UNITATEA 3
Drepturi și responsabilități ale copilului
CINE SUNT EU? DREPTUL LA IDENTITATE Descoperim
Info + Orice copil are dreptul la un nume, la o naționalitate, are dreptul, în măsura posibilului, să-și cunoască părinții și să fie îngrijit de aceștia. (Convenția cu privire la drepturile copilului, art. 7 alin.1)
40
Interesul superior al copilului Numele ne ajută să ne recunoaștem și să-i recunoaștem pe ceilalți. A avea un nume, a ști când și unde te-ai născut, a ști cine sunt părinții tăi sunt elemente ale identității fiecărui om. După naștere, copiii primesc un act pe care îl eliberează primăria din localitatea în care s-au născut: certificatul de naștere. În el sunt trecute numele și prenumele copilului, data nașterii, localitatea de naștere, nu mele și prenumele părinților, precum și cetățenia copilului. Cetățenia indică statul care se obligă să îți recunoască și să îți protejeze drepturile. De exemplu, a avea cetățenie română înseamnă că statul român este cel care îți recunoaște drepturile, se obligă să le respecte și să te ajute dacă sunt încălcate. Cetățenia este un element important al identității fiecăruia dintre noi, deoarece ne permite să cerem ajutorul statului ai cărui cetățeni suntem ori de câte ori ne sunt încălcate drepturile. Instituția statului la care cetățenii au acces cel mai ușor este primăria, deoarece primăriile există în toate localitățile din țară. Din 2007, România a devenit membră a Uniunii Europene, iar cetățeniei române i s-a adăugat cetățenia europeană. Toți cetățenii români, inclusiv copiii, sunt de atunci și cetățeni europeni. Asta înseamnă că nu doar statul român îți recunoaște și îți apără drepturile, ci și Uniunea Europeană. Certificatul de naștere este cel mai important document prin care îți poți dovedi identitatea în fața celorlalți. Nu toți copiii locuiesc cu părinții lor. Unii copii sunt orfani, alții locuiesc doar cu unul dintre părinți (cu mama sau cu tata). Din certificatul de naștere, chiar și acești copii pot afla cine sunt părinții lor și localitatea în care s-au născut. Când ai fost înscris la școală, a fost prezentat certificatul tău de naștere. La fel s-a întâmplat și când ai fost înscris la medicul de familie sau atunci când ți s-a stabilit dreptul la alocația de stat pentru copii. Din cauză că unii părinți sunt foarte săraci, nu pot merge la primărie ca să ceară eliberarea certificatului de naștere pentru copiii lor. Acești copii nu pot frecventa școala și nu pot avea un medic de familie care să-i îngrijească atunci când sunt bolnavi, deoarece nu dețin certificat de naștere. Dacă știi astfel de copii, încearcă să-i ajuți, pentru că și dreptul lor la iden titate trebuie respectat. Roagă-ți părinții să-i solicite primarului să le elibe reze și acestor copii certificate de naștere. Te poți adresa chiar tu primarului.