VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO
Departe de casă Documentar despre forţa comunităţii L’Osservatore Romano, 8 ianuarie 2021, pag. 6
„U
neori parcă nici nu ne mai consideră fiinţe umane. Ei nu pricep că în spatele drogurilor se află un om. Drogurile l-au adus în starea în care se află. Însă dedesubt e o persoană, un bărbat, o femeie. Dar lumea nu gândeşte aşa – nu mai văd acum în noi decât deşeuri.” Daniele, 21 de ani, este unul din cei 1.200 de tineri găzduiţi în prezent de comunitatea San Patrignano din Italia (în cei 40 de ani de existenţă, comunitatea a primit 26.000 de tineri, rata de recuperare fiind de 72%). În faţa camerei, Daniele se confesează povestindu-şi calvarul. Drogurile. Loviturile date mamei. Avortul iubitei adolescente. Hoţiile. Acum stă în comunitate; serveşte la cantină pentru că îi place contactul cu oamenii. Mărturia lui, tragică şi transparentă, de umanitate rănită, e prezentată fără comentarii. Regia e respectuoasă, atentă să nu depăşească limitele. Cuvintele lui Daniele, ale lui Stefano, ale Caterinei şi ale celorlalţi oaspeţi ajung drept la inimă. Sunt cuvinte care dor: sapă adânc în sufletul spectatorilor. Ne-am obişnuit să închidem ochii la drama toxicodependenţelor din
L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va
Boom de înscrişi mileniul III. Tinerii născuţi în 2000 aleg să se distrugă prin droguri chiar având alături familii fericite şi iubitoare. E un gol mai mare pe care caută să-l umple. E o chestiune care ţine de conjugarea verbelor, repetă Papa Francisc. Copiii aceştia vin dintr-o cultură care i-a împins să folosească mereu şi exclusiv persoana I singular. Şi astfel, odată cu atenţia exasperată faţă de persoana proprie, creşte şi dependenţa de droguri, poate ca un fel de oblojire a nefericirii. La San Patrignano (SanPa, cum i se spune pe scurt), dar şi în alte centre de recuperare, dependenţii descoperă în schimb forţa comunităţii. Se văd siliţi să modifice conjugarea şi să treacă de la eu la noi. „Mi-am făcut socotelile şi cu mine însumi de când am început să mă ocup de altă persoană”, spune Stefano. Din cei 27 de ani ai săi, ultimii şase i-a petrecut în comunitate „Da, aşa am început cu adevărat să mă schimb. Eu reprezint comunitatea, în ochii acestei persoane nou-venite. Şi dacă trebuie să reprezint comunitatea, dar nu cred în comunitate, sunt un mincinos.” Traducere şi adaptare de Liana Gehl, după Andrea Piersanti
C
ursul online de teologie al grupului Coordinamento delle Teologhe Italiane a întâmpinat o problemă neaşteptată: înscrişii au depăşit capacitatea. De ce această explozie a nevoii de formare teologică? Pandemia este un factor: deşi e un moment dificil, a dus totuşi la o mai mare încredere în învăţământul la distanţă. Apoi, există o oboseală spirituală – oamenii nu mai vor vechile discursuri. Caută altceva. Şi cum teologia are de-a face cu speranţa, ei caută aici cuvinte şi practici ca să reziste, ca să nu se limiteze la constatarea lucrurilor ce mor, ci să le recunoască şi să le cultive pe cele care, în ciuda a toate, continuă să se nască. Suplimentul Donne Chiesa Mondo, februarie 2021, p. 4-5 MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ
7
