlniri relaxante în doi. Poate fi asociat

Ce bem de Dragobete: aprinde dragostea cu băuturile

Lifestyle To HATE or Not to HATE

Lumea modernă a devenit pe cât de complicată, pe atât de primitivă în trăiri. Am devenit grosieri la nivelul reacţiilor, empatiei, emoţiilor. Profund anti-nuanţişti. Totul este în pro-contra / alb-negru / like-dislike şi multă hate-reală. Da, cât cuprinde. Nu mai ştim să reacţionăm nici la cele mai mici umbre sau dileme. Căutăm certitudinea, oricât de dureroasă şi perdantă de multe ori ar fi, a unei tabere. Asta sau aia. Căutăm mizeria din jur, ruşinea, moartea, pierderile celor din jur. De parcă ele le-ar depăşi, acoperi, scuza, motiva… pe cele proprii.

Se creează un carusel de distrugere socială generalizată. Familiile se destramă la primele plictiseli şi desincronizări. Modelul scandalurilor în public, cât mai dure şi mai murdare, a devenit regulă şi nu excepţia cât mai rarisimă. Din animalul social care ar trebui să fim, partea „socială” dispare zi după zi. Rămâne un tip de animal tarat cu toate problemele umanului, toate negativismele complexe de care suntem în stare. Denigrăm astfel până şi termenul de „animal”.

Aşteptăm, căutăm doar ştiri dure, murdare, sângeroase, cu pierderi cât mai expandate... iar dacă nu le găsesc, sursele mass-media au ajuns să completeze cu cele mai antisociale şi aberante informații din UK şi SUA.

Ceea ce duce la un carusel de masacre şi dezumanizări zilnice. Mai rău, mai mult. Nimic altceva nefiind semnalat de „publicul ţintă” în audienţe… a.k.a. sondaje… a.k.a. banii vizaţi de coordonatori. Omul/Publicul a devenit suportul, sursa, masa de manevră pentru BANI, este tot ceea ce contează.

Oamenii trăiesc prin exemple negative, în FRICĂ, decădere umană publică, uciderea speranţei, demonetizarea reperelor pozitive sau care conţin frumosul, toate acestea esenţiale pentru baza existenţei umane: ECHILIBRUL! Trăim în rollercoaster fără frâne sau orizont de aşteptare. Muzica e simplă, directă, zgomotoasă şi cât mai primitivă, filmul e cât mai clar, aspru, fără nuanţe, direct, iar glumele au ajuns grobiene, de suprafaţă, anti-sociale şi fără limite de vreun fel.

În plus, excesele de orice tip alimentează această nouă sintagmă, ce pare a ne caracteriza din ce în ce mai mult, anti-shakespeariana... „To HATE or Not to HATE”. Naţionalişti vs. Globalişti / Conspiraţie 1 vs. Conspiraţie 2 / Vegani vs. Carnivori / Religioşi de Carton vs. Libertini fără esenţă… iar contrastele, inventate sau nu, pot să continue la infinit. Dezbinarea publică şi din fiecare dintre noi reprezintă în fapt, simultan, sursa şi rezultatul dezastruos al tuturor acestor teribile deviaţii care distrug, în final, chiar ideea de OM! Şi totuşi…

ANOTIMPUL MIRESELOR RAFINATE

Luna februarie este, prin definiţie, alături de jumătate din ianuarie şi jumătate din martie, o lună în care se pune accentul pe noile direcţii şi pe târgurile de gen pentru MIRESE. Anul se pregăteşte aproape în întregime în această scurtă, dar esenţială perioadă de graţie.

Am ales deci un editorial emblematic, de mare rafinament, creat pentru SIMONA SEMEN Wedding Couture, cu minunata Anca Humuseanu, alături de echipa specială de la Lilebuba Photography, cu suportul Claudia Docan Flowers, în showroom-ul acesteia.

Raportul între detaliile rochiilor, make-up-ul soft, simplitatea coafurilor şi sofisticarea adusă de buchetele de flori care însoţesc fiecare creaţie, realizate individualizat, au avut ca rezultat una dintre cele mai complexe şi soft creaţii de imagine dedicate acestui domeniu unic... al rochiilor de MIREASĂ.

