Recuperarea dimensiunii comunitare a spatiului public urban. Metode de (re)configurare. by Ioana Cojocaru

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM ,,ION MINCU’’ 2020-2021

RECUPERAREA DIMENSIUNII COMUNITARE A SPAȚIULUI PUBLIC URBAN METODE DE (RE)CONFIGURARE

Student | Ioana COJOCARU Îndrumători | conf. dr. arh. Iulian GUDINĂ asist. dr. arh. Irina CALOTĂ

Cuprins

Plan de idei...................................................................................................................2

Introducere...................................................................................................................6 I.1. Argument.................................................................................................................6 I.2. Scop și ipoteze de cercetare.....................................................................................6 I.3. Surse........................................................................................................................7 I.4. Metodologia lucrării................................................................................................9 I.5. Concepte și definiții...............................................................................................10

II.

Spațiul public, spațiu social.......................................................................................12 II.1. Premise | Contextul în care se plasează studiul....................................................12 II.2. Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona și „The European Prize for Urban Public Space”| Studiu de caz: Skanderbeg Square, Tirana...............................16 II.3. Teoria lui Jan Gehl și „Gehl People” | Studiu de caz: Masterplan pentru un sit post-industrial, Copenhaga..........................................................................................23 II.4. Teoria lui William H. Whyte și „Projects for Public Spaces” | Studiu de caz: Bryant Park, New York................................................................................................32 II.5. Sinteză..................................................................................................................42

III.

Introducere în proiectul de diplomă | Situația centrului Madridului...................45 III.1. Despre Madrid....................................................................................................45 III.2. Mișcări locale și regionale de reconfigurare a spațiului public..........................49 III.3. Aplicarea principiilor teoretice în cazul centrului Madridului..........................54

IV.

Concluzii.....................................................................................................................59

Bibliografie.................................................................................................................65

Plan de idei I.

Introducere

I.1.

Argument Lucrarea debutează prin prezentarea scopului pentru care a fost realizat acest studiu, a premiselor și a contextului general în care se plasează acesta și a limitelor în care se înscrie.

I.2.

Scop și ipoteze de cercetare Este exprimată întrebarea de cercetare, al cărei răspuns este căutat și de asemenea, sunt fixate punctele propuse spre atingere.

I.3.

Surse Sunt prezentate succint sursele ce stau la baza lucrării, oferind descrieri scurte lucrărilor de referință.

I.4.

Metodologia lucrării Sunt descrise și argumentate modalitățile de cercetare, ținându-se seama de materialele disponibile, bibliografia de specialitate și studiile de caz aferente teoriei.

I.5.

Concepte și definiții Se definesc o serie de termeni la care lucrarea de față va face referire, termeni din domeniile arhitecturii, urbanismului și sociologiei.

II.

Spațiul public, spațiu social

II.1.

Premise | Contextul în care se plasează studiul Cititorul este introdus în problematica principală a lucrării, acest subcapitol având menirea de a fixa contextul la care se raportează conținutul studiului.

II.2.

Centrul de Cultura Contemporană din Barcelona și „European Prize for Urban Public Space” | Studiu de caz: Skanderbeg Square, Tirana Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona prezintă o serie de proiecte culturale printre care și unul intitulat „Public Spaces”. Acest subcapitol surprinde „lecțiile” învățate de-a lungul a douăzeci de ani de activitate, materializate sub forma unor principii de urmat în vederea obținerii spațiului public civic, la nivelul orașului, prin direcții generale și oportunități de urmărit. Cu privire la premiul , „The European Prize for Urban Public Space”, este prezentat ultimul proiect câștigător (din anul 2018), proiect care este analizat pe baza principiilor enunțate.

II.3.

Teoria lui Jan Gehl și „Gehl People” | Studiu de caz: Masterplan pentru un sit postindustrial, Copenhaga Acest subcapitol surprinde, similar celui anterior, contextul în care, de aceasta dată, Jan Gehl își dezvoltă propriile idei referitoare la tema spațiului public. Acest subcapitol vizează scara cartierului prin analiza modului de configurare a rețelei stradale și a sistemului de spații publice aferente acestuia. Referitor la Gehl People, având de această dată ca teorie de bază cele enunțate de Ian Gehl în lucrările sale, se vor prezenta succint direcțiile de acțiune ale acestei organizații, urmând a fi prezentat și analizat studiul de caz enunțat în titlul subcapitolului.

II.2.

Teoria lui William H. Whyte și „Projects for Public Spaces” | Studiu de caz: Bryant Park, New York În acest subcapitol se prezintă contextul în care William H. Whyte și-a început căutările în vederea obținerii unui spațiu public adecvat și se enumeră și detaliază principiile de apropiere a spațiului public față de utilizator. Acest subcapitol surprinde scara cea mai redusă de cercetare și anume spațiul public punctual (piața, grădina). Cu privire la ,,Projects for Public Spaces”, având în vedere că teoria acestei organizații a dus mai departe ceea ce exprimă Whyte, lucrarea de față va surprinde și aceste adăugiri. Studiul de caz aferent acestui subcapitol aparține PPS (Projects for Public Spaces) și va fi analizat conform principiilor enunțate.

II.5.

Sinteză Subcapitolul final prezintă în mod comparativ metodele descrise în cele trei subcapitole anterioare, conturându-se o idee clară asupra tuturor aspectelor ce determină realizarea unui spațiu public adecvat pentru comunitate. De asemenea, având această imagine cuprinzătoare, se poate contura un răspuns potrivit problematicii inițial enunțate în introducerea capitolului.

III.

Introducere în proiectul de diplomă | Situația centrului Madridului.

III.1. Despre Madrid Se prezintă situația din centrul istoric al Madridului, din punct de vedere al modului de administrare și de configurare a spațiului public. De asemenea, în acest subcapitol se realizează și un studiu demografic în vederea conturării situației generale din punct de vedere social, dar și a profilului utilizatorului spațiului public din această zonă a orașului.

III.2. Mișcări locale de apropiere a spațiului public față de comunitate Se prezintă principalii actori ce au avut și au ca scop readucerea locuitorilor în centru (în urma unei scăderi drastice a acestora în ultimii 50 de ani) și de revendicare a spațiului public pierdut. III.3. Aplicarea principiilor teoretice în cazul centrului Madridului Este descris modul de intervenție propus în cazul Madridului, respectiv în cazul spațiilor publice existente, pe baza teoriei prezentate în capitolul II.

IV.

Concluzii Sunt prezentate concluziile atât la nivel teoretic, cât și aplicat, în cazul orașului Madrid, urmând apoi realizarea unei descrieri în ceea ce privește modalitatea de intervenție la nivelul proiectului de diplomă.

Bibliografie

Introducere

„ Asta pentru că, pe termen lung, viața spațiilor publice este mult mai relevantă și mai interesantă de contemplat decât orice combinație arhitecturală de beton colorat și planuri înclinate.” (Jan Gehl) 1

I.1.

Argument

Spațiul public este (cel puțin parțial) esența unui oraș și, ca atare, s-a aflat mereu în centrul diferitelor studii multidisciplinare, de la științe politice, antropologie, sociologie, geografie la planificare, arhitectură, design și filozofie. 2 Acesta este locul în care se realizează conexiuni interumane, iar modul în care strada, piața, parcul, scuarul sunt configurate și administrate poate determina sau nu înfăptuirea acestora. Lucrarea de față abordează această temă, având ca punct de plecare proiectul de diplomă, proiect care își are amplasamentul în orașul Madrid, în centrul său istoric, unde comunitatea locală este „pe cale de dispariție”. Studiul acestei lucrări se va limita la metodele contemporane de intervenție în spațiul public în vederea apropierii acestuia față de locuitori, prin configurarea și reconfigurarea spațiilor urbane existente. Ca bază teoretică au fost alese trei paliere de cercetare, fiecare având câte un reprezentant și tratând spațiul public la o scară diferită (de la scara mare, a orașului, la scara subansamblurilor componente – precum piețe și grădini). De asemenea, fiecare dintre acestea are aplicabilitate în prezent prin proiecte recente și organizații ce au dus teoria mai departe, în practica de zi cu zi.

I.2.

Scop și ipoteze de cercetare

Scopul lucrării de față este acela de a identifica o serie de metode, principii și direcții de apropiere a spațiului public față de utilizatori (membrii ai comunităților) în teoriile contemporane de arhitectură și urbanism. Această nevoie pleacă de la drasticele schimbări politice, economice, Jan Gehl, Viața între Clădiri. Utilizările spațiului public, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2011, p.22. 2 Bodnar Judit, ,,Reclaiming public space’’, în Urban Studies vol.52(12) Central European University, Ungaria, 2015, p.2090, DOI:10.1177/0042098015583626. 1

sociale și nu numai, cu care s-a confruntat societatea în ultimii cincizeci de ani, schimbări care au modificat și alterat calitatea spațiilor publice urbane, acestea din urmă influențând la rândul lor calitatea vieții în general. Miza lucrării constă în găsirea unui răspuns potrivit pentru situația centrului orașului Madrid (Spania), unde spațiul public este intens supus unui proces de semiprivatizare ca urmare a turismului excesiv și de alterare a calității elementelor de cadru urban ce ar putea susține socializarea, subiectul în discuție reprezentând o actualitate dezbătută de către locuitorii din ce în ce mai puțini ai centrului. Principala întrebare la care se va încerca găsirea unui răspuns este: ,,Care sunt metodele prin care spațiul public poate fi recăpătat și reapropiat față de comunitate în societatea contemporană?’’ Pentru a oferi un răspuns cât mai cuprinzător, studiul urmărește să evidențieze specificul centrului orașului occidental ,,turistic’’, în vederea căutării de răspunsuri la probleme punctuale. Lucrarea a fost structurată astfel încât, după o prezentare succintă a problematicii identificate, să se axeze pe revizitarea unor teorii de configurare a spațiului public (teorii din ultimii cincizeci de ani) și mai apoi pe identificarea principiilor care ar putea fi implementate în zilele noastre. Bazându-se pe această investigație teoretică, lucrarea abordează, în continuare, situația (specifică) a centrului Madridului și a modului în care se poate interveni într-un caz concret. Proiectul de diplomă3, din care acest studiu face parte, are ca scop crearea unor spații publice de dimensiuni reduse și a unui centru comunitar pentru un cartier din zona centrală a Madridului, cartier care este supus unei depopulări masive.

I.3.

Surse

Principalele surse ale acestui studiu sunt reprezentate de lucrările de specialitate aferente fiecărei teorii în parte și de o serie de articole ce determină contextul actual în care tema lucrării se încadrează. Acestea au fost alese în concordanță cu nevoile argumentative considerate necesare în vederea clarificării temei. Fiecare dintre acestea se axează pe rezolvarea problemelor spațiului public, de la scară mare, la scară mică, fiind reprezentative pentru practica de zi cu zi, prin proiectele și acțiunile întreprinse în prezent. Am ales aceste surse și implicit aceste teorii, 3

Proiect cu tilul Nucleu comunitar în „El Barrio de las Letras”, Madrid.

deoarece discută problematica spațiului public într-o manieră contemporană (chiar dacă două dintre acestea își au bazele în anii 1970, ele sunt readuse în actualitate de organizațiile ce le aplică principiile în prezent), la diferite scări ale orașului (de la mare la mic), acest lucru oferind o viziune de ansamblu asupra direcțiilor de acțiune, dar și a rezolvărilor punctuale și a modului de lucru la scară mică. La baza capitolului II.1. stau o serie de conferințe și de articole de specialitate, pe teme ce abordează factorii ce influențează negativ calitatea spațiului public. Dintre acestea au fost extrase atât informații legate de problematică, cât și de posibile răspunsuri, acestea fiind oferite de către autorii lucrărilor în discuție. La baza primei teorii descrise (Capitolul II.2) , stă lucrarea „Polis. 7 Lessons from the European Prize for Urban Public Space” realizată de către Centrul de Cultură Contemporană al Barcelonei (CCCB), al cărei autor principal este Judit Carrera. Lucrarea prezintă șapte lecții de urmat în vederea îmbunătățirii spațiilor publice la nivelul întregului oraș, alături de direcții și oportunități de urmărit. Această lucrare a fost aleasă, deoarece prezintă situații actuale cu care se confruntă orașele, și modalități de remediere și de îmbunătățire, având ca suport proiectele selectate pentru premiul bienal oferit de către organizație. De asemenea, sunt folosite și o serie de articole consultate pe site-ul CCCB, și care sunt menite a susține argumentele discutate. Referitor la cea de-a doua teorie (Capitolul II.3), cartea lui Ian Gehl, Viața între clădiri. Utilizările spațiului public reprezintă sursa principală a informațiilor, aceasta prezentând bazele teoretice ale modului de abordare în ceea ce privește rețeaua stradală și sistemul de spații publice pe care le conține un cartier/oraș. Aceasta furnizează o metodologie de analiză a spațiului social prin cartarea și înregistrarea tipurilor de activități, precum și o descriere a mijloacelor de proiectare în vederea obținerii anumitor rezultate sociale căutate în prealabil. De asemenea, au mai fost utilizate și alte lucrări reprezentative ale lui Ian Gehl, care prezintă metoda de lucru a acestuia și anumite revizuiri contemporane la volumul inițial enunțat. În ceea ce privește cel de-al treilea subcapitol teoretic (Capitolul II.4), principala lucrare de referință este The Social Life of Small Urban Spaces scrisă de către William H. Whyte, având ca subiect obținerea unui spațiu public de succes prin compunerea armonioasă a unei serii de elemente și a unei bune relaționării cu contextul (cu strada, cu funcțiunile adiacente). Aceasta 8

reprezintă scara cea mai mică a studiului și anume modul de configurare al spațiilor în cadrul unor piețe/grădini (spații publice punctuale). De asemenea, filmul cu același titlu a reprezentat o altă sursă importantă pentru studiul de față, dat fiind faptul că, în cadrul lui, explicarea conceptelor și a principiilor a fost realizată într-un mod mai sugestiv, din punct de vedere vizual. La baza capitolului III au stat o serie de articole expuse în literatura de specialitate, ce tratează, în principal, orașul Madrid și care se referă la reformele și modul de abordare al orașului în prezent. Au fost alese lucrări care să prezinte într-un mod cât mai obiectiv (bazat pe cifre) situația spațiilor publice din centru și mai apoi a modului în care se acționează în prezent în vederea remedierii situației.

I.4.

Metodologia lucrării

Pentru o înțelegere cât mai bună a subiectului și pentru formularea unei idei cuprizătoare în ceea ce privește configurarea corectă a spațiilor publice am recurs la următoarele metode de cercetare: 1. Analiza unor texte teoretice, care conturează problematica spațiului public în societatea contemporană; texte care privesc subiectul în discuție din diferite puncte de vedere și care au repercusiuni directe asupra modului în care se poate acționa în prezent; 2. Vizionarea și analiza unor prelegeri pe teme ce urmăresc subiectul în discuție; 3. Vizionarea și analiza filmului de arhitectură; 4. Citarea unor pasaje din lucrări teoretice; 5. Analiza și prezentarea studiilor de caz aferente fiecărei teorii în parte, pentru a clarifica modul de punere în practică al acestora. Logica compunerii cercetării de față a pornit în primul rând, de la necesitatea exprimării problematicii aferente spațiului public ca spațiu social, la nivelul mediului urban prin identificarea și detalierea acelor factori care favorizează declinul spațiului public. Cercetarea continuă prin prezentarea și analizarea celor trei teorii, la cele trei scări diferite de referință, pentru a formula în final, un set de principii și metode de intervenție, specifice mediului urban, în general. Pentru situația orașului Madrid, lucrarea mizează să identifice acele aspecte ce 9

contribuie la degradarea spațiului public (fizic și moral), direcțiile de acțiune generale prezentate în capitolul anterior, fiind aplicate în cazul orașului în discuție și implicit și asupra proiectului de diplomă.

