BUNICUL

Bunicul. 19

Neica Ghiţă.

La 84 de ani, spărgea sâmburele de prună în dinţi. Înalt, svelt, cu părul alb ce-i cădea în plete, bine legat, fără să fie gras, purta o mustaţă lăsată pe oală, dar care se îndrepta ca un arici dacă se înfuria peste poate. Avea cioareci albi de aba, cămaşe ca spuma laptelui şi cojoc din blană de miel. Era încins peste cămaşe cu nişte bete roşii pe care şi le-nfăşura de 5-6 ori, ca un brâu, iar peste bete avea un chimir de piele, să-i ţină şalele, un chimir lat, cu trei”pozânare”. În unul ţinea custura legată cu o nojiţă de piele de catarama chimirului (o custură cu plăselele de forma peştelui, da”mamă mamă”ce mai tăia lama custurii) în cel de la mijloc o cruciuliţă de lemn sfinţită de stareţul mânăstirii Frăsinetu-aici ţinea şi anafura, învelită în hârtie de la biserică până acasă-iar în la treilea”creiţarii”, mărunţişul. (Mai avea un”pozânar sicret“, la spatele chimirului, în care ţinea”o ţărancă“– bacnotă de 1000 de lei-pentru cine ştie ce.) Vara şi iarna pe cap o căciulă de”astragan“. În picioare bocanci cu blacheuri ca să nu se tocească tocurile la călcâie. Nelipsită, înfiptă la spate între chimir şi nădragi, toporişca, iar în mâna dreaptă ciumagul din lemn de corn, deşi nu se sprijinea niciodată în el, aşa cum nu se folosea nici de toporişcă, decât poate numai să taie o nuieluşe s-o pună la un gard unde vre-o capră făcuse spărtură ori cu măciuca să spargă vre-o alună Dar probabil că toporişca şi ciumagul făceau parte din... NEICA GHIŢĂ. De când s-a pomenit, dimineaţa şi seara (fie ploaie, zăpadă ori brumă) cu ciumagul în mână şi toporişca la brâu, Neica Ghiţă trecea pe la toate”bucăţile”de pământ, să nu dea”ghiavolii”de copii cu boalele de vite iama prin fân sau otavă. Şi avea multe bucăţi bătrânul, că a fost om cu stare. Avea locul lui în strana bisericii, avea 30 de drepturi în Obştea din munţi şi 18 curele de pământ, şi pe Plai, şi în Dolii, pe Feţie sau în Măleni, că-i trebuia o”jumate”de conac să le colinde. Şi nu era de joacă, că nu puteai şti de unde pica Neica. Odată venea dinspre Dobriceni, altădată cobora pe la Gorunel sau te trăsnea dinspre Cornetu şi dacă te găsea pe bucata lui, te ducea cu vacă cu tot la gloabă la primărie. Odată când a dat peste raţele Ţuculesii în trifoiul de la Jghiaburi, s-a trezit notarul cu 42 de măcăitoare în curtea primăriei.

BUNICUL 20

Ce-a mai râs tot satul că trei zile până a făcut rost Ţuculeasa de bani să plătească gloaba, venea cu desaga cu urzici ori boz la primărie şi-şi făcuse din scările primăriei cărpător. Şi asta de trei ori pe zi Nu. Nu,! Nu era de glumă cu Neica Ghiţă... Într-un amurg de vară când soarele trecuse de chindie, după ce a pus resteul la scocul morii să abată apa-că avea şi moară pe Otăsău, în dreptul casei-a tras zăvorul la poartă după ce a dat drumul câinelui pe sârmă să poată alerga prin toată curtea-că dacă oile au urcat la munte, Hector nu mai are de ce pleca de acasă-şi cu un fluierat printre două deşte şi-a dat jos nepotul din cireşul cu pietroase, l-a privit printre sprâncenele stufoase şi ia zis scurt: - Hai Tatule! dându-i mâna stângă, că-n dreapta ţinea ciumagul. Pe drum călca apăsat dar suplu şi nu s-a întâmplat ca cineva, muiere, bărbat sau copil să fi apucat să-i spună înainte bună ziua, căci de departe scotea căciula la muieri, ridica mai sus de cap vârful ciumagului la oameni sau dădea din cap la copii şi spunea: - Bună ziua, Tatule!

Din muchia dealului Dobricenilor fulgeră cu privirea în vale şi cum nu era călcătură dădu numai un chiot: - U-iu-hu-hu-huhuuuuuuu. - Să ştie tot”Natul”că trecui p-aci. La bucata din curmătură, hâtru, strângând şiret din ochiul stâng, strigă de răsună valea: - Bă Culice băăăăă. să treci pe la mine pe seară să-ţi spui o taină. - Da unde e nea Culice, Tată Mare, că nu-l văd? - Păi eu pe Culice crezi tu că-l strigai? Zisei şi eu aşa, Culice îmi veni întâi în gură, să ştie Varvara lui Borcan că sunt pe-aici, să nu se-abată din potecă pe otavă. N-o văzuşi cum se dete după tufă când ne văzu? Şi are o boală de vacă cu o burtă de bagă în ea o claie de otavă. Burta cât butia şi ugerul cât pumnul că sunt şi unii de te miri de ce ţin vită în bătătură de nu pot avea nici-un câştig de pe urma ei. Deodată s-a oprit ca trăsnit. Şi-a dat căciula pe ceafă, s-a înălţat pe vârful picioarelor să vadă până în vale-părea şi mai înalt de cât era-şi tremurându-i de furie mustaţa zburlită, a tras din fundul pieptului singura înjurătură pe care o folosa la necaz.

De fapt singura pe care o ştia. - Văzduhul tău de păcătos.! - A coborât în fugă costişa ce ducea de-adreptul din potecă până la bucata de pământ pe care era lucernă numai bună de cosit-că era după Sf.

Bunicul. 21

Ilie, dar Neica numai după Precup băga la coasă, că-nainte de Precup e rău de lup să coseşti. E rău că dau lupii iama în oi, fie vara la munte, fie iarna în ogradă şi dacă aşa a lăsat Dumnezeu, de să schimbăm noi rosturile Tatule? - A coborât vijelios ca vântul, a pipăit cu mâna urma roţilor căruţei prin lucernă ridicând cu vârful degetelor lujerii călcaţi de copitele cailor oftând de parcă i-ar fi călcat lui pe inimă caii nu pe lucernă. S-a uitat pe dâra căruţii să vadă de unde venea (dinspre Buila) apoi urmărind prin bucata lui, a văzut că ieşea în drumul Pietrenilor. - Asta numai Zarin Opriţoiu mi-a făcut-o.! I-a fost lene păcătosului să meargă pe drumeag, că era pe ocoliş, a luat-o drept prin lucerna mea. Văzduhul lui de prăpădit. (Să te ferească Dumnezeu să spună Neica Ghiţă cuiva”prăpădit”că-nseamnă că numai Dumnezeu şi popa l-o mai ierta, dar el nu.) - Hai Tatule la păcătos. Şi cască şi tale ochii unde calci, că nu eşti deai lui Zarin, nu vezi că tăvăleşti lucerna?.

N-a scos un cuvânt bătrânul până acasă la Zarin. Până şi pe muieri le saluta cu ciumagul, fără să spună un cuvânt şi cu ochii în pământ, că nu vedea decât lucerna călcată, de se mirau oamenii ce e cu”Neica Ghiţă“. Când a intrat în bătătură, oamenii stăteau la cină că scăpătase soarele şi până să răstoarne mămăliga, Zarin, ca bun gospodar, turna ţuică în ceşti de pământ la strângătorii de fân care stăteau la masa cu trei picioare, aşteptând fiertura. Caii, încă înhămaţi la căruţa încărcată cu fân (aveau desfăcut numai câte un şleau) stăteau cu botul în fânul proaspăt cosit. De frica ploii Zarin îl adusese aproape verde acasă, urmând să-l risipească prin fânar ca să se usuce, că dacă-l apucau ploile, putrezea pe câmp. - Bună seara la dumneavoastră şi poftă bună. - Mulţam dumitale şi poftim la cină. Dar îi cam tremurau şi vocea şi cana de ţuică din mâna lui Zarin. - Zarine, uite ce zic eu, că mă grăbesc că m-abătui din drum şi ai şi tu treabă; fiindcă-mi călcaşi lucerna cu căruţa, să-mi aduci după ce mâncaţi, un cal de fân. - Apăi Neică Ghiţă, nu-ţi e nu ştiu cum, că eşti om bătrân cu părul alb, să vii la mine în bătătură şi să mă faci de ocară? Ceştile mesenilor au rămas la mijloc între gură şi masă iar ochii le căutau în pământ şi s-a făcut o linişte de nu se auzea decât fornăitul cailor. - Zarine, dacă vorbeşti buruienos, eu nu-ţi mai dau bună ziua de azi înainte şi să-mi aduci doi cai de fân.

BUNICUL 22

- Neică Ghiţă, ai fi dumneata bătrân, dar bătătura e a mea şi şuşaua a dumitale. Nu ţi-e ruşine de părul alb să vii la mine şi să mă ruşinezi în faţa oamenilor? Că te chem şi la procest!

L-a fulgerat cu privirea de a plecat Zarin ochii în pământ apoi s-a dat lângă căruţă, a scos de la chimir un pai rupt la capete pe măsura”urmei”lăsată de copita calului în lucernă, a ridicat copita din spate a calului din stânga oiştii, a pus paiul îndoindu-l pe potcoavă şi, fără să spună un cuvânt, l-a privit lung, lung, ţinând copita calului sprijinită pe genunchi. Zarin, cu capul plecat, murmură umil. - Îţi aduc doi cai de fân, Neică Ghiţă.

PARIS 1984.

Bunicul. 23

MIEL PE JAR!

MIEL HAIDUCESC! Ca niciodată anul acesta Floarea lui Hirizan n-a prea cântat în serile de clacă;

Primăvară, mama noastră, Ia zăpada de pe coastă, Că nici nu se terminase Februarie şi Băltăreţul a început să bată căldicel topind în câteva zile zăpada încât Babele şi-au arătat colţii doar pe vârful Plaiului.

Nici desgheţ cu puhoi de ape, nici promoroacă parşivă să strice florile de măr, nici brumă... aşa ca Floarea a dat-o iute pe: Frunza verde de-o sulfină La mândruţa în grădină Răsărit-a o tulpină. *****

Soarele în asfinţit mai strălucea tremurând pe vârful muntelui Albu gata să scapete spre Lespezi şi Comarnici iar în amurgul înnroşit albinele mai dădeau roată zarzănului plin de floare înnainte de a se întoarce la stupi cu picioarele din spate pline de nectar gălbui... În adierea Băltăreţului din ajun de Sf. Gheorghe dintr-o primăvară călduroasă în care Babele au venit în loc de fulgi de nea cu mâţişori de salcie şi muguri de flori de cireşi, Neica Ghiţă înfige la poarta mare din spre drum crăci cu frunze de fag aduse din Făget pe la amiază... Hector împinge cu capul portiţa mică până o dă de perete apoi se întoarce în drum şi se aşează în coadă aşteptând să intre cioporul de oi cu ţapii în frunte... cu un lătrat scurt propteşte în mijlocul drumului o căruţă cu doi cai uitându-se urât la ei, a; - N-aveţi ochi?

Iar caii fornăiesc; - Ho! Că ne oprirăm! Ce te sborşeşti aşa? Iar Românul, până să intre oile, scoate pacul de tutun şi răsuceşte o ţigare... După ce ultimul ied zburdalnic a intrat dinr-o ţâşnitură în curte Hector a lungit capul pe după colţul uliţii la Stroilete să vadă de s-a rătăcit vre-o ţurcană că tot uitându-se la cai a pierdut numărătoarea. Apoi cu limba scoasă de-un cot şi cu coada răsucită a covrig da cu vârful cozii spre pământ, nu în sus-(că avea Hector fasonul lui de a-şi ţine coada după chef

BUNICUL 24

şi împrejurare)-s-a uitat spre Neica Ghiţă care, legând cu coaje de tei craca de fag de poartă, îi zice peste umăr; - Du-te de du oile-n ceair, ce te sgâieşti pe şuşaua mare,... - Ori ţi-e de”dedat”cu Molda lui Bărbuci?

Brusc, coada s-a desfăcut din covrig si s-a îndreptat a semnul exclamării... - Bine dacă e p-aşa!... Te legi de Molda!... Bine... bine... - O mai sări ea pârleazu Veta noaptea să urce la tale în odaie pe furiş... să vezi ce-o să mai latru, de-o să creadă vecinii că trece ursul... Şi coada s-a răsucit a covrig. Da cu vîrful în sus, ceeace nu prea e semn bun. Apoi muşcă de după gât o oaie ce încerca să smulgă un fir de iarbă crescut între bolovanii caldarâmului din curte... *****

Împingând zăvorul la poartă Neica Ghiţă porneşte spre ceair îndreptându-şi chimirul mai pe şale. Aruncă o privire spre coteţul găinilor, pune cârligul la uşiţă, propteşte cu un par despărţitura pentru gâşte (ca să nu-şi facă loc vicleana de vulpe) mai mestecă cu un făcăleţ în trocul scoafei că sorbise aproape toată zeama din lături iar mălaiul rămăsese la fund, numără dintr-o aruncătură de ochi să vadă dacă sunt toţi cei 11 purcei, îndesă între crăci plimba pe care se urcă curcile în dud să se culce, apoi intră în ceair.!... Oile de căldură stau înghesuite una în alta şi gâfâie de parcă ar fi în mijlocul verii, în luna lui Cuptor...

Caprele s-au dat sub pruni încercând să apuce, ridicate în două picioare, lăstarii tineri crescuţi primăvara asta... Iezii, cu zăbala în gură, degeaba moşmone sfârcul ţâţelor că nu pot apuca să sugă...

Apucând de pe poliţa de sub coşere doniţa cu mâna dreaptă şi scăunelul cu stânga, s-a apropiat de capre. A luat-o pe sbanghia întâi. A tras-o spre el, s-a aşezat pe scăunel, a pus doniţa între picioarele caprei şi a început să o mulgă... La a treia capră i s-a umplut doniţa cu spuma gata, gata să dea pe afară! A pus doniţa cu grije pe poliţă atingând cu degetul buza doniţei să dea îndărăt spuma şi a luat boticul, răsturnând bruma de apă ce a mai rămas pe fund de la spălat!... Punând boticul pe scăunel a scos zăbalele la 6 iezi care s-au şi repezit să sugă apoi a săltat subţioară ultimii doi iezi încă cu zăbale în gură şi i-a încuiat în grajd murmurând jumătate a ciudă, jumătate cu amărăciune; - Lasă, că voi nu mai aveţi nevoie de lapte!...

Bunicul. 25

Apucând spre oi şopti în treacăt caprelor de parcă le-ar fi cerut ietare ori le-ar fi dat socoteală: - Tot vă rămân câte două iede la fiecare. Şi-aşa păţiţi greu la supt, că n-aveţi decât două ţâţe şi câte trei iezi... - Avea Neica Ghiţă de prăsilă un soi de capre de fătau de fiecare dată câte trei iezi şi erau şi bune de lapte, că dădeau la fiecare mulsoare mai mult lapte decât vaca lui Nică Făsui.. Ceairul era mare de puteai să’ntorci trei care cu fân dintr-odată... că sadunau la 200 de capete de vite la un loc... capre... oi... vaci... cai... başca despărţitura pentru miei că nu-i lăsa la păscut cu oile. Şi că încă nu dăduse-cu toată căldura-prea bine iarba dar şi că ar fi supt tot laptele de nar mai fi lăsat nimic în uger pentru mulsoare... A încercat el Neica Ghiţă încă acum 60 de ani, când era flăcău, să facă un fel de zabală şi pentru miei-ca pentru iezi-da nu i-a mers. S-a făcut numai de minune în sat că râdeau toţi ciobanii de el, că - Cine a mai văzut militar cu umbrelă, popă pe bicicletă şi miel cu zăbală Aşa că de-atunci n-a mai făcut zăbală la miei

Da-i închidea în ceair de când îi rupea din supt până seara la mulsoare. După Sf. Constantin şi Elena nu mai e necaz că oile urcă la munte în Piatra şi Albu-iar cârlanii cu sterpele în Lespezi şi Comarnici -după ce pe Plai si Ferigi se face ruptul sterpelor şi mieilor...

RUPTUL! Cine nu ştie ce-i asta spune numai aşa că a auzit pe alţi ori ca să se afle în vorbă. Dar cine a văzut măcar odată cum se face ruptul mieilor de ciopor nu mai uită câte zile-o mai trăi! Mie şi-acum mi se face piele de găină când îmi amintesc. Dar au fost unii cu suflet milos (mai ales printre muieri) care ani de zile şi-au schimbat râsul şi-n urechi nu mai aveau decât behăitul mieilor... E frumos când se adună încă din viul zilei ciopoare după ciopoare Mai mare dragul când vezi cum urcă pe uliţe ori pe poteci turme de capre şi de oi. Gospodarii (schimbând în tăcere câte o vorbă cu vecinii strânşi pe la garduri ori uluci) îşi saltă mai bine pe umeri cojoacele-că dimineţile sunt răcoroase-şi îşi-adună cu ciumagul mieii ce-ncearcă să jumulească un fir de iarbă prin sanţul uliţii... Câinii sar veseli printre oi alergând dela copiii ce calcă vajnic în fruntea oilor la stăpânii ce calcă apăsat în urmă...

BUNICUL 26

Pe plai îşi caută fiecare ciobanul,-că sunt peste 8 pâlcuri pe faţa Plaiului-şi e un du-te vino de-ai crede că tot plaiul e muşuroi de furnici... . Atâtea clopote-care mai groase, care mai argintii, care mai ascuţit-şiatâtea lătraturi de câini răguşiţi ori chelăituri de căţei... şi cântece din coaje de mesteacăn... şi chiuituri de fete mari, că nimeni nu mai bagă în seamă trilul ciocârliilor ori ţârâitul greierilor. Şi sunt primăvara pe plai greieri de-ţi sparg urechile, dar acum nici nu-i simţi... Şi e o amestecătură de mirosuri... şi de zăr de oaie... şi de ferigă verde... şi de răşină de brad... şi de floare de salcâm... şi de sudoare de cai... că poate numai în rai, la loc de verdeaţă, să fie aşa de frumos... Că eu zic că Apostolul, când a spus asta, se gândea la un adunat de ciopoare pe Plai... Odată strânse tote ciopoarele în jurul ciobanilor muierile întind pe iarbă feţe de masă. Da nu aşa ca cele de acasă, ci nişte feţe de masă ca la cositori pe câmp; lungi de 3-4 staturi de om dar numai late de doi coţi. Când nu stai la masa cu patru picioare şi nu stai pe scaun ai nevoie de mai mult loc, că nu poţi sta numai turceşte ca ţiganii(mai ales de nu eşti învăţat). Te mai laşi şi pe râna dreaptă dacă eşti stângaci ori pe stânga dacă eşti ca toată lumea.

D-aia e aşa de lungă faţa de masă să poată sta de voie chiar dacă sunt 8 inşi pe o parte. Şi cum nu te poţi întinde prea mult s-apuci cu lingura când eşti într-o rână, muierile au făcut-o lungă da îngustă. Numai atât cât să încapă câte un rând de străchini pe laturi cu lingurile la îndemână şi cărpătorul cu mămăligă, tigva cu sare, cipul cu oţet şi tâlvul cu ţuică la mijloc. Aşa că toţi pot mânca în voie... Copii, cu codrurile de turtă într-o mână şi drobul de brânză de burduf în alta-cârnatul afumat îl aveau pus după ureche, cum ţinea Vasile Vulpoi, notarul, plaivasul-îşi văd de-ale lor în dreptul turmelor şi se dau care mai de care mai mare în timp ce ăi mari mănâncă tăcuţi, trecându-şi unul altuia tâlvul cu ţuică, dar neprivindu-se în ochi ca-ntotdeauna ci cătând fiecare în altă parte... Până şi muieile-cărora de obicei nu le tace gura ca la meliţă, scot din desagi de-ale gurii, le pun în străchini da stau posomorâte şi uită să-îmbie mesenii să guste din bucate, că doamne iarta-mă, da parcă e mai trist ca la înmormântare... Când baciul socoteşte că oamenii şi-au pus burta la cale scoate de după gât cornul de bou-un corn cât toate zilele-legat cu nojiţă şi petrecut

Bunicul. 27

peste umăr şi suflă în el lung de-ai zice, de n-ai fi de faţă, că e sunet de tulnic, nu de corn... Oamenii se ridică de pe jos făcându-şi semnul crucii şi se-ndreaptă fiecare spre cioporul lui în timp ce muierile cătrănite strâng masa băgând străchinile în disagi cu frunze de ferigă între ele să nu se spargă. Da învelite în ştergare ori în faţa de masă să nu se murdărească disagii, că nau avut apă să spele... Fiecare Rumân ia din ciopor miel dupa miel şi-l întinde ciobanului: - Un cârlan Culice... - Unul Dumitre! Răspunde ciobanul şi face cu custura o crestătură pe muchia ciumagului... - 18 Culice... - Şi 25 sterpe Dumitre - Uitaşi 5 noatine Culice! - Ba nu uitai Dumitre, da noatinile nu sunt împreună cu sterpele şi cârlanii, sunt de-abaşca, pe alt ciumag şi alt munte. - 116-Dine... - “Suta şaispe, Neică Ghiţă - 28 sterpe, Dine! - Douăzeci şi opt, Neică Ghiţă - 80 noatine şi 80 iede... - 80 şi 80 Neică Ghiţă, şi n-ai grije că ţi le-aduc pepene... Oilor nu li se pare nimic ciudat fiindcă în fiecare zi acasă când pleacă la păscut se despart de mieii care rămân în ceair până seara. De capre nu vorbim că niciodată nu poţi şti ce-i trece prin cap unei capre dar oile, după un timp, s-au prins că se petrece ceva ciudat că-n loc să plece ele, au plecat mieii sus pe plai, iar ele au rămas locului întoarse de copii ori de părinţi cu ciumagul! Câte o oaie mai grijulie, fătată târziu cu miel mic, sălta capul peste ferigi şi da un behăit spre turma de cârlani care s-au apropiat de buza pădurii. Dar zăpăciţii de cârlani când s-au văzut de capul lor singuri între ei, au uitat de toate, nemaitrebuindu-le nimic, nici măcar să sugă. Sar unul peste altul, se proptesc pe picioarele din faţa rezemaţi pe pulpele din spate şi privesc într-o parte la câte un cârlan mai răsărit care miroase sub coadă câte o noatină mai bine coaptă... - Oho-ho-ho-ho-ho-. S-aţine cu ciumagul ridicat câte un cioban la pâlcul lui dacă un alt ciopor s-a vârât înaintea lui la Strâmtori (Că dacă da Necuratul să se amestece, aşa rămân până toamna, şi ţin-te poveste!) - Bă Mite, băăăăă... mai ţine-n ferigi o ţâră sterpele tele că-s gata să se-mpreoane cu ale mele!

BUNICUL 28

- Gicăăăă... cască bine ochii tată să nu ţi se piarză prin ferigi mieii... - Tatăăăă... vezi că uitai să dau pomelnicul popii... du-l tale duminică la biserică. - Marieeeeee, Marie! Să-mi opreşti şi mie nişte ciorbă de lobodă, că mă-ntorc mâine pe la prânzul mic! - Dino! (îi şuieră printre dinţi Mitu) ai grije.! Să n-aud că te-a pus Necuratul să te dai Duminica, la horă, în lanţuri, cu Bobenaru, că atât îţi e! - "Ce ţă mă”Mitule, ce eu sunt de-elea? - Eu atât îţi spun! Să nu zici că nu ţi-am zis! Scrâşneşte din dinţi Mitu! - Mituleeeeeee! Las-o focului pe Dina că-ţi scapă cârlanii... - Ţin-te Vere!...; Trecând peste coama plaiului ultimul ciopor sătenii socotesc-care din ochi, care cu plaivasul pe-un petec de hârtie dac-au învăţat carte-câte oi cu lapte au rămas pe plai, câte sterpe şi câţi miei au plecat şi-şi fac planuri după mintea şi priceperea fiecăruia: - 28 de fătătoare... fac 6 spinări de cai (asta înseamnă 28 de poloageadicătelea 1 prepeleag-adus din Dolii pe spinarea cailor acasă, că nu-i drum de caruţă, e doar potecă). - 20 noatine fac 5 spinări, 30 cârlani fac 7 spinări, 20 sterpe fac 5 spinări, adicătelea 2 clăi bune... Başca pentru capre..." - Lasă mă Ioane, ce te legi la cap fără să te doară-sare Varvara neântrebată-Că mai tăiem 2-300 snopi de coceni-c-ai văzut cum mâncă oile iarna-şi la capre facem 3-4 pătule de crăci cu frunze de ieşim noi în primăvară... Oile care au avut noroc să fete mieluşele, fiind vremea suptului, şi-au şi crăcit picioarele din-dărăt lăsând mielele îngenunchiate să sugă... Abia acum încep să se desmeticească şi celelalte oi ai căror miei fuseseră duşi... cată speriate spre vârful plaiului... apoi privesc behăind zănatice de colo până colo... - Bé-hé-hé-hé-tremură din toate încheieturile una albă ca zăpada, speriată ca o muiere căreia copilul în fierbinţeală e pe moarte. - Doamne, Maica Domnului, ce să mă fac? - Bé-hé-hé-hé-aleargă, cu ultimele puteri, spre vârful plaiului, alta... - Bé-hé-hé-hé-Nu-i! - Bé-hé-hé-hé Se vede ceva? strigă sute de oi privind spre ea... - Bé-hé-hé-hé-răspunde slab, lăsându-se fără puteri pe pământ, cu capul între labe, ca un câine rupt de urs!...

Bunicul. 29

Săracile... sunt şi ele suflet de mumă, lăcrimează Floarea, cu mâna dreapta încinsă peste mijloc şi sprijinindu-se cu cotul mîinii stângi pe mâna dreaptă, iar cu palma sub bărbie... - Acum aşa o să o ţină vreme de două săptămâni! - Şi după două săptămâni uită de miei? - Dumnezeu ştie dacă uită ori nu! - Eu zic că nu uită, da se-nvaţă cu năpasta ca Rumânul cu necazul! - Da, da laptele se opreşte în timpul ăsta! - Şi-ncepe să le vină iar laptele după aia? - Nu la toate, Taică, nu la toate! Răspunde ciobanul!... Uite, o vezi pe Tuţa? (Toata lumea o cunoaşte, ca are un cap de seamăna cu Tuţica lui Truţă, d-aia i-a rămas numele Tuţa, că te şi cruceşti câte oi au chip de oameni, ori, Doamne iartă-mă, câţi oameni au chip de oi!) - Doi ani la rând i-a secat tot laptele când i-am luat mieii şi nu i-a mai venit neam, ba nici de”pâcit”nu i-a mai venit! Anul ăsta a avut noroc că are două miele; ia te uită cum le linge, când pe una, când pe alta... - Be-hé-hé-hé-hé, aleargă ca furnicile în jurul muşuroiului, oile de sus în jos, de jos în sus, cu capul ridicat să vadă mai bine, cu urechile ciulite să prindă orice behăit şi scăpărând din copite ca un armăsar aproape sălbăticit după trei luni de păscut în herghelie slobodă la munte... - Be-hé-hé-hé-hé-priveşte cu pismă una la negricioasa a cărei mia scutură din coadă sugând... - Bé-hé-hé-hé-vine hotărâtă alta lângă negricioasa şi-şi crăcănează picioarele din-dărăt, trăgând cu dinţii, uşurel, de ceafă miaua, băgând-o sub ugerul ei!... Mai încolo, o mia dolofană, ieşind ameţită de sub ugerul mă-si de cât o buşuma cu capul se-nvârte de câteva ori în jurul ei ca un căţel prostănac care s-a apucat de coadă şi se-nvârteşte în cerc apoi, oprindu-se în dreptul unei alte oi ce behaia pierdută după mielul ei, văzând ugerul rotund plin de lapte, ca două palme făcute cauc, pune botişorul pe sfârcul umflat ca o dudă coaptă şi-ncepe să sugă, torcând ca un pisoi la soare! - Vezi Tatule de unde vine vorba că mielul blând suge la două oi”? Alături, o altă oaie turbată de durere, da furioasă cu copita în miaua care i-a rămas gândind la mielul care s-a dus, şi n-o lăsa să sugă... Bé-hé-hé-hé-behăie subţire mieluşaua de foame, behăitul ei amestecându-se cu urletele de desnădejde, cu plânsul liniştit ori cu oftatul resemnat-după firea şi inima fiecărei oi ... - Doamne păzeşte că nici n-ai crede atâta durere la nişte necuvântătoare...

BUNICUL 30

- Muma tot mumă rămâne Surată! Nu vezi scroafa ca are 10 godăcei, dacă-i lipseşte unul la supt,-fie că l-ai pus la cuptor, fie că l-ai dat de prăsila ori ca l-ai vândut la bâlci-guiţă de-ai crede că i-ai băgat cuţitu! - Bé-hé-hé-hé-! - Şi când te gândeşti că peste o lună două ele singure le-ar da cu piciorul şi nu le-ar mai lăsa să sugă!... - Şi nu le mai pasă, se-nstrăinează! - Păi aşa a lăsat Dumnezeu, fiecare lucru la timpul şi sorocul lui! Bé-hé-hé-hé...

Ceul s-a înroşit de parcă toţi norii au luat foc şi în răcoarea ce a început să cuprindă încet, încet, întâi Valea Otăsăului apoi Zăvoiul, întunericul se prelinge ca o ceaţă spre poalele plaiului, învăluie cu giulgiul negru primele ciopoare de oi cu inimile cernite de durere şi-n dăngănitul clopotelor ce vestesc începerea slujbei de vecernie, behăitul oilor pare cântec de prohod cântat în strana munţilor Buila... *****

Dar până la ruptul oilor mai e o lună şi mai bine, până atunci gospodarii se descurcă fiecare cum poate pe lângă casă! Neica Ghiţă aruncă o privire roată în ceairul mieilor alege din ochi un cârlan fătat în ziua de Ignat, de era dolofan ca un berbecuţ, îl apucă de blană, îl răstoarnă, îl ia de piciorul stâng din faţă şi de picioul drept din spate şi-l petrece pe după umăr, ca un fular. Cârlanul îi behaie în ureche întorcând ochii spre oaia care îngrijorată îşi face loc printre surate urmărindu-l cu capul sus până iese pe portiţă! Trăgând zăvorul în urma lui, Neica se-ntoarce spre oaie si-i spune; " -Lasă că mai ai o mieluşea, o să uiţi iute de el.” Apoi îl bagă în coteţ lângă iezi şi se-ntoarse la muls oile... Toate orătăniile fiind potolite Neica aprinde lampa ca să se ştie că e acasă dar o face mică să nu prăpădească gazul de pomană. Apoi iese în curte, ia din spatele magaziei mari un hârleţ şi o lopată-erau într-un hârdău plin cu apă ca să se umfle, să nu sară cozile-, şi se dă în spatele magaziei mici. Îşi suflecă mânecile cămaşii, scuipă în palme, apucă hârleţul şi face o brazdă, aşa cam de patru paşi de lungă şi doi paşi de lată. Apoi din ce în ce mai adânc sapă cu hîrleţul o groapă. Pe măsură ce se adună pământul îl scoate cu lopata din groapă şi-l pune de-o parte. Luna răsărise bine pe cer şi lumina de puteai citi jurnalul. –O lună de tăiat coceni-

Bunicul. 31

Şi când a trecut pe deasupra morii, Neica Ghiţă a intrat în groapă şi sa arătat mulţumit văzând că-i trece de şold. Pe marginea groapei adusese o roabă plină cu humă din zavoi, de la joagarul lui Cravă, că numai acolo e huma bună de făcut cărămizi sau de umplut găurile dintre scânduri la grajduri. Ia un bulgăre de humă, îl moaie în hârdău şi-ncepe să lipească huma pe marginile gropii, întinzând-o cu o mistrie, de ai fi zis că spoieşte o odaie...! Când a fârşit treaba s-a îndreptat mulţumit de şale punându-şi mâinile încrucişate pe spate şi s-a răsucit până i-au pârâit oasele. Apoi s-a spălat pe mâini în hârdăul cu apă, s-a sters cu şervetul înfipt la chimir, şi-a lăsat mânecile cămăşii la loc şi şi-a pieptănat cu degetul arătător mustaţa”pe oală”. A mai dat o privire roată peste ceair, peste moara luminată de lună, apoi departe spre muntele ce abia îşi profilează conturul în întuneric..

