CRE{TEREA ANIMALELOR de Maroc îl reprezintå auditarea unor abatoare autohtone pentru a putea exporta carcaså de ovine ¿i bovine. “În perioada urmåtoare, va veni în România o comisie din Maroc în vederea auditårii unor abatoare pentru a putea exporta produse abatorizate, carcaså de ovine ¿i bovine. În contextul în care trendul Uniunii Europene este acela de a interzice exportul de animale vii, noi facem toate demersurile pentru a reu¿i så exportåm cât mai mult carcaså. Avem unitå¡i foarte bune, toate auditate de DG Sante din cadrul Comisiei Europene”, a mai spus el. Pe de altå parte, în Iordania, o ¡arå în care sunt exportate anual sute de mii
F
de animale vii, solicitarea României din primåvara acestui an de a reduce de la 21 la 14 zile perioada de carantinå pentru ovinele destinate exportului nu s-a concretizat. “Din påcate, în Iordania nu am reu¿it så ob¡inem acele 14 zile de carantinå, înså aceastå pia¡å func¡ioneazå foarte bine. Råmânem în continuare pe 21 de zile perioada de carantinå”, a transmis Alexandru Bociu. Alte oportunitå¡i pentru exportul de animale vii din România, dar ¿i de produse sunt în curs de negociere cu Azerbaidjan, Indonezia ¿i Egipt. ¥n cazul Chinei, se poartå în continuare negocieri, România fiind prezentå doar cu miere, material seminal ¿i lucernå.
Israelul este o altå ¡arå unde România exportå animale vii, înså se dore¿te achizi¡ionarea unor produse animale conform regulilor Kosher, iar negocierile sunt într-o fazå destul de avansatå pentru exportul cårnii rezultate în urma sacrificårii în unitå¡ile din ¡ara noastrå. “Pentru Israel este important de men¡ionat faptul cå am avut un audit din par tea lor. Vor så achizi¡ioneze din România produse tip Kosher. Au fost auditate 4 unitå¡i de abatorizare ¿i 3 sau 4 centre de colectare. Am ie¿it impecabil pe zona de sånåtate animalå, pe centrele de colectare. Sunt ceva neconformitå¡i pe zona de abatorizare, dar ne-am asumat cå le vom rezolva”, a men¡ionat Alexandru Bociu.
Taurii de la AGCTR [i-au confirmat valoarea genetic\ În anul 2011, Asocia¡ia Generalå a Crescåtorilor de Taurine din România (AGCTR) a fost acreditatå de Agen¡ia Na¡ionalå de Zootehnie så coordoneze Registrul Genealogic pentru rasa Bål¡atå cu Negru Româneascå Holstein Frizå.
De la acreditare ¿i pânå în prezent, asocia¡ia a introdus în testare la Semtest Craiova 50 de tåura¿i. Mamele lor erau vaci cu o productivitate ridicatå, de la 10.000 pânå la 14.000 de litri de lapte la o lacta¡ie. Pânå în prezent, au fost inseminate 43.651 de vaci din rasa Bål¡atå cu Negru Româneascå - Holstein Frizå (BNR-HF) cu material seminal de la taurii în testare. Urma¿ele lor au confirmat valoarea geneticå a pårin34
¡ilor ¿i a bunicilor, fapt recunoscut de unii fermieri performan¡i. “Dacå fiicele lor dau lapte la nivelul mediei din ferma mea, de ce så nu fiu mu¡umit de valoarea geneticå a taurilor testa¡i de AGCTR?”, spune Constantin Anghel, administratorul fermei Agrozootehnica Independen¡a - Cålåra¿i. Este semnificativ cå to¡i taurii lor au nume de mari învingåtori: Amadeus, Cezar, Charlie, Hector, Oman, Verdi, Wagner... AGCTR s-a înfiin¡at în anul 1990, ca organiza¡ie profesionalå neguvernamentalå ¿i nonprofit, având în prezent filiale în aproape toate jude¡ele ¡årii. Asocia¡ia este acreditatå la nivel na¡ional pentru întocmirea ¿i men¡inerea Registrului Genealogic la rasa Bål¡atå cu Negru Româneascå - Holstein Frizå. La nivel interna¡ional face parte din Confedera¡ia Europeanå de Holstein ¿i Red Holstein (EHRC) ¿i este membrå cu drepturi depline ICAR (The International Committee for Animal Recording).
Organiza¡iile de control - pår¡i ter¡e participante la Programul de Ameliorare al rasei Bål¡atå cu Negru Româneascå - Holstein Frizå sunt în numår de 35. Ele efectueazå controlul performan¡elor productive la lapte pentru aproximativ 9.000 de ferme cu circa 120.000 de taurine din rasa BNR-HF ¿i cu peste 700 de angaja¡i angrena¡i în aceastå activitate. În anul 2011, la acreditare, asocia¡ia a avut un numår aproximativ de 8.000 de taurine BNR-HF, iar în prezent are aproximativ 120.000 de taurine înscrise în Registrului Genealogic al rasei. În prezent, în Registrul Genealogic sunt înscrise un numår de 106.008 vaci, dupå cum urmeazå: Sec¡iunea Principalå: 22.116 vaci; Sec¡iunea Suplimentarå: 83.892 vaci. Valoarea de ameliorare a taurilor AGCTR este calculatå de profesorul Horia Grosu, director general la IBNA Balote¿ti.
Viorel PATRICHI Profitul Agricol 38/2023