Taifas literar, nr. 28, trim. II, 2021 by Ioan Muntean

amintiri... p. 2 editorial... p. 3 poezie... p. 6 proză... p. 20 eseu... p. 33 taifasuri... p. 36 poeme într-un vers... p. 47

culori de anotimp... p. 48

Taifasliterar nr. 28/2021

amintiri

William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564 - d. 23 aprilie 1616)

Sonet (Shakespeare) Eu nu cred că sunt piedeci la unirea A două inimi ce credință-și țin, Inbire-adevărată nu-i iubirea, Ce piere când in cale-i piedeci vin. Iubirea-i ca o stea nemișcătoare, Ce calea le-o arată la năieri, Statornică în furtuni îngrozitoare, Ea-i tot aceeași astăzi ca și ieri. Iubirea nu-i a vremii jucărie, — Tu frumusețe, doar, cu vremea treci. — Ea nu se schimbă ori-ce-ar fi să vie. Aceeași ea rămâne 'n veci de veci. De mi se dovedește cam mințit Nimic n'am scris și nimeni n’a iubit. Traducere în forma originală de Petre Grimm

Să te asemăn cu o zi de vară? (Sonet XVII)

Cât va fi suflet, văz şi versul meu, Prin tot ce-am scris tu vei trăi mereu.

Sonet 73 That time of year thou mayst in me behold When yellow leaves, or none, or few, do hang Upon those boughs which shake against the cold, Bare ruin'd choirs, where late the sweet birds sang. In me thou see'st the twilight of such day As after sunset fadeth in the west, Which by and by black night doth take away, Death's second self, that seals up all in rest. In me thou see'st the glowing of such fire That on the ashes of his youth doth lie, As the death-bed whereon it must expire, Consum'd with that which it was nourish'd by. This thou perceiv'st, which makes thy love more strong, To love that well which thou must leave ere long.

Sonet 73 (trad. Nicolae Pintilie)

În mine vezi tu anotimpul cậnd Foi galbene pe crengi murind se zbat, Traducere Neculai Chirica Pe arcul lor in geruri tremurậnd Vechi coruri unde păsări au cậntat, Să te aseamăn cu o zi de vară? In mine vezi murind al serii ceas Tu eşti mai dulce şi surâzi mai blând! Cậnd soarele-ntậrzie-n asfințit În Mai e vânt şi mugurii-i doboară Și noaptea, sora morții, pas cu pas Şi timpul verii trece prea curând. In beznă totul a pecetluit. In mine vezi un foc arzậnd pustiu Cerescul ochi e, uneori, fierbinte Pe-a lui cenușă și-i sleit in ea Şi-ades umbrită-i geana lui de foc, Și leagănul luminii i-e sicriu Căci de frumos frumosul se dezminte Și mistuie puterea ce-l hrănea. Și-ntâmplător şi-n al schimbării joc. Dar vara ta nu va păli vreodată Căci frumuseţea-i veşnic anotimp; Nici moartea s-o umbrească n-o să poată Când vers etern o-nalţă peste timp.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Tu vezi și mai puternic m-ai cuprins Vrậnd sa iubești ce mậine fi-va stins.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

marcându-i era contemporană: Berbecul, simbol al fertilităţii. În amintirea acestor obiceiuri, chiar şi azi oamenii suflă în cornul de Între mit şi credinţă berbec; în ţara noastră această tradiţie s-a păstrat prin suflarea în bucium. Ceea ce (partea a II-a) reuşeşte să facă Iisus este de a adapta vechiul la nou, trecutul la prezent, printr-un gest cât se Până la un anumit moment al vieții, poate de sugestiv: hrăneşte 5000 de oameni omul acumulează, după care lucrurile încep prin înmulţirea unei pâini şi a doi peşti. Paul Rotaru

E drept că Moise, supranumit Legiuitorul, este mult mai reprezentativ pentru era Berbecului decât Iosif, care a trăit cu 400 de ani înaintea lui şi cu aproximativ Aurora Ispas 2000 de ani înaintea lui Iisus. Cert este că, odată cu instalarea lui Iosif în scaunul de dregător, neamurile lui Iacob, numit acum Cei care au studiat Biblia au observat Israel, sunt primite în Egipt şi lăsate să se desigur că povestea de viaţă a lui Iisus nu este dezvolte printr-un decret al Faraonului. unică şi că se repetă în Vechiul Testament. Este Astfel, israeliţii au preluat din modul de povestea lui Iosif, fiul lui Iacob, nepotul lui Isaac şi strănepotul lui Abraham. Iisus s-a viaţă al egiptenilor, din meşteşugurile şi născut dintr-un miracol, Concepţia Imaculată; cultura lor. Chiar şi religia le-a fost astfel Iosif s-a născut dintr-un miracol, fiu al Rahelei, influenţată, aşa cum se va vedea în Decalogul care mulţi ani s-a crezut că era stearpă. Iisus a lui Moise, care este o copie fidelă a Vrăjii 125 avut 12 discipoli, numiţi şi fraţi; Iosif a avut 11 din ,,Cartea Morţilor” a egiptenilor. Diferenţa fraţi. Iisus a avut un ucenic de suflet, Ioan; Iosif este aceea că varianta egipteană a versurilor a avut un frate cel mai iubit, Veniamin. Iisus a este enunţată la timpul perfect compus, în fost vândut de Iuda pe 30 de arginţi; Iosif a fost vreme ce legile lui Moise au un pronunţat vândut negustorilor de sclavi pe 20 de arginţi imperativ categoric. ,,Nu am furat!” a devenit ,,Să nu furi!”; ,,Nu am ucis!” a devenit ,,Să nu la propunerea fratelui Iuda. ucizi!” etc. Iisus a fost în mormânt trei zile; Iosif a Tot Biblia spune în repetate rânduri că zăcut într-o groapă din pustie trei zile până să fie vândut. Iisus îşi începe misiunea la vârsta poporul lui Israel şi-a întors faţa de la de 30 de ani; Iosif, la vârsta de 30 de ani, este Dumnezeul său, de aceea a hotărât Dumnezeu ales dregător în Egipt după moartea lui Potifar. să-i pedepsească trimiţându-i sub sclavie în Prima minune săvârşită de Iisus pentru a se ţara Egiptului. Nu ştim cu exactitate ce fapte arăta vrednic de misiunea sa a fost când a ascunde expresia ,,a întoarce faţa de la umplut la Capernaum plasele cu peşti ale Dumnezeu”, dar cert este că, de-a lungul pescarilor posaci, anunţându-şi astfel era pe istoriei, foarte mulţi evrei au fost surprinşi în ipostaze mai puţin ortodoxe: ei au inventat care o reprezenta: Peştii. camăta, piaţa neagră, şi-au vândut fraţii ca Iosif îşi arată aptitudinile de guvernator sclavi. strângând grâu pe timp de belşug pentru anii Chiar Abraham permite prostituarea de foamete ce aveau să vină, gestul său anul V, nr. 28, 2021

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

să se așeze, delimitând principiile de prejudecăți, consolidând identitatea morală a fiecăruia. Pentru unii, procesul de așezare începe mai devreme, iar pentru alții acest lucru este intangibil.

Taifasliterar nr. 28/2021

soţiei sale Rebecca atunci când au ajuns în Samara, dându-se drept fratele consoartei lui, pentru a nu fi ucis din gelozie de către samaritenii cei lipsiţi de scrupule. Părintele israeliţilor, Iacob, obţine averea şi binecuvântarea tatălui său printr-un şiretlic. Se obişnuia ca, pe patul de moarte, tatăl să fie hrănit de către fiul preferat, urmând să-i dea acestuia sarcina de a duce mai departe ceea ce el începuse.

aceste legi sumbre sunt aplicate ca o povară oamenilor de rând, celor cărora ar trebui să le servească, nicidecum celor care exercită şi modifică legea după bunul plac, reprezentândo ca pe un canon sinistru.

În Biblie nu avem referinţe clare privind naşterea îngerilor, căderea în dizgraţie a Luceafărului, cel mai frumos dintre îngeri, chiar privitoare la măr ca fruct al păcatului, ci câteva aluzii fugare. Să ne gândim acum la una dintre cele mai teribile legi impuse de Moise, lapidarea, care, din nefericire, se păstrează şi azi în unele părţi ale lumii; astăzi este stabilit prin lege numărul de pietre ce se vor azvârli asupra condamnatului chiar și după moartea acestuia, precum și greutatea fiecărei pietre, cu scopul ca vinovatul să aibă parte de o moarte lentă, în chinuri cât mai prelungite. Este adevărat că în rândul popoarelor rătăcite, dezbinate, a fost nevoie de măsuri austere pentru a se impune ordinea şi disciplina.

deopotrivă pe cei slabi şi pe cei puternici, pe săraci ca pe bogaţi.

Pe plan istoric, filozofic şi social, Iisus rămâne un adevărat umanist, dintre şi pentru oameni. Principiile sale, dezgolite de orice improvizaţie canonică de după dispariţia sa fizică, sunt o reconstituire clară a învăţăturilor Iacob a profitat de plecarea la câmp a ancestrale, răspândind iubirea de semeni şi fratelui său Ietro şi, pentru că tatăl Isaac era natură, debarasarea de toate nevoile materiale orbit şi aproape surd de bătrâneţe, s-a ce ne macină viaţa. substituit fratelui mai mare, păcălindu-şi Am comite o gravă eroare să credem că părintele. Fireşte, Biblia, cu precădere Vechiul religiile dinaintea iudaismului şi apoi a Testament, abundă de asemenea şiretlicuri, de creştinismului au fost fără pată. Sigur, multe crime odioase şi războaie cumplite în numele religii practicau sacrificarea de vieţiomeneşti, şi la chemarea lui Dumnezeu. Pentru că de prunci şi fete virgine urmărind vreun Vechiul Testament s-a construit pe baza calendar dubios. Carenţele unei religii mitologiei anterioare, în care Dumnezeu este facilitează convertirea adepţilor ei la orice războinicul Zavaot, iar supuşii săi, îngerii, sunt nouă religie care promite o viaţă mai bună, în organizaţi în legiuni. numele unei divinităţi permisive care priveşte

Am fi nedrepţi să spunem că creştinismul nu a avut şi epoca sa blândă, care a atras într-un timp foarte scurt oameni din toate colţurile lumii. Dar avem nevoie să înţelegem că este o diferenţă colosală între credinţă şi religie, la fel ca între Iisus şi creştinism. Impunerea unei dogme cu scopul de a ţine oamenii sub jug a primit justificarea politică şi s-a numit religie. Iisus a unit oamenii prin învăţăturile sale curate.

Cu timpul, urmaşii săi, cei care se dau drept mijlocitorii de azi ai legăturii dintre om şi Dumnezeu, au azvârlit peste principiile acestui înţelept vălul dogmatic şi, după ce au Dar este dureros că legea aceasta pervertit mesajul iniţial, l-au impus oamenilor continuă să ucidă oameni în numele unui dincolo de credinţa lor personală. Dumnezeu bun, drept, iubitor şi În orice societate, oricât de bine atoateiertător. Iar şi mai trist este faptul că organizată ar fi ea, există şi indivizi care se pun

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

împotriva mersului aparent firesc al lucrurilor, care fac să se clatine construcţii de veacuri, care caută să dărâme edificii spirituale, naţionale, transcendentale. Poate tocmai acestea sunt cauzele dezechilibrării, destrămării şi dispariţiei multor religii. Creştinismul a avut tarele sale, care poartă nume ca Torquemada, Inchiziţia, Filip cel Frumos şi Clement al V-lea, Flavius Domitianus, Ku KluxKlan şi câte altele, care au făcut ca oamenii să se îngrozească de acest dar minunat al naturii numit Divinitatea.

Eminescu:

Dar nu numai acestea au grăbit slăbirea creştinismului, ci comportamentul fiecărui individ în parte, de la începuturi până în prezent. De multe ori, când vedem ticăloşi care ţin posturi, îşi fac cruce în văzul lumii şi spun rugăciuni în gura mare, ne întrebăm: cum de permite Dumnezeu aşa ceva? Sau ne îngrozim ştiind că mulţi preoţi comit lucruri nedemne, deşi ei se pretind mai aproape de Dumnezeul care-i iartă mai uşor pentru că ei poartă haina monahală şi, tocmai că înţeleg mai bine mesajul cristic, se arată mai josnici decât laicii. Sigur, cel care spune că va avea Dumnezeu grijă de ei se gândeşte de fapt la răzbunare. A căuta să aducem pedeapsă unuia care a greşit ne face la fel de vinovaţi ca el.

Ar fi o nedreptate din partea noastră să generalizăm în ce priveşte oamenii corupţi din rândul clerului. Nici nu vom cădea în capcana prejudecăţilor indicând care ar fi mai mulţi ori mai puţini. Cu siguranţă, mulţi dintre noi am cunoscut şi preoţi dedicaţi, care şi-au luat în serios menirea de a readuce armonia în univers. Iar ei nu fac aceasta ca pe o meserie, ci ca pe o mişcare a lumii spre mai bine, făcând prin modelul lor cinste nu creştinismului ca religie, ci credinţei ca principiu înălţător.

frustraţi de condiţiile actuale. Dar, spunea

Şi, chiar dacă ne naştem cu aşa-zisele

Ei sunt aceia care au receptat, printre alţii, mesajul curat al lui Iisus, lipsit de orice doctrină epigonică. Ei sunt aceia care au înţeles că principiul divin este deasupra oricărei religii, actuale sau dispărute. Dacă Este adevărat că omul, prin natura sa, are pentru unii omul este copia imperfectă a lui ceva din comportamentul animalelor; în Dumnezeu, pentru alţii Dumnezeu reprezintă schimb, noi avem raţiunea şi sentimentele, de proiecţia spiritului pe planul perfecţiunii. Noi spunem că toţi copiii sunt inocenţi, aceea putem să ne autodepăşim. La fel de adevărat este faptul că schimbările nu vin curaţi, suflete angelice, în vreme ce doctrina ne niciodată de la sine, ci sunt impuse, fie la nivel învaţă că toţi ne naştem în păcat. Cu alte individual, fie la nivel colectiv; căci societatea cuvinte, purtăm stigmata de a fi murdari doar pentru că părinţii noştri s-au iubit şi ne-au este într-o continuă nevoie de schimbare. De cele mai multe ori înţelegemgreşit născut; stigmata de a perpetua ,,păcatul această nevoie, deoarece preferăm mai originar” doar pentru a ne apleca sub povara degrabă să abandonăm întru totul viaţa pe sentimentului de vină; stigmata sclaviei care o trăim. Dacă vrem să reînviem tradiţii ereditare doar pentru a nu îndrăzni să sperăm străvechi, riscăm a părea că trăim în trecut, la autodepăşire.

anul V, nr. 28, 2021

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

,,Viitorul şi trecutul Sunt a filei două feţe. Vede-n capăt începutul Cine ştie să le-nveţe. Tot ce-a fost ori o să fie, În prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zădărnicie Tu te-ntreabă şi socoate.”

Taifasliterar nr. 28/2021

tare spirituale, nimic nu ne împiedică să călcăm pe drumul desăvârşirii. În fond, glasul divinităţii este glasul năzuinţelor noastre şi numai prin purificare atingem absolutul. Iar purificarea vine de cele mai multe ori prin cunoaştere, nicidecum printr-o stare vegetativă, de automutilare psihică datorată cultivării sentimentului de vină.

originar, pretext de a arăta încă o dată cât de puţin preţuiesc posesiunile materiale faţă de adevărata bogăţie ce zace în sufletele oamenilor!

În definitiv, acest soi de vină dobândită prin naştere are ca unic scop umilirea omului şi reducerea sa la stadiul de brută pe două picioare. Nu! Adevăraţiimaeştri din toate timpurile au îndemnat omenirea la luptă pentru libertate!

Tare în aparență Nesigur în esență Iartă poetul Ignoră profetul

Numai oamenii slabi îşi privează semenii de libertate, aceia incapabili să privească în sinea lor, aceia care refuză să vadă dramul de dumnezeire ce zace în adâncul sufletului şi pe care îl inhibă sub mocirla ignoranţei! A-i judeca, stigmatiza şi condamna pe aceştia nu ne face cu nimic diferiţi de ei; a-i accepta aşa cum sunt, a-i ignora ,,lăsându-i în plata Domnului” este totuna cu a-i huli în gura mare!

Pseudograme

sau cum am vrut s-o scriu: Tare în aparență, Nesigur în esență, Iartă poetul, Dar ignoră profetul.

și cum mi-aș dori să o auzi: Tare în esență, Nesigur în aparență, Să luăm exemplul episcopului Myriel, Te ignoră profetul care, în loc să-l denunţe pe Jean Valjean că i-a Și te iartă poetul. furat argintăria, spune oamenilor de ordine că el i-a oferit hoţului acele obiecte preţioase. însă tu auzi: Iată, aşadar, un fost ocnaş abia eliberat, Poetul ignoră, purtând asupra sa, ca pe o stigmată, buletinul Profetul iartă, galben ce presupune precauţie privind Tare, persoana lui, are revelaţia puterii de a ierta, de Aparență a ne apleca asupra nevoilor celorlalţi şi de a înţelege adevărata dramă ce îi împinge pe și cam asta-i culmea! oameni să comită fapte necugetate. Şi iată-l pe Jean Valjean, acea brută certată cu lumea, cu Dumnezeu, cu el însuşi, salvat de la pierzanie – de cine? Chiar de victima lui, care, în loc să strivească sub călcâi bolovanul de ţărână, îl remodelează ca un alchimist transformându-l într-un om de aur! Argintăria a fost valuta spirituală cu care episcopul a mai adus un om în leagănul

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Ada Nemescu

Melopee Sâmburi muţi visau pădure netulburată ca o piatră de hotar aproape nuntă ni se promisese iar ursitorile rostiseră cu har: să număraţi prea-sfinte veşnicii cu vârful de peniţă al sorţii vii culegători de zori şi de izvoare să-aprindeţi stelele sfiit-amăgitoare cu zarva mirului şi a tămâiei dacă fereci s-or sprijini cu suflete, biserici să vă rodească în priviri doar stele când timpului de clipe vor să-l spele lăuntric vă pictaţi un duh cuminte orice refuz de taină va dezminte neconteniri şi pricini poartă vini? le scuturaţi, nu deveniţi străini! În ştreang s-or împleti de-acum văzduhuri – un saltimbanc e visul nenuntit am picurat pe aripi moi de fluturi cu falduri de tăceri ne-am primenit În zvon de fructe dulci, verde veşmânt de zee m-oi contopi luminii, alintă-mă – femeie!