De mult amar de vreme inima lui Neica Ghiţă nu se mai înfiorase de cântecul privighetoarei Dar în armonia ce s-a lăsat peste fire, cântecul privighetoarei, vuietul iazului cecurgea năvalnic pe scoc până-n ciutura morii, ţipătul cucuvelei în căldurile de primăvară-că până şi cucuvelele se supun pravilei firii,zumzăitul din stupii de albine, murmurul şoptit al adâncului pământului(Cum or fi putând trăi pe lume oameni care n-au auzit măcar odată în viaţa lor vocea Pământului în miez de noapte?) ”Toate rânduite după voia Domnului” “Se rânduiesc în fiinţa lui Neica,” “De mult rânduit în rânduiala firii”...

S-o fi frământat la viaţa lui şi Neica ca toată suflarea omenească ce se frământă de la naştere până la adânci bătrâneţe, că soarta i-a fost darnică în necazuri, dar toate s-au topit de-alungul anilor şi-acum părul alb ce-i curge în plete pe spate îl face să pară un înţelept Vladică ce a găsit răspuns la marile întrebări... Primul cântat al cocoşului l-a prins pe Neica întorcându-se de pe spate pe râna dreaptă.

Dar la al doilea cântat Neica dădea pe gresie custura... Când au început să sune clopotele la strunga lui Dobriţoiu din Stroilete, semn că Dincă a-nceput să mulgă oile, iezii erau deja jupuiţi iar purcelul de lapte era deja frecat cu sacâz ca să-i scoată ultimul fir de păr. Stăteau întinşi pe un cărpător să se scurgă ultimii stropi de apă de la spălat, fiind gata pregătiţi să fie băgaţi în cuptor... Dând tinichiaua deoparte din gura cuptorului, cu un vătrai cu mâner lung, Neica scoate doi mălai dospiţi, galbeni ca frunza de porumb ruginită. Îi sprijină pe un cărpător, îi întoarce pe rând să-i scuture de cenuşe ori de

BUNICUL 32

vr-un tăciune apoi îi înveleşte în ştergare de cânepă groase să rămână calzi şi să nu se întoarcă. Apoi ia un făraş din jarul făcut grămadă pe vatră şi-l bagă în cuptor. Peste jar pune o mâna de surcele uscate, peste surcele lemne de prun-uscătura tăiată astă iarnă-şi suflând din răsputeri peste jar, flăcările izbucnesc dintr-odată alergând vesele prin tot cuptorul... Luând o oală de pământ ce era agăţată într-o crăcană băgată între scândurile cuhniei o umple cu apa din vadră şi o răstoarnă în strachina ciobită pentru găini. O altă oală în trochiţa curcilor iar restul din vadră în tuciul cu lături pentru porci. Ia un cauc de mălai din hambar şi-l răstoarnă peste lături. Mestecă cu o bâtă în ceaun, pune ceaunul pe o pirostrie la gura cuptorului să se-ncălzească lăturile că şi dacă încă sug, purceii îşi mai bagă râtul în troc şi să nu fie reci lăturile... Băgând un căpeţ în hambarul cu porumb îl umple cu boabe, ia şi caucul cu grâu şi le pune pe amândouă pe acoperişul coteţului. Apoi deschide uşiţa de jos de dă drumul la gâşte şi raţe aruncându-le împrăştiat grâul. Şi în timp ce raţele, gâştele şi curcile ce au şi sărit în fâlfâit scurt de pe crăcile dudului încep să ciugulească-gâştele şi mai ales raţele hupăit iar curcile în ţanţose glu-glu-eli, Neica întredeschide uşiţa de sus şi apucă prima găină ce-i vine la îndemână. O propteşte cu mâna stângă de şoldul stâng cu gâtul spre turul lui şi cu târtiţa spre el, îi ridică coada în sus, şi cu deştul gros de la mâna dreaptă o caută de ou. Cum scapă din strânsoare, găina, măcar că putea să se înveţe de când Neica îi tot ridica târtiţa, tot se zburleşte îmbufnată şi-şi aranjază penele ciufulite cum făcea Floarea Marcului când vr-un flăcău, la cules de porumb, îi băga mâna sub fustă... Abia acum Neica începe să vorbească cu fiecare necuvântatoare că până acum parcă fusese mut ori parcă îi legase cineva limba... - Tu când ai de gînd să te pui pe ouat?...(Înainte de a o arunca în poiată o ţine o clipă strâns între palme şi o priveşte în ochi... Găina întoarce capul într-o parte presimţind că nu-i semn bun întrebarea şi se şi vede supă cu găluşte ori rasol cu hrean)... - Aşa tatule, oul e la buza târtiţei, gata sa iasă... Două la mână... - Moţato, să nu mi-l mai ascunzi între crăci că uite ce cuibare cu fân proaspăt v-am pregătit... Şase la mâna... - Tu ce eşti aşa caldă, nu cumva vrei să cazi cloţă? Păi spune-mi, să-ţi aleg ouă călcate, cu nasturele cât buricul deştului, să nu cloceşti de pomană... Nouă la mână... - Ţie o să-ţi tai ghiarele că mi-ai râcâit trei răzoare... Să nu uit să-i spui lui Iosif să-mi ascută foarfecele de tăiat viţa...12 parcă...

Bunicul. 33

- Pe tine, de Sf. Constantin şi Elena, ciorbă cu zdrenţe de ouă, că n-ai ouat de asta toamnă...15 la mâna... - Da ce boala v-a găsit că mai multe sunteţi fără ouă?... Băgând mâna până la cot şi nemaiavând ce apuca, Neica a înţeles că în coteţ au mai rămas numai găinile pe cuibar gata să ouă şi cocoşii care nu suportă ruşinea de a li se umbla la târtiţă. Aşa că în fiecare dimineaţă se trag cât mai în fundul coteţului unde mâna nu-i poate apuca cât portiţa este numai întredeschisă iar când Neica se da deoparte şi deschide larg uşiţa, cocoşii sar ca din puşcă în fâlfâit repezit în mijlocul găinilor ce ciugulesc boabele de porumb... În coteţ n-au mai rămas decât cele 8 găini pe cuibare... -Vrasăzică 23 de ouătoare... - E bine tatule... e bine... Cocoşii inspectează cu coada ochiului târtiţele găinilor să vadă dacă vreuna a fost betejită şi se şi pun pe treabă... Ce vreţi, trei cocoşi la 56 de găini, treabă nu glumă... . Şi deşi acum s-a mărit ziua că e aproape vară, lucrul făcut de dimineaţă e bun făcut... Fiecare găină odată călcată cârâie veselă şi îşi scutură aripile cum face Lina Pearcului când vine bărbatu-so de la munte şi o prinde prin odaie iar ea ciufulită râde săltăreţ când ţâşneşte pe uşe aranjindu-şi fusta şi bătând vesela din palme punându-se pe râs din te miri ce şi făcându-şi una-două de lucru prin odaie. Apucând cu furca pale de fân din claie le aruncă peste gard în ceair şi dă drumul mieilor la supt că Neica, nu din lene, da”ca să prindă mieii putere”, (şi-aşa stau fără oi până seara), nu mulge oile dimineaţa. Mulge numai caprele. Dar pentru azi a vorbit cu Paraschiva-tot vine ca să ia şi cioporul lui de oi la păscut pe livezi-că livezile se opresc abia peste o săptămână-să mulgă ea şi caprele că azi Neica se duce la biserică, fiind Sf, Gheorghe. - Mare sărbătoare-şi mai fiind şi ziua lui... Potolite toate pe afară mai aruncă un braţ de lemne în cuptor, ia tuciul de lături că s-au încălzit şi le răstoarnă în troc. Dă drumul la scroafa din coteţ care se repede hupită să hălpăiască şi ia un făraş de jar din cuptor. Coboară în groapa săpată aseară,-huma în răcoarea nopţii se svântase ca o cărămidă înainte de a fi pusă la copt în cuptor-şi aprinde focul... Când flăcările au început să pâlpâie bine a aruncat în groapă bucăţi de brad îmbibate cu răşină care au şi luat foc. De-asupra ca să-năbuşe flăcările lemne de prun, fac jar bun, (ştiu ei ţiganii ce ştiu) apoi iar brad cu răşină şi deasupra până peste groapă, prun...

BUNICUL 34

Lăsând focul să se mistuie înnăbuşit se-ndreaptă spre casă aruncând în trecere o privire spre scroafa care odată sătulă s-a trântit într-o rână lăsând purceii să sugă... Ţâţa din rândul de sus, cu sfârcul umflat de lapte, era nesuptă... Godăcelul ce supsese din ea, bine răzuit cu sacâz stătea pe burtă cu picioarele crăcănate şi cu un fir de pătrunjel între dinţi gata să fie băgat la copt în cuptor... Scroafa n-avea timp să-şi dea seama de lipsă... ori nu da semn. Dar Neica şi-a mutut cu un oftat privirea... Intrând în casă îşi scoate surtucul fără mâneci-dimineaţa în satele de sub munte primăvara e răcoare de-ţi ies aburi din gură când răsufli-şi îşi desface şireturile de la bocanci. Se descalţă scoţând ciorapii de lână pe care îi întinde peste bocanci ca să se svânte apoi îşi scoate chimirul. Îl întinde pe spătarul scaunului, îşi desface betele (pe măsură ce se descinge le răsuceşte strâns ca să rămână ţepene) şi le pune pe colţul mesei. Scoate cioarecii, cămaşa, izmenele, punându-le rânduit pe spătarul altui scaun, apoi se uită în oglindă aplecându-se o leacă peste ligian că era prea înnalt. (Oglinda era agăţată ca să o folosească la bărbierit şi Iosif) Îşi dă cu dosul palmei peste obraji-se simte bine ras că ieri seară îl răsese Bărbuci contra de nu mai era nici urmă de barbă-apoi ia căldarea cu apă fiartă de pe plită, o răstoarnă jumătate în troaca luată de la guşaţii din Gurguiata(troacă mare din trunchi de plută bătrână de 200 de ani) şi o pune la îndemână lângă troacă. Pe duşumea era pregătită o ulcică alături de garniţa cu apă rece pentru limpezit. Băgă degetele piciorului drept în troacă să încerce apa dacă nu e prea fierbinte să nu se opărească dar găsind-o potrivită intră cu amândouă picioarele în troacă. Se răsuci că apucase de-a-ndărătelea, se ciuci ţinânduse cu mâinile de mărginile trocii să nu se bălămbăne şi se lăsă uşurel ca să nu dea apa pe-afară...

Se-ntinde cât e de lung în troacă-(troaca mare că au adus-o guşaţii pe teleagă, Neica având peste 1,80 metri) scoate un mormăit de plăcere şinchide ochii. Băgându-şi mâinile împreunate sub cap că numai capul şi umerii ieşau din apă... moleşit de căldura apei. ori furat de gânduri, Neica începu să răsufle liniştit şi un zâmbet înflori în colţul gurii ... Printre gene vede în urmă chipuri ca prin oglinda de deasupra lighianului aburită de apa fierbinte... da n-are putere să şteargă cu dosul palmei oglinda dintre gene să desluşească mai bine...

Bunicul. 35

De-odată Hector începu să latre răguşit de-l făcu pe Neica să tresară. Ridicându-se în şezut şi neştiind pe ce lume se află ascultă o clipă câinele, apoi-Dumnezeu ştie cum de înţelege lătratul câinelui dantotdeauna ştie dacă Hector se dă la om, la vulpe sau la lup-mormăie nemulţumit... -Iar n-ai de lucru şi te dai la arici... Nu te-oi vedea că vii la mine cu coada între picioare să-ţi scot ţepii din bot că-ţi dau eu ţie arici... Apoi băgă de seamă că apa se răcise de-abinelea... Turnă două oale cu apă fiartă din căldare şi-ncepu să se frece cu săpun-săpun făcut de el în postul mare din grăsimea râncezită şi sodă caustică luată de la Râmnic de la Gruia din piaţă... Săpunul era de culoare verde-Neica amestecase în cazanul în care fierbea săpunul frunze de”mătreci”-da spuma era albă! Săpunit bine luă cu stânga o ulcică de apă caldă-(apa numai era fierbinte, că trecuse timp, era călâie, numai bună de limpezit) şi şi-o turnă pe cap, clătindu-se cu dreapta. Apoi acelaş lucru pe piept şi pe picioare... Făcându-şi curaj de unul singur băgă ulcica în garniţa cu apă rece şi şi-o turnă dintr-odată pe cap, scuturându-se şi icnind de mama focului... Se ridică în picioare proptindu-se bine să nu alunece, luă ştergarul de in de pe masă şi-ncepu să se steargă-pe cap apoi să se frece pe spate, pe piept şi pe picioare până se făcu roşu... Ieşind din troacă luă camaşa împăturită -gata pregatită pe pat-o despături şi şi-o petrecu pe cap; Un miros de levănţică se răspândi în odaie... Îmbrăcă ismenele dar când să le tragă peste mijloc se simţi ud între picioare aşa că apucă poalele cămăşii cu dinţii, se crăcănă bine şi-şi trecu ştergarul printre picioare trăgându-l într-o parte şi alta până se simţi uscat. Apoi îşi trase ismenele, încheie nasturii şi-şi legă baierele la cracii de la glesne... trase poalele cămăşii peste ismene şi-ncepu să se-ncingă cu betele... şi le încolăci strâns peste şale petrecând una peste alta încât betele par dintr-o bucată late cât un brâu... acul de siguranţă, de cu seară pregătit, îl înfipse între ultima şi penultima învelitură ca să nu se desfacă strânsoarea apoi îsi trase cioarecii de aba, albi ca spuma laptelui... Cioarecii, bine strânşi pe picior şi-i petrecu peste cămaşe şi bete strângând cureaua ce trece prin urechile cioarecilor... Înainte de a-şi încinge chimirul încălţă ciorapii albi de lână împletiţi în cinci andrele apoi luă de pe spătarul scaunului chimirul şi şi-l încinsă peste mijloc... În mijlocul odăii, cu pletele albe, mustaţa albă, camaşa albă, cioareci albi, ciorapi albi, pare o nălucă din poveştile cu omăt iarna...

BUNICUL 36

De sub pat scoase bocancii noi cumpăraţi de părintele Viluţă anul trecut la bâlciul de la Jilava de Sf. Ilie-bine văcsuiţi şi peste vacs unşi cu untură de urs ca să nu se scorojască pielea, să rămână moale ca să nu-l strângă -şi se încălţă înnodând bine şireturile Apoi scoase din dulap vesta neagră, luă din cuiul de sub tabloul lui Tudor Vladimirescu ceasornicul, îl întoarse de şurub înnainte şi înnapoi de 14 ori, îl pusă la ureche să-i audă tic-tacul şi-l bagă în buzunarul stâng, petrecând lanţul peste pântece, atârnându-l de agăţătoarea de buzunarul din dreapta. (Ceasornicul îl întorcea în fiecare dimineaţă dar de luat nu-l lua cu el decât când mergea la biserică ori când se ducea undeva. Nu că avea nevoie de ceas,-că ştia să se ia după soare,-da de ochii lumii!) Pe acelaş cui cu ceasornicul erau atârnaţi şi zăiţarii, dar nu-i luă că nui foloseşte decât când citeşte Universul ori ceva acte vechi scrise cu cerneală violetă decolorată de timp Altfel nici să bage aţa în ac nu are nevoie, că are ochii buni... Deschide larg fereastra ca să iasă aburii... cât şi-a pieptănat mustaţa, a şters de patru ori oglinda cu şervetul, că se aburea mereu şi nu vedea nimic. Soate afară garniţa cu apa rece şi căldarea în care a fost apa fiartă apoi reintră cu o căldare de aramă ciobită, ridică troaca de-oparte ca să se adune apa în partea ceailaltă, o sprijină cu un scăunel cu trei picioare şi apoi cu o oală ştirbă, ia apa din troacă şi o varsă în căldare... Scoate apoi troaca şi o reazimă de magazie ca să se svânte bine şi să nu putrezească dar înainte o clăteşte cu o garnită cu apă proaspată ca să o găsească curată când o avea nevoie...; Cu vătraiul cu coada lungă scoate jarul din cuptor, astupă cu o cărămidă gura cuptorului pe unde iese fumul, aruncă un pumn de mălai în cuptor să vadă dacă e încins bine şi cum făina începe să sfârâie fără să se facă scrum-semn că e tocmai cum trebuie-ia de pe cărpător iezii şi purcelul, îi aşează pe fiecare în câte o tavă din cele pentru copt cozonacii, bine unsă cu o pană de gâscă cu ulei de floarea soarelui, pune în cuptor iezii pe margine şi purcelul în mijloc, astupă gura mare a cuptorului cu o tinichea rămasă de când a făcut acoperişul la coteţul porcului, trage jarul rămas peste tinichea apoi dă o raită să vadă dacă lemnele din groapă s-au făcut cărbuni. Grămada de lemne fiind scăzută pe jumătate o umple iar, dar de data asta numai cu lemne de prun: Desface poarta ceairului, desparte mieii de oi şi dă drumul la oi şi capre care în frunte cu Hector se-ndreaptă spre poartă:

Bunicul. 37

Paraschiva, care cât se scăldase Neica mulsese caprele, tocmai trecea pe uliţă, prin dreptul casei, cu caprele ei aşa că le-a împreunat şi a luat-o spre Dolii: Hector se pregătea să urmeze cioporul da Neica i-a strigat: - Tu rămâi acasă ca vine nepotu şi primul lucru mă-ntreabă de tine! Se vede că nu numai Neica înţelege lătratul câinelui dar şi Hector îl înţelege pe Neica că a-nceput să mişte iute din coadă să se gudure şi sănceapă să sară prin curte măcar că era mare cât un viţel şi bătrân de 12 ani... - Şi Iosif ăla, ce face de întârzâie? Că trebuie să fi trecut cursa lui Zapciroiu pe la Bârzesti, avea timp să ajungă... Iosif era singurul nepot care rămăsese pe lângă casă. Ăilalţi, slavă Domnului, se aranjaseră toţi. Iordana, dăscăliţa, măritată cu Popa Viluţă. Lina, cu menajul, măritată cu învăţatorul Anania, la Pietrari (îi cam place lui ţuiculuiţa, da cine e fără păcate). Niculae, măcar că acum 10 ani păzea oile în muntele Piatra, că de la oi l-a luat popa de l-a trimis la examen la normală-acum era învăţător la Făget, în Banat. Da trebuie să pice şi el că e în vacanţa de Paşti-poate s-o fi întâlnit cu Iosif să vie amândoi... De Crciun n-a putut să vină că a fost la”vedere”la Bacău, că un coleg de-al lui avea o soră tot învăţătoare şi voia s-o mărite cu Nicolae. Numai că vezi că e moldoveancă... da până la urmă, dacă o fi să fie, ce dacă... Gică abia a ieşit cantor... Toţi erau oameni făcuţi, numai Iosif rămăsese de ajutor pe lângă casă... Da acuma, împins de preoteasă şi de Gică, s-a dus la Craiova să dea examen de felcer... Poate vrea Dumnezeu să-l vadă şi pe el”cineva”înainte de a închide ochii. Că doar are glagorie la cap, numai că nu i-a fost lui scris până acum... Intră în casă-aburii ieşiseră pe fereastră încât în casă era din nou miros de levănţică amestecat cu iz de busuioc-îmbrăcă sumanul, scoase un şervet înflorat din dulap, îl pusă în”pozânarul”sumanului, răsturnă o cutie de halva în care ţinea banii, luă nişte”crăiţari”-, mărunţiş, şi-i băgă în chimirsă aiba de lumânari la biserică (să nu uite să cumpere nişte tămâie, că nu mai e). Trase uşa -ce s-o mai încuie, că şi-aşa e Hector acasă şi nici nu s-a pomenit în Bărbăteşti să intre cineva în casă când stăpânul e plecat.

BUNICUL 38

Intră în magazie, luă o sticlă cu ţuică din dulap, două ceşti de pământ şi le puse pe masă, în cerdac. Într-o strachină luă din burduf un pumn de brânză, o acoperi cu altă strachină,-nu de Hector, că nu strică-da de vrăbii să nu ciugulească, tăie o halcă de slănină, o bucată de cârnat afumat din cei atârnaţi pe plimbă, le puse lângă brânză, rupse o bucată de pâine scoasă ieri din cuptor, le pusă pe ştergar pe masă lângă ţuică, rupse din funia de pe plimbă o ceapă de apă-că nu e iute-puse o faţă de masă peste toate şi sendreptă spre poarăa, adresându-se lui Hector; Dacă vine domn-învăţător Anania înaintea mea, are tot ce-i trebuie pe masă. Da vezi că e pentru el, nu pentru tine! Vorbim să n-adormim! Se-ntoarce cu coada Hector! Parcă dacă mi-ar fi mie n-aş intra în magazie să iau ce-mi place. Da nu mi-e mie felul, deşi, câteodată mă gândesc că aşa câine ţi-ar trebui... mormăie Hector purecându-se la rădăcina cozii... Neica ştia năravul lui Anania că nici la el acasă la Pietrari nu prea trecea pe la biserică că i-a pus Necuratul cârciuma la jumătate cale între casa lui şi biserică. Şi geaba bate popa toaca şi trage şi clopotul-că Anania se opreşte puţin la popice şi tot aşteptând să vadă dacă David bate”manga”şi timpul trece iute încât se miră şi el-da se mira cu limba împleticită-cum de făcu popa de termină aşa iute slujba. Lina, zâmbind şăgalnic, se rupe de muieri şi-l ia de braţ acasă strângând din dinţi şi spunându-i mărunt printre măsele... Şi mai are un nărav Anania.

Nu-i place să bea de unul singur.

D-aia i-a pus Neica două ceşti, ca să i se pară că mai e cu cineva... E drept că-l are pe Hector şi mai stau amândoi de vorbă, da oricât. Şi pe urmă Hector nu ţine la băutură... La biserică Neica îşi ocupă locul lui în strană şi nici că e mai bun prilej cât citeşte popa sf. Liturgie să-şi depene amintirile strânse atâţia ani... Unde stă acum Lică Pietreanu stătea cumnatu Şontu... Lică nu ocupă nici jumătate din umbra vajnicului Şontu... Lânga el stătea gineris-o, bietul Tătuţu... S-a prăpădit în războiul din 16, doi ani după ce adusese în căruţă pe nevastă-sa Catrina, stinsă în spital la Bucureşti... O săptămână a făcut cu căruţa-da ea era îmbălsămată şi în coşciug sigilat-Parcă a ştiut el ce a ştiut că n-a prea vrut să i-o dea de nevastă-atâta fată avea şi era şi crudă, n-avea decât 16 ani, c-a trebuit să ia dispensă ca să se mărite-... Da aşa a vrut Dumnezeu să se ducă şi Catrina şi Tătuţu.

Bunicul. 39

Şi el să rămână cu 6 nepoţi să-i crească singur. Că şi el era văduv din 1913... 6 nepoţi mărunţei... Fără să vorbim de Ghiţă, că el nu intra la socoteală, că-l avea Tătuţu de la prima nevastă... Că şi d-aia nu prea vrea Neica să-şi dea singura fată după un văduv cu copil... Că numai el ştie ce greu a crescut-o.

C -atunci când a venit din răzbelul din”913”şi-a găsit nevasta moartă şi pe Catrina în vecini... Şi el i-a fost şi mumă şi tată... Şi era încă flăcău.

Da nu i-a mai trebuit nevastă...

Nu-i vorbă, era om cu stare, cu pământ, cu moară, cu turma de oi şi capre şi drepturi în munte... Da numai Dumnezeu ştie ce greu e pentru un văduv să crească-copii... Şi toţi mărunţei... - "Din cartea cea către Sfântul Apostol Pavel, citireeeeeeee“ Popa Pietraru ieşise cu Sfintele daruri! - "Bietul Popa e răguşit... Se vede treaba că a cântat prea mult la Denii... de Prohod şi la Înviere...” Că Iordana cânta în corul şcolii şi cânta Prohodul în strană ca un înger, că d-aia învăţătorul Constantinescu a venit la el acasă şi i-a zis; - Ghiţă, dă fata la normală că e isteaţă şi are şi voce... Că si bietul Constantinescu... stătea în strana din faţă... A fost om de treabă că dacă avea un copil mai deştept în şcoală nu se lăsa până nu făcea părinţii să-l dea la şcoală. La început oamenii se lăsau greu că nu-i dădeau banii afară din casă şi şcoala costa parale grele, da mai de ruşine, mai de gura învăţătorului, se lăsau. Uite, aşa a ieşit învăţătoare Maria lui Cărbărău, Nicolae al Turcului, Titu Tiţa şi atâţia alţii... Şi a dat-o la normală şi a ieşit învăţătoare.

Da i-a fost greu, că ea era cea mai răsărită şi avea grije de fraţi... A rămas singur cu ceilalţi 5 până a terminat normala...

Noroc ca a ajutat-o Maica Domnului şi s-a măritat cu Popa Viluţă de la Bârzeşti şi popa, om blajin cu inima bună, nu s-a lepădat de fraţi ei... Deşi era la început-Iordana era şi borţoasă-s-au sfătuit cu Neica şi au dat-o pe Lina la MenajDoamne iartă-mă că zurbagie mai era mică şi numai de drăcii se ţinea(dându-şi seama că a izbucnit în râs s-a făcut că tuşeşte privind în stânga şi în dreapta să vadă dacă s-au prins ceilalţi ca a râs din senin de unul singur în biserică, da fiecare era cu ale lui, nu luau seama la el...).

BUNICUL 40

Corul copiilor în strană a început să cânte - Sfărâmati porţile iadului. când s-a simţit atins pe cot: - Cristos a Înviat Taică şi la mulţi ani! Lina, cu lumânarea aprinsă, s-a îndreptat să sărute icoana la Iconostas...

Neica nu s-a întors să-l caute pe Anania că-l şi vedea pe cerdac ronţăind cârnat afumat şi ciocnind cu Hector... Mirosul de tămîie îi umple nările cu un parfum dulceag când deodata popa s-a oprit din cădelniţat îndreptându-şi privirea spre uşa de la amvon ridicând sprâncenele în semn de întrebare iar cântăreţul s-a oprit la mijloc de:”milueşte-ne pre noi şi unii pre alţii”

Toate capetele s-au întors spre intrare. Aplecându-se din strană cătă şi el spre amvon... Un fel de căldură ca o moleşala îi cuprinde inima... . Printre şirul de muieri înaintau Nicolae, Iosif şi Gică... Trei flăcăi înalţi şi drepţi ca bradul şi voinici ca stejarul... Făcându-şi semnul crucii se-ndreaptă spre Neica şoptind: - Sărut-mâna Taică şi la mulţi ani! Trecând Nicu lângă Lina (deşi era femeie, nimeni nu i-a zis nimic că stătea în strană lânga Neica) iar Iosif în partea stângă a lui Neica... Gică se duce la strană iar cantorul Tucu îi intinde o lumânare şi-i dă locul să citească cazania... Are de ce fi mândru Neica... Cum stă în strană drept şi cu privirea limpede, pare un Patriarh în scaunul domnesc înconjurat de Vlădici şi înalte feţe bisericeşti... Învăluie cu privirea de vultur pe Nicu... pe Lina... pe Gică...

Apoi, dintr-odată, ochii i se umezesc întâlnind pe bietul Iosif... El singur era încă în pantaloni de aba cu cămaşe de in şi surtuc de dimie... Şi Nicu şi Gica şi Lina erau în straie nemţeşti... Cu frizura la frizer şi păr uns cu briliantină să ţină cararea... Lina avea părul încreţit în cârlionţi cu fierul de frizat... Da poate o vrea Dumnezeu să se milostivească şi de el... Nu că i-ar fi ruine că e îmbrăcat aşa cum e... Doar el toată viaţa a fost în cioareci şi chimir, dar timpurile s-au schimbat. Azi ca”să fii cineva”trebuie să umbli în straie nemţeşti... Când a ieşit Popa la miruit şi la-mpărţit anafura, toţi s-au dat la o parte lăsându-l pe Neica cu nepoţii să treacă întâi... - La mulţi ani Ghită şi să-ţi trăiască nepoţii şi strănepoţii!

