EDITORIAL Pr. Csaba VÁNCSA
Ce am învățat din pandemie?
Parcă se risipește norul pandemiei, sau oare încă nu? Ne întoarcem la normalitate? Ne întrebăm cu toții cu privire la acest lucru, dar nu avem încă un răspuns concret la întrebare. Vorbim de reîntoarcerea la normalitate, dar oare care e normalitatea, căci am cam uitat-o. Este normalitate pen tru noi viața pe care am dus-o până acum? Cu toții am luat hotărâri, ne-am luat angajamente în timpul pandemiei: că ne vom ruga mai mult, că vom fi mai buni, că nu vom alerga după avere sau altele de acest gen. Ce am realizat din toate promisiunile acestea? Atunci când am fost închiși în case le noastre, când nu am știut în ce fel vom ieși din dificultăți, atunci am făcut astfel de promisiuni, pe care însă le uităm repede... dar Dumnezeu nu le uită! El ne rămâne fidel nouă, din îndurarea sa, El ne iubește la fel și deși noi uităm de multe ori de El, totuși El dorește să ne conducă la „pășuni verzi și ape liniștite“ (cf. Ps 23,2). Este deci rândul meu, de a fi fidel promisiunilor mele, deoarece cred că a ven it oarecum bine această perioadă de izolare și retragere în casele noastre, pentru a ne învăța că avem nevoie de schimbare, atât în viața noastră cât și în societate, în relația mea personală cu Dumnezeu. Acum este momentul de a ACȚIONA, de a face acele schimbări care ne-au „blocat“ până acum. Trebuie să revizuim „inventarul“ a ceea ce avem nevoie și ceea ce nu, să lăsăm la o parte tot ce ne oprește în creșterea noastră spirituală, profesională și să pornim cu în credere spre Dumnezeu.
Mit tanultunk a világjárvány ideje alatt?
Úgy tűnik, hogy a pandémiás felhő szétszóródik, vagy mégsem? Visszatérünk a normalitáshoz? Mind annyian feltesszük ezeket a kérdéseket, de még nincs konkrét válaszunk. A normalitáshoz való visszatérés ről beszélünk, de mi az a normalitás, amit elveszítettünk. Az, ahogyan eddig éltünk? A világjárvány idején mindannyian hoztunk különböző döntéseket vagy elhatározásokat, fogadal makat tettünk: többet imádkozzunk, jobbak leszünk, nem hajszoljuk mindenáron a pénzt, a vagyont vagy a látszólag értékes semmiségeket. Mit valósítottunk meg mindebből? Amikor a kijárási korlátozások miatt a legtöbb időt az otthonunkban töltöttük, és amikor még nem láttuk, hogyan tudjuk leküzdeni a ne hézségeket, tettünk olyan ígéreteket, amelyeket azután gyorsan elfelejtettünk ... csakhogy Isten nem felejti el. Hűséges marad hozzánk, ugyanúgy szeret minket, „zöldellő réteken legeltet, a nyugalom vizéhez terel és felüdíti lelkemet“ (23 Zsolt 2) ilyen helyre akar vezetni minket. Most az én sorom, hogy betartsam az ígéreteimet. Úgy gondolom, ez a világjárvány arra jó volt, hogy ráébresszen: változtatásokra van szükség az életünkben, a társadalomban, valamint az Istennel való sze mélyes kapcsolatomban is. Itt az ideje, hogy végrehajtsuk azokat a változásokat, amelyek eddig “blokkoltak“ minket. Felül kell vizsgálnunk, mi az, amire szükségünk van, és mi az, amire nincs. Meg kell szabadulni mindentől, ami akadályoz szellemi, szakmai fejlődésünkben és abban, hogy elinduljunk Isten felé. VITA CATHOLICA BANATUS
I
Nr. 4 - 2020
3