I.3.

Concepte și definiții

Comunitate, Spațiu social, Spațiu urban, Spațiu public, Oraș „marcă” Comunitate = În accepțiune contemporană, o adunare de oameni devine comunitate în momentul în care se identifică cu un set comun de caracteristici sau cauze, chiar daca există elemente considerabile de diversitate precum vârsta, sexul, localizarea, rolul social etc. Deși compoziția este diversă, membrii unei comunități se pot considera aparținători ai acesteia când împărtășesc o caracteristică/valoare comună îndeajuns de puternică. Comunitatea nu poate fi pusă în aplicare, ci trebuie să reiasă din dorința de a aparține, care poate fi într-adevăr potențată sau descurajată de factorii externi. Comunitatea împarte deseori un spațiu geografic comun, dar nu este obligatoriu. 4 Spațiu social = Ansamblul inter-relațiilor sociale spațializate sau virtuale.5 Spațiu urban = Fără a impune criterii estetice, spațiul urban (public) este spațiul neconstruit dintre clădiri (spațiu exterior, neprotejat împotriva intemperiilor).6 Spațiu public = Lumea însăși (pentru că aparține tuturor), tot ceea ce poate fi văzut și auzit de toți. Spațiul public ca lume comună ne strânge pe toți laolaltă și totuși ne împiedică „să cădem unii peste alții”. 7 = Spațiul care aparține tuturor și nimănui în particular. Spațiile publice de obicei sunt încărcate cu valori democratice, unde diferitele grupuri pot deveni vocale, își pot cere drepturile, dar unde au loc și schimburile de idei și opinii. 8 4

Bernard McKenna, What is this thing called community? A communication perspective, The Universty of Queensland, Brisbane, 2014. 5 Cezar Lăzărescu, Urbanismul în România. București, Editura Tehnică, 1977. 6 Rob Krier, Urban Space, Academy Editors, Londra, 1979, p.15. 7 Hannah Arendt, Condiția Umană, traducere de Claudiu Vereș și Gabriel Chindea, Editura Idea Design&Print, Cluj, 2007, pp.67-71.

Oraș „marcă” = orașul care a devenit un brand, un produs, care a pornit de la promovarea valorilor culturale, comunitare și de apartenență la spațiul urban, dar care a provocat turismul de masă și în final „vânzarea” orașului către această industrie. 9

Roger Caves, Encyclopedia of the City, Routledge Editors,Londra, 2005, p. 549. Marina Garces, ,,Unbranding Barcelona’’, conferință realizată în cadrul programului ,,Public Spaces’’ al CCCB (Centrul de Cultură Contemporană Barcelona), 2014, https://www.publicspace.org/en/lectures/-/event/unbrandingbarcelona , accesat la 15.03.2021. 9

II.

Spațiul public, spațiu social

II.1.

Premise | Contextul în care se plasează studiul

Orașul ca sistem deschis și dinamic este influențat în permanență de sfera politicului, a economicului, de avansul tehnologic etc., iar schimbările din ce în ce mai rapide și mai puțin cizelate din aceste domenii provoacă la rândul lor schimbări la nivelul structurii urbane, și, în principal, a celei a orașelor dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Societatea contemporană se confruntă cu un fenomen de „dezrădăcinare” și de pierdere a valorilor, omul nemaiaparținând „lumii” în care trăiește, astfel că, cel puțin la nivelul mediului urban, dinamica vieții private și a celei publice tinde să încline balanța spre cea dintâi. „Nu înstrăinarea de sine, cum credea Marx, ci înstrăinarea de lume a constituit semnul distinctiv al epocii moderne”10 În continuare se va încerca o cât mai clară stabilire a contextului la care se raportează spațiul public urban (cu accent pe situația centrelor orașelor „marcă”), pentru a identifica problemele și mai apoi pentru a formula soluții cât mai adecvate. Spațiul public are atât un caracter social, cât și unul politic, ambele laturi ale sale existând concomitent. Ca spațiu social, acesta funcționează bazându-se pe faptul că facilitează crearea de noi conexiuni între indivizi, care, în timp, pot evolua în relații apropiate (relații care se consolidează prin împărtășirea unor valori comune) și mai apoi în crearea și susținerea unei comunități. 11 Funcția politică (agora) se manifestă prin adunarea tuturor cetățenilor, oameni din categorii sociale diferite (membrii ai mai multor comunități și nu numai) în același spațiu, aceast fapt reprezentând practica democratică în sine. În lipsa acestei funcții, se pierde o parte din caracterul uman, prin diminuarea comunicării și a deliberării. 12 Deși se stânjenesc reciproc, cele două laturi coexistă, diversitatea nefiind neaparat favorabilă comunităților închise. Astfel, spațiul Hannah Arendt, Condiția Umană, traducere de Claudiu Vereș și Gabriel Chindea, Editura Idea Design&Print, Cluj, 2007, p.328. 11 Bodnar Judit, ,,Reclaiming public space’’, în Urban Studies vol.52(12) Central European University, Ungaria, 2015, p.2097, DOI:10.1177/0042098015583626. 12 Guy Standing, ,,Democracy is public space at its richest’’, interviu realizat în cadrul programului ,,Public Spaces’’ al CCCB (Centrul de Cultură Contemporană Barcelona), 2015. https://www.publicspace.org/en/multimedia/-/post/democracy-is-public-space-at-its-richest, accesat la 01.04.2021. 10

public prezintă acest conflict dintre diversitate și încercările de omogenitate socială, conflict care parcuge întreaga istorie a sa.13 Cu toate acestea, ele nu pot exista una fără de cealaltă, în lipsa șansei de a interacționa cu un nou individ, fie el de aceaeși seamă cu propria persoană sau total diferit,

nu se pot realiza legături nici între oamenii cu valori similare. 14

Procesele de

comercializare și privatizare la care au fost supuse spațiile publice în ultimii douăzeci de ani au fost identificate ca fiind cele două tendințe principale care au condus și conduc în continuare la declinul spațiului public, acesta pierzându-și în principal latura politică respectiv diversitatea, și implicit afectând-o și pe cea socială prin diminiuarea contactelor ce pot apărea între persoane.15 Politica de neoliberalizare în genere presupune o intervenție minimă a statului în domeniul economic, adică încurajarea pieței libere și dezvoltarea organică a economiei (fără influența statului în funcționarea pieței). 16 După cum afirmă Rowe (1997), revitalizarea economică poate conduce simultan la devitalizarea socială, astfel că această politică, în lipsa unor reglementări exacte ce ar trebui să separe clar limitele în care se pot extinde comercianții în spațiul public poate conduce - și a și condus - la anularea aproape integrală a acestuia.17 Un alt factor ce conduce la declinul spațiului public, atât prin potențarea comercializării și a privatizării acestuia, cât și prin presiuni de natură socială și economică este turismul de masă și mai exact „overtourism”-ul (turismul excesiv). Organizația Mondială a Turismului (OMT) definește termenul de „overtourism” ca fiind „ impactul turismului asupra unei destinații anume sau părti ale acesteia, care influențează excesiv calitatea vieții cetățenilor ei și/sau calitatea experiențelor vizitatorilor într-un mod negativ”.18 Principalele consecințe pe care turismul excesiv le are asupra destinațiilor gazdă sunt: supraaglomerarea, lipsa serviciilor pentru rezidenți, dat fiind faptul că facilitățile destinate turiștilor sunt mai profitabile, creșterea prețurilor produselor, serviciilor dar și a chiriilor, acest fapt conducând la depopulări în masă, lipsa locurilor de muncă (în afara pieței turismului) și inconvenientul unui oraș care a fost transformat

Bodnar Judit, ,,Reclaiming public space’’, în Urban Studies vol.52(12) Central European University, Ungaria, 2015, p.2097, DOI:10.1177/0042098015583626. 14 Ibidem. 15 Idem, p.2095. 16 Ștefan Zeletin, Neoliberalismul, Editura Ziua, București, 2005, p.66. 17 Bodnar Judit, ,,Reclaiming public space’’, în Urban Studies vol.52(12) Central European University, Ungaria, 2015, p.2096, DOI:10.1177/0042098015583626. 18 World Tourism Organization, ,, ‘Overtourism’? Understanding and Managing Urban Tourism Growth beyond Perceptions’’, p.3, DOI: 10.18111/9789284420070. 13

într-o monocultură turistică, în cazurile extreme (Veneția, de exemplu).19 Acest proces influențează evident structura urbană și socială a orașului, transformând rând pe rând structurile comerciale și rezidențiale, adaptându-le solicitărilor turismului, sporind și mai mult posibilele fricțiuni și conflicte între vizitatori și rezidenți.

Astfel, spațiul public este și el transformat la

rândul lui, adaptându-se tot mai mult acestei industrii și răspunzând din ce în ce mai puțin nevoilor comunităților locale, care în lipsa acestuia încetează a se mai forma, a se mai consolida, transformând orașul (sau respectiva zonă din oraș) într-un loc neprielnic locuirii. În ceea ce privește soluționarea acestei probleme la nivelul orașelor devenite „marcă” sau „brand”, filozofii Xavier Antich și Marina Garces, afirmă faptul că schimbarea trebuie să vină din interiorul orașului și din modul în care asta este constituit. „Turismul nu degradează orașul. Este orașul cel care se degradează pe sine cand este planificat în vederea atragerii turiștilor.”21 În conferința sa, Marina Garces afirmă faptul că prin reapropierea și reconfigurarea spațiului public ca spațiu comun (al comunității) se poate ajunge la o viață „decentă”22, iar Xavier Antich propune ca deciziile administrative legate de spațiul public să fie luate cu participarea comunității și cu implicarea științelor umane în modelarea noilor politici. 23 Referitor tot la dinamica populației, un alt factor ce contribuie la degradarea spațiului public îl reprezintă procentul din ce în ce mai mare de imigranți neasimilați în comunitate, ca urmare a diferențelor de cultură, situație accentuată și de politicile locale și mass media prin stereotiparea acestor persoane. Astfel, spațiile publice urbane ocupate frecvent de aceste populații străine

Dario Bertocchi și Francesco Visentin,,,The Overwhelmed City: Physical and Social Over-Capacities of Global Tourism in Venice’’, în Sustainability, 2019, p.12. 20 Idem, p.13. 21 Xavier Antich,,,Tourism, City and Identity’’, conferință realizată în cadrul programului ,,Public Spaces’’ al CCCB (Centrul de Cultură Contemporană Barcelona), 2015. https://www.publicspace.org/en/lectures/-/event/tourism-city-and-identity, accesat la 25.03.2021. 22 Marina Garces, ,,Unbranding Barcelona’’, conferință realizată în cadrul programului ,,Public Spaces’’ al CCCB (Centrul de Cultură Contemporană Barcelona), 2014. https://www.publicspace.org/en/lectures/-/event/unbranding-barcelona , accesat la 15.03.2021. 23 Xavier Antich,,,Tourism, City and Identity’’, conferință realizată în cadrul programului ,,Public Spaces’’ al CCCB (Centrul de Cultură Contemporană Barcelona), 2015. https://www.publicspace.org/en/lectures/-/event/tourism-city-and-identity, accesat la 25.03.2021. 19

„stigmatizate” creează rezidentului indigen atmosfera de „panică morală”, făcându-l să evite acel loc. 24 De asemenea, un alt actor important pentru declinul spațiului public îl joacă infrastructura rutieră, care acaparează spațiul urban, îl sufocă și îl poluează. În ultimii 30 de ani, în multe dintre orașele Europei de Vest (Barcelona, Starsbourg, Lyon, Freiburg, Copenhaga etc.), dar și pe alte continente (Portland [SUA], Curitiba [Brazilia], Melbourne [Australia]) au fost gândite și implementate măsuri ce limitează accesul mașinilor în centru, sau reconfigurează intersecții în vederea recâștigării spațiului destinat pietonului, observându-se o creștere impresionantă a volumului de activități destinate omului în spațiile publice îmbunătățite.25 Cu toate acestea, există orașe, în care modul de gestionare al traficului le transformă în „orașe invadate” de acesta, într-o asemenea măsură încât pietonii și viață publică se chinuie să supraviețuiască (Napoli, Londra, în trecut Madrid).26 În cazuri și mai extreme, traficul ajunge să elimine complet mersul pe jos și spațiul public, iar viața publică, în sine, devine inexistentă (situația multor orașe din America de Nord).27 Ținând cont de toate acestea, studiul următoarelor teorii va sta la baza conturării unei idei cuprinzătoare asupra modului în care se poate acționa realist în perioada contemporană, în vederea redobândirii orașului, prin redobândirea spațiului public pentru locuitorii săi. Plecând de la scara orașului și apropiindu-se de scara omului, lucrarea va surprinde o serie de principii ce contribuie la creionarea unei direcții în ceea ce privește modul de lucru cu spațiul public în orașele contemporane.

Adriano Cancellieri, Elena Ostanel, ,,The struggle for public space’’, în City, vol.19, 2015. DOI: 10.1080/13604813.2015.1051740. 25 ,,Winning Back the Public Spaces”, articol în cadrul programului ,,Public Spaces’’ al CCCB (Centrul de Cultură Contemporană Barcelona), 2004, https://www.publicspace.org/multimedia/-/post/winning-back-the-public-spaces, accesat la 30.03.2021. 26 Ibidem. 27 Ibidem. 24

II.2. Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona și „ The European Prize for Urban Public Space” | Studiu de caz: Skanderbeg Square, Tirana Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona - „Public Spaces” În cadrul Centrului de Cultură Contemporană al Barcelonei există programul intitulat „Public Spaces”, program care activează din anul 2000 și care de-a lungul acestei perioade de timp a organizat conferințe și expoziții pe teme de actualitate în domeniul urbanismului, arhitecturii și filozofiei, a promovat proiecte și direcții de acțiune în Europa în vederea recâștigării spațiului public pentru pieton, iar prin „ The European Prize for Urban Public Space” a marcat valorile și aspirațiile promovate.28 Până la acest moment, echipa formată din specialiști din toată Europa a întocmit o serie de lucrări scrise și a formulat direcții contemporane de acțiune, organizate sub forma a șapte lecții (2012, reluate și în următorii doi ani) căreia i s-a adăugat încă una suplimentară în 2015. Cele 35 de lucrări câștigătoare ale primelor șapte ediții ale Premiului constituie un indicator al calității democratice a spațiului public european, toate confirmând aspectul social și dimensiunea politică care pătrund în oraș și care sunt bine reprezentate de termenul grecesc polis (=oraș, cetățenie, corpul cetățenilor).29 Principiile de urmează a fi enunțate privesc orașul ca ansamblu și vizează oportunități de intervenție la nivelul acestuia. 1. Periferia – negocierea limitelor Ținând sema de faptul că orașele contemporane și-au pierdut abilitatea de a se limita pe sine (de a-și limita creșterea), zona de periferie a acestora ajunge să fie un spațiu al nimănui ce face trecerea la mediul antropic la cel natural, într-un mod necontrolat. Această lecție presupune luarea în seamă a acestei zone reziduale a orașului ca posibilă resursă pentru dezvoltarea spațiilor publice de tipul parcurilor și grădinilor periurbane, „țesând” marginile ariei construite și invitând oamenii să viziteze periferia, încluzându-o în harta mentală30 a orașului cunoscut.31 Judit Carrera, ,,Foreword’’ în In Favor of Public Space: Ten years of the European Prize for Urban Public Space, p.11, https://issuu.com/actar/docs/publicspace?mode=a_p , accesat la 31.03.2021. 29 Judit Carrera, POLIS. 7 Lessons from the European Prize for Urban Public Space [2000-2012], Centrul Contemporan de Cultură al Barcelonei (CCCB), Barcelona, 2012. 30 Noțiune introdusă de Kevin Lynch în The Image of the City, care presupune o rețea de căi, margini, cartiere, noduri și repere, toate împreună constituind reprezentarea mentală a orașului pentru fiecare individ în parte. 28

