1 minute read

Un nume, un titlu: Édes Anna

Știm bine că autorul însuși a creat legenda în jurul propriului roman, contrazicându-și în repetate rânduri sursele, dar într-o retrospectivă din 1931, el semnalează câteva legături fascinante legate de alegerea numelui personajului său principal. Printre altele, el asociază numele cu mana (cerească) și cu mama - este interesant de reținut că în 1933 termenul mamă apare și pe lista lui Kosztolányi a celor mai frumoase zece cuvinte maghiare: „Numele Édes Anna este și el o astfel de halucinație. Mi-a plăcut să o spun, să o scriu. Poate de aceea am putut să o tratez cu atâta dragoste. Am iubit mult timp numele Anna.

Întotdeauna mi-a amintit de mană, pe lângă un mod cochet și foarte feminin de a se exprima. Numele de familie care l-a însoțit instinctiv nu a fost altceva decât o expresie a acestei adorații. Cele două împreună, numele de familie și prenumele, în muzicalitatea lor suavă, îmi aminteau de un alt cuvânt vechi și fatidic: mamă. Acum, că a trecut ceva timp de la scrierea romanului meu, analizez jocul de cuvinte, care m-a fascinat de la început, dar în timp ce lucram nu aveam nicio idee despre obiectul fascinației mele.” O altă sursă foarte importantă a memoriilor, soția sa Ilona Harmos, își amintește în mod similar alegerea numelui Annei: „Anna, numele Anna, zâmbetul obedient, părul șaten șters au rămas din modelul inițial, dar în rest, când a zugrăvit-o, în mintea lui se aflau frumoșii ochi albaștri ai lui Bözsi, vechea doică, cu silueta zveltă, farmecul regiunii Balaton, și poate și inconștiența fetei de la ferma de lângă Subotica, la care se furișase în repetate rânduri în timpul studenției și care plecase din casa lor într-o bună zi, plângând, fără să scoată un cuvânt. (...) Despre Édes Anna, despre numele în sine, el însuși a mărturisit înrudirea cuvintelor mană, anna (= ar da) și mamă”.

Advertisement

Sursa: László Fábián: Az Édes Anna legendárium – Kosztolányi

Dezső regényének elő- és utóélete [Legendariul lui Édes Anna –geneza şi viaţa de apoi a romanului lui Kosztolányi Dezső], 2014.

This article is from: