Actualitatea creștină, nr. 8/2020 by Revista Actualitatea Crestina

Nr. 08/2020 * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

„BUCURĂ-TE, MARIE, SPERANȚA NOASTRĂ!” Lasă binele să se ducă! Îmbrățișarea - mai mult decât un gest

Credința ne face să mergem cu Isus pe cărările acestei lumi, cu siguranța că desen în tuș negru pentru „La visiteiubirii de pauvres”, ilustrată puterea Duhului Său va încovoiaLegendă forțeleimagine: răului, supunându-le puterii luiediția Dumnezeu. (manuscris), 1923.

(Papa Francisc, @Pontifex, 6 iulie 2020) StatuiePrezența reprezentând un înger purtând Crucea, Ponte Sant’Angelo, Roma lui Dumnezeu înseamnă în același timp puterea lui Dumnezeu, activitatea lui Dumnezeu și cu caracterul tot mai decisiv al clipei unice. www.vladimirghika.ro

Programul Sfintelor Liturghii, duminica, la munte... Azuga – Str. Victoriei 30 Biserica Sfântul Nicolae Sf. Liturghie, D: ora 9.30 Brezoi – Str. Eroilor 61 Biserica Sfântul Anton de Padova Sf. Liturghie, D: ora 10.30 Predeal – Str. Căprioarei 12 Biserica Adormirea Maicii Domnului Sf. Liturghie, D: ora 11.30 Sinaia – Aleea Poștei 5 Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus Sf. Liturghie, D: orele 11.00 și 18.00 Timișu de Sus – Șos. Națională 19 Capela Sfânta Tereza a Pruncului Isus Sf. Liturghie, D: ora 9.30

... și la mare Constanța – Str. Lăpușneanu 161 Biserica Sfântul Pius din Pietrelcina Sf. Liturghie, D: orele 10 și 18 Constanța – Str. N. Titulescu 11A Bazilica Sfântul Anton de Padova Sf. Liturghie, D: orele 9.00, 10.30, 12.00 și 18.00 Mangalia – Str. Libertății 2 Biserica Sfântul Apostol Andrei Sf. Liturghie, D: orele 10.30 și 18.00

În loc să rezolve problemele săracilor și să se gândească la o lume diferită, unii se limitează să propună o reducere a natalității. […] A învinovăți creșterea demografică și nu consumismul extrem și selectiv al unora este un mod de a evita înfruntarea problemelor. Se intenționează astfel să se legitimeze actualul model distributiv, în care o minoritate crede că are dreptul de a consuma într-o proporție care ar fi imposibil să se generalizeze, pentru că planeta n-ar putea nici măcar să cuprindă gunoaiele unui asemenea consum. În afară de asta, știm că se risipește aproximativ o treime din alimentele care se produc, și „mâncarea care se aruncă este ca și cum ar fi furată de la masa săracului” [Cateheză (5 iunie 2013): Insegnamenti 1/1 (2013), 280]. (Enciclica Laudato si’, cap. I, nr. 50)

Sufletul nu are vacanță. Deci, când mergi în concediu, la mare sau la munte, nu uita să te ocupi și de sufletul tău!

Năvodari – Str. Constanței 23 Biserica Fericitul Ieremia Valahul Sf. Liturghie, D: ora 10.00 și 18.00 Lumina – Str. Narciselor 178 Biserica Sfinții Apostoli Petru și Paul Sf. Liturghie, D: ora 8.30 Techirghiol – Str. Zânelor 2 Biserica Sfântul Konrad Sf. Liturghie, D: ora 14.30

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXXI, Nr. 8/2020

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

„Bucură-te, Marie, speranța noastră!” VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8 10 11 12 13

Evenimente Liturghie aniversară A pregăti viitorul Comunicat de presă Să ne salvăm bătrânii! Știri ARCB Știri interne/externe

Biserică și societate

14 Social Noul Directoriu pentru Cateheză 16 Doctrină socială - DOCAT Bunăstarea: între drept și păcat social

Suflet tânăr

17 Lasă binele să se ducă! Christus vivit Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Societate Îmbrăţişarea mai mult decât un gest SPIRITUALITATE

23 Din catehezele Papei Și ne iartă nouă greșelile noastre 24 Sfânta Scriptură - Psalmii Un timp al deconstrucției 25 Minuni şi sfinţi Sf. Alberto Hurtado Cruchaga 26 Biografii O nobilă fiică a neamului nostru 27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc). Denis Roche EVENIMENT

28 Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar 100 de ani de la consacrarea episcopală

3 CULTURĂ

32 Educație Colegiul Romano-Catolic „Sf. Iosif ” în an de pandemie 33 Credință și artă Suferințele lui „Cristos Rege” de la Colilia 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ETCETERA

36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 8/2020

ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, împlinește pe 15 august 69 de ani de viață. Cu această ocazie, ne alăturăm ES Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, tuturor preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor din Arhidieceza de București pentru a-i adresa urările noastre de sănătate și a ne exprima recunoștința pentru grija cu care ne păstorește. La mulți ani cu binecuvântare din partea lui Dumnezeu!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Mesajul redacției Numărul din luna august al revistei „Actualitatea creștină” se deschide cu editorialul, în care ÎPS Aurel Percă adresează următoarea invocație: Bucură-te, Marie, speranța noastră! La rubrica L’Osservatore Romano ni se prezintă o premieră la spitalul Bambino Gesù, unde a avut loc o intervenție chirurgicală fără precedent. Rubrica Doctrină socială – DOCAT ne vorbește despre Bunăstare: între drept și păcat social. Paginile Suflet tânăr ne îndeamnă să lăsăm binele să se ducă. Pagina Catehezele Papei ne propune invocația: Și ne iartă nouă greșelile noastre. Rubrica despre Psalmi ne prezintă un timp al deconstrucției. Dosarul din acest număr este dedicat Arhiepiscopului Alexandru Theodor Cisar. Rubrica Credință și artă ne vorbește despre suferințele lui „Cristos Rege” de la Colilia. Nici din acest număr nu lipsesc știrile din Vatican și din Arhidieceză, știrile interne și externe, ideile pentru timpul liber. Lectură plăcută!

Iulia Cojocariu Pr. Octavian Enache Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Daniel Gheorghiță Benchea Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Pr. Octavian Enache Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Mons. Ieronim Iacob Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

„Bucură-te, Marie, speranța noastră!”

una august ne oferă o sărbătoare minunată pentru a colora cu speranță vacanțele noastre: Adormirea Maicii Domnului sau Ridicarea cu trupul şi sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria, o sărbătoare care dă un sens, chiar dacă nu ne dorim, timpului liber, timpului de odihnă și la tot ceea ce numim concediu, vacanță… şi de care se bucură, cu siguranță, mulți dintre cititorii revistei „Actualitatea creștină”. În interiorul acestui moment de odihnă și de sărbătoare, care rupe monotonia vieții, devenită și mai tristă anul acesta din cauza crizei sanitare de coronavirus, care a generat nesiguranță în multe privințe, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului poate deveni şi o sărbătoare a speranței noastre. Cu toţii am invocat-o pe Maria în momentele grele prin care am trecut şi am făcut-o cu mare speranță, pentru că Ea este Maica speranței noastre. Este periculoasă miopia de a trăi cu ochii atrași continuu de ceea ce se termină și este fără viitor, cum ar fi frumusețea fizică, bogăția, bunăstarea, puterea, gloria și tot ceea ce ne dorim. Adevărata înțelepciune este să trăiești cu picioarele pe pământ, dar cu ochii spre cer. Aceasta trebuie să fi fost cu siguranță viața Sfintei Fecioare Maria, scumpa noastră Mamă. O viață trăită în plinătatea harului, fără a-i scăpa îndatoririle de soţie, mamă, în simplitatea vieții din Nazaret, urmărindu-și Fiul cu atâta

discreție în predicarea lui, dar fără a ezita să fie aproape de El sub cruce, cu o împărtășire de iubire totală și durere, pentru ca apoi să se bucure de învierea Lui, de începuturile Bisericii cu Rusaliile, așteptând, ca noi toți, întoarcerea la Tatăl, lângă Fiul: de fapt Adormirea ei. Un stil de viață propus de o mamă nouă tuturor copiilor ei. Este

minunat să știm că viața noastră nu se află într-o situație fără ieșire, ci că este un drum care, trecând limita suferinței şi a morții, își găsește veșnicia în ceruri. „Domnul ne încredințează în mâinile pline de dragoste și tandrețe ale mamei, pentru ca să simțim sprijinul ei în a înfrunta și a învinge dificultățile călătoriei noastre omenești și creștine. AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Ea, cea mai smerită dintre creaturi, datorită lui Cristos a ajuns deja la scopul pelerinajului pământesc: ea este deja în gloria Treimii Preasfinte. Pentru aceasta, Maria, Mama noastră, Doamna noastră, strălucește pentru noi ca un semn de speranță sigură. Ea este mama speranței; pe drumul nostru, pe calea noastră, Ea este mama speranței. De asemenea, este Mama care ne mângâie, mama care ne însoțește în călătorie” (Papa Francisc). Maria este Maica speranței noastre! O invocăm astfel în rugăciunea „Salve Regina”, „Bucurăte, Regină!”: după ce a salutat-o pe Sfânta Fecioară ca „Maica milostivirii”, Biserica se adresează Mariei ca „speranța noastră”: „spes nostra, salve!” – „speranţa noastră, bucură-te!” De speranță avem nevoie întotdeauna, cu toții avem nevoie de ea, deoarece speranța este forța care ne împinge să tindem cu tenacitate spre scopul nostru. Speranța este virtutea care ne face să privim înainte! Mulți și-au pierdut speranța și dorinţa spre un viitor mai bun, deoarece au fost întotdeauna dezamăgiți, şi în sufletul lor a intrat descurajarea şi s-au resemnat că „nu mai există nimic de făcut!” Alții se mulțumesc cu obiectivele deja atinse și cred că nu merită să mai faci sacrificii: acum este momentul să te „bucuri”. Alții nu mai speră pentru cauze care nu depind de ei și deşi aspiră şi își doresc o realitate mai înaltă și mai bună, sunt nevoiți să se oprească: din cauza unei boli, a unei situații sociale sau din cauza răului care îi înconjoară. Omul resemnat, obosit de luptă, mulțumit de rezultatele obținute, îşi mortifică dorința fundamentală a vieții. Dar când pentru om totul devine greu și orice speranță dispare, se ivește în minte ancora speranţei: 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

mama. În pericol se strigă: mamă!, în durere, se invocă: mamă!, în greutăţi ne legăm de mama. Așa cum la început există mama care ne pune în mişcare și ne lansează spre viață, ajutându-ne să o înfruntăm cu încredere, mereu de-a lungul anilor, în dificultăți, în fața durerii, în luptele pe care viața le rezervă pentru noi, tot la fel o căutăm pe mama când simțim că avem nevoie de speranță. Nu este o coincidență faptul că Isus, când a experimentat suma tuturor durerilor și a agoniei morții, a simțit nevoia de a o avea pe Mama Maria lângă El, şi invocând dulcele ei nume și gândindu-se la durerile noastre, la dificultățile noastre, ne-a dat-o ca ultim act de iubire: „Fiule, iată mama ta.” Maria, devenind mama noastră în acel moment, a devenit și speranța noastră. Ea va fi întotdeauna aproape de viața noastră pentru a ne oferi încredere în momentele periculoase ale sufletului și în momentele dureroase ale trupului. Ea va fi cea care ne va încuraja să privim totdeauna mai departe, să privim înainte de toate, pentru a nu pierde încrederea în Dumnezeu și în viața eternă. Ea va fi cea care, cu bunătate şi cu fidelitate, va fi întotdeauna alături de durerea noastră, în toate dificultățile noastre, aproape de noi în toate dezamăgirile și eșecurile noastre. S-o invocăm întotdeauna cu încredere: mama nu își abandonează niciodată copiii, nu-și trădează niciodată creatura, niciodată nu abandonează pe cineva, chiar dacă este un fiu nerecunoscător. Ea este mereu la locul ei pentru viața copiilor şi cu viața copiilor. „Bucură-te, Marie, speranța noastră!” Îţi mulțumim pentru ajutorul tău, pentru puterea pe care

ne-o oferi în momentele grele și te rugăm să rămâi aproape mai ales în ceasul morții, pentru marele salt către realizarea definitivă a ultimei speranțe: Dumnezeu. Marie, îţi spunem: „Nu lăsa ca pe buzele noastre să prevaleze tânguirea în locul uimirii, ca descurajarea să întreacă hărnicia, scepticismul să strivească entuziasmul și ca greutățile trecutului să ne împiedice să dăm credit viitorului” (Don Tonino Bello). Cred că acestea ar trebui să fie sentimentele pe care să le avem în inimă în aceste zile, când teama şi nesiguranța par să pună stăpânire peste casele noastre şi viața noastră. Trăim o perioadă pe care nimeni dintre noi nu şi-ar fi imaginat-o. Viețile noastre, strivite de un dușman invizibil, cer şi mai mult darul păcii şi al mântuirii. Poate darul speranței este acela care ne folosește pentru a continua să stăm în situația pe care o trăim şi să privim cu încredere spre viitor. Să ne însoțească frumoasa şi veche rugăciune prin care o invocăm pe Maria, Mama noastră cerească: „Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Mamă a lui Dumnezeu, nu ne disprețui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuiește pururi în toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată!” Să fie rugăciunea noastră a tuturor, întâlnind privirea Mariei, pentru ca să ne dăruiască speranță, nouă, celor care suntem în încercări. Tuturor vă doresc concedii şi vacanțe frumoase sub ocrotirea Preacuratei, Mama speranței!

† Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Lumina lui Dumnezeu îi luminează pe cei care o primesc Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Domnul nu face minuni cu cei care se cred pe sine drepți, ci cu cei care știu că au nevoie de ajutor și sunt dispuși să își deschidă inimile în fața Lui.

Calea lui Isus, care conduce la pace, trece prin iertare, căci niciun rău nu corectează un alt rău și niciun resentiment nu e vreodată bun pentru inimă.

Cu Dumnezeu, greutățile vieții nu apasă doar asupra umerilor noștri: Duhul Sfânt vine și ne dă tărie pentru a ne încuraja, pentru a face față greutăților.

