Vfrgillu P. Arbore 16
.
i 1
!
I
mînăstirii, cari chemau credincioşii la rugăciune. A sosit în mînăstire unde a cunoscut pe bunul stareţ care în clipa aceia toc mai cînta unele irmoase religioase şi care primindu-1 prietenos, i-a adresat o serie de întrebări, pe care în mare parte le-a în ţeles, răspunzîndu-i prin tîlmaciul său (pag, 112). Călugării erau oameni frumoşi cu păr şi barba lungă şi cu interesanţi ochi deştepţi. Unul mai tînăr dintre dînşii, ceva mai instruit, a recunoscut imediat busola, zicînd: „ci, usta este bu sola“ / Apropiindu-se amiaza, călugării au căutat să-l ospăteze, însă el a refuzat, fiindu-i groază de murdăria din bucătărie şi s a despărţit de călugări pornind spre „Dealul Per işcriiilli . fpsg. 1 13) Hainile călugărilor constau din foi lungi, sure şi plisate, de culoare gri-închis sau negre. Pe cap aveau potcapuri, iar în pi cioare ghete foarte largi şi vechi. Romînii ca cunoscuţi ortodoxi, au numărul sărbătorilor de necrezut şi le respectă bucuroşi. Deasemeni au foarte numeroase zile de post şi acestea se păzesc cu multă sfinţenie, nemîncîndu-se atunci nimica din ceiace este pro dus de animale, ca : lapte, carne, unt, ouă, etc. In locul untului de vacă, »unguent o di vacca" se în trebuinţează în epoca postului la gătitul mîncării, untul de lemn (oleiu) — ca şi la Italieni: „unguento di legno11. — Preoţii sunt foarte mult respectaţi şi luaţi în considerare de femei, cu cari au importante relaţii de ordin spiritual; iar în bărbaţi trăeşte un spirit deosebit, pe care feţele bisericeşti îl pun cu multă îndemînare în serviciul bisericii. Călugării şi sfinţii pă rinţi muncesc singuri ca ţăranii, în grădini, pe cîmpii, la vii şi deşi nu totdeauna fac aceste munci cu plăcere, totuşi la adă postul mănăstirii sunt scutiţi de neplăcerile serviciului militar şi a cnutului dorobanţilor (pag. 114). La 15, 16 şi 17 Mai a putut să lucreze pe cîmp numai îna inte de masă, deoarece în fiecare după amiază se stîrnea cîte o furtună puternică, urmată de ploae torenţială. In ziua de 18, Duminică, a plouat de dimineaţă pînă în seară. Din această cauză era veşnic nemulţămit şi nu se putea îndestul consola de timpul pierdut pe care nu-1 mai putea recîştiga. In ziua de 22 Maiu, Tscherpel cu un soldat şi cu dorobanţul, a lucrat deasupra Faraoanelor. Faraoanele, a cărui nume i-a amintit de Egiptul de Şl de suveranii săi, are poziţia foarte apropiată de a Dalhăuţilor (pag. 115).