Bunicul. 41

- Mulţam aşişderea dumitale, Părinte. răspunde în timp ce-i pupă mâna din care ia anafura că nu pusese nimic pe limbă, nici măcar apa, deşi muncise din viul nopţii... - La mulţi ani Neică Ghiţă şi sănătate! Ii urau sătenii iar flăcăii intrau în vorbă cu Nicu şi Gică. - Dar vezi, numai erau”Nicule”ori”Gică”cum era”Iosif”“Iosife”! Acum erau”Domnule învăţător”şi”Domnule Gică”deşi nu cu mult timp în urmă pescuiau popeţi pe râu sau se scăldau la Pişuri... - “Hai mai iute Domne învăţător că se ard iezii în cuptor. (Chiar şi Taica îl chema”Domne învăţător”purtând ca toţi ceilalţi respectul pentru cei ce au învăţat multă carte)... - Ia-o înainte, Iosife, ce te moşmondeşti pe drum. - Ia-o înainte şi scoate apă proaspătă, pune tuciul de mămăligă, adună ouoale din cuibare şi. Deşi Iosif luase ruşinat colţul numai să scape de gura lui, parcă numai să-l trateze de muercea, mai strigă; - Şi dă cu mătura prin bătătură că trebuie să pice şi Popa Viluţă... Când au intrat în bătătură, Anania, cu ochii sticlind şi cu sticla de ţuica goală (că eu cred că de acolo vine vorba”sticlind”la cei ce cam golesc des sticlele) aruncă ultimile fârâmituri lui Hector apoi coborâ cam anevoie scările de pe cerdac-urându-i - La mulţi ani! Şi dând mâna cu Neica! - Păi bine mă Ananio, tu sfârşişi înainte ca noi să începem? Se oţărăşte Lina! - Lasă-l cucoană-zâmbeşte bunicul-că odată pe an e Sf. Gheorghe... - Să te spui că başca ce fu în sticlă, măi băurăm şi trei”spânzurate"? mişca din coadă Hector... Gică intră în casă, ia din cuiul de pe perete puşca cu două ţevi, desface sertarul mesei, soate câteva cartuşe calibrul 16 milimetri şi le bagă în buzunar şi-l invită pe Anania să meagă să-mpuşte o gaiţă sau o ciocănitoare pentru nepotul ce trebuie să pice... Anania, blând ca un mieluşel şi râzând pe degeaba, încearcă să se ţie drept şi anevoie, mai mult împins de Hector cu capul, sare pârleazul din ceair, ţinându-se după Gică... Hector, trecându-şi limba peste bot şi dând mulţumit din coadă sendreaptă spre Neica privindu-l cum dă tinicheaua la o parte de la gura cuptorului şi cum cu o sulă lungă înţeapă iezii şi purcelul ca să-i pătrundă bine focul şi pe din-ăuntru, că de rumeniţi erau rumeniţi tocmai cum şi cât trebuie... Dă la oparte cărămida de la tirajul coşului şi tinicheaua de la gura cuptorului, lăsând tăvile încă la cald... apoi strigă oţărât;

BUNICUL 42

- Iosife, săi iute ca uite se găinăţă o găină pe cerdac, mai mare ruşinea... - Dom-văţător spală-te pe mâini ori în lighian în odaie ori pe cerdac, unde vrei! - Coană Lino, vrei tale să pui masa? Sunt în dulapul din perete şi farfurii şi linguri şi cuţite şi şervete... tot ce trebuie... Şi adu tale solniţa din dulap că are sare pisată mărunt...

Pe laviţa din faţa cuhniei într-un castron erau ouole adunate din cuibare de Iosif de cum venise de la biserică. Păi bine mă, unde-ţi fură ochii? Tu nu văzuşi că sunt câteva pline de găinaţ ori de sânge? (Hector îi face cu ochiul lui Iosif) Bă, nepricopsit ai să mori la casa ta! Căscând alene Hector dă din cap încurajându-l pe Iosif - Nu lua seamă la ce zice, că mie mi-a făcut capul calendar cât ai fost plecat. Fă-te că n-auzi şi scarpină-te de pureci ca mine!... - Şi pe tine te-apucă scărpinatul în calea mea când eu nu-mi văd capul de treabă. - Stăi să-ţi ard una pe spinare, ca să ai de ce să te scarpini... Turnând o oală cu apă peste castronul cu ouă Taica le spălă pe cele murdare şi dându-şi seama că nu sunt destule pentru toţi-nu apucaseră să ouă toate găinile,-intră în cuhnie şi luă dintr-o doniţă din ouoăle de deasupra, erau de ieri, le amestecă cu celelalte şi le pusă într-un ceaun, le acoperi cu apă proaspată, luă cu buricele degetelor dintr-o tigvă sare pisată mai gros şi o aruncă peste ouă-ca să nu se spargă la fiert-şi pusă tuciul pe pirostrie, pe vatră, aţâţând focul... În tuciul cel mare, deja pe pirostrii-îl pusese Iosif când venise-puse două linguri rase de sare (asta era măsura) şi strigă: Iosife, cerne nişte mălai proaspăt să fac colarezul...

Spârnel să fi fost bietul Iosif şi tot n-ar fi apucat să le facă pe toate, aşa îl zăpăcea... Cucoană Lino vezi că în pivniţă sunt două buchete cu floarea Paştelui şi cu tămâioară, le-am cules ieri pe zăvoi, pune-le în pahare pe masă...

Dom-vaţător, vezi că după icoană sunt trei scrisori pentru matale... una miroase încă a parfum, deşi e venită de peste o lună!... Gicăăăăă... Vino acasă Tatule că se facu târziu, las-o vulpii de gaiţă... Săi Iosife şi deschide poarta că veni Părintele cu cucoana preoteasă...

Odată porţile larg deschise părintele bagă în curte docarul...

Bunicul. 43

O minune de docar... Docar negru cu spiţele roşii... Cu arcuri ca la trăsură.. Cu două locuri în faţă-da largi, că între Părintele şi preoteasă încăpea de voie şi nepotu-adică stranepotu, da aşa vine vorba-iar în spate încă două locuri. Pentru Dina ca să spele vasele şi pentru cine se mai nimerea. Fie Vasile când se ducea la bâlci ca să aibe grije de cai, că la bâlci, de!-ca la bâlci, nu era numai lume de treabă, mai era şi strânsură... Ori Mielu când se ducea la Râmnic, că Mielu era mai spălat... - Săru-mâna Părinte şi cucoană Preoteasă şi bine aţi venit! - Bine te-am găsit Taică şi la mulţi ani! Iosif desface sleaurile la cai ca să mănânce de voie, Dina scoate din docar două coşuri-unul cu cozonaci şi unul cu tort de ciocolată-şi le duce în pivniţă să stea la răcoare, ca să nu se pleoştească crema de la tort, nepotul se hârjonea cu Hector iar Taica ia din cuhnie trochiţa cu mielul şi se-ndreaptă spre groapa cu jeratic invitând Părintele şi preoteasa să se urce pe cerdac, deşi ştia că toţi, în frunte cu strănepotul îl vor urma să privească prepararea mielului... Că nimeni nu mai stia să-l prepare aşa, de mult pierzându-se prin partea locului obiceiul de a face”miel haiducesc” Nu numai că era multă deveseală şi de lemne şi de timp, da acuma sau învăţat toţi să-l facă iute la tavă în cuptor, deşi ca gust,”e altă mâncare de peşte”! Mielul era în blana lui, nu era jupuit, îi scosese numai măruntaiele. Din ficat inimă şi rinichi urma să facă pentru seara o tocană cu ceapă şi bulion. Din bojogi şi prapure, împreună cu măruntaiele de la iezi, un drob cu mărar iar din maţe, "Paciale” Românii nu prea ştiau ce sunt alea”Paciale”dar Neica învăţase de la Bulgari în războiul din 87-măcar ca era mâncare grecească-cum să gătească din maţe de miel sau ied”paciale”. Se fac paciale şi din maţe de găină dar lui nu-i plac, că tot mai put ori cât le-ai spăla! Întinde pe cărpătorul de pe bancă mielul,-bunicul avea obiceiul ca peste tot să aşeze bănci sau laviţe deşi nimeni nu l-a văzut niciodată asezându-seBa, ca să nu vorbim cu păcat, uneori vara, după prânz, când era hulă ori ploaie, se mai trântea pe laviţa de lângă cuhnie punându-şi căpătâi maiul de bătut rufele la râu şi mai aţâpea până se potolea furtuna-

Da-ncolo, din viul zilei până la scăpătatul soarelui, nu stătea jos decât la masă şi la mulsoare.

BUNICUL 44

Apoi în gaura din burtă băgă un pumn de ceapă tocată mărunt, câteva frunze de leuştean, de mărar, de pătrunjel şi de cimbru-toate erau pregătite de cu seară pe laviţă-luă o sticlă cu ţuică, îi scoase dopul cu dinţii ţinând dopul între dinţi până vărsă jumătate din ţuică peste mirodenii. Astupă sticla la loc, apoi cu un ac mare şi gros cât o andrea începu să coasă pe burtă mielul, cu sfoară de cânepă... Odată treaba terminată se sborşeşte iar: - Săi Iosife şi ad-o roaba cu humă... . Împreună cu Iosif introduce mielul în humă făcând-ul ca o minge mare, sau mai de grabă ca un bulgăre mare de zăpadă. Netezindu-l bine cu podul palmelor mai moaie din când în când mâinile în hârdăul cu apă în care ţinea cazmaua şi hârleţul să se umfle cozile, apoi luă vătraiul cu care umblase la cuptor şi răscoli jarul din groapă. Băgă bulgărul de humă cu mielul înăuntru în mijlocul jarului având grije să mai rămână un strat de jar şi pe fundul gropii, apoi înveli bulgărele cu jarul ce mai rămăsese; - "Aşa Tatule, se adresează nepotului (poate unde presimţea că peste o jumătate de veac, nepotul va aşterne pe hârtie povestea mielului haiducesc, poveste de care nimeni nu-şi va mai aminti peste o jumătate de veac) acum hai pe cerdac să ciocnim un ou roşu până se coace melul..."

Anania, care nimeni n-a băgat de seamă când venise cu Gică, (toata lumea era atentă la miel) se cam clătina pe marginea groapei de credeai că o să cadă peste jar, când Lina strigă la el: - Ananio, n-auzişi?... Şi văzând că Anania se uita lung la sticla cu ţuică de pe laviţă a luat-o subţioară, facându-i loc lui Anania să o ia înainte!... Odată aşezaţi la masă-Părintele într-un cap de masă, celălalt fiind liber pentru Taica-dascălul Nicolaie toarnă ţuică în ceşti. Pentru Părintele ţuică amestecată cu miere, pentru cucoana preoteasă vişinată iar pentru bărbaţi, frunte de ţuică de prună de 44 de grade tărie. Deşi, în afară de Anania, nici-unul nu bea, numai ciocnesc! Anania a şi dus tremurat ceaşca la gură fără să mai dea noroc, da Lina l-a liniştit: - Ananio, aşteaptă să ciocnim cu Taica! Ochii lui Anania se făcuseră mici şi se ascunseseră în dosul pleoapelor de parcă ar fi fost umflate de muşcătură de albină... Pe scări urcă şi Taica cu mămăliga pe fundul de lemn urmat de Iosif cu ouole fierte în castron... Pune Taica mămăliga în mijlocul mesei, Iosif ouole alături iar Dina aduce din docar o paporniţă plina cu oua vopsite de la biserică. Că oricâte

Bunicul. 45

ai da şi ţiganilor, şi orbului Nită Ciobul şi lui Gaga şi Mariei lui Liţă şi moaşei Nasta, tot nu le poţi termina iar ca să le dai la porci, e şi ruşine şi păcat la Dumnezeu... Lângă mămăligă era o strachină cu unt proaspăt-ieri bătuse Taica putineiul-alta cu brânză de burduf, alta cu cârnaţi afumaţi şi alta cu pecie de porc prăjită în tingire de tuci... În tuciul din care răsturnase mămăliga turnase lapte de capră şi-l pusese la fiert că lui Niculaie îi place laptele afumat. Rămăsese aşa de când era la oi la stână, pe semne că păcatoasa de Leana Ţolii se lua cu alte treburi şi uita laptele pe foc de se afuma... - Da ce-ai pregătit Taica atâtea, ca numai o gură avem! - Lasa cucoană Preoteasă să ia fiecare după pofta inimii, că slavă Domnului, sunt de toate. Aşezându-se în capul mesei îşi scoate ştergarul de la brâu-măcar că avea şervet pe masă-şi-l pune la gât să nu se murdărească... Luând strănepotul pe genunchi, ridică ceaşca şi spune cu glas tremurat - Mulţam dumneavoastra că m-aţi cinstit de Sf. Gheorghe şi blagosloveşte, cinstite Părinte Ridicându-se toţi în picioare Părintele blagosloveşte masa apoi trec pe rând să ciocnească ou roşu cu Taica. Deşi de mâncat toţi au mâncat oua calde, moi, cu mămăligă caldă şi cu lopăţică mică de lemn meşterite de Iosif din lemn de plută, că ouole moi îşi schimbă gustul dacă sunt mâncate cu linguriţa de metal Numai Anania a mâncat ou roşu-nici nu prea era bine cojit-că nu ar mai fi nimerit să bage lopăţica în ou, că-ncepuse deja să vadă două ouă în loc de unul... Din cerdac se vedea lumea pe şuşea cum se îndreaptă spre cârciuma boierului Niculescu că după biserică oamenii trecuseră pe acasă să vadă ce mai e, să mai arunce un pumn de grăunţe la orătănii, să adune ouoăle din cuibare şi să-mbuce în fugă ceva, că de mâncat de-abinelea, urmau să mănânce la cârciumă unde mititeii sfârâiau pe grătar iar lipiile abia scoase din cuptor răspândeau un miros cale de o poştă... Odată pe an e Sf. Gheorghe! - Stai tatule s-aduc purcelul, se ridică Taica lăsând jos de pe genunchi nepotul. Încercaseră ei ba unul ba altul să aducă bucatele la masă dar Taica aşa avea obiceiul; el să pregătească totul cu mâna lui şi tot el să aducă la masă. Ca să nu-l supere au trebuit să se supuie dorinţei lui asemeni cum au trebuit să se supuie rânduielii lui. Pâinea, iedul, purcelul sau curcanul, părintele le împarte.

BUNICUL 46

Avea Taica felul lui de a aprecia oamenii după cartea pe care o învăţaseră căci el, la vremea lui, neavând parte să-nveţe decât două clase primare c-apoi a venit războiul, necazurile, viaţa l-a învăţat carte. Ştia să scrie şi să citească... iar uneori iarna, când avea mai mult timp, mai citea seara, la lumina lămpii, şi”Universul”! Desvelind din ştegar mălaiul care era cald încă-nepotului îi place turta dospită -i-l dă lui Iosif iar el scoate din cuptor tăvile cu iezii şi purcelul. Îi dă Dinii în braţei iezii iar el cu purcelul, revine pe cerdac la masă...!

Nici n-apucase să le rânduiască pe toate pe masă -Lina, cât fuseseră plecaţi la cuptor adunase ghiocile de ouă şi schimbase farfuriile făcând loc pe masă-când s-aude o bufnitură ca atuncea când trage Taica cu flinta după ciori. Că Taica s-a-ntors din războiul de la Griviţa cu puşca cu care luptase şi tot de ea se folosea şi acum. Măcar că Gică avea o puşcă cu două ţevi, de 16 milimetri, cu cocoaşele ascunse, da nu-i trebuia

El o avea pe a lui. O încărca pe ţavă cu vergeaua. Băga întâi praf de puşcă-îl ţinea într-un corn de bou să nu tragă umezeală-apoi bucăţi de hârtie făcută ghemotoc (cea mai bună era din jurnalul Universul, că se ghemotocea bine) iar praf de puşcă (îl turna cu linguriţa, că avea măsura lui: două linguriţe rase de fiecare dată) apoi, (nu folosea alice deşi Gică avea o gramadă în cutia mesei, după mărimi, (pentru lăstuni, pentru ciori, pentu iepuri, pentru lupi,) punea bucăţi mici dintr-un tuci care se spărsese. Îl răsturnase (cine mai ştie cu câţi ani în urmă) o purcică în călduri şi tuciul se spărsese, dar Taica nu l-a aruncat. S-a pus cu barosul (ca avea şi baros, în magazie, în raftul cu scule) pe el şi l-a făcut fărâme. Bucăţile mari le ţinea pentru urs sau mistreţ (iarna, la vânătoare la munte) potrivite pentru lupi sau câinii turbaţi iar cele mai mărunte pentru viezuri, vulpi sau ciori. Că dacă primăvara, ca acuma, când găinile erau cloşte şi aveau puii mici si iarba nu era atât de crescută ca să se ascundă puii, ciorile dădeau iama prin ogradă. Taica, văzând că s-au învăţat ciorile la puii lui ce se împuţinau văzând cu ochii, scotea de subt pat flinta lui învelită într-o muşama pe care o avusese pe masa din cerdac, dar pe care o schimbase când se rosese pe la mărgini. O ştergea bine cu o flanelă şi cu câlţi vorbind de unul singur. - Văzduhul tău de cioară, lasă că te satur eu de pui de găină. Aprinzând o lumânare că flinta lui nu era cu capse (Abia ofiţerii aveau în 87 pistoale cu capse Curcanii având flinte cu cremene) se da sub vişinul din curte, rezema flinta între două crăci şi se punea la pândă cu lumânarea aprinsă gata să dea foc prafului de puşcă.

Bunicul. 47

Când ciorile veneau în stol ca un nor, că nu veneau câte una, veneau câte 20-30 şi toate se năpusteau de-odată peste bietele cloşte, că se-ntuneca cerul când norul trecea cârâind pe de-asupra morii şi se-ndrepta spre curtea lui Taica Când erau gata să se repeadă pe pui Taica da foc cu lumânarea prafului de puşcă Flinta bubuia de se zgâlţăie geamurile, Hector lătra din răsputeri iar norul se risipea care-ncotro cârâind răguşit şi lăsând o surată ori două fără suflare în curte... - Aşa, să vă-nvăţaţi minte, cârâitoarelor. Făcând din două crăci un fel de cruce întinde aripile ciorii împuşcate pe două braţe ale crăcii şi le leagă cu sfoară. Capul pe un braţ iar ghiarele pe celălalt. Şi cioara în chip de sperietoare e urcată în vârful vişinului încât ciorile încă de departe schimbă direcţia şi-şi îndreaptă zborul spre gospodarii în curţile cărora nu bubuie flinta.

Vecinii lui Neica au ajuns să puna cloştile odată cu el că aşa se ştiu şi ei păziţi... - Săi Iosife că bubuii mielul! - Sărind câte trei trepte scările ce coboară din cerdac toţi aleargă în jurul gropii. Hector cu limba scoasă, nepotul cu şervetul atârnat de gât, Iosif cu oala de apă luată din hârdău cătând dacă vr-un tăciune a sărit departe spre claia cu fân ori pe şindrila de la magazie, Nicolae cu lopata să adune tăciunii în groapă, cucoana Preoteasă şi cucoana Lina privind curioase, Părintele cu veşnicul lui zâmbet pe buze amuzându-se de toată zarva iar Anania sorbind ultimii stropi de ţuică din ceaşca pe care o luase de pe masă în fugă. Taica scoate cu furca mingea de humă care era înroşită de foc şi o pune uşurel alături de groapă. Da nu mai era întreagă.

Se crăpase pe mijloc cum crapă dovleacul când îţi cade din spinare pe pământ şi crapă. Blana rămasese lipită de humă iar mielul era rumenit mai frumos ca purcelul din cuptor că pâna şi Hector care mai văzuse miel haiducesc la viaţa lui se lingea pe buze; - Ce frumos e rumenit! - Vezi tatule când răbufneşte huma, că de căldură aburii din miel n-au pe unde să iasă şi se umflă până plesneşte, toată căldura jarului îl perpeleşte dintr-odată. D-aia e aşa de rumenit!

BUNICUL 48

Scoţând cu două furculiţe mielul îl pune în tava ţinută pe braţe de Iosif împingând cu tocul bocancului restul de humă mai încolo. Gică şi Nicolae aruncă apă din hârdău peste jarul din groapă. Ce mai cărbuni pentru maşina de călcat au să se facă. - Uşurel Tatule, uşurel, să se stâmpere molcom cărbunii, că sunt buni când vin ţiganii să costorească cazanul de ţuică. Dacă bag bine sama, mielul a fost făcut de-a başca, pe degeaba, că oricum trebuiau făcuţi cărbuni pentru costorit!... Din nou aşezaţi la masă. din nou ceştile pline. din nou strănepotul pe genunchii bunicului. O învălmăşala de mirosuri care te îmbiau care mai de care la mâncare. Mirosul de mălai dospit, de pâine proapată, de borş de căpăţână de ied cu leuştean, de brânză de burduf, de purcel copt, de... - Ia Părinte o pulpă de miel, că se topeşte în gură... - Cucoană Preoteasă ia o bucată de şoric de purcel că scârţâie între dinţi... şi ai dinţi buni... - Ia domn-Anania o strachină de borş cu căpăţână, că ţi-am pregătit cum îţi place matale, în strachină de pământ şi lingură de lemn. (Când era obligat să participe la mese simandicoase Anania mânca şi din farfurie şi cu tacâm de alpaca, dar mâncarea n-avea nici-un gust pentru el. De aceia purta întotdeauna în buzunarul din dos al hainei o lingură de lemn pe care o folosea ori de câte ori putea). - Ia cucoană Lino o bucată de drob că nu e prea sărat şi are mărar mult cum îţi place matale că de când erai mică ţi-a plăcut să pui mărar în orice. - Ia dom-văţător-ori tale esti cu laptele afumat. Nicolae îşi şi dumicase mălai în strachina de lapte. - Uite tatule urechile purcelului că ştiu că numai la ele te gândeşti. Da ia ş-o ciosvârtă de miel cum faceau haiducii. Ştia bunicul că nepotul numai la haiduci se gândea, văzându-se în ceata lui Sandu Alisandu ori Iancu Jianu! Şi-şi plimbă mândru privirea de la unul la altul. Iosif, pierdut, privea lung la straiele nemţeşti ale fraţilor şi cine ştie la ce se gândea căci un surâs timid îi lumină faţa lui prea de timpuriu brăzdată de lungi riduri. Numai el era îmbrăcat ca bunicul, cu cămaşe de in, cu vestă, numai că nu avea bocanci ca bunicul, avea sandale. Stânjenit stătea la un colţ de masă între toate bunătăţile, dar cu farfuria goală.

Bunicul. 49

Când se opreşte la Iosif privirea i se umezeşte... îl învăluie cu o dragoste blajină şi scoţând un oftat înnăbuşit, îi întinde peste umărul stranepotului o halcă de miel; - Ia mă prăpăditule şi tu!... Căldura molcomă de şfârşit de Aprilie a scos albinele din stupi zumzăind vesel în du-te vino de la stupi la zarzăni şi îndărăt. Cucii sengânau de parcă-şi puseseră în gând să asurzească lumea iar pupăza pupuia de mama focului în teiul de la coşerea de peste drum; - N-ai de cât să pupui cât ţi-o dori inima că azi nu ţi-a mers să ne spurci pe nemâncate, glumeşte Taica după a doua ceaşcă. Că de trei ori pe an, de Crăciun, de Paşte şi de Sf. Gheorghe, se nărăvea la trei ceşti. Nici mai mult, nici mai puţin, de l-ai pica cu ceară (A fost odată o poveste cu o”Fetească”de a pierdut şuşuleţul, da aia a fost numai odată, că ar fi şi uitat dacă din când în când păcătosul de Hector nu i-ar aduce aminte.) Dar în orice caz, de atunci, n-a mai băut în viaţa lui”Fetească".

A dat-o pe”Băbească”, că ci-că ar fi mai slab vinul. Prima ceaşcă când se aşeza la masă şi Părintele blagoslovea bucatele. Ceaşca a doua pe la friptură, Iar a treia înainte de fagurii cu miere pe care-i păstra în două oale smălţuite-una cu faguri de floare de salcâm-că-i plac preotesei,-şi una cu faguri din floare de tei, că-s buni şi la răceala!... Sărind zburlită din coteţ o găină cotcodacea din răsputeri anunţând căşi împlinise datoria; - Laudă-te gură! Faci atâta gălăgie de parcă ai fi ouat trei ouă nu unul, glumeşte Taica. Dar numai Anania râde (acuma râdea din orice, degeaba îi dădea ghionţi pe sub masă şi-l călca pe picior cucoana Lina)... Ceilalţi, moleşiţi şi de căldură şi de ţuică şi de atâta mâncare, căzusera pe gânduri şi se priveau unul pe altul d-un fel aparte. Parcă vroiau să vadă de se mai schimbaseră de anul trecut de Sf. Gheorghe, când fuseseră iarăşi cu toţi împreună... Sărind de pe genunchii bunicului nepotul scoboară în fugă scările şincepe să se joace cu Hector care, ridicându-se pe labele din-napoi, îi pune labele din faţă pe umeri şi-ncepe, râzând, să-l lingă... Zău ca Hector râdea... Toată lumea recunoaşte că e rău de nu poate intra cineva în curtecă d-aia e negru în cerul gurii-dar şi că atunci când se întâlneşte cu copilul, râde de te face şi pe tine să râzi - “Vai de mine, uite că-l linge... Nu-l mai lăsa să te lingă, că-ţi dă limbrici şi te şi murdăreşti

BUNICUL 50

- “Lasă-l Cucoană Preoteasă să se bucure acum cât e mic, că pe urmă, vai de el săracu când l-ai da la şcoli înalte...(Privirea îi căuta furiş spre Iosif)... că, cu cât te sui mai sus, cu atât bate vântul mai tare... Vânticelul cald ce adia din spre plai aducea din când în când după cum pălea adierea, un bum-bum înfundat de la contrabasul lui Căcănau, ţiganul din taraful lui Coadă ce cânta la horă la cârciuma lui Niculescu, că rămăseseră în sat după ce trecuseră sărbătorile de Paşte. Duminica trecută, Luni şi Marţi, Sf. Paşte. Miercuri şi-au tras o leacă sufletul că erau topiţi de tot. Joi au cântat la un botez la ai lui Mihalcea da s-au întins până vineri dimineaţa că veniseră nişte cumetri de la Tălmaciu. Şi ce să mai bată atât amar de drum pâna la Mateeşti de unde erau că nici să-ajungă bine şi trebuiau să se întoarcă Sâmbătă seara pentu hora de Duminică. Au mas toţi la boieru că avea multe odăi pentru slugi. Şi-au mai venit în puteri că acuma, după ce s-au bărbierit la Bărbuci şi după ce s-au scăldat ieri seară, mai arată a oameni, măcar ca tot tuciurii au rămas cu toată scăldătura... Cât de cât hodiniţi, bine mâncaţi,-că le dăduse boierul şi borş de miel şi drob şi friptură-ba cucoana Niculeasca le dăduse pe de-asupra şi câte patru mititei, câte o lipie şi câte o jumate de zaibăr de căciulă (să fie de pomană, de sufletul morţilor) stăteau drepţi, fără să se cocoşeze frânţi de şale ca după trei zile de nuntă. Râdeau cu gura pân-la urechi starostele Coadă având deja 3 hârtii de 500 înfipte în arcuş, Căcănău una şi Matache două între corzile ţambalului. Boierul Petrache-boier, un fel de a spune că nu era decât un chiabur, dar pentrucă avea avere, un băiat căpitan la pifani la Cluj iar pe Petrişor clănţau la Bucureşti, ţiganii, ca să îi facă plăcere îi ziceau”Boierule”. Deşi, după vorba veche, era”boier făcut”,”nu născut”. Nu numai că”Boieru Petrache”când era făcut (şi se făcea şapte zile din săptămână) că avea zeci de butii cu boască şi zeci de butoaie cu ţuică de prună-şi-n fiecare dimineaţă lua, înnodate, trei spânzurate de aghiazmă din butoiul de lânga uşe şi, prost nărav, pe nemâncate, de se”şi făcea”şi când avea”damf”avea o boală. Înhăma caii la trăsură şi pleca. (cumpărase Petrişor o trăsură pe arcuri şi cu scărişoară de urcat, că numai boieru Niculescu, Carametescu de la Stoineşti şi el aveau trăsuri pe valea Otăsăului). Boieru Niculescu măcar a avut întotdeauna că bunică-său avea poştalion între Râmnic şi Tg. Jiu (Şi-acum are unul în şopron, dar care nu mai e folosit de peste 80 de ani). E drept că la Râmnic şi la Govora erau birjari care aveau trăsuri, ba şi la Horez era una de sămânţă, da măcar ei îşi cîştigau hrana cu asta că erau birjari de meserie. Dar ca să bagi atâţia bani în trăsura cu un fel de covâltir de-i zice capotă (care când plouă se-ntinde şi care se strânge şi se lasă pe spate, ca o armonică, când era soare,) trebuie să ai stare nu glumă, (ori să te dea banii afară din casă) şi după ce înhăma

Bunicul. 51

caii o lua pe drum la vale. Dacă era Duminică sau sărbătoare se oprea pe la toate horele-la Bărbăteşti la Niculescu, la Bodeşti la Cravă, la Bârzeşti la Mielu şi la Pietrari la răscruce la Jialva. Stătea în trăsură şi lăutarii veneau unii pe o parte a trăsurii, alţi pe partea ceailaltă,-ţambalagiul ciucit pe scăunelul mic din faţa lui cu ţambalul pe genunchi-cârciumarul cu ceaşca şi cu sticla de ţuică ori cu ulcica şi carafa de vin-după cum se nimerea, iar în jurul lui se făcea cerc hora... După primele sute băgate în vioară şi contrabas de zornăiau când se mişcau lăutarii-hora se spărgea. Că lăutarii începeau să-i cânte de inimă albastră la ueche iar Românii se trăgeau pe la mese să mai îmbuce un mic, să mai rupă din lipia caldă abia scoasă din cuptor şi să mai ciocnească un pahar de vin... Boierul Petrache tolănit în fundul trăsurii privea printre genele întredeschise departe, în trecut... mai ofta din răsputeri, mai băga mâna în buzunarul din dosul sumanului, mai scotea hârtii de 500 pe care le înfigea în arcuş... Când ţiganii vedeau că nu mai e rost să se-ndrepte mâna spre teancul de hârtii şi că”boierul”începea să sforaie uşor, se dădeau binişor jos din trăsură-ţambalagiul mai ales, ca să nu-l trezească. Caii, cunoscând năravul boieului, o luau de la sine pe inima şuşelii spre Bodeşti iar taraful îşi lua locul în mijlocul răscrucii lăsând banii înfipţi în arcuş, doar-doar s-o mai găsi vre-unul să mai bage o hârtie peste celelalte. Dar cum hârtii erau numai de 500 şi 1000 de lei, de unde! Că cei mai mulţi dintre Români au văzut hârtii de 1000 doar la boier şi la lăutari în vîrful arcuşului... La fel se petreceau lucrurile şi la Bodeşti şi la Bârzeşti şi la Pietrari, numai că, înainte de Jilava, caii trăgeau singuri la un troc la fântână şi aşteptau până se-ndura vr-un trecător să le scoată apă. Că din partea boierului nici-o nădejde. Lui nu-i era sete de apă niciodată. Sforăia tolănit în trăsură cu mâinile înnodate peste burtă. După ce-i apuca seara la Jilava, la-ntors mergeau întins acasă având numai grije ca atunci când se apropiau de horă să zdrăngăne mai tare clopoţeii dela gât ca să se desfacă horele şi să treacă trăsura cu boieru! Da cum se-nvăţaseră horele cu caii şi caii cu horele, nu era nici-o supărare... Ba, ca să spui drept, câteodată mai era câte un cârcotaş pus pe gâlceavă care venea înjurând la trăsură, dar când vedea ce era înăuntru, pufnea în râs şi făcea el loc trăsurii... Când nu erau hore boierul Petrache tot îşi făcea cale ba cu una ba cu alta măcar pâna la Bodeşti şi chiar dacă nu erau lăutari şi hore, caii tot opreau la cârciumi...

Acum vre-o două trei toamne bieţii cai au păţit una cu boierul că nici acum şi nici toată viaţa nu vor uita ruşinea..

BUNICUL 52

Se-ntorceau de la Jilava că adusese Ciungu Preotesii tulburel de Drăgăşani. Boierul avea sete mare că mâncase multă pastramă de capră cu mămăligă rece(nu era ea ca pastrama lui Neica Ghiţă Tomescu, că nu toată lumea ştia să putrezească carnea în pământ cât trebuia şi să potrivească saramura ca el, da oricum, era pastramă). Cam sărată că-ţi ardea cerul gurii, da pastramă. Iute că-ţi dădeau lacrmile, da pastramă.