Îngeri prea beți nu-mi suflă-n lumânare Imaginându-și raiul hibernal * Răbdare,-i prea târzie tihna-amară S-a spart în țurțuri reci, ieri, așteptarea E desfrunzită via, călătoresc de-aseară Iar gândul la rever și-a scuturat și floarea * Într-un alt an, gătit ca de paradă Și parfumat a pace-n anotimpuri noi Dulăii sorții nu te-or avea iar pradă Răbdare, milă-mi este de ochii triști și goi * De mâine, prinde-ți fluturii în poală Salvează-i de înghețul din tăceri Norocul ne-o fi ghid iar șansa mai ușoară Întoarcerea-i în vis de primăveri * Azi a plecat din poarta mea răbdarea Era în zdrențe biata, chinuită De ruga ei se-nfiora și marea Un braț de rugăciuni și-o noapte-i potrivită.

Tardiv

anul V, nr. 28, 2021

Azi mi-a bătut în poartă-ncet, răbdarea Era în zdrențe biata, prăfuită Venea de unde-și rătăcise albul zarea Purta pe umăr visul, obosită * Aș fi primit-o dar, nici nu-mi eram Mă rătăcisem dincolo de mine Prin amintiri, iluzii, rătăceam Deasupra-mi stelele sclipeau divine * S-a sprijinit de-o creangă-a mea răbdare Un licurici ratase zborul nupțial ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifasliterar nr. 28/2021

Sau prin propriul interes Al celui care-i ales, Deci să fim mai vigilenți Tangou politic Și cu ceilalți pretendenți! În momentele de stres Motto : Să intervenim mai des! În locul sentimentului public dezinteresat avem Nicu Doftoreanu

pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalităţi de ambiţii.... Ziarul “Timpul”, A.D. 1877 - Mihai Eminescu (1850-1889)

Când permitem ca speranța Să își piardă importanța, Înseamnă că am pierdut Şi sufletul ne-am vândut, Optând în cele din urmă Să devenim toţi o... turmă!

Nu credeam s-ajung vreodată Să-mi dau țara-n judecată Fiindcă m-a dezamăgit Atunci când a stabilit Că pot fi... mereu prostit De cei ce-au înlocuit Cuvântul PATRIOTISM Cu cel de NAȚIONALISM! Fac acuma o predicție, Care intră-n contradicție Cu viziunea globală Prezentată ca… normală Cine nu face distincție, Lămurindu-ne cu dicție Că istoria-i desuetă Fără o bază concretă, Sigur e un... PARVENIT Ce se crede potrivit, Chiar de când a fost numit În fapt fiind un... PERVERTIT De aceea-i necesară, Chiar când este temporară, Verificarea tendinței Care să dea sens credinței Că acest popor există Și rezistă prin unire, Nu prin lipsă de iubire

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Tangou înlăcrimat Motto Cel care este stăpânul minţii sale, este stăpânul universului Confucius sau Kong Fu Zi -(550 î.Hr.- 470 î.Hr.)

Ploaia plină de tristeţe... n-o simţeam în tinereţe! Trebuie s-o recunoaştem: Ne dorim de când ne naştem Tot felul de prostioare Cu sclipiri amăgitoare, Dar pe care le-aruncăm, Când creştem şi realizăm Că sunt numai poleite. Nu pot fi refolosite! Sunt dorinţe depăşite! Rămase ca... amintiri, pline de nepotriviri! Ce, ...când trupul ne trădează, Dar ne lasă mintea trează Le numim doar... AMĂGIRI Atunci iar ne întrebăm: De ce oare regretăm, Adesea chiar LĂCRIMĂM, Că... totuşi nu s-a păstrat Locul ăla minunat Unde-au făcut primii paşi Acei tineri nărăvaşi, Care au avut noroc: N-au îmbătrânit deloc?! Păstraţi în lumea reală Ca fiind forma ideală A ţării lui… PETER PAN ... ce s-a risipit în van Unde ploaia cu tristeţe... n-o mai simţi ca-n tinereţe! TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Anişoara Iordache

semn de carte mozaic păstrând gustul de iarbă verde și zboruri – semn de carte.

cu tine la o cafea – zăpada, în așteptare. într-o tăcere aridă, violoncelul aprinde flacăra.

altă perspectivă

scârțăitul pașilor noștri pe gheață – iubire dezacordată.

mozaic sub destinderea înserării, zboruri peste apele visului.

prin viscol, doi bătrâni… cu grâu încolțit spre altar.

sihăstrieșuierătoare țărmuri ale luminii.

degerăturicoadă pentru câțiva pești congelați...

pe muchia timpului, frână răului, făcând cruce...

ochi închiși, înfruntând crivățul... sora medicală.

altă perspectivăcu nume de împrumut vechile corvezi.

nicio stea… prin nămeți, voluntarii de la SMURD. un gând bun ca o pâine caldă, oferită călătorului. totu-i alb… cioara desenează o caligramă.

timp reformatomul între spițe feliază orizontul. afișe rupte, pentru un nou spectacol, alt bilet al durerii. oamenii vântuluiurcușul și coborâșul în voia soartei… în urma protestatarilor, golful de singurătate al unui tril.

vis cu ochii deschiși , ceaiul e rece – se vor întoarce cocorii?

vis al ninsorilorfără zăpadă bâlciul deşertăciunilor.

alergând la cumpărături… pierdută esența sărbătorii.

anul V, nr. 28, 2021

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifasliterar nr. 28/2021

Camelia Ardelean Furtunile în creier acostează

Eu am să plec...

Şi prosternaţi, cu rugăciunea leoarcă,

Eu am să plec, iubite, e ultimul răvaş Ce-l prind de geana zilei, cu lacrima la pândă,

Simţim în plexuri spaima cum nechează.

Încolţeşte marea...

În tine se răscoală (ch)iar propriul tău ocnaş, În mine se frământă o aripă plăpândă. Am încercat să-nlătur catranul din cuvânt, Pe coala albă-a clipei să încrustez tăcerea, Dar liniştea nu face cu iadul legământ, Cum versul nu-nfloreşte-n poet de nicăierea.

(blagiană) Încolţeşte marea în privirea ta, Gheaţa dintre inimi într-un val se sparge; Degete de soare, după o perdea, Mângâie surâsuri prinse de catarge.

Eu am să plec, moíra e crudă uneori, Se zbate în pupile un dor de fericire;

Peste fruntea zării joacă pescăruşi,

Te prăbuşeşti în tine, crezând că o să zbori,

Susură lumina-n tonuri de opale;

Prăpastia din cuget e semn de nimicire.

Tu mă iei de mână, mă strecori pe uşi, Către labirintul visurilor tale.

În depărtări m-aşteaptă o nouă agonie, Mă rog ca Andromeda din mine să învie...

Tăiem adânc în muguri de angoase

Se zăreşte „umbra unor maci“ pitici, Paşii mi se-apleacă să le-atingă glezna, Fluturii de miere găzduiţi aici, Astăzi în iubire cotropit-au bezna.

Tăiem adânc în muguri de angoase, Aroma lor ne stă în gât, coclită

Flamură-i cuvântul rodnic între noi,

(Pe crengile atinse de artrită,

Gura ta-i câmpie dulce-parfumată,

Atârnă, de un ştreang, speranţe roase).

Mă înfrupt din rodul verilor-convoi, Unde curcubeul n-are nicio pată.

Edenica secundă-i adormită, Pe chipu-i alb se-nghesuie grimase;

„Scriu în rune” focul ce s-a întrupat

Un ornic cam bezmetic stă de şase,

În “urciorul” nostru şi-ncălzeşte luna;

Cu suliţa de-o rază priponită.

Patima ni-e pâinea, imn înaripat, Ce hrăni-va-n suflet stele-ntotdeauna…

Atunci când îndoiala ne încearcă, Sunând din clopot în a minţii oază, Ne bântuie stafii de ploi, de parcă

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Corneliu Neagu

Ce rău îmi pare...! Secundele, prin ceasuri măcinate, se cern târziu pe gândul ostenit, bat clopotele-n turnul din cetate când orele se scurg spre asfințit. Sub zidul vechi, cu pietrele căzute pe tufele din gardul prăbușit, mor singure-amintirile venite pe-o aripă de vânt fără sfârșit. Stă toamna după colț în așteptare, iar zilele de vară au-amuțit – se-aude glas de păsări călătoare sub mantia văzduhului cernit. O, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare că am plecat atunci pe înserat, lăsând în urmă amintiri amare pe tufele din gardul dărâmat. De-atunci măceșii nu mai dau în floare, garoafele din glastră au murit, o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare că te-am lăsat cu sufletul rănit!...

Gustând nemărginirea

Simt taina sfântă atingându-mi firea și îngerii venind să mă ridice-n zbor, pe umeri să-mi sădească aripi de fior, să pot urca..., gustând nemărginirea. În urma mea s-aud vuind pământul de tropotul acelora ce-mi sunt urmași pe huma răscolită de nătângii pași spre taina care-a zămislit Cuvântul. Tu, fiu al meu, spre calea hărăzită nu te hrăni cu ezitările prea lungi – de vrei în pragul Învierii să ajungi primește-l pe Isus cu inima smerită!

Păsări călătoare Spre țări străine păsări călătoare la început de toamnă trec în zbor, le însoțesc până departe-n zare cu ochii-ntinși pe-o aripă de dor. De cum dispar, în suflet se arată păreri de rău lăsate în trecut pe-o margine de umbră-ntârziată cu amintiri de care m-am temut. Mă reîntorc, cu gândurile toate, prin anii duși cu tinerețea mea, ca să-mi adun regretele lăsate pe cioburile sparte dintr-o stea.

Mă-nalț spre tine armonie pură, din cupa ta să beau adâncul infinit al veșniciei sacre-a primului venit ce s-a dezis de schismă și de ură.

anul V, nr. 28, 2021

Dispari din amintirea mea târzie cu stolul care tocmai a trecut, dar te întorci pe dorul renăscut în cântecul vrăjit de ciocârlie. ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Și te revăd privind îngândurată, Dumnezeu, cu lacrimile-n ochi ca un izvor, şi Dumnezeu era Cuvântul”. dar te ridici spre ceruri deodată (Sfânta Evanghelie după Ioan) regină-n stolul care trece-n zbor.

Taifasliterar nr. 28/2021

Lenuş Lungu

Sunt Sunt o mână de stele în care memoria este o cotitură de gânduri în care-și fac cuiburi visele ce cântă în nopțile de vară ce umple inima într-un coș de trandafiri iubiri aromate lucruri ruinate care nu se lasă niciodată uitate.

Şoapte Șoapte curg în linii tăcute suflet trăit în timp uitat vise luminate de lună frisonul tăcerii îmi vorbește-n versuri și viața mea va fi poezie.

Gol Respirația în tăcere gâfâie gol pe dinafară, gol pe dinăuntru în spatele geamurilor închise. mintea mea, cu gânduri și povești trăite curg în secvențe imagini distorsionate galopează ca un cal

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

cu căpățâna liberă, să visezi la nimic și nimicul rămâne gol cu realitatea aspră a vieții de zi cu zi.

Vise interzise Visez, mă amăgesc îți sărut respirația când timpul s-a oprit și buzele tale aduc uitarea căldura ta o simfonie rafinată într-o șoaptă din vocea ochilor pe gura unei dorințe într-un ritm ce traversează sufletul vibrează, suflă, arde într-o limbă de foc ce cutremură noaptea.

Dans Îmi dansează cuvintele în culori de curcubeu zboară rimele timide pe rafala vântului între aripile sale respir culorile cerului în mirosul unui crin alb fiecare vers de dragoste dansează cu suspinele lunii sărut sufletul în care doarme tăcerea ta și buzele-ți ating ușor cu un apus de soare pașii noștri în același ritm spulberată de zâmbetul tău îmi închide privirea și totul suspendat în timp. TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Fericirea Crede în ea, rătăcită-n noi, o muşcăm călător şi-apoi o pierdem în ceaţa de ozon, fericirea, doar ea, te vindecă de iubire, prin iubire, cu apă vie. Tu şi ea, prima literă, nume de floare renăscută din soare.

Baletul gândurilor Frappe din sfert de bucurie şi dulceaţă, desenate idei, revelaţie, cu graţie plutesc printre nodul privirilor ascunse-n în calmul luminilor, degage, dorinţe dospite-n cuvinte dezlipite din dansul mângâiat cu suspine, pe farfuria umbrelor se adăpostesc, plie, plie, dăruiesc iubirea, tandreţea, cu fir de aloe vera, din mâinile lui mâine, port de bras, pentru un prezent de braţe mângâiat. anul V, nr. 28, 2021

Efectul Rest o(r)ff Unu, doi, trei, co(r)n.... pentru tine, din mine, din noi, inima ochilor tăi, vibraţia săgeţilor care lovesc gândurile umplute cu prea multă, dor arabesc, trecut, prezent, unul agăţat în viitor, căutat o viaţă, rămas în noi, atât de viu, intens, legat pe veci.

Tu şi eu, o umbrelă De ce să trăim în teamă, dragostea e în noi, cu metafore, cu ritm verde ce-şi stoarce muzica pe iarbă, simţire, privire, iubire agăţată sub umbrelă, tu şi eu. De ce să plângem în floare de miere, nu e târziu să muşcăm din îngânare, din sân, din clipe acuarelă, picătură cu picătură, vis deschis într-o umbrelă, tu şi eu. Mă vezi, în gândul tău, te văd, trecut şi viitor, ieri şi azi, fior, privire suflet oglindită-n noi, bătaie nestinsă, viaţă deschisă umbrelă, tu şi eu. ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Maria Dumitrache

Taifasliterar nr. 28/2021

Mara Emerraldi

Cine sunt eu Cine sunt eu? Nu știu să spun. Sunt zile care se adun', Sunt clipe-ani ce strâng mereu. Sunt căutare-n timp de Dumnezeu.

... Tu, Iisuse, bunule ,,... luminează haina sufletului meu, dătătorule de Lumină și mă mântuieşte"... cer eu Mereu... mereu.

Îndemn

Ce sunt a fi? Nici eu nu știu. Sunt un trai mort sau un mort viu. Eu sunt Cuvânt... de lut, Iar lutul e... de undeva... cândva... demult... Eu – foc... o aripă-scânteie... Sunt gândul zămislit, Clepsidră-n infinit, În trupul de femeie.

Mereu... La crucea Ta s-a curățat păcatul omenirii. Pe ea, acolo-ai îndurat mult peste legea firii. Și ,,iartă-i că nu știu ce fac", ai zis Lui Dumnezeu, Iar noi pe cruce-L Îl pironim, de-atunci, Mereu... mereu.

Motto: ,,Nici inteligenţa, nici educaţia, nu au nicio valoare, dacă nu sunt în slujba dragostei şi a iubirii." (Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc) Iubește Lumina, Iubește, tu, Soarele, Iubește fântâna, Iubește izvoarele! Iubește și noaptea, Iubește-i și stelele; Iubește-o, ea-ți ține partea, Iubește-o, îți ține misterele! Iubește și ploaia, Iubește și vântul, Iubește-ți văpaia, Iubește-ți cuvântul!

Iubește o floare, De-i mică, firavă! Tu, crucea sfântă ne-ai lăsat, toiag de aparare. Înfloreşti din culoare, Și din ea fă-ți o navă! Ne este calea cea de lut, de apă și de sare. Omul o poartă; e voia sorții, oricât ar fi de greu, Parcurgeți înaltul, Pe el scrive-ți zborul; Cât cariu timpului ne roade, încet, Iubește-astfel, saltul Mereu... mereu. La nor! Călătorul. De veacuri, Tu te lași străpuns, zi după zi din an; Mulți suntem Iuda, și la fel, te vindem pentr-un ban. Omul, în lume-acest plebeu, și-oricât de fariseu, Te caută ducându-și crucea; te caută Mereu... mereu.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Iubește ce-i viu, Ce se-aude, da-i mut; Iubește zurliu, Nevăzut, dar crezut!

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Foaie verde de zefir

privind uluit cum mi se dă rostul peste cap... Și-ai fugit fir de nisip, fără să ne fi plictisit, în alt albastru infinit.

(poezie de seară) Nici nu mai știu în care zi mi-am văzut ultima dată iubirea pe stradăningea, ori ploua, nu mai știu, era început de vară, tuna, fulgera, oricum toate anotimpurile au venit de-a valma în urma ei de-un lanț îmi târâia inima și-mi striga: nu mai beau jeratec, draga mea, bea-l tu pe tot, dacă poți! Ce mână albă și uscată, ce gleznă într-atât de delicată și ce fel de genunchi avea aceea cu ochii întunecați care mi te-a furat, că sunt bolnavă de gelozie pe ea, Foaie verde de zefir, fără de tine, eu, cum mai respir?! Din brațe ți-am căzut la picioare. Din ochi cu ultima picătură ți-am căzut, cum uimirea, pierdută în zare, de m-ai fi văzut ce copil cuminte eram; m-am făcut tot una cu tăcerea. Adâncit cu privirea în pământ nu ai să mă mai vezi în visele tale trecând prin pereții vârstelor blândă, insuportabilă, rănită că pleci, ca să ai de unde să te întorci. Nimic n-a mai rămas din tine… din mine a rămas o dărâmătură sub care supraviețuiesc vocile sufletului ca frunzele pline de miere pe ape. După plecarea definitivă, din prima zi, nu s-a mai trezit lumea; a rămas suspinul prins între ostrețe* anul V, nr. 28, 2021

Aseară, pe la şapte şi ceva Aseară, pe la șapte și ceva, Timidă se arătase primăvara Cu sânul plin de aurite micșunele, De tinere zambile, cochete, curățele. Parfum de nopticoase* în urma ei Împrăștiase domnișoara pe alei. La gard tresare scârțâind nervoasă Din somn trezită banca, somnoroasă. Un smoc de iarbă bătrân și ciufulit, Ca un moșneag de babă-ades bodrogănit, Își mătură bucata lui de moșioară Încetișor, cu barba ruginită și murdară. Zburliți mai îndârjit se iau la ceartă Un vrăbioi și scumpa lui consoartă Din șanț care să-aducă cel dintâi Pentru copiii lor golași două gângănii. Cu ramuri zvelte înfipte până-n cer Se leagănă zâmbind un zărzărel Fudul, nevoie mare, de câtă floare I-a explodat pe umeri de la soare. Sentimentale buruieni de pe câmpii Eșarfe verzi cu asortate pălării Și-au pus aseară, pe la șapte și ceva, Când se-arătase timidă primăvara.

. ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Veronica Şerban

Taifasliterar nr. 28/2021

Mariana Rogoz Stratulat

Ne naştem – murim

Ultima amintire, prima rătăcire

Ne naştem într-o anume zi!

Apusul se-nchină spre eşafodul

Izgoniţi

îmbătrânit prea devreme.

din gândul tatălui ceresc

Îngenuncheată

ne adăpostim

în faţa călăului

mai întâi

aştept

în pântecele mamei.

semnalul căderii în viaţă.