Editorial de ALIN GĂLĂŢESCU

DIOR LADY ART, o poveste Lady Dior

În septembrie 1995, în cadrul Grand Palais des Champs-Elysées, Prințesa Diana participa la o expoziție dedicată pictorului francez Paul Cézanne. Acolo, Prima Doamnă a Franței, Bernadette Chirac, i-a dăruit o nouă (atunci) creație a Casei Dior, sub forma unei genți negre, din piele, care nu fusese încă lansată pe piață, cunoscută, la momentul respectiv, sub numele de „Chouchou”. În același an, în luna noiembrie, în timpul unei vizite oficiale în Buenos Aires, Diana a fost imortalizată purtând cadoul, fotografia devenind faimoasă în întreaga lume. În anii următori, Prințesa a purtat modelul într-o serie de apariții publice, cea mai cunoscută fiind evenimentul Met Gala din 1996, unde a asortat accesoriul (făcut special pentru a reproduce culoarea ochilor ei) cu o rochie Dior midnight blue, din satin, creată de John Galliano.

După ce și-a făcut apariția în magazine, în ianuarie 1996, o lună mai târziu, Chouchou a căpătat un nou nume, ales special pentru Lady Diana Spencer și pentru iubirea ei față de piesă: Lady Dior. În prezent, așa cum geanta Hermès Birkin nu poate fi separată de Jane Birkin, iar Gucci Jackie va purta întotdeauna semnătura Jacqueline Kennedy, Lady Dior nu poate fi despărțită de povestea Prințesei, legenda sa fiind motivul pentru care încă este una dintre cele mai căutate piese din lume.

Alături de contribuțiile Mariei Grazia Chiuri, directorul de creație Dior (care a introdus modele precum Lady Dior Wicker, Lady D-Lite și Dior Lady 9522), și de posibilitatea cumpărătorilor de a personaliza charmurile ce amintesc de talismanele norocoase purtate de Christian Dior, pe lângă modelul clasic, cu linii curate, în care se folosește motivul Cannage (având la origine scaunele utilizate de designer la primele show-uri Dior, inspirate de cele din timpul lui Napo-

leon al III-lea), prin inițiativa Dior Lady Art, Casa de modă oferă artiștilor din întreaga lume posibilitatea de a adapta piesa în stil propriu. Astfel, cu ajutorul pictorilor, sculptorilor și designerilor, ea capătă definiții unice, reprezentând multiple perspective culturale.

Fiind descrisă prin „A meeting between Dior and the cultures of the world”, cea mai recentă ediție prezintă 11 interpretări ale genții, făcute de creatori din Egipt, Statele Unite, Canada, Coreea de Sud, Rusia, Qatar,

Franța și China. Pentru început, pictorul american Alex Gardner a transpus pe pânza genții una dintre lucrările sale, jucându-se cu efecte 3D, culori și materiale aflate în contrast cu interiorul, care reprezintă o nuanță de roșu descrisă de Christian Dior prin „culoarea vieții”. Mai departe, artista Bouthayna Al Muftah s-a folosit de arta tipografiei pentru a aduce un omagiu scriitorilor arabi, formele din șifon plasate pe Lady Dior (brodate de mână) vorbind despre legătura dintre identitate, artă și modă.

Brian Calvin, următorul artist implicat în proiect, a construit două reinterpretări bazate pe tablourile sale, dorindu-și să adauge o nouă dimensiune lucrărilor, una tactilă și senzorială. Pentru a face acest lucru, el s-a folosit de mărgele și paiete brodate manual pe o bază din rafie, plasând, pe modelul Lady Dior Medium, un simbol al norocului (amintind din nou de fondatorul Casei): Ochiul Adevărului. În ceea ce o privește pe Françoise Pétrovitch, artista a readus în prim-plan un motiv recurent în operele ei, anume păsările, jucându-se cu luminile și umbrele pentru a sugera ideea regăsirii și cunoașterii de sine.

Apoi, Ghada Amer a creat, ca un omagiu adus sculpturilor sale dedicate femeilor, un model acoperit de un mozaic din pietre prețioase, broderie și paiete, în care putem observa cuvintele „puternic”, „iubitor”, „rezistent” și „hotărât” (definitorii pentru muzele sale), Minjung Kim, cunoscută pentru grația lucrărilor ei, a împodobit geanta cu flori din tulle (inspirate din arta coreeană a hârtiei hanji), Sara Cwynar a transformat pielea într-o expoziție de fotografie, meditând asupra trecerii timpului, Shara Hughes a construit iluzii optice, dedicate naturii, folosindu-se de catifea roșie și flori colorate din muselină, Wang Yuyang a ilustrat, cu ajutorul paietelor, cinci imagini ale corpului ceresc (arătând contrastul dintre tradiție și tehnologie), Zhenya Machneva a vorbit despre locul femeilor în societate cu ajutorul unor construcții arhitecturale, iar Dorothy Iannone și-a dedicat designul simbolurilor americane.