Acel cerșetor, întâlnindu-i pe apostoli, nu găsește bani, dar găsește Numele care-l mântuiește pe om: Isus Cristos. Petru invocă numele lui Isus, poruncește paraliticului să se ridice în picioare, în poziția celor vii [...] „o imagine a învierii”. Isus mereu întinde mâna, mereu încearcă să ridice, să facă în așa fel încât oamenii să se vindece, să fie fericiți, să-l întâlnească pe Dumnezeu. Este vorba despre „arta însoțirii” care se caracterizează prin delicatețea cu care se apropie de „pământul sacru al celuilalt”. Să ne gândim la asta când suntem în momente urâte, în momente de păcat, în momente de tristețe. Este Isus care ne spune: „Priveștemă: eu sunt aici!” Să luăm mâna lui Isus și să ne lăsăm ridicați [...]. Totul nostru este Evanghelia, care manifestă puterea numelui lui Isus care săvârșește minuni. (Audiența generală, 7 august 2019)

Isus ne face să înțelegem că nu există un „număr închis” în Paradis! Este vorba, în schimb, de a trece încă de pe acum prin locul potrivit, care există, dar este îngust. Isus nu vrea să ne amăgească, spunând: „Da, stați liniștiți, e ușor, există o frumoasă autostradă și la capătul ei o ușă larg deschisă...” Nu! Isus ne spune lucrurile așa cum sunt: trecerea este strâmtă [...]. Este o „poartă îngustă” pentru că este exigentă, cere angajare, „străduință”, adică o voință fermă și statornică de a trăi după Evanghelie. Noi, creștinii, suntem chemați să stabilim o adevărată comuniune cu Isus […]. Aceasta ne păstrează în credință, hrănește speranța, revigorează caritatea. În acest fel, cu harul lui Dumnezeu, putem și trebuie să ne dăruim viața pentru binele fraților, să luptăm împotriva oricărei forme de rău și de nedreptate. (Angelus, 25 august 2019)

Biserica de la începuturi se arată ca un „spital de campanie” care primește persoanele mai slabe, adică bolnavii [...] care sunt destinatarii privilegiați ai veștii bune a Împărăției, sunt frați în care Cristos este prezent în mod deosebit, pentru a se lăsa căutat și găsit. Plin de Duhul Domnului său, Petru trece și, fără ca el să facă ceva, umbra sa devine „mângâiere”, vindecătoare, revărsare a duioșiei Celui Înviat care se apleacă asupra bolnavilor și redă viață, mântuire, demnitate. În acest mod, Dumnezeu manifestă proximitatea sa și face din rănile fiilor săi „locul teologic al duioșiei sale”. În rănile bolnavilor, în bolile care sunt impedimente pentru a merge înainte în viață, există mereu prezența lui Isus, rana lui Isus. Este Isus care ne cheamă pe fiecare dintre noi să-i îngrijim, să-i susținem, să-i vindecăm. (Audiența generală, 28 august 2019) AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Trei noi invocații în Litania Lauretană

O fericită și 4 venerabili

Papa Francisc a adăugat trei noi invocații în Litania Lauretană: Mater Misericordiae (Maica Milei), Mater Spei (Maica Speranței), Solacium migrantium (Ajutorul migranților).

ceastă decizie a Pontifului a fost comunicată de către Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor printr-o scrisoare semnată de Cardinalul Robert Sarah, prefectul departamentului pentru cultul divin şi de Mons. Arthur Roche, în calitate de secretar al aceluiaşi departament, și adresată președinților Conferințelor Episcopale. Acest document precizează că cele trei noi invocații vor fi adăugate în Litania Lauretană, prima după „Maica Bisericii”, a doua după „Maica harului dumnezeiesc” și a treia după „Scăparea păcătoșilor”. Și alți pontifi au hotărât să introducă invocații noi în Litania Lauretană, precum Sfântul Ioan Paul al II-lea care a introdus invocația „Maica familiei”. Cele trei noi invocații, „Maica Milei”, „Maica Speranței” și „Ajutorul migranților”, sunt legate de

Angiolino Bonetta

Papa Francisc l-a primit la 10 iulie pe prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților.

actualitatea vieţii. Litania Lauretană, care încheie în mod tradițional recitarea rugăciunii Rozariului, este astfel îmbogățită cu realități concrete. Sfânta Fecioară Maria este alături de cei care suferă din cauza pandemiei de coronavirus, printre aceștia aflându-se și migranții.

uveranul Pontif a autorizat publicarea decretelor prin care sunt recunoscute un miracol atribuit mijlocirii venerabilei Slujitoare a lui Dumnezeu de origine italiană Maria Antonia Samà și virtuțile eroice a patru Slujitori ai lui Dumnezeu, trei bărbați și o femeie. Maria Antonia Samà (1875-1923), venerabila Slujitoare a lui Dumnezeu, credincioasă laică, va fi beatificată, un miracol fiind atribuit mijlocirii ei. Sunt declarați venerabili Eusebio Francesco Cini (1645-1711), José de Ibagüengaitia y Zuloaga (1815-1888), Maria Félix Torres (1907-2001) și Angiolino Bonetta (1948-1963).

Nunțiu apostolic la Londra Mons. Claudio Gugerotti a fost numit de către Papa Francisc la nunțiatura apostolică de la Londra.

apa Francisc l-a numit pe 4 iulie pe Mons Claudio Gugerotti la nunțiatura apostolică din Marea Britanie. Mons. Gugerotti era din 2015 nunțiu apostolic în Ucraina, după ce reprezentase înainte Sfântul Scaun în Belarus. Mons. Gugerotti s-a născut la Verona (Italia), la 7 octombrie 1955. La 28 mai 1982 a fost hirotonit preot. Prima sa misiune ca nunțiu apostolic a fost în Georgia și Armenia, din 7 decembrie 2001. (sursa: vaticannews.va)

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Ervina şi Prefina Premieră la spitalul Bambino Gesù L’Osservatore Romano, 9 iulie, p. 1

intervenţie chirurgicală fără precedent a avut loc la spitalul „Bambino Gesù” din Roma: trei operaţii în serie, între care ultima de 18 ore, executate de o echipă de medici şi infirmieri compusă din peste 30 de persoane. Scopul, atins cu succes, a fost separarea a două surori siameze suferind de o malformaţie extrem de rară. Gemenele s-au născut unite la nivelul cefei, având craniul şi o mare parte a sistemului venos în comun. Intervenţia a demarat în mai 2019 şi s-a încheiat în 5 iunie 2020, dar a fost făcută publică numai o lună mai târziu. Povestea micuţelor Ervina şi Prefina, născute în Republica Centrafricană, a început în iulie 2018, pe când Mariella Enoc, preşedinta spitalului „Bambino Gesù”, se afla într-o misiune la Bangui. Ea le-a întâlnit pe siamezele abia născute şi a reuşit să le aducă la Roma în septembrie 2018. Deşi au multe lucruri în comun, Ervina şi Prefina au arătat întotdeauna personalităţi diferite şi au fost ajutate să se cunoască şi să se recunoască între ele cu ajutorul unui sistem de oglinzi. „Nu am mers niciodată la şcoală, dar sper ca fetele mele să studieze medicina şi să aibă grijă de alţi copii”, a spus Erminia, mama gemenelor. Pentru a le separa, a fost creat un grup multidisciplinar care a studiat şi planificat fiecare detaliu cu cele mai avansate instrumente de diag-nostic, reconstruind craniile fetelor în 3D. Partea cea mai dificilă

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Vieţi la frontieră

a fost reţeaua sangvină, comună în mai multe locuri. Cum intervenţia în acele zone prezintă un risc ridicat de sângerare şi ischemii, medicilor le-a trebuit un an întreg pentru a reconstrui două sisteme venoase independente. „În spitalul nostru există o şcoală de chirurgie pe gemeni siamezi – arată Carlo Marras, şeful unităţii de neurochirurgie –, iar această intervenţie este evoluţia altor cazuri tratate.” Ervina şi Prefina sunt acum bine, iar verificările postoperatorii arată că fiecare dispune de un creier intact, cu un sistem nervos funcţional. După ce vor purta cască timp de câteva luni şi îşi vor încheia reabilitarea, fetiţele îşi vor începe noua viaţă, pe care o vor putea trăi normal. Între timp, au reuşit deja să-şi sărbătorească a doua zi de naştere, pe 29 iunie, privindu-se în sfârşit în ochi. Traducere şi adaptare de Liana Gehl

uplimentul Donne Chiesa Mondo din luna iulie este dedicat femeilor care trăiesc sau au trăit în zonele de contact dintre „teritorii” care de obicei se resping sau nu au nimic în comun: o musulmancă licenţiată în teologie creştină fundamentală; o evreică profesoară de Noul Testament la Institutul Biblic Pontifical; o soţie de preot caldeu, ajunsă capelan militar în Elveţia; un eremit despre care abia după moarte s-a aflat că era, de fapt, femeie (trăise în eremul masculin timp de 40 de ani, în aspre penitenţe!). Aparent destine romanţate, mărturiile de mai sus prezintă realitatea unor vieţi excepţionale, trăite cu profundă angajare şi umanitate. (Donne Chiesa Mondo, iulie, p. 1 ) AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENTe

Liturghie aniversară eveniment La 7 ani de la vizita sa în insula italiană Lampedusa, pe 8 iulie, Papa Francisc a celebrat o Sfântă Liturghie în capela Casei Sfânta Marta pentru a comemora această vizită. Insula Lampedusa este un simbol al migrațiilor în Marea Mediteraneană. Vizitarea insulei a constituit un moment marcant de la începutul pontificatului Sfântului Părinte.

ntr-un gest de fraternitate pentru migranți și refugiați, Papa Francisc a realizat astfel prima sa deplasare în afara Romei pe o porțiune de pământ considerată drept „Poarta Europei” pentru zeci de mii de imigranți, în principal nord-africani. La această Liturghie a luat parte numai personalul secției „Migranți și refugiați” a Dicasterului pentru Serviciul Dezvoltării Umane Integrale. În schimb, celebrarea a putut 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

fi urmărită în direct pe mai multe platforme video online. Cu ocazia vizitei din 8 iulie 2013 în insula Lampedusa, în cadrul Liturghiei celebrate pe terenul de sport „Arena”, Papa Francisc a pronunțat o omilie în care a menționat că a simțit „că trebuie să vin aici astăzi pentru a mă ruga, pentru a face un gest de apropiere, dar și pentru a trezi conștiințele noastre pentru ca ceea ce s-a întâmplat să nu se repete. Fie ca aceasta să

nsula Lampedusa este printre destinațiile cele mai căutate de amatorii de soare, de surfing și de natură. Se află la punctul cel mai sudic al teritoriului italian înainte de coasta africană. Această insulă situată în sudul Siciliei formează cu insula Linosa și cu stânca Lampion Arhipelagul Pelag. Pământ de frontieră între două lumi, Lampedusa prezintă caracteristicile de mediu a două continente foarte diferite: Africa și Europa. Este de ajuns să ne gândim că se situează la 210 km de coasta siciliană și la numai 152 km de coasta africană. Dar totodată este locul prin care mulți migranți și refugiați din Africa trec pentru a merge mai departe în alte țări din Europa.

nu se repete, vă rog! Dar mai întâi de toate, aș vrea să adresez un cuvânt de mulțumire și de încurajare vouă, locuitorilor din Lampedusa și Linosa, asociațiilor, voluntarilor și forțelor de securitate, care ați arătat și arătați atenție față de persoane în călătoria lor spre ceva mai bun.” A mai spus, printre altele: „Noi am pierdut simțul responsabilității fraterne; am căzut în atitudinea ipocrită a preotului și a slujitorului altarului, de care vorbește Isus în parabola

FOCUS

Bunului Samaritean: îl privim pe fratele pe jumătate mort de la marginea drumului, poate ne gândim «sărmanul», și ne continuăm drumul, nu este treaba noastră; și cu asta sufletul nostru e în pace, ne simțim în regulă. Cultura bunăstării, care ne determină să ne gândim la noi înșine, ne face insensibili la strigătele celorlalți, ne face să trăim în bule de săpun, care sunt frumoase, dar nu sunt nimic; sunt iluzie, iluzia a ceea ce este zadarnic, provizoriu, iluzie care duce la indiferență față de alții, și chiar la generalizarea indiferenței.” Și a încheiat cu această rugăciune: „Doamne, în această Liturghie, care este o Liturghie penitențială, cerem iertare pentru indiferența față de mulți frați și surori; Părinte, îți cerem iertare pentru cel care s-a închis în propria bunăstare care duce la anestezia inimii, îți cerem iertare pentru cei care prin deciziile lor la nivel mondial au creat situații care conduc la aceste drame. Iertare, Doamne!” În cadrul Liturghiei din 8 iulie 2020 din capela Casei Sfânta Marta, Papa Francisc a spus la omilie: „Căutarea feței lui Dumnezeu este motivată de o dorință de întâlnire cu Domnul, întâlnire personală, întâlnire cu imensa Sa iubire, cu puterea Sa care mântuiește. Cei doisprezece apostoli, despre care ne vorbește Evanghelia din această zi (cf. Mt 10,1-7), au avut harul de a-l întâlni fizic pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. El i-a chemat pe numele lor, unul câte unul (...), privindu-i în ochi; și ei i-au privit fața, i-au ascultat vocea, i-au văzut minunile. Întâlnirea personală cu Domnul, timp de har și de mântuire, presupune misiunea. (...) Întâlnirea și misiunea nu trebuie să fie separate. Această întâlnire personală cu Isus Cristos este posibilă și pentru

noi, care suntem ucenicii mileniului al treilea. În căutarea feței Domnului, Îl putem recunoaște în fața săracilor, a bolnavilor, a celor abandonați și a celor străini, pe care Dumnezeu îi așază în drumul nostru. Și această întâlnire devine și pentru noi un timp de har și de mântuire (...) Astăzi se împlinesc șapte ani de la vizita mea la Lampedusa. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, aș vrea să repet ceea ce spuneam participanților la întâlnirea «Eliberați de frică», în februarie anul trecut: «Întâlnirea cu celălalt este și o întâlnire cu Cristos. A spus-o El însuși. El este cel care bate la ușa noastră înfometat, însetat, străin, gol, bolnav și prizonier, cerând să fie întâlnit și să fie asistat, cerând să poată acosta. Și dacă mai avem vreo îndoială, iată cuvântul său clar: „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi‑aţi făcut” (Mt 25,40).» «De fiecare dată când ați făcut...», bine sau rău! Acest avertisment este astăzi de o actualitate arzătoare. Trebuie toți să-l folosim ca un punct fundamental al examenului nostru de conștiință, cel pe care îl facem în fiecare zi. Mă gândesc la Libia, la taberele de detenție, la abuzurile și violențele ale căror victime sunt migranții, la călătoriile de speranță, la salvări și la expulzări. Îmi amintesc de această zi, de acum șapte ani, chiar în sudul Europei, în această insulă... Unii îmi relatau istoriile lor, cât suferiseră pentru a ajunge acolo. Și existau interpreți. Unul dintre ei relata lucruri oribile în limba sa, și interpretul părea să traducă bine; dar el vorbea mult și traducerea era scurtă. «Ia te uită – m-am gândit – se pare că această limbă are pentru a se exprima turnuri mai lungi.» Când m-am întors acasă, după-amiază,

u este ușor să intri în cultura celorlalți, să te pui în locul persoanelor atât de diferite de noi, să înțelegi gândurile lor și experiențele lor. Astfel renunțăm adesea să-l întâlnim pe celălalt și ne ridicăm bariere pentru a ne apăra. (...) Nou-sosiții au și ei frici: se tem de confruntare, de judecată, de discriminare, de eșec. Aceste frici sunt legitime, ele se bazează pe îndoieli perfect de înțeles dintr-un punct de vedere uman. (Omilia Papei Francisc, Ziua Mondială a Migrantului și a Refugiatului, 14 ianuarie 2018)

la recepție, era o doamnă (...) care era fiica unor etiopieni. Ea înțelegea limba și urmărise întâlnirea la televizor. Și ea mi-a spus aceasta: «Ascultați, ceea ce traducătorul etiopian v-a spus nu este nici măcar un sfert din torturile, din suferințele pe care le-au îndurat.» Mi-au dat versiunea «distilată». Acest lucru se întâmplă astăzi cu Libia: ni se dă o versiune «distilată». Războiul este urât, o știm, dar nu vă închipuiți infernul care se trăiește acolo, în aceste tabere de detenție. Și acești oameni veneau numai cu speranță și pentru a traversa marea.” Suveranul Pontif și-a încheiat omilia cu următoarea rugăciune adresată Sfintei Fecioare Maria, Ajutorul migranților: „Fie ca Fecioara Maria, Solacium migrantium (Ajutorul migranților), să ne ajute să descoperim fața Fiului său în toți frații și surorile constrânși să fugă din țara lor din cauza atâtor nedreptăți de care lumea noastră este încă tulburată.” Iulia Cojocariu AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENTe

„P

entru a exprima solicitudinea și iubirea Bisericii față de întreaga familie umană (...) prin analiza și reflecția despre provocările (...) viitorului, precum și prin propuneri de linii călăuzitoare pentru a le înfrunta”

A pregăti viitorul

conferință de presă

Pe 7 iulie a avut loc conferința de presă „A pregăti viitorul, a construi pacea în timp de Covid-19” organizată de Grupul de lucru special din cadrul Comisiei Sfântului Scaun pentru Covid-19. Comisia, înființată la 20 martie, are drept scop pregătirea perioadei de după pandemie.

a eveniment au luat parte Cardinalul Peter Turkson, prefectul Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale și președintele Comisiei Vaticanului pentru Covid-19, Sr. Alessandra Smerilli, coordonatoarea sectorului economic din cadrul Comisiei și profesoară de economie politică la Facultatea Pontificală de Științe ale Educației din cadrul Institutului „Auxilium”, și dr. Alessio Pecorario, coordonatorul sectorului securitate din cadrul Comisiei și oficial al departamentului amintit. Întâlnirea cu reprezentanții presei a fost 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

transmisă în streaming pe canalul YouTube Vatican News. Cardinalul Peter Turkson a precizat în intervenția sa că astăzi „bolnavii, săracii, marginalizații și victimele conflictelor sunt loviți într-un mod disproporționat de criza actuală. Până în prezent crizele sanitară, socio-economică și ecologică măresc diferența nu doar între bogați și săraci, dar și între zonele de pace, de prosperitate și de dreptate ambientală și zonele de conflict, de lipsuri și de devastare ecologică.” La rândul său, Sr. Alessandra Smerilli a spus că „pandemia a arătat însemnătatea interconexiunii noastre.

Știm că sănătatea este un bun comun global și că și serviciile de prevenție și de îngrijire trebuie să fie globale.” Alessio Pecorario a arătat că „trebuie făcute alegeri. Aprovizionarea medicală, siguranța alimentară și relansarea economică centrată pe dreptatea socială și pe economia verde au nevoie de resurse care pot fi sustrase sectorului militar în contextul unui control reînnoit al înarmărilor.” Această comisie a Sfântului Scaun a fost înființată de Papa Francisc în luna martie în vederea pregătirii pentru perioada de după pandemie. Comisia face analize, propuneri și reflecții privind provocările socioeconomice și culturale din viitorul apropiat. Principalul scop este acela de a pregăti prin contribuții culturale, caritabile și etice faza care urmează după încetarea pandemiei provocate de coronavirus. Comisia este formată din cinci grupuri, dedicate următoarelor teme: susținerea Bisericilor locale, impactul pandemiei, comunicarea, relațiile internaționale ale Sfântului Scaun și suportul logistic al Comisiei. (sursa: vaticannews.va)

FOCUS EVENIMENTe

Pentru mai multe informații ne puteți contacta la: Telefon: 0722.993.071, Email: antochicristina@gmail.com Persoana de contact: Cristina Antochi, secretar general al asociației Comunitatea Sant’Egidio România.

Comunicat de presă

alternative la instituționalizare. Este imperios necesară dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiSă ne salvăm bătrânii! ciliu, care, pe lângă faptul că oferă condiții de viață mai demne și prelungesc speranța de viață, pot să contribuie în mod semnificativ la Prezentăm în rândurile de mai jos comunicatul Comunității Sant’Egidio legat de petiția inițiată la nivel european, intitulată „Fără reducerea contaminărilor, precum și a costurilor adiacente îngrijirii bătrâni nu există viitor!”, lansată în semn de îngrijorare față de numărul crescut al infectărilor cu Covid-19 din centrele pentru vârstnici. instituționalizate. Viața tuturor oamenilor este prețioasă, inclusiv a vârstnicilor și a pern contextul pandemiei de pentru bătrâni în care trăiesc împre- soanelor cu dizabilități, și nicio viață coronavirus pe care o traversăm ună persoane fragile, cu diverse pa- nu este mai valoroasă decât alta! De în ultimele luni, observăm o tologii și, drept urmare, cele mai ex- aceea, vă invităm să semnați petiția creștere îngrijorătoare a răs- puse a fi posibile victime. La sfârșitul inițiată de Comunitatea Sant’Egidio pândirii virusului la nivelul centrelor lunii aprilie, Organizația Mondială a la nivel european, intitulată „Fără de îngrijire a persoanelor vârstnice Sănătății a atras atenția că „50% din- bătrâni nu există viitor!”, ce poate și a persoanelor cu dizabilități. Mai tre victimele Covid-19 sunt vârstnici fi accesată pe Facebook Sant’Egidio mult, constatăm și o lipsă a datelor din centrele de îngrijire și asistență, România și pe www.santegidio.org. Îndemnăm autoritățile publice, publice cu privire la numărul din căminele de bătrâni”. Comunitatea Sant’Egidio își ex- societatea civilă, mediul academic infectărilor și al deceselor survenite în rândul persoanelor rezidente în primă profunda îngrijorare față să susțină dreptul vârstnicilor de a aceste instituții și al personalului de recentele știri cu privire la nu- trăi în propria casă, precum și drepmărul în creștere al infectărilor cu tul de a fi protejați și susținuți, și de medical și de îngrijire. Din știrile apărute în România, Covid-19 din centrele pentru vârst- asemenea să nu treacă cu vederea în Europa și la nivel internațional, nici din întreaga țară și atrage atenția situațiile care îi afectează pe cei mai observăm că virusul s-a răspândit asupra faptului că este fundamen- vulnerabili dintre semeni, bunicii și cu ușurință în special în căminele tal să se implementeze noi soluții părinții noștri.

AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

Crevedia

Vizită pastorală Pe 5 iulie, ÎPS Aurel Percă a fost în vizită pastorală în comunitatea din Crevedia. În omilia sa, ÎPS Aurel Percă a vorbit despre „valoarea suferinței și acceptarea Crucii în viața de fiecare zi”, iar la sfârșitul celebrării, Pr. Adrian Herciu a mulțumit Arhiepiscopului pentru vizită. Cernavodă

Hramul

La 28 iunie a fost celebrat hramul bisericii din Cernavodă. Au participat Pr. Alexandru Cobzaru, Mons. Ieronim Iacob și Pr. Emil Moraru, alături de parohul comunității, Pr. Laurențiu Ghența. Romanu

Mirul

Pe 28 iunie, ÎPS Aurel Percă a vizitat parohia din Romanu (BR) unde a conferit sacramentul Mirului unui număr de 10 tineri ai comunității. Totodată, și un copil a primit pentru prima dată Sfânta Împărtășanie. Cu această ocazie, ÎPS Aurel Percă a cunoscut mai bine realitățile din această parte a arhidiecezei.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

Vizită pastorală La 12 iulie 2020, ÎPS Aurel Percă a efectuat o vizită pastorală în comunitatea Sf. Francisc de Assisi.

omunitatea parohială din București s-a bucurat de această vizită. ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a fost întâmpinat la sosire în fața bisericii parohiale și a prezidat apoi Sfânta Liturghie, alături de preoții parohiei. În cadrul omiliei, Mons. Aurel Percă i-a încurajat pe cei prezenți să semene cu încredere și generozitate, după exemplul lui Dumnezeu, tot ceea ce este bun și frumos: Dumnezeu este generos în semănarea Cuvântului și, după exemplul Său, să fim și noi generoși în răspândirea Împărăției lui Dumnezeu chiar dacă roadele nu sunt mereu cele așteptate. La sfârșitul Liturghiei, Mons. Aurel Percă și-a exprimat bucuria de a fi prezent în această parohie și a promis că va mai reveni și cu alte ocazii. După procesiunea de ieșire, de la sfârșitul Liturghiei, Preasfințitul Aurel a salutat și a vorbit cu enoriașii în fața bisericii.

Exerciții spirituale – Asociația Pro Deo

În perioada 9-12 iulie au avut loc exercițiile spirituale pentru Asociația Pro Deo.

cestea au avut loc la Ciofliceni, la Mănăstirea Carmelitanilor Desculți, și au fost conduse de Pr. dr. Tarciziu Șerban. Membrii Asociației de Apostolat Pro Deo și simpatizanții acesteia au avut parte de un program spiritual care a cuprins: meditații, Liturghie, adorație, Liturgia Orelor, împărtășire. Meditațiile au avut ca bază texte din cartea Genezei referitoare la Iosif și au evidențiat importanța pe care o are acest personaj din Vechiul Testament pentru viața de credință. În ziua de 11 iulie, Liturghia a fost prezidată de ÎPS Aurel Percă, iar membrele Asociației Pro Deo au reînnoit voturile de curăție, ascultare și sărăcie.

Vizite în Decanatul de Craiova În zilele de 20 și 21 iunie, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a vizitat 5 dintre parohiile Decanatului de Craiova.

arohiile vizitate au fost cele din localitățile Izvorul Rece, Motru, Târgu Jiu, Rovinari și Drobeta Turnu Severin. La Motru a prezidat Liturghia hramului. La aceasta au participat preoții din decanat. Pe 21 iunie a celebrat Liturghia în comunitatea din Drobeta Turnu Severin. Cu această ocazie, ÎPS Aurel Percă a avut posibilitatea să cunoască realitățile și frumusețile locului. După Sfânta Liturghie credincioșii au avut posibilitatea să-l salute personal pe Înalt Preasfinția Sa.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Liturghie pontificală la Lugoj Pe 28 iunie, în Catedrala Coborârea Spiritului Sfânt din Lugoj, a avut loc inaugurarea episcopatului PS Ioan Călin Bot.

Noapte de rugăciune În noaptea de 17 spre 18 iulie s-a desfășurat la Poiana Micului (Suceava) o noapte de rugăciune.

e la ora 18 până a doua zi la 6, a avut loc un program de rugăciune care a îmbinat rozariul cu liturghia în rit latin și în rit bizantin și cu devoțiunea față de Sfântul Ioan Paul al II-lea, căruia îi era consacrat acest moment de rugăciune cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea sa. Rugăciunea a avut ca principale intenții: unitatea tuturor creştinilor; pace în lume şi în familii; ispăşirea păcatelor proprii şi ale persoanelor consacrate; stoparea avorturilor, recunoaşterea demnității persoanei din momentul conceperii şi apărarea dreptului la viaţă.

u această ocazie au participat mai mulți reprezentanți ai Eparhiei de Cluj-Gherla din care provine noul episcop auxiliar. Delegația a fost condusă de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, care a și ținut cuvântul de învățătură. Preasfinția Sa i-a salutat mai întâi pe episcopii prezenți, alături de preoți și de credincioșii din Lugoj și a mulțumit pentru invitația adresată de a participa la prima Liturghie săvârșită de noul episcop, despre

care a spus că este cel de-al 56-lea episcop al Bisericii Române Unite cu Roma și al 11-lea al Eparhiei de Lugoj. Și a încheiat spunând: „Axios! Dignus! Vrednic este! Întru mulți ani, Preasfințite Ioan!” În cuvântul său, PS Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj, a mulțumit oaspeților săi de la Cluj, Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu, confraților preoți, surorilor din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare și surorilor din Congregația Maicii Domnului. (sursa: www.catholica.ro)

Germania

Kenya

Pakistan

Numărul catolicilor, în scădere

Violențe lângă misionarii români

Cruce de marmură de o mie de ani

În ultimul an, numărul catolicilor din Germania a scăzut cu 26%. În 2019, în Germania numărul catolicilor reprezenta 27,2% din populație, iar în 2018 acesta era de 27,7%. O scădere asemănătoare a avut loc și în rândul protestanților. Scăderea s-ar datora, printre altele, declinului demografic. A fost o perioadă în care numărul funeraliilor religioase a fost mai mare decât al botezurilor. Totodată a scăzut și numărul celor care au intrat în Biserica Catolică.

În Kenya au avut loc violențe în districtele Narok și Marsabit care au dus la moartea a 12 persoane. Misionarii români (preoți, seminariști și laici din dieceza de Iași și din Arhidieceza de București) se află în apropierea acestor locuri și au cerut sprijinul rugăciunilor pentru victime și pentru pace în zonă. Violențele au drept cauze ciocnirile tribale și răzbunările. Episcopii catolici kenyeni își exprimă îngrijorarea pentru starea de continuă tensiune.

În nordul Pakistanului a fost descoperită de către cercetători o cruce de marmură care ar avea o vechime de cel puțin o mie de ani. Având o greutate de peste trei tone și o dimensiune de doi metri înălțime, această cruce străveche creștină de marmură a fost descoperită la Skardu, în munții Karakoram din nordul Pakistanului, de trei cercetători ai Universității din Baltistan. Aceasta este una dintre cele mai mari cruci de pe subcontinentul indian cu o vechime atât de mare. AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate SOCIAL

Noul Directoriu pentru Cateheză Text: Iulia Cojocariu

upă „Directoriul Catehetic General” din 1971 și „Directoriul General pentru Cateheză” (1997), a fost publicat în luna iunie noul „Directoriu pentru cateheză”, redactat de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări. Documentul a fost aprobat de către Papa Francisc la 23 martie, în comemorarea liturgică a Sfântului Turibiu de Mongrovejo. Noul Directoriu pentru Cateheză este un mare eveniment pentru Biserică, rodul unei munci de cinci ani, cu contribuția a peste 80 de experți internaționali în cateheză. Când în 1997 a fost publicat un al doilea Directoriu după cel din 1971, acesta se deschidea cu această reflecție: „Conciliul Vatican II recomandase redactarea unui «Directoriu privind instruirea catehetică a poporului creștin». Pentru 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

a împlini acest mandat conciliar, Congregația pentru Cler a făcut apel la o comisie de experți și a consultat Conferințele Episcopale din întreaga lume, de la care au parvenit numeroase sugestii și observații asupra acestui proiect. Textul elaborat a fost definitiv aprobat de Paul al VI‑lea la 18 martie 1971 și promulgat la 11 aprilie în același an sub titlul: Directoriu Catehetic General. (...) După anul 1971, Directoriul general pentru cateheză a călăuzit Bisericile particulare pe lungul drum al reînnoirii catehezei. El s‑a dorit a fi un model de referință atât în privința conținutului, cât și în ce privește pedagogia și metodele de urmat.” Documentul din 1997 concluziona următoarele: „Directoriul General pentru Cateheză le este propus tuturor Păstorilor Bisericii, colaboratorilor acestora și cateheților, cu speranța că îi va