Apoi sărim,

Mulţimea

strigând după ajutor,

îşi zornăie clipele

în cămaşa de cânepă

împuţinate

a vieţii.

de păcatele întunericului.

Ne spălăm de toate orele

Să plece! Să plece!

cu lacrimile cerului

– strigă scrâşnind

păşind semeţi

limbile ruginite

prin galaxii şi nebuloase.

ale timpului atârnat

Destrămăm

de ochii cerului.

pânza tăcutelor iubiri pierzându-ne timpul

Zâmbesc tandru

fără rost,

îmbrăţişând

mâncându-ne

lumina naşterii mele,

unii pe alţii...

îmi las aripile Murim

pe podeaua

într-o altă zi

de douăzeci şi patru de carate

luând cu noi

şi trag cortina

toate durerile lumii!

peste libertate.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Mihai Katin

Încă mai îndrăznesc să-ţi spun că uneori Mi-este frică de umbra ta şi de aceea Mă vindec cu tânguirile nopţii refugiate pe ultimul atol Unde balenele cântă coralilor Şi apoi îşi dau foc în fata pachebotului De unde mii de ochii asistă la prelucrarea simbolică a ficatului prometeic Şi atunci ştiu de ce Tu este femeia ţinutului arctic şi uneori Cea a deşertului de care ne desparte Doar o dimineaţă în care ultimul fir de iarbă Va fi furat de melcul curcubeu, Cel care mestecă viteza luminii Şi ne atinge pe ochi cu antenele lui arhimedice, Câtă înţelepciune să păstrezi o clipă de iubire în dreptul inimii, Acolo pe unde poate ajunge glonţul tras De orbii hrăniţi cu frica războaielor pentru care Se desenează dreptunghiuri în care crucile veghează Să nu plece nici o umbră în aflarea Atlantidei ce se înalţă din oasele durerii, Ale neputinţei şi ale cuvintelor Ce le aruncăm indiferenţi dar cochiliile lor vor înalta ţărmul mirific Pe care Platon îl vă descoperii singur, Doar tu îi vei face cu mâna Într-o teurgica simbioză cu zeiţa lunii ce ne învaţă Că mai e timp să îţi povestesc Despre iubirile care aveau memorie şi flori la o fereastră De la care simţeai miros de iasomie când încă ploua pe pământ Cu un foşnet amintind De rochia de seară a morţii care nu rămânea indiferentă, Nu era doar o amatoare de statistici, Dar noi iubirea mea, noi ştim că moartea ne este sevă de cactus Cu care ne potolim setea până în seara când Vom înflori neştiuţi la marginea lumii Privind cum Platon se plimbă gol Ascultând cum cresc oceanele şi Apophis Se apropie să hrănească mulţimile cu adrenalina stelară, Atunci nu voi mai îndrăzni decât Să te îmbrăţişez ca o umbră Sărutând urmele tale din praful istoriei. anul V, nr. 28, 2021

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Sărutând Sărutândurmele urmeletale taledin din praful istoriei praful istoriei

Taifasliterar nr. 28/2021

Nicoleta Mija

Amintiri din altă vară Câteodată sufletul mai și visează, Două stele în ochii tăi strălucesc, Visele nopții mereu mă veghează, Numai stelele nopții povestesc. Mă mângâie privirea ta fierbinte, Eram doi copii la țărmul mării, Am amintiri adunate în minte, Legănați numai de aripile iubirii. Liniștea nopții suflete le-mbracă, Privirea ta iubite este atât de clară, Îmi place mult a valurilor joacă, Este o noapte caldă din altă vară.

Sonet Flori de tei

Ne ascundem iubirea printre stele, Când soarele zvâcnește să rasară, Numai tu ești în gândurile mele. Mai uit de a lacrimilor grea povară. Mă cauți printre valuri cu privirea, Ne atingea gingaș dulcea boare, Este atât de liniștită în lag marea, Fericiți adunam multe raze de soare, Aer, apă, mult nisip atât de fierbinte, Val după alt val spre mal aleargă, Adunăm raze de soare în suflete, Numai privirea ta fierbinte mă caută.

Primăvara din suflet Cu ochii obosiți privesc pe geam, multe vise frumoase în suflet am, Un gând stingher nu vrea să plece, Primăvara asta este atât de rece. Ne-am întâlnit când salcâmii înfloreau, stăteau sfioși, ceva tainic îmi șopteau, Multe seri pe același tainic drum, simt în suflet al primăverii parfum.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Visătoare privesc, acum iar plouă, grădina veselă are o haină nouă, Petale albe peste noi încep să zboare, multe taine ascunse primăvara are. Ascult ale vântului agitate simfonii, străzile sunt reci și atât de pustii, Adesea privesc ploaia pe fereastră, au înflorit salcâmii în grădina noastră. Nu știu pe unde mai umblă gândul, a înverzi frumos sufletul și pământul, Pe cerul nopții un fulger mai șerpuiește, cu flori albe salcâmul se-npodobește. Stelele nopții stau în liniște deplină, mi-e dor de noaptea noastră caldă, senină.

Mă plimb adesea sub flori de tei, Umbra nopții mereu mă cheamă, Ascund iar în suflet o lacrimă, Pleacă mai departe și anii mei. Teiul nostru îl păstrez în inimă, Sunt tot mai multe petale pe alei În gând am doar soarele zilei, Îmi place a primăverii năframă. Mă urmărește umbra gândului, Adesea mă ascund în mine, Sub tei înfloriți stă casa visului. La ușa sufletului un vis rămâne, Flori de tei printre stelele cerului, Doi ochi căprui vor să mă aline.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

o durere căzută o frunză mică ca o durere căzută nu am vrut să pășesc pe pielea ta atât de clare și subțiri urme tăcute ai păstrat acum alte zeci devin precum un etaj înainte să ajung acasă și tot te întâlnesc şi trebuie să-mi urăsc picioarele pentru că ai ales astăzi să mă călătorești

verde interior un lucru l-am învățat după furtuna de iarnă a fost că viața a supraviețuit și a fost normal cât sub zăpada rece și albă încă se ținea iarba complet verde și crudă și mi-am amintit de furtunile care m-au lovit de întinse ori dincolo de alb nu am putut vedea că zilele erau dinainte neîncercate și netestate dacă testamentul meu s-ar fi dăinuit ferm nu aş fi rămas neîngrijit

anul V, nr. 28, 2021

noi suntem cei slabi care cădem într-un sezon când viitorul nostru este deschis spre speranțe și motive trebuie să ținem aproape verdele pe care îl avem toţi în noi care se ridică din nou și nu va fi negat

ascultă cu interes imaginează-ţi ridicându-ți degetele și creând acea biserică în mâinile tale că ea apare doar când ești într-un gând profund sau ascultând atent anul sărac al unui prieten zgârietura moale a unui pantof sau poate tusea înăbușită a unui enoriaș abia auzit peste o sută de capete mici plecate profund în rugăciune

chinăzerie ceața începe să mă ascundă din palidă lună ianuarie sper că cineva mă va săruta înainte de a muri şi scoarța trupului tău se va simți pătrunsă adânc de sfera-mi necunoscută ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Ioan Muntean

Taifasliterar nr. 28/2021

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Adrian Scriminţ

amestecat în viața lui, pentru că l-au crezut tăntălăul tăntălăilor.

Dragostea vieții lui nu îi mai răspundea la telefon, acesta fiindu-i și singurul contact cu Lui Andrieș fata în căzuse cu tronc, rău ea. Ce îi mai rămânea de făcut? de tot. La început nu îndrăznise să îi Își luă inima în dinți, luă troleul numărul mărturisească, însă, la insistențele prietenilor, nouă, traversă cu el tot orașul, se duse țuști la care începuseră să fie convinși că era cam luat florăria cimitirului și cumpără aproape toți de prost, la a treizecea invitație la restaurant îi trandafirii pe care îi găsise acolo. Deși aceștia zise: erau extrem de scumpi în toiul iernii, Andrieș – Mălina, te iubesc! Mă topesc de dorul nu își făcea griji. Își pusese cu grijă deoparte tău! banii cu care ar fi trebuit să iasă deja a treia ...Pentru Andrieș efectul devastator fu oară cu Mălina în restaurant. Era extrem de acela la care se așteptase. Fata devenise bucuros că divinitățile îi șoptiseră în distantă cu el, și dintr-o dată îi refuza cu subconștient să facă o faptă atât de bună, și le răceală invitațiile. Și-acum, după trei mulțumea din suflet că îl binecuvântaseră cu o săptămâni de stat la depărtare de ea, îi lipsea asemenea inspirație. Mai bucuroasă decât el mult. Dacă se gândea bine, îi era de-ajuns era însăși vânzătoarea. Chiar îi mărturisise că simpla prezență a Mălinei cu el la masă. De trei îi era primul client, și că el îi făcuse vânzare cât ori pe lună o invita la restaurant, și timp de toți clienții la un loc pe care i-ar fi avut în ziua aproape două ore nu se mai sătura să își aceea. Nu a avut să îi dea 24 de trandafiri albi, cufunde privirea în ochii ei voioși și tainici. atâția ani cât împlinea în momentul de față Dacă se gândea bine, pentru el era mai mult Mălina, dar vânzătoarea nu se lăsase, îi încropi decât suficient ca fata să îi zâmbească în tot lui Andrieș un buchet din 13 trandafiri albi, acel timp. O timiditate, un bun simț mai toți pe care îi avea în chioșc, superbi de-a exemplar ca la Mălina nu mai întâlnise la nicio dreptul, nouă trandafiri roșii, și doi galbeni. altă fată, așa că Andrieș își sacrifica cu dragă Andrieș nu ar fi insistat asupra trandafirilor inimă mai mult de jumătate din salariu ca să galbeni, care semnificau gelozia, dar nu avea iasă de trei ori pe lună în oraș cu dânsa. O mai încotro, trebuia să pornească la război cu ceea surprinse umblând la braț și cu alți indivizi, se ce avea prin chioșc vânzătoarea. Îl bucurau încrunta la început, după care zâmbea, trandafirii roșii, ai iubirii, însă îi prefera pe cei considerându-se naiv de unul singur. Era sigur albi, ai sincerității, și fata trebuia să își dea că superba brunetă îl iubea doar pe el, din seama de sinceritatea lui, deoarece era adâncul sufletului, nu carnal, așa cum proceda deosebit de deșteaptă, deosebit de stilată. cel mai probabil cu toți ceilalți, că doar din Buchețoiul de trandafiri îl costase atât cât ar fi cauza aia accepta să tot iasă cu el de atâta amar dat pentru două ieșiri la restaurant cu Mălina, de timp prin restaurante. Și iată-l acum ratând dar nu-i păsa, zâmbea din răsputeri pe străzile deja trei ieșiri la cină cu Mălina, și asta numai care o apropiau de iubita lui și de din cauza unor neghiobi de prieteni, care s-au apartamentul acesteia. Urcă tiptil până la anul V, nr. 28, 2021

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Soluţia finală

Taifasliterar nr. 28/2021

primul etaj, lăsă florile pe ștergătorul de picioare, și o luă ușurel înapoi la goană. Era fericit. Știa că erau deosebit de rari bărbații care dedicau atenții atât de sublime iubitelor.

fost dosit de îndată. Într-un teatru, în timpul unui spectacol, nici că putea fi vorba să se ocupe cu o așa temeritate. Insista să se sacrifice în numele iubirii în gară.

Trecură zile bune ca să își adune curajul, și cum nopțile îi erau sfetnici iscusiți renunță la gară și se puse să mulțumească din nou providenței pentru sfaturile bune pe care i le dădea prin puterea nemăsurabilă a gândurilor. Strada Republicii era definitiv cea mai aglomerată stradă din oraș. Arhiaglomerată atât de localnici, dar mai ales de turiști. Locația respectivă îi creiona cheia Îi deschise chiar ea ușa. Îl certa din prag, sacrificiului complet. că cuvintele adresate iubirii nu puteau fi Cu câteva zile înainte de momentul aruncate cu ușurință. Îi mărturisea că se desfășurării jertfei, Andrieș chemă toate supărase pe el atunci când s-a jucat cu atâta televiziunile naționale, pe cele locale, trimise ușurință cu sufletul ei, declarându-i vrute și comunicate de presă tuturor revistelor și nevrute, și că el trebuia să se străduiască și mai ziarelor din zonă. Care voiau să vină, bine, care mult ca să îl poată crede că chiar o iubește, nu, treaba lor. Era conștient că aveau să se ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla niciodată. ducă tratative vădite ca să fie oprit din faptul Înainte ca să îi închidă ușa în nas, îl rugă cu o necugetat, dar era cumva sigur că o să și-l ducă răceală răstită să nu o mai caute. Îi luă totuși până la capăt... parfumul. ... De-abia după trei zile de la comiterea

Spre marea dezamăgire a lui Andrieș, chiar și după două săptămâni de așteptare, Mălina nu îl sunase. Îl cuprinse disperarea la început, dar acum, că își luase din nou salariul, raze noi de speranțe i se iveau la orizont. Îi venea să strângă la piept, să sărute parfumul care îi plăcea atât de mult Mălinei, pentru el covârșitor de scump, cumpărat direct de la Dolce Gabana.

Îi dădea dreptate Mălinei. Era atât de frumoasă, atât de rasată, încât, dacă și-o dorea ca să îi fie numai a lui, trebuia să recurgă la un sacrificiu suprem. Mulțumea cerului pentru că îl procopsise cu o astfel de idee. Credea în destin, credea în karma, credea în semnalele pe care i le trimitea universul, și cel mai convingător semn era acela în care Mălina îi spusese că nu era destul de convingător că era în stare să o iubească. Trebuia să se străduiască, trebuia să îi arate cu orice preț cât de mult ținea la dânsa, și asta în prezența a cât mai multor martori. Zile la rând se gândise cum să dea peste câți mai mulți dintre aceștia. Într-un stadion era mult prea mare riscul, ar fi

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

martiriului fusese identificat Andrieș de către poliție. Într-adevăr, cel mai mare aport la identificarea lui și-l aduseră chiar televiziunile. De acolo reieșea clar că nenumărați trecători încercaseră din răsputeri să îl împiedice să își ducă la capăt nesăbuita acțiune, să îl prindă de pancarta pe care și-o avea ștrangulată la gât și pe care îi era scris: „Mălina, mă prăjesc de dorul tău”; însă Andrieș își copsese planul cu dibăcie, așa că a reușit să li se sustragă atât lor, cât și polițiștilor care i-o luaseră pe urme. Singurul mândru de faptele sale era însuși Andrieș. Pocnea de bucurie atunci când se vedea pe sticla marilor televiziuni, chiar și

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Îi sări inima într-însul și mari speranțe i se iviră atunci când îi bătu peste câteva zile cineva la ușă. Era convins că dincolo de prag era Mălina, emoționată până la lacrimi, cu un chef smerit de împăcare. Când deschise ușa cei doi polițiști nu erau deloc emoționați până la lacrimi, din contră, îl invitară cu minele cele mai grave ca să îi însoțească la secție. Se alese cu o amendă de 500 de lei pentru deranjarea opiniei publice, dar măcar era acum celebru, și absolut sigur că efectul sacrificiului avea să îl răsplătească în curând cu ceea ce-și propusese. Mălina avea să îi aparțină numai lui. O zări în aceeași seară, trecând strada, cu ochiul vânăt. Ar fi vrut cu tot dinadinsul să i se apropie, să i-l sărute, să i-l vindece, însă forțele necontrolate ale bunului simț și timidității îl țineau la mare depărtare. O văzu și în celelalte zile trecând prin dreptul ferestrei lui de la parter în drumul ei spre muncă, la o firmă de asigurări. Ar fi vrut să deschidă de îndată geamul și să o salute, cu ochii înlăcrimați, copleșiți de emoție, însă aceeași nesuferită forță a bunului simț îl ținea dincolo de perdeaua de unde o observa zilnic. Ce îl mulțumea sufletește pe Andrieș era faptul că Mălina umbla singură de ceva vreme. Chiar nu o mai surprinse cu niciun flăcău ținându-se de mână. Andrieș se bucura că Mălina își dăduse în sfârșit seama că ceilalți anul V, nr. 28, 2021

bărbați nu o meritau, și că în curând avea să fie numai a lui. Era convins că fata se căia nespus pentru că fusese atât de nedreaptă cu el, și tocmai din acest motiv întârzia să i se anunțe, măcar și cu un telefon. Ori poate că ea îi aștepta apelul. Ce-a fi fost să o sune? Toate tiparele bunelor moravuri indicau că bărbații erau mereu aceia care trebuiau să ia primii inițiativa. Însă el era mai rușinos decât o fată mare, și se comporta ca atare, iar gândul că ar fi putut fi refuzat din nou de Mălina îl înspăimânta cu totul. Trecu o săptămână de când tot stătea cu ochii pe telefon. Până o zări trecându-i pe lângă fereastră, întocmai unei adieri ademenitoare. Un curaj inexplicabil îl cuprinse, o forță trimisă lui de vreun zeu apreciabil. Trânti cu putere geamul și i se adresă: – Hei, ceao! Cât de mult mă bucur să te văd! Mălina se întoarse surprinsă, după care i se și îndepărtă, grăbindu-și cumva pașii panicată. Zeul îndrumător nu îi mai dădu lui Andrieș loc de gândire, ci îl împinse pe loc pe geam ca să o ia după dânsa. Nu îi păsa că era desculț, nu îi păsa că își purta pe el pijamalele vărgate, nu avea ochi decât pentru ea. O prinse de cot cu o nevinovată bruschețe, frânând-o din drum. Rămase surprins de persistența ochiului vânăt pe care îl avea încă, însă își reveni repede: – Mălina, știu ce simți pentru mine, știu cât îți este de greu ca să îți găsești cuvintele și să îmi mărturisești tot acest chin. Gata, durerea ce s-a așezat între noi trebuie să dispară... Frumoasa pe care o ținea blocată de cot ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

de trei ori pe zi la știrile acestora, și era sigur că și Mălina o să-l vadă și că o să-i bată cât de curând la ușă. Părinții lui Andrieș nu erau deloc mândri de faptele lui, ba din contră, le crăpau obrajii de rușine, opinia publică se găsea într-o deplină ofuscare, vecinii îl arătau cu degetul, iar prietenii îi râdeau de sentimente în gura mare.

