PAGINA DE HOBBY
Veleitarii [i v=n\toarea Pânå acum vreo trei decenii, editurile noastre nu tipåreau nimic fårå gir. A nu se în¡elege cå deplâng aici lipsa de aståzi a cenzurii pe criterii ideologice, såvâr¿ite pe atunci de politruci aten¡i la orice derapaj de la linia partidului unic, mul¡i semidoc¡i ¿i, de aceea, inflexibili! Nicidecum, pentru cå eu însumi am avut de între¡inut, în acei ani tenebro¿i, lungi discu¡ii pe marginea unor texte, cu indivizi obtuzi, susceptibili ¿i alergici la metafore care, pentru ei, reprezentau întotdeauna un mod voalat de luptå împotriva regimului, sistemului ¿i ordinii sociale. Ceea ce regret este înså, printre altele, dispari¡ia din peisajul editorial autohton a castei referen¡ilor de specialitate, autoritå¡i în domeniu, ale cåror referate asigurau editurilor punerea în circula¡ie a unor lucråri fårå fisuri de ordin ¿tiin¡ific, tehnic sau pur ¿i simplu de bun-sim¡. Dintotdeauna, am crezut în cår¡i. Mare parte din forma¡ia mea se datoreazå lor, profesorii fiindu-mi onora¡i antrenori. Neinformat, cum po¡i decela minciuna de adevår, falsul de original? Te la¿i în voia sor¡ii ¿i asimilezi informa¡ia cu gândul cå, odatå tipåritå, aceasta se cuvine re¡inutå ¿i folositå ca argument irefutabil într-o eventualå disputå. Mergi, a¿adar, pe mâna autorului prezumat de bunå-credin¡å precum cronicarul ce nu se sfia så-¿i asume total aser¡iunile prin celebrele cuvinte „Voi da sama de toate câte am scris”. De la o vreme încoace înså, institu¡ia referen¡ilor de specialitate a falimentat. A¿a se face cå în satul fårå câini au nåvålit veleitarii. Încå de acum un veac ¿i jumåtate, I. L. Caragiale constata cu umor amar cå „Cel mai greu lucru pentru un român care ¿tie citi este så nu scrie”. Bietul Ion Heliade Rådulescu nu ¿tia la ce va duce îndemnul såu „Scrie¡i, båie¡i, numai scrie¡i!”, izvorât din dorin¡a edificårii unei culturi na¡ionale. Cum, la noi, toatå lumea se pricepe Profitul Agricol 4/2023
de minune la politicå, fotbal ¿i vânåtoare, nici literatura cinegeticå nu a fost scutitå de aportul cu totul neavenit al grafomanilor cu preten¡ii. Comunicate într-un cerc restrâns, gafele pot stârni cel mult riposta auditoriului avizat sau, în caz fericit, un zâmbet ironic. Scrise înså, ele devin un pericol pentru neavi-
za¡i. Am în fa¡å câteva apari¡ii recente care stârnesc aten¡ia nu doar prin forma de prezentare tipograficå, ci ¿i prin cartea de vizitå a autorilor, în majoritate pavoaza¡i cu titluri academice demne de toatå deferen¡a. Unul dintre împricina¡i scrie despre pelican cå are sub cioc „o pungå enormå de mare capacitate pe care o folose¿te ca acvariu” ¿i despre cazul unei specii de acvilå a cårei femelå este „nu numai mai mare, ci ¿i mai grea decât masculul”. Mai departe, aflåm cå „în intimitatea pa¿nicå de toate zilele, firea potârnichii este båtåioaså” ¿i cå misteriosul cocor are „o tainå necunoscutå”. Autorul, inginer silvic cu grad de inspector regional, s-ar fi salvat din aceastå posturå rizibilå prin interven¡ia unui utilizator autorizat al limbii române. Într-o altå carte cu ¿taif, se spune despre discretul, de altfel, „cântec” vernal al gotcanului cå „aminte¿te prin
sunetele sale de båtåile de toacå, asurzindu-l chiar ¿i pe coco¿ul în cauzå, astfel devenind vulnerabil, neprecaut”. Sunt convins cå omul nu a våzut în via¡a lui coco¿-de-munte în timpul rotitului, înså ¡ine så nu rateze prilejul de a vorbi despre acest spectacol silvestru. Într-un album preponderent de fotografii, autorul, doctor în silviculturå, prezintå o sårårie, cu explica¡ia: „Un bun mijloc de ademenire a cervidelor”.
Verbul utilizat nu face decât så dea apå la moarå protec¡ioni¿tilor de ocazie, care, astfel, au tot dreptul så bånuiascå faptul cå în spatele bunelor inten¡ii afi¿ate de gestionarul fondului cinegetic, prin oferta de sare, stå un gând ascuns: acela de a råpune sålbåticiunile amågite printr-un „cadou otråvit”. În final, o colec¡ie de cår¡i po¿tale ¿i documente vechi, de altfel impecabil reproduse, cu text bilingv, în românå ¿i germanå, ne încredin¡eazå cå „zimbrul sau bourul, cum i se mai spunea în vechime”, constituie aceea¿i specie, de¿i toate tratatele zoologice infirmå aceastå aser¡iune fantezistå. „Bison bonasus” (zimbrul), aståzi în via¡å, nu este totuna cu „Bos primigenius” (bourul), dispårut, simbol heraldic pe stema Moldovei. ªi må mai întreba¡i de ce simt lipsa referen¡ilor de specialitate?
Gabriel CHEROIU 49