2. Mixitatea Modernitatea a abordat orașul într-un mod excesiv de funcționalist, ambele inițiative, și cea privată și cea publică având tendința de a fragmenta țesutul urban, concentrându-se pe crearea de zone specializate, slab conectate între ele. „Compartimentarea” locuirii, afacerilor și a spațiilor de agrement a generat atât peisaje monotone, neplăcute privirii și clișeice, cât și segregare spațială, o mobilitate redusă, cauzând inevitabil și excluderea socială. Mixitatea este o valoare ce trebuie recuperată, astfel încât diversitatea socială să redevină un atu a orașului. Acest lucru se poate realiza din transformări urbane ce combină funcțiunile, tipologiile și schimbă ambientul într-unul dinamic, cu atribute de centralitate. Se propune introducerea spațiilor publice și a funcțiunilor adiacente lui (funcțiuni publice) în zone în care această latură nu a fost dezvoltată prea mult. 32 3. Spațiile goale Spațiile goale (lipsite de funcțiune) abundă în interiorul orașului. Ele există ca urmare a diferitelor procese precum dezindustrializarea, creșterea traficului, daune de război, neterminarea proiectelor etc. Oricare ar fi cazul, acestea reprezintă excepții involuntare, lipsite de utilizare și sens, goliciunea lor fiind cea care însăși oferă ocazia de a recupera aceste lacune urbane, de a le da sens. Acestea pot reprezenta oportunități de introducere a noi poli de activitate, golul anterior fiind „sărbătorit” prin atribuirea unor valori publice, adresate întregului oraș. 33 4. Frontul la apă Beneficiul de a avea front la apă al unor orașe trebuie valorificat, faleza reprezentând mai mult decât poarta comercială și culturală sau un simplu spațiu de agrement. Este de asemenea, o fațadă prin intermediul căreia orașul de remarcă pe sine, fața care-i oferă identitate. Totodată, relația unui oraș cu „apa sa” este de multe ori conflictuală. Portul și plajele au oscilat de-a lungul Francesc Seres, ,,Peripheries” în POLIS. 7 Lessons from the European Prize for Urban Public Space [2000-2012], de Judit Carrera, Centrul Contemporan de Cultură al Barcelonei (CCCB), Barcelona, 2012, p.7. https://issuu.com/actar/docs/publicspace?mode=a_p , accesat la 31.03.2021. 32 Oliver Mongin, ,,Complexity” în POLIS. 7 Lessons from the European Prize for Urban Public Space [20002012], de Judit Carrera, Centrul Contemporan de Cultură al Barcelonei (CCCB), Barcelona, 2012, p.19. https://issuu.com/actar/docs/publicspace?mode=a_p , accesat la 31.03.2021. 33 ,,Bestowing content” în POLIS. 7 Lessons from the European Prize for Urban Public Space [2000-2012], de Judit Carrera, Centrul Contemporan de Cultură al Barcelonei (CCCB), Barcelona, 2012, p.31. https://issuu.com/actar/docs/publicspace?mode=a_p , accesat la 31.03.2021. 31

timpului între a fi marginalizate sau a fi într-adevăr prețuite. Problemele recurente pe care diferitele orașe le au în relația cu apa includ poluarea infrastructurii portuare, efervescența dezvoltărilor imobiliare și supra-aglomerarea în urma turismului de masă. Oricare ar fi situația, deschiderea către o apă ar trebui să reprezinte în primul rând o oportunitate de dezvoltare, de recuperare a spațiilor pierdute în favoarea orașului. 34 5. Mobilitatea Orașul este al acelora ce se pot mișca în jurul și prin el, iar epoca automobilului a împins excesiv granițele acestuia, conducând la sufocarea și oprirea în timp a centrelor istorice, moștenite din vremurile când pietonii încă stăpâneau străzile. Lipsa de sens a mobilității din multe dintre orașele contemporane pune în pericol resursele generațiilor viitoare, ce vor „beneficia” de o lume din ce în ce mai puțin locuibilă. Sunt necesare lucrări de restructurare ale traficului auto, de restricționare a sa în locurile cu potențial public, pentru a reda mobilitatea pietonului în spațiul său.35 6. Memoria Memoria colectivă este un factor important în viața unui oraș, acesta fiind împărțit nu numai de contemporani ci și de predecesorii și succesorii acestora. Avantajul acesteia este că fiecare generație pornește dintr-un punct privilegiat, avansat, orașul fiindu-le „predat” de înaintașii lor. Totuși, acesta vine atât cu părțile pozitive cât și cu cele negative, toate experiențele prin care acesta a trecut compunând palimpsestul urban. Direcția sănătoasă spre care orașul ar trebui să se îndrepte în ceea ce privește patrimoniul său este atât de evitare a nostalgiei, cât și a tabulei rasa, reamintind valori ale trecutul care ar putea reprezenta lecții pertinente pentru prezent, acest lucru răsfrângându-se și asupra spațiilor publice, care în timp și-au pierdut calitățile, dar care au un trecut posibil de reînviat.36 Adam Kovacsics, ,,Facing fronts” în POLIS. 7 Lessons from the European Prize for Urban Public Space [20002012], de Judit Carrera, Centrul Contemporan de Cultură al Barcelonei (CCCB), Barcelona, 2012, p.43. https://issuu.com/actar/docs/publicspace?mode=a_p , accesat la 31.03.2021. 35 ,,Sharing movement” în POLIS. 7 Lessons from the European Prize for Urban Public Space [2000-2012], de Judit Carrera, Centrul Contemporan de Cultură al Barcelonei (CCCB), Barcelona, 2012, p.43. https://issuu.com/actar/docs/publicspace?mode=a_p , accesat la 31.03.2021. 36 ,,Overlapping senses” în POLIS. 7 Lessons from the European Prize for Urban Public Space [2000-2012], de Judit Carrera, Centrul Contemporan de Cultură al Barcelonei (CCCB), Barcelona, 2012, p.43. https://issuu.com/actar/docs/publicspace?mode=a_p , accesat la 31.03.2021. 34

Democrația

Spațiul public este un spațiu al democrației prin excelență, trăgându-și una dintr cele mai puternice însemnătăți din agora grecească, reprezentând de fapt locul comun, al tuturor cetățenilor.37 Direcția spre care se îndreaptă societatea contemporană indică însă, o înstrainare față de „cele comune”,38 ca urmare a unei administrații slabe, neglijente și ineficiente, dar și ca urmare a înstrăinării cetățenilor, a indiferenței și a individualismului din ce în ce mai pronunțat. Spațiul public trebuie să insufle sentimentul de apartenență prin implicarea activă a rezidenților în configurarea și întreținerea sa, proiectarea paticipativă a spațiului public făcându-i pe oameni să se atașeze de locul respectiv.39 8. Comerțul Încă de la începuturi, între spațiul comercial (marketplace) și cel comun (agora) a existat o tensiune, precum și o presiune a celui dintai asupra celui de-al doilea. În prezent, spațiul comercial a ajuns să-l acapareze pe cel comun din diverse motive. Însă, însemnătatea spațiului comercial premodern presupunea implicarea cetățenilor în ambele părți ale „tarabei” (ei erau atât vânzători, cât și cumpărători). Epoca contemporană a presupus privatizarea spațiului comercial deținut de comunitate prin supermarket-uri, companii multinaționale, alterând și această latură a spațiului public. Conform paradoxului lui Lauderdale (invocat de Guy Standing în interviul acordat CCCB) pe măsură ce piața crește, bogățiile private cresc, pe când averea publică se diminuează, iar dacă se permite ca piețele să devină prea dominante, cresc atât inegalitatea, cât și nesiguranțele cetățenilor care trebuie să supraviețuiască în acel spațiu comun, distrus și acaparat de o piață înstrăinată.40 Astfel, ceea ce propune această „lecție” este controlul asupra raportului între spațiul dat comercialului și spațiul dat „politicului”, agorei, precum și încurajarea comercianților locali, care ar putea să redea autenticitatea locului. Guy Standing, ,,Democracy is public space at its richest’’, interviu realizat în cadrul programului ,,Public Spaces’’ al CCCB (Centrul de Cultură Contemporană Barcelona), 2015. https://www.publicspace.org/en/multimedia/-/post/democracy-is-public-space-at-its-richest, accesat la 01.04.2021. 38 Ibidem. 39 ,,Being Together” în POLIS. 7 Lessons from the European Prize for Urban Public Space [2000-2012], de Judit Carrera, Centrul Contemporan de Cultură al Barcelonei (CCCB), Barcelona, 2012, p.43. https://issuu.com/actar/docs/publicspace?mode=a_p , accesat la 31.03.2021. 40 Guy Standing, ,,Democracy is public space at its richest’’, interviu realizat în cadrul programului ,,Public Spaces’’ al CCCB (Centrul de Cultură Contemporană Barcelona), 2015. https://www.publicspace.org/en/multimedia/-/post/democracy-is-public-space-at-its-richest, accesat la 01.04.2021. 37

În epilogul celei mai noi publicații a proiectului „Public Spaces” al CCCB, Zygmunt Bauman afirmă că nu există nicio garanție a succesului deplin și final al spațiilor publice și cu atât mai puțin a efectelor instantanee și imediat tangibile ale calităților lor. În lumina acestei situații dificile și a acestor perspective, inițiativa CCCB de a monitoriza soarta spațiilor publice și investigarea completă a potențialului lor de dezvoltare capătă o importantă semnificație, precum și aducerea rezultatelor cercetării lor oamenilor, al căror viitor depinde de povestea continuă a spațiilor publice, adică nouă tuturor.41

European Prize for Urban Public Space Premiul european pentru spațiul public urban este o competiție bienală organizată cu scopul de a recunoaște și de a face cunoscute o serie de lucrări, în vederea creării, recuperării și îmbunătățirii spațiilor publice din orașele europene. După expoziția CCCB „Reconquista Europei” (1999), s-a decis înființarea unui observator permanent al orașelor europene, iar rezultatul acestor observații se materializează prin acordarea acestui premiu proiectelor care se remarcă prin excelență (de la proiecte de amenajare urbană de mari dimensiuni, la ceea ce numesc, chirurgie urbană, adică intervenții de mici dimensiuni).42

Zygmunt Bauman, ,,Epilog” în Europe City: Lessons from the European Prize for Urban Public Space [20002014], de Judit Carrera, Centrul Contemporan de Cultură al Barcelonei, Barcelona, 2015. https://www.publicspace.org/publications/-/event/new-book-on-experience-gained-from-the-prize, accesat la 01.04.2021. 42 https://www.publicspace.org/about-the-prize , accesat la 31.03.2021. 41

Skanderbeg Square, Tirana (2017) Autorii acestui proiect sunt 51N4E. Situație inițială: Piața Skanderbeg reprezintă reperul principal al Tiranei și locul simbolic la nivelul întregii țări, având o istorie complexă în secolul al XX-lea. Aceasta a rezultat în urma unui plan de regenerare urbană în stil neo-renascentist (1939), când Albania a fost ocupată de Italia fascistă. Piața a ajuns în timp să fie folosită pentru trafic și parcare, devenind o zonă goală în orașul dens populat și prost planificat, care crește în jurul său de zeci de ani, așa cum a fost catalogat de către câștigătorii premiului. Skanderbeg Square este bordată de o serie de clădiri monumentale și cu funcțiuni reprezentative (Muzeul Național de Istorie, Hotelul Internațional, Palatul Culturii etc.)43 Proiectul: Finalizate în 2017, modificările adoptate au transformat Piața Skanderbeg într-un spațiu public de peste zece hectare exclusiv pentru uz pietonal.44 Acesteia i-a fost redat statutul de piață în adevăratul sens al cuvântului. 45 În centrul pieței există o esplanadă liberă, de aproape 40.000 de metri pătrați. În loc să fie plană, esplanada are forma unei piramide cu patru fețe, cu o pantă de 2,5% și o înălțime de doi metri la vârful său. O fântână plasată în partea de sus lasă apa să se scurgă pe părțile laterale, scoțând astfel în evidență culorile pavajului de tip mozaic, realizat din pietre din toată Albania. Absența unei fațade continue pentru a delimita circumferința esplanadei a fost acum compensată prin introducerea unei fâșii verzi care înconjoară piața sub forma a douăsprezece grădini. Parterele clădirilor sunt folosite, și acum se laudă cu spații exterioare semi-publice într-o tranziție treptată de la spațiul interior la spațiul public care este deschis tuturor. Adăugările mici, cum ar fi structurile de lemn și piesele de mobilier stradal mobil sunt destiante spre a fi folosite de către oameni, după cum consideră potrivit.46

https://www.publicspace.org/en/works/-/project/k056-skanderbeg-square, accesat la 02.04.2021. Acest lucru atinge principiile ,,Democrația’’ și ,,Mobilitatea” descrise mai sus în cele opt lecții ale CCCB (vezi mai sus) 45 Sunt luate în considerare principiile ,,Spațiile Goale” și ,,Memoria”, descrise, de asemenea, în cele opt lecții ale CCCB. 46 https://www.publicspace.org/en/works/-/project/k056-skanderbeg-square, accesat la 02.04.2021. 44

Situație actuală: Albania nu a dezvoltat încă o tradiție pentru atenția sistematică a spațiului public și, având în vedere relativa sa lipsă de resurse, este încă departe de atingerea standardelor europene în acest sens. Cu toate acestea, spațiul public al Tiranei (piața Skanderbeg) tinde să fie utilizat intens, spontan și informal. Acum spațiul are o gamă largă de utilizări diferite, de la rugăciunile de dimineață până la concertele de seară. Este folosit inclusiv ca o piață ocazională47 pentru fermierii locali. 48

Fig.1 - Piața Skanderbeg - situație inițială

Fig.2 - Piața Skanderbeg – situație actuală

Se remarcă implementarea lecției CCCB, ,,Comerțul” și anume a încurajării comercializării de produse locale, sporind sentimentul de apartenență și de autenticitate al locului (vezi mai sus). 48 https://www.publicspace.org/en/works/-/project/k056-skanderbeg-square, accesat la 02.04.2021. 47

II.3. Teoria lui Jan Gehl și „Gehl People” | Studiu de caz: Masterplan pentru un sit postindustrial, Copenhaga Ian Gehl Ian Gehl, originar din Danemarca, este un arhitect care și-a început studiul asupra spațiilor publice în 1965 în Italia, observând „bunele practici” pe care modul de construire italian le deține. 49 De-a lungul timpului, acesta și-a exprimat propria poziție referitoare la modul de configurare al spațiului public și a metodelor de studiere a acestuia în vederea oferiri unui răspuns cât mai orientat către comunitate și om. Teoria lui Ian Gehl este realizată la o scară medie, vizând în mare parte modul de configurare al spațiilor publice la nivelul cartierului, al orașului, focusându-se pe viața publică a străzii și pe dezvoltarea mediului social în principal prin activarea rețelei stradale. În teoria sa, spațiul public este cel în care se întâmplă activități, acestea fiind împărțite în trei categorii:50 1. Activități necesare - acele tipuri de acțiuni obligatorii, sarcini de zi cu zi: mersul la școală, cumpărături, așteptatul unei persoane etc. Ele se înfăptuiesc fără a depinde de calitatea cadrului în care se desfășoară;51 2. Activități opționale – acele tipuri de acțiuni care se realizează numai dacă timpul și locul permit – o plimbare, a te relaxa pe bancă, a sta la plaja etc. Acestea sunt dependente de condițiile exterioare.52 3. Activități sociale – acele tipuri de acțiuni care depind de prezența altor indivizi în spațiul public – jocurile copiilor, conversațiile și cel mai des, contactele pasive (a vedea și auzi alți oameni). 53

https://gehlpeople.com/story/ ,accesat la 30.03.2021. Jan Gehl, Viața între Clădiri. Utilizările spațiului public, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2011.p.9. 51 Ibidem. 52 Ibidem. 53 Idem, p.11. 50

Fig. 3 - Relația dintre calitatea spațiilor publice și șansa apariției diferitelor tipuri de activități

Identificarea tipului de activități ce se realizează în spațiul public îl ajută pe proiectantul spațiului să înregistreze pe ore și zile, unde și care sunt activitățile ce se întreprind, ce elemente favorizează realizarea lor și ce nu. În continuare, se va pune accentul pe găsirea acelor caracteristici ale spațiului public, care ajută la îndeplinirea activităților sociale, categorie care se regăsește inclusă atât în categoria activităților necesare, cât și în cea a celor opționale.54 În Viața între clădiri, sunt descrise o serie de metode de configurare și reconfigurare a spațiilor în funcție de efectul dorit, după schemele următoare:

Ibidem.

