Ambivalența emoțiilor

Mă întrebați – spune Kosztolányi Dezső – dacă m-a preocupat ambivalența emoțiilor atunci când am scris povestea lui Édes Anna. Vă referiți la dualitatea sau ambivalența emoțiilor. Adevărul chimic că unele elemente pot avea încărcătură pozitivă sau negativă: știința modernă a psihologiei a transferat acest lucru și asupra emoțiilor. Care sunt în opoziție una față de cealaltă. Cunosc această teorie. Dar când am scris-o, nu m-am preocupat de ea. Scriitorul lucrează cu metode care sunt opuse celor ale științei. Protagonistul romanului meu este o figură desprinsă din viață. Dar nu aceasta a fost fata care și-a ucis efectiv stăpânii după căderea regimului comunist. Abia acum, când mi-am terminat romanul, am aflat că acest lucru s-a întâmplat cu adevărat. Fata avea, de asemenea, caracterul pe care l-am descris. Am primit o scrisoare de la avocatul ei.

Mi-a dat detalii. Chiar și în detenție, fata a continuat să zâmbească extaziat. Era ca o somnambulă.

Când a fost condamnată la moarte: s-a prăbușit inconștientă în fața judecătorilor. Sentința a fost ulterior comutată la șapte ani de închisoare. Această fată se numea într-adevăr Anna. Ciudat, nu-i așa?

În timpul scrierii romanului, am stat mult timp pe gânduri în legătură cu numele slujnicăi. Apoi am hotărât pe loc că nu puteam să o numesc decât

Anna. Nu, nu mi-am bătut capul cu nicio procedură psihanalitică în timp ce scriam. Arta este naivă. Ești cufundat în viața care se desfășoară în fața ta și nu știi ce încearcă să-ţi spună nici măcar când o vezi în faţa ta. Nu ar trebui să fie programate în prealabil nici romanele, nici poeziile. Literatura programatică este neadecvată.

Sursa: Kosztolányi Dezső: Gyémántgöröngyök, Magyar

Könyvklub, 2001, Budapesta, p. 208.

Dramatizare perfectă

Oricum aș întoarce-o, lucrarea este impecabilă, cu tot ceea ce este bun în ea și cu ceea ce îi lipsește: toate zgura adunată pe parcurs pe care un scriitor mediocru pe un subiect similar o înghesuie inevitabil în romanul său. [...] Există un dramatism desăvârșit al povestirii, o doză magistrală de substrat psihologic și, dincolo de aceste virtuți exemplare, și cel mai important dintre toate, ceva stimulativ, o prospețime aproape parfumată neasemuintă în ceea ce privește descrierea mediului înconjurător și portretizarea oamenilor.

Sursa: Karinthy Frigyes: Az ötvenéves Kosztolányi, Nyugat

1935. április in Kosztolányi Dezső: Édes Anna – Clasicii maturi, Editura Ikon, 1992, p. 6.