S-a speriat până şi Ciungu unde a intrat o jumate de capră, o mămăligă şi o vadră de tuburel (că nu avea pântece mari boierul, era înnalt, dar nu avea burtă) încât, când se golise vadra de abia mai săltau câteva broboane de must pe fundul ei, boierul începuse să sforăie liniştit la masă. Ciungu, ajutat de trei Români ce ciuguleau ultimile fărămituri de mămăligă din zgăul de pe fundul de lemn pe care fusese pastrama l-au urcat uşurel în trăsură iar Ciungu, cu stânga (dreapta o lăsase în 18 la Mărăşeşti şi de-atunci îi rămăsese numele Ciungu, că oamenii au şi uitat că înainte de răzbel îl chemase altfel, că avusese şi el un nume ca toţi oamenii, da-l pierduse odată cu mâna dreaptă) cu stânga a bătut roibu pe crupă, semn că trăsura poate să plece. Caii au fornait odată de parcă ei nu ştiau că dacă boierul a început să sforăie e semn că se pot îndrepta spre noua haltă, trebuia ca tocmai Ciungu să-i înveţe. Ba să-i mai bată şi pe crupă, semn de intimitate pe care Roibu nu suporta de la oricine Aşa încât Roibu a trântit cu năduf o baligă mai mare dragul pe bocancii Ciungului, care luat pe repezeală n-a avut timp să se ferească.

S-a crăcănat prea târziu. Caii pe şuşea la deal iar boierul, deşi sforăia, râdea pe sub mustaţă iar Ciungu înjura printre dinţi... La Bârzeşti caii n-au mai zdrăngănit din clopoţei că nu era horă iar Roibu, întorcând capu-tropăiau cu marunţaua-şi văzând ca boierul nu dă semne de trezire au cotit spre Bodeşti. La Constantin al Cizmărascăi şi-a băgat Necuratul coada şi l-a scos pe Constantin din magazin-că avea magazin cu băcănie, cu cerneală violetă, cretă, creioane, caiete, tabliţe, geamuri, chit, gaz, cuie, tot ce trebuie unor gospodari dintr-un sat uitat de Dumnezeu-

L-a scos Necuratul din magazin tocmai când apărea trăsura cu boierul si zâmbind şăgalnic s-a proptit în mijlocul drumului obligând caii să se oprească, să nu treacă trasura peste el deşi ei, bieţii cai, n-ar fi avut de gând să oprească.

Bunicul. 53

Că Roibu visase urât azi noapte şi i se si bătuse toată ziua pleoapa stângă, ba le mai trecuse, pe Vârtoape, şi-o pisică neagră pe dinaintea trăsurii, başca că vroiau să ajungă mai devreme acasă să scape de gura Leliţei.(numai el,”boierul”, era”boier”, nevastă-sa era”Leliţa”). Că Leliţa cât îi deshăma, până îi dădea la apă şi-i băga în grajd, îi bodogănea într-una. De parcă ei erau de vină_ că”boierul”se uita în cârciumă. Leliţa cu gura pe ei iar boierul sforăia liniştit în trăsură. Noroc ca au ei inimă bună şi ştiu că Leliţa e rea de gură da n-are suflet rău (e şi ea muiere necăjită) că altfel i-ar scăpa o copită. Că ei şi osteniţi, şi nemâncaţi, şi năduşiţi, iar boierul sfor-sfor-sfor. Până ce Leliţa îl lua uşurel de subţiori, îl ducea în odaie, îl aşeza binişor pe pat, îl descălţa de bocanci,-boierul, iarnă, vară, umbla încălţat în bocanci-îi scotea sumanul şi dacă gemea printre sforăituri (boierul stătea cuminte ca un copil de ţâţa, nici nu mişca, dar dacă amesteca băutura, gemea prin somn, semn că-l durea capul-) îi punea pe frunte bucaţi de cartofi,-ori de era vară, capetele de la castraveţi, că trăgeau reveneală şi-i luau durerea de cap cu mâna) îl lega peste frunte cu un ştergar de cânepa, îl strângea bine şi aştepta să vadă dacă înceta să ofteze! Dacă înceta era semn bun. Dacă nu, lua lampa din cuiul din perete şi scobora în pivniţă. Dădea drumul la canaua de la putina cu varză până ce se umplea ulcica de sub cana cu zamă de varză apoi, în mâna stângă cu lampa şi-n dreapta cu ulcica se îndrepta spre odaie. Din prag se mai întorcea să vadă dacă locul de sub cana e uscat-semn ca a-nchis bine canaua-apoi intra în casă. Punea lampa la locul ei pe perete iar în mână cana în care zama de varză facea broboane de parcă era tulburel de Drăgăşani în fiert. Un zâmbet înflorea în colţul buzelor sbârcite ale Leliţi-! Cana o ţinea drept în mâna dreaptă ca să nu se verse-iar stânga i-o băga subt ceafă ridicându-l uşurel. Boierul mormăia ceva de neînţeles dar Leliţa îi zicea blând: - Stăi binişor Petrache, stăi binişor... - Îi duce cana la gură şi”Petrache”o soarbe dintr-o înghiţitură grohăind ca un purcel înjunghiat şi strâmbându-se de parcă l-a văzut pe”Ucigă-l Toaca”(Dacă ar vedea Roibu asta, l-ar unge pe inimă)! Boierul răsufla repezit şi se-nneca de credeai că moare (gâtlejul lui era învăţat numai cu ţuiculiţă, cu Tulburel, cu Fetească şi Cabernet de Dragăşani, nu cu apă sau cu zamă de varză.) - Aşa Petrache. Acum culcă-te pe dreapta până ce te-ai linişti...

BUNICUL 54

Măcar dacă bieţii cai ar avea parte să vadă asta poate ar mai uita ruşinea cu Constantin al Cizmăreascăi. În seara cu pricina-şi nici nu era singur, că veniseră oameni să ia gaz, c-avea şi gaz, să ia sare,-că avea şi sare,-şi câte mai helea, de era podeţul plin de lume-(din şuşea se făcea un fel de podeţ de ciment peste sanţul şuşelii de ducea până în magazin, să nu sară oameni peste şanţ). Şi toţi se uitau la Constantin ce era şi cantor la biserica lui Popa Mitică-deci era şi el cineva-care se oprise în mijlocul şuşelii, la caii care se opriseră în faţa lui Constantin şi la boierul care din zdruncinătură era gata să cadă din trasură, că dormea!

Bietul Constantin, ca de obicei, se-ndreaptă spre boier pe partea dreaptă a trăsurii, cu zâmbetul până la urechi şi cu mâna întinsă, urmărit de privirile cailor care şi-au răsucit gâturile pe partea dreaptăRoibu şi-a sprijinit botul pe gâtul tovarăşului, ca să vadă mai bine că el trăgea pe”hart”, pe partea stângă; - Bună seara, Domnule Petrache!

Domnul Petrache, fie că era speriat că-l luase din somn, fie că nu era în apele lui, fie că nu-i convenea că nu-i zisese ca ţiganii”boierule”l-a privit printre gene. S-a îndreptat de şale şi răspicat, de parcă n-ar fi băut atât, răspicat, dar fără să se bâlbâie ca omul băut, răspicat şi tare, s-audă toţi oamenii, i-a zis; - Da de unde ştii tu că eu am poftă să dau mâna cu tine? Şi s-a tolănit iar în trăsură. Bietul Constantin parcă trăznit cu leuca în cap a rămas cu mâna întinsă. Oamenii de pe podeţ au rămas cu gura căscată iar caii făceau mătănii cu capul ca atunci când se apără de muşte şi gata-gata-să-şi piardă zăbalele din gură... De atunci, dacă din întâmplare Constantin se întâlnea cu Petrache fie în trăsură, fie pe picioare, se apleca cu capul în jos şi se făcea că se-ncheie la şireturile de la pantofi până nu-i mai vedea umbra. Şi tot de atunci Constandin n-a mai întins niciodată el întâi mâna la nimeni. Şi nici caii n-au mai oprit în dreptul lui ba, de câte ori treceau pe lângă podeţul din faţa magazinului lui, fornăiau mai aparte, mişcau din capete de parcă se apărau de muşte şi grăbeau trapul, chiar dacă boierul avea nevoie de chibrite... Băltăreţul aducea prin pala adiată zumzetul contrabasului-că vioara şi ţambalul nu se auzeau, iar trompetistul se lăsase de taraf de doua veri,-că

Bunicul. 55

se luase după o guristă din partea Gorjului pe care o cunoscuse la bâlci la Polovragi-aşa încât numai contrabasul se auzea. Contrabasul şi din când în când câte o chiuitură când conducea hora Mircea al Vătafului. Că de câte ori jocul îl aducea în fruntea cetei de flăcai scotea o chiuitură de vorba lui Popa Pietraru, - Mircea al Vătafului chiuie mai tare ca trâmbiţa Ierihonului! Pe şuşaua mare arar mai trece vr-un sătean întârzâiat ori un călător rătăcit... Stins de tot... apoi din ce în ce mai lămurit venea dinspre Stroilete sunet de strune de vioară... Moleşala ce-i cuprinsese pe meseni începe să-şi piardă vraja când Taica spune: - Dom-văţător Bobei trece la horă! - Săi Iosife şi deschide poarta! De ani şi ani,”Domn-văţător”Bobei în fiecare Duminică sau sărbatoare se-ndrepta spre horă cântând din vioara pe care o purta mereu pe umăr. Când nu era taraf se aşeza în răscrucea drumului şi-ncepea să cânte cu ochii închişi, horă după horă, sârbă după sârbă, cântare dupâ cântare, până ce o chiuitura îl făcea să deschida ochii şi să realizeze că în jurul lui se-ncinsese hora! De se nimerea ca printre cei de faţă să fie şi Culice al lui Ghebaur ori Tonică Dobriceanul, îi chema dintr-o ridicătură de sprâncene lângă el şi taraful era gata. Neica Bobei, că până şi elevii lui la şcoală îi spuneau”Neică Bobei”. Numai Neica Ghiţă Tomescu din marele respect ce-l avea pentru cei ce învăţaseră carte îi spunea”Domn-văţător”! Învăţător într-un sat ascuns la poalele muntelui Parâng, el, absolvent al facultăţii de litere şi filozofie din Bucureşti cu calificativul”Magna Cum Laude”, numit asistent al profesorului Dragomirescu la catedra de limba şi literatura română! Neica Bobei cu vioara, Culice al lui Ghebaur cu cavalul iar Tonică cu fluierul. Dacă nu era plecată la munte apărea şi Floarea Hirizan. Floarea pe care Neica Bobei o învăţase cu 20 de ani în urmă, când era doar elevă la şcoala primară, să cânte şi”Doina Oltului”şi”Iancu Jianu”şi”Trage Radu din Cimpoi”şi câte şi mai câte. Apărea şi Floarea cu muşcată roşie la urechea stângă, cu iia înflorată şi cu cântecul pe buze şi până târziu, după răsăritul stelelor, Neica cu taraful şi cu Floarea cântau în mijlocul horei... Dacă era o sărbătoare mai mare şi boierul Niculescu aducea taraf, atunci se schimba treaba.

BUNICUL 56

Când apărea Neica Bobei cu vioara lui, taraful se oprea iar hora se spărgea şi-i lăsa potecă să ajungă la taraf. Dându-şi bineţe din cap, nici tambalagiul nu-şi ridica ciocănelele de pe strunele ţambalului nici contrabasistul nu se deslipea de pe contrabas nici cobzarul nu-şi lăsa cobza de sub braţ, nici Coadă, starostele, nu lua arcuşul de pe vioară. Toţi aşteptau pe”Domnu Bobei”să-nceapă. Dar de data asta nu stăteau plecaţi umil, ca la”Boieru Petrache”pentruca să-i faca pe plac ca să ia”ţăranca”pe arcuş, nu! Stăteau demni. Până şi lăutarii îşi au demnitatea lor de oameni. Şi ca o recunoaştere a artei”Domnului Bobei”ei nu cântau linia melodică. Ei se străduiau să ţină cât mai corect”contramăsura”.”Bâza”cum ar spune”Boierul Petrache”! De ani şi ani”Domnul Bobei”în trecere spre hora de Sf. Gheorghe se oprea la”Neica Ghiţă Tomescu”pe care întotdeauna îl găsea pe cerdac înconjurat de nepoţi şi strănepoţi şi cu Părintele în capul mesei! Urca scările, ura un - “La mulţi ani Sf. Gheoghe”şi - “Să trăieşti Nepoate”copilului. - Începea cu sfârşitul albit de ani şi sfârşa cu începutul care înca nu începuse buchea carţilor. Toţi ceilalţi fiind între început şi sfârşit!... Cu vioara sub bărbie, cu ochii închişi, cântările sburau una după alta. - “De pe vremea mea”gândea Taica, până la - “De ziua nunţii tale-ţi scriu” - Asta e pentru mine, zâmbea preoteasa şi - "Ţărăncuţă-Ţărăncuţă”pentru Părintele. Apoi, pe nesimţite, rapsodul dispărea discret precum venise, pierzându-se în zarea din care răsărise... După ani şi ani, când copilul a-nceput să cunoască rosturile vieţii, când a început să-nţeleagă şi să cunoască arta, de câte ori asculta cântecul lui Barbu Lăutarul;

Dragi Boieri din lumea nouă Ziuă bună vă zic vouă Eu mă duc, mă prăpădesc Ca un cântec bătrânesc... Îl revedea pe rapsodul Gheorghe Bobei cu vioara lui sub bărbie, cu ochii închisi, cântând de ziua lui Neica Ghiţâ. Îl revedea pe copilul care fără să ştie de ce se oprea din zbenguială şi asculta şi el vrăjit privindu-şi bunicul ce împietrea căzut pe gânduri.

Bunicul. 57

Îi revedea pe toţi ceilalţi nemişcaţi şi nici-o şoaptă, nici-un zumzet nu spărgea vraja. Numai vibrarea viorii şi cîntecele păsărilor pluteau în atmosfera în care inima se strângea străpunsă de o gingaşe durere, “Fără să ştii de ce”! “Fără să ştii cum”! “Şi fără să ştii când”!. Fără să poţi înţelege “CÂND."... “CUM”..._ “ŞI DE CE”...

Paris 1987

BUNICUL 58

HECTOR

- Ia vezi mă Onică, n-o fi venit vulpea? Că prea latră câinii... - Că şi are ce lua. Curcile-s în dud şi cloţa-n coteţ. Murmură Onică între două sforăituri şi se-ntoarce pe partea ailaltă... - Ioană... şopteşte Mitu şi-o trage uşurel de păr! - Stăi mă mereu, că ne-aud copii... - Păi ţie tot la drăcii ţi-e gândul... N-auzi cum latră câinii? Parc-au dat lupii... - Lupii vara... te găsişi şi tu... Or fi dat de vr-un arici... - Mamă ce mai latră... Mi-a zburat somnul... şi mâine la coasă... - Dumitre... - Ce e Lino?... - Nici tu nu dormi? - Păi ce se poate dormi? N-auzi, parcă trece ursu... - Se luară de la puntea din vale... Întâi căţaua lui Dumitru lui Dincă, pe urmă ai lui Naciu... pe urmă ai Nastii... ai lui Tiţă... ai Popii... - Te pomeneşti c-o fi venit vr-unul, în miezul nopţii, să-l ia pe Popă la grijit... - Păi ce, stătea un ceas? - Păi până se scoală Popa, până se îmbracă... - Taci ca parcă se mai domoliră... Că bine zâsăşi, o fi venit careva la Popa... O fi cântat cocoşul, că nu-l auzii... - Nici io, că dormii dus... ostenit de la coasă... - Acum, dacă tot mă trezii, eu mă duc până afară... - Vezi cum sunt stelele... - Ieşi şi tu şi dă grăunţe la cai! *****

- Ia vezi Viluţă, parca-i cineva la poartă... - Şi mie mi s-a părut, dar nu strigă nimeni! - Iar o fi trecut acasă beat Ilie al lui Mangu şi a stârnit câinii pe la ulucă... - Nu cred, că el când e beat, trece pe uliţă chiuind... - N-or fi hoţii? Unii asmut câinii la poartă şi alţii fură prin spate... - Nu pot fi hoţii, că e lună plină şi se vede... - O fi vr-un arici... - Noapte bună, Ionico!

Bunicul. 59

- Noapte bună Viluţă... Viluţă, s-o fi desvelit copilul? - Nu fi şi tu exagerată... e vară şi e cald... Alţi copii de vârsta lui, sunt cu caii la păscut şi dorm pe iarbă înveliţi în şubă. Şi nu au nimic... - Ei sunt învăţaţi! - Prea îl oblojeşti... Şi nu-i bine... Că nu ştii ce o să-i ofere viaţa... Mai bine lasă-l să se călească la greu! - Iar începem.?... Cât o fi ceasul? Ridicându-se în cotul stâng, părintele străpunge întunericul privind ceasul -un ceas deşteptător, cu o locomotiva C. F. R. pictată pe cadran cadou dat de naşu Drăgălaşu la nunta lor -care era slab luminat de lămpiţă. O lămpiţă cu globul jumătate alb, jumătate roşu si cu un fitil subţire ca o lumânare... - 2 şi jumătate! - Păi mai avem timp să dormim... Noapte bună! *****

Copilul, se trezeşte şi deschide uşa din spre balcon ca să se aerisească. Casa avea două intrări. Una principală, pe o scară ce ducea de lângă poartă şi urca un etaj până la balcon, şi alta prin spate. De fapt prin spate erau două: una prin sală pe la flori şi alta pe lângă magazia ce dădea în camera copilului care la nevoie servea şi de sufragerie căci era mare, încăpând chiar 30 de persoane la masă, o masă care se întindea. Copilul vede pe preşul din faţa uşii pe Hector. Hector, dând voios din coadă se ridică pe labele din spate, îi pune pe umeri labele din faţă, îl linge de doua ori să-i ia puchineţele de la ochi şi se iau la trântă, rostogolindu-se în înfierbinţeala luptei pe jos. Când copilul era deasupra şi-l trăgea de urechi, când Hector era deasupra şi-l muşca uşor de gât sau de nas până ce, în hîrjoneală, au atins uşile de-au zdrăngănit geamurile de la balcon. Crezând că s-au facut zob geamurile, mama a ieşit pe balcon să vadă ce poznă i-a mai făcut odorul şi dând cu ochii de Hector care n-apucase să se ia după svăpăiatul care ştiind ce-l aşteapta a şi sbughit-o pe scări, i-a zis cu mânie în glas: - Aaaaaa... dumneata erai musiu?... De-asta a fost toată zarva de azinoapte, c-ai trezit tot satul?... Şi pot să ştiu şi eu de ce ai venit? Hector se ciuceşte smerit cătând într-o parte, făcându-se că se scarpină cu dinţii de-un purice la coadă... - Aha, te faci că n-auzi?... Şi curtea lui Taica, cine-o păzeşte, mă rog? - Ham, Ham, Ham!

BUNICUL 60

- Nu s-ar putea să nu-mi spargi urechile? - Hauuuuuuuuuuuuuu-Hauuuuuuuuuu... - Păi sigur că dacă şi cu Taica mi-ai fost tot aşa de ţanţos, ai dat de bucluc! - Hrrrrrrrrrr... - A nuuuuuuu bine-nţeles, tu n-ai avut nici-o vina! Taica s-a pus din senin cu gura pe tine şi domnul s-a bosumflat! A pus coada pe spinare şi hai la plimbare pe drum la vale să stârneşti toţi câinii Bodeştilor... Bine că nu te-au încăierat! - Hau! Hau! Hau! - Da, da, pe tine, pe tine! Lasă c-o să-ţi găseşti tu naşul odată, că prea te dai mare... - Şi-acuma, ce ai de gînd? Cu capul plecat, dar privind în ochi, mişca încet din coadă... - Treaba ta, n-ai decât să rămâi, dar abia e Marţi şi până Duminică când vine Taica să te ia, parcă văd c-o să-mi scoateţi sufletul... Hector a început să-i lingă mâna... Dar să nu te prind că ieşi din curte... ori că tencaieri cu Osman... Hector s-a aruncat de-o linge pe obraji... ori că-i murdăreşti hainele... Copilul, văzând ca lucrurile au mers bine, -era ascuns dupa colţul zidului-sare şi-o pupă pe obraz cu un: - Săru-mâna mămico! - Unul mai linguşitor ca altul-zâmbeşte mama intrând în casă în timp ce Hector şi copilul sar câte trei trepte de-odată până în curte unde se şi tăvălesc pe iarbă lătrând şi chiuind vesel. Onică al Nastii, auzind zarva, se opreşte din bătutul coasei şi cată printre ulucile gardului în curte... - Bătu-te-ar nevoia, tu mi-ai fost azi-noapte, Hectore? - Ham! Ham! sare vesel Hector la ulucă! - Văzuşi Ioane,-strigă Onică la al luiTiţă, peste drum, cine ne strică somnul? - Şi cum o să-l botezi peste nouă luni, vecină, Hector? Că dacă tot vaţi trezit, n-aţi piedut timpul de pomană... - Tu te ştii pe tine... îi răspunde icnind vesel Ioana şi intră în cuhnie... în timp ce bărbaţii se fac că n-au auzit braşoavele muieilor... - Iar s-a certat câinele cu Neica Ghiţă, schimba vorba Onică... - Se vede treaba vere! Că şi asta e o poveste... De câte ori se încontrează-mai ales dacă Neica îl ceartă pe degeaba-câinele zbughe-o încoace, la Bârzeşti... - Si când te gândeşti că e drum, nu glumă!

Bunicul. 61

- D-apoi cum, cale de-aproape două ceasuri! În Bârzeşti părerile zboară de la un vecin la altul între bătăi de ciocan pe gura coasei în timp ce la Bărbăteşti Taica priveşte cu mustaţa zburlită cureaua goală de la lanţul de pe sârmă... - N-o da Necuratul să fure ceva ţiganii... ori să dea iama vulpea... ori dihorul... că vai de spinarea ta Duminică... Ce crezi tu că eu nu ştiu că deabia aşteptai să cauţi pricină să te duci la nepotu... că nu puteţi unul fără altul... - Floareeeee! Ce treci pe drum aşa grăbită.?. Stai aşa!... Să-mi aduci un căţel... Da dăla negru-n cerul gurii... Şi să-i tai şi coada, să fie rău... căţi dau un miel pe el... - Da ce, i-au căzut dinţii lui Hector? - Nu tocmai, da a-mbătrânit! - Ori te pomeneşti că iar a... Adică nimic! (A vrut ea Floarea să-l întrebe dacă iar a luat-o la sănătoasa, că de fiecare dată când Hector o ia din loc, îi cere un căţel, dar după ce-l aduce acasă de la Bârzeşti uită să-i mai ceară căţelul, aşa că s-a lăsat păgubaşe)!... Şi în timp ce Taica îşi face socoteala să nu uite Duminică să-i cumpere"un oricel"nepotului dela Constantin al Cizmareascăi-napolitan cu inel de plumb i-a dus data trecută, acum să-i ia o bucată de rahat în ţiplă, ori biscuiţi cu peniţă, că-ncepe şcoala-iar în acest timp, copilul, fără griji, se zbenguia cu Hector! Bietul Osman legat în lanţ trage cu coada ochiului la zdrahonul care face pe stăpânul. Că ştia el ce ştia de l-a lătrat ca pe unul străin azi-noapte.

C-aşa face mereu. Vine tiptil, ca hoţii în miez de noapte-că fuge deacasă ca zănaticii -el le face gogonate şi tot el se supără şi pleacă... Fuge pe şuşea cu coada între picioare, sare peste poartă în curte, că te şi miri dita-mai ursul cum de poate sări poarta-urcă pe vârful labelor scările şiaşteaptă spăşit să vie dimineaţa că se are bine cu copilul. Îşi ia el porţia de la cucoana, da şi cucoana, numai din gură îi zice, nu-l ia de ceafă să-i dea un vârf ascuţit de pantof între coaste şi să-l dea pe poartă afară să-l trimită la coteţul lui... Nuuuuu... Se face numai că-l ceartă. Domnul Hector începe cu miloaga, şi până la urmă, cine bea lapte din farfurie? - Hector! - El bă vere! - Cine se joacă cu copilul? - Hector! - El bă vere! - Mda!... Că noi avem pureci şi-i duce copilul în casă...

BUNICUL 62

- Cine mănâncă pâine tăvălită în unsoare? - Hector! - El bă vere! Noi mămăligă goală şi aia de trei zile... - Şi când e vorba de lătrat noaptea, boierul doarme pe preş la uşa copilului iar noi dăm raită toată noaptea din curte în ogradă... Şi ştie hoţomanul când să vie.!... Nu vine Joia sau Vinerea... Nu!. Vine Marţea sau Lunea. Că ştie că bătrânul nu poate pleca în timpul săptămânii să-l ia că nu poate lăsa moara singură... Vine numai Duminica după slujbă. Aşa că dumnealui boiereşte o săptămână şi ne scoate nouă sufletul... Da lasă-lasă... Că vine ea sfânta Duminică Şi parcă-l văd pe Neica...(un căscat leneş mai îndulceşte amarul lui Osman)-parcă-l văd cum intră pe poartă,. cum se face că nu-l vede,. cum stă toată ziua cu turul la el şi-apoi, când pleacă, mamă-mamă ce mai papară...(un zâmbet omenesc îi înfloreşte pe botul ce se freacă satisfăcut pe labele din faţă)... Lasă-lasă, co să-ţi iasă ţie zbenguiala prin piele... - Hau-Hau-Hau sare Osman la poartă, c-a venit Gănţoi cu jurnalul... Că boieul nu catadicseşte să se obosească să latre... că cică nu cunoaşte lumea de prin partea locului... Cum de poate răbda Dumnezeu asemenea câini pe lume?... Ham-Ham-Ham!... Şi ce mai vară călduroasă anul ăsta!... Tot pe râu, pe iaz la Spinete să stai. Ori şi mai bine la Fântâna Rece!... După zbenguiala de dimineaţă-din pat tuşti în spinarea lui Hector. Repede-repede cana cu lapte şi bucata de pâine cu unt-jumătate aruncată pe furiş drept în gura jupânului căscată cât o baniţa-apoi, un; - Hai! Şi sbughi-o pe poartă. Unul ţopăind când pe un picior când pe celălalt iar"dumnealui"trecând printre picioare de-a curmezişul, ca la bâlci la circ. Mă mir că nu ţi-e şi ruşine, dita-mai boşorogul, că doar păzisei de câteva ori la munte oile înainte de nunta cucoanei şi-acum te zbenguieşti cu copilul de parc-ai fi căţelandru... Şi dinţii abia mai sparg osul.. Bah!... zdrăngăni lanţul pe sârmă Osman! Şi-aşa se scurseră şi Marţi şi Miercuri şi Joi! Ziua la scăldat şi zbenguială, noaptea, unul în pat, altul pe preş în faţa uşii... Dar din când în când, dumnezeu ştie de ce, în mijlocul hârjonelii, Hector se oprea din senin, scotea câte-un oftat din rărunchi, rămânea pironit locului cu privirea pierdută gândindu-se cine ştie unde. Dar la primul ghiont sau fluerătură, uita de toate şi-o lua de la capăt...

Bunicul. 63

Acum, şi prin somn geme din când în când de ţi se face milă... Geme de se trezeşte singur de gemetele lui şi se schimbă pe râna stângă, că dacă doarme pe râna dreaptă visează urât... Vineri însă spre prânz, intrau pe poartă venind de la scăldat când cucoana a strigat la Dina; - Dino, când calci rufele, începe cu ale lui Taica să fie gata când vine Duminică... Hector, care nu apucase să intre bine pe poartă, a rămas ca trăsnit, cu capul şi labele din faţă în curte, şi cu labele din spate şi cu coada pe uliţă... - Păi nu le duc eu mâine, Sâmbătă, să aibe de primenit Duminică? - Nu, că tot vine să-l ia pe Hector...(Hector, topit, priveşte lung la copil şi intră, mai mult târându-se, în curte)... Ce să mai baţi drumul până la Bărbăteşti... şi de schimbat, mai are trei rânduri curate, nu stă în astea... Osman, cu limba scoasă pe partea stângă, calcă ţanţoş ca un cocoş-ba ca un bărzoi-de la coteţ la poartă privind galeş printre gene la Hector care a rămas ca trăsnit lângă dăinuş, oftând adânc şi nemaiarzându-i de joacă... - Mda, mda... Doar mâine nu e Duminică. Şi Duminică plecăm de unde am venit... Mda-mda-...(Mutând limba pe partea dreaptă schimbă capul pe stânga dând ochii peste cap ca Vetuţa Merişescu la serbare când se alege Regina Balului.)... Mda-mda... (călcând tacticos şi cu coada covrig) Nu ne mai arde de zbenguială că s-apropie funia de par... Mdamda!... - Ham, Ham, Ham! latră vesel Osman gudurându-se la picioarele lui Neica. Ar fi vrut el să se-ncrucişeze printre picioarele moşului, cum ştim noi că face cineva, dar nu putea din cauza lanţului. Nici să i se urce cu labele pe suman nu putea că-l murdărea pe cioareci şi se strica prietenia. Aşa că se gudura numai la picioare. Şi fiecare bătaie de coada era un cuţit ce se-nfigea în inima lui Hector. Mai ales că ştia bine că asta o făcea numai să-i frigă lui inima pe jeratic că altfel,-ce e drept e drept că nu-l lătra când îl vedea venind cu alte pricini nu ca acuma, da nici nu se prăpădea să-i iasă înainte. Ridica capul de pe labele din faţa şi când vedea cine e, cască alene şi-ntorcea capul pe partea ceailaltă în umbra coteţului de sub şopron. Acum se găsi parşivul să-i iasă înainte, să schelalaie vesel şi să se gudure... - De la cine păcatele mele o fi învăţat? Că nu-mi vine să cred că Părintele ori cucoana să se poarte aşa... - Şi uite şi la Neica că-l mângâie, de parcă n-ar vedea că blana lui e plină de scaieţi - Neica şi să mângâie un câine...

BUNICUL 64

Se ridică în picioare şi stă cu capul plecat şi urechile pleoştite între copil şi bătrân... - Sărut-mâna, Tată Mare! - Să trăieşti Tatule! - Aha, mie nu-mi spune nimic, de parcă n-aş fi pe aici, gândeşte Hector! Tot ţine supărarea! - Sărut-mâna Cucoană preoteasă şi bine te-am găsit! Părintele nu veni, că nu văd docarul... Bătrânul înaintează spre bucătăria de vară cu strănepotul agăţat de chimir şi cu Hector călcându-i pe urme... - Ia ghiceşte Tatule, ce"oricel"ţi-am adus? - Pe mine se face că nu mă vede, gândeşte Hector! - O gaiţă! - Nu Tatule, că n-a venit Gică să o împuşte! - O pişcoace! - Nu Tatule, că nu s-a copt încă socul! - O băşică de porc! - Nu Tatule, c-ai spart-o p-a de-o aveam, şi n-am tăiat porcul anul

ăsta.

