CULTURĂ FILE DE ISTORIE CREDINȚĂ ȘI ARTĂ
Suferințele lui „Cristos Rege” de la Colilia Text: Mons. Ieronim Iacob
M
ajoritatea „nemților” au plecat din Colilia în vara lui 1940. Ultima întâlnire a celor aproape patru sute de suflete, toți romano-catolici, a fost la biserica satului, cu hramul „Preasfânta Inimă a lui Isus”. După Liturghie, la care parohul Josef Polgari i-a întărit sufletește pentru călătoria repatrierii, cu pas șovăitor s-au întors la casele lor unde-i așteptau bagajele deja făcute. Pe drum, mulți dintre ei se întorceau cu fața spre biserică, pe frontispiciul căreia trona impunătoarea statuie a lui Cristos Rege, se însemnau cu semnul crucii și murmurau o rugăciune. Satul Colilia (Culilia), situat la 13 km distanță de Cogealac, a luat ființă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ca și vecinii și rudele lor din Caramurat (azi M. Kogălniceanu), colilienii au venit din gubernia Cherson (nordul Crimeii), atrași de libertate și de pământul fertil al Dobrogei. La început și-au zidit o bisericuță din paiantă, iar în 1934 au terminat noua biserică, zidită din piatră, care punctează și acum, după avatarurile recente, întinsa câmpie pe care mai crește specia de iarbă numită „colilia”. Statuia lui Cristos Regele Universului (circa doi metri înălțime), așezată pe fațada bisericii, a vegheat munca și jertfele oamenilor vreme de aproape cincizeci de ani. Odată
cu stingerea definitivă a satului (în anii ’70) ciobanii din împrejurimi au transformat biserica în staul pentru oi... După 1985, Pr. Anton Ghiuzan a încercat de trei ori, fără succes, să coboare statuia de pe frontispiciul bisericii spoliate de acoperiș, pentru a o muta la Tulcea. Când a venit pentru a patra oară, cu oameni și frânghii suficiente, statuia zăcea la pământ, grav deteriorată, cu mâinile lui Cristos lipsă... Ciobanii din zonă aveau să-i povestească mai târziu parohului de M. Kogălniceanu, Pr. Sociu Ianoș, următorul fapt. Un președinte de CAP din zonă a dat dispoziție ca statuia să fie legată cu o șufă și trasă jos cu tractorul. Un incident neprevăzut survenit în timpul „operațiunii” i-a umplut de spaimă pe executanți, care au luat-o la fugă abandonându-L pe Cristos, mutilat, în țărână. Părintele Anton Ghiuzan a adunat bucățile și cu migală a recompus statuia, mai puțin mâinile pierdute. În timpul refacerii, trăsăturile lui Cristos s-au estompat sporind și mai mult misterul chipului, devenit mai asemănător cu imaginea de pe Giulgiul din Torino. Mâinile lui Cristos, deși mutilate, rămân mereu deschise pentru a primi și a trimite, a binecuvânta și a împărți haruri. Acum, Cristos Rege de la Colilia stă de veghe lângă noua biserică din Tulcea. Sub privirile lui Cristos Rege, Colilia era o adevărată pepinieră de vocații la preoție și la viața
consacrată. Aici s-a născut Pr. Rafael Friedrich, tovarăș de suferință al Fericitului Anton Durcovici, episcop martir. Tot pe aceste meleaguri au venit pe lume Pr. iezuit Rafael Haag și mai multe surori ale Institutului „Sfânta Maria”. În vechea bisericuță din Colilia a primit botezul Pr. Emanoil Kreis, ctitorul Bazilicii „Sf. Anton” din Constanța. În anul 2006, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit RomanoCatolic de București, a donat biserica din Colilia Arhiepiscopiei Ortodoxe a Tomisului. Singura răsplată, conform înțelegerii frățești convenite, era invitația la târnosirea bisericii, după restaurare, invitație pe care ierarhul catolic, devenit între timp arhiepiscop emerit, o mai așteaptă încă! AUGUST 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ
33