Fig. 4 - Principii de planificare: a concentra vs. a dispersa

Coloana din partea stânga reprezintă modul în care prin configurarea diferită a elementelor ce mărginesc spațiul public, sau prin modul în care este acesta organizat, oamenii sunt atrași și concentrați în interiorul acestuia. La polul opus, în coloana din dreapta se prezintă modurile în care se poate realiza dispersia oamenilor în spațiu. Principiile lui Ian Gehl cu privire la atingerea succesului unui spațiu public și mai precis la întreprinderea de activități sociale într-acesta, sunt împărțite în trei categorii de criterii de calitate și anume: Protecție, Confort și Plăcere. 55 1. Protecția 1.1. Protecția împotriva traficului si a accidentelor – sentimentul de siguranță Acest criteriu poate fi atins prin planificarea traficului, încercând eliminarea sau restricționarea sa în zonele cu un puternic caracter public, existând soluții recente de integrare a acestuia în traseul pietonal fără a-l întrerupe („Shared Space”).56 O politică de integrare a traficului va permite realizarea diferitelor activități, sprijinindu-se și stimulându-se reciproc.57

Ibidem. Jan Gehl, Orașe pentru oameni, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2012, pp.234-235. 57 Jan Gehl, Viața între Clădiri. Utilizările spațiului public, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2011, p.111. 56

În imaginile de mai jos sunt prezentate patru tipuri de planificare a traficului, începând cu situația dezavantajoasă a orașelor „invadate” de automobil și sfârșind cu situația orașului Veneția (străzi exclusiv pietonale).58 1.Los Angeles, California.

3.Delft, Olanda.

2.Redburn, New Jersey.

4.Veneția, Italia.

Fig.5 - Principii de planificare a traficului

1.2.Protecție împotriva crimei și violenței – sentimentul de securitate Acest criteriu presupune un spațiu public „plin de viață” (prin încurajarea mersului pe jos, locuitului și petrecutul timpului în oraș), supravegherea ( să existe un „ochi pe stradă”), un bun iluminat și funcțiuni care se suprapun ziua și noaptea. 59 1.3.Protecție împotriva experiențelor senzoriale neplăcute Se referă la elemente ce țin de cadrul natural și care ar putea fi prevenite, într-o oarecare măsură, prin proiectare – vânt, ploaie, frig/căldură, poluare, praf, zgomot, prin: portice, zone verzi, trasee exclusiv pietonale etc.60

Jan Gehl, Orașe pentru oameni, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2012, p.238. Idem, pp.234-235. 59 Idem, pp.6-7. 60 Idem, p.239. 58 58

2. Confortul 2.1. Posibilitatea de a merge Este nevoie de un spațiu bine dimensionat pentru a oferi atât experiențe bogate, dar și pentru a exista o marjă de manevră, fără obstacole, accesibil pentru toată lumea (inclusiv pentru pietonii „pe roți”) și cu elemente ce pot constitui repere pe traseu. De asemenea, intensitatea traficului este luată în considerare în dimensionarea spațiilor, în situația unui oraș supra-aglomerat, oamenii încetează a se mai întâlni, și ajung să mărșăluiască unul în spatele celuilalt. Distanțele de parcurs trebuie, de asemenea, să fie rezonabile, precum și diferențele de nivel. 61 2.2. Posibilitatea de a se opri/a rămâne Este nevoie de zone de repaus, de pauză sau pur și simplu de așteptare în picioare. Marginile unui spațiu sunt locurile preferate instinctiv de oameni, iar elemente de tipul coloanelor, soclurilor, sau fronturilor volumetrice reprezintă zone de sprijin la fel de plauzibil de folosit.62 2.3. Posibilitatea de a sta jos Într-un spațiu public locurile de stat așezat sunt împărțite în două categorii: mobilier de bază – care are ca scop principal această acțiune – bănci și scaune și amenajări secundare – piedestaluri, trepte, jardiniere etc. Locurile de stat trebuie amplasate astfel încât sa beneficieze de perspective favorabile și de oportunitatea întâlnirii altor oameni (să fie vizibile din circulație). De asemenea, se propune amplasarea locurilor de odihnă la intervale regulate pe tot traseul pietonal (la fiecare 100 m). 63 2.4. Posibilitatea de a vedea Este vorba de luarea în considerare a câmpului de vizibilitate, a luminii (atât naturale, cât și artificiale pe timp de noapte), a perspectivelor interesante și a distanțelor față de obiectele prvite

Jan Gehl, Viața între Clădiri. Utilizările spațiului public, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2011, pp.133-143. 62 Idem, pp.145-154. 63 Jan Gehl, Viața între Clădiri. Utilizările spațiului public, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2011, pp.155-162. 61

(în funcție de această distanță, un observator înregistrând un anume grad de detalii ale obiectului ce-l are în vedere).64 2.5.Posibilitatea de a vorbi și asculta Atunci când zgomotul depășește 60 dB, conversațiile normale devin aproape imposibile, iar pentru o discuție completă este nevoie de maxim 45-50 dB zgomot de fundal. În caz contrar, distanța dintre persoane trebuie micșorată, fapt ce provoacă disconfort. Referitor la „sunetul” străzii, în parametrii acceptabili, muzica, strigătele și vocile umane contribuie cel mai mult la plăcerea unei plimbări. 65 2.6. Posibilitatea pentru joacă și mișcare Activitățile ce necesită efort fizic realizate împreună cu alții contribuie la consolidarea comunității; sunt încurajate creativitatea, exercițiile fizice și jocul, atât ziua cât și noaptea, vara sau iarna. 66 3. Plăcerea 3.1. Scara Clădirile și spațiile ar trebui proiectate la scara umană, scara automobilului, specifică orașului „modern” nu satisface nevoile omului. Este nevoie de o reîntoarece la scara pietonului, la cedarea pe cât posibilă a spațiului destinat traficului auto, către folosul oamenilor (piețe, străzi pietonale, transport alternativ).67 3.2 Posibilitatea de a se bucura de aspectele pozitive ale climei Acest criteriu face referire la elemente ce țin de cadrul natural și anume: soare/umbră, căldură/răcoare, briză etc.68

Idem, pp.163-170. Ibidem. 66 Jan Gehl, Orașe pentru oameni, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2012, p.238. 67 Regizor Andreas Dalsgaard, The Human Scale, Final Cut for Real, 2012. 68 Jan Gehl, Orașe pentru oameni, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2012, p.238. 65

3.2.Experiențe senzoriale pozitive Aspectul exterior trebuie să fie unul plăcut vederii pentru ca spațiul public respectiv să fie apropiat omului, sa aibă un design și detalii de calitate, materiale potrivite și bine puse în operă, perspective plăcute, elemente de cadru natural: arbori, plante, apă.69 Putem afirma că, în viziunea lui Ian Gehl, criteriile de bune practici (aplicate în vederea obținerii spațiului public apropiat omului) includ o serie de principii care descriu un mod de folosire al spațiului, mai mult decât o rețetă exactă, acesta speculând tipurile de activități ce se pot desfășura, și care la rândul lor pot facilita coeziunea socială dintre oameni.

Gehl People Gehl People este o companie de consultanță în domeniul proiectării și cercetării urbane, cu o abordare iterativă și holistică, având ca punct de plecare tipurile de activități, grupurile de utilizatori și tiparele de comportament în procesul de proiectare și modelare a spațiului public (în special a străzilor). Principiile teoretice ce stau la baza acestei organizații sunt în acord cu studiile lui Ian Gehl. 70

69 70

Ibidem. https://gehlpeople.com/story/, accesat la 18.04.2021.

Masterplan pentru un sit post-industrial, Copenhaga (2006) Echipa care a lucrat la acest proiect a fost formată din Helle Søholt și Kristian Villadsen. 71 Situație inițială: Închiderea recentă a fabricii de bere Carlsberg situată în inima orașului Copenhaga (veche de 160 de ani) a reprezentat pentru edilii orașului o nouă provocare de a transforma cartierul într-o parte integrantă a orașului. Echipa Gehl People a avut rolul de a fi consultant și consilier al juriului concursului pentru masterplanul zonei cu pricina.72 Proiectul: Primul pas în vederea obținerii celei mai bune soluții a fost întocmirea unui brief „exact” care presupunea implementarea de spații publice, spații pentru evenimente, activități și funcțiuni mixte. Proiectul câștigător a propus un plan-cadru cu peste 25 de spații publice separate, flexibile și dezvoltabile în timp, cu o transformare în etape ce ar avea ca punct final anul 2027. S-a propus păstrarea caracteristicilor importante de patrimoniu și construirea viitoarei identități creative a sitului. 73 Rezultatul colaborării între Gehl People, proiectanții câștigători și edilii orașului a fost un proiect care propunea ca spațiile publice să fie realizate cât mai flexibil pentru o ușoară conectare cu viitoarele funcțiuni din interior. S-a propus crearea unui traseu pietonal accesibil tuturor și cu o logică de parcurgere a spațiilor, având repere diverse pe parcursul acestuia, precum și distanțe adecvate între locurile de stat prin prezența atât a mobilierului de bază, cât și a celui secundar, a instalațiilor și elementelor de cadru urban sculpturale, a zonelor preponderent vegetale ori minerale pe întreg traseul. De asemenea, traficul auto a fost scos înafara limitelor cartierului pentru a spori sentimentul de siguranță, iar iluminatul artificial a fost îmbunătățit.74

https://gehlpeople.com/projects/carlsberg-city-denmark/ , accesat la 31.03.2021. Ibidem. 73 Ibidem. 74 Ibidem. 72

Situație actuală: Având în vedere că proiectul are o dezvoltare lentă în timp, în prezent zona a fost activată în principal la nivelul spațiilor publice exterioare, având deja parte de succesul preconizat. De asemenea, Gehl People a fost și este implicat în mai multe proiecte de reamenajare a orașului Copenhaga, bazate pe studii cuprinzătoare asupra vieții publice (din 1962 și până în prezent)75, studii care servesc în continuare și dezvoltării cartierului Carlsberg.

Fig.6 - Imgine istorică a cartierului Carlsberg

Fig.7 - Planul propus pentru refuncționalizarea incintei fabricii Jan Gehl și Birgitte Svarre, How to study public life,traducere de Karen Ann Steenhard, Island Press, Washington, 2013, pp. 151-157. 75

II.4. Teoria lui William H. Whyte și ,.Projects for Public Spaces” | Studiu de caz: Bryant Park, New York William H. Whyte William „Holly” Whyte, urbanist și sociolog american, a „observat oameni”, scriindu-și teoriile în anii 1970 – 1980, acesta fiind printre primii teoreticieni ce studiază viața socială a spațiilor publice.76 Contextul vremurilor de atunci era, evident, diferit față de cel din ziua de azi, dar analizând principiile sale cu referire la configurarea spațiului public, se pot identifica modalități de intervenție pretabile și în prezent. Concluziile la care acesta a ajuns, provin dintr-o analiză amănunțită asupra spațiilor publice existente în New York și nu numai, pe baza acestor observații realizându-și lucrările teoretice. Whyte și-a concentrat studiul asupra piețelor, parcurilor și in general asupra spațiilor publice punctuale, reprezentând scara cea mai mică la care prezentul studiu face referire. În cartea sa, „The Social Life of Small Urban Spaces”, Whyte prezintă acele condiții cheie pe care un spațiu public trebuie să le îndeplinească pentru a atrage un număr cât mai mare de persoane și pentru a avea o dinamică „sănătoasă”. Gruparea următoarelor teme este în principal realizată de către autor, însă în lucrarea de față s-a încercat restrângerea unora dintre principii, ce au fost considerate ca făcând parte din aceeași categorie de elemente. De exemplu, elementele de cadru natural, ce vor discutate mai jos, reprezintă capitole separate în volumul lui Whyte (pentru fiecare element, un capitol separat). 1. Locurile de stat (așezat) S-a identificat faptul că spațiile publice în care se găsesc diferite tipuri de locuri de stat au cel mai mare succes, deoarece prin versatilitatea lor atrag o gamă largă tipuri de oameni cu preferințe diferite. Desigur, amplasarea locurilor de stat trebuie să fie adecvată, o bancă în mijlocul unei piețe goale nefiind niciodata ocupată. S-a observat faptul că oamenii nu se opresc să stea în mijlocul unui mare spațiu gol și caută întotdeauna un reper sau măcar un loc de unde pot curpinde cu privirea cât mai mult din mediul ce-i înconjoară. Sunt preferate treptele,

https://www.pps.org/article/wwhyte , accesat la 29.03.2021.

colțurile, soclurile sculpturilor, statuilor și al altor elemente de cadru urban, marginile fântânilor, scaunele mobile, banchetele cu lățimi variabile, ce le pot permite oamenilor să se așeze după bunul plac (spate în spate, lungiți etc.) și lista poate continua. 77 Activitățile ce se întreprind în spațiul public sunt diverse (de la citit, jucat, mâncat și până la observatul oamenilor și socializare).78 Astfel, putem spune este important ca locurile de stat jos să faciliteze realizarea unei game cât mai largi de activități. De asemenea, Whyte propune un metru liniar de locuri de stat la 30 de metri pătrați de spațiu public. 79 2. Elemente de cadru natural Whyte tratează de asemenea, și importanța elementelor de cadru natural și a modului lor de gestionare în proiectarea spațiului public. Acesta ia în considerare patru elemente și anume: lumina (diectă sau reflectată, precum și absența ei), vântul, vegetația și apa. S-a observat că oamenii „se mută după soare” pe tot parcursul zilei, lumina jucând un rol important în succesul spațiului public. Atât lumina directă, de la soare, ce în lunile de primăvară și toamnă este căutată cu ardoare (este descris cazul New York-ului), cât și cea indirectă, reflectată de fațadele clădirilor, de pavaje sau de oglinzi de apă, sunt elemente ce nu trebuie omise în proiectarea unei piețe, a unei grădini. Vântul poate fi un factor perturbator dacă spațiul public este amplasat într-o zonă neprielnică și trebuie luat în considerare în proiectarea acestuia. Vegetația (copacii) creează atât atmosferă, cât și umbră și răcoare, observându-se ca primele locuri ocupate într-o piață sunt cele la adăpostul coroanelor copacilor. Apa joacă un rol important, fiind considerată un atractor prin sunetul/zgomotul său, care ofertă intimitate conversațiilor, prin faptul că se poate interacționa cu ea și prin răcoarea specifică din proximitatea sa.80

William H. Whyte, The Social Life of Small Urban Spaces, Project for Public Spaces, New York, 1980, pp.24-39. Regizor William H. Whyte, The Social Life of Small Urban Spaces, Municipal Art Society of New York, 1980. 79 William H. Whyte, The Social Life of Small Urban Spaces, Project for Public Spaces, New York, 1980, p.112. 80 Idem, pp. 40-49. 78

3. Spații destinate alimentației În realizarea coeziunii sociale, un rol important îl joacă și dotările comerciale, dat fiind faptul că acestea pot facilita crearea de microclimate ce atrag în permanență aceiași oameni, la aceleași ore, conturând, cu timpul, o comunitate ce frecventează acel loc. Mâncarea atrage oamenii prin impuls, astfel, de la tonete cu mâncare de tip fast-food și până la restaurante și cafenele, mâncarea oferă un prilej de „adunare”, de discuții între cunoscuți, și nu numai, de întalniri neprevăzute și de formare a comunităților.81 Whyte propune ca un procent de 20% din suprafața spațiului public să fie folosit de comercianții de mâncare (nedepășindu-l, evident, pentru a nu cădea în cealaltă extremă). 82 4. Relația cu strada În introducerea cărții sale „City: Rediscovering the Center” Whyte afirmă faptul că în ultima vreme există o modă în a promova piețele, grădinile ascunse, izolate de zgomotul străzii, el considerând greșită această abordare.

