■
VfrglHu P. Arbore 30
numai după ce pătrundea într'un birou public şi atunci ajungea în demnitate numai după cîteva zile, în urma hotărîrii princi pelui. Fiul principelui conducător sau al domnului, nu devenea prinţ, decît dacă un număr de boeri îi acordau de bună voia lor funcţii înalte, pînă ce ajungea însfîrşit să fie principe (pag. 162). înainte vreme, boeriile se luau după ce mai întîi se plăteau taxe mari sau se dădeau daruri în natură. Din acest punct de vedere constată călătorul nostru este o mare deosibire între boeria din Bohemia, unde titlul se moşteneşte şi nobleţă acelo raşi timpuri din Valahia şi Moldova (pag, 163). In Modreni a sosit înainte de amiază şi a fost încartiruit la boerul Brăileanu, care îl aştepta cu masa gata. Locuinţa îi fusese aranjată cu minunate covoare ce erau ţesute cu modele frumoase, cu saltele şi perne moi. A discutat cu gazdele sale romîneşte, fiindcă acestea nu cunoşteau altă limbă. La 11 Sep temvrie a mai sosit în Modreni sublocotenentul Van Aken, de la serviciul geografic al armatei austriace, cu doi soldaţi şi prin bunăvoinţa d. Brăileanu a fost încartiruit -în aceiaşi casă, deoa rece se plîngea că stătea mizerabil în sat la ţărani (pag. 164). In urma discuţiilor avute cu boerul Brăileanu, călătorul constată că acesta nu era un om prea cultivat şi că în serile de toamnă a ţinut gazdelor sale adevărate cursuri de astronomie (pag. 166). In ziua de 18 Septemvrie 1856, după 9 zile de ploae, cerul s'a înseninat şi Van Aken a putut să pornească spre treburile sale. La 26 Septemvrie a terminat măsurătoarea şi s a pregătit de plecare, după ce mai întîi aduse mulţumiri gazdelor pentru admirabila primire şi ospitalitate pe care i-a dat-o timp de 14 zile. S'a îndreptat apoi spre Valea Şchiopului, unde după ce a constatat că ţinutul nu era destul de propice pentru măsurăto rile topografice ce le făcuse pînă acuma, s’a mutat în satul Buda (pag. 166-167). Acolo a avut întîlnire cu două feluri de făpturi sălbatice. Astfel într'o seară pe cînd se întorcea dela măsurători, a văzut numai la trei paşi depărtare de el, un vultur cum n'a mai văzut niciodată un altul mai mare, iar într'o zi călduroasă îndreptindu-se spre un lac, a văzut numeroase broaşte ţestoase de mă'