Taifasliterar nr. 28/2021

nu își găsea cuvintele, și Andrieș era conștient de acel lucru. Îl țintuia cu niște ochi albaștri, dilatați, cuprinși de văpăi. Când reuși să își adune amintirile fata i se smulse vivace din strânsoare și, pentru prima dată după atâtea săptămâni de când nu își mai vorbiseră, îi divulgă cu ardoare, în plină stradă, tot ceea ce simțea atât de mult pentru el: – Tu mai ai de gând să mă tot maltratezi, bă, nesimțitule? Mi-ai pricinuit o grămadă de neplăceri. M-ai făcut de rușine, mă arată lumea cu degetul pe stradă. Îmi vine să îmi bag capul în pământ și să nu mi-l mai scot, așa, ca struții! Cu un ton fâstâcit al vocii, Andrieș protestă: – Mălina, scumpa mea, dar nu înțeleg nimic! – Ce ți-a trebuit, mă, de te-ai pornit să mă batjocorești?! Ce ți-a venit, băi, descreieratu’ naibii, să te dezbraci în curu gol în plină stradă și să alergi cu o pancartă la gât aburind că mă iubești??? – Mălina – o prinse de ambele palme – dar eu chiar te iubesc! Andrieș chiar nu își dădea seama cum își smulse Mălina încheieturile din palmele lui, însă își dădu pe deplin seama de usturimea palmei cu care îi trosni aceasta obrazul.

– Poate că asta o să te convingă ca în viitor să mă lași odată-n pace, băi, descreieratule! îi strigă din depărtare. Din ochii încețoșați, o zărea cum îi dispărea ca o nălucă, și mersul ei isteric, apăsat, cu părul ei blond, proaspăt vopsit, ce bătea în aer, o făceau să i se pară și mai frumoasă. Andrieș făcu pe degeaba drumul până la apartament intrând pe casa scării. Uitase că ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

ușa casei îi era închisă pe dinăuntru, așa că trebui să iasă din nou în plină stradă și să sară pe geam ca să intre acolo. Avea mare noroc că locuia la parter și nu la celelalte etaje. Se uita în zadar pe după perdeaua sidefată. Mălina dispăruse. Nu îi mai rămânea altceva decât să o aștepte. O să se răzgândească ea și o să îl viziteze, poate peste o zi, peste o lună, ori peste câțiva ani. Nu conta pentru Andrieș. O înțelegea pe Mălina. Pentru ea era o decizie extrem de importantă, mai ales că trebuia să stea cu el pentru totdeauna, fata avea nevoie de timp ca să reflecteze. În astfel de momente de cumpănă timpul era pentru el ca și inexistent. Obrazul unde îl lovise prietena îl ardea plăcut și și-l mângâia cu delicatețe. Cu acea ocazie un gând salvator îi izbi rațiunea. Era ferm hotărât să își tatueze pe piept numele Mălinei, dintr-un profund respect și nețărmurită așteptare. Aceea îi era definitiv soluția finală, al doilea sacrificiu pentru fată, și era ferm convins că o să reușească. Zâmbea ironic atunci când o întâlni pe partea cealaltă a drumului, cu câteva săptămâni mai încolo. Era la braț cu același individ care îi învinețise ochiul. Andrieș era conștient că bruta cu pricina avea să o tot bată, până când i-o veni Mălinei mințile la cap și o înțelege ce însemna în adevăratul sens al cuvântului romantismul. Se uita cu drag după ea, până când i-o înghițiră depărtările. Avea de gând să o aștepte până când i s-o întoarce, măcar dacă avea să iasă cu el chiar și numai la o masă. Până atunci trebuia să își onoreze față de Mălina o promisiune. Intră de urgență în atelierul de tatuaje. În curând numele ei avea să îi scrijelească pieptul, să îl ardă plăcut câteva ore mai târziu, recurgând pentru ea la acel sacrificiu, la acea hotărâtă soluție finală...

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Silvia Giurgiu

Blestemul tăcerii Băiatul se așeză gâfâind, pe zidul prăbușit, ce împrejmuia rămășițele domeniului răposatului marchiz, a cărui stirpe se stinsese odată cu el. Aici venea Denis, în fiecare zi, după orele de școală, ca să-și jelească umilințele și agresiunile îndurate în instituția unde învăța și unde ar fi trebuit să se simtă în siguranță. Se presupunea că școala este al doilea cămin al unui copil, după casa părintească. Așa susțineau părinții lui și profesorii care, de fapt erau mereu absenți, atunci când el avea nevoie de ajutorul lor.

croindu-și drum printre pânzele groase de păianjeni, îngreunate de praful atâtor ani de tăcere și abandon. Mobile vechi, se iveau de sub grămezile de moloz, cerându-i disperate ajutorul, candelabre strâmbe și smulse pe jumătate din tavanele ciuruite, pe unde cerul trăgea cu ochiul la dezolarea din casă, brocarturi zdrențuite și decolorate de soare și vreme, atârnau încă la ferestrele oarbe de praf și opacizate de ploi. Băiatul explora acel tărâm fantomatic cu o curiozitate crescândă și un entuziasm neînțeles. Aici simți, în sfârșit, acea pace și siguranță, unde nu o putea găsi nicăieri. Citise mult despre familia aceea de aristocrați, a cărei istorie strălucise de secole pe firmamentul orașului și fusese fascinat de toată noblețea aceea apusă. Acum, între ruinele unui trecut în care se regăsea pe sine, crescu în el dorința de a descoperi misterul unei lumi îndepărtate, cu care se identifica. Avea șaisprezece ani, dar se simțea de cincizeci.

bântuită. Când teroarea se stinse treptat, încurajată de liniștea deplină ce se așternuse peste lumea lui, iar inima reveni la ritmul său normal, Denis se ridică precaut din ungherul întunecos în care se refugiase și începu să cerceteze intrigat odăile pe jumătate năruite, anul V, nr. 28, 2021

Nu știau să penetreze învelișul acela dur și ostil în care băiatul lor își ascunsese candoarea copilăriei, fricile nespuse, complexele traumatizante și nedumerirea constantă. Nu reușeau să audă strigătul mut de ajutor, care exploda în ochii lui nevinovați. ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Batjocura continuă, insultele tot mai greu de înțeles și suportat, pe măsură ce anii se adăugau în buchetul vieții lui, bătăile care îi răneau trupul greoi și disproporționat, dar mai ales sufletul refugiat în acel recipient oribil, pe care îl detesta cu toată ființa sa, îndemnul la sinucidere, repetat obsesiv de Era unicul fiu al unei familii de oameni agresorii lui și neputința de a reacționa și de a se opune acelor torturi, îl transformaseră într- înstăriți, absorbiți complet de cariera lor, o jivină speriată, singuratică și devorată de mereu absenți, dar convinși că puteau fi înlocuiți cu succes de către mulțimea de ură. Într-una din zile, când alerga îngrozit guvernante, ce se perindau an de an, prin casa încotro vedea cu ochii, pentru a scăpa de lor și prin viața copilului rebel și dificil, care le violențele colegilor de clasă, care îl gonea, una câte una, după scurt timp. așteptaseră la colțul străzii, pentru a-i Constatau cu surpriză și amărăciune eșecul lor administra obișnuita pedeapsă, pentru o vină, ca părinți, dar cu cât vina lor devenea mai pe care el încă nu o descoperise, după atâția apăsătoare, cu atât creștea cantitatea de ani de bătăi și insulte, nimeri în casa părăsită, jucării sofisticate și de dulciuri rafinate, cu de care se țineau departe mai toți locuitorii care își consolau odrasla ce creștea, la rândul orașului, datorită faimei acesteia, de a fi ei în obrăznicie și... greutate.

Taifasliterar nr. 28/2021

Incapabil să rezolve problemele, le camuflau cu straiele toleranței sau le închideau împreună cu copilul în camera acestuia, motivând pedepsele învățate din manualul de psihologie al părinților, pe care ei nu știau să-i întruchipeze.

,, Doamne, ce fel de părinți mi-ai dat? se tânguia băiatul, în nopțile lui de cumplită singurătate și depresie. Am atâta nevoie de un suflet iubitor și apropiat, în viața mea! Ce mai fac eu pe lumea asta? Ce rost au toate? Măcar, bunici să fi avut!... Oare, ce trebuie să fac, ca să Astfel, Denis creștea singur, frustrat și nu mai fiu atât de invizibil? Să nu mai fie altă plin de resentimente, mai ales față de el însuși, soluție, decât neantul?” fără prieteni, fără confidenți și fără sprijinul Depresia începu să muște tot mai adânc familiei sau al școlii. Marginalizat de colegi, din acel suflet martirizat, crize cumplite de agresat constant și umilit, nefericirea lui insuficiență respiratorie, accese interminabile descoperi o izbăvire în dorința de moarte și de vomă, dureri abdominale și crampe privarea de hrană. Din bulimicul cronic care musculare, amnezii trecătoare și atacuri de fusese, încă din fragedă pruncie, deveni panică, reușiră, în sfârșit să atragă atenția anorexic, convins că aceea era singura părinților, care auziră plânsul isteric al fiului modalitate de a pune capăt batjocurii în miez de noapte. generale. Era acuzat că e gras, urât și prost. – Iubito, tu auzi vaietele astea? șopti Admitea partea cu urâțenia și obezitatea, dar soțul nedumerit, zgâlțâind ușor umărul soției prost nu se considera deloc. Era cel mai adormite profund. informat și inteligent din clasă, dar complexele – Ce vaiete, omule? Iar ai obsesia aceea fizice îl împiedicau să-și pună în valoare cu plânsete îndepărtate în noapte, ca atunci cunoștințele, pentru a atrage cât mai puțin când am avortat ultimul copil? Hai, culcă-te și atenția asupra sa. Astfel, frigiderul încărcat trimiteți conștiința la nana! Nu plânge nimeni, până la refuz de bunătăți, pe care el le onorase în casa asta! conștiincios, întotdeauna, deveni un uriaș – Ascultă, când îți spun! Aici, se întâmplă tomberon, în care alimentele expirau și se ceva! Se aud din camera lui Denis! Mă duc să împuțeau. Acum nu mai avea nevoie de văd!... se alarmă bărbatul, de-a binelea, guvernantă, astfel că era mereu singur acasă, coborând precipitat din așternut. fără ca nimeni să observe decadența în care Dezmeticită brusc, soția îl urmă, târând cădea tot mai mult. Părinții, petreceau mult timp în afara casei, în călătorii lungi de afaceri speriată așternuturile după ea. Acum auzea și în vacanțe, neavând habar de drama destul de clar urletele tot mai intense, ce sfârtecau liniștea nopții. Spectacolul de adolescentului, din casa lor. coșmar ce li se oferi privirilor îi sperie de Ba chiar, văzându-l tot mai slab, se moarte pe bieții oameni. bucurau că în sfârșit, începuse și el să aibă În mijlocul odăii, se lățea o baltă de sânge oarecare simț estetic, convinși că se datorează ambiției de a fi în rând cu lumea, sau chiar și vomă, în care se zvârcolea urlând ca o fiară vreunei probabile idile, dar nu cercetară mai sfâșiată, băiatul lor, împuținat de boală și mult, de teamă să nu devină inoportuni. Chiar torturat de durerile halucinante care îi și atitudinea ostilă și provocatoare dispăruse, sfârtecau viscerele. Trupul scheletic, expus privirilor consternate, se lăsând loc unei apatii și a unei tristeți, nu neglijent suficient de evidente și alarmante pentru contorsiona de durere. – Doamne, Dumnezeule! exclamă tatăl, încrezătorii părinți.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

După ce termină, se așeză pe pat și luă capul băiatului în brațe, legănându-l încet, plângând cu suspine și implorând iertare. Denis se liniști puțin și deschise larg ochii, încercând să înțeleagă ceva. Parcă și durerea încetă oarecum, sub dulceața infinită a mângâierii părintești, pe care el o experimenta abia acum, cu uimire și nesaț. Închise din nou ochii, mai liniștit și căzu într-un leșin profund și binecuvântat, eliberat de durerea cumplită și de frica viscerală, care-l devorase, zi de zi. O lună întreagă rămase în spital, asistat zi și noapte de mama și tata, care îl descoperiseră, în sfârșit. Dar medicii îi tratau doar trupul, nu și sufletul. Toate daunele provocate de carența de hrană, de somn și de atenția celor dragi au fost reduse aproape complet. Situația de acasă era total diferită, acum! Mama a renunțat complet la serviciu său, iar tatăl a devenit, în sfârșit, părintele care nu a fost niciodată, împărțindu-și rezonabil timpul între muncă și familie, dar lucrurile nu mergeau deloc bine. Denis avea sufletul grav bolnav. Banii părinților nu au avut nicio putere, de data asta. Psihologi emeriți, neurologi și psihiatri s-au perindat prin casa lor, ani la rând, dar băiatul refuza terapiile și tratamentul, fugea din spital ori de câte ori îl internau, iar când a ajuns la vârsta anul V, nr. 28, 2021

majoratului, a început să decidă singur, excluzând complet familia. Anorexia se agrava foarte mult, toate valorile corpului oscilau într-un ritm absurd și nebunesc iar depresia demola tot ce se reconstruia, cu tenacitate și cheltuieli astronomice. În ajunul aniversării celor douăzeci de ani, Denis a fost din nou internat la terapie intensivă, cu viața atârnată de un fir de ață, dar eforturile medicilor l-au repus din nou pe linia de plutire, cât să fie capabil să semneze ieșirea din spital, pe propria răspundere și pretindă medicilor să nu mai dea nimănui detalii despre starea sănătății lui, semnând un document, care obliga spitalul să-i respecte deciziile. Lovitura aceea a fost foarte dură pentru cei doi părinți distruși, obligați să asiste neputincioși la sinuciderea lentă a unicului lor fiu. Într-o seară, când terminară ciudata lor cină, care devenise un ritual în familia lor, de când cu boala băiatului, la rugămințile zadarnice ale părinților de a înghiți și altceva decât cele trei-patru frunze de salată pe care le consuma în silă, Denis îi liniști zâmbind, spunând: – Mamă, stai liniștită! Știu că sunt scheletic și par foarte slăbit, dar mă simt întro formă fizică destul de bună, totuși! De o săptămână, nu am mai vomitat deloc, așa că tot ce mănânc, se asimilează! – Și medicamentele? Le iei regulat? – Sigur că le iau! De ce crezi că mă simt mai bine? spuse el, ascunzându-și minciuna, sub un zâmbet angelic. Mă simt cam obosit, așa că mă duc la culcare! concluse el, sărutându-i pe rând, cu o duioșie suspectă. Eliberat de corvoada afecțiunii filiale, pe care o interpretase destul de bine, în ciuda sentimentelor care îi devorau sufletul, Denis închise cu grijă ușa camerei și se găti meticulos și îndelung, ca pentru o petrecere importantă, apoi se așeză senin la birou, scriind în jurnalul ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

îngrozit de ce vedea. Denis, fiule, ce ai? Luiza, sună la salvare! Imediat!... răcni el, înnebunit de îngrijorare și strivit de o vină cumplită. Cerul, cu toată imensitatea lui căzu peste el, dezvăluindu-i realitatea șocantă, pe care el o ignorase atâta amar de vreme. Alergă la băiat, ridicându-l în brațe, șocat de lejeritatea trupului său și îl puse pe patul ale cărui așternuturi zăceau mototolite în mijlocul odăii devastate. Se repezi în baie și se întoarse cu un lighenaș plin cu apă și săpun și cu un prosop curat, apoi începu să-și spele copilul, cu pioșenie și blândețe, murmurând cuvinte de alinare.

Taifasliterar nr. 28/2021

său secret, mai mult de o oră. Așteptă cu răbdare miezul nopții, când toată casa era cufundată în somn și liniște, apoi ieși din cameră ca o fantasmă, ceea ce nu-i era deloc greu, așa eteric cum devenise și părăsi casa, îndepărtându-se cu pași șovăielnici către domeniul marchizului, pe care-l alesese pentru Marea Trecere în cealaltă dimensiune. Amenajase acolo un fel de altar, din relicvele străvechi și ponosite care alcătuiau universul lui tainic, populat cu personaje de basm, iar acum se îndrepta către Poartă, rugându-se fierbinte să poată ajunge la timp, cu bruma de forțe ce-i rămăseseră. Călătoria aceea se dovedi a fi un fel de Via Crucis pentru tânărul Denis, dar zorile il găsiră surprinse și îndurerate odihnindu-se senin pe altarul trecutului, cu sângele cald ce se prelingea lin din venele deschise, pe lespedea cernită. Puiu Gheorghe Răducan

Scrisoare pentru mine Ca să fiu sigur că nu se amestecă urările între ele de ziua mea, adică „cele de pe față cu cele de pe dos”, ca să fiu sigur de urări curate, m-am gândit să-mi trimit o scrisoare cu stilul vechi, când nu erau telefoane mobile, internet, calculatoare și tablete…. O scrisoare, în care să mă explic și să-mi urez exact ce vreau eu, tocmai când mă pregătesc voios să trec în cealaltă jumătate de viață. Dragă Gheorghe,

– Ce mai faci, bă?