încuraja în slujirea pe care Biserica și Duhul le-o încredințează: favorizarea creșterii în credință a acelora care au crezut. Orientările cuprinse aici nu își propun doar să indice sau să clarifice natura catehezei, normele și criteriile care guvernează această slujire evanghelizatoare a Bisericii; ele urmăresc totodată ca, prin puterea Cuvântului și prin acțiunea interioară a Duhului, să hrănească speranța celor care se străduiesc în acest domeniu privilegiat al activității Bisericii.” Directoriul este textul de referință oficial pentru activitatea catehetică a întregii Biserici Catolice. În acest text sunt dezvoltate tematici cu importanță fundamentală pentru activitatea catehetului, în lumina schimbărilor culturale pe care le traversăm: natura catehezei; figura catehetului și formarea lui; metodologia catehezei, sau cum trebuie transmisă credința; cateheza în realitatea parohială din zilele noastre, folosind și instrumentele digitale. Aceasta este partea inovatoare a Directoriului, gândită pentru a răspunde exigențelor catehezei în lumea contemporană. Cu ocazia publicării noului Directoriu pentru Cateheză a fost organizată o conferință de presă la Vatican, pe data de 25 iunie. În cadrul acesteia au vorbit Mons. Rino Fisichella, Mons. Octavio Ruiz Arenas și Mons. Franz-Peter Tebartz-van Elst. Mons. Rino Fisichella a declarat: „Ne dorim ca acest nou Directoriu pentru cateheză să poată fi un adevărat ajutor și sprijin pentru reînnoirea catehezei în unicul proces de evanghelizare pe care Biserica nu încetează să îl realizeze de două mii de ani, pentru ca lumea să îl poată întâlni pe Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru

Biserică și societate

mântuirea noastră.” A mai spus în continuare: „Este adresat în primul rând Episcopilor, primii cateheți în mijlocul poporului lui Dumnezeu, pentru că sunt primii responsabili ai transmiterii credinței. […] Oricum, cei mai direct implicați în folosirea Directoriului rămân preoții, diaconii, persoanele consacrate și milioanele de cateheți și catehete care zilnic oferă cu gratuitate, trudă și speranță slujirea lor în diferitele comunități.” A subliniat și că „inima catehezei este vestirea persoanei lui Isus Cristos, care depășește limitele de spațiu și timp pentru a se prezenta fiecărei generații ca noutatea oferită pentru a ajunge la sensul vieții. În această perspectivă, este indicată o caracteristică fundamentală pe care cateheza trebuie să și-o însușească: milostivirea.” Mons. Octavio Ruiz Arenas a amintit că la 16 ianuarie 2013 Papa Benedict al XVI-lea formula decizia de mutare a sarcinii catehezei din grija Congregației pentru Cler la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări. „Papa Benedict al XVI-lea […] a dorit să sublinieze (astfel) rolul foarte important al catehezei în realizarea misiunii fundamentale a Bisericii: evanghelizarea.” A subliniat și faptul că astăzi nu mai trăim într-o societate creștină, ci într-una secularizată, „în care fenomenul îndepărtării de credință este agravat de simțul sacrului pierdut de acum și scara valorilor pusă în discuție. Mulți dintre credincioși nu sunt mereu convinși pe deplin de ceea ce cred, sau conștienți de fundamentele credinței pe care o mărturisesc, și uneori nu trăiesc o experiență autentică a ei. Pe baza acestor lucruri trebuie să fim conștienți că mulți botezați nu au primit niciodată o inițiere creștină, nu au fost încurajați de kerygmă.”

În comunicarea sa, Mons. FranzPeter Tebartz-van Elst a spus că consideră că sunt șapte puncte asupra cărora trebuie să reflectăm. Mai întâi, faptul că noul Directoriu este foarte atent la semnele timpurilor și caută interpretări în lumina Evangheliei. În al doilea rând, noul Directoriu pentru Cateheză dă mai mult curaj conținutului credinței. În al treilea rând, subliniază importanța catehezei ca parte indispensabilă pentru un proces mai amplu de evanghelizare. În al patrulea rând, actualul document orientează procesul oricărei cateheze bazate pe catehumenat drept cale originară de inițiere creștină. În al cincilea rând, promovează și dezvoltarea unui catehumenat-căsătorie în analogie cu procesul de inițiere. În al șaselea rând, mai mult decât precedentele Directorii din 1971 și din

1997, documentul actual subliniază o idee centrală în Scrisoarea apostolică „Evangelii gaudium”, și anume faptul că frumusețea nu trebuie înțeleasă ca estetism, ci mai degrabă adevărul este frumos și frumusețea este adevărată. În al șaptelea rând, noul Directoriu pentru Cateheză arată că în cateheză este nevoie de schimbul între Biserici în lume. Printre noutățile noului Directoriu pentru Cateheză se află locul care este acordat catehetului a cărui slujire va fi rodnică dacă răspunde unei vocații. Atenția este concentrată pe viața sa spirituală și pe formarea sa pentru a nu „face cateheză”, ci pentru „a fi catehet”, așa cum amintește Papa Francisc. Mai multe numere sunt consacrate rolului important al femeilor în cateheză, fără a uita prezența bărbaților.

„Fie deci ca în adâncul spiritualității catehetului să locuiască răbdarea și încrederea că Dumnezeu însuși este Cel care face să se nască, să crească și să aducă roade sămânța Cuvântului Său, semănată în pământ bun și îngrijită cu dragoste! Sfântul Marcu este singurul dintre evangheliști care prezintă parabola în care Isus explică – una câte una – etapele dezvoltării gradate și constante a semințelor răspândite: «Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când un om aruncă sămânța în pământ: doarme și se trezește, noaptea și ziua, iar sămânța răsare și crește, nici el nu știe cum. Pământul rodește de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi grâu mult în spic. Iar când rodul e gata, îndată apucă secera, pentru că a venit timpul secerișului» (Mc 4,26-29). Biserica îl invocă pe Duhul Tatălui și al Fiului, rugându-l să facă rodnice și să întărească dinlăuntru strădaniile nenumărate depuse pretutindeni în vederea progresării în credință și în urmarea lui Isus Cristos Mântuitorul.” (Directoriul General pentru Cateheză, 1997, 289-290)

AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate doctrină socială - docat

Bunăstarea: între drept și păcat social

arcurgând împreună acest document, DOCAT, am observat până acum clar subliniat că ceea ce suntem chemați să stimăm și să promovăm este demnitatea umană, vocația ei integrală și binele întregii societăți. Același lucru ni se cere și atunci când vorbim de economie. De ce? Pentru că tot omul este autorul, centrul și scopul întregii vieți economico-sociale (cf. Gaudium et Spes 63).

Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

um se raportează Biserica la viața economică? Cum și de ce se implică Biserica în „treburile economice”? Sunt doar câteva dintre întrebările la care capitolul 7 din prezentul document dorește să răspundă pe baza învățăturilor evanghelice. În primul rând, scopul economiei este procurarea a tot ceea ce este necesar pentru viață. Drept urmare, vorbim nu doar despre producție, dar și despre distribuire și consum al bunurilor și serviciilor (DOCAT 158-159). Cum sunt dobândite și distribuite acestea? Ține de propriile legi ale economiei. Datoria Bisericii este aceea de a atrage atenția asupra faptului că, deși economia funcționează după propriile legi, nu înseamnă că legile pieței nu ar fi subordonate legilor și poruncilor lui Dumnezeu. „Acțiunea contrară eticii este falsă pe termen lung și din 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

punct de vedere economic. La fel, este valabil: o acțiune economică deficitară, cum ar fi risipirea resurselor, este imorală” (DOCAT 160). Această risipă o numim lăcomie. Banul poate deveni un idol și un obiect de dependență. Acolo unde dorința de avere devine lăcomie se ajunge la ispita de atribuire circumstanțelor, propriului randament, fără a-i mulțumi Domnului pentru cele primite. Cine vânează banul cu lăcomie devine sclavul propriei lăcomii (cf. DOCAT 166, 175). „Unii oameni cheltuiesc banii pe care nu-i au pentru lucruri de care nu au nevoie, ca să se impună în fața unor oameni pe care nu-i suportă” (Danny Kaye). Totuși, bunăstarea poate fi bună atunci când, ajungând la un trai fără griji, vii în ajutorul celor care, indiferent de cauză, n-o duc prea bine în viață. Profund motivați de cele

primite, putem face totul pentru a ușura suferința celorlalți. „Banul nu este nici bun, nici rău. Banul este un mijloc de schimb... un mijloc pentru a sprijini binele și ceva care poate fi sustras răului” (DOCAT 175). Cel mai important este ajutorul în vederea ajutorării de sine. Cum? A-l face pe cel sărac capabil să se elibereze el însuși de sărăcie, de exemplu atunci când i se procură un loc de muncă sau are parte de o calificare mai bună (DOCAT 169). Fiind nevoit să închei, vă invit să aprofundați acest punct important în Doctrina Socială a Bisericii, deoarece, trăind într-o lume cuprinsă de globalizare fără a urma un plan anume, o lume care din punct de vedere etic și tehnic nu face încă față noii realități (DOCAT 181), e necesar să învățăm cum poate economia sluji omului și binelui comun, evitând „păcatele” economiei.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Lasă binele să se ducă!

ine te-am regăsit, drag tânăr cititor, într-o perioadă care sper că îți priește – cea a vacanței – sau dacă lucrezi deja, cea în care îți doresc să îți oferi puțin concediu pentru relaxare. Dacă intenționezi să citești în continuare, sper să găsești utilă provocarea pentru această lună. „A face un bine” cuiva uneori este mai ușor și vine de la sine, alteori este mai greu, întrucât te condiționează și îți cere mai mult. În ambele cazuri binele realizat poate avea un efect binefăcător, nu doar față de beneficiarul direct, dar și față de tine sau de alte persoane. Față de tine, ne putem gândi cel puțin că îți poate întări gândul că ești capabil de bunătate, ceea ce poate fi încurajator. Față de alte persoane (martor ocular, o altă persoană care a intrat în contact cu beneficiarul tău ulterior etc.), ne putem gândi la efectul de domino, neștiind niciodată numărul lor și cât de benefic a fost în viața lor efectul binelui săvârșit de tine.

Să rezistăm ispitei de a face calcule prea multe și de a căuta efecte vizibile imediate ale binelui pe care dorim să îl facem. Numai Dumnezeu poate vedea pe ce drum și pe la cine a trecut efectul binelui tău, iar dacă El consideră oportun, este posibil ca efectul să te întâlnească chiar pe tine. Ioan Botezătorul nu era interesat de efectul muncii sale, însă știa că trebuie să facă binele și să pregătească venirea lui Mesia. De restul trebuia să se ocupe Dumnezeu. Și ce efect a avut binele său! Dacă ne dorim o lume mai bună în jurul nostru, iată o cale. Există o aclamație care se strigă când dansezi brașoveanca: „Foaie verde, foi de nucă/lasă fata să se ducă.” Ce-ar fi să lăsăm binele să se ducă... și să se ocupe Dumnezeu mai departe? Numai Dumnezeu știe ce efect a avut binele nostru până acum și de câte ori, probabil, „binele ni s-a întors”. Lasă binele să se ducă! Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Numai cel care privește cu inima vede bine, pentru că știe „să vadă în interior”: persoana dincolo de greșeli, fratele dincolo de slăbiciuni, speranța în dificultate, Dumnezeu în toți. (Papa Francisc)

TINERII ÎNTREABĂ

Sufletul are „vacanță”?

red că da. Eu nu văd ca sufletul să fie separat de trup. Şi ceea ce relaxează trupul ajută mintea şi spiritul şi sufletul. Pentru că noi suntem un întreg. Acum, expresia „sufletul nu are vacanţă” ne trimite mai degrabă la nevoia de a cultiva o relaţie constantă cu Domnul oriunde. Şi la faptul că rugăciunea este o relaţie de iubire, nu de datorie. Când iubeşti o persoană, o cauţi. Nu contează cât timp petreci cu ea, de vreme ce este un timp de calitate. Aşa că mai degrabă avem nevoie „să creştem”, ca relaţia cu Domnul să fie constantă, astfel încât şi atunci când suntem în vacanţă, căutarea Lui să vină în mod natural. În schimb, şi atunci când suntem foarte ocupaţi sau foarte obosiţi, se poate întâmpla la fel. Dacă există o relaţie de iubire, petrec timp cu Domnul chiar dacă mai adorm la rugăciune, chiar dacă uneori este mai scurtă, chiar dacă mintea îmi zboară. Decât jumătate de oră de rugăciune o dată pe săptămână, mai bine cinci minute în fiecare zi. Constanţa creşte calitatea. Sr. Gabriela Lungu FCJ

AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR Christus vivit

Modele pentru tinerețe

una aceasta încheiem capitolul al doilea din Exortația apostolică Christus vivit, propunându-vă câteva exemple de tineri care ne transmit că sfințenia este posibilă la orice vârstă (art. 49-63): „Inima Bisericii este plină şi de tineri sfinţi, care şi-au dat viaţa pentru Cristos, mulţi dintre ei până la martiriu. Au fost reflexii preţioase ale lui Cristos tânăr, care strălucesc pentru a ne stimula şi a ne face să ieşim din somnolenţă. Sinodul a subliniat că «mulţi tineri sfinţi au făcut să strălucească trăsăturile vârstei tinereţii în toată frumuseţea lor şi au fost în epoca lor adevăraţi profeţi ai schimbării; exemplul lor arată de ce sunt capabili tinerii atunci când se deschid la întâlnirea cu Cristos». Prin sfinţenia tinerilor, Biserica poate reînnoi ardoarea sa spirituală şi vigoarea sa apostolică. Balsamul sfinţeniei generate de viaţa bună a atâtor tineri poate vindeca rănile Bisericii şi ale lumii (...) Amintim cel puţin pe câţiva dintre ei, (...) care au trăit sfinţenia fiecare în modul său. În secolul al III-lea, Sfântul Sebastian era un tânăr căpitan din garda pretoriană. Se spune că vorbea despre Cristos peste tot şi încerca să-i convertească pe colegii săi, până când i-au poruncit să renunţe la credinţa sa. Pentru că n-a acceptat (...) l-au biciuit până l-au ucis. Sfântul Francisc din Assisi († 1226), când era foarte tânăr şi plin de visuri, a simţit chemarea lui Isus (...). A renunţat la toate cu bucurie. Sfânta Ioana d’Arc (n. 1412) era o tânără care a luptat pentru a apăra Franţa de invadatori; neînţeleasă 18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

din cauza modului său de a trăi credinţa, a murit arsă pe rug. Fericitul Andrew Phû Yên (sec. XVII) (...) a fost luat prizonier din cauza credinţei sale şi, pentru că n-a voit să renunţe la ea, a fost ucis. (...) Sfântul Dominic Savio († 14 ani) (...) când Sfântul Ioan Bosco l-a învăţat că sfinţenia presupune faptul de a fi mereu bucuroşi, el şi-a deschis inima la o bucurie contagioasă. (...) Sfânta Tereza a Pruncului Isus (n. 1873) (...) a trăit calea cea mică a încrederii totale în iubirea Domnului, propunându-şi să alimenteze cu rugăciunea sa focul iubirii care mişcă Biserica. Fericitul Ceferino Namuncurá († 1905) (...) a devenit un seminarist salezian, cu dorinţa puternică de a se întoarce la tribul său pentru a-l duce pe Isus Cristos. Fericitul Isidor Bakanja († 1909, Congo) (...) a fost torturat îndelung pentru că a propus altor tineri creştinismul. Fericitul Pier Giorgio Frassati († 1925) (...) spunea că vrea să răsplătească iubirea lui Isus pe care îl primea în Împărtăşanie vizitându-i şi ajutându-i pe săraci. Fericitul Marcel Callo († 1945) era un tânăr francez care a fost închis într-un lagăr de concentrare din Austria, unde îi întărea în credinţă

Chiara Luce Badano pe colegii săi (...). Pentru tânăra Fericită Chiara Badano († 1990), (...) cheia păcii şi a bucuriei sale era încrederea completă în Domnul şi acceptarea bolii ca exprimare misterioasă a voinţei sale pentru binele său şi al tuturor.” Fie ca aceştia, împreună cu atâţia tineri care, adesea în tăcere şi în anonimat, au trăit până la capăt evanghelia, să mijlocească pentru Biserică, pentru ca aceasta să fie plină de tineri bucuroşi, curajoşi şi angajaţi, care să dăruiască lumii noi mărturii de sfinţenie.