- Ce-l tot fierbe atâta, că doar miroase de la o poştă halvaua ce-o are pitită în chimir... fornăie câinele!- Napolitană! - P-aproape!... Uite nişte halva de la Cizmărescu... Asezându-se în dăinuşul de sub vişin, şi-a scos căciula că era cald şi cu şervetul de la chimir şi-a şters năduşala, făcâdu-şi vânt cu piciorul stâng în dăinuş... Hector, aşezat pe labele din spate, la doi paşi de el, îl urmăreşte cum se dăinie până-l ia cu ameţeală... Copilul, pe bancă, mănâncă halva când cucoana intervine; - Păi Taică, dumneata-l strici, că-i dai dulciuri înainte de masă şi pe urmă n-o să mai mănânce... - Lasă că are el loc... După ce s-a şters pe frunte şi-a pus şervetul pe genunchi şi o pală de vânt l-a zburat jos:

Hector s-a şi repezit să-l ridice ca să i-l aducă în gură dar Taica i-a luat-o înainte ridicându-l cu vârful ciumagului făcându-se că n-a văzut cea vrut Hector care, morcovit, s-a reaşezat pe 4 labe;... Copilul, lingându-se pe degete îi rupe şi lui un drob de halva şi i-l aruncă dar Hector în loc să-l prindă din zbor cum făcea de obicei, a-ntors capul mustăcind: - Nu-mi trebuie... N-ai decât s-o mănânci tu, zdrenţărosule, că văd că te bucuri ca o jigodie...(apoi, întorcându-se spre bătrân) - Nu-mi zici nimic, hai?... Ţii supărarea, hai?...

Bunicul. 65

Neica trage cu coada ochiului la Hector şi cu vârful ciumagului îl scarpină pe burtă pe Osman - Măi, da mare te-ai facut tale, Osmane... - Da, da, nu mai poate de mare ce e! Mârâie în gând Hector... - Câta-mai voinicul eşti... - Atârnă pielea pe el... - Ia te uită ce blană flocoasă ţi-a crescut... - Plină de scaeţi şi pe jumătate năpârlită... - Tot aşa vrednic eşti, de nu intră nimeni pe poartă? - Aha, văd eu unde bate! - Da tale, Osmane, nu dai strechea când ţi se năzare? Nemaiputând suporta, Hector se ridică şi pleacă după magazie cu coada între picioare... Pe la asfinţit, când soarele era gata să se dea pe după dealul Pleşii, bătrânul, cu zâmbetul unui om mulţumit îşi ia rămas bun iar la poarta unde încă din timpul prânzului Hector stătea gata de plecare, bunicul sărută pe frunte nepotul şi-i zice lui Osman; - Şi să ai grije, să păzeşti bine curtea să nu faci ca alţii... Hector se dă la o parte din poartă lăsându-l să treacă... Punându-şi bocceluţa cu schimburi curate pe umărul stâng o ia pe uliţă la vale salutând după obiceiul lui cu ciumagul ridicat vecinii care sprijiniţi în ulucă priveau cum Neica merge înainte cu câinele doi paşi în urma lui şi-şi făceau semne cu ochiul... - Tot supăraţi sunt... - Mare comedie vecine... auzi tu, câine care să se bosumfle că-l cerţi şi să fugă de-acasă peste trei sate... - Păi nu fuge decât dacă-l ceartă pe degeaba... - Da oricum... - Câine câine, dar nu suferă să fie muştruluit când nu are nici-o vină... - Şi din ce s-au luat, îţi spuse Neica? - Nu-mi spusă el, îmi zisă Dina! Neica a venit Luni sara cătrănit acasă că găsise tăvălită lucerna pe bucăţi şi după ce a intrat în curte l-a adus Necuratul pe Vanghele ţiganu să-i vânză lui Neica potccoave de boi şi-n loc să strige la poartă ca tot Rumânu... - Ţiganu tot ţigan... - Cum zisăşi... Deschide poarta şi intră în curte! Lui Hector atât i-a trebuit că are el un ghimpe pe ţigani de când odată Chiva ţiganca, nevasta lui Vanghele, şi-a făcut drum tot cu potcoave şi cum Hector o cunoştea a lăsat-o pe-ncredere să intre să se ducă la Neica în magazie, care curăţa porumb la găini. Dar Chiva a şters-o prin ceair după ce sucise gâtul unei

BUNICUL 66

găini şi o băgase în buzunarul de la fustă. Că au ţigăncile câte 5 -6 fuste pe ele şi la fiecare fustă buzunare de poţi băga câte 2 curcani... Nu mai spui ce i-a făcut Neica câinelui, - Că... ţie unde-ţi fură ochii, mă?... Că,... - De ce-o lăsaşi să-ţi scape, mă?... Că,... - Să te fi luat după ea până la bordeiul ei s-o aduci de ceafă cum duce lupul oaia, s-o aduci la mine să-i arăt eu că mi-a şterpelit cea mai ouotoare găină... Că,... - În viaţa vieţilor tele să nu mai laşi ţigan să se apropie de casă,... Că... - La ţigani să te duci dacă-mi mânci mâncarea de geaba şi nu-mi păzeşti casa!

Ce mai, i-a zis tot ce i-a venit la gură, ca omul la necaz Câinele a-nghiţit şi a tăcut mâlc, avea dreptate Neica.

Dar de-atunci avea el ce avea cu ţiganii... Ba Luni, în ziua cu cearta, nu ştiu cum făcuse că răsturnase şi strachina cu apă aşa că murise de sete toată ziua că era cald şi Neica nu se prinsese că nu mai avea apă... Îl mai fiersese şi o zbanghie de găina ce venea să-i ciugulească din codrul de mămăligă... Başca o cioară ce se rotise un conac întreg dând târcoale cloţei cu pui.

Ce mai, toate au fost contra lui... Şi când a intrat Vanghele, a văzut negru înaintea ochilor. I-a sărit în spinare, l-a pus jos şi i-a rupt tureagul pantalonilor smulgându-i şi o bucată din buca dreaptă de urla ţiganu ca-n gură de şarpe... Neica s-a speriat deabinelea, a crezut ca l-a omorât... Dar când l-a auzit strigând: - Teteoooooooooo, Şi-a mai venit în fire şi a sărit cu gura pe Hector de l-a făcut ca pe o albie de porci... Câinelui, atât i-a fost, c-a mârâit cu dinţii rânjiţi: - Da nu mi-ai spus tale că dacă mai intră sămânţă de ţigan în curte fără să strige, să-i rup beregata? - Am zis, da nu să-l omori!... Nici să-i rupi bucile curului... Doar să-l sperii aşa... Ori să-i rupi nădragii doar...

Ce mai, s-au luat în colţ rău. Şi când Neica-se speriase rău ţiganul, lau şi stropit cu ţuică, au crezut că moare,-a aruncat cu ciumagul după el ca să îmbuneze baragladina, câinelui atât i-a trebuit. S-a proptit în patru labe până şi-a tras cureaua lanţului de după gât şi pe drum la vale Ştii ce-am păţit toată noaptea de n-am putut dormi că s-au zgândărit toţi câinii când l-au simţit noaptea pe uliţă... - Da şi Neica, să se dea de partea ţiganului...

Bunicul. 67

- Păi a avut dreptate câinele... şi eu aş fi făcut la fel... - Acum să-i vezi că până la Bărbăteşti se ceartă... Abia la punte sempacă... E râsul de pe lume... In vale câinii lui Ioniţă se dădeau la ulucă, semn că Hector trecuse cu Neica prin dreptul lui... După podul lui Vulpoi, Neica s-abătu din şuşaua mare şi luă poteca prin zăvoi, s-o taie de-adreptul... Câinele, care ştia ce-l asteaptă, mai-mai s-o ia pe şuşea înainte-doar cunoştea drumul-şi se-ntâlneau la poartă, dar Neica începu;... - Şi-acum, că suntem între noi şi nu ne-aude nimeni, să stăm de vorbă... Cătrănit, cu mustaţa zburlită călca apăsat răsucind între degete ciumagul, ceeace nu-i prea era obiceiul... Hector, cu capul plecat, cu urechile pleoştite îl urma pe partea stângă cu doi paşi în urma lui; - Nu-ţi e ţie ruşine, să mă faci pe mine, om bătrân, să bat atâta drum să viu să te iau?... - Eu ştiu aşa că dacă plec de acasă, mă şi întorc... Ori te pomeneşti...

Oprindu-se pe loc se-ntoarce peste umăr spre el care era deja oprit în coadă privind spre Neica pe sub sprâncene, cu capul într-o parte... - Ori te pomeneşti că ţi s-a făcut de plecat de tot?... Hai?... - Păi daca e aşa, du-te Neică, că eu nu te ţiu cu sila... Întorcându-i brusc spatele apasă ciumagul în pământ şi calcă şi mai îndesat... După ce l-a lăsat să o ia doi paşi înainte Hector se ia după el cu capul plecat ca Petria lui Coteţ când venea după mumă-sa de la serbarea de sfârşit de an de la şcoala şi ea rămăsese repetentă, iar mă-sa o bodogănea. Mă-sa era înainte bodogănind, iar ea doi paşi îndărăt urmărind-o cu capul între umeri ca un câine pricăjit! - Ce crezi tu c-o să mor că pleci şi mă laşi singur?... - Nu mor Neică... - N-am murit eu când s-au dus unul dupa altul şi Şontu... şi Catrina... şi Tătuţu... Şi de ei a fost bine că au plecat la loc de hodină... la loc de verdeaţă... Da eu a trebuit să rămân ca să le cresc copii... Şi pe urmă când au crescut au plecat şi copii... fiecare la casa lor... şi Ghiţă... şi cucoana Preoteasă... şi Niculaie... şi Gică... Şi m-au lăsat singur... Şi tot n-am murit... Acum pleacă şi Iosif... şi o să rămân singur de tot... - Dar ce, crezi c-am să mor?... Pune ciumagul subţioară, scoate cu dreapta ştergarul de la chimir, îşi suflă nasul ştergându-şi pe furiş o lacrimă...

BUNICUL 68

- Du-te Neică, ce te ţii după mine, du-te!... Şi-i scăpă jos şervetul... Hector îl ridică şi i-l dă ţinându-l între dinţi Pe drum răsare ca din pământ o muiere cu un vreasc de surcele pe cap şi cu o vacă de capătul frânghiei, restul fiind încolăcită în 8 în jurul coarnelor, semn că vaca fusese priponită... - Bună seara la dumneavoastră! ridică Neica căciula cu vârful deştelor de la mâna dreaptă... - Mulţam dumitale, Neică, răspunde muierea ruşinată, că era tânără, de astă toamnă măritată şi nu se cade să-ţi dea bineţe un bătrân. Tu trebuie să-i dai întâi. Da cu Neica n-apuci... O bună bucată de vreme nu se-aude decât lovitura înfundată a ciumagului şi câteodată blacheul dela bocanci dacă călca pe o piatră... - Cum m-am hărănit fără tine atâtea zile, m-oi hărăni şi de-acum înainte... Ce, credeai că se cufundă pământul dacă pui coada pe spinare?... Uite că n-a pierit nici-un pui de găină şi nici-un boboc de raţă... E bine?... De pe costişe o căruţă cu fân intra pe poteca care s-a lărgit de acum e drum de-abinelea... - Ţine contra cu furca, Tatule, că se răstoarnă căruţa! - Ţin-te Gheorghe!... - Strânge dârlogii bine, Dumitre!... - Dă"hăţi"! Dă"hăţi", Tatule, nu"hart" - Ham! Ham! Ham! - Mă laşi să vorbesc cu oamenii? - Ham! Ham! Ham! - Are dreptate câinele, vezi că-şi băgă roibul şleaul între picioare! Aşa... Scăpaşi de greu... Acum ai drumul drept... Vezi când ajungi acasă să ungi cu untura de urs calul între picioare că-l roasă rău şleaul!... - Şi poţi să-mi spui şi mie... iar se opreşte Neica pe-un picior, iar se propteşte în coadă câinele doi paşi în urma lui uitându-se câş unul la altul,... poţi să-mi spui şi mie acum până s-ajungem acasă, ce-ai de gând, să ştiu şi eu o socoteală?... Hector încearcă s-apuce cu gura un tânţar ce bâzâia pe la botul lui... - Aha, te faci că n-auzi! Bine-bine... atunci o să schimbăm foaia... la fel o să mă fac şi eu că n-aud, tocmai când ţi-o fi ţie lumea mai dragă... Intrând în sat, Neica grăbeşte pasul şi când trece prin dreptul lui Sandu Mărăcineanu, strigă; - Sandule nepoate, când vii mâine la coasă să dai gură şi lui Ilie că el mereu întârzâie... şi strigă şi pe Tiţa... - Bine Neica bine, n-avea grije... Apoi către Hector-

Bunicul. 69

- Că alaltăieri am fost după cositori-că trebuie să bag mâine oameni la coasă, că se trece lucerna... şi-a rămas casa nepăzită... că tu te zbenguiai cu nepotul!... şi vezi că mâine dimineaţă nu vine Petria să mulgă vaca... - Ham! - De ce, de ce! Prea vrei să le ştii pe toate!... Uite d-aia... O să vie mumă-sa, o să -i las poarta cu zăvorul tras, s-o laşi să intre... Şi vezi c-am schimbat locul tocătorului pentru tocat urzici la puii de curcă, să ai grije să nu laşi raţele să le mănânce, că estea nesătule o să moară... Hector cu urechile ciulite a grăbit pasul şi merge alături de Neica!... - Păcat că n-ai fost vineri, să fi murit de râs, cum a căzut Pricină de pe cal, beat mort, drept într-o baligă moale de vacă! - Ham, ham! - Păi dacă-ţi spui... Era Pricină negru de baligă pe faţă, mai rău ca dancii lui...(a vrut să zică Vanghele, da şi-a dat seama şi s-a oprit la timp..) parcă era dracu gol!... Da nu ştii ce-am păţit Miercuri, c-abia plecasei... Mi s-a sângerat Floarea... - Ham! Ham! - Păi eu ştiu cum păcatele a făcut de-a dat iama in lucernă şi s-a umflat ca o butie... L am chemat în viul nopţii pe Dobrică... Ţi-am spus cam rămas singur că Iosif a plecat la şcoala de felceri la Craiova... Poate s-o căpătui şi el săracu, că era păcat ca numai el să rămâie de căruţă.. Că-l dojeneam eu dar el e ăl mai săritor dintre toţi... şi ăl mai blajin... Că dacă ar fi fost cu mine, se ducea el, nu mă lăsa pe mine să-l aduc pe Dobrică, să-i dea cep cu sula... că ce-am păţit... Hector mergea cu un pas înaintea bătrânului... - "Şi stăi mai încet, că nu dau Turcii, nu te grăbi aşa, că tu te-ai hârjonit toată săptămâna asta, eu, numai eu ştiu prin câte am trecut... Cum îţi spueam s-a speriat şi Dobrică când a văzut-o, că nu credea că mai scapă... am legat-o lângă parul de care e atârnată sârma de la lanţul lui tale-şi Dobrică a numărat cinci coaste pe partea stângă şi când a pus ditamai suloiul şi-a-mpins odată până la plăsele, au ieşit aburii ca din butoiul cu must toamna... ori cum sare apa la Izbuc... - Ham, ham!Ähă, mai rău ca la Dumănel, că Dumănel nu apucase să mănânce mult că l-ai întors tale din lucernă... Ajunşi în dreptul porţii, Hector încearcă să-mpingă cu capul poarta. - Stăi aşa, că trăsei zăvorul când plecai, să nu intre cineva... Trăgând zăvorul, împinge poarta şi-i face loc să intre, dar Hector, rezemat în coadă, aşteaptă să intre întâi Neica...

BUNICUL 70

- Acum ne invităm unul pe altul, ca Grecii la puşcărie!... şi-au intrat amândoi odată, Hector frecându-se cu tărie de pulpa lui Neica, iar Neica păşind săltăreţ în cuhnie... - Vrei să-ţi dumic mămăliga în lapte, ori îl vrei aşa? - Ham, ham! - Păi nu cum vreau eu, că e pe alese... că mie nu-mi mai trebuie nimica, prea m-am ghiftuit la prânz... Punându-i strachina cu lapte în faţa coteţului, Neica intră cu bocceluţa în casă, aprinde lampa, se desbracă, îşi face cruce şi se culcă pe spate punându-şi mâinile împreunate sub cap în timp ce Hector, culcat covrig, cu botul între picioarele din spate, tresare prin somn, pe semne visând că se ia la trântă cu nepotul...

Paris 1989

Bunicul. 71

PASTRAMA!

La Sânta Mărie Mare Cobor oile la vale Şi rămân stânile goale...

La Sânta Mărie Mică N-a mai rămâne nimică...

Brrrr... că frig s-a mai lăsat azi-noapte... a şi căzut brumă, nu glumă...

Soarele a-nroşit vârful Pietrei şi-acum începe să cuprindă şi Albu... Ghebaur a trecut prin Buciniş cu grosul măgarilor şi cailor încărcaţi cu disagii cu brânză şi cu unt când încă mai era luna pe cer... acum trebuie să fie pe la Văcărie... Petrică şi Titu, bine încotoşmănaţi în cojoace, erau unul în fruntea şi celălalt în urma oilor care s-au înşirat cale de-o poştă că primele urcaseră Bucinişul iar ultimile abia se-nghesuiau în strâmtori... Behăitul oilor sengâna cu lătratul câinilor care adunau câte-o oaie rătăcită ce urcase pe câte un ţanc după un smoc de iarbă... - Pătruleeeeeeeee... ai grije că eu urc pe Ţancu Dudăilor să-mi iau floarea reginii... - Ţin-te bine şi ia-mi şi mie una vere, s-o pun mâine la pălărie la horă... Că asta era mare fală. Flăcăii care aveau floarea reginii la pălărie, aveau mare trecere la fete. Floarea, căreia de felul ei nu-i tăcea guriţa cât e ziua de lungă, azi, dusă pe gânduri, da roată stânii să vadă de s-a mai uitat ceva... Intră în stână şi răscoleşte cu ciumagul cenuşa din vatră să nu fi rămas vr-un tăciune aprins... Tigva cu sare agăţată de sfoară într-un cîrlig, pe jumătate plină, rămâne la stână. Fie pentru stăpânii de la primăvară, fie pentru vânători la iarnă... Giacul cu o sită bună de mălai, bine înnodat la gură, e atârnat alături de tigva cu sare şi de tâlvul cu oţet, lângă cremene şi amnar... Obicei vechi de când lumea, moştenit din bătrâni, să laşi în stână, la vedere, sare şi mălai pentru o mămăligă-două... Aşa, vr-un rătăcit adus de necazuri sus pe munte avea ce-mbuca să prindă puteri ca să coboare în sat. Că dacă a ajuns până aici, oricât de sfârşit ar fi, nu se mai pierde. N-are decât să se ia după toacă sau clopot şi ajunge la Schitul Pătrunsa unde

BUNICUL 72

călugarul Pahomnie e-ntotdeauna bucuros de oaspeţi, să mai audă glas de om... Ori se ia pe firul pârâului care la Casa de Piatră se-mpreoană cu Otăsăul iar de aici până în Bărbăteşti nu faci mai mult de două ceasuri, oricât de ostenit ai fi... Luând mătura de nuiele de alun de după uşe Floarea mai mătură prin stână, nici ea nu ştie de ce că e curată lună şi la primavară şi-aşa o să găsească stâna plină de coji de alune şi de ghindă. Când bate crivăţul iarna veveriţele găsesc în stână adăpost mai ales că pot să scape de jderi fiind loc de fugă nu ca în scorbură unde jderul odată intrat, nu mai e scăpare. Intră dihania cu colţii rânjiţi şi iese din scorbură lingându-şi ultimii stropi de sânge de pe mustăţi. Din biata veveriţă nemairămânând pe fundul scorburii decât un ghemotoc de piele şi-un vârf de coadă zburlită...

Floarea ia sticla aproape plină de gaz şi o propteşte mai bine sub laviţă punând de-asupra şi o doniţă cu gura în jos. Sărindu-i doagele baciul n-a mai luat-o în sat, aşa că sticla va fi ferită de sbenguiala vulpilor. Că o să sape viezuini pe sub bulvani păcătoasele şi o să intre în stână cu căţelandri să se zbenguie toată iarna, de la primavară o să adune Floarea bălegarul cu făraşul...

Se-nchină la calendarul din perete (era un calendar de vre-o trei ani, decolorat şi plin de căcărează de muşte. În mijloc era poza patriarhului şi cum patriarhul era bătrân cu barba lungă şi albă, cu potcap şi cu o cruce de aur cât toate zilele pe piept agăţată pe după gât cu un lanţ gros ca şleaul de la ham, nu prea aducea a sfânt mai ales că era şi gras. Da oricum.) apoi sărută crucea de lemn legată cu un buchet de busuioc. Crucea fusese aproape jumătate roasă astă iarnă de vulpile flămânde, că Neica Ghebaur avea obiceiul să ia în mâna în fiecare dimineaţă crucea să o sărute şi să se roage la Maica Domnului să-l păzească de lup, de foc şi de alte hălea. Da cum abia bătuse putineiul avea unt pe mâini şi cu timpul crucea s-a îmbibat cu grăsime iar vulpile înnebunite de foame simţind iz de unt au ros crucea. Dar cum era sfinţită de călugarul de la Jghiaburi, Neica nu a aruncat-o, aşa că tot la locul ei a rămas). - Fereşte-ne Maica Domnului de trăznet, de hulă şi de omăt mare ca să nu se dărâme stâna! Trăgându-şi broboada sub bărbie iese din stână cu un oftat şi trage zăvorul... Un scâncet o face să se uite sub laviţa de sub straşină. Osmănel, ciucit, scâncea neânţelegând ce se petrece. Fusese fătat aici la stâna, la două zile după ce urcaseră oile la munte. Neica Ghebaur a şi fost necăjit că-n loc să păzească oile, Vidra aproape

Bunicul. 73

trei săptămâni a rămas pe lângă stână că avea patru căţei: trei negri cu labe albe iar Osmănel alb cu labe negre... - Ce-i Osmănele, vrei să iernezi la stână? - Nu cu mama, că eşti mic şi te mânca lupii... Hai vino la mine în braţe... - Da când venişi, că erai cu Vidra şi cu Petrică în fruntea oilor, în vârful Bucinişului... Osmănel, care începuse să-şi facă ucenicia la întors oile, nu plecase niciodată prea departe de ţarcul oilor că nici Petrică nici Titu nu sencurcau să-l ia cu ei când duceau oile la păscut ca să nu îi ducă grija... aşa că, de fiecare dată când căţeii se luau dupa ei, cu un; - La stâna cu voi! Îi trimeteau acasă. Dacă se obrăzniceau şi nu întelegeau de vorbă, un vârf de opincă îi rostogolea de câte 4-5 ori de le venea mintea la cap. Dacă mai rămâneau în coadă şi cătau lung după oi, o piatră asvârlită cu grije ca să nu-i lovească ci numai să-i sperie, îi făcea să fugă schilălăind cu coada între picioare la stână la trocul cu zăr de oaie... Ori azi dimineaţă Osmănel s-a trezit că au plecat cu toţii de-avalma în viul zilei... S-a luat şi el ca-ntotdeauna după ciopor şi tare s-a mirat când ajungând în muchia coastei nimeni nu i-a zis nimic... Ceilalţi căţei,-aşa au fost ei mereu, mai înfipţi-s-au şi băgat printre oi dar el s-a oprit în coadă privind spre Petrică a-ntrebare. Numai că Petrică n-avea timp de el ori poate din cauza ceţii n-a văzut el bine, că un pârdalnic de nor ce se lăsase pe munte încă înainte de scăpătatul Carului Mare tot nu se ridicase şi era o abureală de puteai s-o tai cu coada... Când ultima oaie începuse să se piardă în negură l-a apucat frica şi s-a luat scâncind după ciopor. Şi tot aşa mereu, când oprit în coadă şi cătând la Petrică când fugind schelălăind, s-a pomenit în vârful Bucinişului... Ceaţa se ridicase de parcă o luase baciul cu mâna iar soarele mângâia blând vârful muntelui, măcar că din gura cailor şi a măgarilor care rămăseseră cu turma răsuflarea ieşea ca un abur din cauza frigului de dimineaţă. Ciobanii, până şi Titu care de felul lui era mai friguros îşi desfăcuseră cojoacele. Ba Petrică îl şi aruncase pe spinarea măgarului, peste disagi. E drept că şi urcaseră Bucinişul mai iute ca deobicei şi senfierbântaseră...

BUNICUL 74

Oricum se petrec lucruri ciudate că Petrică, în loc să-l trimită la stână ameninţându-l cu ciumagul, a-nceput să-l buşumeze blând pe burtă cu vârful opincii şi să vorbească cu el cum făcea numai seara în ajun de a pleca la bâlci ori la horă în sat. Că era plin de bucurie şi simţea nevoia să stea cu cineva de vorbă să-i povestească ce o să-i spună Măriei, ce mărgele o să-i cumpere de la bâlci, cum o să mănânce amândoi gogoşi, să bea limonadă şi cum, la-ntoarcere, o să o ia pe drept, prin zăvoi şi prin dreptul joagarului o să o sărute pe furiş... Lăsând oile să pască oleacă,-şi-aşa scapaseră de greu, urcaseră ce a fost greu de urcat-ciobanii, fie rezemându-se în ciumag, fie sprijinindu-şi spinarea de un brădui, aruncau, fără să-şi dea seama, priviri roată peste munţi... Aşa îşi luau, din neam în neam, rămas bun dela munţi, toamna păcurarii... Petrică, râzând din senin, se aplecă spre Osmănel şi-l trase a mângâiere de floacele lăţoase ce-i cădeau peste ochi-că se trăgea dintr-un neam de câini ciobaneşti cu blana lăţoasă ca a oilor, de n-aveau nevoie iarna, oricât ar fi urlat crivăţul, să intre la adăpostApoi nu ştiu ce-l apucă aşa din senin că-l luă în braţe şi-ncepu să-l arunce în sus şi să-l sprijoane, (cum făce baciu seara când vine la stână şişi aruncă plozi în sus şi apoi îi prinde în braţe) de-l luă cu ameţeală... Nu ştiu cum odată, când era sus, îl împinge păcatul de cătă cu privirea mai departe şi văzu stâna.

Dintr-odată simţi de parcă şi-ar fi înfipt un lup colţii drept în inima lui... Petrică se şi sperie crezând că-l aruncase prea tare şi-i răsturnase rânza. Când îl puse jos îl luă cu ameţeală şi cu fârşală şi-ncepu să se învârtească zăpăcit de jur împrejur... Ce ştia el Petrică ce e în inima lui de căţel fătat la stână... . Simţea ca o ceaţă ce se lăsase peste el, deşi soarele strălucea bine acum... O căldură ca o moleşală îi pătrundea în inimă... Când simţi că-i trece ameţeala o sbughi ca din puşcă pe Buciniş în jos şi nu mai stiu ce se petrece cu el... Se pomeni la locul lui sub laviţa de sub straşina stânii scâncind uşurel fără să ştie de ce... fără să ştie de când... Când o mai văzu şi pe Floarea abătută şi de pe alta lume, mai dihai ca el, i se puse o durere în suflet de să-i afâşâie inima... . Acum, în braţele Floarii... da ce i-o fi venit şi ăştia, că niciodată nu la luat în braţe, că zicea că are pureci-parcă la stână e cineva care să scape

Bunicul. 75

de pureci-şi acum îl ţine în braţe şi-i vorbeşte cald în urechi, cum n-a făcut ea niciodată... Nici măcar cu Onişor în nopţile cu lună când se-ntâlneau în dosul stânii... Oricum, începe să-i fie bine şi să-i treacă fârşala... . Îşi băgă botişorul sub subţioara Floarii şi-ncepu să mormăie liniştit simţindu-se în siguranţă. Vulturii se roteau în înaltul cerului plutind cu aripile larg desfăcute, în cerul fără nici-o adiere de vânt... Dinspre făgetul de pe Lespezi se auzea lătratul unei vulpi ce-şi aduna căţeii... Ciorile grive făceau du-te vino în cuiburile dintre crăpăturile ţancurilor, singurul zgomot ce spărgea liniştea adâncă fiind fâlfâitul aripilor... Şomoiagul de ceapa ciorii se ofilea pe brazda râmatului mistreţilor de peste noapte... Călcând gânditoare fără să gândească la nimic, un gol întins cât cerul cuprindea sufletul Floarii... Inima i se strângea într-un fel de durere plăcută şi fără voia ei lacrimile au răsărit în colţul genelor... Fără să-şi dea seama cântarea, întâi murmurată, apoi din ce în ce mai clară până ce trilurile ei se-ngânau cu ecoul ce-i întorcea vocea dintre ţancuri... La Sânta Mărie Mare Cobor oile la vale Şi rămân stânile goale...

Pe de-asupra stânii, ciorile se-nvârteau roată repezindu-se grămadă pe fărămiturile de mămăligă... Rămân stâni Fără stăpâni Şi fără lătrat de câini... Osmănel şi-a scos botişorul de subţioară şi cată mirat cu ochişorii umezi la Floarea, că era învăţat numai cu cântări vesele. Şi numai asta nu-i trebuia lui acuma, ce cânta ea!... In loc de chiuituri, Floarea cânta lung, cu vocea tremurată... În vîrful ţancului, mai priveşte odată lung spre stână... La Sânta Mărie Mică N-a mai rămânea nimică... Gâfâind, Vidra, cu limba scoasă d-un cot, scoboara în fugă faţa Dosului îndreptându-se spre stână să-şi caute căţelul, mirosindu-i urma pe jos... - Vidra, vino aici!

BUNICUL 76

Dând drumul din braţe căţelului, Floarea priveşte zâmbind cum Vidra moşmonea progenitura [ca să se-nveţe minte să mai plece fără să-i spună (care mamă nu-şi pălmuieşte copilul care i s-a rupt din mână şi încercând să treacă drumul, era să fie călcat de o maşină? Poate, bucuria că nu s-a întâmplat o nenorocire se manifestă prin spaima concretizată prin doua palme, ceace şi Vidra e pe cale să facă pe limba ei)] . Apoi toţi trei pornesc în fugă după cioporul de oi lăsând în urma lor hăul în care încă se mai auzea ecoul... La Sânta Mărie Mică N-a mai rămâne nimică...

A doua zi după Sf. Maria spre asfinţit apar pe vârful Plaiului primii ciobani din Piatra şi Albu că sunt cei mai aproape. Apoi pe fiecare zi cei din Dos, Lespezi, Scânteia, Comarnici, Ionaşcu, Bărbătescu şi cei de pe urmă cei din muntele Govora că au cale bună de bătut... Dacă pleci pe jos ori călare (că la munte se merge la fel, călare ori pe picioare) din Bărbăteşti în puterea nopţii şi nu te opreşti decât să-mbuci ceva ori să adăpi calul, dacă ştii bine poteca şi nu te rătăceşti, când scânteie bine Luceafărul de zi pe cer te latră câinii la stâna din Bărbătescu... Dar că să vii cu caii încărcaţi de disagi şi cu toată turma de oi şi capre, n-ai cum să faci mai puţin de o săptămână din muntele Govora până acasă. Mai ales că şi caii şi păcătoasele de oi, pe cât le trage inima primăvara sajungă cât mai iute pe munte la iarba ne-ncepută, pe atât se lasă pe tânjală toamna s-ajungă acasă... Ştiu ele că pe livezi pe unde ciobanii le vor duce până la căderea primei zăpezi nu vor mai paşte în largul lor ca la munte. Nici nu vor mai găsi iarbă verde şi gustoasă. Doar paie uscate pe urma fânului cosit.

