Profitul Agricol nr. 22, din 2023

Page 36

CRE{TEREA ANIMALELOR

Petru Bordean> Guvernul [i procesatorii ne-au luat de pro[ti Guvernul, procesatorii ¿i marii retaileri au fåcut mare tam-tam cå vor sprijini cre¿terea pre¡ului pentru laptele de la poarta fermelor. Au avut chiar o reuniune cu asocia¡iile crescåtorilor de vaci ¿i le-au promis cå vor reduce pre¡ul laptelui din magazine cu 10-20 de bani, ceea ce va duce la cre¿terea consumului. ¥n ciuda calculelor ¿i a promisiunilor electorale, pre¡ul laptelui a continuat så scadå la poarta fermelor, de¿i cre¿te constant în marile magazine.

Eu am fost acolo ¿i ¿tiu cum s-a întâmplat”, spune Petru Bordean, fermier din Bod, jude¡ul Bra¿ov, pre¿edintele Federa¡iei Crescåtorilor de Bovine din România. Erau ni¿te bani nefolosi¡i, care se puteau dirija spre ferme. Era vorba de Hotårârea de guvern nr. 154, care se referea la procesare, începând cu moråritul, unde nu s-au folosit to¡i banii ¿i i-au transferat în vinifica¡ie, dar nu sau epuizat nici acolo. A råmas ceva ¿i pentru lapte, aproape 100 de milioane de euro. Era într-o joi când am discutat despre acea oportunitate. Am revenit mar¡i, peste nici o såptåmânå, ¿i schimbaserå total mesajul. Am crezut cå am gre¿it sala! A început Petre Daea så ne explice cât de mult am primit ¿i ce mari avantaje avem noi cu vaca de lapte. Dupå care ia luat pe retaileri ¿i pe marii procesatori, s-au dus dupå perdea ¿i pe noi ne-a låsat ca pe pro¿ti în salå. Nu am aflat nici pânå în ziua de azi ce au discutat ei acolo cu premierul 36

Petru Bordean, fermier, Bod, jude]ul Bra[ov

Nicolae Ciucå despre munca noastrå. S-au întors ¿i au zis «Gata, båie¡i, s-a rezolvat! La 1 mai, scade pre¡ul de la procesator 10 bani ¿i 10 bani de la retailer. ªi banii vin la voi!». ªi totul va merge strunå, oamenii vor cumpåra lapte, iar fermierul are cui så vândå ¿i huzure¿te. S-a întâmplat exact invers. Ce mare lucru e så reduci pre¡ul laptelui de la 7,90 lei la 7,70 lei? Ce înseamnå 20 de bani la un litru de lapte? Diferen¡a de bani oricum nu putea ajunge la fermieri. Dimpotrivå, cine crede¡i cå a pierdut în toatå aceastå ecua¡ie? Tot crescåtorii de vaci. Pre¡ul laptelui scade ¿i mai mult la poarta fermei. Conducåtorii ¡årii au recomandat «reducerea pre¡ului cu 10% pentru laptele prelucrat în România». Nu au precizat pentru laptele provenit din România, ci pentru «laptele prelucrat în România». Nu conteazå de unde îl aduc procesatorii. Poate så vinå din Ucraina, din Polonia, Ungaria, nu conteazå.” În cadrul Federa¡iei Crescåtorilor de Bovine din România, majoritatea cres-