SUFLET TÂNĂR

Timiditatea, forță sau slăbiciune

ornind de la definiție, aflăm că timiditatea este lipsă de curaj, nesiguranță în păreri și în acțiuni. Valerio Albisetti, în opera sa, prezentată în numărul trecut, susținea că „nimeni nu se naște timid, ci devine astfel” ca urmare a unor evenimente ce ne fac să suferim, pornind din copilărie și apoi pe tot parcursul vieții. Deși o folosim ca pe un scut de apărare, de cele mai multe ori, aceasta ne împiedică în a progresa, în a lua cele mai bune decizii și a deveni cea mai bună variantă a noastră. Frica (n. timiditate) ne forțează să avem comportamente și atitudini ce contravin

naturii noastre, ne face să-i privim pe ceilalți cu neliniște continuă. O persoană echilibrată, care nu crede că este neînțeleasă, intrând într-o sală, va fi cu totul indiferentă la reacțiile celorlalți, îi va aborda în mod natural. Practic, toți tinerii trec prin experiența unei discrepanțe între valoarea pe care ei și-o atribuie și răspunsul primit din partea mediului. Să râdem în fața defectelor noastre ce ne fac să fim timizi, să fim mai toleranți cu noi înșine și să învățăm să zâmbim în fața propriilor stângăcii: acest lucru dezamorsează imediat orice situație dificilă. Georgiana Nechita

Reflexie

Să fie lumină!

răim într-o lume acoperită de un văl de ceață. Ceea ce putea fi văzut clar acum ceva timp, acum poate fi observat doar cu greu. Dar cum am ajuns în această situație? Să presupunem că am fi în poziția unui consultant politic, în momentul unui eveniment cu impact național. În acel moment, dorința noastră este să legăm cumva cauza noastră de subiectul evenimentului. De aceea, când vom descrie evenimentul, vom denatura puțin informațiile reale. Asta nu înseamnă că vom minți, ci doar vom alege într-un mod eficient unghiul din care filmăm, vom alege fix ce date ne avantajează, vom veni cu explicațiile care ne sunt favorabile. Imaginați-vă că acest proces se repetă și că forța principală în spatele acestor mișcări crede în progres

prin orice mijloace necesare. Când scopul începe să scuze mijloacele, realitatea devine prima victimă, sacrificiu pe altarul justiției sociale. Ce putem face? În primul rând, să începem să filtrăm cu grijă toate știrile pe care le citim. Și nu mă refer doar la site-urile dubioase pe care le primim prin mesaje pe WhatsApp, ci și la sursele de informații „respectabile”. Un exemplu bun ar fi cum subiectul despre protestele din SUA s-a schimbat în câteva zile de la coviduți la protestatari pașnici, indignați, doar pentru că interesul marilor companii de știri s-a schimbat. Nu ar mai trebui să ne lăsam păcăliți și divizați atât de ușor de aceste NPC-uri (probabil, vom vorbi despre ele într-unul din articolele următoare). Rafael Ropotă

CINEMATECA

Grace Unplugged

(2013)

tânără cântăreață face cunoștință cu „lumea reală”, iar credința ei este pusă la încercare. Sinteză: O adolescentă îndrăgostită de muzică alege să fugă de acasă pentru a-și putea îndeplini visul de a deveni cântăreață, dar pe parcurs, aceasta realizează că lumea nu este chiar așa cum își imagina, iar credința ei este pusă la încercare. Despre film: Filmul o prezintă pe Grace Trey, de numai 18 ani, ce dorește să se afirme dincolo de pereții bisericii, precum a făcut-o tatăl ei în trecut, iar pentru a face acest lucru posibil, ea e dispusă să își părăsească familia și să renunțe la religia ei. Recomandare: Câștigător a trei premii pentru „Most Inspiring Movie”, „Most Inspiring Performance in Movies” și „Best Feature Film”. Alexandra Iacoban

AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Activitatea CDPT

Retrospectiva anului pastoral 2019-2020

cum că ultimul an pastoral este încheiat, putem privi în urmă pentru a „trage linie”. După teambuilding-ul de lucru la Câmpulung (septembrie 2019), eram destul de încrezători, cu un program pastoral divers, care culmina cu Întâlnirea diecezană a tineretului. Am început firesc: Parohia „Sfântul Francisc” a găzduit Deschiderea, când l-am cunoscut pe Patriarhul Iosif. A urmat Procesiunea Sf. Papă Ioan Paul al IIlea. Am aprofundat despre viața de voluntar în partea a doua a Școlii de voluntariat. Am călătorit în Polonia pentru întâlnirea de rugăciune stil Taizé. Ne-am pregătit pentru Crăciun participând la concertul de colinde din Catedrală. Împreună cu PS Cornel, am dus Sinodul tinerilor în Decanatul de Ploiești și la Parohia Catedralei. Festivalul tinereții ne-a

arătat cum să ne „ridicăm” dacă suntem „căzuți”. Neașteptat, frumoasa zi de reculegere pentru tineri, din Colentina, avea să fie ultima care să ne adune împreună. Chiar dacă pandemia a apărut, am continuat în mediul online. Proiecte ca Ora catolică pentru tineri, Mesajul Papei Francisc către tineri, Săptămâna vocațiilor sau corul preoților intonând „Eu v-am ales” ne-au păstrat împreună. Sperăm ca momentul care să ne readucă împreună să nu se lase prea mult așteptat! CDPT

România

Aosta, Italia

Expediții în munți

Campus în Valtournenche

Părintele Horvat Romeo din Constanța, împreună cu psihoterapeutul Codruța Constantinescu, organizează în această vară diferite trasee pe munte pentru tinerii dornici de natură din țară. Expedițiile au scopul de a-i ajuta pe tineri să redescopere natura, pe ei înșiși, prin exerciții de dezvoltare personală, și pe Dumnezeu, prin liturghii și studii biblice. Ultimele expediții din această vară vor avea loc în Munții Retezat și Parâng (1-7 august) și în Maramureș (26-31 august).

Dieceza din Milano organizează un campus ce va avea loc în munții din regiunea de graniță cu Elveția, în perioada 2-16 august. Prima săptămână este dedicată vocației, prin motoul: „Eu sunt o misiune pe acest pământ și de aceea mă aflu în această lume”. A doua va fi cu tematică socio-politică și moto: „E imposibil ca cineva să crească dacă nu are rădăcini puternice care să-l ajute să stea în picioare și prins de pământ”. Sunt invitați tinerii doritori cu vârsta între 18 și 30 de ani. (Bianca Bîlha)

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

În perioada lunilor august și septembrie, membrii CDPT sunt în vacanță. Noutățile din acest timp pot fi urmărite în mediul online pe căile de comunicare deja cunoscute: www.cdpt.ro și Facebook/ Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului – București.

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bîlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Georgiana Nechita Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Iacob îi binecuvântează pe Efraim și Manase (Gen 48,14-22)

srael şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase; fiind prudent, şi-a [încrucișat] mâinile, deşi Manase era cel dintâi născut. L-a binecuvântat pe Iosif şi a zis: „Dumnezeul înaintea căruia au umblat părinţii mei Abraham şi Isaac, Dumnezeul care m-a păstorit de când sunt până în ziua aceasta, îngerul care m-a răscumpărat de orice rău, să binecuvânteze copiii! Să fie chemat în ei numele meu şi numele părinţilor mei Abraham şi Isaac şi să crească din ei mult pe pământ!” Iosif a văzut că tatăl său

şi-a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim şi [aceasta] a fost rău în ochii lui; el a apucat mâna tatălui său ca s-o mute de pe capul lui Efraim pe capul lui Manase. Şi Iosif a zis tatălui său: „Nu aşa, tată, căci acesta este întâiulnăscut; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui!” Tatăl său a refuzat și i-a zis: „Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare; dar fratele lui mai mic va fi mai mare decât el; descendența lui va fi plinătate a neamurilor.” El i-a binecuvântat în ziua aceea, zicând: „Cu numele tău Israelul va binecuvânta, zicând: «Dumnezeu să te pună să fii aşa, ca pe Efraim şi pe Manase!»” Şi l-a pus astfel pe Efraim

„Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara părinţilor voştri.” (Gen 48,21)

înaintea lui Manase. Israel i-a zis lui Iosif: „Iată, eu mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara părinţilor voştri. Mai mult decât fraţilor tăi, eu îţi dau [cetatea] Sihem, pe care am luat-o din mâna amoreilor cu sabia mea şi cu arcul meu.”

De colorat:

„Al meu este Galaadul, al meu este Manase şi Efraim, coiful capului meu, Iuda, sceptrul meu de domnie.” (Ps 60,9)

AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

UNIVERSUL FAMILIEI SOCIETATE

Îmbrăţişarea mai mult decât un gest Recomandările sanitare şi prudenţa de a nu fi contagiaţi ori de a contagia pe alţii au adus o modificare a comportamentului nostru public. Mai mult, purtarea măştii afectează capacitatea chipului de a transmite, de a comunica. Text: Pr. Fabian Măriuţ

aulo Coelho spune că îmbrăţişarea călduroasă îţi prelungeşte viaţa cu o zi. În această perioadă de „distanţare socială”, acest gest aparent banal, dar în esenţă atât de profund a fost supus mortificării. Chiar şi în biserici am renunţat la gestul liturgic al schimbului păcii, la strângerea de mână. Această situaţie nebănuită până acum câteva luni în urmă ne dă totuşi posibilitatea de a medita la importanţa unui gest simplu: îmbrăţişarea. Din fragedă copilărie, ba chiar din scutece, îmbrăţişarea din partea mamei ne conferă ocrotire şi mai ales arată cât de concrete sunt afecţiunea şi iubirea. Gesturile trupeşti, în aparenţă atât de simple şi instinctive, au o importanţă covârşitoare deoarece prin

intermediul lor copilul învaţă două lucruri: mai întâi respectul faţă de celălalt, în speţă faţă de mamă, de cât de dispusă este să interacţioneze cu el, să-i simtă emoţiile; în al doilea rând se înţelege pe sine, cât de în stare este să aibă o legătură cu „altcineva”, câtă siguranţă dobândeşte din primirea unui răspuns mai mult sau mai puţin pozitiv sau negativ. Recurgând la aceste scheme, în raport cu răspunsul persoanei adulte, copilul îşi face o părere despre propria capacitate de a se conecta şi despre câtă disponibilitate există din partea celuilalt. Deşi banal, exemplul ne ajută să ne facem o idee despre cum ataşamentul faţă de mamă trăit în copilărie ne influenţează tot restul vieţii. Un părinte dur, lipsit de blândeţe, inhibă copilul în dorinţa sa spontană şi

Nesiguranţa şi ezitările din viaţa unui adolescent, dar şi a unui tânăr sunt, de obicei, rodul unei legături în care a existat dificultatea de a fi luat în braţe sau de a fi îmbrăţişat.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

firească de a fi îmbrăţişat, mângâiat, iar această carenţă va ieşi mai târziu la iveală. La rândul său va manifesta dificultăţi în a îmbrăţişa pe cineva. Desigur, există şi o veste bună, anume că prin educaţie se pot schimba multe în bine. Ne place sau nu, toate acestea se exprimă prin trup: în musculatura mai mult sau mai puțin relaxată, în mimica mai mult sau mai puţin destinsă, în surâsul mai mult sau mai puţin natural, în gesturi şi în mişcările mai mult sau mai puţin ample, în tonul vocii. Nu toţi îndrăznesc să recurgă la gestul îmbrăţişării, mai ales dacă acesta trezeşte emoţii negative. Aşadar, îmbrăţişarea este mult mai mult decât un simplu gest, este o istorie care cuprinde trăsăturile şi momentele importante ale vieţii.

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI

Și ne iartă nouă greșelile noastre Conștient de faptul că și el este greșitor înaintea lui Dumnezeu, creștinul i se adresează lui Dumnezeu cerându-i să-i ierte păcatele. Dar este și o condiție pentru aceasta, aceea de a ierta la rândul său pe cel care i-a greșit. Text: Iulia Cojocariu

ateheza Papei Francisc din 10 aprilie 2019 a fost dedicată relațiilor cu ceilalți, lucru exprimat prin invocația din rugăciunea „Tatăl nostru”: „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” (Mt 6,12). Suveranul Pontif a arătat că așa cum avem nevoie de pâine, tot așa avem nevoie și de iertare, în fiecare zi. Creștinul care se roagă îi cere lui Dumnezeu ca greșelile sale să fie iertate, adică păcatele sale, lucrurile rele pe care le face. Este primul adevăr al fiecărei rugăciuni: chiar dacă am fi persoane perfecte, chiar dacă am fi niște sfinți transparenți care nu deviază niciodată de pe calea cea dreaptă, rămânem mereu copii care datorează totul Tatălui

lor. Atitudinea cea mai periculoasă pentru fiecare creștin este orgoliul, pentru că este atitudinea celui care se așază înaintea lui Dumnezeu gândindu-se că are conturile în regulă cu El: orgoliosul crede că are totul în regulă. Precum fariseul din parabolă, care în templu crede că se roagă, dar în realitate se laudă pe sine înaintea lui Dumnezeu: „Îți mulțumesc, Doamne, că nu sunt ca ceilalți.” Iar oamenii care se simt perfecți, oamenii care îi critică pe alții, sunt oameni orgolioși. Nimeni dintre noi nu este perfect. În schimb, vameșul care era în spate, în templu, un păcătos disprețuit de toți, se oprește în pragul templului, și nu se simte vrednic să intre, și se încredințează milostivirii lui Dumnezeu. Iar Isus comentează: „Acesta din urmă a coborât

Noi nu avem lumină proprie: lumina pe care o avem este o reflexie a harului lui Dumnezeu, din lumina lui Dumnezeu.