Ori te miri ce urzici ofilite. Ori prune sbârcite rămase după adunat Ori şi mai rău coji de nucă după scuturat de te-apucă gălbinarea când le vezi... Acum, de bine de rău fiind primii, ei au noroc că aşa cum e pe dearând, tot a mai rămas câte ceva de ciugulit. Mai prost o să fie de ăi care vin dup-aia, că poate doar în cer o fi "Cei din urmă ca cei din-tâi" . Pe pământ şi mai ales la munte, nu!

Bunicul. 77

Ajunşi în capul Plaiului Petrică scoate din disagi cornul de bou. Au avut noroc anul ăsta că n-au suflat în el de la ruptul sterpelor. N-au dat de necaz nici de lup nici de urs nici de foc ca să sufle să ceară ajutor în sat. Începe să sufle de trei ori lung oprindu-se între suflături cât ai răsufla din rărunchi odată. Apoi de încă trei ori scurt. Ăsta era semnalul că stăpânii pot urca să-şi ia ţapii şi berbecii de pastramă. Oamenii ştiu după sunet care să vie că fiecare baci are sunetele lui. Pentru ruptul sterpelor se sună de câteva ori lung. Atât! Dacă are bojogii buni ciobanul şi vrea să se dea mare, poate să sune de câte ori vrea. Dacă vrea şi poate n-are decât să sune toată ziua. Dar ciobanii ştiu că n-are rost să sufli prea mult că nici Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă... Pentru foc ori lup ori altă năpastă; Odată lung, odată scurt. Odată lung, odată scurt. Până ţi se răspunde:

Fie tot prin corn-odată lung, odată scurt-de către vr-un baci bătrân, beteag, care nu mai poate pleca de acasă (că numai ciobanii ştiu meşteşugul de a suna din corn) fie prin clopotul bisericii semn că te-a auzit! Da bătut în dungă. ca atunci când se apropie hula dinspre Bistriţa... Pentru ţapi, cum spusei... Daca te apucă căldurile în nopţile cu lună plină şi ţie-e dor de Măria ori Ioana, atunci scoţi cornul şi sufli de inimă albastră. Da necazul e că nu te-aude numai Măria.

Te-aude tot satul. Şi câte unul care n-are de lucru, mai zice mucalit; - Iar îl furnică în călcâie pe Petrică la munte... Oile săracile şi câini şi caii măcar că sunt lângă corn nu zic nimic iar oamenii la dita-mai distanţă, se pun pe vorbit... Stăpânii care n-au prea avut ce face pe lângă casă erau deja de pe la amiază la poalele Plaiului iar cei ce trăseseră bine la măsea carcalete ieri, la hram la mânăstirea Bistriţa, veniseră încă de dimineaţă ca să le ia răcoarea muntelui mahmureala şi durerea de cap... Neica Ghiţă era deja pe la mijlocul Plaiului călare, cu Iosif înainte-că era în vacanţă-ducând iapa de căpăstru. Iosif văzuse prin"benoclul"lui Gică pe Ghebaur coborând cu caii încărcaţi Plaiul încă pe la prânzul mic, semn că după amiază va veni şi turma...

BUNICUL 78

Ajungând la ciopor Neica descalecă şi-i dă bună ziua lui Petrică . După cum îi e obiceiul nu dă timp omului să-i dea bineţe, o ia el înainte. Apoi se îndreptă spre oile lui. Petrică n-a mai fost nevoit să -ncerce să le adune la un loc pe ale lui Neica Ghiţă, că de când se ştie oile şi caprele lui stau adunate ciorchine. Nu se amestecă cu altele de parcă celelalte ar fi ciumate... Nici în strungă nu se amestecă. Ba şi la muls vin împreună. Dar e drept că dintre toţi oamenii numai Neica Ghiţă da şi unul din câinii lui cu turma. Şi câini vrednici ca ai lui, numai Culice al Ţolii mai are. Dar oricum parcă sunt înţelese aşa stau una în alta oile lui... Văzându-l printre ele oile au început să behăie şi să se -mpingă în el moşmonindu-l la chimir. Neica, din gâdilat ori din nu ştiu ce, a-nceput să râdă şi a scos din buzunarul surtucului boabe de porumb dându-le să mănânce din mână... Trecând aşa printre ele se oprea la câte un ţap sau la câte o oaie, îi făcea semn lui Iosif care o sălta în spinare şi o ducea de-oparte lăsând-o în paza câinelui care se gudura şi dădea bucuros din coadă că-şi vedea stăpânii după trei luni...

După ce şi-a ales vre-o trei ţapi, doi berbeci, patru capre şi trei oi, Neica se pregătea să-ncalece să plece. Iosif o şi luase înainte cu ţapii, cu oile, şi cu câinele că ciobanii odată ajunşi în sat nu mai aveau nevoie de ajutorul lui-când Măria lui Moangăr îi zice; - Neică, te rog frumos, alege-mi şi pe-ale mele că Dumitru, barbatumieu, tot n-a învăţat să aleaga grâul de neghină... - Bucuros Mărie că nu sunt grăbit! Unde-ţi sunt oile? Întovărăşit de oameni şi muieri, Neica, urmărind pe Măria se-ndreptă spre oi şi-ncepu să spună: - Ia ţapul ăsta cu cornul crăpat că nu i-a crăpat numai cornul, i-au crăpat şi boaşele şi nu mai e bun de prăsilă... Aia nu, că e încă în putere... Aia da, că uita ce crupă lăsată are, n-o să mai fete niciodată... Ia şi capra asta, că nici asta nu se mai pâceşte. Uite cum are şira spinării, parcă e o şa... Cam estea sunt betegi... Dacă îţi mai face trebuinţă ia şi capra aia că are apă la genunchi!... - Neică, dacă ar mai ţine şi daca ar mai făta aş mai păstra-o, că dacă ar fi după Dumitru meu ar face pastramă toată turma să nu se mai ostenească să umble la claia cu fân la iarnă, să nu slăbească...(Dumitru fiind un zdrahon de peste 100 de kile)...

Bunicul. 79

Oamenii au pufnit în râs şi-l roaga pe Neica să le aleagă şi lor pastrama... - Da de unde ştie Neica atâtea, mamă? - Apăi de mamă, l-a învăţat nevoia, că a trecut prin multe. Şi a avut şi glagorie la cap, nu ca tine care eşti la şcoală şi nu ştii care e dreptul şi care e stângul... Ruşinat ţâncul se strecoară printre oi cătând la Neica care le ştie pe toate gândind în sinea lui... - Bună ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat!... - Neică Ghiţă, a venit la mine pentru hramul de Sf. Mărie un cumătru dinspre Maglavit şi anul trecut când am fost la el de Sf. Dumitru ca şi-a botezat copilul, i-am dus pastrama de ne-ai facut-o dumneata şi a zis că şi în parţile lor se face toamna pastramă dar n-a mâncat în viaţa lui ca asta potrivit de sărată şi care să se topească în gură... El ar mai rămâne"ixpre"câteva zile să vadă cum o faci şi să-l înveţi. - Dacă-i dai voie şi-l ierţi de îndrăsneală... - Să vie Petrio, să vie! Poarta mea îi e deschisă şi câinele legat. Că şi pe mine m-au învăţat alţii la vremea mea şi e păcat de Dumnezeu să ţiu numai pentru mine ce ştiu. - Păcat că nu ştiu mai multe - Câte oi ţi-au căpiat anul ăsta Petrică? - 4 Neică. Dar numai una a apucat să moară că la alelalte le-a dat cep cu sula Nea Culice şi şi-au revenit, sunt vesele... Uite ceacâra cum se zbenguie şi de Sf. Ilie se-nvârtea ca un titirez de era gata-gata s-o facem pe cărbuni... - Gălbează aţi avut? - Nu, ca le-am dat la timp capsule. - Urs? - Ne-a ferit Dumnezeu! - Lup? - Nici atât! - Altăceva? - Mistreţii Neică ne-au mîncat sufletul, că au întors muntele pe dos! - Păi cum? - Cu râmătura după ceapa ciorii şi rădăcini de Barba Ursului... S-au înmulţit mistreţii de mama focului. Parcă ştiu că s-pus poprire pe vânat că s-au obrăznicit de vin să râmeze până-n uşa stînii... - Taci mă Petrică! - Zău Leliţă, că ţi-e şi frică să mai ieşi noaptea din stână să-ţi faci nevoile!

BUNICUL 80

- Da câinii ce fac? - Păi ce să facă Neică? N-au nici-o putere că vin mistreţii în turmă, câte 10-15. Ba scroafele au şi câte 10-12 godaci după ele şi tale ştii că la scroafa de mistreţ, nici ursul nu se dă... Când o iau la goană duduie munţii de crezi că se cutremură pământul... Câinii ce să facă?... Schelălălie şi dau buzna peste noi în stână... - Nu se dau în lături să se ia cu ursul, de lupi nu mai vorbesc, dar de mistreţi le e frică... Nici Brezoi nu se bagă şi doar tale ştii ce viteaz e Brezoi-că scroafele sunt ca turbate, l-ar rupe cu colţii - Mulţumim lui Dumnezeu, anul ăsta nu am avut pagubă, dar mistreţii ne-au scos sufleul că au întors iarba oilor cu râmatul lor... - Cu sănătatea bine? - Bine Neică, mulţam de-ntrebare, bine! Titu şi-a scrântit un picior odată când a căzut de pe Ţancu Mare că era căţărat după Floarea Reginii şi Onuţ al lui Ţaţa Leana a făcut limbrici că a băut lapte nefiert, da-ncolo, bine... - Şi n-ai o floare şi pentru mine? Să i-o dau nepotului... Îl ştii, că l am urcat anul trecut la stână, băiatul Popii... - Gata Neică... - Tituleeeee... fă-te încoace o ţâră... Titu, care ştia de ce îl strigă, mai de voie, mai de nevoie, mai mult de ruşine, a scos de la pălărie o floare şi i-a dat-o lui Neica. Neica a scos de la chimir un pol de crăiţari şi i l-a pus în mâna lui Titu. Aşa fără supărare fiecare a plecat la ale lui. Neica călare în sat, ţanţos cu floarea reginii în dinţi ca să nu se rupă în chimir iar Titu la oi cu pălăria în mâna cautând pe sub sprânceana dreapta la locul rămas liber la panglica de la pălărie, cănainte să-l stige Petrică, era floare lângă floare de jur împrejurul pălăriei şi-acum a rămas un loc gol, să-i strice lui socoteala la horă... - Mi-o făcuşi Vere. De ce n-o dăduşi pe a ta, dacă-ţi era de dat.?. .. Zdrăngănitul banilor în buzunar îl face să-i înflorească un zâmbet în colţul gurii. Scoţând un fluerat printre dinţi de s-au speriat şi oile, îşi pune pălăria pe cap, retează cu ciumagul dintr-o lovitură o ferigă uscată şi -şi umflă pieptul desvelit privind drept în faţă soarele în asfinţit.. *****

- Neică Ghţăăăăă! - Intră Petrie că e câinele legat... Răspunde Neica din uşa pivniţei că tocmai vroia să bage troaca cu căpăţânile, cu ficaţii cu bojogii şi cu maţele de la oi şi capre, că e mai răcoare. Îşi agăţase de cureaua cioarecilor un

Bunicul. 81

ştergar băgând ciucurii ştergarului între cioareci şi cămaşe ca să nu se murdărească şi să nu se stropească de sânge. - Coboară scările stergându-şi mâinile pe prosop că se spălase cu apă rece de la fântână după ce pregătise carnea de pastramă... Încearcă mâinile şi pe podul palmelor şi pe obraji să vadă dacă s-au svântat bine că nu-i place să dea mâna cu cineva când e umed.

I s-ar parea că e Nicu Cănicioii, că numai el are mâinile mereu năduşite şi reci de parcă ai atinge un şarpe ori viermi de mătase când îi dai mâna. Fiind mulţumit că e svântat răspunde din cap Petriei, dând mâna omului; - Bine aţi venit şi mulţumesc că-mi cinstiţi bătătura... - Iancu-l cheamă, Neică! - Iancule nepoate!... Iancu, ca pe Jianu? - Păi sunt din parţile lui Neică şi mulţi ne tragem din spiţa lui... - Apăi atunci trebuie să ştii să faci pastramă bună că haiducii lui pe aici au codrit şi el pe aici se scăpa de potere. Când erau hăituiţi doar cu pastramă şi cu brânză de burduf, cu bureţi şi cu mămăligă îşi ţineau zilele... Când puşcau ori prindeau în capcană un cerb ori un mistreţ, ori un urs după cum se nimerea, mâncau măruntaiele iar carnea o făceau pastramă. O ascundeau în peşteri şi când îi strângea nevoia aveau ce îmbuca... Aşa că toţi haiducii s-au învăţat să facă pastramă... Găsiseră ei, ori le-or mai fi spus şi ciobanii, nişte izvoare cu apă sărată şi de-acolo luau saramura pentru mămăligă şi pastramă. - În sat nu puteau să se lase, că erau pândiţi de poteră... - I-ai arătat Petrie fântâna lui Jianu, din deal, din culmea Pietrenilor, când aţi fost la Bistriţa? - ‘Rătat Neică... - Dar nucul lui Iancu, din Trepteni, în umbra căruia împărţa la săraci ce lua de la bogaţi? - ' Rătat Neică! - Dar gorunul din Ferigi de crăcile căruia spânzura Ceauşii şi vechilii ce asupreau vădane şi necinsteau fecioare? - Păi cum să nu! - Dar Biserica din Marcea, unde în amvon e zugrăvit Iancu"Epitrop"? - ‘Rătat Neică! - Hai atunci la capre.!... - Uşurel că e pieptiş, să nu lunecati pe caldarâm! Urcând dâmbul ce ducea din prispa curţii spre magazie Neica o luă pieptiş înainte ajungând primul. După el Petria sălta ca o zvărlugă pe

BUNICUL 82

caldarâm.. Văzând că alde cumătru păţea greu să urce pieptişul se-ntoarce şi-i întinde mâna trăgându-l voiniceşte. - Nu te pune cu Neica că şi dacă e bătrân e muntean şi e-nvăţat cu pieptişul. Şi mai şi cunoaşte locul... Cumătrul, om de câmpie, e-nvăţat cu spaţii largi şi molcome, că dacă treci călare peste văi şi dealuri mergi ca barca pe valuri. Nu ca la munte unde numai muntenii pot sui pieptiş costişe după costişe de dimineaţa până seara fără să li se iuţească răsuflarea şi să le bată inima de să la spargă coşul pieptului ca bieţilor câmpeni... - Mamăle, câtă-mai ţapul! Parcă e juncan! - Păi ce, te pui cu Neica? Că nu ştiu cu ce-şi hărăneşte boalele că toate-s parcă de"la ixpoziţie". Petria fiind nepoată de soră lui Nica, nevasta învăţătorului David din Pietrari, fusese în hălan la Bucureşti, la doctor, c-avea boala sângelui albastru şi cum David se ducea cu nevasta la"Luna Bucureştiului"au luat-o şi pe Petria cu ei ca să nu se piarză singură pe acolo pe la spitale. Cum boala a fost mai mult sperietură (slavă Domnului) că-ntr-o juma de conac au şi fârşit cu doctorii, de bucurie, tuşa Nica a luat-o şi pe ea la luna Bucureştiului să n-o lase singură la gazdă. Şi de-atunci Petria, una-două, face ce face şi-aduce vorba de"ixpoziţie"ca să se dea mare, s-arate că e şi ea cineva. - Da cum faci Neică de scoţi duhoarea din ţapi şi berbeci? - Şi încă nescobiţi! - Noi facem pastramă doar din oi şi capre că oricât ne-am căznit n-am putut mânca din carnea de ţap şi berbec, măcar de-au fost întorşi! - Uşurel Iancule nepoate, pe rând ca la moară, că toate au leac. - Până şi la vierul de mistreţ şi la cerb e leac pentru duhoare, da de asta să mă întrebi mai pe urmă. Acum să vorbim de ţapi...

Uite-i ici, tăiaţi după cum se taie, adică jugăniţi la gât şi jupuiţi cum se jupoaie. Nădjduiesc că şi prin părţile dumneavoastră tot aşa se face, nu se belesc ca la Gurguiata... Neica pufneşte în râs şi-ntoarce spatele, să nu se prinză ceilalţi că se strică de râs... Păi şi era de râs. Ţiganii din Gurguiata nu ştiu nimic amărâţii, nu ştiu nici pe ce lume se află... Au venit odată la bâlci la Jilava cu baniţe, cu doniţe, cu troci şi cu toată şatra, că puteai să dai cu tunul dar nu mai găseai nici sămânţă de

Bunicul. 83

ţigan în Gurguiata. Cum le-a mers bine deverul, ţigăncile au mai ciugulit şi cu ghicitul, ca să se cinstească au cumpărat un berbec ca să-l frigă în proţap şi să-l mânce cu mămăligă şi cu Zaibar de Zăvideni... Au ales ditamai berbecul bătrân de 8 ani mare cât juncanul s-ajungă la toţi guşaţii, că bâlciul era mai mult plin cu ţiganii guşaţi din Gurguiata decât cu Rumâni

S-au tras mai de-oparte, dincolo de tiribombă şi l-au jugănit, la asta fiind meşteri ţiganii... Când a fost la jupuit, unul zicea să-l jupoaie. Altul mai moţat să-l belească cum a văzut el odată că a făcut un Rumân cu un miel. Că ei, guşaţii, de unde să aibe miel? Amărâţii din Gurguiata au numai puzderie de câini că de-acolo vine vorba că"Rumânii au cinci porci şi un câine, iar ţiganii cinci câini şi o purcică"... - Belit, belit, da de unde ţavă pe care să o bage pe sub blană, între carne şi piele, pe lângă vâna de la piciorul din spate să sufle pe ea ca să bage aer, să deslipească pielea de carne, de se umflă mielul cât berbecul şi pe urmă se beleşte dintr-un foc? Se-ntoarce blana peste capul mielului ca mânuşa peste deşte ori ca pielea iepurelui... Cum Pâcu lui Deleanu se nimeri să treacă pe-acolo, că-l apucase burta şi se dusese în poiană mai la fereală, văzu necazul guşaţilor şi n-avu de lucru de pusă gaz peste foc... Luă mutra lui spăşită-că nici dracu nu-l întrece când e să facă pe prostu-şi se făcu că-i ajută. - Stăi aşa Ferdică, stăi aşa, aşteaptă o ţâră... Se-nălţă în vârful picioarelor şi strigă din răsputeri, de tot bâlciul întoarse capul spre costişe unde erau, neştiind ce se întâmplă...; - Niculeeeeeeeee... - Nicu Paicului era tocmai în vale, la oale, străchini şi fuse că vroia să cumpere pentru nuntă. - Bă Nicule băăăă... adu bă un mosor de dărăcit că vrea Ferdică să beleasca un berbec şi n-are ţavă să-l umfle...

Oamenilor -că doar n-aveau urechile astupate şi nici nu le luase Dumnezeu auzul -atât le-a trebuit... Au venit cu toată suflarea ca la urs să vada minunea.

Doar d-aia veniseră la bâlci, să vadă femeie cu barbă, om cu cap de bou, femeie şarpe şi acum şi... berbec belit... A venit şi Nicu cu mosoarele că şi ăsta afurisitul s-a prins şi a adus patru mosoare, nu unul! - Uite bă Ferdică (că la ţigani doar poate la ăi bătrâni să le zici Neică, şi asa, mai mult din întâmplare, altfel le zici pe nume, cum am auzit că e

BUNICUL 84

pe la Harapi ori la Jidani). ţi-adusei patru ca să bagaţi câte unul la fiecare picior, să suflaţi patru de-odată, să se belească mai iute! Ţigăncile cu Dănciugii adunaseră vreascuri şi aprinseseră focul să se faca jar -la asta sunt meşteri ţiganii -şi-abia aşteptau proţapul înghiţând în sec... Nicu, serios de parcă măsura o mejdină de pământ, instruia ţiganii să facă roată în jurul berbecului să vadă toată lumea mai bine. Guşaţii, parcă le luase Dumnezeu minţile, nu ieşau din vorba lui... Cu chiu cu vai au izbutit să bage mosoarele pe lângă vinele de din-sus de copite. Mosoarele erau groase cât copitele, greu să le bagi sub piele. Apoi au întors berbecul cu carăibile în sus. Ca să nu se răstoarne, Pâcu alese doi danci mai isteţi şi-i puse în genunchi capră să sprijine berbecul. Ferdică, Ticnel, Durubin şi Pangică au început să sufle... Trăgeau aer în piept, îşi umflau bojogii şi începeau să sufle.

Da nimic... Pâcu pipăie pe burtă berbecul şi făcând pe miratul. - Ce e mă, nu vrea? - Nu vrea Pâcule, zice sfârşit Ticnel... - Nici la tine, Ferdică? - Nici... Răspunde Ferdică, galben ca turta de ceară de cât suflase. - Nici Pangică? Pangică n-a mai avut putere să răspundă... A mişcat numai din buze, apoi a dat ochii peste cap şi-a rezimat bărbia pe piept şi s-a lăsat moale pe iarbă... Pandele, săritor, i-a luat locul, să nu rămâie berbecul nebelit... - Păi băăăăă... Asta e treabă serioasă! - E treaba cu socoteală bă! - Nu se face aşa cu una cu două, cum o da Dumnezeu. Zice Pâcu încruntând din sprâncene şi scotând burta afară cum facea majurul lui Didă la premilitărie... - Ia.!.. Toţi cu ochii la mine... Când fac semn cu mâna dreaptă, suflaţi toţi odată... Păi voi dacă suflaţi pe rând tot aerul trece pe sub piele şi ieşe pe mosorul celălalt... Ţiganii cască ochii mari, ţigăncile se miră de ce deştept e Pâcu iar Rumânii abia-şi mai ţineau râsul... - Când ridic stânga, răsuflaţi şi trageţi aer în piept. Da astupaţi iute mosorul cu buricul deştului gros, că bojogii berbecului ţin contra şi aruncă aerul afara... Şi tot aşa pâna se umflă... - Pangică, pregatişi ciumagul să batem pe urmă berbecul pe burtă să se deslipească pielea?

Bunicul. 85

Pangică face numai semn din cap că da, că nu-şi venise încă în puteri să raspundă, dar danciul lui, fălos, arata ciumagul... Rumânii îşi dădeau coate şi se ţineau serioşi iar Nicu, încruntat, dădea din cap a aprobare... - Gataaaaa... Aplecându-se pe piciorul drept, ridica în spate piciorul stâng, privind printre picioare la ţigani cum suflau. - Când simţea că ţiganii sunt gata să-şi dea sufletul, sărea pe celalalt picior, zâmbind larg şi-ncurajindu-i cu mâinile. Ca atunci când ridici coca de pîine din troacă. Adică, hai! hai! răsuflaţi adânc.. Apoi iar pe dreptul... Ţiganii iar suflă în mosoare.. Şi tot aşa mereu până ce ţiganii s-au prăbuşit peste berbec, salahorii de le tiribombă s-au oprit din învârtit şi-şi făceau cruce iar Rumânii se ţineau cu mâinile de burtă de râs... Până la urmă norocul ţiganilor că trecu p-acolo Neica. Fusese să mai dea o mână de fân din şuşuleţ la cai. Vede minunea şi i se face milă de ţigani... Nu-i vorba că-i şi cunoştea, doar treceau prin faţa casei lui şi-l întrebau de i s-a crăpat vre-o troacă ori de are nevoie de baniţe... - Mă Pâcule, tot păcătos ai rămas. L-ai întrecut pe taică-tău! - Nu Neică, dar vroiau să belească berbecul şi n-aveau ţavă săracii... Ferdică se uita prostit când la Neica, când la Pâcu, când la Rumâni şi nu mai înţelegea nimic. - Păi bine mă Pangică, de câte ori ai venit tu pe la mine, n-ai băgat de seamă niciodată că berbecul şi ţapul se jupoaie, nu se beleşte? - Mi-a luat Dumnezeu minţile Neică, că mă pricep la jupuit, doar eu jupoi toţi caii căzuţi în hududoi. Da se băgă Pâcu să ne-nveţe... - Aoleo muică... - Unde eşti Pâcule să-ţi rup beregata cu dinţii, că-ţi râsăşi de mine... Ferdică, călare pe berbec, scotea mosoarele... - Mosoru mă-ti Pâcule! Ştiu ca mi-ai făcut-o!... Pâcu, cu capu-ntre umeri se fofilea ciucit printre oameni, gândindu-se ce-o să mai povestească la toţi cum ţiganii din Gurguiata au vrut să belească berbecul la Jilava...

Ţapii şi berbecii stăteau întinşi pe burtă -ca purceii în cuptor -pe dosul unor uşi vechi pe care Neica de Crăciun întindea porcii după ce-i pârlea. De Paşti şi de Sf. Gheorghe iezii şi mieii să se scurgă de sânge iar după Sf. Marie, ţapii şi oile pentu pastramă... Părul din barba ţapilor era legat mănunchi cu sfoară urmând ca la iarnă să-l facă bidinele...

BUNICUL 86

Pieile erau deja întinse pe scândurile din spatele magaziei bătute în cuie în vârful labelor şi bine de tot date cu sare, să nu fie roase de viermi ori de păsări. Vor sta aşa să se sbiceasca 4-5 luni până după gerul Bobotezii. Apoi vor lua fie drumul ţiganilor-pielea de ţap e bună pentru făcut foale-fie la tăbăcit pentru cojoace... Barda şi toporişca, bine ascuţite, erau înfipte în muchia uşii. Aşişderea cuţitele cu care Neica junghia porcii... Alături era un hârdău plin cu saramură (În timpul războiului din ' 16, când nu se găsea un drob de sare măcar că Ocnele Mari sunt peste dealul Dobricenilor, Neica, ca toţi oamenii, aduceau saramura în butii în căruţă din fântâni săpate"ixpre"la Ocnele Mari de făceau şi pastramă şi varză murată şi mămăligă...) Şi-acum e, Dumnezeu ştie de unde vine, o vână de sare care răzbate în fântâna din Groşet, în dealul Pietrarilor, spre Govora. Toate vitele şi vacile şi oile şi caprele, da mai ales caii trag la troc să se adape acolo, că le place saramura... Acuma, mulţumită Domnului, nu mai e nevoie să se ducă la Ocne să ia saramură. Cumpără sare de la Constantin al Cizmărascăi, fiecare după cum poate şi după cum îl ţin puterile. Ori cu bani ca Neica, ori pe ouă, ca ăi amărâţi. Cumpără bolovani de sare -pe cei mari îi pun în oborul vitelor fie pe laviţă, fie pe o crăcană făcută anume şi vacile, caii şi oile ling când au nevoie-iar bolovanii mici şi pe cei ce se fărâmă la transport îi pisează în piuă şi-i ţin fie pentru mâncare, fie pentru murături, fie pentru saramură ca acum ori ca pentru slănină de Crăciun... Smulgând cuţitul din scândură îl înfige drept în mijlocul şirei spinării ţapului, la rădăcina cozii, întrând în carne până s-a oprit în os. Apoi a luato în sus crestând pielea până la gât. Cu barda a-nceput să adâncească tăietura, tăind coastele cum ar fi curăţat crăcile pe un copac. Unde osul era mare, fie că dădea cu un mai în muchia bardei, fie că lua toporişca şi răzbea. Când ţapul a fost despicat în două şira spinării era desfăcută încât măduva rămăsese toată pe partea dreaptă... - La noi se despică pe burtă, ca porcu ori ca peştele, nu pe şira spinării... - Păi vezi, dacă-l tai pe burtă, şira spinării nu e pătrunsă bine de saramură şi pastrama nu iese bună că rămâne carnea vie. Dar aşa n-ai treabă! - Ia tale Iancule nepoate cuţitul ălălalt, uite-l colea înfipt, şi dă-te încoace pe partea ailaltă. Poţi să scoţi cojocul şi să-ţi sufleci mâneca cămăşii să n-o murdăreşti. - Aşa, aşa, că bine faci, pune-i cojocul pe umeri Petriei... - Aşa...

Bunicul. 87

- Uite, ia piciorul din spate, dinspre partea dumitale... Bagă aşa ca mine cuţitul să scoatem frumuşel osul de pe carne, dar fără să facem zdrenţe carnea, că nu mai e bună de pastramă... - Aşa Tatule... aşa... - Ia Petrie oasele şi pune-le în căldarea de aramă, să le sprijinim pe toate, că le punem la afumat şi pe urmă sunt bune de ciorbă cu fasole uscată... - Aşa... Acum aşişderea cu şoldul... Uşurel, ţin-te pe vâna cărnii.. Aşa.. aşa... Acum şi coastele... Uite, dacă ţii cu mâna stângă coasta, n-ai decât să tragi de ea, că se desface singură... Când se propteşte în zgârciul ăsta, ajută-te de cuţit şi scoate şi zgârciul, să nu-ţi rupi dinţii în pastramă... Io- te că Iosif ne-o luă înainte, dădu gata berbecul... Ţapul, din fudulul ce păştea ţanţos pe Plai, rămăsese ca o fleica mare... Neica a bătucit-o bine cu o nuia de alun apoi a învelit-o cum răsuceşti blana mielului cu sare pisată mai gros, ca să se pătrundă bine, punând lângă partea lui Iancu şi părţile lui Iosif. Dup-aia a luat la rând celălalt ţap si caprele. Când a fârşit, Iosif a pus în căldarea cu saramură rând pe rând ţapul, berbecii, caprele şi la urmă, de-asupra, oile. A mai încercat cu un ou proaspăt pus în căldare să vadă dacă rămâne deasupra, semn că saramura nu s-a îndoit de sângele şi zama cărnii, apoi a acoperit totul cu urzici verzi.(Pe la dosuri ori la umbră găseşti urzici verzi până toamna târziu). - Că urzicile verzi moaie carnea fără să o putrezească! Apoi a pus un fund de lemn cu găuri ca să lase saramura să dea pe deasupra. Peste fund o lespede cât toate zilele, că de-abia a ridicat-o de jos, ca să nu dea dihorii ori câinii capacul la o parte şi să fure carnea! În timp ce se spăla pe mâini-Petria turna la toţi trei deodată-Neica îi spune - "În saramură carnea rămâne între 5-7 zile, după cum e de cald sau răcoare. Dacă e cald 5 zile şi cinci nopti.. Dacă e brumă în fiecare noapte, 7 zile. Ba chiar 8. Dar nu mai mult că pe urmă putrezeşte carnea şi... - Da hai, vino în magazie să vorbim pe-ndelete. - Urcă el întâi cele doua trepte ce duc la magazie.. Treptele erau din pietrele de moara pe care le schimbase cu timpul că o pereche de pietre, oricât ar fi de bune, chiar din cremene de Muiereasca, chiar legate cu ciment, nu ţin mai mult de 10-12 ani. Mai ales de ai vad bun la moară pietrile macină şi se macină mereu. Şi se vede că Neica avea vad bun, că-şi facuse trepte din pietre de moară la cele doua magazii, la cuhnie şi la cerdac.

