Actualitatea creștină nr. 1/2021

Page 19

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Procrastinare vs. primul pas

L

a mulți ani și bine ne-am reîntâlnit în noul an! Sper că ai avut parte de sărbători frumoase, chiar dacă a trebuit să te adaptezi unor circumstanțe nu tocmai favorabile. Dar dacă l-ai întâlnit pe Pruncușorul în inima ta, poți sta liniștit, ai atins esențialul! În ceea ce privește activitățile Centrului Diecezan, mergem mai departe conform programului pastoral. Dacă circumstanțele ne vor fi favorabile, sper să ne întâlnim cu ocazia evenimentului „Festivalul tinereții”. Până atunci, vin în atenția ta cu o nouă provocare, în ton cu începutul noului an. Cunoaștem vorba „începutul este întotdeauna mai greu”. Ni se poate întâmpla ca atunci când trebuie să începem ceva nou, pornirea să nu fie prea hotărâtă. Poate apărea și fenomenul de procrastinare (a face orice altceva, dar nu ceea ce trebuie făcut). Însă cu cât amânăm mai mult, cu atât ne va fi mai greu să începem sau, mai rău, renunțăm la idee, dacă depinde

doar de noi. În cartea sa The Power of Starting Something Stupid, autorul Richie Norton demonstrează că multe idei ciudate, aplicate cu curaj, au adus un succes neașteptat. Ce i-a ajutat pe protagoniști să treacă la acțiune și să nu caute scuze îți poate fi și ție de folos. În primul rând, învinge frica, care te poate paraliza. Apoi, dacă crezi că îți lipsește ceva, schimbă asta, pregătește-te cu ce ai nevoie. Nu uita de abilitățile tale, ai încredere în ele și creează-ți un plan de acțiune. Nu-ți mai rămâne decât să începi! Dacă aștepți cumva momentul perfect pentru a începe, nu te gândi prea departe, e acum, când poate ai cu tine și puținul entuziasm de care ai nevoie. Fiecare idee nouă este începutul unui nou proiect pe care Dumnezeu îl lansează și la care te-a ales pe tine colaborator. Nu-ți refuza șansa unei idei noi, poate de succes! Începe și lasă-te surprins! Pr. Marian Blaj Oficiul pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Suntem chemați să fim instrumentele lui Dumnezeu Tatăl pentru ca planeta noastră să fie ceea ce El a visat creând-o, și pentru ca ea să răspundă proiectului său de pace, de frumusețe și de plinătate. (Papa Francisc)

TINERII ÎNTREABĂ

Viaţa are sens?

V

iktor Frankl, întemeietorul logoterapiei sau al analizei existenţiale, spune că sunt trei căi prin care omul poate găsi un sens în viaţă. Prima se referă la muncă, prin care omul creează valori sau capătă sens muncind, prin anumite fapte. A doua cale este aceea prin care omul primeşte în dar ceva de care se poate bucura, artă sau natură, cultură sau dragostea unei alte persoane. A treia cale este aceea exprimată prin atitudinea pe care omul o are faţă de propria existenţă, adică felul în care îşi acceptă suferinţa vieţii sau îndură cu demnitate şi curaj suferinţa impusă din exterior, de societate sau care ţine de sănătatea sa fizică sau psihică. Chiar şi în aceste condiţii poate rămâne curajos, demn şi altruist. Asta îl ajută să dea sens suferinţei sale şi să nu uite de demnitatea sa chiar în condiţii de luptă sau supravieţuire. La început de an, să-l rugăm pe Isus, care a cunoscut fragilitatea şi suferinţa, să ne înveţe cum să dăm sens suferinţei noastre şi să rămânem curajoşi, demni şi altruişti. Sr. Gabriela Lungu FCJ

IANUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

17


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.