îndreptățit acasă la el” (Lc 18,14), adică iertat, mântuit, și aceasta deoarece nu era orgolios, deoarece își recunoștea limitele și păcatele. Există păcate care se văd și păcate care nu se văd. Există păcate zgomotoase, dar există și păcate ascunse, care se cuibăresc în inima noastră chiar fără să ne dăm seama. Cel mai rău dintre acestea este orgoliul, care poate să contamineze persoanele care trăiesc o viață religioasă intensă. Păcatul strică fraternitatea, păcatul ne face să ne gândim că suntem mai buni ca alții, păcatul ne face să credem că suntem ca Dumnezeu. Înaintea lui Dumnezeu suntem toți păcătoși și avem motive să ne batem pieptul, asemenea vameșului din templu. Suntem datornici pentru că în această viață am primit multe: existența, un tată și o mamă, prietenia, minunile creației. Chiar dacă se întâmplă să avem zile dificile, trebuie să ne amintim mereu că viața este un har, este miracolul pe care Dumnezeu l-a scos din neant. Chiar dacă reușim să iubim, nimeni dintre noi nu este capabil să iubească cu propriile forțe. Iubirea adevărată este atunci când putem iubi cu harul lui Dumnezeu. Sfântul Părinte a încheiat cateheza cu următoarea rugăciune: „Doamne, chiar și cel mai sfânt dintre noi nu încetează să fie datornic față de tine. Tată, ai milă de noi toți!” AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Priveşte la alianţa ta, / căci toate colţurile ascunse ale ţării / sunt pline de cuiburi ale violenţei! / Cel asuprit să nu plece umilit de la tine, / cel sărac şi cel sărman să laude numele tău! / Ridică-te, Dumnezeule, apără cauza ta; / adu-ţi aminte cum te insultă cel nebun toată ziua! / Nu uita strigătul potrivnicilor tăi. (Ps 74,20-23)

Un timp al deconstrucției Text: Pr. Tarciziu Șerban

ulți dintre noi îndrăznim să mai credem că ceea ce ne-au învățat părinții și strămoșii noștri reprezintă acea moștenire prețioasă care ne oferă o anume identitate și o anume înțelepciune de viață cu ajutorul căreia dăinuim în istorie. În plus, nutrim satisfacția că din mijlocul nostru s-au ridicat minți luminate care, simțind bine esențialul vieții, ne-au învățat cum să trăim în așa fel încât să ne fie bine tuturor. Sigur că viața de pe aceste meleaguri nu a fost niciodată una ideală. Și totuși, cei mai mulți știm ce e bine și ce e rău pentru că părinții și educatorii responsabili pe care i-am avut, precum și slujitorii cu har ai Bisericii care ne-au însoțit și ne însoțesc de-a lungul vieții, ni le-au învățat. 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

Nu putem să nu constatăm că ideologii și curente străine spiritului nostru vin de ceva timp să ne inducă viziuni noi de viață, cu pretenția că ne-ar învăța (ceea ce noi nu am ști) cum să trăim fericiți. Și, ca să ni le impună mai ușor, merg până acolo încât distrug viziunea de familie, pervertesc școala, „demolează Biserica”. Cândva, autorul Psalmului 74 a trăit experiența teribilă a unei agresiuni venite din partea acelor străini veniți în țară ca să o cotropească și să se impună ca stăpâni. Ei știau că, distrugând Templul și reducându-i la tăcere pe profeți, pe preoți și pe învățători, le vor spulbera identitatea și neamul. Or, în situația în care orice reacție de rezistență s-a stins, psalmistului nu-i rămâne decât să-și

îndrepte glasul către Dumnezeu, Cel care este regele nostru din timpuri străvechi, cel care săvârșește mântuirea pe fața pământului, ca să-și strige neliniștea: Dumnezeule... dușmanul a devastat totul în sfântul tău lăcaș! Potrivnicii tăi... au pus semnele lor în locul semnelor noastre... au pângărit și au dărâmat până la pământ locuința numelui tău. Au zis în inima lor: „Să-i distrugem pe toți”; au ars toate lăcașurile lui Dumnezeu din țară. Și, cuprins de derută, îi cere Domnului: Scoală-te, Dumnezeule, apără cauza ta... Până când ne va insulta dușmanul? Să nu plece rușinat de la tine cel asuprit, iar cel sărac și cel nenorocit să laude numele tău. Trăim un timp al deconstrucției identitare la capătul căruia noi nu vom mai fi noi, dacă ne lăsăm duși de val.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Sf. Alberto Hurtado Cruchaga

BIOGRAFIE

preotul care a salvat o tânără accidentată

Sfântul Alberto Hurtado Cruchaga Canonizare: 23.10.2005 Beatificare: 16.10.1994 Venerabil: 1987 Procesul: 1971 Moartea: 18.08.1952 Nașterea: 22.01.1901

iviana Marcela Galleguillos Fuentes era studentă la arhitectură în anul 1996. Era cu un grup de prieteni când a avut, în apropiere de localitatea chiliană Papudo, pe coasta Oceanului Pacific, un accident de mașină care i-ar fi putut curma viața. Totuși, asta nu s-a întâmplat, deși accidentul i-a provocat o traumă cerebrală extrem de gravă, care timp de câteva zile părea insurmontabilă. La spitalul din Valparaíso, medicii i-au avertizat părinții că situația este gravă, deoarece procedura clinică nu a dat rezultatele sperate. Sigur că făcuseră tot ceea ce medicina permitea și părinții se bucurau că medicii sunt foarte buni, dar nu medicina avea s-o salveze pe fiica lor. Tatăl său a venit la Santiago la sanctuarul Fericitului Padre Hurtado și, deși era dimineața devreme, s-a rugat și a așteptat până când s-a deschis pentru a-și „prezenta cazul” la mormântul acestui mare om*. Doar el ar fi putut mijloci pentru a-i readuce la viață singura fiică. Mama și bunicii ei au procedat la fel, ajungând să creeze lanțuri de rugăciune cu rudele, prietenii și vecinii. La 12 zile, Vivi s-a trezit ca dintr-un pui de somn grozav, fără să-și explice de ce era acolo. Nu avea urme de traumă și nu existau niciun fel de sechele. Doctorii nu aveau nicio explicație. În două zile a fost eliberată din spital și a mers să-i mulțumească Fericitului Hurtado, tot la mormântul din Sanctuarul din Santiago*.

ȘTIAȚI CĂ * În multe sanctuare, alături de mormintele fericiților și ale sfinților, este pus la dispoziție un registru unde se înscriu intențiile de rugăciune. Astfel, preoții de la sanctuar continuă rugăciunea. Tatăl Vivianei s-a rugat la mormântul Fericitului, dar a și scris în registru. La fel au făcut și după ce Vivi s-a vindecat miraculos, au mers și au scris și în registru. Postulatura cauzei de canonizare de acolo a aflat de această minune și a început procesul.

Al doilea sfânt canonizat din Chile, un părinte iezuit căruia îi păsa ce se întâmplă în țara lui

uis Alberto Miguel Hurtado Cruchaga s-a născut în Santiago de Chile într-o familie cu trecut aristocratic. Moartea tatălui, pe când el și fratele său erau foarte mici, a produs mare suferință mamei și familia a început să sufere lipsuri. Frecventează școala iezuiților și urmează facultatea de drept cu specializare în dreptul muncii. În 1923 începe noviciatul la Iezuiți și după 10 ani este sfințit preot. În 1935 obține doctoratul în pedagogie. Va avea activități de răsunet în Chile acoperind sfera socială și de formare a tinerilor, dar și a liderilor diferitelor asociații de muncitori și nu numai. Va publica multe cărți și va inspira pe mulți în operele caritative, fiind considerat un erou național de unii sau un comunist de alții. Va muri la numai 51 de ani din cauza unui cancer la pancreas.

AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE biografii

Veronica Antal (foto stânga), fotografie din anii 1956-1957

O nobilă fiică a neamului nostru Text: Pr. Andrei Dumitrescu

ncă din primii ani de Seminar am fost fascinat de exemplul pe care l-au lăsat generaţiilor viitoare sfinţii şi marii oameni ai credinţei, care fac cinste Bisericii şi sunt ca nişte stele strălucitoare în universul atât de bogat al istoriei şi al vieţii. M-am întrebat adesea ce i-a determinat să fie atât de prompţi în oferirea totală a vieţii lor Domnului şi fraţilor, ce i-a făcut să găsească puterea de a abandona orice siguranţă omenească şi orice confort pentru a îmbrăţişa misterul profund al Crucii şi a-l urma pe Cristos până la capăt. Am înţeles că tocmai încrederea deplină în Domnul, pe care l-au îndrăgit mai presus de orice, le-a dat această putere sufletească, iar Biserica nu încetează, prezentându-ne viaţa lor, să ne îndemne la imitarea credinţei lor. 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

În luna august a fiecărui an avem posibilitatea să ne amintim de o fiică nobilă a poporului nostru, Fericita Veronica Antal, o tânără creştină care a trăit în timpuri recente (1935-1958) şi care nu numai că a experimentat în viaţa ei iubirea lui Dumnezeu, ci a şi ştiut s-o pună în practică, iubindu-l pe Dumnezeu şi pe aproapele, ajungând până la jertfa supremă a vieţii datorită acestei iubiri. Nobleţea ei sufletească s-a verificat prin martiriul eroic pe care l-a suferit în ziua de 24 august 1958, când a preferat să lupte până la moarte decât să-şi piardă curăţia. Cardinalul Giovanni Angelo Becciu, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor din Vatican, a sintetizat viaţa acestei fiice a României prin aceste cuvinte rostite în cadrul

predicii pronunțate la Liturghia de beatificare a Veronicăi Antal, care a avut loc la Nisiporeşti, în data de 22 septembrie 2018: „Și-a consacrat viaţa lui Isus şi Lui i-a fost credincioasă până la martiriul care a avut loc într-un context tragic de mari suferinţe şi de persecuţie pentru creştinii acestei ţări.” Nu am de gând să conturez un profil biografic al Fericitei Veronica Antal, deoarece deja s-au scris mai multe materiale despre ea, ci aş dori să amintesc că sfinţenia este un drum de viaţă deschis tuturor, indiferent de vârstă, de condiţie socială, de profesie sau de locul pe care îl ocupă în viaţa Bisericii. În anii grei ai comunismului, când viaţa Bisericii avea de suferit numeroase şicane şi privaţiuni din partea conducerii de atunci a ţării noastre, ea a ştiut, asemenea Fericiţilor Vladimir Ghika şi Anton Durcovici, să păstreze vie în inima ei dragostea curată faţă de Domnul şi de cele sfinte. Personal, m-am bucurat să constat că figura ei luminoasă şi curajoasă trezeşte multă admiraţie şi atrage lumea spre Dumnezeu, lume care are nevoie de astfel de acte de curaj şi de mărturie de credinţă. În această perioadă trăim momente de relaxare, un timp de vacanţă, din care tentaţiile care pot vătăma liniştea noastră sufletească nu vor lipsi. Ştim însă că sufletul nu are vacanţă, el este invitat mereu la atenţie faţă de şoaptele harului divin şi la urmarea inspiraţiilor bune pe care Dumnezeu le insuflă pentru a-l urma mai bine în pelerinajul nostru pământesc. Fie ca Fericita Veronica Antal să fie o adevărată pildă vie de tărie creştină şi să-i susţină mai ales pe tinerii şi tinerele noastre pe drumul desăvârşirii şi al fericirii adevărate, care vine numai din trăirea concretă a credinţei!

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Denis Roche (1868-1951) Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

ș vrea, în această cronică, să prezint un om obișnuit, care nu ar avea, să spunem, dacă ar fi să alegem un criteriu, o pagină Wikipedia pe numele său… În agendele lui Vladimir Ghika pentru anul 1924 revine adesea un nume, foarte obișnuit în Franța, cel de „Roche”. Mi-am zis, iată ce îmi trebuie. Căutând în corespondența lui Vladimir Ghika primită și păstrată găsesc scrisori provenind de la un anume „Denis Roche”, și acesta un prenume foarte obișnuit. Ce ne spun aceste scrisori? Lucruri din nefericire foarte banale și ele în zilele noastre: creștin foarte profund, Denis Roche este disperat, este pe punctul de a fi concediat, riscând deci să-și piardă locuința; nu poate avea custodia fiului său, André, în vârstă de 10 ani, fiindcă, locuind într-o pensiune, nu-l poate ține la el, astfel au hotărât judecătorii; și, în plus, fosta sa soție face totul pentru a-l împiedica să-l vadă pe fiul lor, sub diverse pretexte, iar rugăciunile sale arzătoare la Dumnezeu nu rezolvă nimic… Pe scurt, este disperat și se gândește chiar la sinucidere. Totuși, câteva detalii din scrisori îmi permit să cred că acest Denis Roche nu este un oarecare, mai întâi stilul lui are o frumoasă întorsătură,

și apoi cel care îl recomandă lui Vladimir Ghika este nimeni altul decât poetul Francis Jammes. Și în sfârșit se pare că traduce autori ruși... iar cartea sa de vizită indică: „Membru Asociat al Academiei de Arte Frumoase din Petrograd”. Atunci caut pe internet și îi găsesc... o pagină de Wikipedia! Eu, care căutam un necunoscut, m-am lecuit! Această pagină nu dă practic nicio informație despre viața particulară a lui Denis Roche, este indicat numai că a tradus în franceză, între alții, pe Anton Cehov și... Vladimir Nabokov, despre care am vorbit într-o altă cronică, și că este un specialist în arta picturală rusească. Cu toate acestea, un element ne permite poate să-i înțelegem drama: s-a născut în 1868. L-a avut deci pe fiul său la 50 de ani, cu o femeie mai mult ca sigur mai tânără decât el. Aceasta l-a părăsit fără îndoială pentru un bărbat care îi era mai potrivit ca vârstă (el însuși mărturisește că este bun și naiv, „mult timp n-am putut crede că există răul, răutatea1” îi scrie lui Vladimir Ghika), de unde divorțul și consecințele lui. Pagina Wikipedia indică și data morții sale: 1951. Deci nu s-a sinucis, așa cum amenința să o facă, iar cuvintele lui Vladimir Ghika și sprijinul său pe lângă editori l-au

ajutat să depășească această situație. Din păcate nu posedăm scrisorile trimise de Vladimir Ghika, ci numai pe cele pe care corespondentul său i le adresează. Chiar dacă Denis Roche vorbește mai ales despre el însuși în scrisorile sale, poate cam prea mult, la limita narcisismului, în una din ultimele sale scrisori spune: „Vă rog să credeți, dragă Prințe, în recunoștința mea pentru sentimentele afectuoase pe care mi le-ați arătat și în mulțumirile mele pentru aceste ore prețioase pe care mi le-ați acordat, și pentru rugăciunile dumneavoastră mișcătoare pentru scumpul meu André și pentru mine.” Vedem desigur aici disponibilitatea lui Vladimir Ghika în fața dramelor materiale și spirituale ale tuturor. Și putem fi foarte siguri că Vladimir Ghika ar fi consacrat tot atât timp unui Denis Roche care nu ar fi avut o pagină de Wikipedia cu titlu postum!