BUNICUL 88

Urcă el întâi ca să dechidă uşa magaziei, să o dea larg la perete să intre lumina şi invită pe Petria şi pe Iancu înnăuntru. După un vechi obicei scoate de sub masa lipită de peretele magaziei două taburete. Dar tot ca de obicei nimenea nu se aşează, toţi rămân în picioare; care sprijinit pe scara ce urca la pod, care rezemat de butoi, care cum da Dumnezeu. Neica scoate din dulapul atârnat de-asupra mesei o strachină cu brînză de burduf, alta cu bucaţi de cârnat afumat, cam aşa ca degetul gros, o halcă de slănină, o pâine, un codru de mălai dospit şi trei ceşti. Iosif nu bea nici să-l pici cu ceară! Apoi trece lângă butoi, scoate dopul din burta butoiului lovindu-l uşurel cu muchia toporiştei de la brâu până ce iese singur, ia din cuiul bătut în scândura magaziei-că nu era din zid, era din scândură de gorun-un ciocănel de-o cinzeacă legat la gât cu sfoară de cânepă şi atârnat de cui, şil strecoară în butoi... - Gâl-gâl-gâl cântă ţuica când intră în cinzeacă... - Şi dacă carnea e putrezită, păcat şi de ţap şi de muncă! - Gâl-gâl-gâl... - Apoi scoţi carnea din căldarea de aramă. - Petrie, dă ceaşca lui Iancu... Dar căldarea să fie bine costorită că altfel cocleşte... Aşa, acuma dămi şi ceaşca dumitale să ţi-o umplu... - Şi dacă cocleşte, nu mai e carne, e otravă mai dihai ca zeama de cucută... Nu, că mie mi-ajunge cât mai e în cinzeacă. Dă-mi şi mie ceaşca să-mi torn. Aşa. Mulţam nepoate... - Da dacă n-ai căldare de aramă, ce te faci Neică? - Apăi atunci e cam încurcată treaba... - Atunci trebuie să ai o putinică potrivită, da să o ţii numai pentru pastramă, n-o mai poţi folosi şi pentru altceva că prinde un iz anume... Şi în fiecare iarnă trebuiesc scoase cercurile şi desfăcută putinica să se zbicească bine doagele că altfel pastrama ia iz de lemn... - Iosife, vezi că e totul pregătit, pune tingirea pe pirostrii şi fă colarezul mămăligii. - Între timp băgase iar spânzurata pe gura butoiului, dar o ţinea de sfoară, nu o lăsa să se umple... - Ia nepoate Iancule ce-ţi pofteste inima.. Ia un cârnat... Ori brânză de burduf... Noroc şi bine-aţi venit pe la mine... - Petrie, uite tatule funia cu ceapă, dă-i nepotului o ceapă... Ori un căţel de usturoi dacă râvneşte, uite funia cu usturoi... - Că tare-i ţuiculiţa matale, se vede că e de prune...

Bunicul. 89

- Păi pe la noi, numai din prune vinete, din prune de Bistra, facem ţuică... - Uite că mă trecură lacrimile. Mă înnecai de tare ce e... - Vezi Neică, ei nu sunt învăţaţi cu ţuică de-a noastră. Ei au numai poşircă de dude... - Au şi ei ce a dat Dumnezeu la fiecare. Că nici noi n-avem grâul şi porumbul lor... Nici bălţile cu peşte... Nici zaibărul şi viile lor... Că atunci când strugurii se culeg, noi scoatem pastrama cum spusei... - Gâl... gâl... gâl. Cântă spânzurata că Neica, văzând că se goliseră ceştile, dăduse slobod la sfoară... - Scoatem pastrama de la saramură şi o-ntindem pe sârmă la svântat, să o sbiceaca vântul cam trei zile şi trei nopţi... - Dă şi ceaşca tale Petrie... - O petreci peste sârmă drept pe jumătate cum petreci vâlnicul să se usuce... - Uite solniţa cu sare pentru ceapă... - Gâl... gâl... gâl - După ce o sbiceşte vântul... - Să nu se prinză tocana, Iosife, ai grije, mestecă mereu... - O iei după sârmă şi o pui... - Ia luaţi-vă ceştile şi veniţi cu mine până nu se întunecă... Ieşind din magazie, Neica se-ndreaptă spre spatele magaziei! - Iosife, pătrunjel aduc eu pentru tocană.. - Uite Petrie, tale cunoşti razoarele, cât îi arăt eu nepotului, rupe câteva fire de pătrunjel... - Taicăăăă. Neica Caiur întreabă de poate să bage-n coş la moară că-i veni rândul... - Să bage, da să tragă trei dinţi la fuştei. Nu mai mult că abia am ferecat pietrile... Şi Iosife, du-te şi ia uiumul... Doi căpeţi lui Şoşoacă... - Ia ajută-mă nepoate să dăm scândurile de-oparte. Uite vezi, în groapa asta... - E făcută"ixpre"? - ”Ixpre"şi nu prea, că tot în ea fac şi mielul haiducesc primăvara... Acum, pentru pastramă, râcâi o leacă cu hârleţul pe fundul gropii şi pui întâi ţapii. Să vezi de ce, că răspund la întrebarea de adineaori. Ţapul, odată jugănit-la fel şi cu cerbul sau mistreţul -odată împuşcat, dar cât încă se mai zbate, bagi cuţitul sub boaşe şi le scoţi ca la scobit. Le ţii cu mâna stângă şi cu dreapta o iei pe vână în jos până la băşică şi o scoţi afară. Trebuie să ai grije să nu o tai că dacă se rupe toată duhoarea rămâne în carne. Oricât usturoi şi cimbru ai pune, tot nu se poate mânca.

BUNICUL 90

- Fuduliile le poţi opri să le faci la frigare dar să ai grije să nu le rupi prapurele şi să le spargi. - Vâna o dai la câini... - După ce iei carnea de pe sârmă pui întâi ţapii în groapă pe pământ şi pământul trage ultimele resturi de duhoare, că nimeni nu mai poate spune care e pastrama de ţap, de berbec, ori de oaie... Peste ţapi, asa jilavi cum sunt şi îmbibaţi de saramură pui un strat de urzici, că pe zăvoi sunt urzici verzi până la Sf. Nicolae. - Da şi pe la dumneavoastră trebuie să fie dosuri pe care să crească urzici... - Slavă Domnului, de urzici, de pir şi scaeţi, nu ducem lipsă... - Deasupra oile - Iar urzici. - Apoi caprele. - Iar urzici şi de-asupra pământ. Dar nu orice fel de pământ. Humă de la cărămidărie. Pui ca pe un mormânt până se acoperă bine groapa. Huma ţine reveneală da nu lasă să treacă apa dacă plouă, ca să nu putrezească carnea. Humă trebuie să găsiţi şi prin părţile dumneavoastră, că doar şi peacolo se fac cărămizi... - Găsim Neică, da vezi că pe la noi nu se îngroapă pastrama... - Păi trebuie îngropată că pământul trage toată duhoarea de ţap si oaie, că nici n-ai zice când mănânci că nu e pastramă de porc! - Da nu se umple de viermi carnea cât e îngropată? - Păi sarea ce păzeşte? - Nu taică. - Nici viermi, nici râme nici măcar coropişniţe... Aşa, dă pe gât tot ce mai e în ceaşcă că e păcat să se verse pe jos. - Mulţam Petrio, dă-i tale lui Iosif pătrunjelul să-l toace... - Şi cum spuneam... Neica pune la loc scândurile peste groapă, - Laşi ţapii cam o săptămână în groapă apoi -aşa nepoate, pune tale lanţul la portiţă-scoţi pastrama pe rând... - Hai cu tata, hai... Biki-biki-biki-Hai intraţi şi voi în coteţ, că uite răsar stelele şi găinile deja moţăie pe cuibar... Gâştele leşeşti, crăcănate, cu burta măturând pământul se-ndreaptă legănat spre coteţ - O scuturi de urzici şi o mai laşi pe sârmă preţ de... - Da tu, pe unde păcatele umblaşi până acum? O câţă călca simandicos pe caldarâm spunând pentru ea singură, ca nimeni n-o mai asculta... Păcat-Păcat-Păcat-Păcat...

Bunicul. 91

- Preţ de patru zile. Dacă plouă, o agăţi pe plimba de la magazie să nu o ude ploaia... - Aşa Iosife, uite că şi mămăliga e gata... - Trage scăunelul Petrie - Ia Iancule ştergarul ăsta şi pune-l pe genunchi să nu te murdăreşti... - Nu aşa mărunt Iosife, că la tocană patrunjelul trebuie lăsat cu frunza aproape întreagă.. - Şi pastrama e numai bine potrivită, nu prea sărată, dar destul cât să ceară tulburel... Nici prea tare să nu-ţi rupi dinţii. Nici prea moale să nu crezi că e mămăligă - Pune în mijloc, Iosife, fundul cu mămăligă să apuce toţi... - Ce-ţi place nepoate, vrei ficat, ori... - Ce-o fi Neică! - Ce-o fi, n-am nepoate... Am ficat, inimă, rinichi şi dacă va place, fudulii... - Taică, poate vrea Tocătură! - Tochitură, nu Tocătură! - Tochi, cum? - Tochitură... S-a pripăşit odată pe-aici un venetic din părţile Sucevei... Venise-mpeţit după nepoata lui Lică Pietreanu că era învăţătoare la el în comună la Bilca şi m-a învăţat o mâncare de pe la ei ce se face la vremea asta. Îi zice"Tochitură". Nu ştiu dacă vă place, eu făcui aşa o ţâră de poftă. Dar daca vreţi vă dau... - Păi să-ncercăm Neică şi d-aia şi d-aia! - Tot un fel de tocană e. Numai că în afară de carne de capră şi de oaie mai pui şi o bucată două de cârnat afumat, o costiţă două din untură şi ceva carne de vacă dacă se găseşte. Dacă nu, merge şi-aşa... - Äha, nu-i rea. Da parcă e oleacă cam grasă... - Uite nişte ciuşcă... - Dă Iosife şirul de ardei, că de-abia alaltăieri i-am tras pe sfoară, sunt încă verzi, n-au avut timp să se înroşească... - E drept că e oleacă grasă, de la untură... Dar cu o ciuşcă ori cu un ardei murat... - Dă Iosife oala cu castraveţi muraţi... Ori şi mai bine, scoate într-o strachină niste bureţi în oţet... - Doamne Maica Domnului, că aşa ceva n-am mâncat de când sunt... Ce sunt ăştia Neică? - Strigă nepoate!"Strigă"se chiamă... Sunt nişte bureţi ce cresc pe fag la munte. Toamna, o săptămână-două după ce cad ploile, cresc pe fag bureţi de se adună la un loc ciorchine cât baniţa... Ăştia de-i mânci tale

BUNICUL 92

sunt de anul trecut, că anul ăsta încă nu s-au făcut. Abia după Sf. Mihail şi Gavril, dacă plouă, se fac... - La Petria n-am mâncat! - Păi n-am avut mulţi, că bărbatu-mieu a fost la concentrare tocmai pe timpul bureţilor şi eu nu m-am putut mişca de acasă. Mi-a dat un ciur de bureţi Măria lui Foartă, da nu ştiu ce-au avut că nu mi-au ieşit. Au făcut şi floare... - N-au fost opăriţi de-ajuns, Petrio! - Ba i-am opărit Neică, i-am lăsat de au şi fiert... - Păi aia e! Trebuie să laşi apa să fiarbă în clocot şi bureţii să-i bagi numai o idee în apă, atât cât să-i pătrundă odată. Cel mai bine e să-i bagi într-o cârpă, cum e sădila de brânză... Pui bureţii în sădilă după ce i-ai spălat în câteva ape, îi tai fâşii, - D-aia nu-mi ieşau mie, că-i puneam întregi! - Nu Petrio, tăiaţi fâşii, fâşii, cum se taie burta pentru ciorba de burtă... Bagi sădila de două trei ori în căldarea cu apa clocotită-o bagi-o scoţi-o bagi -o scoţi-Apoi într-un borcan de 10 litri, ori dacă n-ai borcan, într-o oală de pământ, aşezi bureţii unul peste altul. Nu aruncaţi cum s-o nimeri... Când s-a umplut borcanul sau oala, pui peste ei oţet cu sare. Da oţetul să fie fierbinte... Mai pui nişte căţei de usturoi (cam o căpăţână) două trei rădăcini de hrean, două trei rădăcini de pătrunjel,-cine vrea pune şi foi de dafin, da nu-i musai, că ăi bătrâni n-aveau foi de dafin şi murăturile erau bune... Legi la gură borcanul cu băşică de porc să nu intre aer şi-l laşi să se aşeze 2-3 săptămâni, fără să umbli la el, fără să-l pitroceşti ca zama de varză. Şi-apoi uite-i, se topesc în gură şi ţin din an în an...

- La noi cumetre, vinerea ori în post, dacă mănânci o ciorbă de fasole cu bureţi muraţi nu mai ai nevoie de nimic! Da Neică, da ai mei au făcut floare! - Păi pui câteva seminţe de muştar de-asupra şi s-a zis cu floarea! - Păcat ca prin părţile noastre nu sunt bureţi ca ăştia... cum zisăşi că le zice? - "Strigă"! - Aşa, aşa, Strigă!... Pe la noi, cum nu creşte fagul, nu avem bureţi din ăştia... Noi avem unii de cresc pe la rădăcinile sălciilor! - Ciucioi! - Sunt şi pe la dumneavoastră? - Păi dac-avem sălcii... Da nu sunt buni de murături! - Nu, sunt buni de fript pe jar ori de făcut ciulama...

Bunicul. 93

- Ia gustă cumetre un castravete de-al lui Neica şi să-mi spui dacă-ţi place... Neica zâmbeşte pe sub mustaţă şi-i întinde strachina cu castraveţi... Iancu ia un castravete... cam cât deştul gros de la mână.. Îl miroase oleacă. apoi îl bagă în gură. Muşcă din el, suge zama, cască ochii mari, apoi îi închide şi rămâne aşa, fără să mestece, fără să înghită, numai cu nările desfăcute, cu ochii închişi şi nemişcat... După un timp începe să mestece încet. Înghite, duce iar castravetele la nas, îl bagă iar în gură, mestecă încet. Abia apoi deschide ochii şi se uită lung la bucata de castravete ce-i rămăsese... - Şi mama de mi-ar fi povestit, n-aş fi crezut! Petria a început să râdă de-i săltau ţâţele... - Văzuşi de ce spusei să iei şi castravete? - Da ce au Neică, sunt descântaţi? - Şi-ncă cum cumetre. Că dacă-ţi spun cum îi face, te cruceşti... - Păi cum să-i facă, aşa cum se fac murăturile... - Aşa şi nu cam prea... spune-i Neică... - De pus în butoi se pun ca pe de-arând.. Saramura potrivită, castraveţii bine spălaţi, bine opăriţi, aşezaţi în butoi cum se aseaza peştele sărat în butoi. Apoi umplut butoiul cu saramura fierbinte, în clocot. Pui nişte mărar uscat, cimbru, boabe de muştar şi pui capacul... Dacă vrei, mai pui şi nişte frunze de ţelină şi nişte căţei de usturoi... - Aşa se fac şi la noi dar nu-s ca ai dumitale... - Stăi aşa cumetre, ca acuma vine!Spune Petria.... - Capacul îl bagi între doage, apoi strângi cercurile până nu se strecoară nici-o picătură de saramură din butoi şi dup-aia - Dup-aia?

Dup-aia Neica bagă butoiul sub moară, lângă ciutură! - Ce faaaace? - Vezi nepoate, eu las butoiul în apă că lângă ciutură e un gâldău de intră tot butoiul în apă ... Când ciutura se învârteşte, apa învârteşte şi butoiul în toate părţile şi aşa se pritoceşte singur... Când moara stă, stă si butoiul si castravetii se pătrund. Pe urmă, cănd ciutura se învîrteste, butoiul joacă şi el... - De, dacă dumneata ai moară cu ciutură... Pe la noi sunt mori de foc, cu valţ. N-avem unde pune butoiul... Noi îi punem în pivniţă şi ca să nu fiarbă şi să nu facă floare, punem bicarbonat de sodiu ori chinină de la farmacie. Da le dă un gust... - Vezi nepoate, aici nu fac floare, că stau în apă, la rece... - Şi ţin mult?

BUNICUL 94

- Odată desfăcut butoiul, ţin şi doi ani, da n-apucă... - Ce s-apuce, că tot castraveţi ai mânca... - Da peste ei pun întotdeauna un capac şi un bolovan să stea în apă, să nu se fleşcăiască! - Cu gogonelele faci la fel Neică? - Nu, că gogonelele le amestec cu ardei cornul caprei, cu morcovi, cu ţelină şi mere şi nu le pot pune în râu, ca s-ar face harcea-parcea... - Pe la noi se fac şi murături din lubeniţă şi pepeni... - Am auzit că sunt bune, că n-au de ce să fie rele. Da dacă pe la noi nu cresc lubeniţe şi pepeni, nu putem face. Că de învăţat, ne-o tăia şi pe noi capul. Dar aşa a lăsat Dumnezeu să se bucure fiecare de câte ceva şi nimeni să n-aibe totul... - Neicăăăăă - Auz! Cine mă strigă? - Eu, Durău! - Viu acuş!... - Mă iertaţi până mă duc să văd ce vrea, că ăsta e tare ciufut... - Iosife, scoate şi boticul cu lapte prins ori oala cu lapte bătut, că e bun după grăsime... Prin uşa cuhniei se vedeau stelele ce licăreau tremurând în întunericul albastru-semn că e senin şi că va fi noapte răcoroasă. În cuhnie umbrele mesenilor jucau vesel în şerpuirea flăcărilor din vatră, după cum crăcile de brad aveau mai mult sau mai puţină răşină... Hector dădea o ultimă raită prin curte să nu fi rămas vre-o raţă sau câţă rătăcită pe-afară ciulind urechile la vre-un îndepărtat lătrat de câine răguşit în timp ce peste fire se lăsa o linişte adâncă.. . Mai adâncă decât întunericul prin care o bufniţă îşi fâlfâia repezit aripile spre clopotniţa bisericii în care încă mai vibra ecoul ultimului dangăt de clopot după slujba de utrenie...

Paris 1989

Bunicul. 95

TOAMNA

Pâcitul caprelor a trecut de mult. Căldurile ţapilor înnebuniţi de frisoanele rutului s -au domolit şi ele iar duhoarea turmelor de capre din perioada împreunării s -a risipit ca aburii ceţei ce se ridică de prin zăvoaie peste luncă, urcă pe dealuri, pe plai, până se prelinge pe munţi în sus şi se pierde în înaltul cerului... Pădurea de fagi a rămas ca o găină golaşe, frunzele căzând toate încă dela primele ploi reci de toamnă, iar vântul din începutul de Nov. a zbicit covorul de frunze galben -auriu ce foşneşte sub copitele mistreţilor ce caută ghindă sau râmă după rădăcini de ceapă ciorii... Doar prin gutui au mai rămas ceva funze răsucite. Gutuile galbene ca lămâia, încă neculese, lăsate ca să se coacă bine, dau semne că va fi toamnă lungă... Prin ogrăzi şi prin livezi, pe vârfurile crengilor, rar de tot vre -o prună zbârcită ori vr -un măr pe jumătate putrezit arată că iarna, ce deja s -a instalat pe vârful muntelui Piatra, aşteaptă timpul potrivit să -şi coboare mantia albă peste sat... Izul de iod din frunzele şi cojile de nuci ce au ramas pe jos după scuturatul nucilor se amestecă cu mirosul de boască aruncată din cazanele de făcut ţuică pe marginea râului. Că acum e vremea ţuicii. Până spre Crăciun, rari vor fi muştereii care să calce pragul cârciumii lui Truţă pentru o cinzeacă, rumânii făcându -şi cale pe la cazane; ba să -şi ia rând la adus borhotul, ba să vadă dacă ţuica iese afumată, ba să tragă un gât din boticul cu ţeava de cucută... Gâştele şi porcii îşi fac şi ei drum la râu, dar nu ca să se tăvălească în noroi ca toţi porcii cumsecade sau să -şi scufunde ciocurile pe la răgălile sălciilor după vre -o fâţă pricăjită, nu! Ferească Dumnezeu! Vin să ciugulească sâmburii de zarzăne sau prune ce -au rămas din boasca aruncată. Porcii sorb lacomi boasca mai dihai ca Din al lui Făsui când pune la gură strachina cu ciorbă ce -a mai rămas şi o soarbe de -ai crede că se nneacă! După ce sorb cu nădejde, că -şi fac toată ziulica veacul pe malul râului, pleacă acasă pe două cărări.

BUNICUL 96

Mai mare dragul să vezi gâştele bete moarte cum cad în târtiţă iar gâtul li se bălăbăne când la dreapta când la sânga, parcă ar cere ajutor la suratele care sunt la fel de bete Zău că aşa ceva nu s -a mai văzut decât la un botez al lui Ţevelei când Beşeldoaia venea cu Nasta pe dum, bete turtă, ţinându -se de uluci şi plângând cu sughiţuri; - Aoleo Nasto, puterile mele Nasto... Măcar Beşeldoaia trecuse suta de ani, da gâştele erau de hăl -an... . Porcii barem nici nu s -ar mai ridica din boasca în care adormiseră sforăind de mama focului dacă muierile sau copii ce se -ntorceau de la Cravă de unde cumpăraseră chibrite sau gaz, sau sare (după lipsă şi trebuinţă), nu i -ar scula cu ghionturi de opincă şi nu i -ar duce mai mult împinşi până la cocină. Porcii se lasa duşi, mormăind pe altă limbă nu pe cea porcească, de parcă ar fi Lina Ciobanu cu bărbatul Lică Borâtu când sunt duşi de subţiori de vecini acasă după ce au tras prea mult la măsea... Neica Ghiţă, amarât şi înciudat că i se întâmplase tocmai lui, încă de când deschidea poarta strigă îmbufnat; - Iosife, dă fuga că pierdui şuşuleţul! - Păi cum făcuşi Taică? - Făcui! Şi nu te mai moşmondi atâta, că poate trece cineva şi -l găseşte! - Cam pe unde crezi că -l pierduşi? - Du -te şi tu pân -la ai lui Dobriţoiu! - Lasă că desham eu calu, tu du -te... - Şi tu ce stai în sufletul meu, dă -te mai încolo... Hector, rezemat în coadă, se uita chiorâş la fundul căruţii unde era locul şuşuleţului... Se uita şi dădea din coadă rar, de parcă vroia să măture bătătura... - Aşa tatule, acuma la iesele... - Şi tu iar îmi stai în cale?... - Păi ştii ce, ia hai dacă e vorba p -aşa, să vorbim - Ce te uiţi lung la locul şuşuleţului?... Ăsta se pierdu că pricopsitul de Iosif nu -l legă bine azidimineaţă. - Da oaia de -ai pierdut -o acum trei ani, Iosif ori tale n -aţi păzit -

o?...

- Şi eu m -am uitat cruciş, ori am lăsat -o baltă? Hector gândeşte c -aşa e întotdeauna Neica. Când nu -i convine ceva aduce vorba de bearca rătăcită. Da nu se gândeşte că să păzeşti singur 180

Bunicul. 97

de oi (că -n Ţâpar nici -o nădejde, e cu ochii numai după catrinţă, nu după oi) la aia nu se gândeşte... Şi doar tot el a găsit -o şi -a adus -o noaptea acasă. Da lasă, c -a şi buşit -o bine, că dacă n -ar fi găsit -o n -ar fi mai avut trai... Ar fi ştiut şi toţi vecinii ruşinea... Da el măcar a găsit oaia... Stai să vedem dacă găsim şuşuleţul... Întorcând spatele pleacă spe coteţ căscând alene (vorbele lui Neica trecându -i pe la ureche) răsucindu -şi un colac din coadă, mai mare dragul... Cârciuma şi joagarul lui Dobriţoiu erau la jumătate de drum între Bărbăteşti şi Bârzeşti de unde venise Taica Şi cum în viaţa lui nu intrase în cîrciumă să bea, decât numai să caute pe cineva care cam pe la cârciumă îşi făcea veacul sau să cumpere chibrituri când se întâmpla să rămână fără, înseamnă că nu din cauză de popas la cârciumă pierduse şuşuleţul. Şi nici din cauză de joagar că era aproape miezul nopţii şi joagarul nu megea noaptea. Fiind şi Sf. Mihail şi Gavril cu atât mai mult se odihnea joagarul.

Nu!

Nu din cauza asta. Da fusese ziua Popii şi mai întârzâiase peste obicei că adusese Părintele o Fetească de Drăgăşani şi -i dăduse de gust. Până aproape de miezul nopţii tot nu se lămurise cu Niţă al Popii Cozmii dacă Feteasca e mai mult dulce ori mai mult aspră, deşi probaseră peste două ulcioare de căciulă.

De fiecare Sf. Gavril -ziua Popii -de Bobotează -ziua Preotesei -de Paşti şi de Crăciun, Popa chema la masă şi pe Niţă ca să aibe cu cine vorbi Taica, că erau leat şi făcuseră amândoi răzbelul din"77". Cu zâmbetul lui cald Părintele îi turna şi -l privea cum îşi şterge stropii de vin limpede ca lacrima de pe mustaţă şi se gândea că doar aşa de bea şi Taica un pahar. Că altfel nu punea gura pe ceaşcă decât doar de Sf. Gheorghe, ziua

lui.

Adica de pus o punea, că ducea ceaşca la buze, dar de băut nu bea niciodată.

I se dusese vestea de acest obicei al lui. Nu era suflet de creştin să -i intre în bătătură şi să nu-l cinstească cu o ceaşcă.

BUNICUL 98

Până şi ţiganii se bucură de aceiaş trecere. Şi nu numai Vasile Ţiganul ori Durubin geambaşul, care erau din sat, cunoscuţi, da până şi şătrarii cu cortul când strigau la poartă daca are nevoie de costorit cazane ori tigăi. El, avea -n -avea ce să le dea de lucru, îi băga în bătătură (lega pe Hector la par, că avea el ce avea de nu -nghiţea ţiganii) şi -i băga în magazie să -i cinstească. Acuma o să gândiţi că nu făcea bine că -i băga înăuntru, că ţiganii luau seama să ştie pe unde să vie noaptea să fure... E uite că la Neica nu s -a întâmplat, deşi îi băga întotdeauna în magazie. Şi avea Neica în magazie butoi lângă butoi cu ţuică după tărie şi vechime. O ţuică galbenă şi grasă ca untdelemnul. Boticele în care sprijinea botca la cazan erau de tei şi ţuica devenea galbenă şi tare de făcea mărgele când clătinai ceaşca. Nepotul Anania când se"făcea"scotea chibritul, îl muia cu măciulia de 5 -6 ori în ceaşcă apoi îl scăpăra pe cutie şi chibriturile luau foc de se minunau oamenii. Când îi intra cineva în magazie îl poftea pe scaun şi desfăcea dulapul din perete unde erau ceştile de pământ, brânza de burduf în castron şi mălaiul dospit înnoit la fiecare trei zile. Făcea Neica de două ori pe săptămână turtă dospită coaptă în cuptor. Toamna şi iarna punea în turtă şi dovleac turcesc, de să te lingi pe degete. Tăia două sau trei bucăţi de turtă, scotea castronul cu brânză, le punea pe masă apoi se îndrepta spre fundul magaziei unde erau atârnate pe o plimbă slănina, cârnaţii ori pecia afumată Tăia o halcă (cârnaţii şi pecia erau pentru feţe mai alese, d -aia nu erau puse la vedere, ci erau mai în fundul magaziei, iar slănina şi brânza pentru toată lumea) şi o aducea lângă turtă şi brânză. Îi poftea pe cei intraţi să servească iar el, în timp ce fiecare lua după poftă, spărgea o ceapă sau curăţa un căţel de usturoi. Funiile erau atârnate lângă dulap. Se îndrepta spre un butoi, bătea cu toporişca de -o parte şi alta cepul de lemn din burta butoiului până îl mişca, îl scotea, apoi lua din cuiul de de -asupra ţoiul ce atârna spânzurat de sfoară. Îl baga în butoi şi după ce se oprea din gâlgâit -semn că se umpluse -îl trăgea afară şi turna în ceşti, punându -şi şi lui. Ciocnea dând noroc, şi stătea de vorbă fie despre treburile pentru care veniseră oamenii, -dacă veniseră cu vre -o pricină -fie despre vrute şi nevrute... Şi -n timp ce slănina, brânza, turta şi ceapa sau usturoiul făceau casă bună cu ţuica de prune, ţoiul se umplea şi se golea de trei ori.

Bunicul. 99

Niciodată mai mult. Dacă se lungea treaba, Neica Ghiţă spunea: -Hai Tatule, că mai avem şi altă treabă! Şi niciodată ţoiul nu se scufunda a patra oară. Nici măcar pentru Ion Tomescu, nepotul (perceptor de meserie) dar mare ţuicar. Oricât de perceptor era, tot vorba aia o auzea dacă întindea a patra oară ceaşca: - Lasă Tatule, că mai vii şi altădată! Uneori, dacă era Duminică ori sărbătoare şi nu era vremea treburilor, ţuica vorbită se prelungea şi cu câteva nuci sparte cu ciocanul. Dar tot în limita celor trei"spânzurate". Aşa încît geaba încercau să -şi facă drum oamenii când ţuica lui Truţă era afumată, că Neica Ghiţă nu -şi călca obiceiul. Parcă uitase să numere mai mult de trei. Geaba beţivi ziceau că ăsta nu mai e obicei, e"nărav"! Dar cum toţi ştiau că"năravul din fire, n -are lecuire", înghiţeau în sec... Iosif, fluerând a pagubă şi de urât şi de necaz, a luat -o pe mijlocul drumului căutând în stânga şi în dreapta. Dar găseşte şuşuleţul dacă mai ai ce găsi. Că noapte -noapte, dar or mai fi trecut creştini pe drum şi n -or fi fost proşti să -l lase acolo unde l au găsit. Mai ales că era şi o noapte cu lună plină, aşa că se vedea bine... Din dreptul joagarului făcu cale -ntoarsă. Între joagar şi casa lui Pârvulescu, la hotarul cu Bodeştii, nu era nici o casă, şi lună -lună, dar te lua cu urât aşa că, sgribulit, că se lăsase un geruleţ mai mare dragul, grăbi pasul spre casă! Trăgând zăvorul după el la poartă se -mpiedică de Hector care îi ieşi în cale mişcând din coadă şugubăţ şi privindu -l a semn de întrebare. - De unde să -l găsesc... Taica se crede pe vremea lui Vlad Ţepeş, când nu numai că nu se fura, dar nici să pui mâna pe un şuşuleţ n -aveai curaj dacă nu era al tău... îl lăsai în mijlocul drumului, dacă acolo căzuse...

Hector se -ntoarse satisfăcut cu coada băţ, tragându -se pe ţolul din coteţ că era frig... şi prea clipeau stelele pe cerul senin... Intrând în casă se descălţă şi -şi încălzi picioarele la gura sobii frecându -le uşor că -i amorţiseră de frig... dogoarea focului îl învăluia încet şi somnul îl cuprindea uşor.. era aşa de ostenit că -l lua cu lene să se ducă în pat... Bătrânul, cu faţa în sus şi mâinile pe piept, sforăia liniştit, ceeace nu -i era în obicei, decât de Sf. Gavril, de Bobotează, de Paşti şi de Crăciun...