cåtorilor au ferme de familie. “Avem zone în care fermierii primesc 1 leu, 1 leu ¿i 10 bani pe litrul de lapte. Este o batjocurå. Unii primesc maxim 2,2 lei pe litru, dar extrem de rar. Eu i-am zis domnului Ciucå cå laptele este mai ieftin decât apa platå. S-a uitat la mine ¿i a zis: «Trebuie så ne concentråm ca så gåsim ni¿te solu¡ii sustenabile...» ¿i ne-am concentrat. Observatorul laptelui este zero barat. Avem legi care nu se aplicå. Absolut deloc. Am cerut så avem ¿i noi acolo la Ministerul Agriculturii un observator din partea Federa¡iei, a asocia¡iilor profesionale ¿i nu au vrut. Nu existå interes politic så facå lucrurile normale så meargå.” Tot mai multe ferme de familie dispar. Bordean se teme vom ajunge cu vacile de lapte mai jos decât a ajuns industria porcului. Doar 15% din necesarul de carne de porc mai este acoperit de crescåtorii din România. E adevårat, deocamdatå, ståm ceva mai bine la lapte: numai 40% din necesarul intern acoperim cu fermele noastre. Doctorul Petru Bordean are acum 70 de vaci din rasa Bål¡atå Româneascå, din care mulge 32. Vinde laptele singur, nu lucreazå cu procesatorii. “Eu îl dau cu 5 lei litrul. Pentru cel care cumpårå, e destul de mult. Dar vând lapte integral. La acest pre¡, este imoral så-l mai degresez. Am animale tot mai frumoase. Toate sunt «sticlå», una ¿i una. Au produc¡ii ca vacile din rasa Holstein. Am ajuns departe cu Bål¡ata Româneascå. Eu nu a¿ putea så beau o canå de lapte de la o vacå Holstein... Când le våd a¿a necåjite, slabe, pråpådite, Doamne iartå-må!... Eu pot så folosesc ¿i vi¡eii pentru carne de la Bål¡atå.”

Viorel PATRICHI Profitul Agricol 22/2023


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

:n mustul z\pezii

5min
pages 45-47

Unde se afl\ [i încotro se îndreapt\ agricultura noastr\

5min
pages 42-44

Culturi mai s\n\toase cu Hardi Alpha Evo III

0
pages 40-41

Drona Agras T10 reduce consumul de pesticide [i fertilizan]i

0
page 40

Claas Scorpionînc\rc\toare inteligente [i puternice

1min
page 39

MA{INI & UTILAJE IPSO Agricultur\, mai aproape de fermieri prin IPSO Service 360

1min
page 38

Petru Bordean> Guvernul [i procesatorii ne-au luat de pro[ti

2min
pages 36-37

Adrian Balaban î[i repopuleaz\ fermele de porci

4min
pages 34-35

CRE{TEREA ANIMALELOR Cre[te substan]ial importul de lapte [i carne

4min
pages 32-33

Tehnologia adoptat\ pentru combaterea bolilor la cire[

2min
pages 30-31

Solu]iile Syngenta pentru cultura cire[ului

2min
page 29

VIA [iLIVADA BASF a desemnat câ[tig\torii competi]iei “Pove[ti cu vinuri române[ti”

1min
page 28

Agrinvest a deschis sediul central de la Bucure[ti

2min
page 27

Atac de Lema melanopa în Timi[

2min
page 26

Samson Popescu, la 30 de ani de munc\ în agricultur\

4min
pages 24-25

Nicio informare, f\r\ validare!

3min
pages 22-23

Guvernul a redus desp\gubirile pentru seceta din 2022

2min
pages 20-21

VEGETALE Cargill propune practicarea unei agriculturi regenerative

1min
pages 18-19

Pre]uri [i Pie]e

3min
pages 16-17

Se apreciaz\ recolta în Fran]a [i România

0
pages 14-15

Scandalul porumbului dintre SUA [i Mexic

0
page 14

Reducerea voluntar\ a produc]iei de lapte

3min
pages 13-14

Irlanda vrea s\ renun]e la 200.000 de vaci

0
page 13

Ru[ii blocheaz\ din nou coridorul din Marea Neagr\

0
page 12

Mistre]ii provoac\ explozia pestei porcine africane

1min
page 12

Bani pentru desp\gubirea

1min
pages 10-11

ANSVSA - Intruziune grav\ în fermele cresc\torilor de porci

0
page 10

M\surile de sprijin în sectorul vegetal

1min
page 9

9 iunie, Ziua Câmpului la Lovrin

0
page 9

Daea [i-ar fi dorit restric]ii la importurile din Ucraina pân\ la sfâr[itul anului

2min
page 8

S|PT|MÂNII Comisia European\ a prelungit par]ial restric]iile la importurile din Ucraina

2min
page 7

Am råmas un stat membru observator al Uniunii Europene

2min
pages 3-6
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.