1 Corespondența lui Denis Roche adresată lui Vladimir Ghika se păstrează la Arhiva Vladimir Ghika. AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar S

100 de ani de la consacrarea episcopală

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

-a născut la 21 octombrie 1880 în Bucureşti. Din 1892 a urmat cursurile Seminarului din Bucureşti, iar în 1899 a fost trimis la Roma pentru studii, unde a fost sfinţit preot la 6 iunie 1903 în Colegiul „De Propaganda Fide”. Întorcându-se în ţară, a fost numit secretar al Arhiepiscopului de Bucureşti, Mons. Francisc Xaveriu Hornstein, după care a fost numit prefect de studii la Seminarul diecezan din capitală. În ianuarie 1918 a fost numit director al Şcolii „Sfântul Andrei” din Bucureşti, funcţie pe care o deţinea şi în momentul în care a primit numirea episcopală, la 22 aprilie 1920. A fost consacrat în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti la 15 august 1920 şi a fost instalat în catedrala din Iaşi la 22 august 1920. Încă de la începutul activităţii sale ca Episcop de Iaşi, Mons. Cisar s-a îngrijit să redeschidă cursurile Seminarului din Iaşi, întrerupte din cauza războiului. După retragerea Arhiepiscopului Netzhammer de la conducerea Arhidiecezei de Bucureşti, în iulie 1924, Episcopul Cisar a fost transferat la Bucureşti în calitate de administrator diecezan. La 12 decembrie 1924 a fost numit Arhiepiscop de Bucureşti şi administrator apostolic ad interim al Episcopiei de Iaşi, până la 5 iulie 1925, când a fost numit Episcopul Mihai Robu. Păstorirea sa la Bucureşti a durat până în 1948, când s-a retras de la conducerea arhiepiscopiei, fiind numit Episcop de Nicopolis. În perioada 1949-1953 i s-a fixat domiciliu obligatoriu la Mănăstirea franciscană din Orăştie, de unde, în octombrie 1952 şi iunie 1953, s-a putut deplasa la Alba-Iulia pentru hirotoniri de preoţi. Spre sfârşitul anului 1953 i s-a îngăduit să se întoarcă la Bucureşti, unde a decedat la 7 ianuarie 1954 şi a fost înmormântat în capela catolică a Cimitirului Bellu. (sursa: ercis.ro)

EVENIMENT

niversăm anul acesta, la 15 august, 100 de ani de la consacrarea episcopală a unei figuri ilustre a Bisericii Catolice din România, Alexandru Theodor Cisar, trecut la cele veșnice la 7 ianuarie 1954, la București, asasinat în condiții neelucidate pe deplin de către comuniști. I-a succedat în anul 1924, la conducerea Arhidiecezei RomanoCatolice de București, lui Raymund Netzhammer, arhiepiscopul cărturar, cel care a dominat cu uriașa sa personalitate viața Bisericii Catolice din România în primele două decenii ale veacului trecut. Arhiepiscopul Netzhammer are meritul de a fi pregătit pentru dieceza sa un grup numeros de tineri preoți, astfel că succesiunea din anul 1924 a fost relativ ușoară, iar Alexandru Theodor Cisar era liderul generației sale, crescută sub umbrela protectoare a arhiepiscopului benedictin. Intransigent în problema Concordatului dintre România și Sfântul Scaun, precum și în problema interdicției la sacramente a Regelui Ferdinand I, regele catolic al României, Arhiepiscopul Netzhammer este obligat să părăsească dieceza sa, lăsând locul unui prelat cu o viziune mai realistă, crescut și educat în realitățile sociale și

Mirul, Sinaia, 10 iunie 1934

politice românești și mult mai potrivit pentru înaltul său post din vârful ierarhiei catolice din România, în opinia Sfântului Scaun. Arhiepiscopul Cisar și-a început activitatea sa pastorală cu un act de mare curaj și controversat în același timp, renunțarea la Palatul Hornstein, care fusese în perioada 1903-1925 și reședința arhiepiscopilor de București, urmat imediat de un act pastoral la fel de controversat, construirea în curtea Catedralei Sfântul Iosif din București a noii reședințe arhiepiscopale, Palatul Cisar. Pe de o parte, Arhiepiscopul Cisar ducea la bun sfârșit proiectul mai vechi al primului arhiepiscop de București, Ignazio Felice Paoli, acela de a edifica lângă catedrală un palat care să găzduiască reședința episcopală, Seminarul diecezan și reședința parohială. Palatul Cisar a determinat însă renunțarea la un alt proiect al Arhiepiscopului Paoli, și anume construirea turnului Catedralei Sfântul Iosif. După ieșirea României din criza economică mondială (1929-1933), Arhidieceza de București a cunoscut o scurtă perioadă, de aproape un deceniu, de mari realizări edilitare și pastorale deopotrivă. Se construiesc în această perioadă noi biserici și case parohiale, atât în Capitală, cât și în alte orașe

și sate de pe teritoriul arhidiecezei, adevărate capodopere arhitecturale, precum bisericile din Ploiești și Constanța, grație unei bune colaborări dintre Arhiepiscopul Cisar și un grup de arhitecți catolici. Continuând tradiția predecesorilor săi, Arhiepiscopul Cisar a aprobat venirea în arhidieceză a unor congregații religioase feminine, care au desfășurat o activitate prodigioasă cu precădere în păturile sociale sărace și defavorizate. În același timp, și-au continuat activitatea în domeniul educativ și caritativ congregațiile religioase feminine și masculine, venite pe teritoriul Arhidiecezei de București în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Școlile catolice au reprezentat pentru Arhiepiscopul Cisar o prioritate a proiectelor pastorale ale acestuia. Pe de o parte, el s-a înscris în continuarea tradiției vechilor școli catolice fondate de Episcopii Molajoni și Parsi, precum și de Arhiepiscopii Paoli, Hornstein și Netzhammer, iar, pe de altă parte, Arhiepiscopul Cisar a fondat noi școli, pe care le-a racordat la sistemul școlar național. Calitatea instrucției școlare oferită de aceste școli a contribuit la creșterea prestigiului Bisericii Catolice în societatea românească din perioada interbelică. AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

EVENIMENT

A existat și un alt domeniu în care inițiativele pastorale ale Arhiepiscopului Cisar au excelat, și anume cel al presei catolice. Atunci când se va scrie o istorie a presei românești, în special pentru perioada interbelică, numele Arhiepiscopului Alexandru Theodor Cisar va trebui evidențiat. El a continuat tradiția predecesorului său, Raymund Netzhammer, fondând la București ziare și reviste catolice de mare prestigiu, din redacțiile cărora au făcut parte intelectuali catolici de renume. Mai presus de orice, Arhiepiscopul Cisar a fost o prezență constantă în mijlocul credincioșilor și al comunităților parohiale ale arhidiecezei. Îl regăsim aproape zi de zi la diverse evenimente pastorale și liturgice diecezane, prezidând liturghiile de sfințire de biserici și alte edificii, acordând sacramentul Sfântului Mir miilor de tineri de pe tot teritoriul arhidiecezei, luând parte la toate manifestările școlare și extrașcolare organizate de elevii catolici bucureșteni, cu precădere și de seminariștii de la Seminarul și Academia Teologică „Sfântul Duh”, onorează cu prezența sa manifestările organizate aproape săptămânal de numeroasele ordine, congregații și asociații religioase și laicale, este o gazdă bună pentru participanții la renumite concerte de orgă care au avut loc în Catedrala Sfântul Iosif și altele. Arhiepiscopul Cisar, devenit Mitropolit în anul 1930, a contribuit mult la creșterea prestigiului Bisericii Catolice din România prin exemplul personal exprimat în Senatul României, unde a rostit cuvântări memorabile, precum și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când a dat dovadă de fermitate și mult curaj în probleme majore precum criza refugiaților 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

polonezi în România și salvarea evreilor de la deportări și persecuții. Vizitele ad limina la Sfântul Scaun și participarea la Congresul Euharistic de la Budapesta din anul 1938 au fost rarele ocazii în care Arhiepiscopul Cisar s-a aflat departe de dieceza sa. De altfel, acesta și-a îngăduit în anii păstoririi sale puține momente de răgaz personal, dedicându-și întreaga sa energie bunului mers al vieții arhidiecezei. A impus, indirect, acest model de activitate pastorală și colaboratorilor săi din Curia diecezană, model preluat apoi de majoritatea preoților și regăsit în disciplina și corectitudinea activităților parohiale. Din punct de vedere uman, Arhiepiscopul Cisar a fost foarte apropiat de seminariști, de elevi și de preoții colaboratori, cărora le-a insuflat valorile fundamentale pe care el le-a promovat de la amvon, catedră și în scris. Nu a îngăduit compromisuri în viața Bisericii și s-a făcut remarcat prin soluțiile corecte și ferme pe care le-a abordat în cazul puținelor scandaluri care au afectat relativ puțin imaginea Arhidiecezei de București. Una din pasiunile sale a fost fotografia, aparatul de fotografiat fiind nelipsit cu prilejul vizitelor sale pastorale. De asemenea, era pasionat de muzică și desen, de lectură, iar mai presus de toate de aspecte ale vieții literare și științifice, domenii pe care le-a continuat chiar și în anii de internare forțată la Orăștie. Bogata sa corespondență literară și științifică cu personalități românești din epocă a confirmat prestigiul de care Arhiepiscopul Cisar s-a bucurat în rândul elitei românești în perioada interbelică. Până la recenta noastră lucrare biografică dedicată Arhiepiscopului Cisar, acesta nu a beneficiat decât

în mod sporadic de interes din partea istoricilor. În ceea ce privește propria noastră cercetare, aceasta s-a bazat exclusiv pe documentele de arhivă, deoarece arhiepiscopul nu a avut preocupări memorialistice și diaristice, care i-ar fi ajutat cu siguranță pe biografii săi. Nimeni, de altfel, din structurile Arhidiecezei Romano-Catolice de București nu a avut asemenea preocupări, cu excepția arhicunoscută a Arhiepiscopului Raymund Netzhammer, al cărui jurnal publicat în anul 2005 de Academia Română reprezintă una dintre cele mai credibile surse istorice din primul sfert al veacului al XX-lea. La rândul său, jurnalul Fericitului Anton Durcovici a dispărut în condiții neelucidate, la Viena, la sfârșitul anilor ’80. Așa după cum se cunoaște, colaborarea dintre Arhiepiscopul Cisar și vicarul său general, Anton Durcovici, a fost una deosebit de fructuoasă pe durata întregii lor vieți, cei doi prelați devenind în anii ’30 ai secolului trecut personalitățile proeminente ale Bisericii Catolice din România. Așadar, persoana care l-a cunoscut mai bine pe arhiepiscop a fost Fericitul Anton Durcovici, acesta din urmă exprimându-și în nenumărate ocazii satisfacția pentru activitatea pastorală a superiorului său. Arhiepiscopul Cisar l-a impresionat în primul rând pe Fericitul Anton Durcovici prin exemplul personal oferit ca preot și arhiepiscop, remarcat în toate domeniile de activitate ale acestuia, cu precădere în sfera educativ-școlară. Arhiepiscopul s-a ocupat personal de mutarea Seminarului „Sfântul Duh” în noua reședință arhiepiscopală, s-a deplasat personal la Viena, în anii 1929-1930 pentru a aduce la București profesorii care să predea la

EVENIMENT

nou-înființata Academie Teologică „Sfântul Duh”, a fost prezent la toate momentele festive din viața seminariștilor, și-a petrecut toate vacanțele la Timișu de Jos, pentru a fi alături de seminariști și de membrii corpului didactic, s-a implicat în rezolvarea problemelor personale ale unor seminariști, expunându-și în acest mod latura sa umană, de părinte al tuturor, și multe altele. În mod nemeritat, niciun fost seminarist nu a lăsat amintiri sau mărturii scrise despre Arhiepiscopul Cisar, iar puținele exemple de calomnii și răutăți spuse la adresa sa în epoca respectivă au dispărut de mult în abisul istoriei. Zecile de metri liniari de arhivă create în epoca Cisar ne ajută spre concluzia că Arhidieceza RomanoCatolică de București se poate mândri cu o personalitate proeminentă, care a reprezentat cu cinste și demnitate Biserica Catolică din România, posesoarea unor calități și a unei conduite dominate de un mare caracter, specific doar figurilor ilustre ale istoriei. Arhiepiscopul Cisar poate fi înțeles doar integrându-l bine în epoca sa, biografii săi trebuind să cunoască foarte bine realitățile istorice bisericești și nu numai din prima jumătate a secolului al XX-lea. A fost o persoană de un realism copleșitor, aidoma predecesorului său Raymund Netzhammer, înțelegând perfect realitățile politice, sociale și culturale ale României. Acest fapt i-a permis de aceea să integreze foarte bine Arhidieceza de București în viața țării, luând în acest sens deciziile cele mai potrivite. Arhiepiscopul împărtășește alături de toți contemporanii săi bucuriile și satisfacțiile din deceniile cele mai fericite din întreaga istorie a poporului român, umbrite apoi începând cu anul 1939

de norii amenințători ai războiului mondial. Decenii la rând, arhiepiscopul, aidoma marilor intelectuali ai țării, a tras repetate semnale de alarmă privitoare la un pericol major pentru Biserică și țară, și anume comunismul care amenința dinspre Răsărit. A fost aceasta marea sa preocupare, precum și a generației sale, care a intuit inevitabilul produs după 1945 când România avea să fie comunizată, iar extremismul bolșevic avea să distrugă în totalitate epoca în care trăise generația Arhiepiscopului Cisar. În anul 1948, viața normală a Bisericii și a țării în totalitatea sa dispar cu desăvârșire, iar arhiepiscopul asistă neputincios la schimbarea brutală a istoriei. Nu rămâne însă pasiv, din contră, nu dezarmează, folosindu-și întreaga sa autoritate pentru salvarea a ceea ce se mai putea salva din structurile Bisericii. Arhiepiscopul și-a păstrat și în anii persecuției atitudinea sa demnă, combătând cu puținele resurse care i-au mai stat la dispoziție forțele răului care au atentat atunci la însăși existența arhidiecezei. Atitudinea arhiepiscopului a fost deosebit de curajoasă și plină de riscuri, fără însă a putea fi acuzat de faptul că a expus în acest mod Biserica. Aidoma contemporanilor săi din țările catolice ocupate de comuniști, cu referire la liderii Bisericii Catolice din centrul și estul Europei, Arhiepiscopul Cisar a adoptat o atitudine net noncolaboraționistă, de respingere a imixtiunilor comuniștilor în viața Bisericii. Și-a folosit până în ultima clipă atributele funcției și demnității sale pentru a păstra libertatea Bisericii, fiind conștient de riscurile personale la care s-a expus, inclusiv riscul de a fi martirizat. Comuniștii, care și-au urmărit cu tenacitate planul lor de a-l minimaliza pe arhiepiscop – în realitate ei

Conferința Episcopală, 1947

au conștientizat uriașa personalitate a arhiepiscopului – nu i-au oferit imediat harul martiriului, astfel că timp de trei ani arhiepiscopul a trebuit să aștepte în „anticamera martiriului”, deoarece a stat cu „Domiciliu Obligatoriu” la Orăștie. Readus la București, în august 1953, arhiepiscopul a fost umilit, după ce fusese obligat să ia parte, alături de Patriarh, la o întrunire publică, alături de călăii săi de mai târziu. La 7 ianuarie 1954, arhiepiscopul, care în întreaga sa viață nu luase vreodată vreun medicament, moare subit, oficial din motive medicale. În mai 1954, la o întrunire secretă a liderilor comuniști, sunt prezenți și călăii săi – Emil Bodnăraș, Gh. Gheorghiu Dej, Alexandru Drăghici, Gh. Apostol. Cu acest prilej, Dej admite cu indiferență faptul că Arhiepiscopul Cisar fusese ucis, confirmând astfel că fusese martirizat. Dr. Dănuț Doboș AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ educație

Colegiul Romano-Catolic „Sf. Iosif” în an de pandemie Text: Sr. Rodica Miron CIN

untem obișnuiți, privind mai ales din perspectiva elevilor și a celor mai puțin familiarizați cu problemele școlii, să considerăm lunile iulie-august ca luni de vacanță mare, după încheierea cursurilor și a perioadei de examene. La Colegiul „Sfântul Iosif ” lucrurile sunt puțin mai nuanțate, în funcție de structura anului școlar, de ciclul de învățământ și de specializările claselor. Să mă explic: dacă elevii claselor a VIII-a și a XII-a au încheiat cursurile la sfârșitul lunii mai, respectiv începutul lunii iunie, ceilalți elevi, de la învățământul primar, gimnazial și o parte din liceu, au finalizat cursurile pe data de 12 iunie. În schimb, elevii claselor cu profil teologic, specializare ghid turism religios, au mai avut de efectuat practica de specialitate (36/72 de ore), iar clasele de învățământ postliceal sanitar își vor încheia 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

cursurile pe data de 31 iulie, urmând ca examenul de absolvire să aibă loc în data de 17-18 august. Activitatea din semestrul al II-lea al acestui an școlar s-a desfășurat în cea mai mare parte online, la toate cele 40 de clase ale Colegiului „Sfântul Iosif ”, profesorii utilizând cu preponderență aplicațiile Google (Classroom și Meet), alături de alte forme de comunicare online cu elevii, precum e-mailul, WhatsApp, Zoom etc. Cu toate acestea, rezultatele examenelor desfășurate până la această dată de către elevii Colegiului „Sfântul Iosif ” sunt frumoase. La Evaluarea Națională au fost înscriși 60 de elevi, fiind declarați promovați 59, iar un elev a fost neprezentat. Media generală a examenului la nivel de unitate a fost 8,19. La nivel de discipline, 6 elevi au obținut media 10 la română și matematică.