Așa cum spune Casa Dior, amintind de moștenirea Prințesei Diana, inițiativa Dior Lady Art reprezintă un tribut adus unicității, sărbătorind bucuria și libertatea exprimate prin modă.

În sfârșit, avem zăpadă!

Ce sporturi putem practica?

Chiar dacă până acum am avut parte de una dintre cele mai primăveratice ierni din ultimii ani, luna februarie a venit cu zăpadă și temperaturi mai scăzute. Și când vine vorba de zăpadă nu putem să nu ne gândim la sporturile de iarnă. Vă spunem care sunt cele mai populare sporturi de iarnă și mai ales unde le puteți practica în zona Sibiului. Iată câteva recomandări înainte să ne luăm rămas bun de la sezonul rece!

Locul preferat de sibienii iubitori de sporturi albe este Arena Platoș Păltiniș, la 30 km de orașul Sibiu. Complexul de schi și snowboard dispune de aproximativ 3.5 km de pârtii, împărțite pe diferite categorii de dificultate și nivel. Dacă schiorii cu ”state vechi” au de ales între mai multe pârtii, copiii și începătorii au la dispoziție și ei o pârtie dedicată și prietenoasă care beneficiază și de o bandă rulantă pentru transport. Înclinația e perfectă pentru cei

care abia se inițiază în tainele acestui sport. În plus, resortul are două echipe de instructori de schi și snowboard. La Arena Platoș Păltiniș există o pârtie specială pentru cei care adoră să se dea cu sania, indiferent de vârstă. Odată ajunși aici, pe lângă sportul vostru preferat, vă puteți bucura și de aer curat, distracție în aer liber, panorama Sibiului, restaurant și apres ski bar, fun park, centru de închirieri și parcare. Mai multe informații despre

program și prețuri puteți afla de pe site-ul arenaplatos. ro. Sezonul de schi 2022-2023 se încheie în data de 15 martie.

Până atunci, amatorii de competiții sportive de iarnă se mai pot bucura de câteva evenimente, precum PRO SKI Cupa Speranțelor - competiție de schi alpin dedicată copiilor cu vârsta de până la 12 ani, concursul sportiv și

zăpadă a fost practicat încă de pe vremea eschimoşilor. Aceştia, pentru a se deplasa cât mai uşor prin zăpada mare, au fost nevoiţi să improvizeze nişte tălpi pe care le legau de talpa încălţămintei de la acea vreme şi se puteau deplasa fără a se afunda în zăpadă. Unde pot fi parcurse trasee pe rachete de zăpadă în județul Sibiu? Există multe opțiuni în zonă, cum ar fi Munții Lotru și Cindrel, care oferă o arie vastă de zone colinare și montane. Pentru mai multe informații puteți contacta echipa Mountain Guide Sibiu, care oferă ture pe rachete de zăpadă. Natura e spectaculoasă iarna, așa că ce mod mai bun de a o descoperi există decât o drumeție? În cadrul programului Anii Drumeției sunt anunțate drumeții în data de 18 februarie în Munții Cindrel, pe traseul Valea Morii - Vârful Măgura - Tocile, dar și la Mediaș pe Via Transilvanica spre Bazna, cu o degustare de vin la The Wine Corner. În 19 februarie e programată o drumeție în Munții Făgăraș, pe traseul Valea Porumbacului - Cascada Șerbota - Cabana Negoiu - Cărarea ZmeilorPiatra Caprei. Ultima drumeție a lunii va avea loc pe 25 februarie. E vorba despre o drumeție pe rachete în Munții Făgăraș, pe traseul Bâlea Cascadă - Valea Bâlii - Bâlea Lac.

distractiv Bikini Race ajuns la cea de-a opta ediție sau concursul Slide & Freeze. O altă activitate care poate fi practicată de iubitorii sporturilor de iarnă la Sibiu e mersul cu rachete de zăpadă, o activitate prietenoasă și tot mai populară. Are marele avantaj că poate fi practicat de absolut oricine și nu presupune participanților abilitatea de a schia. Dacă vă place să mergeți prin zăpadă e suficient pentru a face ture pe rachete. Mersul pe rachete de