Și când o mierlești, zice popa că este bine. Te laudă că mergi într-un loc cu multă verdeață, unde nu este supărare, nici suspin. Mor vii de ciudă că plecații cu vată-n nas se duc la bine. Dar să-ți spun, bă, ce altceva mai fac, că așa trebuie pusă întrebarea, adică începi cu punctul doi, că la primul se știe întrebarea și nu se pune! Vreau să dejug boii lui Grigorescu să le dau grăunțe, pardon, fân, că nu sunt iepe. Vreau să fac un piepten pentru cei cu chelie codriniană, scobitori pentru cei care nu mai au la ce folosi pasta Corega, bricege pentru (sub)coaste, lame de ras cu șapte tăișuri, cu care să se bărbierească spânii, anticoncepționale pentru femeile trecute de 88 de ani, prezervative pentru bărbații puternici, trecuți de 90 de ani și multe, multe alte proiecte europene. Acum mă-ncurcă o nenorocită de pande(mie) și-mi pare rău că de botnița cu păcălici nu mă recunoaște lumea, mă! N-ai vrea o pande(ție)? Este gratis, măi, Gheorghe, repede-te! Tot umblu de c(i)olo(ș) până-n c(i)olo(ș) și ha(Barna)m cum trece timpul. Așa sunt de ocupat în vremea asta a inutilului modern și occidental că nu mai prididesc cu treaba.Treabă multă fără scop, țel și rezultat. Mulți oameni răi și Câț(u) or mai fi răi printre cei buni, da io liniștea nu mi-o găsesc. – Măi, Gheo, nu-mi trebuie ofertele tale, mă! De-asta și io pot să fac în timpul liber de la-ntâi pân la sfârșitul lunii, apoi s-o iau de la început…

– Păi, tu nu știi, mă, că răspunsul la – Cum, mă, când totul se vinde pe bani, io întrebarea asta este… „bine?”. Dialoghez cu vând gratis viruși grași cu bob de orez la ochi mine așa, la o tacla… de ziua mea… pentru vaccinuri (ne)rambursabile și fără – Bă, dacă și pe muribundul care-și dă efect, iar tu nu vrei să iei... ultima suflare îl întrebi ce mai face, va da din – Măi… Gicuță! Io vreau să mai bat cap în sens de bine, auzi! Cât trăiești, monezi cu chipul celor care ne-au nenorocit, să răspunsul este clar: BINE! Ca la P.C.R.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

aud și eu: „N-aveți să-mi schimbați un Ilici cu (drăguța mea de-acum 40-50-60 dă ani) și mă doi Nasty? Nici patru Geoni dintr-un Ilici? certa că n-a mai primit o scrisoare de la mine Ponți, n-aveți? Nici Dragnei?” de pe… 22 februarie. M-aș întrista să aud: „N-avem dăcât Repede puneam mâna să-i scriu, mă Tăricioi!” semnam și puneam data de 27 martie, îi Păi, stric un Ilici pe-atâția Tăricioi? Cam ziceam și urarea de mărțișor, deși mă aflam de-astea fac, bre, Gheorghe! Sunt ocupat aproape de sărbătorile de iarnă. Data și semnătura contează! foarte. Ce să-i mai scriu eu omului ăstuia, adică – Tu, în afară de bine, ce mai faci, mie? Fiindcă suntem în pragul zilei sale (și a Gheorghe? – Mă, Gheorghe, în primul rând respir. mea) de sărbătoare, când trec în partea a doua Respir să nu mor, bre! Pe-aici este bine! N- de viață, îi zic și eu:

Paradis curat! (Parcă i-aș spune să merg – Să trăiești, mă! îmi răspund. și eu acolo, dar n-a plecat scrisoarea! Apoi ăsta Uite că uitam, măi Gheorghe! N-ai vrea să ori minte, ori nu spune adevărul!) ne întâlnim mai des? Uite-așa mă apucă pe Uimit de nesomn, când bobul de piper al mine acum, să-mi dau mai multe întâlniri cu energiei mele scânteiază-n palme, îl arunc în mine. Hai să ne dăm mai multe întâlniri (ce sus, deschid gura să-l prijon și-mi dau repede zici?) că azi…. când pășesc în jumătatea ailaltă trei perechi de palme, până să aterizeze boaba, de viață am și luat o decizie: de fâlfâie lumina-n lampă de jenă, deoarece – Care, mă? constat că între mine și… mine este o prăpastie – Bă, io zâc să cam termin cu sărbătorile uriașă pe care n-o poci astupa. astea anuale. Cum adicătele, eu muncesc, fac proiecte – Și ce-ai să faci, mă? pentru o grămadă de lucruri utile și mă zbat să – Păi... io zâc să le fac din zece în zece ani obțin fonduri europene, iar tu, adică tot eu, am – să-i trag așa... vreo șapte bucăți de-astea și pensie de n-o poci cheltui! apoi să mă las. Liniștea de plumb se roagă de mine să – Fă-le, mă! Sunt cu ochii pe tine... mă calmez, pădurea a și adormit în pragul Bă, io să fug să semnez, că-i foarte cerului exact când (primă)vara asta târzie ar trebui să se scurgă-n boabe de grâu. Dar dacă important! nu plouă? Irigăm, ar putea să-mi răspundă Gheorghe de dinainte de Sfântul Gheorghe Gheorghe, adică… eu, mie. Vara asta plouă însă prea mult. Plouă rău și face rău. Să-i mai scriu vreo două lui Gheorghe-al meu, adică mie, și o să dau fuga să semnez, că așa se cuvine, dar să pun și data, să nu pățesc cum pățeam odinioară, adică... îmi scria fata anul V, nr. 28, 2021

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

– La Mulți ani, bă! Așa... ca să fiu și sigur avem șomeri, cu învățământul stăm brici, sănătatea e de fier, pensiile-s barosane – nici că e o urare cinstită și sunt primul care o face… nu poți cheltui banii, industrie trăznet, – La Mulți Ani! îmi răspund. agricultură super-extra. – Să trăiești, bre! îmi spun.

Taifasliterar nr. 28/2021

atracţia sentimentală, străduindu-se să le întreţină pe amândouă, fapt ce devenea, de multe ori, prea obositor. Ida devenea agitată şi, Ida se obişnuise cu toanele ei, îl ignora tot restul – Nu trebuie să mă omori pentru a avea săptămânii. Revenea doar în wekend, drăguţă cuceritoare, dar nu dorea să comenteze toate acestea! Ida îl privi pe Sofian mijind ochii, zâmbi subiectul neînţelegerilor de acum depăşite. Trăind singur Ida îi devenise foarte suav şi desfăşură spectacolul acela uluitor şi captivant ce producea un efect devastator apropiată, speranţa unui viitor nebulos şi fără asupra bărbatului, schimbă piciorul stâng de repere. Spiridon Râmniceanu

pe cel drept invers cu o mişcare voit amplă, la un nivel potrivit pentru a lăsa vederii toate acele părţi ale trupului ei împlinit, dar bine lucrat, aducătoare de ameţeli. Era coregrafă la un teatru important şi scriitoare apreciată de mulţi critici, publicase două romane de succes. Îşi aprinse o ţigară şi suflă fumul spre tavan. Până atunci, timp de peste o oră şi jumătate Sofia îi detaliase depunerile sale, conturile deschise la diferite bănci, depozitele de metale preţioase. Ida aflase totul despre averea şi afacerile iubitului ei.

– Priceperea mea constă în discreţie, atenţie şi iuţeala reacţiei. Aşa s-au adunat atâtea valori… Problema este, dragă Ida, asigurarea unui viitor acestei averi. Dacă am un accident, tuturor ni se poate întâmpla o asemenea nenorocire, agoniseala atâtor ani se risipeşte… este motivul pentru care tu eşti, de azi înainte, beneficiara masei succesorale declarate în cazul unui eveniment nefericit pentru mine.

– Eşti prevăzător, observă ea, nu ţii mulţi bani în casă. – Câteva sute de mii! Tranzacţii ce pot apărea surprinzător… Ai nevoie de lichidităţi, îţi pot trebui înaintea deschiderii băncilor, se întâmplă rar… – Îmi dai mie toţi banii din seif? – Îţi trebuie mâine? – Nu, îi vreau acum, fără comentarii! Pari surprins? Pur şi simplu, vreau banii! Tu mai ai… până mi-i vei da şi pe ceilalţi! Stai jos pe fotoliu, nu fi tâmpit! În mâna Idei apăru revolverul. Aşezată pe canapeaua din faţa lui femeia se relaxă şi, desfăcându-se, îi arătă bărbatului o nouă imagine ce-l făcu să tremure.

– Hei, uită-te la mine, nu acolo… perversule! Sofian văzu arma ţintită spre mijlocul frunţii şi se întrebă de ce poate exista dualitatea aceasta deprimantă: un orificiu aducător de moarte iar un altul de bucurie şi Sofian şi Ida erau apropiaţi de peste o de viaţă. – Văd că nu te poţi concentra suficient, jumătate de an, îşi petreceau destul timp împreună, mai ales sfârşitul de săptămână am nevoie de ajutorul lui Pose. când plecau în lungi excursii, drumeţii pe – Cine e Pose? Ida vorbea la telefon şi o munte sau spre zone recunoscute ca având vocea bărbătească, sonoră se auzi până la ei: peisaje cuceritoare. Pasiunea pentru natură – Tocmai am intrat pe uşa din spate… era, credea Sofian, la fel de importată ca Peste câteva secunde apăru în living un individ

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

înalt, cu părul lung şi ţinută de hipiot. – Trebuia să-l somez, altfel nu ne dădea banii. Dacă nu ne înţelegem repede îl găuresc, sunt sătulă de vorbăria lui interminabilă… Ai înţeles, domnule? – Nu trebuie să mă omori pentru a avea toate acestea! Puteai doar să-mi ceri, fără ca derbedeul acesta să intre în casa mea. Ce legătură are cu tine?

prima oră am de plătit o informaţie, ceru Sofian. Te rog foarte mult, dacă mă asculţi, mâine, după ce se încheie afacerea, îţi dau dublu. Să nu mai pierdem timpul, ştiu cât de nerăbdătoare este Ida! Poţi tine minte? Cifrul este IDA1610, seiful e în cabinet, sub tabloul cu cai galopând. Nu uita, lasă-mi treizeci de mii!

Pose întârzie şase minute înainte de a Vocea lui Sofian devenise placidă, chiar reveni în livingul unde Ida şi Sofian stăteau Doar privirea bărbatului dezinteresată, asista la un spectacol desuet. nemişcaţi. coborâse… Era surprins, încrederea sa în Ida părea că se – Dacă te prinde Pose că te uiţi unde nu destramă, speranţele sale păreau că se risipesc, Jocul financiar îl antrenase, odată cu mai ai voie, te ucide! trecerea timpului, să pară neafectat, să reziste – De când eşti şi cu el? calm agresiunilor ivite odată cu evenimentele – Adică numai cu el, doar ai fost lipsit neaşteptate. Privi ochii albaştrii ai femeii, de… mine două săptămâni. Astă seară voiam inexpresivi, cu irişii măriţi, două orificii negre, să-ţi spun că relaţia noastră s-a terminat, dar fără viaţă. Se drogase. Mai jos revolverul şi mai m-ai năucit cu testamentul şi depozitele, aşa că jos… am schimbat planul şi, ca semn de fostă – Hei, unde te uiţi nu mai ai voie, omule, amiciţie, vreau să te curăţ de toţi banii. Câţi n-ai ce să cauţi acolo cu restul acela de penis! sunt? Ţi-am spus, Pose, chiar poţi să verifici, este – Cifrul… au mai crescut cu ceva, dar ceva ce nu-ţi închipui! Vrei să ne arăţi?... conţine suma, adică peste şaisprezece – Omule, interveni Pose, n-o asculta, e vai milioane. Ai venit la timp, domnule, Pose. Ai de ea… Dă-mi cifrul seifului! Repede! lăsat ce ţi-am spus? – Nu-l forţa! A spus să-i cer şi aşa voi face: – Ida, cum ai răbdat atâta timp un Sofian, iubitule, dă-mi banii din seif! Dar asemenea tâmpit? Doar nu vrei să mergem grăbeşte-te, situaţia asta m-a excitat şi vreau împreună la stabilimentul de reduşi mintali? să rămân singură cu un bărbat, evident cu el! Nu , nimic, am luat totul, şi testamentul! Pose, ai cătuşele cu tine? – Mâine nu mai are valoare… – Tu să taci, nu ştii ce spui, sunt acasă la – Să-l omorâm acum, doar aşa vei intra în mine, doar nu veneam aici să fac sex cu el. posesia banilor! – Nu trebuie să mă omori, cere-mi şi îţi voi da tot ce vrei. De altfel nu cred că mai aveţi – Te gândeşti numai la prostii! Cere-i timp… cifrul, să iau totul, să nu rămână nimic… Uşile camerei au fost deschisă violent şi baie.

– Va trebui să-mi laşi treizeci de mii, la poliţiştii au năvălit în cameră. anul V, nr. 28, 2021

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

– Păcat!… dar am găsit, îl vom încuia în

Taifasliterar nr. 28/2021

– Pune arma jos, cu grijă, altfel vei muri!

amănunt, nu ne-a fost sesizat. Ce plângere Peste douăzeci de secunde toţi aveau depuneţi, domnule Sofian? cătuşe la mâini. – Nu am nimic de reclamat, totul este o – Eu sunt proprietarul, Sofian, vă rog să neînţelegere, eu am uitat să-i dau cheia de siguranţă… mă eliberaţi! – Atunci veţi plăti nouă mii cinci sute – Ce se întâmplă aici, domnule Sofian, de ce s-a declanşat alarma? Vorbise un poliţist despăgubiri pentru cererea nejustificată a destul de scund, dar care părea şef peste intervenţiei noastre. Altă dată să vă jucaţi altfel! Şi fără revolvere adevărate! ceilalţi. De ce umbli, domnişoară… Toţi au plecat lăsându-i puţin stingheri. – Ida. – Domnişoară Ida de ce sperii oamenii cu Pose s-a trezit primul: – Iubito, să mergem, cu ce avem putem – A fost o farsă! Eu şi iubitul meu Pose am trăi bine un timp. Mai târziu venim să luăm şi hotărât să ne distrăm… L-am somat cu restul banilor de la acest gogoman. – Lasă-mi cei treizeci de mii! Mâine vei bricheta, aşa cum aţi constatat şi dumneavoastră, şi i-am cerut cifrul de la seif, primi o sută în locul lor. ni l-a dat, dar nu înţeleg ce a declanşat toată – Nu mă păcăleşti aşa uşor, să plecăm zarva aceasta! chiar acum, iubito, îmi arde sufletul!... un pistol brichetă?

– Cum explicaţi întâmplarea, domnule Sfârşitul povestirii este previzibil şi Sofian? întrebă acelaşi poliţist. supărător de banal. Dimineaţa Ida s-a trezit – Am cam fost năucit, orificiul negru mă ameţită, cu o sfârşeală cumplită. Cunoştea ameţeşte întotdeauna… Părea un revolver starea dezgustătoare de după orgie şi numai o adevărat şi am uitat cheia… Iubita mea Ida ceaşcă de cacao caldă o echilibra. Dar se terminase. este, uneori, absolut cuceritoare! – Pose, scoală-te băiete!... Îmi trebuie o – Vi s-a furat ceva? Să mergem să ciocolată fierbinte. cercetaţi! Bărbatul murise din cauza supradozei de Sofian privi atent interiorul gol al casei cocaină şi când l-a zgâlţâit Ida a simţit răceala de valori şi se întoarse către poliţist. trupului. – Nu lipseşte nimic, totul este în regulă. – Cum adică, e absolut gol!?

– N-am ce păstra, nu sunt bogat. – Domnişoara ne-a spus puţin mai devreme că Pose este iubitul ei! – Şi Sofian este iubitul meu… Dumneavoastră mâncaţi numai un singur fel de mâncare zilnic? – Adevărat! Nu mai cercetăm acest ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Mai avea bani destui şi câteva luni s-a distrat aşa cum a crezut că merită o femeie frumoasă ca ea. A demisionat de la teatru şi, ocupată şi obosită, n-a mai scris o pagină la romanul început; şoptitorul care îi sugera scrierea s-a îndepărtat alungat de gândurile şi de faptele… Cu mintea debusolată n-a înţeles pericolul prin care trecea şi nici cum ar fi putut scăpa de el.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Într-o zi banii s-au terminat. A telefonat fost de peste un miliard… dar Burlacu n-a lui Sofian, dar a răspuns o voce străină. rezistat şi s-a sinucis. – Şi nu ştiţi unde se află Sofian? O adresă, Sofian se simţea vinovat şi se întreba ceva!? a întrebat dezamăgită Ida. Nu, nu ştia cum ar putea corecta nedreptatea ce o făcuse nimic. La locuinţa lui nu a fost primită de noii acelui om…Nu avea cum. Acestea erau regulile, proprietari. toţi ar fi făcut la fel dacă ar fi avut forţa lui, dar Speranţa rămăsese teatrul. Devenită ei nu ştiau mecanismele, n-aveau informaţii, bani sau răbdarea necesară de a pregăti corpolentă nu spera la o muncă de coregraf. – Draga mea, ştii, eu te-am apreciat mult, lovitura şi de a o executa corect. Pentru prima dată se întâmplase din cauza sa o asemenea dar acum eşti improprie… nenorocire şi nu putea accepta… Jocul său Ida s-a revoltat: trebuia să fie elegant, inteligent nu – Cum improprie? distrugător. Construcţia sa interioară excludea Fără a observa întreruperea directoarea exterminarea jucătorilor… Da, era o întrecere a continuat: ce arăta valoarea şi calităţile participanţilor, – Pentru tot ce-ai făcut mai înainte un concurs cavaleresc cu miză mare, cu mulţi pentru teatru te vom angaja ca femeie de bani! Cum ar putea exclude asemenea soluţii serviciu, este singurul post liber… După ce extreme? N-a găsit rezolvarea problemei termini munca, poţi ajuta la repetiţii… Aceasta deoarece nu exista. Poate, doar renunţarea totală. Cu siguranţă, doar aşa! Ce va face cu numai dacă renunţi la vise! Sorin Burlacu devenise ţinta lui Sofian atâţia bani, fără nevastă, iubită sau urmaşi? De fără ca acesta să ştie. Totul s-a petrecut în clipa ce îi trebuiau, la ce-i erau folositori? Doar când a cumpărat pachetul majoritar la pentru un joc sinistru! Lichidându-şi averile „Uzinele Nichelino”, dar, din lipsă de resurse Sofian a donat urbei tot ce agonisise până sau din prea mare încredere, a renunţat la atunci pentru ca Municipialitatea să achiziţionarea celorlalte acţiuni oferite pe organizeze un parc dendrologic.

anul V, nr. 28, 2021

– Domnule Primar, am o rugăminte, doresc să lucrez, de acum înainte, până la pensionare, la serele dumneavoastră municipale. Şi a obţinut, din acest motiv, un post de muncitor necalificat la serele oraşului. La sfârşitul săptămânii putea fi văzut umblând singuratic pe trasee turistice împădurite sau prin parcuri. Fericit!

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

piaţă la un preţ destul de avantajos. Sofian lea cumpărat el, apoi, după două zile, după ce a lansat zvonuri privind insolvenţa sigură a „Uzinelor” a început să vândă la un preţ scăzut cu 30 de procente. Afaceristul a intrat în panică şi a cedat pachetul la jumătate de preţ, încercând să salveze ceva… apoi la un sfert şi Sofian a luat tot. În trei sferturi de oră, cu puţin înainte de comunicatul oficial al „Uzinelor Nichelino” care demonstrau soliditatea firmei, afacerea se lichidase. Cinci zile Sofian n-a vândut nimic, apoi discret a plasat achiziţia unui grup interesat şi bine informat. Câştigul a

Taifasliterar nr. 28/2021

Cati Urucu

Ecaterina Mihai - un nume şi un renume România mea este încă frumoasă. Unii dintre copiii ei au sluţit-o, au furat-o şi au batjocorit-o. A uitat să-i mulţumească, măcar pentru faptul că aici, la sânul ei s-au zămislit, că le-a dăruit izvoare de frumuseţe, munţi de iubire, de cultură şi de eroism. Mi-e frică de astfel de fii trădători, care nu vor avea o altă soartă decât a ticălosului Bastus, cel ce l-a trădat pe Decebal al nostru. Din fericire pentru mine, pentru frumoasa mea Românie, azi, 9 mai 2019, merg, invitată de unul dintre cei mai frumoşi, mai demni şi mai luptători copii ai ţării mele, la o expoziţie de pictură. Sub egida Uninii Artiştilor Plastici - UAP, expoziţia pe care doamna Ecaterina Mihai a numit-o ,,Petale de lumină în florar”, va delecta privirile cunoscătorilor şi ale iubitorilor de artă plastică între 1 şi 31 mai 2019.

