UNIVERSUL FAMILIEI SOCIETATE
Tăcerea aduce linişte Antropologii numesc aeroporturile, gările, staţiile de autobuz, centrele comerciale non-locuri. Acestora li se opun insulele de tăcere (parcuri, grădini publice, lăcaşuri de cult, cimitire), locuri în care sufletul se poate odihni. Text: Pr. Fabian Măriuţ
S
ociologii vorbesc despre „fobia de a tăcea”. Antropologul David Le Breton a scris despre „încercările de a lichida tăcerea”. La tot pasul – observă el – suntem acompaniați de variaţiuni sonore: muzica de fundal din staţiile de metrou, magazine, baruri, restaurante etc… A devenit aproape imposibil să mai beneficiem de o atmosferă reculeasă în oraşele şi satele noastre. Nici în casele noastre liniştea nu-şi mai găseşte locul. Atât televizorul din propria casă, ori cel de la vecini, ori traficul străzii par să pună capăt dorinţei fireşti de pace şi linişte. Aşa că atunci când suntem departe de zgomot, la munte ori la câmpie, aproape că suntem dezorientaţi şi înfricoşaţi. În plus, conectarea la fluxul permanent de cuvinte şi sunete furnizate
prin mijloacele de comunicare în masă ne forţează de a nu mai fi singuri, reculeşi, tăcuţi, liniştiţi. Beţia cuvintelor ne răpeşte odihna. Totuşi, nostalgia tăcerii şi a liniştii nu poate fi înfrântă. Timpul Postului Mare e un timp de tăcere. Cartea lui Qohelet ne spune că „este un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi”. Acest lucru l-au înţeles atât de bine pustnicii. Isac de Ninive afirma: „Iubeşte tăcerea, căci limba nu este în stare să descrie roadele sale.” Retragerea în deşert i-a ajutat pe pustnici să găsească o cale spre liniştea interioară. Singurătatea, fuga de ispitele lumeşti le-a dat şansa de a sta faţă în faţă cu Dumnezeu şi de a fi tari în faţa ispitelor diavolului, care pot fi rezumate la cele şapte vicii capitale: lăcomia, desfrâul, zgârcenia, lenea,
Ascultarea tăcerii îi ajută pe soţi să se apropie unul de altul, îi ajută pe fiecare în parte să se golească de sine, pentru a-l primi şi respecta mereu pe celălalt ca pe un mare dar.
22
ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021
tristeţea, ura, invidia. Predicatorul dominican Guillaume Peyraut adăuga şi al optulea viciu: bârfa. Bârfa este un zgomot deosebit de periculos, căci pleacă mereu de la o tulburare lăuntrică şi de la dorinţa vădită sau ascunsă de a face rău cuiva. Tăcerea este calea de purificare a sufletului, a gândurilor, a sentimentelor. Antoine de Saint-Exupéry ne invită să ascultăm tăcerea. „Locul în care spiritul îşi poate deschide aripile este tăcerea.” În tăcerea unei priviri luminoase, a unui cuvânt plin de iubire, a unei mângâieri este mereu posibilă reînnoirea drumului vieţii care trece prin suişuri şi coborâşuri, prin monotonia obişnuinţei, ori prin atât de vehiculatul „déjà vu”.