La examenul de certificare profesională nivel 4, ghid turism religios, au participat 18 absolvenți din clasa a XII-a profil teologic, și toți au obținut certificatul de Ghid pentru turismul religios, cu medii între 10 și 7,62, media pe colegiu fiind 9,53. La examenul de bacalaureat au fost înscriși 48 de candidați și au promovat 43 dintre ei, cu medii între 6,31 și 9,88. Comparativ cu anul trecut, când promovabilitatea a fost de 100%, iar media generală 8,12, anul acesta notele au fost mai mari, 31 de absolvenți din cei 48 prezenți la examen obținând media generală între 8 și 10. Media generală la nivel de unitate școlară a fost 8,56, iar rata de promovabilitate 89,79%. Admiterea în liceu pentru clasele a IX-a din acest an indică o creștere importantă a mediei comparativ cu anii precedenți la ambele clase. Un examen fără note, doar pe bază de criterii generale și speciale, s-a derulat din primăvară până pe 20 iulie în unitatea noastră școlară pentru viitorii elevi ai claselor pregătitoare. Deși am fi vrut să-i primim pe toți cei 102 copii înscriși pentru cele trei clase propuse (75 de locuri), 27 dintre ei au rămas necuprinși în numărul de locuri, așteptând cu speranță o altă oportunitate de a fi elev la Colegiul „Sfântul Iosif ”. Așadar, deși a fost un an greu, atât pentru elevi, cât și pentru profesori, marcat de pandemie, deși ne confruntăm cu multe lipsuri materiale, sub aspectul dotării, dar mai ales al spațiilor școlare, rezultatele au fost frumoase, elevii s-au pregătit, după puterile lor, iar personalul școlii și-a făcut datoria, fiind mereu alături de copii și la dispoziția tuturor. Citiți articolul integral pe actualitatea-crestina.ro.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE CREDINȚĂ ȘI ARTĂ

Suferințele lui „Cristos Rege” de la Colilia Text: Mons. Ieronim Iacob

ajoritatea „nemților” au plecat din Colilia în vara lui 1940. Ultima întâlnire a celor aproape patru sute de suflete, toți romano-catolici, a fost la biserica satului, cu hramul „Preasfânta Inimă a lui Isus”. După Liturghie, la care parohul Josef Polgari i-a întărit sufletește pentru călătoria repatrierii, cu pas șovăitor s-au întors la casele lor unde-i așteptau bagajele deja făcute. Pe drum, mulți dintre ei se întorceau cu fața spre biserică, pe frontispiciul căreia trona impunătoarea statuie a lui Cristos Rege, se însemnau cu semnul crucii și murmurau o rugăciune. Satul Colilia (Culilia), situat la 13 km distanță de Cogealac, a luat ființă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ca și vecinii și rudele lor din Caramurat (azi M. Kogălniceanu), colilienii au venit din gubernia Cherson (nordul Crimeii), atrași de libertate și de pământul fertil al Dobrogei. La început și-au zidit o bisericuță din paiantă, iar în 1934 au terminat noua biserică, zidită din piatră, care punctează și acum, după avatarurile recente, întinsa câmpie pe care mai crește specia de iarbă numită „colilia”. Statuia lui Cristos Regele Universului (circa doi metri înălțime), așezată pe fațada bisericii, a vegheat munca și jertfele oamenilor vreme de aproape cincizeci de ani. Odată

cu stingerea definitivă a satului (în anii ’70) ciobanii din împrejurimi au transformat biserica în staul pentru oi... După 1985, Pr. Anton Ghiuzan a încercat de trei ori, fără succes, să coboare statuia de pe frontispiciul bisericii spoliate de acoperiș, pentru a o muta la Tulcea. Când a venit pentru a patra oară, cu oameni și frânghii suficiente, statuia zăcea la pământ, grav deteriorată, cu mâinile lui Cristos lipsă... Ciobanii din zonă aveau să-i povestească mai târziu parohului de M. Kogălniceanu, Pr. Sociu Ianoș, următorul fapt. Un președinte de CAP din zonă a dat dispoziție ca statuia să fie legată cu o șufă și trasă jos cu tractorul. Un incident neprevăzut survenit în timpul „operațiunii” i-a umplut de spaimă pe executanți, care au luat-o la fugă abandonându-L pe Cristos, mutilat, în țărână. Părintele Anton Ghiuzan a adunat bucățile și cu migală a recompus statuia, mai puțin mâinile pierdute. În timpul refacerii, trăsăturile lui Cristos s-au estompat sporind și mai mult misterul chipului, devenit mai asemănător cu imaginea de pe Giulgiul din Torino. Mâinile lui Cristos, deși mutilate, rămân mereu deschise pentru a primi și a trimite, a binecuvânta și a împărți haruri. Acum, Cristos Rege de la Colilia stă de veghe lângă noua biserică din Tulcea. Sub privirile lui Cristos Rege, Colilia era o adevărată pepinieră de vocații la preoție și la viața

consacrată. Aici s-a născut Pr. Rafael Friedrich, tovarăș de suferință al Fericitului Anton Durcovici, episcop martir. Tot pe aceste meleaguri au venit pe lume Pr. iezuit Rafael Haag și mai multe surori ale Institutului „Sfânta Maria”. În vechea bisericuță din Colilia a primit botezul Pr. Emanoil Kreis, ctitorul Bazilicii „Sf. Anton” din Constanța. În anul 2006, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit RomanoCatolic de București, a donat biserica din Colilia Arhiepiscopiei Ortodoxe a Tomisului. Singura răsplată, conform înțelegerii frățești convenite, era invitația la târnosirea bisericii, după restaurare, invitație pe care ierarhul catolic, devenit între timp arhiepiscop emerit, o mai așteaptă încă! AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Carte

A face ordine. Reflecții și propuneri pentru un stil de viață mai sănătos, mai uman mai creștin, de Don Novello Pederzini, trad. Sr. Veronica Iștoc, SFMA, și Pr. Adrian Măgdici, OFMConv, Editura Serafica, Roman, 2020, 180 p.

teatru

„Scrisoarea”

după „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale – piesă de teatru la Teatrul Național București (TNB), în regia lui Horațiu Mălăele și având în distribuție actorii: Mircea Rusu, Horaţiu Mălăele, Marian Râlea, Virgil Ogășanu. Duminică, 2 august, ora 21.

Carte de rugăciuni.

Foarte folositoare în războiul nevăzut cu stihiile lumii Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş 2020

itlul mai puţin obişnuit al acestei cărţi împrumută ceva din spiritul mai puţin „obişnuit” al autorului acesteia – Arhiepiscopul Fulton Sheen (1895-1979), figură emblematică a Bisericii Catolice din Statele Unite ale Americii. Autor a numeroase volume de spiritualitate, destinate omului contemporan şi adaptate nevoilor reale ale acestuia, şi „telepredicator” renumit, Arhiepiscopul Sheen a fost una din marile celebrităţi ale radioteleviziunii din ţara sa, mai ales prin emisiunile The Catholic Hour şi Life Is Worth Living, pentru care a primit de două ori prestigiosul Premiu Emmy („Oscarul” din televiziunea americană). Cartea a fost compusă în 1943, când omenirea trecea prin război şi tensiune, însă „lumea în care

Format: 13x20 cm, 136 de pagini

trăim azi a căzut din nou pradă unui război nevăzut, iar teroarea, nesiguranța, tristețea și neîncrederea bântuie sufletele în multe zone ale globului”. În cuprinsul acestei cărţi găsim rugăciuni pentru diferite ocazii, un model de Cale a Crucii, rugăciuni de seară şi multe alte propuneri pentru dialog cu Tatăl nostru ceresc. Ne exprimăm dorinţa, împreună cu editorii acestei cărţi, „ca aceste rugăciuni, ce au adus sfințenie și alinare generațiilor anterioare pe timp de război, să ne ofere azi bunătate și mângâiere”. Pr. Andrei Dumitrescu

Carte

Sfântul Ioan Paul al II-lea și România, de Pr. dr. Ștefan Lupu, Pr. dr. Petru Ciobanu, Pr. dr. Fabian Doboș, Editura Sapientia, Iași, 2020, 254 p. Cartea apare ca omagiu adus PS Petru Gherghel, în anul centenarului nașterii Sfântului Ioan Paul al II-lea, în colecția „Istoria Bisericii”. 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

expoziție

„Ultraplastik Rhapsody”

uzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), str. Izvor nr. 2-4, organizează în perioada 10.06.2020 – 27.09.2020 expoziția „Ultraplastik Rhapsody” a artistului Filip Markiewicz. Acesta este un artist multidisciplinar luxemburghez de origine poloneză, care încurajează conștiința individuală și rezistența personală în fața regimurilor fricii din lumea de azi, a cărei complexitate o evocă.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Sfântul Rochus Text: Pr. Andrei Dumitrescu

P Sfântul Rochus (cca 1625)

de Francisco Ribalta Pictură în ulei pe pânză Dimensiune: 124x60 cm Tabloul se află în colecţiile Muzeului de Arte Frumoase din Valencia (Spania).

rintre sfinţii menţionaţi în calendarul lunii august îl întâlnim, în ziua de 16 a acestei luni, pe Sfântul Rochus (sau Rocco), pelerin mendicant (cerşetor) și taumaturg francez, terţiar franciscan originar din Montpellier. Deşi a trăit relativ puţin (între anii 1295-1327 sau, după unele surse, 1348-1376), întreaga sa viaţă a fost marcată de un lung şir de miracole, care l-au făcut unul din cei mai populari sfinţi ai Evului Mediu. Prin rugăciunile sale a obţinut vindecarea multor bolnavi de ciumă – epidemia care făcea ravagii în acea vreme în Europa – activând în special la Piacenza. A murit în închisoare, la Montpellier, unde a fost închis din ordinele propriului unchi, care l-a acuzat că este spion. Amintirea sa nu s-a stins, fiind invocat ca ocrotitor împotriva ciumei, iar Papa Grigore al XIV-lea (1590-1591) a stabilit comemorarea sa liturgică pentru data de 16 august. Portretul Sfântului Rochus, realizat de artistul Francisco Ribalta, ne înfăţişează cu mare acurateţe principala caracteristică a vieţii sale: aceea de pelerin. Vedem veşmintele potrivite unei asemenea activităţi, nelipsita pălărie purtată de pelerinii timpului şi toiagul necesar drumurilor lungi. Evidenţierea musculaturii piciorului aminteşte distanţele mari parcurse de sfânt, precum şi călătoriile numeroase

făcute în oraşe precum Piacenza, Rimini sau Roma, unde a îngrijit personal bolnavii de ciumă. Câinele din colţul din dreapta al picturii aminteşte un moment din viaţa Sfântului, când viaţa i-a fost salvată de acest animal, care i-a adus pâine într-un timp de suferinţă a sa. Întreaga fizionomie a portretului transmite dinamism şi acţiune, aşa cum a fost şi viaţa Sfântului Rochus: o frumoasă îmbinare a rugăciunii cu apostolatul pentru cei bolnavi.

Francisco Ribalta

artist al barocului religios

rancisco Ribalta (1565-1628) a fost un artist baroc cunoscut pentru operele sale de inspiraţie religioasă. A trăit şi a creat în special la Valencia, fiind unul din primii artişti marcaţi de stilul lui Caravaggio din ţara sa. Picturile sale se remarcă prin austeritate şi tehnica clarobscurului.

Francisco Ribalta

AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

eveniment

âmbătă, 8 august, ora 10,30, se va celebra o Sfântă Liturghie solemnă, în cadrul căreia va avea loc impunerea paliumului ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București. Vor fi prezenți episcopii sufragani de Iași, Timișoara, Satu Mare, Oradea.

hirotonire episcopală

âmbătă, 29 august, ora 10,30, la Șumuleu Ciuc va avea loc hirotonirea episcopală a Mons. László Kerekes, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia. După numirea noului Episcop auxiliar al Arhidiecezei RomanoCatolice de Alba Iulia, numărul episcopilor romano-catolici din România ajunge la 13, dintre care 5 sunt emeriți, iar numărul total al episcopilor catolici – romano-catolici și greco-catolici – la 22.

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

a VI-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

arți, 1 septembrie, se celebrează a VI-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației. Această zi a fost instituită de către Papa Francisc în anul 2015, când s-a celebrat pentru prima dată.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | AUGUST 2020

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

Sufletul nu are vacanță. Deci, când mergi în concediu, la mare sau la munte, nu uita să te ocupi și de sufletul tău!

Nr. 08/2020 * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

„BUCURĂ-TE, MARIE, SPERANȚA NOASTRĂ!” Lasă binele să se ducă! Îmbrățișarea - mai mult decât un gest

Actualitatea creștină, nr. 8/2020

Articles inside

Anunțuri

Idei pentru timpul liber

O nobilă fiică a neamului nostru

Sf. Iosif ” în an de pandemie

Educație

Sf. Alberto Hurtado Cruchaga

Un timp al deconstrucției

Și ne iartă nouă greșelile noastre

Din catehezele Papei

pentru Cateheză

Societate

Lasă binele să se ducă! Christus vivit Știri/Anunțuri

ABC-ul credinței

Social

Știri interne/externe

Știri ARCB

A pregăti viitorul

Pontifex

Evenimente

Știri din Vatican

L’Osservatore Romano

Bucură-te, Marie, speranța noastră