O altfel de experiență în sezonul alb poate fi trăită la Bâlea Lac, vizitând Hotelul de Gheață, situat la 2040 m înălțime, una dintre puținele construcții în gheață din Europa și, cu siguranță, una dintre cele mai spectaculoase destinații pentru sezonul de iarnă. Dacă doriți să vizitați Hotelul de Gheaţă trebuie să știți că de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac se poate ajunge doar cu telecabina, singura modalitate de acces disponibilă în sezonul rece. Transfăgărășanul iarna e în sine o experiență, la care se mai adaugă și peisajele superbe, o tură cu bobul, cu colacul sau cu snowmobilul, plimbări lungi în inima naturii, o vizită la tunelul care pornește de la Bâlea Lac, județul Sibiu, și se termină direct în județul Argeș, în împărăția zăpezilor.

După succesul primei ediții, care a avut loc în luna noiembrie a anului 2022 și care s-a încheiat cu victoria echipei Old Bozs Sibiu, care a învins în finală Marquardt Fighters, Liga Sibiană de Baschet - un proiect marca BC CSU Sibiu, revine cu a doua ediție. În perioada 24 - 26 februarie, la Sala Transilvania va fi organizată o ligă destinată amatorilor. ”Ia-ți colegii de

muncă, prietenii din gașcă sau cei alături de care obișnuiești să faci mișcare și înscrie-te în cea mai mișto competiție dedicată exclusiv iubitorilor de baschet”, e îndemnul organizatorilor. Înscrierile se fac pe adresa de mail pr@bc-csusibiu.ro. Prima ediție a Ligii Sibiene de Baschet a fost primită cu mult entuziasm. ”E o idee foarte bună, lipsea asta în Sibiu, oraș cunoscut pentru tradiția în baschet. Iubitorii de baschet își doreau acest lucru”, declara atunci antrenorul Sandu Rubint. De-a lungul turneului, echipele vor fi ghidate de pe margine de jucătorii BC CSU Sibiu. Fiecare echipă va avea pe bancă doi componenți ai echipei de seniori, câte un principal și un secund. Festivitatea de premiere e programată duminică, 26 februarie, în prezența celor mai importante personalități ale baschetului sibian.

Liga Sibiană de b a schet revine

Paraschiv, refuz categoric

pentru

Daniel Paraschiv, atacantul echipei FC Hermannstadt, a fost dorit de Mircea Lucescu la Dinamo Kiev. Formaţia din Ucraina era dispusă să ofere suma de 1.2 milioane de euro plus bonusuri pentru transferul atacantului de la FC Hermannstadt. Oferta a fost însă refuzată de fotbalistul clubului sibian, date fiind incertitudinile din Ucraina, țară aflată în război cu Rusia. ”Bineînțeles, când am auzit de

interesul lui Dinamo Kiev și al lui

Mircea Lucescu m-am bucurat foarte mult, dar am analizat, nu știu care e situația acolo și nu aș vrea să merg să stau eu neliniștit sau familia mea. Trebuie să mă gândesc și la oamenii de lângă mine, să le fie și lor bine, nu doar mie, din punct de vedere sportiv și financiar. De aceea a fost o decizie destul de greu de luat. Până acum, m-am gândit să nu dau curs ofertei. E un context aparte și nu sunt dispus să risc anumite lucruri. E una dintre cele mai mari realizări ale carierei mele, să fiu dorit de unul dintre cei mai mari antrenori din istorie”, a declarat Daniel Paraschiv. Fotbalistul lui AFC Hermannstadt a fost revelația acestui sezon, a marcat nouă goluri şi a oferit trei pase decisive, fiind unul dintre cei mai buni marcatori din SuperLigă.

Dinamo Kiev. r ă mâne la Sibiu

În plan profesional ai parte de inspirație și este foarte posibil ca ideile tale să fie remarcate de persoane cu influență, de exemplu de superiorul ierarhic, și să ți se pună la dispoziție ceea ce ai nevoie pentru a le pune în practică.

Te preocupi în primul rând de interesul comun și să te străduiești să faci echipă cu ceilalți, să te asociezi, să cooperezi. Pentru Raci, deviza acestei perioade este „Dacă vrei să înaintezi repede, mergi singur. Dacă vrei să ajungi departe, mergi împreună cu alții.”

