CULTURI VEGETALE
Starea câmpului în zonele cele mai afectate de secet\ Ploile cåzute în prima decadå a lunii aprilie au rezolvat, temporar, problema deficitului de apå din stratul superficial al solului, în cea mai mare parte a ¡årii. Culturile de toamnå au primit un respiro, iar cele de primåvarå pot fi înfiin¡ate cu succes, acolo unde acest lucru nu s-a realizat deja. Înså deficitul cumulat în profunzime persistå, a¿a cå suntem departe de situa¡ia în care am putea spune cå suntem “cu sacii în cåru¡å”. Am discutat despre aceste aspecte ¿i altele cu cinci fermieri din zonele aride din sudul ¿i sud-estul ¡årii. În general, råmân optimi¿ti, profitul mai e posibil chiar ¿i în condi¡iile vitrege de anul acesta.
22
Zona costierå a Constan¡ei råmâne între cele mai aride din ¡arå. Dacå în alte regiuni au cåzut 30-40-50 l/mp, în primele zile ale lunii aprilie aici abia sau adunat 8 l, care au avut ceva mai mult decât un efect de rouå. Iar aceste mici ploi vin dupå precipita¡ii de doar 120 l/mp cumulate între 1 septembrie 2022 ¿i 31 martie 2023 - 6 luni!
“Din påcate, nu scåpåm de al¡i dåunåtori. Avem atac de påsåri ¿i de rozåtoare. Perdelele agro-forestiere pe care le-am înfiin¡at au clar un rol benefic, dar ne oferå ¿i un surplus de biodiversitate...”
Vasile Datcu, lucreazå 250 de ha la Måxineni, în jude¡ul Bråila. Acum, cå nu mai conduce APA, are mai mult Totu¿i, Dumitru Manole, fermierul timp pentru proiectele personale. E mul¡umit cå a plouat, de¿i cu o din Amzacea (800 ha), jude¡ul Conumbrå de regret, fiindcå precipita¡iile stan¡a, se declarå mul¡umit ¿i cu atât. “Så nu-l mâniem pe Atotputernic. au fost înso¡ite de temperaturi foarte Mai sunt anun¡ate ni¿te ploi ¿i, deocam- scåzute, astfel cå pomii din curtea casei sale sunt afecta¡i ¿i e improbabil cå datå, situa¡ia e încå bunå”. Manole a început campania de vor mai lega. Au cåzut peste 20 de litri ¿i mai erau semånat în prima decadå a lunii martie, anun¡ate ploi în zilele urmåtoare (discu floarea-soarelui ¿i soia, care au råsårit ¿i au trecut cu bine peste zilele cu¡ia a fost joi, 6 aprilie). “Fårå aceste ploi, situa¡ia ar fi fost cu temperaturi scåzute. Ulterior, a semånat ¿i porumbul, care a început så mai proastå decât cea din 2020. Sungermineze. Mai sunt câteva zile reci, tem la un deficit de 400 l/mp, cumulat în dar apoi vremea se va încålzi. Având ultimii doi ani”. Nu a semånat nimic ¿i se bucurå cå culturile a¿a de avansate (în compara¡ie cu ale fermierilor din alte n-a fåcut-o, fiindcå la ultima testare regiuni ale ¡årii), Manole le-a pus la avea minus trei grade în påmânt. Înså culturile de toamnå se adåpost de atacul de Tanymecus, care F ar fi putut produce pagube chiar ¿i în prezintå bine, iar dacå va mai condi¡iile în care semin¡ele au putut fi tratate cu neonicotinoide. Robert VERESS Profitul Agricol 14/2023