CULTURI VEGETALE
Clubul Fermierilor sper\ la Clubul Fermierilor a prezentat proiectul Concorde, prin care î¿i propune instituirea unui set de bune practici comerciale în rela¡ia dintre fermieri ¿i achizitorii de cereale.
C
oncorde este un demers început acum aproape doi ani, dupå ce seceta din 2020 a fåcut ca mul¡i fermieri så nu-¿i onoreze contractele de vânzare anticipatå (forward). Atunci, unii au fost penaliza¡i drastic, iar cu acea ocazie au ie¿it la ivealå clauze contractuale exagerate, care nu se regåsesc în contractele de acest tip practicate pe alte pie¡e, mai bine reglementate. Clubul exclude un demers legislativ, prin care så se impunå anumite practici comerciale ¿i contracte standardizate. “Demersul nostru este legat de edu-
ca¡ie ¿i de încredere”, insistå Florian Ciolacu, directorul executiv. Dintre cei 1.078 de fermieri înscri¿i în Clubul Fermierilor, 140 au aderat la Concorde. Adeziunea se face formal, prin completarea unui formular, ¿i presupune agrearea practicilor comerciale pe care Clubul le propune în rela¡ia cu traderii. În ce-i prive¿te pe ace¿tia din urmå, lucrurile nu sunt încå, nici în prezent, foarte limpezi. “Discu¡iile cu traderii existå, dar sunt deocamdatå informale”, spune Ciolacu. Acesta ¿i-a exprimat speran¡a cå traderii vor fi convin¿i så adere la Concorde în cursul anului viitor.
Cezar Gheorghe, consultantul Clubului pentru pia¡a cerealelor ¿i managerul proiectului Concorde, a insistat pe ideea necesitå¡ii de predictibilitate a afacerilor agricole. "Fermierul trebuie så fie con¿tient ce presupune semnåtura sa pe un contract, så ¿i-o asume, iar în schimb så fie lini¿tit cå lucrurile se petrec a¿a cum lea gândit. La rândul såu, achizitorul tre-
buie så aibå siguran¡a cå lucrurile se întâmplå exact conform contractului. În prezent, contractele con¡in clauze dezechilibrate, pentru cå achizitorii s-au lovit, de-a lungul timpului, de ne-execu¡ia contractualå. E logic cå vor så se punå la adåpost. Nerespectarea strictå a termenelor contractuale costå. O navå care a¿teaptå încårcarea, în Portul Constan¡a, peste termenul stabilit, genereazå costuri suplimentare între 30.000 ¿i 50.000 de dolari/zi. Vrem certificarea tranzac¡iilor, cu beneficii mutuale. Spui "deal" ¿i gata, nu te mai råzgânde¿ti. E ¡elul suprem la care vrem så ajungem". Cezar Gheorghe are planuri måre¡e pentru Concorde, pe care îl vede dezvoltat într-un centru de afaceri al fermierilor. Mai mul¡i fermieri se vor putea angaja la contracte comune, pentru volume mari, pe termen lung. Un prim pas e promovarea proiectului pe 22 februarie, datå la care, la Bucure¿ti, este anun¡at primul eveniment de tip Agritrade, din România, organizat tot de Cezar Gheorghe.
Robert VERESS
Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor “Sunt clauze care nu au ce så caute în contracte. ªi nu existå clauze de «wash-out» (ie¿ire din contract), pentru situa¡ii în care fermierii nu pot så-¿i onoreze obliga¡iile. Nu ne-am propus så reinventåm roata. Am cåutat un cadru interna¡ional la care så ne referim. Acest cadru este al GAFTA (The Grain and Feed Trade Association), organiza¡ie reprezentativå pentru mediere ¿i arbitrare în comer¡ul cu cereale pe plan interna¡ional. Clubul a devenit membru GAFTA ¿i astfel am putut analiza modele de contracte”. 24
Profitul Agricol 48/2022