Piața ar trebui să se afle în directă legatura cu strada, la

nivelul acesteia, sau la o diferență de nivel de maxim un metru față de ea (umplerea spațiului public cu oameni este direct influențată de relația cu strada și, cu cât este mai ascuns un loc, cu atât el va fi mai puțin folosit).

În plus, este importantă și accesibilitatea persoanelor cu

dizabilități, iar o diferență mică de nivel va fi mai ușor de rezolvat decât una mare.

asemenea, Whyte este fascinat de colțurile de stradă, care sunt acele locuri unde se întâmplă cele mai multe evenimente, oamenii se întâlnesc, discută în mijlocul drumului, așteaptă, se așează etc., deci existența unui spațiu public amenajat în proximitatea acestor locuri de întâlnire este bine venită. Gardul, zidul, împrejmuirea în general a zonelor cu caracter public este descurajată, dat fiind faptul că împiedică circulația și creează percepția că acele spații sunt mai puțin accesibile. 85

Idem, pp.50-53. Idem, p.115. 83 William H. Whyte, City: Rediscovering the Center, Univeristy of Pennsylvania Press, 2009, p.2. 84 William H. Whyte, The Social Life of Small Urban Spaces, Project for Public Spaces, New York, 1980, p.114. 85 Regizor William H. Whyte, The Social Life of Small Urban Spaces, Municipal Art Society of New York, 1980. 82

5. Relația cu spațiile interioare O bună relație cu mediul construit imediat adiacent spațiului public este importantă, dat fiind faptul că acestea pot îmbogăți locul respectiv, pot atrage oamenii prin dotările aferente lor și anulează orice sentiment de austeritate și înstrăinare(cum este cazul structurilor masive, cu multiple dotări la interior, dar fără relație cu exteriorul). Spațiile ce bordează, cel puțin la parter, o piață ar trebui să aibă minim 50% din funcțiuni accesibile publicului larg, atrăgând oamenii spre acestea, și nu respingându-i printr-un zid opac. 86 6. „Triangulații” Termenul desemnează, în viziunea lui Whyte acele elemente din viața de zi care incită privitorul, care adună oamenii, care provoacă interacțiune între necunoscuți. 87 Poate fi un eveniment (de exemplu, spectacolul unui muzician stradal) sau poate fi un element artistic (cum ar fi o sculptură ce intrigă, ce invită la interacțiune) sau pur și simplu o fereastră ce privește într-un spațiu cu calități speciale (o sală de spectacole, o biserică).88 Aceste elemente facilitează schimbul de păreri, de idei și în final, pot crea legături chiar și de durată. 7. Scara spațiului În funcție de dimensiunile sale, un spațiu public poate fi gândit ca un spațiu total, unitar, sau ca un ansamblu de zone diferit amenajate, dacă este vorba de un spațiu de dimensiuni foarte mari. De asemenea, suprafața unei piețe, a unei grădini se determină, în viziunea autorului, în funcție de numărul posibil de utilizatori. Un oraș mic nu va avea nevoie de o piață de dimensiuni uriașe, precum nici New York-ul nu s-ar putea descurca doar cu o piațetă minimală. 89 În plus, este adusă în discuție și capacitatea efectivă a unei piețe, observându-se că dacă se atinge un anumit nivel de ocupare, aceasta încetează a se mai umple de la un punct încolo, chiar dacă ar mai exista spațiu și oameni doritori să-și petreacă timpul în acel loc.90

William H. Whyte, The Social Life of Small Urban Spaces, Project for Public Spaces, New York, 1980, pp. 76-81. Idem, p.94. 88 Regizor William H. Whyte, The Social Life of Small Urban Spaces, Municipal Art Society of New York, 1980. 89 Ibidem. 90 William H. Whyte, The Social Life of Small Urban Spaces, Project for Public Spaces, New York, 1980, p.66. 87

8. Supravegherea Mulți administratori ai spațiilor publice refuză dotarea corespunzătoare a piețelor, de frica vandalizării și a aducerii persoanelor „neconforme” într-aceasta. Însă, prin această atitudine se anulează scopul principal pentru care spațiul respectiv a fost constituit, nemaifiind folosit în fapt de nimeni. Protejarea spațiilor publice nu ar trebui sa se realizeze prin supraveghere video, ci prin prezența unei persoane însărcinate cu această muncă, dacă este imperios necesar.91 Luând toate acestea în considerare, putem constata că formula unui spațiu public adecvat în viziunea lui William Whyte include o serie de elemente care aduse împreună într-o anumită compoziție, creează un cadru propice socializării, realizării de conexiuni noi, accentul fiind pus pe umplerea spațiului cu oameni diverși. Astfel, atât funcția politică, cât și cea socială sunt îndeplinite, prin încurajarea schimbului de idei, prin crearea oportunităților de adunare și de întreprindere a diverselor activități în spațiul public.

Regizor William H. Whyte, The Social Life of Small Urban Spaces, Municipal Art Society of New York, 1980.

Projects for Public Spaces Projects for Public Spaces este o echipă multidisciplinară care, din 1975 se ocupă cu reconfigurarea spațiilor publice, evenimente și activități comunitare și al cărei mentor principal este William H. Whyte. PPS a pornit de la baza teoretică a lui Whyte, și a dus-o mai departe, folosindu-se și de cercetările altor reprezentanți ai domeniului (Jane Jacobs, Hans Moderman, Preston Maring etc.), dar și de propriile studii. 92 Proiectele pe care aceștia le realizează mizează pe calitatea spațiului public, în vederea formării și consolidării comunității. Astfel, PPS introduce noțiunea de „placemaking” (facerea locului), care presupune implicarea localnicilor în modul în care arată „locul” lor (orașul lor), astfel realizându-se o conexiune sigură între individ și spațiul ce-l înconjoară. Consolidarea comunității prin „placemaking” este bazată pe o serie de principii printre care: Comunitatea este „expertul” – principiu ce pornește de la ideea punerii în valoare a talentelor din cadrul comunității; Crearea unui loc, nu a unui design – introducerea elementelor care să-i facă pe oameni să se simtă bineveniți și confortabili; Observarea comportamentului public – ce pentru unele comunități poate funcționa, pentru altele nu poate fi la fel de valabil; Viziunea – insuflarea unui sentiment de mândrie oamenilor care trăiesc și lucrează în zonă; Spațiu flexibil în timp – posibilitatea de adaptare, modificare în timp, dacă este nevoie; Triangularea – termen definit de Whyte ca fiind „procesul prin care un stimul extern oferă o legătură între oameni și îi determină pe străini să vorbească cu alți necunoscuți de parcă s-ar cunoaște”.93 PPS și-a întocmit propriul set de principii de urmat în vederea realizării un spațiu public reușit, ca urmare a experienței de 45 de ani în studiul și proiectarea spațiului public. Aceste principii Din prezentarea organizației PPS: https://www.pps.org/about, accesat la 29.03.2021. Din articolul prezentat pe site-ul organizației: Eleven Principles for Creating Great Community Places, https://www.pps.org/article/11steps, accesat la 29.03.2021. 92 93

sunt grupate în patru paliere de acțiune. Acestea urmează a fi prezentate succint, dat fiind faptul că surprind, într-o grupare diferită și condensată a elementelor, principiile discutate pe larg în cadrul subcapitolului destinat lui William Whyte. 94 1. Acces și Legături Acest palier de acțiune face referire la accesibilitate, la modul de tratare al marginilor, la cum este conectat spațiul vizual și fizic cu împrejurimile sale. 95 2. Confort și Imagine Confortul se referă la siguranță, curățenie și disponibilitatea locurilor de stat, iar imaginea ia în considerare atât aspectul, cât și modul în care este luminat spațiul: lumină directă, indirectă, umbră.96 3. Utilizări și Activități Amenajarea spațiului astfel încât să existe activități permanente (mâncare, jocuri, de exemplu), dar și posibilitatea de realizare de evenimente spontane sau programate; observarea tipurilor de oameni ce frecventează locul și adaptarea ideilor la specificul acestora.97 4. Mediul social Cumul de elemente ce au ca scop oferirea sentimentului de apartenență: Oamenii își văd prietenii, se întâlnesc, își salută vecinii și se simt confortabil interacționând cu străini, ei tind să

Din articolul prezentat pe site-ul organizației: What Makes a Successful Place?, https://www.pps.org/article/grplacefeat, accesat la 29.03.2021. 95 Acest principiu duce mai departe ideile dezvoltate de William Whyte în legătură cu relația cu strada, pe care autorul le-a tratat atât în principiul în cartea sa The Social Life of Small Urban Spaces, cât și în filmul cu același nume (vezi mai sus). 96 Similar celui anterior, acest principiu are ca bază teoretică ideile exprimate în cartea The Social Life of Small Urban Spaces a lui William Whyte, în capitolele destinate elementelor de cadru natural (lumină, vânt, vegeație și apă) și a locurilor de stat (vezi mai sus). 97 Posibilă legătură cu principiile ,,Locuri de stat’’ ,,Spații destinate alimentației’’ și ,,Triangulații’’ ale lui Whyte, dezvoltate în The Social Life of Small Urban Spaces, dat fiind faptul că vizează anumite dotări și elemente care facilitează întreprinderea de activități diferite; Legături strânse și cu teoria lui Ian Gehl, dezvoltată de acesta în How to study public life, privind metodologia de lucru în vederea proiectării unui spațiu public orientat către comunitate și anume studierea tipurilor de activități ce apar în mod spontan și potențarea lor (vezi mai sus, vezi în capitolul dedicat lui Ian Gehl, II.3.) 94

simtă un sentiment puternic de atașament față de comunitatea lor și față de locul care promovează aceste tipuri de activități sociale. 98 Direcțiile spre care tinde această organizație sunt, deci, construite pe o bază teoretică din anii 1970-1980 adusă în actualitate, printr-un tip de urbanism tactic (=„o abordare condusă de oraș și cetățean pentru construirea cartierului utilizând intervenții pe termen scurt, cu costuri reduse și scalabile, destinate să creeze schimbări pe termen lung”)99.

Acest principiu reprezintă scopul final al proiectării spațiului public, fiind urmărit în toate teoriile enunțate în prezentul studiu. 99 https://uxdesign.cc/can-pop-up-intervention-change-our-cities-6fb7d4a50eba , accesat la 30.03.2021. 98

Studiu de caz: Bryant Park, New York (1980) Echipa PPS care a lucrat la acest proiect a fost condusă de către William H. Whyte și Fred Kent.100 Situație inițială: La începutul anilor 1980, parcul era neîngrijit și perceput ca fiind nesigur de către trecători. Metoda de lucru a implicat observarea și cartografierea locurilor de desfășurare a activităților (negative sau pozitive) și intervievarea oamenilor care foloseau parcul. În urma acestui studiu social, s-a observat că oamenii cataloghează parcul ca fiind un loc în care se întreprind activități ilegale (distribuire de droguri), fiind frecventat de persoane stigmatizate, acest lucru creând sentimentul de nesiguranță. De asemenea, s-a observat că activitatea într-acesta este limitată și monotonă, spațiul public fiind folosit în principal doar pentru plimbări, sau ca loc de odihnă pentru persoanele fără adăpost.101 Proiectul: Primele două acțiuni pe care PPS le-a propus au fost deschiderea intrărilor, îndepărtarea tufelor care împiedicau oamenii să vadă în parc (Relația cu strada) și iluminarea artificială a parcului pe timp de noapte (Supravegherea). După aceste două intervenții „critice”, spațiul a început sa primească din ce în ce mai mulți vizitatori, urmând apoi împrăștierea a sute de scaune mobile în tot parcul (Locurile de stat) în vederea așezării lor după bunul plac al utilizatorilor. Ulterior, o serie de spații comerciale destinate alimentației au fost deschise, întâi două chioșcuri alimentare și mai apoi un restaurant și o cafenea (Spații destinate alimentației). Având deja un număr mare de vizitatori, s-a putut începe organizarea de evenimente și activități („Triangulații”) precum spectacolele, jocurile, filmele în aer liber, activitățile sportive etc.102

100

https://www.pps.org/projects/bryant-park , accesat la 29.03.2021 Ibidem. 102 Ibidem. 101

Situație actuală: Parcul a devenit un reper pentru cartierul Manhattan, activitățile întreprinse înmulțindu-se și diversificându-se, atrăgând oameni diferiți și facilitând formarea de conexiuni și legături în cadrul comunității. 103

Fig.8 - Bryant Park - Situație inițială

Fig. 9 - Bryant Park - Situație actuală 103

https://bryantpark.org/ , accesat la 29.03.2021.

II.5. Sinteză Analizând modul în care spațiul public „ideal” se compune în cadrul celor trei subcapitole anterioare, putem determina o abordare generală a acestuia prin raportarea la diferitele scări ale orașului, principiile fiind asemănătoare ca direcție, dar orientate pe obiecte generic diferite (orașul, strada, piața). Astfel, studiul de față creionează modalitățile de intervenție și de planificare de la mare la mic. În continuare se va încerca punerea în paralel a celor trei teorii, în legatura cu „obiectul” principal al studiului lor și cu scara aferentă.