BUNICUL 100

Lui Iosif îi înfloreşte un zâmbet, semn că a priceput cum vine chestia cu pierdutul şuşuleţului...

Trezindu -se de propiul sforăit -că nu era obişnuit să sforăie -Neica se -ntoarce pe -o rână, deschizând un ochi când Iosif, ridicându -se, a scârţâit scaunul. - Îl găsişi mă? - Nu -l găsii Taică! - Păi până unde fusăşi? - Păi până la joagar, cum spusăşi! - Păi eu spusăi până la joagar, da tu trebuia să te duci până la Bârzeşti!... Şi -nchizând ochii continuă ciorovăiala cu Niţă -al -Popii Cozmii asupra dulceţii Feteascăi... Trântind cu ciuda portiţa la soba cu plită, Iosif se trânti îmbrăcat cum era pe patul lui. Îşi trase pătura peste cap să nu mai audă sforăitul şi adormi gândindu -se la alte cele decât la şuşuleţul lui Taica...

Paris 1989

Bunicul. 101

FÂRŞTUL

Bobotează tristă... Prin curte o singură potecă prin nămeţii de zăpadă, atât cât să intre sausă iasă sania de sub şopron, deşi,

Unde?... Şi la cine să pleci?... De venit, nici vorbă... Altădată era curtea plină de sănii... cu un cal... cu doi... Ba Nelu Niculescu venea cu trei cai la sanie, că zicea că e troică... Getă Zamfirescu venea cu calul înhămat la"Bob"şi noaptea, după miezul nopţii, (ca să nu lovească copii cu trăgile lor), urcau pe Şuia. Urcau cu calul bobul până în vârful Şuii, musafirii cu Părintele şi cucoana se urcau în bob-bob mare de 10 inşi-şi veneau ca vântul până în vâlcea. Vasile Ţiganul îi aştepta cu un cal în vale, apoi urcau cu toţii iarăş în vârful dealului în timp ce Iosif cobora calul din deal... Acum, cucoana era în doliu. Părintele se prăpădise din ziua de Sf. Ilie, iar casa era pustie şi nimen nu mai călca în bătătură... În casă erau aprinse numai candele iar umbrele fetei, a copilului, a cucoanei şi a Dinei păreau stafii ce colindau prin încăperi... Copilul se dăduse cu sania toată ziua pe uliţă, acum încălzit de atâta alergătură picotea la masă gândindu-se că se tremină vacanţa... Mâine o să vină Ghiţă al lui Butoi să-l ducă cu sania la Râmnic la liceu, că luni, 8 Ianuarie încep cursurile... Când trăia Părintele stătea la gazdă, acum stă la intenat. Dar nu e rău că e cu copii... Înainte se ducea cu cursa lui Zapciroiu la Râmnic. Acum, lasă că şi cu banii e greu, dar a căzut atâta zăpadă, că nu se ştie dacă merge autobuzul... Mai ales că ninge mereu... Ghiţă e învăţat cu calul nostru, aşa că, bine învelit în bunda lui Părintele, o să ajungă pe după masă la Râmnic... Şi dacă o fi frig rău, o să dea şi el un trap pe lângă sanie ca Nenea Ghiţă, să se încălzească... Mai greu o să fie până scapă de dealul Strâmbei, că au lupii vad de trec din Dealul Mare spre Groşet. Dar Nenea Ghiţă are felinarul aprins şi poate s-o nimeri să meargă la liceu şi Petrică Teodosiu... mai ştii... Şi bagajul nici nu e făcut că s-au luat cu una cu alta şi ziua a trecut...

BUNICUL 102

Rufele sunt călcate şi puse pe masă, alături de panierul de nuiele... Cozonacii şi tortul sunt pregătite... acum prăjeşte nişte cârnaţi şi costiţă afumată... - Moare Neica Ghiţă cucoană... - Veta, cu broboada bine legată în jurul capului, plină de zăpadă pe opinci, pe obiele şi pe cojoc, abia mai răsufla de ce iute venise... - Stai Veto jos şi te linişteste... - Nu-i timp de liniştit cucoană!... Moare! Hai iute dacă vrei să-l mai prinzi viu, că-nainte de a ieşi pe uşe, i-a pus domnul Iosif lumânarea... abia de mai răsuflă... şopteşte mereu, din ce în ce mai stins, numele copilului... Şi plânge cucoană. Ţi se rupe inima când îl vezi cum plânge... Dina înhămase deja calul la sanie în timp ce cucoana şi copilul se îmbrăcau... Era prima dată când la sanie se puseseră hulube, dar cum Cezar murise pe toamnă, a rămas numai Piciu şi cum nu se mai putea nici cumpăra nici ţine doi cai, Onică al Nastii a scos oiştile şi de la docar şi de la căruţă şi de la sanie şi a pus în loc hulube... Şi e o vreme de să nu scoţi nici un câine din casă...

Veta deschide anevoie poarta-abia s-a putut deschide, că s-a pus de la prânz o ninsoare, de nu se mai opreşte... Dina (acum, după moartea Părintelui, a plecat şi Vasile de la vite şi Gănţoi din curte aşa că Dina a rămas şi femeie şi bărbat şi vizitiu...) cu hăţurile în mâna, strigă;- Las-o deschisă Veto, că dacă o ninge tot aşa, nu o să o mai pot deschide când venim şi nu mai putem intra... Şi urcă-te în spatele sănii pe tălpigi... Copilul stătea la locul lui obişnuit, la mijloc, între preoteasă la stânga

şi...

Dina, strângea hăţurile încercând să şuiere un"Di-Di-Diiii! Dar fie că nu-i cunoştea vocea, fie că nu se învăţase încă cu ea, fie că nu simţea mână de bărbat care să strângă hăţurile, Piciu abia se mişca cu ţăcăneaua. În timpul drumului fiecare gândea în sinea lui. - O fi făcut Gheorghe ţiganul opinci din pielea lui Cezar?... Câte perechi i-or fi ieşit, că era aşa de mare... Şi ce mai ninge... Nici urmă de drum sau potecă... - Cum oi pleca mâine la şcoală, ca poimâine încep cursurile... - Vezi Dino, ţine mijlocul drumului... - Lasă cucoană, ce mâi calul prima dată? - Ţin-te bine Veto, să nu cazi...

Bunicul. 103

- Deci 1200 de lei internatul...60 de lei lui Ghiţă... să-i dau şi lui 10 lei... nu, nu-i ajunge, trebuie să-şi ia Nivea că-i crapă buzele... - Să nu uiţi, să te duci la Pendifranga să iei un tub de vasilină, să te ungi pe buze, să nu-ţi crape...

Pensia vine abia peste trei săptămâni... dacă o fi, tot trebuie cel puţin 2000 de lei pentru groapă... Popa... grâu de colivă,... De pomană, oricum, tot e bine că nu e post... - Doamne cucoană, parcă e sfârşitul lumii... Ia uite, şi cârciuma lui Cravă e închisă... Di-Diii... - Că de vre-o doi ani, de când cu boala, a început să se aleagă praful de toate... Anul ăsta măcar, după moartea părintelui, nimic... Bine că şi cucoana e în doliu, dar orium... Anul trecut, de Bobotează, s-a ridicat şi Părintele din pat şi a stat la masă, dar n-au fost musafiri ca-ntotdeauna... Boieru Niculescu cu cucoana... domnu Anania cu cucoana Lina... Neica şi domnul Iosif... că domnul Nicu şi domnul Gică erau pe front,... Ce-or fi făcând ei acum pe front? Că dacă aici la noi e urgia de pe lume, ce o fi pe acolo... - Mână mai iute, Dino, mână mai iute, să-l mai apucăm pe Neica... Păcatele mele, că plecai ca zănateca. Nici nu despărţâi viţelul... S-o gândi domnu Iosif?... Da ce, lui d-aia îi arde acum săracu?... Oi fi închis coteţul? Doamne iartă-mă, că m-am prostit de tot... - Cred că tot arteroscleroză e...86 de ani, ce vrei... Deşi era în putere... Şi nici n-a făcut excese... Şi nu e gras... Moartea lui Viluţă l-a dat peste cap... Ce spunea în revista ' Sănătatea"că se face la arterosleroză?... Să-i bagi încheieturile mâinilor în vase cu apă caldă cât poate îndura... Şi să fie masat uşor, pentru a pune sângele în mişcare... Moaşa Nasta ar fi bună, să-l tragă... Dumnezeu să o ierte, că are trei săptămâni de când s-a dus... Că şi Viluţă, parcă vrea să-i adune pe toţi la el, să nu fie singur... Masat şi dat, ce medicament? Dar acuma cu războiul, de unde medicamente?... Şi mai e şi iarnă grea... Cum să-l duc la spital?... Internatul deci, trimestul ăsta s-a făcut... Să nu uit să-i dau scrisoare către administratorul spitalului Dăescu... ori Dănescu?... Ba parcă Dăescu... Oricum, am adresa pe plicul de mi l-a trimis... Doar nu pot să-i scriu d-lui Administrator al spitalului, l-aş jigni... E o regulă de politeţă... Nu, nu... e numele scris pe plic Că mai am cel puţin un vagon de cartofi... De Paşti uniforma pentru el... Poate şi fetii ceva, că a mai crescut... să nu simtă lipsa... Eu şi-aşa cu doliul nu am nevoie... Şi crucea de mamură pentru mormânt c-aş vrea să fie gata de parastasul de Sf. Ilie... Acum, cu succesiunea... Înseamnă că o să fie împreună cu a lui Taica... Cum o să fac

BUNICUL 104

cu Gică şi cu Nicu, că nici nu am procură... Doamne, Doamne, că multe sau mai adunat pentru o văduvă singură la 35 de ani... - Doamne, Doamne, că multe s-au mai adunat pentru o văduvă tânără... Mă mir de unde mai are putere... Şi l-a îngropat pe Părintele în odăjdii... Acum nu se mai poate mărita... Şi doar i-am zis şi eu, şi moaşa Nasta... Şi Neica... Şi are si doi copii mărunţei... - Di, Piciule, di, că nu mai avem mult!... - Că boala ţinu doi ani... Şi oameni-s răi, când te văd la ananghine... Părintele măcar, se dusă şi scăpă de griji... Domnul Nicu şi Domnul Gică la război... Anu prost, nu s-a făcut nimic... Noroc doar de crumpe... Copilul la şcoală... Bani pe cărţi... pe uniformă... la internat... Fata, cât paci să se ducă cu scarlatina... Vaca lepadă viţel de fătat... Calu muri de Sf, Dumitru... Moara numai belele... Şi-acum şi Neica... - Lasă Veto, că nu mai băgăm în bătătură... Ad-o numai un braţ de fân să-i dam aici la poartă... Intrând în curte, Hector le ieşi înainte dând bucuros din coadă văzându-şi fârtatul. Dar nu-i sări pe piept, prea era murdar pe labe... Au urcat vorbind pe şoptite scările, scuturându-se pe cerdac de zăpadă, că ninsese tot drumul. Au intrat în casă pe uşa deschisă de Iosif care le-a ieşit înainte cu lampa în mână. - Cum e, Sâvule? - E rău de tot, Ţaţă... De ieri seară nici nu mai cunoaşte tot timpul... dormitează într-una şi prin somn, ba vorbeşte cu Nenea (Părintele) ba cu Hector, ba cu copilul... - Ai grije, Dino, că Hector atât aşteaptă, să intre în casă... De trei zile stă pe cerdac şi nu se deslipeşte de la geam, se uită pe fereastră la taica în pat... n-a coborât în curte, decât acum când aţi venit... Hector, cu privirea tristă, băgă capul pe uşe în săliţă, pivind prin uşa întredeschisă la Neica ce stătea întins pe pat cu mâinile pe piept... - Hai, lasă-l să intre, da să nu-i dai drumul în odaie, să-l ţii lângă tine, aici pe săliţă, la gura sobii... Când intrai în casă, dădeai întâi într-un fel de săliţă, unde în fund era o sobă cu plită, în care, dacă făceai focul, se-ncălzea şi în odaia de alături, în care intrai pe o uşe cu un prag înalt (uite că nici acum nu ştiu de ce era aşa de înalt pragul, că Taica nu făcea nimic pe degeaba, da de ce a făcut pragul aşa de înnalt, n-am aflat). În săliţa asta se şi gătea iarna (vara se gătea în cuhnie) şi se şi mânca, că era o masă cu patru scaune. Dar masa era lipită de perete şi nu erau decât trei scaune, unul pe mijloc şi două pe margine, al patrulea era lângă

Bunicul. 105

plită, ori să stai la căldură în faţa focului, ori să sprijini trochiţa cu mălai ori tigva cu sare... În odaia mare, erau două paturi; pe unul-la fereastră-dormea, după cum se nimerea, ori Iosif, ori Gică (dacă se nimereau amândoi, ori dacă pica şi Nicu, făceau foc în camera de la drum, dar asta se întâmpla rar de tot şi doar vara, când nu era nevoie de foc); pe al doilea pat, lângă sobă şi mai departe de fereastră, dormea Taica; pe peretele de lângă pat, avea un macat verde, iar pe macat un tablou cu Tudor Vladimirescu şi de-asupra, atârnată puşca lui Gică (flinta lui şi-o ţinea învelită în muşama, sub pat). Pe peretele dinspre răsărit, era icoana-lângă icoană sticla cu aghiasmă cu câteva fire de busuioc iar dedesubt calendarul bisericesc, având câte o cruce făcută cu plaivasul, în ziua când s-a gonit vaca... ori purceaua... ori când a pus cloţa... ori cine mai ştie ce socoteli... Taica stătea cu mâinile pe piept, cu ochii închişi şi murmura încet ceva de neânţeles.. - Bine te-am găsit Taică... După un timp deschide ochii şi întoarce capul... - Bine-ai venit, cucoană Preoteasă... Da de ce-ai mai luat atâta drum pe o vreme păcătoasă ca asta? Că-mi spusă Iosif că e prăpădul după lume... - Venii cu copilul să-şi ia la revedere! - Veni şi copilul? (Un zâmbet îi lumină faţa.) - Săru-mâna Tată-Mare... venii... - Da tale nu plecaşi la şcoală? - Mâine, Tată Mare! - Mâine... Mâine... O lacrimă se prelinge încet pe obrazul drept... - Mâine plec şi eu Tatule... Vezi, d-aia mă şi barbieri Bărbuci azi dimineaţă... să fiu fercheş. - Păi cum să pleci Tată Mare, pe vremea asta? - Ăhă Tatule,... Am eu o sanie vrajită... Mâine pe la prânzul al mic, mă urc în ea şi mă duc ca vântul şi ca gândul... mâna i-a alunecat pe marginea patului... Hector, pe care nimeni nu l-a luat în seamă, intrase pe nesimţite şi-i lingea mâna... - Ce, vrei să mergi şi tu cu mine?... Nu, tu rămâi cu copilul... Că eu am cu cine sta... m-aşteaptă şi Părintele... Io-te cum îmi face semn cu mâna... E şi Şontu... şi Catrina... şi Tătuţu...

Lacrimile joacă în ochii preotesei care abia se mai stăpâneşte să nu hohotească... Veta plânge înnăbuşit în broboadă iar Dina îşi sterge ochii cu colţul basmalei...

BUNICUL 106

oi... - Te trăseşi la căldură hai? Şi lupii dau târcoale oilor!... La oi... La

Hector, nedumerit, se furişeaza în odăiţă... - Ce i-ai făcut Sâvule? - I-am făcut doua fiole cu Oleocamforat Taţă, şi i-am dat, cam din trei în trei ore glicerină că se vaită că-l doare în coşul pieptului... Poate are Angină Pectorală... I-a scăzut pulsul la 50... dar am impresia că e totuşi lucid şi înţelege... Văzând copilul speriat, îl ia de mâna şi-l împinge spre uşe;

- Ia du-te tu dincolo şi stai cu Hector, că auzi cum scânceşte... - Tatule... vino să te pup şi du-te Tatule... Duceţi-vă cucoană preoteasă, că e târziu şi mâine copilul are drum lung de făcut... Ca şi mine... Împreunându-şi mâinile în jurul capului copilului, îl trase spre el şi-l sărută adânc, cu un oftat, pe frunte... - Să ai grije de Hector Tatule. - Şi să-nveţi carte... - Şi să nu uiţi Tatule când ai să creşti mare şi ai să ajungi cineva, că cu cât te sui mai sus, cu atât bate vântul mai tare... Apoi iar a început să murmure ceva de neânţeles şi să se uite fix în tavan... Iosif îşi pregătise seringa (A apucat Taica să-l vadă subchirurg, nu-i mai zicea"Prăpăditule", ba acum îl striga tare, s-audă toţi vecinii,"Domnu Felcer") să-i mai facă o injecţie iar Dina aducea de dincolo două doniţe cu apă caldă să-i bage mâinile la căldură, ca să-i moaie vinele... Deschizând uşiţa la sobă, copilul privea lung la flăcările ce jucau în sobă... Plita dogorea plăcut şi focul ce duduia te îmbia la visare... Luând o bucată de brad îmbibat cu răşină, din grămada de lângă sobă, o aruncă pe jar... Scâncind încet, Hector îl râgâi cu ghiarele labei piciorului drept pe bocanc, privindu-l drept în ochi... Ochii copilului însă lunecară iar spre flăcările focului... Mângâindu-l încet pe creştet, îi puse capul pe genunchiul drept, rezemându-şi bărbia pe pumnul mâinii stângi sprijinită pe genunchiul stâng, fără să-şi deslipească ochii de la flacără... Mâna dreaptă se prelingea prin blana lăţoasă a lui Hector care sta nemişcat, parcă să nu rupă vraja ce-ncepuse să se ţeasă... Printre flăcări, vedea ca prin ceaţă... Ba pe Jitaru scoţându-l la tablă să vadă dacă şi-a făcut în vacanţă problemele de fizică... Ba musafirii ce cântau în cor"Mulţi ani trăiască", Ba fugind pe râu cu furculiţa în mâna să-nţepe un popete...

Bunicul. 107

O vâlvătaie mai mare a luminat puşcoacea atârnată de un cui pe perete, lângă sobă... Asta era puşcoacea meşterită acum doi ani.. Că-n fiecare an îi făcea câte una, stând la taclale, când socul era bine copt, când lujerii aveau măduva albă şi pufoasă şi coaja se lua uşor de pe nuia... Dar de doi ani de când a plecat la şcoală, la liceu, n-a mai putut să -i facă, că era la scoală la vremea socului... - Vezi Tatule, abia după ce floarea de soc, din albă cum era s-a îngălbenit cum o vezi, adicătelea numai pe vârf o mai vezi, unde n-am ajuns să o culeg, că încă de săptămâna trecută am cules-o şi am pus-o pe giornal, în magazie, la uscat, de mă-ntrebai matale că ce miroase aşa frumos când intrarăm să luăm barda. La iarnă, când oi face ceai, că e bun la aprindere de plămâni, să vezi cum florile, de zbârcite şi uscate cum sunt, se desfac şi se albesc şi-şi lasă un parfum de-ai zice că atunci le-ai cules din soc... - Ca teiul, Tată Mare? Că şi florile de tei, la fel miros iarna când dau în clocot în ibric, când pui de ceai... - La fel Tatule, aşa cum bine zisăşi... - Vezi matale tufa asta de soc? Cam care lujer crezi că e bun pentru puşcoace...? - Păi eu zic că ăsta gros, că poţi face dopul de câlţi mare, să bată departe.! - Nu Tatule, ăsta nu e bun, că e bătrân şi măduva e uscată, că numai cu o vergea de fier înroşită în foc o poţi străpunge, dar degeaba că nu se doploseşte ori ce-ai face... - Uite, vezi dumneatale lujerul ăsta de doi ani e bun, că uite ce lung e între noduri, de trei lungimi de palmă si... - Da de unde ştii că e de doi ani? - Păi uite, ăl de anul ăsta se îndoaie ca nuiaua de salcie, că poţi să-l răsuceşti pe după mână şi-şi revine la loc, dar nu e destul de copt... Ălălalt e de trei ani, că vezi, nodurile s-au petrecut.. E bun şi ăsta, dar când ai mai creşte o leacă, că trebuie să dai prea tare contra şi poţi să-ţi spargi coşul pieptului când împingi vergeaua. Iar dacă o propteşti în umăr, poţi, dar nu mai ai direcţie, că dopul se duce unde vrea el, nu unde vrei matale... - Uite, ăsta e bun! - Şi cu barda, dintr-o lovitură, reteză jos de tot, de unde ieşea din snopul de lujeri, socul ales... Era un lujer drept ca lumânarea şi gros tot ca lumânarea, dar nu ca cele de nuntă, ci ca cele de botez. - Şi lung, odată şi jumătate cât Taica...

BUNICUL 108

- Acum hai să mergem în curte să-l meşterim... Da stai aşa, mai stai o ţâră, că dacă tot venirăm să mă uit şi de cucută să văz dacă e coaptă... - S-a ciucit, a dat frunzele şi florile de-oparte, - Vezi Tatule, floarea de cucută ai zice că e de soc, dar dacă te pune necuratul să faci ciaiul din flori de cucută,"adio paraschiţul"... - Până dimineaţa, sapa şi lopata!

C-aşa a murit unul, bărbatul Bărbucioaiei. Că şi-asta, amărâta, nu-şi putea lua bărbat de pe aci, de pe la noi, l-a luat dinspre Corabia, că s-au cunoscut când a fost cu căruţa cu ta-so la vale cu mere şi au căzut cu tronc unul altuia. Dar el săracu nu cunoştea ierburile de la munte, că nu sunt la fel ca cele de pe la ei, la Dunăre. Odată era să moară otrăvit cu bureţi. În loc să culeagă burete cu lapte de poţi să-l mânci crud, nefript, fără sare, (doar îl cunoşti, că ţi i-am arătat) el a mâncat burete şerpesc care se aseamănă cu ăl cu lapte.. Dacă nu-i dădea soacră-sa un hârdău cu lapte muls atunci de la vacă şi nu-l gâdila în gât cu coadă de frunză de muşcată să verse tot ce a mâncat, că era să-şi verse şi maţele, nu mai scăpa. Dar de cucută n-a mai avut nimeni ce-i face, că a murit svârcolindu-se ca un şarpe rugându-se la Dumnezeu să-l ierte odată. A rămas nevastă-sa vădană tânără cu trei copii. Că vezi matale, floarea e otravită, dar tija e a mai bună de scos ţuica din botic la cazan, că să te prinzi când dă să se afume... - Na! C-o stricai degeaba, că nu e coaptă! O mai lăsăm să se dospească bine, da şi eu, că nu ştiu ce-mi veni, doar se ştie că abia de Sf. Mărie e făcută cucuta şi eu o încercai de Sf. Petru şi Pavel... - Da ce faci cu atâta, Tata Mare, că ai o groază în magazie... - Vorbişi si matale, Tatule! - Păi nu ştii pă prăpăditul de Pricină? Că mereu îşi face drum, ba de una, ba de alta, pe la mine pe la cazan şi dacă a luat o ţâră la măsea, are o boală; să mestece în dinţi ţeava de cucută. Da acum am două pregătite pentru el, gata crăpate, că o să tragă numai damf din botic, nu ţuică... De băut e gata oricând, da de altoit, n-a altoit în viaţa lui un prun ori un măr... Că dacă ar fi după mine Tatule, eu aş da o pravilă ca pe crucile de la mormânt să scrie întâi câţi meri şi câţi pruni ai sădit în ograda ta şi pe urmă cum te-ai chemat şi câţi ani ai trăit. Că nume are oricine, umbra pământului fac şi ăi de nu e nimic de capul lor, da să altoieşti pe un zarzăn ori pe un mărăcine o pară pergamută ori un nuc văratic, asta numai oameni cu glagorie la cap o fac.

Bunicul. 109

Măcar ca doar nepoţii care acum umblă de-abuşilea abia când vor veni din armată o să mănânce colivă din primele nuci din nucul sădit şi altoit de tine, măcar că tu o să fii de mult oale şi ulcele, când o să ai doi bani puşi pe ochi, busuioc cu lumânare între mâinile împreunate pe piept şi opincile legate strâns cu fir de lână ca să nu se desfacă picioarele, lumea o să te priveasca lung şi o să zică cu smerenie; - Dumnezeu să-l ierte c-a fost om de ispravă şi-a lăsat ceva în urma

lui!

- Nu ca alde Pricină, la care lumea o să zică; - Dumnezeu să-l ierte, că tare însetat a fost la viaţa lui că dacă şi pe Otăsău ar curge ţuică nu apă şi dacă şi-ar fi pus gura la scocul morii, tot nu şi-ar fi stâmpărat setea... - Ia ţine tale de colea, că vreau să-ncerc ceva. Apucând eu partea groasă a socului, Tata Mare a ciocănit cu unghia de la degetul mijlociu al mâinii drepte, aşa cum ai da când arunci un gogoloş de pâine, peste masă, într-unul din vecinii tăi, în fiecare porţiune dintre nodurile socului. Unde i s-a părut lui că sună cum trebuie şi că e potrivit ca măsură, a retezat-o cu briciul scos dela chimir. Că avea un brici cu plăselele în formă de peşte, da cu lama de oţel făcut de ţigani din brici de bărbierit"Doi gemeni", de n-ai treabă. Taie, ca dacă nu eşti cu băgare de seamă, rămâi fără buricele deştelor, ca Buricea. Că de-acolo îi vine porecla, da acuma aşa i-a rămas numele. Într-o vară, fiind abţiguit, când dădea cu gresia pe coasă şi-a ras buricele deştelor si Buricea i-a rămas porecla... - Uite,"eştea"trei bucaţi, sunt numai bune de alungit tâlvul. - Aşa că până cojesc eu puşcoacea, matale apucă-te şi bate cu muchia bardei coaja de pe soc. Da uşor, pe toate părţile, şi de jos în sus, şi de sus în jos, cum faci pe nuiaua de salcie când o baţi de faci fluier, ori ai uitat? - Ia să vedem care pe care! Puşcoacea, odată încercată, a atârnat-o în cui, în odăiţă, să fie la îndemână dar n-a mai apucat să se joace cu ea şi acum, numai de pişcoace nu-i arde... Când s-a desmeticit, Iosif îl învelea în pătură în sanie, între Ţaţa şi Dina iar printre gene îl vedea pe Hector cum sta rezemat în coadă şi-l priveşte lung... S-a mai trezit odată când a ajuns acasă şi mai mult adormit s-a desbrăcat şi s-a băgat în pat în timp ce Cucoana şi Dina îi făceau bagajul... După serbarea de 24 Ianuarie, fiind sărbătoare naţională, nu se ţineau cursuri în scoală. Toţi elevii erau prezenţi la ora 10 în sala de festivităţi

BUNICUL 110

unde corul liceului cânta"Hora Unirii"şi"Trei culori"iar ehipa de teatru prezenta piesa"Moş Ion Roată şi Unirea"! Apoi se dădea liber. Cei ce aveau părinţii în oraş, se duceau acasă. Cei ce stăteau la gazdă sau la internat, se duceau ori pe Capela să asiste la concursul de bob, sau profitau să mai dea o raită prin piaţă mai ales ca 24 Ianuarie căzuse într-o marţi, zi de târg în Râmnic. Unii veneau la piaţă (fiind după vacanţă-abia începuseră şcoala de două săptămâni şi mai aveau ceva bani) să-şi cumpere o gogoaşe înfuriată, iar alţi să se mai întâlnească la piaţă cu oameni din sat şi să mai afle veşti de acasă iar alţi veneau că aveau lehamite de internat şi-n piaţă mai vedeau lume... La piaţă era cam vraişte căci după ninsoarea dintre Crăciun şi Bobotează s-a pus pe un ger din ziua de Sf. Ion că nici acum, după două săptămâni nu s-a muiat gerul. Aşa că nici precupeţi, nici cumpărători în piaţă; lumea scotea ce avea în pivniţă...

Cum nici tribunalul nu lucra-că era 24 Ianuarie, nu prea era lume prin Râmnic, numai cine ştie ce plimbăreţ ori ce necăjit venise la spital de mai vedeai pe străzi...

Elevii mai mari-deja nărăviţi-s-au tras la cafeneaua lui Dănicel sau la cafeneaua birjarilor din piaţă să facă o partidă de biliard şi să tragă o"mărăşeşti", ceilalţi elevi, cu tot frigul, hai-hui prin oraş, mai ales ca şiaşa la internat era frig... Deodată un glas cunoscut exclamă: - Uite copilul, Mitică!

Copilul se-ntoarce şi vede pe Popa Mitică cu tanti Marioara ieşind de la restaurantul lui Mântulescu (ştia bine restaurantul, că până acum doi ani şi el cu tăticu şi mămica trăgeau la Mântulescu dar de când cu boala şi mai ales după moarte, când s-a dus la internat, trăgeau gabrioleta-că dacă murise Cezar, n-au mai putut cumpăra alt cal-pe strada din spatele internatului, că nu era circulată, că dacă trăgeai la Mântulescu, trebuia măcar să mănânci... - Sărut mâna Tanti... Bună ziua Nene Mitică... - Bună dragă... - Da ce, tu astăzi nu te-ai dus la scoală? - Ce şcoală mă Mitică, nu e 24 Ianuarie? - Da ce-ai ieşit afară pe frigul ăsta? (Popa Mitică, deşi abia ieşise de la restaurant, începuse să facă ciucuri pe mustaţă). - "Păi am crezut că întâlnesc pe cineva de pe la noi să-ntreb ce face Tata Mare că l-am lăsat bolnav rău când am plecat şi de-atunci nu mai ştiu nimic... Nici măcar nu mi-a scris şi nici n-am întâlnit pe nimeni...

Bunicul. 111

Popa Mitică (Peste patru ani avea să moară de-un cancer la plămâni, dându-şi sufletul în braţele copiluli, el care îl spălase şi-i citise stâlpii tatălui copilului, cu 7 luni în urmă, de Sf. Ilie) era vestit pentru zgârcenia sa încât nici copii nu-şi mai pierdeau timpul să-l sorcovească ori să se ducă la el acasă cu steaua că nu dădea niciodată nimic. Popa Mitică a schimbat o privire cu preoteasa apoi şi-a descheiat întâi paltonul, apoi haina şi a scos din buzunarul antiereului-din buzunarul de ceas în care el ţinea mărunţişul-a scos doi lei şi cătând într-o parte, i-a pus moneda în mână, spunându-i în timp ce-i strângea pumnişorul îngheţat: - Nu ştiu că n-am auzit nimic... - Uite, ia şi tu să-ţi cumperi o gogoaşe... Copilul a plecat abătut răsucind în pumn moneda cum răsucea Neica Ghiţă ciumagul când se certa cu Hecor şi gândi amărât... - Dacă Nenea Mitică s-a îndurat de mi-a dat doi lei, înseamnă că i s-a făcut milă de mine... - Înseamnă că a murit Tata Mare şi n-a vrut să-mi spună... Şi-aşa a-nceput Copilul să-nţeleagă din gesturi şi priviri, gândurile doar gândite... şi vorbele ne vorbite...

Paris August 1989