Pentru asta trebuie să ajung la Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuşi. Am mai fost acolo, este o sală uriaşă. Nu mă mir că are o expoziţie pesonală şi nici că are un număr atât de mare de tablouri. Are peste 250 de expoziţii ( personale, colective, saloane naţionale şi saloane internationale de artă). Sunt în faţa clădirii uriaşe, care aminteşte de sacrificiile cu care poporul acesta şi-a construit orice edificiu, orice valoare spirituală. Constat că, asemenea catedralelor uriaşe, apropierea de un astfel de edificiu, îţi aduce aminte de efemera ta trecere prin lumea aceasta. Însă, cei ce fac astfel de lucruri, n-au trăit degeaba.aşa cum spune românul. Au lăsat în urma lor, lucruri despre care se va vorbi mult timp, care vor exista şi vor dăinui multă vreme, după ce , trupurile lor nu vor mai exista.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Intru, după ce anunţ unde voi merge. E păzit bine edificiul acesta. Nu ştiu dacă pereţii aceştia merită atâta cheltuială, dar cu siguranţă că tezaurul pe care azi îl găzduieşte, trebuie apărat. Miroase a culoare, a frumuseţe şi a lumină şi parfum de izbândă, încă din prima clipă în care trec pragul. Deja s-au adunat admiratorii atristei Ecaterina Mihai. Găsesc că, aşa cum ne-a obişnuit, doamna Ecaterina Mihai strânge, la expoziţiile sale numai valori umane incontestabile: Dr. Marian Nencescu , cercetător la Academia Română, Dr. Daniel Prallea Blaga, lector la Universitatea Naţională de Muzică, Mihai Costin, Preşedintele Grupării Colecţionarilor de Medalii şi Insigne Mihai Eminescu, care azi are rolul de moderator , precum şi invitaţi de onoare: actriţa Doina Ghiţescu, Polina Gheorghe – interpretă de folclor şi realizatoare de emisiuni la Radio România Antena Satelor, Aurelian Popa Stavri - realizator de emisiuni la acelaşi post de radio. De la Asociaţia Culturală ,,Bucuriile Muzicii”, este prezentă doamna Octavia Crăciun, alături de Alexandru Ionescu , asta pentru ca frumosul picturilor să se îngâne cu muzica de calitate. Nu lipseşte nici flautistul Nicolae Maxim, de la Filarmonica George Enescu, un colaborator mai vechi al artistei noastre. Iată-l şi pe domnul Hultoană, artist plastic , de profesie inginer de radiolocaţie, brav colonel al Armatei Române, apoi, domnul Anghel Piroşcă, Mihai Cătrună, Aura Roman Strugar… Mă întâmpină, aşa după cum se cuvine, frumoasa artistă Ecaterina Mihai. Mă îmbrăţişează. Ţin în braţele mele o uluitoare fiică a României mele. Câteva secunde, în mijlocul sălii, doamna mi-a făcut cinstea să stea în braţele mele. În cele câteva secunde simt că am apropiat de sufletul meu Tătaru Prahovei, locul de unde sensibila noastră artistă a primit biecuvântarea venirii pe lume. O lume pe care este hotărâtă să o înfrunuseţeze atâta vreme cât va exista. După

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

câte văd, cred că şi dacă ar avea soarta marelui Ştefan Luchian, nu s-ar opri din acest angajament, pe care cred că l-a semnat cu divinitatea . Ţin la pieptul meu acum, în mijlocul sălii Constantin Brâncuşi din Parlamentul României, toate „splendorile scânteietoare”, născute de mâinile binecuvântate ale acestei doamne, expuse aici sau oriunde în lume. Dacă lumea aceasta nu ar avea nişte reguli, după care trebuie să ne ghidăm, aş aluneca uşor, ca un copil, care vrea să se elibereze de braţele părinteşti, către picioarele artistei. I-aş mulţumi, aşa, cu capul plecat, ca la spovedanie, pentru că a fost aleasă de El, să ne dăruiască frumuseţe.

Stan Petru Viorel

Tratat despre poezie şi arta poetică Poezia brută : Frunză verde lobodă. M-am dat jos din baobab Şi-am pus cuvinte, cu lopta Ca să vă scriu o poezie. Se întâmplă des aşa minune, Iar când mă chinuie talentul Şi din minte îmi sar aşchii, Vai de cei ce stau în cale!...

Vă place?... Nici mie. Dar ce pot să fac dacă s-a umflat talentul în mine, de e gata, gata Sonete, de ziua lui William să dea pe dinafară?... Nu trebuie să mă Shakespeare manifest, întru potolirea efervescenţei „Aprilie este luna Marelui Will. creatoare care, pârdalnica, este pe cale de a Shakespeare a venit în această lume într-o zi comite o crimă?... de aprilie și a părăsit-o tot în luna a patra din De fapt, nici nu aş fi primul care recurge calendar. Nimic mai potrivit, în aceste zile, la o astfel de metodă. E plin Internetul de pentru a-l onora pe marele dramaturg, decât asemenea creaţii memorabile. Probabil că de să ne amintim de două dintre cele mai la ele mi se trage seva inspiraţiei debordante frumoase sonete ale sale.” care mă chinuie. Totuşi, ceea ce mă bucură William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564 enorm, este faptul că, deşi am o vastă – d. 23 aprilie 1616) a fost un dramaturg și experienţă poetică, încă nu am ajuns în Analele poet englez, considerat cel mai mare scriitor al Literaturii Române. Dacă, Doamne-fereşte, sliteraturii de limba engleză. El este adesea ar fi întâmplat o asemenea dramă, parcă văd numit poet național al Angliei și „Poet din armatele de critici şi de analişti literari care ar Avon” („Bard of Avon”) sau „Lebăda de pe fi forfecat cu migală fiecare cuvinţel în parte, Avon” („The Swan of Avon”). Lucrările sale au pentru a crea şi recrea din poezia mea, imagini supraviețuit, incluzând și unele realizate în care, nici mie şi nici altui om normal de pe colaborare, opera sa fiind alcătuită din această planetă nu i-au trecut vreodată prin aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, minte. În treacăt, fie spus, creaţia mea este două lungi poeme narative, precum și alte mult prea aproape de perfecţiune încât să mai multe poezii. Piesele lui de teatru au fost existe loc pentru vre-un fel de critică. Dar să nu traduse în aproape fiecare limbă vorbită și divaghez... Ce vă spuneam?... Da, vorbeam de sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt spre criticii literari... Parcă văd viitoarea recenzie a poeziei pe care tocmai am dramaturg. prezentat-o: anul V, nr. 28, 2021

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Tamara Constantinescu

Taifasliterar nr. 28/2021

„Începutul câmpenesc al acestei poezii, (unii poate vor prefera „campestru” în loc de „câmpenesc”) ne transmite... bla... bla... bla...!” De ce câmpenesc?... Simplu. Pentru că începe cu „foaie verde...”, chiar dacă in cel puţin 50% din cazuri, loboda poate avea şi frunzele roşii... Şi dă-i... şi dă-i... În sfârşit... Zarzavat ...

Gata. O să încerc să mă opresc aici. Dar credeţi că pot?... N-aş putea să o fac, fără a vă arăta că aceeaşi poezie ar putea fi transpusă într-o cu totul altă manieră: Poezia cizelată : Frunză verde, floare, crin Te slăvesc cuvânt divin, Precum şi pe cel ce ştie Să compună o poezie Recunosc, nu e uşor Să dai viaţă vorbelor. Dar e bine să o faci, Chiar la unii, de nu placi!...

Partea interesantă abia de la cel de al doilea vers începe... Toţi se vor strădui, din toate puterile, să găsească o explicaţie logică pentru a demonstra cât mai convingător cu putinţă, care au fost adâncile motive pentru care, în versul doi nu am folosit numele unui arbore autohton. Măr, păr, cireş, corcoduş, sau, mă rog... nuc, ca să se apropie cât de cât de Pe asta, vă las să o analizaţi voi!... Până dimensiunile arborelui exotic, pomenit. atunci vă urez o seară bună şi cât mai plăcută. Bineânţeles că, oricât vor bate câmpii (sau P.S. Să nu vă supăraţi pe mine că v-am savanele) nu vor reuşi, aşa că se vor lăsa repede păgubaşi şi vor trece la analiza celui de făcut să pierdeţi timpul cu aberaţiile mele!... al treilea vers. Vouă, nu cumva să vă treacă prin minte să legaţi în vreun fel acest nume de zorii civilizaţiei şi de arborele din care strămoşul omului a... că, zău, mă supăr. Iar când mă supăr, fac urât!... Adică mai „comit” o poezie. Să nu ziceţi că nu v-am spus!... E treaba voastră!... Versurile al treilea şi al patrulea vor fi mult mai uşor de explicat.

„Tocmai pentru a nu altera în vreun fel acel suflu câmpenesc de care vă vorbeam la început a fost folosit numele unei unelte prozaice şi nu a fost amestecată în nici un fel tehnica modernă, aducând în discuţie, escavatoarele, elevatoarele, camioanele sau alte creaţii tehnice automatizate, care au rolul de a deplasa mari cantităţi de materiale, în cazul de faţă, fie ele şi cuvinte... Cât despre ultima strofă, ea reflectă cu prisosinţă strădania creatorului care trece prin „chinurile facerii”, în nestrămutata sa dorinţă de a-şi face cunoscute crezurile şi trăirile interioare şi... şi...”

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Nemărginită iubire Titlul volumului de poeme scris de Gabriela Mimi Boroianu, Nostalgiile cuvintelor (EdituraStudIS, Iași, 2018, prefață de Victor Rusu), sugerează starea de melancolie determinată de ceea ce nu poate fi numit (inexprimabilul), sau de amintiri trecute și nerepetabile, ori de ceea ce ar fi putut fi spus și nu s-a întâmplat: „nostalgiile cuvintelor/sunt ca fructele uitate/neculese/sub greutatea iernii/ce-și scutură regretele/n-au culoare/nici gust/n-au nici măcar un timp al lor/în care să-și frângă zborul//au doar nebunia fantasmelor/ce ne bântuie/când ne-așteptăm mai puțin…” (51). Textele sunt notații directe, sensibile, radiografii nemijlocite ale sentimentelor, ideilor, succesiuni caleidoscopice de senzații, impresii, reflecții. Peste toate, având ca background cernerea imperceptibilă a timpului, persistentă este evocarea uneiiubiri trecute, așteptate – virtuală și reală, totodată: „și zilele trec/sau poate eu trec prin ele/sau poate doar aștept/să-mi vină rândul/să-mi crească aripi în piept/desferecând o poartă/dincolo de care tu mă vei aștepta/ca un anotimp al împlinirilor” (1). Este, de fapt, elegia unei despărțiri, a unei iubiri duse dincolo de moarte. Ne amintim de Gérard de Nerval și de iubita lui, Aurélie, pe care, după dispariție, poetul romantic o caută în lume a umbrelor. Modelul este, fără îndoială, Orfeu. La fel, Gabriela Mimi Boroianu își dorește să facă schimb cu cel drag, pentru a se contopi în final cu acesta: „și mor, și învii/și mor, și învii/și mor, și învii/de-atâtea ori/cât va fi nevoie/până timpul tău/se va așeza în mine/și anul V, nr. 28, 2021

clipele mele vor trăi în tine/ca o bătaie de inimă/[…]/și nici măcar moartea/nu va putea să ne despartă” (3). Poeta este profund tulburată de absența reperului afectiv, simțindu-se ca „un fum ce-a părăsit focul” (6). Este descumpănită, copleșită de stări de neînțeles: „și nu-i nici o stea/care să-ți poarte numele/doar întunericul/frate cu nimicul/ce înghite în el tot ce am fost vreodată/și nu-mi dau seama/unde începe ieri/și unde se sfârșește mâine/și nici ce să fac cu ziua de azi/din care destinul te-a scos” (9). Speriată, deznădăjduită, se simte frustrată: „la masa asta/locul tău e gol/[…]/la masa asta/nici visele nu mai vor să șadă/iar cafeaua e mai neagră ca noaptea” (10). Prezența celui plecat este activă pretutindeni, casa, lucrurile îi păstrează memoria. Pierderea celui drag a devenit o permanentă așteptare: „și se lăsase așa/o liniște peste sufletul meu/de-au tăcut tote gândurile/și de atâta tăcere/și durerile sau săturat/și-au luat în brațe tote lacrimile/și s-au strecurat în umbra nopții/pe urmele iernii/până n-a mai rămas nimic în urmă/decât liniștea/amintirile au început să încolțească/una câte una/vestind o primăvară a sufletului/am început să-ți aud glasul/în fiecare mugur înflorit/ca o mărturie spre neuitare” (15). Atunci când iubirea este credință, singurătatea este și o luptă cu ispitele. Amintirile devin însă o a doua natură, treptat se substituie realității, creând senzații de o mare intensitate. Poeta confundă, combină stările contradictorii, trecând de la atitudini sufletești deprimante la trăiri virtuale intense: „niciodată nu știu unde ești//nicicând vii/întâi te aud/treci prin mine/ca o muzică ce coboară din cer/și zâmbesc/nu doar cu sufletul/ci cu tot ce mă înconjoară” (27). Iubirea se preface într-o continuă ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Paul Aretzu

Taifasliterar nr. 28/2021

înviere, desființează barierele dintre viață și moarte, este eternă. Scriitoarea constată însă, cu vremea, instalarea unei inerții, a unei desprinderi de sine, sentimentul unei pierderi iremediabile, când nici cuvintele nu mai comunică, afectate de o stingere semantică, intensificând zgomotele, profanând reculegerea interioară: „de la doi se aud manele/date la maxim/la parter plânsul unui copil/trece dincolo de ferestre/cineva aruncă chiștoace/pe fereastră/înjurând/aici niciodată nu e liniște cu adevărat/ne mai mirăm de ce/rugăciunile nu ne sunt auzite” (29).

recunoaște glasul/și chipul blând/ce se apleca asupra mea/deși din ce în ce mai mult/îl regăsesc în imaginea/ce mă privește din oglindă” (49). Gabriela Mimi Boroianu scrie, cu o aparentă spontaneitate, o carte dramatică, sensibilă, dezvoltând o temă dominantă, consecventă, iubirea dusă dincolo de moarte, ca sentiment absolut. Poezia este rafinată, exprimând o mare diversitate de stări, contradictorii, complementare, cumulative, explorând trăiri sufletești dintre cele mai autentice.

O temă adiacentă este cea a timpului care șterge diferențele, netezind calea: „rândunicile se întorc mereu/ca amintirile/numai tinerețea nu se întoarce niciodată” (32). Iubirea este reconstituită din imagini păstrate în memorie, din gesturi, simboluri, reconfigurându-se în cele din urmă chiar în „nostalgii ale cuvintelor”, fiindcă, parafrazându-l pe Wittgenstein, despre ceea ce nu se poate tăcea, trebuie să se vorbească. Moartea, în schimb, este un prezent inflexibil: „mașina salvării/trecea cu sirena pornită/moartea se ascunsese/în ochiul de apă rămasdupă ploaie/cineva întreba/la cinea venit/la cine-a venit/răspunsul nu venea de nicăieri/tu tăceai/și așteptai răbdător/în alb și negru/ca o zi ce nu se va mai întoarce/niciodată” (46). Dacă, din punct de vedere afectiv, iubirea este o comuniune (remanentă), înstrăinarea prin moarte creează totuși, vrând-nevrând, o genune: „te îmbraci în umbre/și-mi arăți din tine/doar atât cât să îmi adormi întrebările/și nu știu cine ești/deși mă amăgești că te cunosc//mi-e frică de ziua de mâine” (47), „mă-ntreb dacă mă mai știi/dacă mă aștepți/dacă ți-e dor sămi vorbești//mi-e teamă/că nu-ți voi mai

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Constantin Niţu

Jocuri de cuvinte - priceasnă Moto: „Paştele este demonstraţia pe care ne-o face Dumnezeu că viaţa este esenţial spirituală şi nesfârşită.” (Charles M. Crowe)

bisericile parohiale de către credincioși, iar în ultimul timp au devenit parte a repertoriului multor artiști populari consacrați care au depus eforturi considerabile pentru culegerea, adaptarea și păstrarea lor, mai ales pe vreme de pandemie.

