Profitul Agricol nr. 4 din 2023

Page 28

CULTURI VEGETALE

Riscurile din culturile din Timi[ Cultura de grâu aratå extraordinar, în Timi¿, e înfrå¡itå, e curatå, evolueazå bine, dar existå pericolul så aparå multe boli, din cauzå cå lipsesc temperaturile scåzute, înghe¡ul, în luna ianuarie, iar umiditatea este foarte mare, ploile sunt aproape zilnice. În plus, este ¿i foarte cald.

N

umai într-o zi s-a ajuns chiar så cadå peste 200 de litri pe metru påtrat, în condi¡iile în care media multianualå este de 630 de litri. “Cred cå la noi s-a recuperat deficitul de apå din sol creat de seceta extremå din în vara anului 2022”, spune Alexander Degianski, directorul fermei Forest and Biomass Timi¿. Totu¿i, la orz, existå destul de multe boli care trebuie ¡inute foarte bine sub control, dar, din påcate, fermierii nici nu prea au ce så le facå. Sunt ploi zilnice, e multå apå, noroi ¿i frig. Nu pot interveni în câmp. Nu se pot trata cu nimic. Totu¿i, ei spun cå în aceste condi¡ii, cu multå umiditate ¿i cåldurå în luna ianuarie, se pot remedia multe probleme, dacå va veni un înghe¡. “Nu consider cå sunt mari pericole, dar trebuie så fim cu ochii pe cultura de orz ¿i grâu”, spune Alexander Degianski. În Timi¿, a fost o toamnå ploioaså, iar cei care au riscat ¿i au semånat devreme acum au surprize neplåcute în câmp, cu pu¡ine variante eficiente. “Am våzut un orz ce din punct de vedere epidemiologic s-ar putea numi focar absolut, cu majoritatea bolilor foliare prezente, de la helmintosporiozå, septoriozå, fåinare ¿i rincosporiozå, probabil ¿i altele neobservate de mine. Cirea¿a de pe tort este datå de temperaturile pozitive, care nu fac decât så dea elan 28

Alexander Degianski, director Forest and Biomass Timi[

patogenilor în dezvoltare ¿i proliferare. Îmi aduc aminte de iarna anului 20132014, care seamånå izbitor cu cea actualå ¿i care a dus la un atac masiv de rugini pe påioase în primåvara anului 2014. Intui¡ia mea este cå ar trebui så avem un stoc minim de fungicide pe baza de tebuconazol pentru când, nu dacå, vor începe ruginile så aparå. Bolile sunt acolo ¿i trebuie ¡inute sub control”, spune Degianski, care a însåmân¡at mai târziu, la începutul lunii octombrie, fiindcå erau condi¡ii optime excelente, umiditate ¿i cåldurå. El are 300 ha cu orz ¿i 1.600 ha cu grâu.

Sunt fermieri care au semånat orzul mult prea devreme, la începutul lunii septembrie. Plantele au vegetat, au fåcut maså foliarå, s-au dezvoltat în exces, din cauzå cå au avut condi¡ii optime. Grâul, dacå ar fi fost însåmân¡at la fel de devreme, ar fi avut acelea¿i probleme grave. De aceea trebuie tratamente preventive. Bineîn¡eles cå depinde ¿i de sensibilitatea soiurilor. La grâu, bolile sunt oarecum similare ca în cultura de orz,

dar pot apårea septorioza ¿i fåinarea, care de obicei sunt predominante. Acestea pot fi combåtute cu tratamente din grupa triazolilor sau strobilurinelor. Existå multe erbicide care sunt adaptate, dar pentru asta fiecare fermier trebuie så aibå måcar un codex ¿i så urmåreascå exact produsele omologate. Degianski este de pårere cå nu prea existå re¡eta standard în agriculturå, trebuie så o sim¡i, så ai cuno¿tin¡ele necesare, dar este foarte important så ai ¿i noroc. Un lucru este clar: nu este normalå însåmân¡area prea devreme. Nu trebuie schimbatå epoca de semånat. În agricultura din Timi¿, umiditatea este excelentå, în ianuarie. Ploile au fost zilnice ¿i s-au întins chiar de-a lungul såptåmânilor. Temperaturile au fost preponderent pozitive, inclusiv pe timpul nop¡ilor. Au ajuns chiar la 15 grade ziua. Astfel, au favorizat cre¿terea în exces a plantelor ¿i un mediu propice pentru apari¡ia bolilor, aten¡ioneazå Alexander Degianski.

Gheorghe MIRON Profitul Agricol 4/2023


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Veleitarii [i v=n\toarea

5min
pages 49-50

Agricultura are nevoie de revolu]ie institu]ional\

6min
pages 45-48

Kubota seria B1, eficien]\ maxim\

1min
page 44

pentru vie [i livad\

1min
page 43

Tractoare Same [i Deutz-Fahr

1min
page 42

Economii la îngr\[\minte cu Amazone AutoTS

0
page 40

MA{INI & UTILAJE Anvelope BKT online

0
page 40

Bani pentru cre[terea vi]eilor

2min
page 38

Vacile fantom\ ale Corsicii

0
page 37

Florin Chirea> Ministerul trebuie s\ intervin\ în zootehnie

0
page 37

Mai avem 29 de vaci Sur\ de Step\

2min
page 36

Ilie Van> S\ nu l\s\m garda jos în fa]a gripei aviare

2min
page 35

44 de milioane de euro pentru cresc\torii de bovine

0
page 34

CRE{TEREA ANIMALELOR Plafoane propuse pentru ANT

1min
page 34

CULTURI VEGETALE Nout\]ile Alcedo pentru anul 2023

2min
page 32

Nout\]ile 2023 în protec]ia culturilor de cereale p\ioase

3min
pages 30-31

Bayer> riscurile din culturile de cereale p\ioase

1min
page 30

Riscurile din culturile din Timi[

2min
page 28

Pericole pentru cultura de grâu [i orz în Arad

2min
page 26

Controlul buruienilor graminee [i cu frunz\ lat\ din grâu

2min
page 24

Bi]\ R\cman nu scap\ de [oareci decât cu plugul

1min
page 23

VEGETALE Theodor Ichim înfrunt\ seceta cu biologia solului

3min
pages 22-23

Pre]uri [i pie]e Va cre[te produc]ia de rapi]\

2min
page 20

Scade produc]ia de floarea-soarelui

1min
page 18

Pre]uri [i pie]e

0
page 18

Pre]uri [i Pie]e

3min
pages 16-17

Cel mai mic pre] la grâu din ultimele 11 luni pe bursa din Paris

0
page 14

Câinii care salveaz\ m\slinii din Italia

1min
page 14

Danone iese de pe pia]a organic\ din SUA

1min
pages 12, 14

Un alt sistem de subven]ii în Anglia

1min
page 12

Contre la ultimul Consiliu de mini[tri

2min
pages 10, 12

Achim Irimescu> Argumentele României pro

1min
page 9

Vor fi sau nu interzise neonicotinoidele?

2min
page 8

S|PT|MÂNII O hot\râre care love[te în to]i

2min
page 7

Tu ¿tii ce mai face europarlamentarul tåu?

1min
pages 3-4, 6
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.