VISE ÎNTR-UN COŞMAR

VISE ÎNTR_UN COŞMAR 115

De mult n-am mai visat... de mult!...

Dar oare a fost vis? Atunci dece nu se termină odată, ca toate visele şi continuă, ca toate Visările?... După o zi obişnuită, ca toate zilele cu care m-am obişnuit, o noapte neobişnuită... o noapte adâncă... o noapte ca întunericul de grea...

Cu greu am adormit!

Am adormit? Probabil, (Nu ştiu când şi de la cine am auzit asta, nici nu ştiu dacă s-a spus vre-odată) Probabil că atunci când mori, se ridică"EUL"din tine şi mai rămâne o clipă să te privească în faţă. Şi dacă ai curaj să-l priveşti şi tu...! "Eul"meu însă nu era senin precum chipul celor ce au găsit armonia, era crispat... îndurerat...

Era DISPERAT! Şi privea cu disperare la"EUL"celălalt care chircit se svârcolea şi râdea satanic... râdea nebuneşte... NEBUNUL! Şi-au început să se privească...

Abia atunci mi-am dat seama că de mult au fost amândoi în mine... dar probabil că venise timpul să-şi spună tot ce mai aveau de spus, înainte de marea despărţire... - Nebunule... Schilodule... asta eşti... Schilod măscărici... - Sunt Măscăriciul MĂRIEI SALE EU!... Ceasornicul, lugubru bătea miezul nopţii... La mânăstirile din ţara mea, bat clopotele pentru mezonoptici...

Mi-am amintit că ultima dată când am fost la biserică cu ani în urmă, înainte de a trece"PRAGUL", priveam Dumnezeul din vârful cupolei, dar nu puteam să mă rog... Probabil nu-mi era destul de frică... În urechi, aceiaşi voce telurică a disperatului mă chinuia.:... - Nebunule... Nebun de legat... Nebun prost... Nebun din cei ce nu se leagă... Acum ce ai-să faci? - Am să-mi tai un picior! - Şi ai să ţopăi într-un picior, ca oamenii la o petrcere când aud o veste bună? - Am să joc"Şotron"cu viaţa! - Şi ai să te poţi bucura în continuare de viaţă? Ai să conduci maşina mai departe... ai să petreci cu prietenii... să cochetezi cu femeile... să lucrezi... să duci o viaţă normală...

VISE ÎNTR-UN COŞMAR 116

- Dar ce ai să faci când ai să simţi că cei din jur stau în preajma ta din milă? - Fie-ţi milă!.. În uşile împărăteşti ale altarului, preotul rostea sentinţa: - Cei chemaţi ieşiţi! Toţi cei chemaţi ieşiţi, ca nimenea din cei chemaţi să nu rămână... Disperatul a înţeles... Am rămas singur... Dar a început să-mi fie frică! După un timp, nu mai isbutesc să măsor timpul în ore... zile... ani... după un timp, într-o seară îmi făceam ordine în hârtii, când Disperatul a revenit: - Timpul a trecut... Ai ajuns din urmă viitorul... Mâine ţi se va tăia şi celălalt picior... Cum o să-ţi petreci noaptea asta? - Am să fac dragoste! - Eşti nebun... Şi după aceia? Mâine... poimâine, ce ai să faci Nebunule? - Nebunii! - Asta ai făcut toată viaţa! - Şi crezi că nu am să mai fac?...

Curios... Nu mai îmi era frică!...

Fără picioare, cu mâinile sângerânde în bandaje, alături de tovaraşa mea de suferinţă, mă îndreptam spre frontieră când, în duduitul motorului, l-am auzit din nou; - Fugi? - Da! - Îţi părăseşti ţara, prietenii, trecutul? - Da! Încerc să-mi salvez mâinile! - Ca să arăţi lumea cu degetul? - Să pot lovi cu pumnii, în faţă, Viitorul! Cu mâinile salvate... cu viitorul asigurat, îmi petrec timpul la volan... în căruţ... Şi m-am obişnuit să văd lumea de jos... Să văd!

Stăteam în căruţ la o masă şi beam o bere pe terasa unui bistrou... O doamnă a trecut pe lângă mine şi a pierdut o mânuşe... Am strigat-o

VISE ÎNTR_UN COŞMAR 117

- Madamme! - Şi cum nu ştiam franţuzeşte, am întins mâna să-i arăt mânuşa! Doamna a deschis poşeta şi mi-a dat cinci franci!