„gândire, înțelegere”, “) și cu avestanul cisti, „conștiință”. Specifică ortodoxiei și grecocatolicismului, se traduce ca Ymnos – Υμνος în greacă, Khimn – Химн în bulgară, Gimn – Гимн în rusă, Himna – Химна în sârbă, Himn – Гімн în ucraineană etc. Priceasna în (c)arte Moto: „Nu te abandona disperării. Noi suntem oamenii Paștelui iar cântecul nostru este aleluia.” (Papa Ioan Paul al II-lea) Recapitulând, priceasna este o cântare executată la slujba liturghiei ortodoxe și greco-catolice, cu sau fără voia useriștilor neomarxiști, în timpul împărtășirii preotului sau, prin generalizare, a credincioșilor. Mai poartă numele de cântare mănăstirească. Pricesnele sunt cântate cu precădere în anul V, nr. 28, 2021

Am avut onoarea să mi se ofere una din cele peste 50 de cărţi scrise de prof. univ. dr. Tudor Nedelcea. După studiere, am fost profund mişcat şi încântat de profunzimea ştiinţifică a acestei cărţi, intitulată „Biserica şi societatea”. Această carte este o capodoperă a literaturii, sub aspect istoric şi religios, şi totodată o binecuvântare pentru cititorii şi credincioşii creştini-ortodocşi, având în vedere că aceasta cuprinde mai multe studii ştiinţifice aprofundate despre legătura intrisecă, indestructibilă şi necesară dintre biserică şi societate, pe de o parte, cât şi despre conexiunile şi similitudinile diferitelor religii. Cartea ne conferă o stare de împăcare şi încărcare spirituală ca urmare a expertizei elevate, academice a autorului, a derulării unor evenimente, a prezentării unor dovezi ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Textele pricesnelor mai vechi provin din poezii populare cu autori anonimi, iar ale celor Suntem în postul Paștelui (vezi „Jocuri de mai noi din poezii religioase cărora, de regulă, cuvinte - Paștele”), e timpul pricesnelor. O li se cunosc autorii. priceasnă este o cântare interpretată în Cum „vorba lungă e sărăcia omului”, bisericile ortodoxe la slujba liturghiei în timp ce se împărtășește preotul sau un credincios enumerăm câteva titluri de pricesne cunoscute, dumneavoastră putând căuta de vază. multe altele cu sfântul metacăutător După MDA2 (2010) etimologia este „E: (browser) Google. Că doar nu vă lasă în urmă slv причєастън”, după DEX '09 (2009) „Din sl. Eba și (e)Vanghel(i)e! prĕčĩstĩna”, iar după D. Religios (1994) „Din sl. Vulpaşu Vasile priceastĭn”. Corect este că l-am moștenit din vechiul slavonic bisericesc prěčĭstĭna прѣчьстьна, femininul lui prěčĭstĭnŭ - „Biserica şi societatea”, прѣчьстьнъ, din čĭstĭ - чьсть, „onoare”, din autor prof. univ. dr. Tudor protoslavicul *čьstь, „onoare; respect”, acesta Nedelcea din protoindoeuropeanul *(s)kʷit-tis, la Cronică literară rândul său cognat cu sanscritul cítti - चिचि,

Taifasliterar nr. 28/2021

istorice şi a unor viziuni din partea unor exegeţi ai domeniului spiritual religios. Doresc să încep prin a prezenta un paragraf din carte care spune totul despre coeziunea dintre diversele religii, ca un element fundamental al lumii creştine şi al civilizatiei umane, în general: „La cumpăna ultimilor două milenii, la Bucureşti s-a consumat, după aproape un mileniu, un eveniment considerat, în unanimitate, istoric: vizita primului papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Este vorba despre Papa Ioan Paul al IIlea, care a efectuat o vizită în capitala României, între 7-9 mai 1999, la invitaţia Patriarhului de veşnică pomenire, Teoctist. Între 7-14 octombrie 2002, Patriarhul Teoctist i-a întors vizita la Vatican, iar relaţiile dintre cele două biserici au fost extrem de cordiale şi pilduitoare. Atunci, la Bucureşti s-a lansat ideea şi sau pus bazele pentru unitatea lumii creştine, prin intermediul celor doi mari conducători ai celor două biserici şi care exprimă voinţa tuturor creştinilor”. Distinsul profesor universitar doctor, Tudor Nedelcea, este un cercetător ştiinţific erudit, care a manifestat de-a lungul timpului un interes deosebit privind societatea umană şi instituţiile care au un cuvânt hotărâtor, de modelare spirituală a caracterului uman. Multe capitole din magistrala culegere de lucrări ştiinţifice, au fost prezentate, de-a lungul ultimilor ani, în ziarul nostru, nefiind cazul de a reveni asupra acestora. În capitolul „Imagologia cărţii şi culturii româneşti”, ne reliefează că imagologia studiază imaginile pe care comunităţile sau popoarele şi le fac despre ele însele sau despre alte comunităţi sau popoare. Aventura imaginii despre sine sau despre celălalt apare în cultura europeană din Grecia, acum două milenii şi jumătate, graţie lui Platon, chiar dacă în sens negativ. Un studiu imagologic asupra cărţii în trecutul românesc presupune, în viziunea autorului, un gest

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

interpretativ întreprins pe două dimensiuni: una generală asupra imaginii ca atare despre cultură, limbă, civilizaţie, din toate provinciile româneşti, şi, alta, în particular, asupra tiparului românesc şi a produsului său cartea. În acest capitol sunt descrieri ale ţărilor române făcute de cetăţeni străini şi amintesc doar pe Anton Veroncsics (Veronţio, 15041543) care este autorul lucrării „Descrierea Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti”, apărută după 1549, în care se arată: „Poporul care locuieşte aceste pământuri în vremea noastră este acel al valahilor care îşi trag originea de la romani, deşi cu un nume schimbat”. Veroncsics aduce argumente logice în susţinerea ideii sale. Multe date istorice, autentice, dau valoare inestimabilă acestui capitol, cu referire la rădăcinile pertinente ale strămoşilor românilor pe aceste meleaguri încărcate de istorie. Un capitol interesant îl reprezintă „Tipar românesc pentru ţări străine”. Aflăm cu surprindere că „din sec. al XVlea, românii au creat opere de artă, manuscrise şi tipărituri pentru susţinerea şi menţinerea învăţăturii creştine în expresie orientală, prin împodobirea lăcaşurilor de cult din Europa sud-estică şi Orientul Apropiat. Tipografii români au deţinut multă vreme privilegiul tiparului pentru această zonă geografică, explicabilă prin prezenţa, în străinătate, a numeroaselor broderii, cărţi, miniaturi, începând cu Sfântul Munte Athos, Ierusalim, Anatolia, Sinai, Alexandria, Ucraina, Balcani, până în Munţii Urali şi Marea Caspică”. La Snagov, s-au tipărit Liturghierul (1701) şi Ceaslov (1702), ambele bilingve, greco-arabe. Asemenea tipărituri au fost numeroase şi atestă preocupările domnitorilor români. Nu putem trece uşor peste capitolul „Eminescu şi cugetarea sacră”. Posedat de geniu, scormonitor a tot ce priveşte cunoaşterea umană, lui Eminescu nu-i putea scăpa un domeniu atât de fascinant: religia. Informarea şi acumularea cunoştinţelor

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

anul V, nr. 28, 2021

În ţară, fusese condamnat la moarte, în contumacie, la 30 mai 1945, ca un criminal de război, deşi fusese rănit grav în primul război mondial, fapt ce l-a determinat să construiască Mănăstirea Sf. Ana din Orşova. În 1974 s-a stabilit în Germania la Karlsfed (până în 1977), apoi la Dachau, unde trece la cele veşnice, la 21 octombrie 1980. Multe, multe ar mai fi de spus dar spaţiul nu ne permite. „Biserica şi societatea” este o carte cu rezonanţă în literatura istorică şi ştiinţifică, pe care v-o recomand cu plăcere. Nu trebuie să lipsească din nicio bibliotecă. Merită! Maria Gh. Vulpaşu

Pledoarie pentru viaţa noastră Cu puţin timp în urmă, am auzit pe cineva vorbind despre viaţă ca despre un chin, ca ceva inutil. Să nu mai vorbesc de cazurile de suicid, bizare şi de neînţeles, care m-am cutremurat tot timpul. Toate astea m-au forţat, m-au determinat să scriu această „Pledoarie pentru viaţă”. Viaţa, această unică, miraculoasă şi fascinantă realizare a Universului, nedefinit încă, în care trăim, sau creaţia divină a aceluiaşi Univers, prin înţelepciunea şi puterea lui Dumnzeu. Viaţa, acest atribut determinant al existenţei sălăsluieşte miraculos, de câteva milioane de ani, în timpul şi spaţiul, nedefinite, ce dau contur imaginar Universului. Nimeni nu a trecut prin viaţă fără griji şi probleme, care sunt inerente, dar cum viaţa este unică, nu o putem trăi de două ori, trebuie să trecem orice obstacol cu credinţă şi încredere, chiar dacă de multe ori ne chinuim. Nu trăim degeaba, cum spun unii! Tocmai unicitatea vieţii ar trebui să ne îndemne să o trăim din plin, să ne bucurăm de ea cât putem. Este frumoasă viaţa dar trebuie să o preţuim şi să o trăim frumos. Orice piedestal pe care vom încerca să ne ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

de istoria religiilor şi de doctrină religioasă este impresionantă”. Cuprinsul acestei cărţi este cu adevărat magnific. Sunt prezentate scrieri ştiinţifice, într-un mod elevat, academic, despre personalităţi notabile ale trecutului românesc: Mircea cel Bătrân, Rosa del Conte, Antim Ivireanul, Sfântul Ioan Paul cel Mare, Constantin Virgil Gheorghiu, Vasile Militaru, Valentin Bartolomeu Anania, Firmilian Marin, Nestor Vornicescu, Nicolae State-Burluşi, Veniamin Micle. Nu am să închei modesta recenzie înainte de a prezenta capitolul preferat „Pamfil Şeicaru, ctitor de mănăstire şi de ziare”. Pamfil Şeicaru, prin istoricul său zbuciumat şi prin verticalitatea de care a dat dovadă, mi-a fost şi-mi este atât de drag, fiind, prin puternica sa personalitate, unul dintre cei mai oneşti şi implicaţi jurnalişti ai timpului. Aflăm date inedite despre Pamfil Şeicaru: S-a născut la 18 aprilie 1894 în oraşul buzoian Beceni, primul din cei şase copii ai Anei şi funcţionarului ceferist Haralambie. De fapt, familia Şeicaru se trage din comuna braşoveană Şeica (de unde şi-a luat şi numele). A urmat gimnaziul din Tecuci şi cursul superior al Liceului „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad. După absolvire se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. A fost căsătorit cu Constanţa şi au avut un singur copil, Ana Viorela, decedată într-un accident de circulaţie la Paris. A fost deputat independent în Parlamentul României (1928, 1931, 1933). Din însărcinarea mareşalului Ion Antonescu, pleacă din ţară, la 9 august 1944, pentru a organiza „o bază de apărare în afara hotarelor ţării”, pe intinerariul Viena-Berlin. Datorită Decretului regal nr. 2134 din noiembrie 1944, prin care scriitorilor şi ziariştilor diplomaţi li s-a interzis întoarcerea în ţară, Pamfil Şeicaru se stabileşte în Spania, întâi la Palma de Mallorca (până în 1953), apoi la Madrid (până în 1974), unde înfiinţează revistele „Analele politicii” şi „Liberty and justice” şi colaborează la alte mari ziare româneşti din exil.

Taifasliterar nr. 28/2021

urcăm, spre a ne dovedi superioritatea de orice fel, se va dovedi din nisip. Toţi avem nevoie de ceilalţi, nu putem trăi unii fără ceilalţi. Buni sau răi, inteligenţi sau mai puţin, bogaţi sau săraci, fericiţi sau mai puţin, tuturor ne este dragă viaţa şi trebuie să ne bucurăm cu toţii de ea. Viaţa ne aduce fericire tuturor. Fericirea este la fel de mare şi pentru cel bogat şi pentru cel sărac. Fiecare se bucură de valorile şi bucuriile sale. Fericit e săracul căruia i s-a născut un fiu, fericit e cel ce a pus piciorul pe lună şi fericit e cel ce şi-a cumpărat un avion. Să nu privim pe nimeni de sus, iar dacă cineva are nevoie de ajutor să o facem. A face bine este o însuşire a oamenilor valoroşi, a celor cu principii sănătoase. Să nu tratăm pe cineva ca fiind un nimeni, fiecare are locul său, nu ocupă locul altcuiva. Fiecare avem nevoie de linişte, de o strângere de mână, de o vorbă bună, de iubire. Să nu uităm asta. Precum rănile sufleteşti, rănile provocate de unii şi alţii dor, dar trebuie să le găsim o vindecare prin înţelegere şi iertare, doar trebuie să dovedim că suntem oameni nu animale. Fiecare greşim, dar totul este să nu perseverăm în greşeală, ceea ce este grav. Să iertăm greşelile altora, să le dovedim că suntem mai buni ca ei, mai umani. Ura nimiceşte sufletele celor care o întreţin. Viaţa are şi un mare secret, ne părăseşte când vrea ea. Ca o paranteză, trebuie să remarc că moartea este opusă vieţii, fiind singura formă misterioasă de stopare sau de „transfer” (cine ştie!?) a existenţei umane, în alte planuri, lumi paralele. Moartea se respectă, nu se lasă cumpărată de nimeni, este deopotrivă pentru toţi! Tocmai de asta, nu trebuie să lăsăm viaţa să treacă pe lângă noi, fără să ne fi bucurat cu adevărat de ea. „Ce repede se face târziu în această viaţă”, spunea cineva, şi mare dreptate avea. Nu trebuie să lăsăm micile sau marile bucurii ale vieţii, doar cu dorinţa acumulării de bogăţii.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Aceste bogăţii sunt deşertăciune, dacă nu reuşim să trăim frumos, bucurându-ne de rude, prieteni şi de natura înconjurătoare. De ce nu înţelegem că ne naştem goi şi plecăm cu ce avem pe noi, lăsând totul şi întristare pentru unii. Eforturile fără limite şi linişte, răutatea şi stresul acumulat lasă urme profunde care ne vor costa. Trebuie să lăsăm ura şi invidia, să ignorăm răutatea şi invidia unora. Când ura încolţeşte în suflet uităm să trăim, să iubim şi să fim fericiţi. Ura ne acaparează întru-totul, devine sclavul răutăţilor noastre, care ne macină viaţa până la epuizare. Trăim mai frumos când ne deschidem sufletul pentru iubirea semenilor, de a căuta să facem bine şi atunci când nimeni nu ne cere asta. Doar aşa trăim cu adevărat, când suntem de folos şi altora. Trebuie să ne resemnăm cu ideia că suntem cu toţii răi în sufletul altora. Să ignorăm această răutate a semenilor. Ne dor denigrarea unora şi răul pe care ni-l fac, dar trebuie să avem înţelepciunea de a trece peste orice. Dacă ne supărăm sau răspundem provocărilor putem pierde mai mult. Preţuid viaţa, ne preţuim pe noi ca oameni. Omul este cea mai inteligentă fiinţă creată în laboratoarele Universului şi care reuşeşte, încet, încet să-i descifreze tainele. E adevărat, de multe ori înţelepciunea ne vine mai târziu, când viaţa e cam pe sfârşite. Atunci, abia atunci o preţuim mai bine, dar, de multe ori este prea târziu. Să nu ne căţărăm pe un munte de bogăţii, să rămânem cu picioarele pe pământ că nu se ştie cât de aproape sau departe e sfârşitul! Să nu ne considerăm deasupra tuturor şi să lăsăm înţelepciunea să ne conducă pe un drum pavat cu bune intenţii. Să fim moderaţi şi îngăduitori cu tot ce se întâmplă în jurul nostru, imaginea de om trebuie să dăinuie dincolo de fiinţa biologică. Să nu uităm, să nu uitaţi niciodată: „Ce repede se face târziu în această viaţă!”

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Nicu Doftoreanu

O “plimbare solitară” printre petalele gândurilor desprinse din grădina vorbelor frumos aranjate de doamna Eugenia Duță A vorbi despre doamna Eugenia Duță, alias Geni Duță, cum o știu eu, în ritmul trecerii timpului – doar în anul 2020 i-au apărut două volume excelente - consider că este un act de mare curaj. O fac totuși considerând normal să adun câteva petale desprinse din grădina vorbelor frumos aranjate de scriitoarea de mare profunzime care este Eugenia Duță. Aceasta mi-a și inspirat de altfel și titlul pe care l-am dat acestei modeste consemnări de gânduri ale subsemnatului. La întâlnirea din 21.01.2021, avută la cenaclul „George Pruteanu” am fost onorat să primesc în dar de la doamna Geni Duță, volumul „Impresii de cititor” apărut în anul 2020 la Editura Betta; volum ce m-a impresionat efectiv deoarece textele ne invită la meditaţie, surprinzând chintesența cărților analizate, uneori chiar reușind prin rezumatul prezentat să ne dea acea imagine de ansambu care definește nu numai cartea, dar scriitorul analizat. Doamna Eugenia Duță este o scriitoare foarte activă: se „plimbă solitar” și scrie impresii de cititor în ritm amețitor (na că am făcut și poezie!). Volumul de proză scurtă „Plimbări solitare” - dăruit anterior în 18.09.2020 - și volumul de consemnări și recenzii intitulat „Impresii de cititor” pe care am avut prilejul să le citesc și chiar să le recitesc cu aviditate mi-a confirmat ceea ce spunea cu har cunoscutul critic Lucian Gruia în prefața primului volum amintit în text: „În literartură contează cum spui, pentru a te deosebi de ceilalți. Dacă ce spui s-a mai spus, acest cum trebuie să fie anul V, nr. 28, 2021

original, să-ți definească stilul. Și cum spune Eugenia Duță este expresiv, limpede, specific” Prin toate cărţile şi prin comportamentul zilnic, remarcat de mine la fiecare întâlnire culturală avută cu doamna Eugenia Duță s-a dovedit un om cu vocaţia prieteniei. Stilul direct,limpede prin care reușește să ne transimtă acel fior interior pe care-l simți lecturând un text frumos, mi-a spus asta de la sine. Simt că ne cunoaștem de o viață! De altfel într-o consemnare făcută mai demult de doamna Ana Dobre aceasta remarca ceva similar când spunea: „Scriitura ei are tensiune și suspans” Nu vreau să mă axez pe citate din carte, așa cum se procedează de obicei în astfel de consemnări. Volumul „Impresii de cititor” trebuie citit fiindcă este o carte complexă care face o trecere prin opera a 20 de scriitori – poeți și prozatori – reușind o performanță unică de „unitate în discontinuitate” prin plantarea tuturor vorbelor frumos aranjate de doamna Eugenia Duță în grădina unei critici de bună calitate. Privită în ansamblu, acest volum cu „impresii de cititor” ale doamnei Eugenia Duță are toți cei patru poli de atracție: pe cel cerebral, pe cel filozofic, pe cel afectiv,( piatra de rezistență neerodată de picăturile de ploaie ale timpului). Acest lucru o situează pe autoare într-un loc inconfundabil şi stabil, ceea ce în vâltoarea miilor de volume similare care apar astăzi nu este deloc puţin şi nici întâmplător după cum cartea de faţă o dovedeşte. În final, fiindcă eu consider că probabil va reveni și va comite un alt delict, editând volumul 2 de impresii și despre alți autori mai mici sau mai mari, deoarece are multiple resurse lirice în care cred. Îi urez succes și închei zisele mele, gândindu-mă la ce spuneam mai sus : autori mai mici sau mai mari, cu ce spunea cândva Walt Whitman: „firul de iarbă nu este cu nimic mai neînsemnat decât ziua stelară”. ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifasliterar nr. 28/2021

Ion Roşioru

Un festin lectural de zile mari Camelia Ardelean (n. 1972) scrie poezie de când se ştie, poate şi pentru că s-a născut în familia scriitoarei de literatură pentru copii, Marioara Ardelean (n. 1950). O vreme, poeta a trăit în străinătate. A revenit în ţară în 2014, an în care a debutat editorial cu placheta Lacrimi de suflet, căreia i-au urmat Ingenuitate (2015), Pasiune (2015), În oglinda sufletului meu (2015), Suflete de ceară (2016), Destine (proză, 2016), Ecouri din tenebre (2018), Urme de condei (cronici, 2018) şi, din nou poezie, La margine de curcubeu (2018). Acest din urmă volum, apărut la Editura Armonii Culturale din Adjud şi asupra căruia vom zăbovi în rândurile de faţă, este întru totul incitant. Prefaţa cărţii este semnată de neobositul Tudor Cicu, iar postfaţa, la fel de pertinentă, de avântată şi de la obiect, de Adina Velcea.