ORAȘUL -CCCB-

STRADA/CARTIERUL -Ian Gehl-

-William Whyte-

Direcții generale :

Activități necesare

1.Periferia

Activități opționale

2.Mixitatea

Activități sociale:

Elemente de compoziție: 1. Locuri de stat 2. Elemente de cadru natural

3.Spațiile goale

1. Protecție (trafic, crimă, expe-

4.Frontul la apă

riențe senzoriale neplăcute

5.Mobilitatea

PIAȚA/GRĂDINA

2. Confortul (a merge, a se opri

3. Spații pentru alimentație 4. Relația cu strada 5. Relația cu spațiile interioare

6.Memoria

a sta jos, a vedea/vorbi/asculta,

6. „Triangulații”

7.Democrația

activitatea fizică)

7. Scara spațiului

8.Comerțul

3. Plăcerea (scara, clima, aspectul)

8. Supravegherea

Direcțiile CCCB de recuperare a spațiului public la nivelul orașului implică conversia spațiilor fără funcțiune sau cu o funcționalitate deficitară, profitarea de anumite oportunități ale locului și potențarea caracterului public prin proiectare. Direcțiile de configurare în cazul rețelei de spații publice în interiorul orașului/ cartierului (Ian Gehl) trebuie să satisfacă trei condiții în vederea obținerii succesului și anume: sentimentul de 42

siguranță (protecția), confortul și potențarea activităților de orice tip (confortul) și experiența senzorială plăcută (plăcerea). La nivelul spațiului public punctual (piața sau grădina) , William Whyte propune o serie de elemente de cadru urban și natural armonios relaționate atât între ele, cât și cu împrejurimile și care să satisfacă un număr cât mai mare de scenarii posibile de funcționare. De asemenea, referitor la problematica inițial enunțată și anume eșecul spațiului public în contemporan, putem identifica răspunsurile punctuale specifice pentru această problemă, în cadrul principiilor celor trei teorii. În primul rând, referitor la situația comercializării și a semi-privatizării piețelor, atât CCCB, cât și William Whyte propun procente exacte de ocupare a spațiilor publice (20% ocupat de spații pentru alimentație104, 50% spații comerciale și de interes general la parterul construcțiilor 105), considerând că un dezechilibru al acestora ar anula atât funcția politică, cât și pe cea socială. De asemenea, se recomandă o încurajare a economiei autohtone, pentru ca spațiul comercial, în sens generic, să aibă calitatea autenticității locale. 106 În ceea ce privește modul în care trebuie gestionată supra-aglomerarea, rezultată în urma turismului excesiv și, în lipsa unor măsuri ce țin de alte domenii de studiu, arhitectura și urbanismul, se pot limita la încercarea de a crea relații solide în cadrul comunităților prin calitatea spațiului public. Acest lucru presupune oferirea de spații destinate activităților diverse specifice locuitorilor mai degrabă decât turiștilor (spații de joacă, amfiteatre urbane, activități sportive),107 într-un mediu plăcut, sigur și confortabil, pe cât posibil. 108 De asemenea, „triangulațiile” joacă un rol impotrant în crearea de noi legături, ele facilitând, în acest context, un schimb aproape forțat de replici.109 Referitor la integrarea populațiilor imigrante și la recâștigarea spațiului public degradat moral prin neasimilarea acestor persoane de către 104

William H. Whyte, The Social Life of Small Urban Spaces, Project for Public Spaces, New York, 1980, p.115. Idem, p.76. 106 Guy Standing, ,,Democracy is public space at its richest’’, interviu realizat în cadrul programului ,,Public Spaces’’ al CCCB (Centrul de Cultură Contemporană Barcelona), 2015. https://www.publicspace.org/en/multimedia/-/post/democracy-is-public-space-at-its-richest, accesat la 01.04.2021 107 Jan Gehl, Viața între Clădiri. Utilizările spațiului public, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2011, p.9. 108 Ibidem. 109 William H. Whyte, The Social Life of Small Urban Spaces, Project for Public Spaces, New York, 1980, p.94. 105

comunitățile locale, calitatea spațiilor publice joacă un rol important (din teoria lui Jan Gehl de observare și documentare înaintea oricărei intervenții) . 110 Astfel, se propune adaptarea acestora la situația socială specifică fiecărui caz, proiectându-se spații destinate ambelor „tabere” (cu posibilitatea de a întreprinde activități diferite, care să-i atragă pe cetățenii reticenți înapoi în piața sau grădina respectivă) și spații de mediere și interacțiune, de la caz la caz. De asemenea, sentimentul de siguranță reprezintă principalul abandon zonelor cu pricina, imigranții fiind deseori stigmatizați, astfel că supravegherea, buna iluminare și deschiderea spațiului către stradă pot reprezenta moduri de intervenție potrivite.111 Referitor la problema traficului auto, ce parcă „invadează” spațiul public, atât Jan Gehl, 112 cât și Whyte113 propun reconfigurări ale intersecțiilor, sau revendicări ale parcărilor, în vederea creării de noi zone pietonale, acestea din urmă „invadând”, de această dată spațiul destinat automobilelor. De asemenea, anularea completă a traficului auto pe anumite artere și crearea de trasee strict pietonale, sporește caracterul social al spațiilor publice ce se află în această rețea. Evident, pentru implementarea unei intervenții viabile, trebuie găsite soluții ce nu afectează alte zone, prin aglomerarea lor cu trafic auto.114

Jan Gehl și Birgitte Svarre, How to study public life, traducere de Karen Ann Steenhard, Island Press, Washington, 2013, pp. 2-7. 111 Ibidem. 112 Regizor Andreas Dalsgaard, The Human Scale, Final Cut for Real, 2012. 113 Regizor William H. Whyte, The Social Life of Small Urban Spaces, Municipal Art Society of New York, 1980. 114 https://www.publicspace.org/en/works/-/project/k056-skanderbeg-square, accesat la 02.04.2021. 110

III.

Introducere în proiectul de diplomă | Situația centrului Madridului.

Fig. 10 - Centrul orașului Madrid

III.1. Despre Madrid Madridul a cunoscut în evoluția sa mai multe etape definitorii și diferite din punctul de vedere al configurării structurii urbane și, evident, a spațiilor publice aferente acestuia. Istoria orașului începe din secolul X, moment la care spațiul ocupat în prezent de capitala Spaniei se forma ca așezare maură. Au urmat aproape 500 de ani de dezvoltare relativ lentă, urmând ca mai apoi, în 45

secolul al XVI-lea să se decidă mutarea Curții Regale la Madrid, fapt care a determinat o evoluție rapidă a orașului, urmată de restructurări în vederea adaptării localității la noul prestigiu ce-i fusese conferit. Spațiul public a avut întotdeauna o importanță majoră pentru familia regală, acest fapt reflectându-se în modul în care s-au configurat grădinile, piețele și traseele pietonale (cel mai important fiind Paseo del Prado) din jurul Palatului Regal și din jurul Palatului de Buen Retiro (actual Muzeu Prado). Familia regală și-a pus amprenta și asupra spațiilor urbane existente, transformând o parte din piețele preexitente în piețe „de curte” (Plaza Mayor). În secolul XIX, după Războiul de Independență, Spania trece printr-o schimbare de paradigmă în toate domeniile societății, materializată la nivelul orașului prin mari restructurări, demolări, îndreptarea fronturilor, confiscări și extinderea orașului înafara zidurilor. În această perioadă, sunt înființate noi piețe comerciale, folosindu-se deseori de amplele curți ale mănăstirilor.115 În ceea ce privește starea din prezent a orașului, în jurul centrului au apărut rând pe rând diferite cartiere. Calitatea și modul de configurare a spațiilor publice diferă în funcție de zonă, de structura socială locală și de tipul de organizare în teritoriu, existând totuși o apetență a spaniolilor pentru viața publică și pentru petrecerea timpului în afara locuinței. Cartierul sau districtul „Centro” reprezintă zona de oraș istoric a Madridului, nucleul său principal și este format din trei zone: zidurile arabe primitive, suburbiile din afara zidurilor și cartierele („los barrios”). Districtul „Centro” ocupă o poziție centrală nu numai din punct de vedere geografic, ci și ca punct de referință pentru locuitorii orașului, pentru zonele comerciale, administrative și de servicii și pentru zonele de protecție națională și internațională datorate turismului sau afacerilor. În ceea ce privește masa construită – locuințele, acestea sunt construcții preponderent vechi, cu o calitate variabilă. În acest context, zona devine un punct de atracție pentru imigranții atrași de centralitate, de conexiunile bune cu restul orașului și de un preț modest al pensiunilor și cazărilor, cel puțin la început, în anii 1980.116 În ceea ce privește modul de folosire a spațiului public în centru, putem identifica o serie de „probleme”, ce au afectat în timp viață publică a locuitorilor și au degradat modul de percepție a Desarrollo, Asesoría y Formación Informática SA (DAYFISA) - Universitatea Autonomă din Madrid (UAM), 2003. http://www.madridhistorico.com/seccion5_historia/index_evolucion_corte.php?idmapa=9 , accesat la 06.04.2021. 116 Fernando Alberto Barbosa Dos Santos Rodrigues, Los espacios públicos en la ciudad de Madrid como ámbito de construcción de la convivencia intercultural, Observatorio de las Migraciones y de la Convivencia Intercultural de la Ciudad de Madrid, Madrid,2007, pp.3-4. 115

diferitelor piețe și trasee preponderent pietonale. Acest fapt a condus la înstrăinarea oamenilor și, în final, la părăsirea cartierului. În ultimii 50 de ani, populația centrului aproape s-a înjumătățit, scăzând cu 47% față de anul de referință 1970.117 Madridul se înscrie printre orașele Europei, în care mișcările migratorii internaționale au fost și sunt puternic resimțite la nivelul structurii sociale. Din punct de vedere demografic, rezidenții acestui district sunt în proporție de 74% de origine spaniolă, având o medie de vârstă de 46 de ani, restul de 26% fiind persoane imigrante, cu o medie de vârstă de 32 de ani. 118 Societatea Madridului este caracterizată, în mod tradițional, de diversitate și dinamism, iar ultimii treizeci de ani au reprezentat pentru acesta o creștere și o diversificare a rezidenților, însă, în multe cazuri, diferențele culturale, de ocupare și de utilizare a spațiului public în mod diferit au condus la o proastă asimilare a persoanelor de origine străină în comunitățile indigene.119 Astfel, o parte din spațiile ocupate de imigranți au fost stigmatizate și evitate de rezidenții spanioli, lăsându-le să se degradeze atât fizic, cât și moral, problema de integrare a acestor comunități/persoane accentuându-se și mai tare. De asemenea, un alt motiv al depopulării centrului îl reprezintă numărul foarte mare de turiști și modul cum în care spațiul public s-a transformat în vederea acomodării acestora. Nivelul de zgomot crescut, precum și aglomerația (în principal pietonală) aduc un disconfort localnicilor. Ocuparea piețelor prin semi-privatizare și comercializare, ca urmare a presiunii economice, a condus la o anulare aproape completă a anumitor piețe120 (Plaza de Santa Ana, Plaza de Jacinto Benavente, Plaza de Chueca, Plaza de la Paja etc.) De asemenea, piețele emblematice, Sol, Plaza de Espana, Santo Domingo, Plaza Mayor fac pare din rețeaua de spații publice utilizate în principal de turiști, și nu neapărat de rezidenți. Centrul rămâne astfel cu o lipsă aproape dramatică de spații publice pentru locuitori. 121

117

Idem, pp.26-30. Ibidem. 119 Idem, pp.3-4. 120 Álvaro Ardura Urquiaga, Madrid. Espacio público confiscado. La privatización y resignificación del espacio público en los procesos de transformación material de las plazas del centro de Madrid, Universitat de Barcelona, Barcelona, 2014, pp. 1-2. 121 Andres Walliser, New urban activism în Spain: reclaiming public space in the face of crises, în Policy & Politics, vol.43, nr.3, 2013, p.7. DOI: 10.1332/030557313X670109 118

În ceea ce privește traficul auto, noile reglementări de limitare a accesului auto în centru (noiembrie, 2018), au rezolvat bună parte din problemele cauzate de ambuteiaje și de poluarea aferentă acestora122, însă, efectele celor câțiva zeci de ani anteriori de aglomerație constantă sunt vizibile și astăzi.

122

III.2. Mișcări locale de apropiere a spațiului public față de comunitate Madridul s-a remarcat de-a lungul timpului printr-o implicare activă a cetățenilor în viața publică și în problemele orașului, existând de-a lungul timpului grupări ce au militat pentru diferite cauze, printre care și modul de gestionare al spațiului public. În continuare, se va face o descriere a două dintre aceste grupări, care s-au implicat în ultimii ani în politicile de modelare și întreținere ale spațiului public, din zona centrală. Asociațiile de vecini Având o istorie de aproape 100 de ani, asociațiile de vecini au avut o dezvoltare afiliată mediului politic. Ele au fost reprezentate pentru o perioadă lungă de timp de partidele de stânga (în vremea conducerii lui Franco), aceștia militând în principal pentru creșterea nivelului de trai prin servicii, facilități, infrastructuri și transport, dar urmărindu-și și propriile interese, nu doar pe cele ale comunității. Între anii 1990 și 2000, a existat o scădere a activității acestor asociații, fapt care a permis înlocuirea liderilor puțini și avansați în vârstă cu lideri tineri și bine pregătiți, grupând sub aceeași „umbrelă” toate asociațiile de vecini din Madrid. Noii lideri, grupați în noua formulă, în Federacion Regional de Asociaciones Vecinales de Madrid (FRAVM) sunt mai pragmatici, iar edilii locali, influențați de așa-numita „europenizare” au devenit mai preocupați de implicarea comunității în deciziile ce țin de orașul lor.123 Însă, rezultatele acestei pseudo-cooperări nu sunt pe măsura așteptărilor locuitorilor, având ca exemplu, intervențiile din 2007 (Plaza de la Luna), 2009 (Callao și Sol) neconforme cu așteptările și interesele comunității. Intervențiile asupra piețelor anterior menționate s-au realizat ca urmare a presiunii comunității pentru recuperarea spațiului public aflat în decădere ca urmare a acaparării acestuia de grupuri infracționale (trafic de droguri, lupte stradale, prostituție) în cazul Pieței de la Luna, rezultatul inițial al intervenției (2007) necesitând îmbunătățiri repetate, date fiind sesizările din partea populației (până în 2012). Celelalte două, Callao și Sol au fost realizate din propria inițiativă a autorităților. Tipul de abordare adoptat în cazul refacerii celor 3 piețe a fost similar, acestea fiind placate integral cu granit, fără amenajări specifice (locuri de oprit, de stat, elemente de cadru natural etc.), încurajându-se activitățile comerciale într-acestea (restaurante, terase, structuri publicitare de

123

Andres Walliser, New urban activism în Spain: reclaiming public space in the face of crises, în Policy & Politics, vol.43, nr.3, 2013, p. 7, DOI: 10.1332/030557313X670109

dimensiuni mari). 124 Astfel se poate afirma faptul că nu a fost realizată cu adevărat introducerea instrumentelor participative de rutină la nivelului politcii în procesul de regenerare a cartierelor și în transformarea spațiului public. Totuși, campaniile FRAVM de „salvare” a comunității centrului continuă și în prezent prin „SOS Madrid Centru. Vecini în pericol de dispariție”, convocând dezbateri publice pe tema gestionării cartierelor centrale, pe care le consideră „sufletul orașului” fără de care Madridul istoric ar fi redus la o vitrină fără suflet.125 Noii activiști urbani (NUA) NUA reprezintă o adunare de grupuri apărută în ultimii ani, cu o activitate virtuală, care le permite să funcționeze împreună, și care are ca scop transformarea spațiului public, având o vizibilitate crescândă în mass-media. Profilul membrilor implicați denotă profesionalism, aceștia fiind arhitecți, sociologi, geografi, designeri, avocați etc. Suplimentar, acesția nefiind legați de partide politice, împărtășesc un set de idealuri și valori ce depășesc politica de partid. Modul în care NUA ajută la îmbunătățirea situației spațiilor publice este prin încercarea colaborării la un tarif redus cu autoritățile locale. De-a lungul timpului aceștia au pus presiuni asupra modului de gestionare a spațiului public, fiind asociați chiar și cu mișcarea 15M 126, când Puerta del Sol, piața centrală din Madrid a fost inundată de oameni care protestau pentru un regim democrat real, participativ.127 NUA se folosește de mediul online drept loc de dezbateri, mobilizări și căutări identitare, determinând forma noilor tipuri de mișcări sociale și a modului în care repercusiunile acestora se răsfrâng la nivelul peisajului urban și vice-versa.128 Prima intervenție reală propusă de aceștia a fost investirea mai multor resurse în domeniul culturii, artei și creativității, materializată prin două ansambluri culturale noi, unul dintre acestea devenind chiar un pol pentru comunitatea locală, pentru cartier, Matadero Madrid. 129 Trebuie subliniat, de asemenea, că NUA are o organizare internă slabă, astfel că diferitele grupuri ce fac parte dintr-aceasta s-au ocupat 124

Álvaro Ardura Urquiaga, Madrid. Espacio público confiscado. La privatización y resignificación del espacio público en los procesos de transformación material de las plazas del centro de Madrid, Universitat de Barcelona, Barcelona, 2014, pp. 5-14. 125 https://asociacionvecinoscavas.wordpress.com/2019/05/10/campana-vecinos-en-peligro-de-extincion/, accesat la 06.04.2021. 126 Nume de 15M provine de la data la care a avut loc evenimentul respectiv și anume 15 mai 2011. 127 Andres Walliser, New urban activism în Spain: reclaiming public space in the face of crises, în Policy & Politics, vol.43, nr.3, 2013, pp. 9-10, DOI: 10.1332/030557313X670109 128 Ibidem. 129 Matadero Madrid este un centru cultural, comunitar cu activități diverse și spații exterioare publice, ce deservesc ca loc de întâlnire, joacă și petrecerea timpului în cadrul comunității.

de-a lungul timpului cu proiecte diverse, care nu au fost revendicate neapărat de întreaga organizație. Printre acestea merită menționate: V for Virgen de Begona, proiect de dezvoltare a cartierelor vulnerabile și deteriorate după război și Todo por la Praxis, care a vizat proiectarea și construirea împreună cu comunitatea, în mahalaua La Canada Real, a unor spații publice și facilități educaționale, folosind containere ca materie primă. De asemenea, un alt proiect imporatant al NUA este centrul cultural-comunitar La Tabacalera, care a presupus conversia unei foste fabrici de tutun părăsite, propunând spații pentru activități și evenimente destinate locuitorilor (ateliere, expoziții, cursuri etc.) având ca scop realizarea coeziunii comunității, a integrării imigranților în aceasta, a oferirii de spații accesibile și atractive pentru vârstnici și a deschiderii orizonturilor culturale ale clasei muncitoare, cu venituri mici, specifică respectivului cartier.130 NUA acoperă cu succes multe din deficiențele mișcărilor tradiționale urbane, dar rolul lor în administrația locală este încă de consolidat și incert pe termen lung, din cauza variabilelor contextuale și a naturii NUA în sine. 131 Astfel, putem conchide că există mișcări și dorințe de rezolvare a problematicii identificate inițial, însă lipsa unei strategii și a unei planificări exacte la nivelul administrației nu poate aduce decât îmbunătățiri locale, care în mod evident, sunt binevenite și îmbrățișate de localnici, dar nu sunt suficiente pentru a opri procesul de depopulare deja existent.