Mi-au apărut în faţă cei care, la biserici, aprind lumânări groase pentru a-şi răscumpăra păcatele! - De ce te vaiţi? - Urlu! - Urăşti? - Am iubit atât de mult! Eram la mare vara trecută... Stăteam singur pe plaje şi ascultam valurile... - Ce scrii cu degetul pe nisip? - Adio dulci răsipuri a tinereţii mele... - Ai avut familie, prieteni, carieră... iubite... ce regreţi cel mai mult din tot ce ai pierdut? - Timpul pierdut! - Dacă ar fi să retrăeşti timpul trecut, până la tăiatul picioarelor, cum ţi-ai petrece timpul pe care singur recunoşti că l-ai pierdut? - Aş asculta muzică! - Cu fluturii ce ai? Îi urmăreşti cu o privire ciudată! - Calculez ce s-ar putea face cu energia pierdută prin bătaia aripilor! - Ce priveşti îngândurat amurgul însângerat? Cei ce văd acest lucru, au inima însângerată ca amurgul! - În fiecare rază din asfinţit, este o fărâmă din inima mea... - Tot îţi mai place să te uiţi în fântânile adânci? - Nu! Căci mă vedeam numai de la mijloc în sus. Acum mă văd aşa şi fără să mă aplec pe ghizdele fântânii! - Adâncă e fântâna prabuşirii tale! -De aceia îl văd aşa de clar în ea, pe cel ce aş fi putut să fiu! - Te plângi Nebunule? - Plâng! - Plângi? - Văd! - Vezi? - Ştiu! - Te stânjeneşte umbra mea? - În jurul meu sunt numai fantasme şi umbre! - Te stânjeneşte umbra mea? - Încep să nu-ţi mai simt prezenţa!... *****

VISE ÎNTR-UN COŞMAR 118

Mă duc deseori la Tour Eifel. Oamenii stau pe bănci la umbra lui şi privesc semenii ce urcă la etaj. Şi-i văd de jos în sus. Şi uneori îi văd la fel ca mine. MICI! Odată, căutând un loc de parcare la Tour Eifel am remarcat un grup de tineri ce se amuzau zgomotos de încercările mele repetate să-mi parchez maşina, căci era locul strâmt... Când soţia mi-a dat jos din portbagaj căruţul şi mi l-a adus la volan, nu se mai auzea decât tic-tacul inimii lor...

Mi-am aprins o ţigare şi alunecând căruţul lângă ei, am privit împreună în tăcere handicapaţii care se plimbau alergând nebuneşte pe scări şi pe alei... La plecare am avut senzaţia că toate privirile lor s-au unit într-una singură care m-a urmărit urându-mi drum bun! De data asta nu am mai avut cu cine să discut căci Disperatul nu m-a mai urmărit! Şi am plecat în urma căutărilor mele! - Toate VISĂRILE şi CĂUTĂRILE mele vi le dedic vouă, celor ce de atâtea ori vă ridicaţi din prăbuşiri... - Vouă, celor ce visaţi în veşnicul COŞMAR... - Ridicaţi-vă privirile umede din genunea tenebrelor şi priviţi ca mine zările speranţei... - Durul dialog pe care soarta ni-l impune, - E dialogul tău... - Al lui... - E dialogul nostru!...

Douăzeci de ani... O viaţă de om, am fost coleg cu Ion Gheorghiu,None, cum îi spuneam noi,-la Radioteleviziunea Română din Bucureşti! N-am colaborat nici-odată împreună dar ne vedeam deseori la Sincrofilm, unde, prin specificul muncii, lucram concomitent... Era exuberant... plin de viaţă... Ne salutam cu: - Ce faci bătrâne? - Dar micile mari probleme cotidiene ne rătăceau semnele de întrebare din priviri... - Apoi l-am văzut abătut... trist! - Ce faci, bătrâne? - Mă lasă picioarele bătrâne... Şi au început să-l lase şi prietenii...

VISE ÎNTR_UN COŞMAR 119

Apoi l-a lăsat şi soţia! Şi numai el şi"Disperatul"ştiau, că de fapt el o lăsase pe soţie deoarece aceasta nu înţelesese... Ultima dată l-am văzut târându-se pe un baston în jurul căruia avea încolăcit un picior, cred că dreptul... Apoi am auzit că i-a tăiat un picior... Pe urmă şi pe celălalt! Când destinul m-a aruncat în vârtejul Parisului, el m-a aşteptat la gară! Nu-l văzusem de atât amar de vreme şi din toţi prietenii, el, care nu mi-a fost decât coleg, el, cel fără picioare, mi-a călăuzit paşii debusolaţi prin Paris. Am stat la el în casă...

I-am împărţit patul şi bucata de pâine... În clipele grele de căutări, am aşternut pe hârtie prezentele gânduri şi mi se pare că în crudul dialog, disperatul eram eu, pentru că"NONE"abia acum, în fine, stă "PE PICIOARELE LUI!"

Paris 1981