Bucuria şi apetenţa de a cultiva versul de factură clasică, inclusiv poezia cu formă fixă, unde realizările sale dovedesc o virtuozitate mai mult decât onorabilă, sunt fără margini. Primul sector al cărţii cuprinde, aşadar, rondeluri, sonete, pantúmuri, schaltiniene şi ronsete, respectivele specii literare fiind însoţite atât de un scurt istoric, cât şi de prezentarea structurală a acestora. Natura este prezentă, în concordanţă cu starea sufletească a poetei, în majoritatea poemelor cărţii. Sunt, astfel, cântate, fascinantul curcubeu, mireasma florilor de tei, cascadele de fluturi, petalele de gutui, neaua care învăluie nupţial viţa de vie, amurgul în ţinută de gală regală, zefirul îmbibat de parfumul azaleelor ş.a.m.d. Poeta are, îndeosebi în Fabule, plăcerea descrierilor fastuoase şi dovedeşte, deopotrivă, un har dramaturgic autentic al punerilor în scenă. Personajele sale sunt, rând pe rând, ariciul şi

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

broscuţa, iepuraşul şi bufniţa, pupăza şi vulpea, libelula şi bâtlanul, furnica şi cocoşul, musca şi furnicuţa, poeta vizând cu aplomb şi spirit de observaţie acută moravurile societăţii contemporane româneşti, dorinţa de îmbogăţire rapidă şi pe orice căi, donjuanismul deşănţat al şefilor faţă de angajatele lor, infatuarea slugilor care împrumută felul de a fi al stăpânilor ce se folosesc de ele doar cât au vremelnică nevoie etc. Camelia Ardelean teoretizează şi cultivă, printre altele, şi haikuul: Ea respectă toate regulile nipone ale speciei ce în deceniile din urmă a făcut carieră fulminantă atât în Europa, cât şi-n America. Cităm: „floare plăpândă /piatră de poticnire/a zefirului”. Natura este surprinsă mereu la frontiera fragilului şi efemerului cu durabilul şi eternul cosmic: „poteci de munte -/genţiana revărsând/fine miresme”. Precum şi: „pe culmi răzleţe/mijind o floare de colţ -/amurg sângeriu”. Prospeţimea imagistică este una din notele definitorii pertinente ale grupajului. Când scapă de orice canon, Camelia Ardelean îşi dă adevărata măsură a talentului său în ale poeziei. În ciclul Vers clasic, ea este conştientă de forţa socială a scrisului (Cât plâns de zei…). Visează şi vizează o poezie în care teama să nu-şi găsească locul, o poezie în jurul căreia realitatea cotidiană să se restructureze şi să se subordoneze adecvat (Trec nopţile-n convoaie…). Poezia poate fi una recuperatoare de trecut ancestral, cu o întreagă atmosferă levantină, misterioasă şi de o rară fineţe şi forţă a sugestiei: „Ești luna mea din gânduri, am renăscut, luceafăr,/Ni-e cerul adăpostul, în suflet când e frig;/Cu astrele sub pleoape, mi-e răsăritul teafăr,/Un lan de aforisme-i cuvântul, când te strig.//Ni-e liniștea busolă, de noaptea ne apasă,/Din pânza înstelată poeme-ți împletesc;/Sorbim destroienirea din porția rămasă,/Pe cioburile albe mă-ncumet să pășesc.//Ne curg încet prin

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Prin lexicul conceptualizat, amintind de lirica ermetică a lui Ion Barbu, ca şi de îndrăznelile inovatoare ale veşnic tânărului Rimbaud, poeta îşi forjează un limbaj numai al ei şi te întrebi dacă atunci când scrie nu are la îndemână, ca altădată Georges Brassens, un dicţionar de rime. Neologismele ei vin din medicină, matematică, astronomie, mitologie, numismatică, meteorologie, marină, onomastică, sport, psihologie, artele culinare, internet etc., efectele fiind evidente când aceşti termeni de jargon ştiinţific şi tehnologic apar pe post de rime rare. Cităm la întâmplare: „Îmi lepăd ghimpii din cuvânt,/Precum o haină mult prea largă;/Mai pot spre stele să mavânt,/Cu simţămintele pe targă.//Plantând şarade în eter,/Sub nonşalante răsărituri,/Am recoltat un deleter/Avânt culpabil, dintre situri.//Şi în decorul insolit,/Ce fantezia îmi suscită,/Transform silabe-n crisolit/Sau paradisul în dacită.//Pe un elan resuscitat,/Închipuirea mi se-adapă,/În incitantul habitat,/Din meteori captivi sub pleoapă…” (Îmi lepăd ghimpii). Sau: „Degust o fărâmă de stea;/Mi-e foame de vechiul „capriciu”,/De-a crede păcatul un viciu – /Cavernă în inima mea!//Răsfir un profetic nisip –/Secunda vegheată de înger,/Cu ropot la care mai sânger,/Proclamă un alt arhetip.//Transcend anotimpul peren –/Prin lacrimă fac escapade,/Cuvintele-mi nasc „Iliade”,/Ce sapă în cuget aven.//Captiv în tonatice vremi,/Avânt către ceruri noeme/(Când umbra din tine se teme,/Mai poţi luminarea s-o chemi)” (Degust o fărâmă de stea). anul V, nr. 28, 2021

Nu sunt excluse nici replicile date unor confraţi precum soţii Ion Lazăr da Coza şi Vasilisia Lazăr-Grădinariu. Multe din poemele Cameliei Ardelean au structura sonetelor liberalizate shakespeariene sau voiculesciene, cu distihuri finale de mare profunzime ideatică şi frumuseţe aforistică, precum: „O negură s-adapă cu lacrima din mine/La copca cu iluzii prind vise în ciorchine” (Mi-e frig…). Sau: „În zbor cameleonic, cu cerul sub axilă,/Ţâşneşte poezia, dansând pe nori, nubilă” (Păstrăm idei…). Cu mult succes, poeta îşi valorizează şi spiritul parodic de factură pamfletară, luând în colimator satiricoumoristic păsăreasca unor medici sastisiţi (Anamneză), corupţia pe faţă (Sfaturi de (ne)urmat), justiţia profilată să-i apere pe hoţi şi să-i scoată basmale curate din puşcării, hibele fizice şi morale ale unor pretendenţi la căsătorii avantajoase (Voiam cândva să mă mărit) etc. Asistăm, printre altele, şi la un duel epigramistic cu poetul Nicolae Văduva. Camelia Ardelean este o poetă cu multiple disponibilităţi, oricând capabilă să se exprime în diverse registre poetice, printre care cel parodic şi pamfletar din finalul cărţii, care se constituie ca un festin lectural de zile mari.

cuget răvașe ancestrale,/Tresare-n mine timpul cu suflu selenar,/Îmi bate în ventricul un ritm de geamparale,/Resimt înmugurirea şi-n umbre de fanar.//Ești luna mea din gânduri, a stelelor ispită,/Pe care o încearcă avântu-mi desuet;/Te port drept amuletă, aleasa mea pepită,/Poteca dintre inimi o trecem în duet!…” (Eşti luna mea).

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifasliterar nr. 28/2021

Matei Ioaniţiu

an, atunci la sfârșitul vieții antreprenorului de șapte ori mai mult.

De ceva timp, Madame Clicquot a reușit să păstreze secret tehnologia de producție a șampaniei sale unice. Dar, toate secretele devin, într-o zi, evidente. La sfârșitul anilor Alexander Sergeevich Pushkin a scris douăzeci ai secolului al XIX-lea, secretele despre Madame Clicquot în celebra sa lucrare fabricării au devenit cunoscute concurenților, „Eugene Onegin”. Puteți găsi referințe la ea în care au început să folosească și metoda de Gogol, Cehov, precum și în clasicele literaturii recuperare în producție. străine. Șampania produsă de Madame Recent, o sticlă de vin spumant Veuve Clicquot a fost întotdeauna renumită pentru gustul său rafinat. Dar, această doamnă a Cliguot a fost descoperită într-unul din castelele scoțiene, care a fost dopată cu mai început să vinifică nu din propria voință. mult de 100 de ani în urmă, în 1893. Acum este În 1798, o tânără franceză pe nume cel mai vechi vin spumant cunoscut din lume. Barba-Nicole Ponsardin, fiica unui producător La sfârșitul secolului al XIX-lea, crama de textile, s-a căsătorit cu François Clicquot, aparținea bancherului Arbuthnot Gethry, care fiul unui faimos vinificator. Dar fericirea probabil a achiziționat o sticlă de vin, care, familială a tinerilor soți a fost de scurtă durată, după ani, a devenit o raritate. François a murit în 1805, lăsându-i văduvei o S-a întâmplat ca reprezentanții elitei din moștenire sub forma unei fabrici de șampanie. Barbey-Nicole avea la acea vreme doar 27 de Imperiul Rus să devină unul dintre principalii ani, dar a preluat conducerea companiei. Mai consumatori de produse Clicquot. Chiar mult, a început cu îmbunătățirea calității înainte de războiul cu Napoleon, aproximativ un sfert din toată producția a fost trimisă în produselor. Rusia. Reprezentantul personal al Clicquot a Dându-și seama că calitatea materiilor locuit permanent la Sankt Petersburg, care a prime joacă un rol decisiv în acest sens, Barbafost implicat în aprovizionarea cu șampanie, Nicole Ponsardin-Clicquot a decis nu numai să inclusiv pentru curtea imperială rusă. extindă suprafața podgoriilor, ci și să cultive Abia în timpul războiului patriotic doar cele mai bune soiuri pe ele. În plus, șampania de la începutul secolului al XIX-lea relațiile dintre Rusia și Franța s-au deteriorat, era tulbure din cauza unei cantități mari de iar livrările oficiale au fost întrerupte. Dar și drojdie. Veuve Clicquot a găsit o modalitate doamna Clicquot a găsit o cale de ieșire aici, originală de a rezolva problema: sticlele erau șampania fiind furnizată ilegal prin țări depozitate pe rafturi speciale înclinate cu neutre. Restricțiile au fost ridicate în 1814 și susul în jos. Aceasta a fost numită „remuage”. primul partid legal după război a intrat în Sedimentul s-a acumulat în gât și a zburat sub Sankt Petersburg. În ciuda prețului foarte presiune ridicată atunci când sticla a fost ridicat pentru acea vreme, 12 ruble pe sticlă, șampania a fost epuizată instantaneu. deschisă. Imperiul rus a rămas printre cei mai mari Barba-Nicole Clicquot s-a luptat pentru a consumatori până în 1917. extinde piața șampaniei sale. Ea și-a trimis Și în prezent, costul șampaniei Madame reprezentanții în toate orașele importante din Europa și Statele Unite. Dacă în primii ani ai Clicquot este ridicat. Acest lucru se explică domniei Clicquot, compania producea prin numeroase motive: o selecție atentă a aproximativ 100.000 de sticle de băutură pe materiilor prime de înaltă calitate, teritoriul

Fapte interesante despre Madame Clicquot

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

limitat în care cresc strugurii din soiurile Firul de sârma din jurul dopului de șampanie necesare, plus costurile de depozitare și se numeste agrafă. salariile celor mai buni degustători. Ca Dar știați că lungimea acestui fir de rezultat, se obține o băutură, al cărei gust sârmă este de 52 de cm-metri? justifică pe deplin costul său „astronomic”. Agrafa ține dopul bine fixat în sticla de Muzlet este numele firului care ține șampanie și are lungimea jartierei de la dopul în sticlă. Lungimea acestui fir pe sticlele ciorapii doamnei Clicquot - madame a glumit de șampanie ale Madame Clicquot era de 52 de cu atât de multă grație și a lăsat omenirii o centimetri. Există o legendă care, pentru amintire, despre sine. Amintire despre femeia prima dată, Madame Clicquot și-a folosit care a ramas văduvă la vârsta de doar 27 de propria jartieră pentru ciorapi pentru a întări ani, dar nu s-a lăsat învinsă. dopul din gât. Indiferent dacă este adevărat Soțul ei a murit de febra tifoida, iar sau nu, lungimea muselei de 52 de centimetri văduvioara rămânea cu o fiica micuță în brațe a fost păstrată. și cu o mostenire - niște crame și câteva Interesant este că un dop de șampanie poate zbura până la o înălțime de 12 metri, iar viteza de decolare poate ajunge la 100 de kilometri pe oră. Acest lucru se întâmplă dacă sticla a fost într-o încăpere caldă de mult timp și a fost bine agitată înainte de deschidere.

beciuri adaptate, unde se păstrau vinuri și desigur șampania, de producția căreia se ocupase până atunci, soțul ei.

Era o afacere destul de periculoasă: vinul spumant si tulbure exploda atât de violent, încât doar bărbații experimentați, cu Barba-Nicole Clicquot-Ponsardin a trăit măști de fier, cutezau să coboare în depozite și o viață lungă. După moartea primului ei soț, ea pivnițe. nu s-a mai căsătorit. „Regina vinificației” a Erau măsuri de precauție pentru a nu fi murit pe 29 iulie 1866 în propriul castel din desfigurați de vreun ciob. departamentul Marne din nord-estul Franței. Dar această tânără văduvă nu s-a speriat A fost înmormântată în cimitirul de nord al de greutăți și nu a vândut afacerea. orașului Reims, în cripta familiei ClicquotDimpotrivă, a început să lucreze din toate Ponsardin. Madamei Clicquot îi plăcea să puterile, cu dăruire și abnegatie, în memoria repete expresia că există o singură calitate a soțului său. șampaniei - cea mai înaltă. Toate celelalte sunt Ea și-a vândut bijuteriile, a mai doar vin noroioase. cumpărat podgorii, a conceput o nouă modalitate de a limpezi vinul. Multe de toate a născocit ea și a inventat o mulțime de lucruri utile procesului de vinificație.

Greu de crezut, dar o femeie din secolul al XIX-lea a administrat toate acestea de una singură...

anul V, nr. 28, 2021

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Ea însăși cobora în pivnițe - acum vinul se pă stra în beciuri care se întindeau pe 18 kilometri, transformate din fostele cariere romane!

Taifasliterar nr. 28/2021

coperta3

Director fondator: Lenuş Lungu Redactor şef: Gabriela Mimi Boroianu Secretar de redacţie: Lenuş Lungu Redactori & colaboratori: Gabriela Mimi Boroianu, Lenuş Lungu, Camelia Ardelean, Adriana Iftimie Ceroli, Victor Rusu – critic literar, membru al U. S. R., Puiu Răducan, Matei Ioaniţiu Grafică şi ilustrare:Ioan Muntean Coperţi: Ioan Muntean (selectare foto web) Tehnoredactare: Ioan Muntean Corectură: Gabriela Mimi Boroianu Colaboratori: prof. Florin Smarandache – SUA, Cristian George Brebenel – Uniunea Scriitorilor Craiova, Ion Cuzuioc - Ambassador of Peace – Chișinău, prof. Smaranda (Mada) Cazan-Livescu UNIFERO & Diplomatic – USA Membru de onoare (postmortem) Constantin Stana

anul V, nr. 28, 2021 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Fondată la Constanţa, noiembrie 2015 Revista internaţională de scrieri şi opinii literare Taifas Literarpoate fi citită online pe site-urile Cronopedia (lenusa.ning.com) sau Revista Taifas literar

Email: cronostaifas@gmail.com Telefon: 0770406865

Responsabilitatea privind conținutul textelor publicate în revista Taifas Literaraparţine

în mod direct autorilor care le semnează, în numele libertății de exprimare.

Reproducerea - integrală sau parţială - a revistei şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

Comenzi pentru achiziționarea revistei se pot face pe site-ul Cronopedia şi pe adresa de email de mai sus.

Autori în sumar: ADA NEMESCU 7, ADRIAN SCRIMINŢ 20, ANIŞOARA IORDACHE 9, CAMELIA ARDELEAN 10, CATI URUCU 33, CONSTANTIN NIŢU 38, CORNELIU NEAGU 11, IOAN MUNTEAN 19, ION PILLAT 47, ION ROŞIORU 43, LENUŞ LUNGU 12, MARA EMERRALDI 14, MARIA DUMITRACHE 13, MARIA GH. VULPAŞU 40, MARIANA ROGOZ STRATULAT 16, MARIN VOICAN-GHIOROIU 48, MATEI IOANIŢIU 45, MIHAI KATIN 17, NICOLETA MIJA 18, NICU DOFTOREANU 42, NICU DOFTOREANU 8, PAUL ARETZU 36, PAUL ROTARU 3, PUIU GHEORGHE RĂDUCAN 27, SILVIA GIURGIU 24, SPIRIDON RÂMNICEANU 29, STAN PETRU VIOREL 34, TAMARA CONSTANTINESCU 34, VERONICA ŞERBAN 15, VULPAŞU VASILE 38, WILLIAM SHAKESPEARE 2

Poeme într-un vers

5. Pasărea din basm Zburau fazani de aur în focul din cămin. Ion Pillat

1. Poemul într-un vers Un singur nai, dar câte ecouri în păduri.

2. Păstorul mării Copilul gol mai cântă din fluier la delfini. 3. Îmbrăţişare Suia o viţă de-aur pe negrul chiparos. 4. Pan Prin frunza rară ţapul priveşte, faun trist. ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

6. Arta poetică Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas. 7. Melancolie Foşniră împuşcate lungi aripi. Dor târziu. 8. Pasărea mării Un nor de taină zboară pe-o insulă-n amurg. 9. Trecutul În ochii verzi porţi marea spălată de furtuni.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINIILITERARE

Taifasliterar nr. 28/2021

Marin Voican-Ghioroiu

Pe o stradă luminoasă Dacă zâmbești, nu-mbătrânești Să nu râdeți, e un sfat: Veți păți, deja se știe... Când e omul însurat Dacă trage o beție. ,,Pe o stradă luminoasă, Bezna nu se ridicase... Am trecut de dimineață Până când nu se-nserase. Liniște era deplină... Când asfaltul se spărgea: Un picamer și-o drezină Muzica o-ntreținea. Ulița-i prea lunecoasă... Numai praf era pe ea; Mă duceam încet acasă, Sau plecam, cine știa!? Cerul presărat cu stele Da un farmec inedit... Numai picioarele mele Multe gropi au nimerit.

Mai tot timpul își zicea Nenea Fane Tutungiul... Când nevasta îl certa: – Mai lasă dracu' rachiu! Dar cum omu-i fără vină Că-i sta cârciuma în drum... Mai trecea pe la vecină, Care-l stropea cu parfum. Iar la Dida când venea, Era purecat, săracul... – Iar mi te-ai pilit, belea? Unde-s banii? Luate-ar dracul! – Mergi și ia-i de la Jenică, Iani-ți poate confirma: Sunt în sticla de mastică... CEC-ul meu, cârciuma mea. Final: Neică, așa e viața făcută... Să mai bem câte-o cinzeacă, Dacă-i bal, joci o bătută; Nu e boală, o să treacă.

Cred că toți ați înțeles... Că veneam, sau mă duceam, Drept vă spun, n-am interes! Eram treaz , dar mă visam

Că la noi, în cartier: ,,Era Raiul pe pământ... Cu grădini și palmieri Fără soare, dar cu vânt”.

anul V, nr. 28, 2021

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar, nr. 28, trim. II, 2021

Articles inside

taifasuri

eseu

poeme într-un vers

proză

poezie

editorial

amintiri