130

Andres Walliser, New urban activism în Spain: reclaiming public space in the face of crises, în Policy & Politics, vol.43, nr.3, 2013, pp. 11-12, DOI: 10.1332/030557313X670109 131 Idem, p.15.

III.3. Aplicarea principiilor teoretice în cazul centrului Madridului Teoriile studiate în cel de-al doilea capitol al lucrării de față, pot aduce noi perspective de dezvoltare și îmbunătățire a calității spațiului public în centrul Madridului, apropiindu-l de locuitorii zonei. La scară mare, din lecțiile CCCB se pot extrage șase oportunități de intervenție, unele dintre acestea fiind deja implementate punctual: 1. Memoria. Centrul orașului are o istorie vastă și deci, memoria colectivă este bogată în ceea ce privește potențialul de intervenție. Multe din spațiile publice și-au pierdut caracterul trecut, caracter ce ar putea fi însă readus în actualitate, în anumite situații. De exemplu, în cazul Pieței de Santa Ana, aceasta în prezent nu mai reprezintă un reper pentru comunitate, fiind în proporție de peste 70% privatizată de comercianții locali, spațiile rămase fiind în principal reziduale sau de trecere.

Fig.12 - Plaza de Santa Ana – prezent

Fig.11 - Plaza de Santa Ana - 1980

2. Democrația. Evenimentul 15M, amintit anterior în subcapitolul precedent este menționat în cadrul acestei secțiuni în broșura CCCB, considerându-se că acest eveniment surprinde practica democratică în cel mai real sens al cuvântului. 132 Spațiile publice ar trebui create astfel încât să încurajeze comunicarea, schimbul de idei, dezbaterea, prin amenajări specifice, prin dimensiuni etc. 3. Comerțul. În primul rând proporția benefică a comerțului în spațiul public și mai precis în modul de ocupare al piețelor ar trebui normată, în prezent multe dintre piețele centrului 132

Judit Carrera, POLIS. 7 Lessons from the European Prize for Urban Public Space [2000-2012], Centrul Contemporan de Cultură al Barcelonei (CCCB), Barcelona, 2012, p.80.

fiind acaparate de această practică. În același timp, ar trebui încurajat comerțul autohton, pentru păstrarea autenticității locale, fapt care este îndeplinit în bună măsură deja, prin târgurile stradale de weekend, magazinele de obiecte de artă și mobilier, anumite zone încă amintitind de moștenirea arabă și de bazarele lor. 4. Mobilitatea. Odată cu limitarea accesului automobilelor în centru133, situația mobilității pietonale s-a îmbunătățit, însă infrastructura nu este încă adaptată tuturor categoriilor de persoane, atât traseelor pietonale (sau semipietonale) cât și mijloacelor de transport în comun lipsindu-le această facilitate. 5. Spațiile goale. Patrimoniul industrial reprezintă o resursă importantă de exploatat în vederea realizării de spații publice noi. În Madrid, acest proces a fost deja început, prin proiectele de la La Tabacalera și de la Matadero, ambele fiind situri industriale părăsite și convertite în centre cultural-comunitare.134 6. Frontul la apă. Deși râul Manzanares nu are o amploare și un debit ce ar putea să permită navigația, autoritățile madrilene au realizat un proiect de amploare de-a lungul acestuia, un parc continuu de-a stânga și de-a dreapta râului, pe întreaga lungime parcursă de acesta la periferia centrului (2007-2015).135 Proiectul a fost îmbrățișat de comunitate, fiind dotat cu diferite facilități sportive, spații de întâlnire majore, de plimbare, recreație si joacă, creându-se într-adevăr comunități solide, aduse împreună de existența acestei intervenții. Putem afirma, că la nivelul direcțiilor generale de intervenție în spațiul public, centrul orașului beneficiază de proiecte noi adecvate și corect intenționate, lipsurile găsindu-se doar în cazul neconformării și neglijenței din spațiile publice istorice, ce nu beneficiază de aceeași atenție și posibil interes. Cu toate acestea, mare parte din spațiul public al centrului este reprezentat tocmai de piețele și străzile ce intră în această categorie, categorie ce urmează a fi discutată amănunțit din perspectivele teoretice ale lui Ian Gehl și William Whyte.

133

Acuerdo de 29 de octubre de 2018 de la Junta de Gobierno de la Ciudad de Madrid por el que se desarrolla el régimen de gestión y funcionamiento de la Zona de Bajas Emisiones “Madrid Central” https://www.madrid.es/UnidadesDescentralizadas/UDCMovilidadTransportes/AreaCentral/01InfGral/acuerdoMC.p df , accesat la 06.04.2021. 134 Andres Walliser, New urban activism în Spain: reclaiming public space in the face of crises, în Policy & Politics, vol.43, nr.3, 2013, pp. 11-12. 135 https://use.metropolis.org/case-studies/the-madrid-rio-project , accesat la 08.04.2021.

La nivelul spațiilor publice „tradiționale” (Teoria lui Jan Gehl), în ceea ce privește trama stradală, traseele pietonale și punctele de oprire, se pot identifica direcții de acțiune însă, este nevoie de distingerea a două zone destinate utilizatorilor diferiți. Zona adiacentă marilor artere de circulație (Gran Via, Calle Mayor, Calle de Atocha, Calle de los Embajadores, Calle de Toledo etc.) aferentă de asemenea, și traseelor turistice, nu prezintă probleme semnificative în ceea ce privește protecția și sentimentul de siguranță.

Zone traversate intens de turiști

Zona stigmatizată (imigranți neintegrați)

Fig. 13 – Plan trasee turistice și zone stigmatizate Madrid

Amplasamentul propus

De asemenea, plăcerea (scara, clima și aspectul) sunt adecvate și conforme. Însă, referitor la confort, spațiul urban poate părea ostil, prin lipsa locurilor de stat la intervale regulate pe traseu, mare parte din opțiuni fiind reprezentate de spațiile destinate clienților dotărilor alimentare. Spațiile destinate activității fizice implică traseul pietonal în sine, care din cauza aglomerării poate ajunge anost și obositor. Înteracțiunea indirectă – a vedea, a auzi, a vorbi, a asculta este de asemenea, periclitată de numărul mare de persoane, acesta caracteristică fiind însă dependentă de dinamica populației. Astfel, direcția de acțiune potrivită ar presupune crearea unor trasee separate de cele frecventate de turiști (ce nu prezintă obiective importante de vizitat) și care să fie, destinate comunităților locale, cu spații publice adecvate nevoilor lor. Pentru aceasta, este nevoie de asigurarea protecției împotriva crimei, multe dintre străzile lăturalnice nefiind bine luminate, un factor care contribuie la sentimentul de nesiguranță în rândul localnicilor, fiind și procentului mare de imigranți neintegrați în zonă. Străzile ar trebui dotate cu locuri de stat (la fiecare 100 m liniari) și realizată o rețea de spații publice, piețe (re)configurate pentru „a vedea, a vorbi, a asculta”, prin mobilier primar și secundar, prin potențarea activităților diverse ce au ca rol și integrarea imigranților în comunitate (locuri de joacă, amfiteatre, sculpturi urbane, mese de șah etc.) De asemenea, aspectul trebuie sa fie agreabil pe întreg parcursul pentru a crea sentimentul de plăcere utilizatorului. 136 Referitor la modul de configurare al acestor piețe amintite anterior, din teoria lui William Whyte, putem extrage o serie de elemente ce ar putea potența succesul spațiului public respectiv. Pentru o mai bună exemplificare a acestor principii se va folosi exemplul pieței de Tirso de Molina, cosiderată a fi exemplară prin prisma modului său de configurare. Aceasta este una dintre piețele vechi ale Madridului datând din 1840, fiind reconfigurată și adaptată noilor cerințe în 2006. 137

136

Conform teoriei lui Ian Gehl Shibo Sun, Franco Gueraldi et ali, Life Outside the Walls: The Spanish Liveability of its Public Spaces, Proceedings of the II International and IV Nat ional Congress on Sustainable Const ruction and EcoEf ficient Solutions, Sevilia, 2015, p.5. 137

Fig.14 - Plan Plaza de Tirso de Molina

1. Locurile de stat Piața beneficiază de diferite tipuri de locuri de stat, printre care obiecte de mobilier precum grupările de bănci, marginile jardinierelor, soclul fântânii, ziduri joase ce împart spațiul, toate acestea fiind gândite pentru a permite realizarea cât mai multor activități, pentru a permite interacțiunea cu alte grupuri, locurile de stat fiind dispersate uniform în întreg spațiul pieței. 2. Elemente de cadru natural Piața beneficiază de zone umbrite prin prezența vegetației înalte și a structurilor de tip pergolă, precum și de zone însorite, clima Spaniei fiind una călduroasă aproape întreg anul, umbra fiind cea căutată. De asemenea, vegetația este prezentă în compoziția pieței, la fel și apa, prin oglinzi de apă și fântâni. Aceste elemente atrag oamenii către ele, făcându-i să interacționeze cu acestea. 3. Spațiile pentru alimentație Latura de sud a pieței este bordată cu restaurante și cafenele, ce ocupă spațiul public în proporție de aproximativ 30%, proporția fiind una bună, potențând posibilele contacte ce pot apărea între cei ce frecventează localurile respective și restul comunității.

4. Relația cu strada Relația cu strada este una determinantă pentru această piață, fiind bordată pe două laturi de străzi cu circulație mixtă (auto și pietonală), față de care se detașează, absorbind fluxurile în mod natural. Însă, în partea sudică, există trei artere secundare de circulație ce „înțeapă” piața, acestea continuându-și direcțiile, traversând spațiul public, și ajungând în puncte „cheie” la capătul acestuia (stația de metrou, trecerile de pietoni). Colțul străzii este și el pus în valoare întotdeauna, puncte de întâlnire și de atracție fiind amplasate la fiecare dintre cele trei colțuri (florărie, stand de ziare și intrarea în stația de metrou, bordată de o banchetă din piatră). 5. Relația cu spațiile interioare După cum am menționat anterior, pe latura sudică a pieței există o relație directă cu spațiile destinate alimentației, pe latura de nord și cea de vest existând o serie de spații comericile și magazine locale ce se deschid către trotuarul aferent străzilor ce mărginesc piața. 6. Triangulațiile Evenimentele de tipul spectacolelor spontane realizate de către muzicieni locali sunt specifice zonei, atrăgând frecvent oameni în jurul lor. De asemenea, fântâna a cărei oglindă de apă te invită a interacționa cu ea, precum și locul de joacă pentru copii pot reprezenta triangulații ale spațiului public ce au ca scop interacțiunea spontană între utilizatorii săi. 7. Scara spațiului Deși piața are o dimensiune mare, împărțirea dată de continuarea străzilor, umplerea ei cu locuri de stat, vegetație, spații destinate copiilor și spații pentru alimentație publică fac ca dimensiunile pieței să fie plăcute. De asemenea, ținând seama de procentul său de ocupare (mare), pare a avea o dimensiune potrivită pentru fluxul de oameni aferent. 8. Supravegherea În ceea ce privește supravegherea, iluminarea pe timp de noapte nu este pe măsura așteptărilor, anumite zone, la umbra copacilor insuflând un sentiment de nesiguranță în cursul nopții. Totuși,

ținând seama de gradul său de umplere, supravegherea se realizează natural, prin prezența celorlalți oameni. Acestea fiind spuse, putem conchide, că există chiar la nivelul orașului piețe ce pot fi date drept exemplu, piețe în care activitățile comerciale există împreună cu celelalte componente ale unui spațiu public, componente care îl fac viu și apropiat de comunitatea locală.

Fig.15 - Plaza de Tirso de Molina

IV.

Concluzii

Palierul teoretic Din analiza celor trei teorii, s-au putut identifica direcții de acțiune în vederea îmbunătățirii spațiului public și a apropierii acestuia față de locuitori, de la scara orașului la scara pieței. Oportunitățile de acțiune la nivelul orașului sunt legate de spațiul fizic existent (periferia, spațiile goale, frontul la apă), de modul de gestionare a raportului dintre dotările orașului în vederea realizării unor cartiere/orașe sustenabile din punct de vedere funcțional și social (mixitatea, comerțul) și de punere în valoare a spațiului public ca spațiu social (memoria, democrația, mobilitatea).138 La nivelul modului de configurare a țesutului neconstruit, a străzilor din cartiere și orașe, se pune în vedere o analiză preliminară a tipurilor de activități întreprinse și a intensității și frecvenței acestora în vederea oferirii unui răspuns axat pe om, pe comunitate. Elementele ce susțin realizarea acestor activități și care creează cadrul necesar sunt împărțite în trei categorii: sentimentul de protecție, de securitate în spațiul public (trafic, crimă, experiențe senzoriale neplăcute), confortul (a merge, a se opri, a sta jos, a vedea/asculta/vorbi, activitatea fizică) și plăcerea (scara, clima, aspectul).139 La nivelul spațiilor publice punctuale, piețe, grădini, parcuri există anumite elemente de compoziție ce s-au dovedit ca fiind necesare unui spațiul public reușit, evident aflate în relație unele cu altele și în proporții adecvate: locurile de stat (1 m liniar la 30 mp, mobilier fix și mobil, de diverse tipuri), elemente de cadru natural (lumină, vânt, vegetație, apă), spații pentru alimentație (20% din suprafața pieței), o bună relație cu strada (fără limite fizice și cu o accesibilitate bună), o bună comunicare cu spațiile interioare (fiind preferate vitrinele, spațiile de interes general, minim 50%), prezența triangulațiilor (acele elemente care atrag oamenii și ii provoacă la dezbatere, discuții), o bună proporționare a spațiului (scara, dimensiunea în acord și

138 139

Conform ideilor exprimate de CCCB. Conform ideilor exprimate de Ian Gehl.

cu numărul posibil de utilizatori) și supravegherea (o bună iluminare și prezența fizică a persoanelor permanent în spațiu) pentru a evita crearea sentimentului de nesiguranță. 140 Palierul practic În ceea ce privește modul de implementare a acestor principii la nivelul Madridului (studiul principal de caz al lucrării și orașul în care se plasează proiectul de diplomă) s-a identificat faptul că din punct de vedere al abordării la nivelul orașului, atitudinea și direcțiile sunt în acord cu teoria prezentată. Singurul aspect care nu urmărește principiile aferente acestei scări de lucru este modul de gestionare al spațiului public istoric, determinând astfel necesitatea unei mai bune analize a dinamicii stradale și a modului de ocupare al piețelor și grădinilor. Astfel, s-a observat existența a două grupuri de utilizatori principali ai spațiului public, și anume turiștii și locuitorii. Cum studiul prezent se axează pe rezolvarea problemelor locuitorilor, atât conform principiilor lui Ian Gehl, cât și a celor ale lui Willian Whyte, direcția de acțiune propusă este aceea de a crea un traseu și o rețea de spații publice destinate locuitorilor, care să o dubleze pe cea frecventată de turiști. Astfel, metodele de configurare a spațiilor publice și de apropiere a acestora față de locuitori, prezente în partea teoretică a lucrării, necesită a fi aplicate în vederea obținerii rezultatelor urmărite. Această abordare constă în crearea acestui traseu și alegerea spațiilor publice ce vor face parte din acesta, eliminarea sentimentului de frică prin buna iluminare și supraveghere, mobilarea conformă atât a străzilor, cât și a piețelor și parcurilor, urmată apoi de observarea activităților ce încep a se întreprinde în aceste spații și continuarea proiectării în vederea potențării lor. Acest lucru presupune amplasarea elementelor de cadru natural, buna proporționare a spațiului, accesibilizarea întregului traseu, realizarea unei relații bune cu strada a piețelor și grădinilor, oferirea de dotări de alimentație, culturale și comunitare pe acest traseu, amplasarea triangulațiilor și în sfârșit, oferirea flexibilității în întreaga proiectare, dat fiind faptul că spațiul public are o evoluție dinamică.

