Barometrul reușitei școlare- dialogul proiectelor educative nr.39/2020

Page 39

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN SUCEAVA

Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava

Laureat Coordonator:

Asociația Părinților Președinte Anca Iordache

Dialogul proiectelor educative - 2020 B A R O M E T R U L

R E U Ș I T E I

Ș C O L A R E

Călătorește, învață, muncește în siguranță Acest proiect s-a dorit a fi un ghid pentru elevii care doresc sa plece în strainatate în cautarea oportunitatilor de studiu, lucrative sau sa calatoreasca. Pentru ca exista la momentul actual foarte multa informatie, aceasta nu înseamna ca este întotdeauna de încredere. Efortul de a discerne informatia si încrederea surselor de informare este unul care trebuie acceptat si care trebuie sa ne intre în obisnuinta. Altfel, riscam sa cadem prada unor manipulari care duc folosirea informatiei într-o zona nedorita. Proiectul are ca scop informarea corecta a elevilor, parinţilor şi cadrelor didactice în ceea ce priveste studiul, munca si calatoria în strainatate fara consecinte nedorite. Elevii învaţa sa comunice, sa se organizeze, sa respecte reguli, sa avanseze propuneri, sa aiba încredere în ei şi în instituţiile care îi sprijina în procesul instructiv educativ.

Elevii au nevoie sa cunoasca, sa fie informati în ceea ce priveste educatia, calatoria si munca în siguranta. Astfel, s-a nascut ideea derularii unui proiect în anul scolar 2019-2020 pe o perioada de 9 luni, care a avut ca parteneri Asociatia Parintilor din Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” (APPDC), Suceava, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Suceava si Integral Edu Iasi, Inspectoratul Teritorial de Munca Suceava, Agenţia Naţionala Impotriva Traficului de Persoane Centrul Regional Suceava si 10 de scoli generale si licee din judet. Obiectivele proiectului: informarea tinerilor si adultilor cu aspecte referitoare la studiul în strainatate; informarea tinerilor si adultilor cu aspecte referitoare la siguranta locurilor de munca în

„Legătura esențială dintr-o familie autentică nu este cea a sângelui, ci a respectului și bucuriei pentru viața fiecărui membru al ei.” (Richard Bach)

N R . 3 9 / 2 0 2 0

PARTENERIAT ȘCOALĂ FAMILIE strainatate; riscurile si „capcanele” locurilor de munca în strainatate; riscurile muncii „la negru” în strainatate; efectele abuzului prin munca; traficul de persoane, exploatarea prin munca, exploatarea sexuala; servicii specializate – locuri de munca legale în strainatate; îmbunataţirea relaţiilor elevilor cu şcoala, cu cadrele didactice, cu parinţii; promovarea imaginii instituţiilor implicate în proiect. Activitatea principala a constat într-un concurs de afise/ postere si prezentari power point în care elevii au ilustrat si prezentat norme de protectie a muncii, siguranta calatoriilor, siguranta studiului în strainatate, traficul de persoane etc.

„Viața de familie este prima școală a emoțiilor.” Daniel Goleman


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.