Pentru Balanțe începe o perioadă de muncă asiduă, în care s-ar putea simți obligate să își asume mai multe responsabilități, iar rezultatele vor fi pe măsura strădaniei lor. De atitudinea ta față de bani depinde dacă reușești să atragi sprijin material pentru un proiect ambițios.

Nu este exclus ca superiorii să îți sugereze că ar fi cazul să te organizezi mai bine, să încerci să comunici mai calm și să te străduiești să fii mai eficient în muncă. Este posibil să găsești o sursă de finanțareă care poate să îți aducă stabilitate financiară pe termen lung.

Ai posibilitatea să îți construiești o bună reputație profesională sau, dacă ai deja vechime în domeniul tău de activitate, să îți consolidezi reputația prin disciplină, perseverență, responsabilitate și o bună structură interioară și emoțional.

Ai idei ingenioase, care surprind prin profunzime, dar să fii atent la predispoziția de a adopta o atitudine prea radicală la locul de muncă, în relațiile cu colegii sau într-o afacere pe care o ai împreună cu alții. Ești hotărât să te afirmi și să îți atingi anumite obiective

Este posibil să obții sprijinul unui superior ori al unui asociat, sau să găsești colaboratori, investitori ori clienți noi. Este vremea să dai dovadă de responsabilitate, răbdare și perseverență și să fii dispus să muncești din greu pentru a-ți demonstra competența.

S-ar putea să te simți presat sau stresat de anumite evenimente, dar șansele care ți se oferă sunt prea tentante ca să spui nu. Pe de altă parte îți negociezi drepturile cu tact și cu empatie, evitând orice formă de agresivitate. Poță să obți sprijin material pentru o idee de afaceri sau au o idee genială.

Scorpionii care au statut de angajat, ar face bine să se mobilizeze, să își asume responsabilități și să dea dovadă de inițiativă. Mulți dintre ei au șanse reale de afirmare și pot avansa prin muncă asiduă, bună organizare și spirit de echipă.

Unii Vărsători au parte de situații care le deschid ochii asupra unei realități mai puțin plăcute și îi fac să se gândească serios la siguranța lor materială. Poate că venitul real a scăzut în timp ce multe prețuri au crescut și continuă să crească, astfel încât bugetul trebuie ajustat

Este posibil să ai parte și de situații tensionate, din cauza tendinței de a-ți impune punctul de vedere, dar creativitatea și competența îți sunt apreciate de ceilalți. Ai face bine să te ferești de situații complicate, intrigi sau certuri. Este necesar să îți cunoști cu adevărat plusurile și minusurile, competențele.

Unii Pești tind să depindă financiar de alții sau se complac în relații toxice doar din interes material. Alții au tendința să devină dominatori și să se folosească de mijloacele lor materiale pentru a-i constrânge sau condiționa pe cei din jur.

Berbec Capricorn

Balanță Scorpion Săgetător

Horoscop 15 - 28 februarie

Pendulam intre 14 si 24 februarie, intre modernism si traditie, dar ne raportam, de fapt, la una dintre dimensiunile fundamentale ale existentei, iubirea. In contextul international actual, sa ne amintim ca sacrificiul Sfantului Valentin este unul

in numele iubirii si impotriva razboiului. Legenda spune ca in 14 februarie, anul 269 sau 270 en, preotul crestin Valentin a fost executat pentru ca a incurajat iubirea si a oficiat in secret casatorii ale soldatilor, interzise prin lege de catre imparatul roman Claudiu al

II-lea. Valentin considera că dreptul oamenilor de a se căsători era dat de Dumnezeu, iar imparatul nu avea dreptul sa-l interzică. La randul ei, ziua de Dragobete este insotita de o bogata simbolistica legata de buna intelegere, dragoste si armonie.

Sarbatorirea iubirii, atat a celei romantice cat si a celei prietenesti, amicale, ar trebui sa aiba o intensitate mai mare pentru fiecare dintre noi, ca un raspuns indirect la amenintarile din proximitate. Vedem cum agresiunea sau catastrofele naturale pun in pericol existenta a milioane de

oameni si testeaza limitele societatii, pe aproape tot globul.

Poate este momentul sa imbunatatim semantica si continutul concret al acestor zile ale indragostitilor, mesajul iubirii sa fie mai puternic si sa aiba un sens mai larg, mai cuprinzator, care sa aduca putina alinare si speranta, celor greu incercati.

CÂȘTIGĂ ZIUA PERFECTĂ ÎN 2!