140

Conform ideilor exprimate de William Whyte.

Propunerea de intervenție Proiectul de diplomă, în care studiul de față este integrat, se situează în El Barrio de las Letras (Cartierul Literelor), în centrul orașului Madrid, pe un teren în pantă, cu deschidere la trei străzi. Având în vedere problematica expusă, funcțiunea propusă este aceea de centru comunitar cu valențe culturale. Beneficiind de un teren de dimensiuni medii spre mari (3100 mp) construcția (interiorul) va fi croită în jurul unor spații exterioare urbane publice, spații cu caractere diferite, toate destinate folosirii de către comunitate. Terenul va fi traversat de o stradă pietonală, care continuă direcția străzii Calle de la Veronica, al cărei capăt de perspectivă este amplasamentul în discuție. De asemenea, consultând planurile istorice, s-a dovedit că, vreme de mai bine de 100 de ani (circa 1656-1785), Calle de la Veronica traversa insula cu pricina,

141

astfel traseul pietonal propus

reamintește de această perioadă din istorie.

Fig.16 – Plan Amplasament

Fig. 17 - Nueva impresión de la Topographia de la Villa de Madrid descripta por Don Pedro Texeira 1656

De asemenea, finalul acestei alei pietonale este reprezentat de o construcție ce se află în proprietatea Primăriei și care va avea o funcțiune publică. Ansamblul, ce se afla în trecut pe acest Desarrollo, Asesoría y Formación Informática SA (DAYFISA) - Universitatea Autonomă din Madrid (UAM), 2003, http://www.madridhistorico.com/seccion5_historia/index_evolucion_corte.php?idmapa=9 , accesat la 06.04.2021. 141

teren și care a fost demolat în 2012 de către autoritățile locale, avea o funcțiune de servicii (canton de curățenie), construcțiile aferente având un regim de înălțime scăzut (P, P+1), fapt care a permis clădirilor vecine să-și amplaseze ferestre la etajele superioare care privesc direct către sit. Referitor la modul de configurare a spațiilor publice propuse, acestea vor consta în strada amintită anterior, două piațete clar definite, o dală și o curte vegetală (grădină). Caracterul acestor spații va fi diferit, după cum se va vedea în continuare:

Fig.18 – Strada pietonală

Strada pietonală va avea pe parcursul acesteia diferite funcțiuni ce se deschid către aceasta/vitrine, întâlnind în parcurgerea sa una dintre piațetele create și implicând și frontul vecin prin posibilitatea deschiderii actualelor spații comerciale către aceasta și a unor posibile balcoane. De asemenea, zonele de zid ce nu prezintă ferestre (ale clădirilor vecine) vor fi tratate ca grădini verticale. Piațeta aferentă intrării principale în ansamblu va permite realizarea de evenimente stradale specifice (târguri de sfârșit de săptămână), va fi mobilată cu elemente mobile (scaune) pentru a permite realizarea cât mai multor scenarii diferite, către aceasta deschizându-se întreg parterul și o cafenea. De asemenea, acoperirea ei va fi parțială, creând zone atât de umbră, cât și de lumină directă, vegetația și apa fiind și ele prezente prin jardinierele și fântâna ce pot servi și ca locuri de stat prin soclurile lor. Relația cu strada va fi una directă, reprezentând de fapt o alveola la strada Calle de Fucar.

Fig. 19 – Piațeta aferentă intrării principale

Piațeta aferentă străzii pietonale și traversată direct de aceasta, va avea dimensiuni mai restrânse, ea deservind restaurantul și expoziția, acestea creând două puncte de interes. Într-aceasta locurile de stat vor fi de tipul

meselor

și scaunelor

aferente

dotării

alimentație, cât și banchete în jurul unor luminatoare ce privesc în etajul inferior al expoziției. Se va amplasa, de asemenea, și o sculptură ce va avea atât rolul de „triangulație”, cât și de reper pentru expoziție. Date fiind dimensiunile reduse, umbra și lumina directă vor Fig. 20 – Piațeta aferentă străzii pietonale

fi influențate direct de clădirile ce o bordează.

Fig. 21 - Dala

Dala, ce corespunde nivelului străzii de la cota superioară a terenului se va afla în directă legătura cu aceasta dar și cu noua strada pietonală. Pe ea se vor întreprinde activități specifice fiecărei vârste, spațiile ce se deschid către aceasta fiind atribuite de asemenea, fiecărei generații în parte, amenajările specifice fiind conforme cu acestea (locuri de joacă, de recreere, spații de interacțiune între toate generațiile, activități sportive și ateliere, un amfiteatru, legături vizuale și directe cu grădina spații acoperite, dar și expuse luminii directe).

Grădina va reprezenta atât reperul vegetal pentru dala amintită anterior, cât și un loc ferit, de relaxare, aflându-se cu un metru mai jos decât restul dalei. Locurile de stat vor fi în principal reprezentate de gradenele ce coboară dinspre dală, de bancheta aferentă fântânii și de scaunele mobile Fig. 22 – Curtea vegetală

dintre copaci.

Buna iluminare și supravegherea indirectă, asigurată prin prezența funcțiunilor ce au contact direct cu spațiul public, vor crea sentimentul de protecție, accesul automobilelor nefiind permis, strada pietonală fiind totuși gândită pentru a avea o pantă adecvată mijloacelor de transport alternativ și persoanelor cu dizabilități. Alegerea pentru crearea acestor spații preponderent minerale în legătură cu rețeaua stradală, și a curții vegetale într-un loc „protejat” provine din analiza urbană a zonei, observându-se acest caracter diferit al spațiilor publice în funcție de gradul lor de intimitate față de stradă. În final, toate spațiile exterioare vor putea fi accesate exclusiv din exterior, putând fi folosite independent de funcțiunile interioare, existând de asemenea, și posibilitatea diferită de a le parcurge, toate fiind interconectate prin ganguri, scări, gradene și traversări directe.

Fig. 23 – Imagine de ansamblu

Încheiere Lucrarea de față reprezintă doar o fărâmă din vastul studiu pe care îl presupune spațiul public, direcțiile și abordările contemporane fiind diverse, toate având ca scop o mai buna înțelegere a modului în care mediul social se raportează la oraș și a modului în care spațiul public „ne face” pe noi în aceeași măsură în care și noi „îl facem” pe el.

Bibliografie

Volume și articole: Arendt, Hannah, Condiția Umană, traducere de Claudiu Vereș și Gabriel Chindea, Editura Idea Design&Print, Cluj, 2007. Barbosa Dos Santos Rodrigues, Fernando Alberto, Los espacios públicos en la ciudad de Madrid como ámbito de construcción de la convivencia intercultural, Observatorio de las Migraciones y de la Convivencia Intercultural de la Ciudad de Madrid, Madrid,2007. Bertocchi, Dario și Visentin, Francesco, „The Overwhelmed City: Physical and Social OverCapacities of Global Tourism in Venice”, în Sustainability, Veneția, 2019. Bodnar, Judit, „Reclaiming public space”, în Urban Studies vol.52(12), Central European University, Ungaria, 2015, DOI:10.1177/0042098015583626. Cancellieri, Adriano și Ostanel, Elena, „The struggle for public space”, în City, vol.19, 2015, DOI: 10.1080/13604813.2015.1051740. Carrera, Judit, POLIS. 7 Lessons from the European Prize for Urban Public Space [2000-2012], Centrul Contemporan de Cultură al Barcelonei (CCCB), Barcelona, 2012. Caves, Roger, Encyclopedia of the City, Routledge Editors, Londra, 2005. Gehl, Jan, Orașe pentru oameni, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2012. Gehl, Jan, Viața între Clădiri. Utilizările spațiului public, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2011. Gehl, Jan și Svarre, Birgitte, How to study public life, traducere de Karen Ann Steenhard, Island Press, Washington, 2013. Krier, Rob, Urban Space, Academy Editors, Londra, 1979. Lăzărescu, Cezar, Urbanismul în România. București, Editura Tehnică, 1977. McKenna, Bernard, What is this thing called community? A communication perspective, The Univeristy of Queensland, Brisbane, 2014. Sun, Shibo, Gueraldi, Franco et ali, Life Outside the Walls: The Spanish Liveability of its Public Spaces, Proceedings of the II International and IV Nat ional Congress on Sustainable Const ruction and Eco-Ef ficient Solutions, Sevilia, 2015.

Urquiaga, Álvaro Ardura, Madrid. Espacio público confiscado. La privatización y resignificación del espacio público en los procesos de transformación material de las plazas del centro de Madrid, Universitat de Barcelona, Barcelona, 2014. Walliser, Andres, New urban activism în Spain: reclaiming public space in the face of crises, în Policy & Politics, vol.43, nr.3, 2013, DOI: 10.1332/030557313X670109. World Tourism Organization, „ ‘Overtourism’? Understanding and Managing Urban Tourism Growth beyond Perceptions”, DOI: 10.18111/9789284420070. Whyte, William, City: Rediscovering the Center, Univeristy of Pennsylvania Press, 2009. Whyte, William, The Social Life of Small Urban Spaces, Project for Public Spaces, New York, 1980. Zeletin, Ștefan, Neoliberalismul, Editura Ziua, București, 2005. Surse WEB: Bauman, Zygmunt, „Epilog” în Europe City: Lessons from the European Prize for Urban Public Space [2000-2014], de Judit Carrera, Centrul Contemporan de Cultură al Barcelonei, Barcelona, 2015,

https://www.publicspace.org/publications/-/event/new-book-on-experience-gained-from-

the-prize, accesat la 01.04.2021. Carrera, Judit, „Foreword” în In Favor of Public Space: Ten years of the European Prize for Urban

Public

Space,

https://issuu.com/actar/docs/publicspace?mode=a_p

accesat

31.03.2021. Desarrollo, Asesoría y Formación Informática SA (DAYFISA) - Universitatea Autonomă din Madrid (UAM), 2003. http://www.madridhistorico.com/seccion5_historia/index_evolucion_corte.php?idmapa=9

accesat la 06.04.2021. https://www.publicspace.org/multimedia/-/post/winning-back-the-public-spaces,

accesat

30.03.2021. https://www.publicspace.org/en/lectures/-/event/unbranding-barcelona accesat la 15.03.2021. https://www.publicspace.org/en/multimedia/-/post/democracy-is-public-space-at-its-richest accesat la 01.04.2021. https://www.publicspace.org/en/lectures/-/event/tourism-city-and-identity accesat la 25.03.2021.

https://www.publicspace.org/en/multimedia/-/post/democracy-is-public-space-at-its-richest accesat la 01.04.2021. https://www.publicspace.org/about-the-prize , accesat la 31.03.2021. https://www.madrid.es/UnidadesDescentralizadas/UDCMovilidadTransportes/AreaCentral/01Inf Gral/acuerdoMC.pdf , accesat la 06.04.2021. https://www.publicspace.org/en/works/-/project/k056-skanderbeg-square accesat la 02.04.2021. https://gehlpeople.com/story/ accesat la 30.03.2021. https://gehlpeople.com/projects/carlsberg-city-denmark/ accesat la 31.03.2021. https://www.pps.org/article/wwhyte accesat la 29.03.2021. https://www.pps.org/about, accesat la 29.03.2021. https://www.pps.org/article/11steps, accesat la 29.03.2021. https://www.pps.org/article/grplacefeat, accesat la 29.03.2021. https://www.pps.org/projects/bryant-park, accesat la 29.03.2021 https://bryantpark.org/ , accesat la 29.03.2021. https://uxdesign.cc/can-pop-up-intervention-change-our-cities-6fb7d4a50eba,

accesat

30.03.2021. https://asociacionvecinoscavas.wordpress.com/2019/05/10/campana-vecinos-en-peligro-deextincion/, accesat la 06.04.2021. https://use.metropolis.org/case-studies/the-madrid-rio-project , accesat la 08.04.2021. Alte surse: Regizor Dalsgaard, Andreas, The Human Scale, Final Cut for Real, 2012. Regizor Whyte, William, The Social Life of Small Urban Spaces, Municipal Art Society of New York, 1980. Surse ilustrații: Fig.1:

http://wikimapia.org/11319776/Skanderbeg-Square#/photo/7400641

accesat

09.04.2021. Fig.2:

https://www.publicspace.org/works/-/project/k056-skanderbeg-square,

09.04.2021.

Fig.3, Fig.4: Jan Gehl, Viața între Clădiri. Utilizările spațiului public, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2011. Fig.5: Jan Gehl, Orașe pentru oameni, traducere de Silvia Gugu, editura Igloo Media, București, 2012. Fig.6, Fig.7: https://gehlpeople.com/projects/carlsberg-city-denmark/ , accesat la 09.04.2021. Fig.8, Fig.9: https://www.flickr.com/photos/bryantpark/, accesat la 09.04.2021. Fig.10, Fig.13, Fig.16, Fig.18, Fig.19, Fig.20, Fig.21, Fig.22, Fig.23: Redactare personală. Fig.11,

Fig.12:

https://www.worldtravelimages.net/Madrid_Santa_Ana.php,

accesat

09.04.2021. Fig.14: Sun, Shibo, Gueraldi, Franco et ali, Life Outside the Walls: The Spanish Liveability of its Public Spaces, Proceedings of the II International and IV Nat ional Congress on Sustainable Const ruction and Eco-Ef ficient Solutions, Sevilia, 2015. Fig.15:

https://static1.abc.es/media/espana/2017/10/25/plaza-tirso-flores-ksgH-

1240x698@abc.jpg, accesat la 10.04.2021. Fig. 17: www.ign.es , accesat la 19.12.2020.

Recuperarea dimensiunii comunitare a spatiului public urban. Metode de (re)configurare.

Articles inside

IV. Concluzii

V. Bibliografie

III.3. Aplicarea principiilor teoretice în cazul centrului Madridului

III.2. Mișcări locale și regionale de reconfigurare a spațiului public

II.3. Teoria lui Jan Gehl și „Gehl People” | Studiu de caz: Masterplan pentru un sit post-industrial, Copenhaga II.4. Teoria lui William H. Whyte și „Projects for Public Spaces” | Studiu de caz:

II.5. Sinteză

I.4. Metodologia lucrării

I.5. Concepte și definiții

Urban Public Space”| Studiu de caz: Skanderbeg Square, Tirana

Plan de idei

I.3. Surse